Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Septembrie 2006
Caută în site
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Mărturisiri
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

 


Pagina de Teologie

 

 

În acest număr:

 

 

Ce este credinţa? [pe această pagină]

 

Este Duhul Sfânt o persoană sau o putere? [pagina doi]

horizontal rule

Ce este credinţa?
 

Cuvântul „CREDINŢĂ”, în mod general este folosit sa explice încrederea pe care o persoana o are în Dumnezeu, în alte persoane sau evenimente. În Sfânta Scriptura găsim 246 de exemple în care cuvântul „CREDINŢĂ” este folosit, de 2 ori în Vechiul Testament şi de 244 de ori în Noul Testament.

 

În Vechiul Testament cuvântul credinţă derivă de la cuvântul „AMAN” care înseamnă „a clădi, a ajuta, încredere sau credinţă, a fi credincios.”

 

În Noul Testament cuvântul grecesc „OLIGOPISTOS” care se traduce „o mică credinţă” îl găsim folosit de 5 ori. Cuvântul grecesc „ELPIS” care se traduce „credinţa” este folosit o data, iar cuvântul grecesc „PISTIS” care deriva din cuvântul „PEITHO” tradus „a câştiga de partea ta” şi include conceptele de „ a câştiga „ a crede, încredere, ascultare, sperând şi fiind credincios (consistent), este folosit de 238 de ori

 

În traducerea românească a Noului Testament, două cuvinte greceşti sunt folosite cu predominanţă, care au o folosire diferită, însă au aceeaşi traducere. „PISTIS” şi „PISTEUO” sunt două cuvinte care sunt traduse „credinţa”. Datorita folosiri unui singur cuvânt, care reprezint două cuvinte greceşti, o serie de confuzii şi înţelegeri greşite au fost introduse în doctrinele bisericii Domnului. Ca să înţelegem mai bine problema cu care suntem confruntaţi, trebuie notată diferenţa intre cele doua cuvinte. „PISTIS” care este un substantiv, pe când „PISTEUO” este un verb. Pentru o înţelegere practică a situaţie creată prin folosirea aceluiaşi cuvânt românesc am sa mă folosesc de explicarea la câteva texte Biblice.

 

„PISTIS”- substantiv = CREDINŢĂ

 

Originea Credinţei

 

„ Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Rom. 10:17)

 

La o privire mai atenta a acestui text, putem observa originea credinţei, de unde vine şi prin ce. Aşa cum am explicat anterior, cuvântul grecesc PISTIS este un substantiv aşa cum ar fi: vin, apă, măr, copac, etc.... Acest obiect (substantiv = credinţă) vine în urma auzirii, ne spune Pavel. Ca să înţelegem mai bine contextul acestui concept trebuie făcută o paranteză şi explicate cuvintele care au fost folosite în textul grecesc când Pavel a scris că credinţa vine prin auzire. Textul în greacă foloseşte următoarele cuvinte:

 

PISTIS             EK        AKOE              DE        RHEMA.

 

Tradus ar fi:

 

CREDINŢA        DIN       AUZIRE             PRIN    VORBIRE.

 

Este de notat că cuvântul românesc „VINE”, nu este găsit în original. Iar cuvântul grecesc „AKOE” înseamnă „ascultare cu înţelegere”, cineva care înţelege mesajul transmis. Cuvântul „RHEMA” care este tradus „VORBIT” are o semnificaţie aparte. Cuvântul „LOGOS” , în Noul Testament este tradus: „Cuvântul lui Dumnezeu”. în acest pasaj, Pavel nu foloseşte cuvântul „LOGOS” (Cuvântul lui Dumnezeu) ci cuvântul „RHEMA”, cu referinţă nu la întreaga Biblie (Cuvântul lui Dumnezeu), ci la fiecare verset (individual) pe care Duhul Sfânt ni le aduce aminte în timp de nevoie, scoţând în evidenţă necesitatea citiri şi memorării versetelor Biblice. Pavel ne spune că credinţa vine din ceea ce Duhul Sfânt ne da în mod specific, şi nu prin cea ce noi am citit în mod general în Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Pasajul din Romani 10:17 în mod literar s-ar putea traduce:

 

„Credinţa lui Dumnezeu îşi are origine în noi prin auzirea şi înţelegerea lui Dumnezeu, prin cuvântul vorbit sau scris.”

 

Este important de înţeles că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, iniţiază un proces în sufletul nostru, prin care Duhul Sfânt aduce înţelegere, producând credinţă. Fără Duhul Sfânt nu este înţelegere, şi Satana ar putea să smulgă foarte uşor ceea ce a fost semănat, aşa cum ne spune Isus în Mat. 13:19. Auzirea Cuvântului lui Dumnezeu după iniţierea procesul naşterii din nou, ajută la reînnoirea minţii, aşa cum ne este explicat de Pavel în Romani 12. Credinţa este unul din factorii importanţi în procesul Mântuirii, fără credinţă fiind imposibilă o acceptare a jertfei Crucii.

 

Încercând să răspundem la întrebarea: Care este mai întâi, naşterea din nou sau primirea credinţei? Răspunsul la aceasta întrebare fiind următorul: naşterea din nou este un proces iniţiat în harul şi buna voinţă a lui Dumnezeu, aşa cum este explicat în concepţia Augustiniană a Mântuirii. Credinţa este un dar a lui Dumnezeu (Efeseni 2:10), care vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Fără o trezire spirituală din partea Dumnezeirii, darul credinţei nu poate să-şi găsească locul în fiinţa umană. Naşterea din nou precede credinţa, astfel că naşterea din nou, nu este în urma credinţei, ci credinţa este în urma naşterii din nou.

 

Măsura Credinţei

 

„Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, sa nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă o simţire cumpătată despre sine, potrivit cu măsura de credinţă (PISTIS), pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”

 

Pavel ne spune că fiecare om la naşterea din nou primeşte o măsură de credinţă. Acest verset nu face apel la capacitatea de a crede în ceva, ci la darul lui Dumnezeu - a credinţei. în Efeseni 2:8 găsim scris:

 

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă (PISTIS). şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

 

Câteva principii se pot înţelege studiind Scripturile:

 

a)       Dumnezeu nu se uită la faţa omului ( 2Cr. 19:7; Rom. 2:11; Col. 3:25). Iniţial „măsura credinţei” este egală pentru toţi, însă creşterea credinţei este individuală la nivelul posibilităţilor şi voinţei fiecăruia.

b)       Pe de altă parte, Duhul Sfânt este dat tuturor fără măsura.

c)       Harul este dat după „măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4:7) Fiecare primeşte har în funcţie de necesitate şi planul lui Dumnezeu, Cristos fiind cel care dă măsura necesară creşteri şi trăiri în planul lui Dumnezeu.

 

Aşa cum putem vedea din punctele făcute mai sus, există o măsură a credinţei pe care fiecare credincios o primeşte din partea Duhului, o măsură suficientă recunoaşterii şi acceptării jertfei Mântuitoare a Domnului Isus. Pavel ne face observaţie că nu iniţiativa noastră şi capacitatea intelectuală ne-a dat posibilitatea de a accepta Crucea, care este o nebunie pentru restul lumii, ci credinţa, stimulentul duhovnicesc din partea Duhului Sfânt ne-a dat capacitatea să înţelegem şi să recunoaştem necesitatea ispăşirii.

 

Înţelegerea cuvântului grecesc PISTIS (un substantiv) este cheia înţelegerii procesului iniţiat de Dumnezeu. Daca facem confuzia, de a traduce PISTIS în forma unui verb, ajungem la înţelegerea unei iniţiative din partea omului înainte de naşterea din nou, astfel că naşterea din nou devine efectul iniţiativei de a crede în Dumnezeu. Mergând pe aceasta idee, alegerea nu mai este făcută de Dumnezeu din veşnicie, aşa cum ne spune Pavel în Efeseni 1:4, ci alegerea este făcută de noi în urma unei înţelegeri intelectuale prin care un sentiment de încredere ar produce credinţa necesară naşterii din nou. Această idee este susţinută de grupurile Arministe, în care omul este cel care ar face alegerea şi nu Dumnezeu, aşa cum ne spune Isus Cristos în Ioan 6:44.

 

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl...”

 

Mărirea Credinţei

 

„Apostolii au zis Domnului: Măreşte-ne credinţa!” şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare” şi v-ar asculta.” (Luca 17:5-6)

 

Textul din greacă tradus cuvânt cu cuvânt ar fi: „ADAUGĂ ÎN NOI CREDINŢA LUI DUMNEZEU.”

 

Isus le spune ucenicilor că nu le trebuie multă credinţă să facă un lucru. Daca credinţa vine prin auzire şi înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu, înmulţirea şi mărirea credinţei se face prin citirea, meditare şi studierea zilnica a Cuvântului. Scriptura ne spune că creşterea şi întărirea credinţei nu se fac prin alte mijloace cum ar fi; mărturisiri de credinţă, experienţe personale şi alte căi care nu îşi au rădăcina directă în Cuvântul scris. Mărirea credinţei este rodul lucrării Duhului Sfânt în momentul aprofundări şi înrădăcinării în Sfintele Scripturi. Pavel îi scrie lui Timotei:

 

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

 

Care este motivul pentru care în zilele noastre se studiază cât mai puţin Scripturile şi mai mult ne place să auzim mărturisiri personale, experienţe, crezând că creştem în credinţă? Cuvântul lui Dumnezeu este singura sursă a credinţei care vine din Dumnezeu. Nu cumva suntem păcăliţi de Satana, crezând că ne alimentăm cu cea mai buna hrană, când în realitate se pare mâncăm hârtie?

 

Un credincios (mântuit) poate să fie slab în credinţă, din cauza neglijării părtăşiei în citire şi studierea Cuvântului. În viaţa credinciosului sunt momente de slăbiciune şi sunt momente de o tărie spirituală care îşi au originea în părtăşia pe care o are cu Dumnezeu. Psalmistul scrie în Psalmul 119:9-11:

 

„Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea: nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”

 

„PISTEUO” - verb = CREDINŢĂ

 

Aşa cum am explicat mai sus, în ce priveşte traducerea textului grec, traducătorul a fost confruntat cu un vocabular limitat al limbii române, astfel că unele cuvinte au fost traduse la fel, din lipsă de cuvinte. Din această cauză cele două cuvinte greceşti „PISTIS” şi „PISTEUO” au fost traduse cu acelaşi cuvânt românesc; „CREDINŢĂ”, unul fiind un substantiv, pe când al doilea cuvânt fiind un verb. Am prezentat semnificaţia cuvântului „PISTIS” urmând să clarificăm înţelegerea cuvântului „PISTEUO”. Pentru început am să mă folosesc de explicaţiile unor dicţionare pentru o înţelegere mai clară a acestui verb, şi folosirea pe care o are în Noul Testament:

 

Lexiconul Grecesc – Englezesc a lui Thayer dă următoarea definiţie a cuvântului pisteuo:

 

*O convingere, o încredere plină de bucurie, că Isus este Mesia – autorul divin a salvării eterne în împărăţia lui Dumnezeu, în conjunctura cu ascultarea de Cristos.”

 

Lexiconul Grecesc – Englezesc a lui Scott da următoarea explicaţie a cuvântului pisteuo:

 

*1. a crede, încredere în, a pune credinţa în, confident în, a se bizui pe o persoană sau lucru. 2. a crede, a se supune, a asculta.

 

Bultmann în Dicţionarul Teologic a lui Kittel dă următoarea explicaţie:

 

*Uzanţa generala: 1. Continuarea tradiţiei Vechiului Testament şi a Evreilor: a. Pistetto - a Crede; b. a se Supune; c. încredere; d. a Spera; e. Credincios.”

 

Făcând atenţie la ideile pe care o serie de lexicoane le avansează, majoritatea teologilor au ajuns la concluzia că elementele credinţei exprimate prin cuvântului PISTEUO (ca o credinţă salvatoare) sunt reprezentate printr-un element:

 

1. intelectual – NOTITIA

2. emoţional – ASSENSUS

3. de voinţă – FIDUCIA

(Un al patrulea element pe care unii teologi susţin că ar acompania cele 3 elemente ar fi:)

 

4. Un element de ascultare – OBOEDIENTIA

 

Cele 4 elemente caracteristice ale credinţei, reprezintă o acţiune a naturii umane în care sufletul omului este implicat în toată complexitatea lui. Pentru a înţelege conceptul credinţei (PISTEUO), trebuie înţeleasă activitatea şi implicaţia fiecărui element în natura umană.

 

1. NOTITIA – un element intelectual

 

Credinţa mântuitoare include o nota de cunoştinţă. în Evrei 11:6 găsim scris:

 

„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”

 

Ca cineva să creadă, trebuie să ajungă la o cunoştinţă elementară a unui Dumnezeu, unui Cristos care a murit şi înviat. Din această cauză auzirea Cuvântului joacă un rol aşa de important în viata fiecărui om de pe pământ. Este o măsură de cunoştinţă minimă pe care fiecare persoană trebuie să o aibă că să poată ajunge la o certitudine intelectuală. În momentul în care o persoană ajunge să cunoască, sau să recunoască intelectual faptul că Cristos este Fiul lui Dumnezeu, o acţiune de acceptare, de schimbare trebuie observată ca să putem spune ca credinţa pe care o are îl poate duce la mântuire. Ca cineva să creadă că Mihai Viteazu a trăit vre-odată, trebuie ajuns la cunoştinţa existenţei acestei persoane. Cineva trebuie să prezinte în mod oral sau scris existenţa lui Mihai Viteazu. Tot aşa este şi cu Cristos, cineva trebuie să cunoască despre existenţa planului de mântuire, de existenţa unui Cristos Mântuitor.

 

Este necesar să înţelegem, că o persoană nu trebuie să cunoască toate doctrinele baptiste ca să fie mântuit. El trebuie să aibă suficiente informaţii intelectuale, care îl duc la o acceptare a existenţei planului de Mântuire a lui Dumnezeu, datorită situaţiei spirituale în care se află persoana respectivă. Unii au pus întrebarea: câte informaţii trebuie să aibă o persoană ca să poată accepta Mântuirea? La care unii teologi au răspuns: suficiente informaţii care să-l ajute să-şi vadă nevoia unei mărturisiri cu gura a situaţiei păcătoase în care se află, să vadă necesitatea ispăşirii prin crucea Golgotei. O persoană trebuie să fie informată de necesitatea Crucii, ca să poată ajunge la un act al credinţei de acceptare totală a voii lui Dumnezeu.

 

2. ASSENSUS - un element emoţional

 

În textul din Faptele Apostolilor 8:12,13 verbul PISTEUO (CREDINŢĂ) ne indică că este nevoie mai mult decât o cunoştinţă intelectuală a lui Isus Hristos în procesul Mântuirii.

 

„Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.”

 

Cei care au ascultat pe Filip şi au ajuns la cunoştinţa intelectuală a existenţei Împărăţiei lui Dumnezeu, ei au crezut, au făcut un pas de schimbare în urma informaţiei pe care Filip a adus-o. O recunoaştere la nivel intelectual că Dumnezeu există, ignorând mesajul şi voia Creatorului universului, cu certitudine nu va salva pe nimeni. Cunoştinţa pe care o persoană o poate acumula, referitor la Dumnezeu şi mesajul Salvării, nu poate fi ignorată, rămânând numai la nivel de o cunoştinţă generală, fără să răspundă mesajului şi chemării pe care Dumnezeu o face. Faptul că cunoşti ceva la nivel intelectual nu mântuieşte pe nimeni. Satana şi îngerii întunericului au cunoştinţă deplină faţă de existenţa şi planul lui Dumnezeu, totuşi ei nu vor ajunge niciodată să fie mântuiţi.

 

„Tu crezi ca Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred...si se înfioară!” Iacov 2:19

 

Bisericile sunt pline de „credincioşi”, de persoane, care din punct de vedere intelectual au cunoştinţă teologică, au cuvintele necesare la locul potrivit. Rugăciunile lor sunt înălţătoare, recunosc puterea şi necesitatea crucii, insă nu ajung să depăşească nivelul de credinţă a dracilor. Diferenţa „CREDINŢEI” care îi deosebeşte pe cei născuţi din nou de draci, constă în diferenţierea de „a crede în Dumnezeu” şi „a crede pe Dumnezeu”. Cei născuţi din nou cred în Dumnezeu, punându-şi viata la dispoziţia Mântuitorului. Draci cred în Dumnezeu şi puterea Lui, insă nu se vor supune niciodată autorităţii divine a Dumnezeirii, în sensul de a face voia Sa de bună voie.

 

Sunt unii teologi care fac apel la pasajele biblice din Romani 4:3-5 şi Gen. 15:6, susţinând că „Avram a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Se încearcă a susţine ideea ca a crede pe Dumnezeu este suficient ca să fi socotit neprihănit. Iacov se foloseşte şi el de argumentul credinţei lui Avraam, scoţând în evidenţă că Avraam trece de nivelul intelectual şi emoţional de credinţă, face următorul pas împlinind cu fapta credinţa dobândită. Credinţa care trece nivelul unei credinţe demonice face următorul pas.

 

3. FIDUCIA - un element de voinţa

 

Credinţa include un element de încredere a voinţei umane. Adam nu numai că a ajuns la cunoştinţa unui Dumnezeu, el a ajuns să creadă pe Dumnezeu, ajungând să facă un pas înainte, punându-şi încrederea în Dumnezeu. în 1 Petru 2:6 găsim scris:

 

„Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.”

 

Există un element de încredere în mesajul Evangheliei. Credinţa mântuitoare trebuie să includă o cunoştinţă, o acceptare, şi trebuie să includă o confidenţă. Voinţa de ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu se vede implicit în viaţa transformată a unui credincios. Credinciosul trebuie să ajungă la o transformare a voinţei în care dragostea şi împlinirea voii lui Dumnezeu ajunge sa fie o preocupaţie constanta în trăirea de zi cu zi. „Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

 

Credinţa care întrece nivelul dracilor este o credinţă a voinţei transformate prin înnoirea minţii, o credinţă care trăieşte prin Cristos pentru Cristos. Insă mai este un element care completează credinţa mântuitoare.

 

4. OBOEDIENTIA - un element de ascultare

 

Este puţin mai greu de explicat implicaţia credinţei având în vedere că multe din argumentele unei credinţe ascultătoare reiese din compoziţia verbului ataşat la o serie de prepoziţii cum ar fi EIS, EN, EPI, care indica o ascultare. De exemplu textul din Faptele Apostolilor 6:7 textul românesc este tradus:

 

„si o mare mulţime de preoţi veneau la credinţa.”

 

Textul grecesc vine tradus:

 

„si o mare mulţime de preoţi erau ascultători credinţei.”

 

Exista un factor al ascultării în esenţa credinţei, al împlinirii cerinţelor lui Dumnezeu. Avraam a crezut în existenta lui Dumnezeu, a acceptat planul lui Dumnezeu, s-a încrezut în puterea şi ocrotirea lui Dumnezeu şi a ascultat de chemarea şi invitaţia făcută abandonând locul de naştere, împlinind voia celui ce L-a chemat.

 

Un om ca să ajungă la mântuire trebuie să ajungă la cunoştinţa intelectuală a unui Dumnezeu. Trebuie să fie de acord cu informaţiile primite. În următorul pas trebuie să se încreadă în Cel ce face chemarea, iar în ultima instanţă trebuie să asculte şi să împlinească cerinţele Celui care face chemarea.

 

CONCLUZIE

 

Procesul Mântuirii începe din veşnicii cu o alegere a celora care vor ajunge să fie chemaţi spre slava Dumnezeirii, în Isus Cristos. Scriptura ne spune în Efeseni 1:4, că procesul alegerii este făcut înainte de întemeierea lumii. La timpul potrivit, în timpul istoric al umanităţii, Dumnezeu cheamă la Sine pe aleşii Săi, producând naşterea din nou. în urma auzirii Evangheliei lui Cristos, o măsură de credinţă vine din partea lui Dumnezeu ca dar. În sistemul Augustinian de Soteriologie, prima fază, sau iniţiativa de mântuire, este considerat a fi un proces MONERGISM. Ceea ce înseamnă ca Dumnezeu face alegerea din veşnicie cu referinţă la cei aleşi după buna plăcere a Lui, fără să implice asistenţa sau voinţa omului. Această persoana nu a fost întrebată dacă doreşte să fie mântuita, i se deschid ochii la o înţelegere şi o şansa de viaţă pe care nu a cunoscuto niciodată în starea de mort spiritual.

 

Următoarea faza este numit procesul SYNERGETIC în care omul cooperează cu Dumnezeu. În urma auzirii mesajului Evangheliei, un om trezit (născut din nou) nu din voia firii lui ci din voia lui Dumnezeu, este pus în faţa unei alegeri care îl pune peste credinţa dracilor, să aleagă pasul unei încrederi şi ascultări de glasul chemării Mântuitoare. Liberul arbitru joaca un rol esenţial în alegerea unei cooperări cu Dumnezeu. Un om căruia i s-au deschis ochii spirituali ajungând la înţelegerea stării de viată sau de moarte în care se află, îi este cu neputinţă să poată realege moartea. Liberul arbitru nu este violat şi i se da posibilitatea alegerii, i se face cunoscut prin Duhul Sfânt starea şi posibilitatea de moştenire veşnica a împărăţiei lui Dumnezeu. Nimeni care ajunge să înţeleagă că 50-80 de ani (de prigoană şi încercare), nu se pot compara cu o viaţă veşnică, va ajunge să realeagă moartea.

 

Pasul alegeri şi încrederii în Dumnezeu nu asigură o trăire în neprihănire, insă asigură un proces de neprihănire, o schimbare şi reînnoire a minţii după chipul şi asemănarea lui Cristos. Măsura credinţei va creşte în funcţie de înrădăcinarea în Cuvântul Domnului care produce o trăire după voia Sa. Dumnezeu nu forţează la mântuire pe nimeni, însă dă posibilitatea veşniciei la un număr limitat, în baza bunei voinţe al slavei Sale. Căderi în păcat vor fi repetate, răstignirea eului este un proces zilnic, însă pierderea Mântuirii nu va fi cu putinţă datorita pecetei Duhului Sfânt, ca apartenenţă a împărăţiei lui Dumnezeu.

 

Înţelegerea corecta a CREDINŢEI, ne ajută sa deosebim lucrarea lui Dumnezeu şi responsabilitatea umană în procesul Mântuirii, credinţa jucând un rol esenţial în necesitatea acceptării crucii lui Cristos.

sus

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate