Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Teologie

 

 

 

 

 

 

Manual de Teologie

 de John Leadley Dagg, D. D.

 

John L. Dagg

Partea a doua - Tratat despre ordinea bisericească (continuare)

SECȚIUNEA II – DESEMNAREA

Cina Domnului a fost desemnată ca amintire a lui Hristos, hrana spirituală primită și un simbol al părtășiei.

Ritualul este comemorativ. Paștele slujea ca amintire a eliberării din Egipt și an după an, izraeliții luau parte la el și își aminteau eliberarea minunată și o povesteau copiilor lor. Paștele a fost instituit în noaptea acelei eliberări. Cina Domnului a fost instituită în noaptea în care Hristos a fost trădat pentru crucificare și este o amintire a suferințelor și morții Lui. Când ne amintim de El, ne amintim agonia, trupul frânt, sângele vărsat. În predicarea evangheliei Pavel a spus că îl cunoaște doar pe Hristos și pe El crucificat. În euharistie, Hristos este prezentat nu transfigurat pe Tabor sau glorificat la dreapta Tatălui, ci suferind și murind. Ne place să ne amintim onoarea dată celor dragi, dar El ne cere să ne amintim umilințele îndurate. Cina ne duce acolo.

Ceremonia slujește mai multor scopuri. Arată moartea Domnului, reprezintă beneficiul spiritual al credinciosului derivat de acolo. Mănâncă pâinea și bea vinul ca simbol al hranei spirituale primite din crucificarea lui Hristos. Ritualul predică doctrina morții lui Hristos pentru păcatele noastre și că trăim prin moartea Lui. El a spus: dacă nu mâncați trupul Fiului și nu-i beți sângele, nu aveți viața. 13 Aceste cuvinte remarcabile ne arată necesitatea jertfei Lui de ispășire și credința în acel sacrificiu. Fără acestea, salvarea și viața veșnică sunt imposibile. Când Hristos a spus că trupul Lui este mâncare și sângele Lui este băutură 14 nu s-a referit la carne și sânge ad literam. El se numește Pâinea Vie din cer.15 Aceasta nu se referă la carnea Lui ad literam. A mânca aceasta literal nu asigura viața veșnică și la fel de ineficientă este ceremonia romană în care își imaginează absurd că mănâncă trupul real al lui Hristos. Trupul Lui este prezent la euharistie în sensul de a-L discerne. Când spune: acesta este trupul Meu, sensul este „reprezintă”. Ne imaginăm o imagine: Hristos pe cruce. Euharistia este o imagine în care pâinea reprezintă pe Hristos suferind pentru păcatele noastre. Credința discerne ce reprezintă imaginea. Discerne trupul Domnului în reprezentare comemorativă și derivă o hrană spirituală din jertfa de ispășire a trupului frânt și a sângelui vărsat.

Al treilea scop al ceremoniei semnifică părtășia celor ce iau parte. Pavel spune: pâinea pe care o frângem, nu este comuniunea cu trupul lui Hristos? Noi care suntem mulți, suntem o pâine și un trup, căci luăm toți parte la aceeași pâine.16 participarea la beneficiile morții lui Hristos este semnificată de părtășia la elementele exterioare. Ce părtășie este între lumină și întuneric, ce este între Hristos și Belial? Nu puteți lua parte la masa Domnului și la cea a diavolilor.17 a sta la aceeași masă și a bea din același pahar este după Pavel, o părtășie și un acord. Credincioșii se întâlnesc în jurul mesei Domnului, în credința în aceeași ispășire, în speranța aceleiași moșteniri cu o inimă plină de dragoste față de același Domn.

Noțiunea că există un beneficiu spiritual la participarea la ritualul extern, dacă este corect administrat a prevalat. Se presupune o anume influență misterioasă ce însoțește pâinea și vinul și le oferă sensul de har celor ce le iau. Evanghelia nu este profitabilă decât în credință, deși puterea salvatoare este în mâna lui Dumnezeu, , deci ceremoniile nu sunt profitabile fără credință. în botez, ne ridicăm cu Hristos prin credință și la Cină nu putem avea parte de Hristos ca hrană spirituală, decât prin credință: ca Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință.18 Opinia contrară face aceste sacramente, cum au fost numite, porunci salvatoare și înlocuiește cu ceremonia exterioară, pietatea vitală.

SECȚIUNEA III – PĂRTAȘII LA CINĂ

Cina Domnului a fost desemnată pentru a fi celebrată de fiecare biserică în adunarea publică. Este necesară inteligența pentru primirea potrivită a cinei. Când a apărut botezul copiilor, a apărut și cina copiilor. Noțiunea superstițioasă că sacramentele posedă o eficacitate magică au prevalat extensiv și afecțiunea parentală a dorit harul cinei pentru copil, ca și cel al botezului. Argumentul era la fel de bun pentru ambele, și cina copiilor are la fel de multă autoritate de la apostoli ca și botezul copiilor. Dar practica cinei copiilor este dată deoparte acum. Este limpede în general că copiii nu pot să primească ritualul conform cu desemnarea sa. Nu își pot aminti de Hristos sau discerne trupul Domnului. Nu pot să se cerceteze înainte de cină. Dacă ritul ar avea o influență magică, copiii ar putea s-o primească, dar vederile corecte au dominat și au refuzat cina copiilor.

Credința este o cerință pentru primirea cinei. Dacă inteligența era o calificare, oamenii care iau parte la masa diavolilor pot lua parte și la masa Domnului. Pavel spune că nu se poate acest lucru și nimeni nu poate lua parte la masa Domnului decât cei care au renunțat la diavol și s-au dedicat Domnului. Nu îl pot mulțumi pe Dumnezeu la Cină, fără credință și nu pot primi hrana spirituală din trupul și sângele Domnului.

Ritualul a fost desemnat a fi social. Din cele trei scopuri pe care le slujește, al treilea necesită compania. Nu slujește ca simbol al părtășiei între ucenicii lui Hristos, dacă este luată în singurătate. Perpetuarea ritualului social necesită societatea și ucenicii lui Hristos, cu autoritatea Lui organizează societățile numite biserici. Acestea sunt singurele societăți creștine instituite divin, deci Cina este pentru acestea ca perpetuitatea și respectare. Pavel spune bisericii din Corint: te laud că păstrezi poruncile cum le-ai primit. Am primit de la Domnul ce v-am dat 19. Apoi menționează instituția Cinei și vorbește despre ea ca o poruncă pentru biserică. Mai spune: nu avem astfel de obiceiuri și nici bisericile lui Dumnezeu 20, dar tot ce spune despre Cina Domnului este în acord cu ideea de rit bisericesc și se armonizează cu ce s-a văzut la Ierusalim și Troa. Administrarea ritului unui muribund nu are aprobarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Ritul trebuie celebrat de biserică, în adunarea publică. Spune: de câte ori mâncați această pâine și beți paharul, arătați moartea Domnului până va veni El.21 A arăta moartea Lui necesită publicul. Pentru necredincioșii din adunările publice. Pavel mai vorbește despre efectul produs asupra necredincioșilor care vin la adunarea publică a bisericii22. Trebuie să le dăm cuvântul vieții și să le arătăm și moartea lui Hristos, în modul arătat de divinitate.

Evrei considerau că nu este după lege să mănânci cu cei netăiați împrejur. Pavel ne-a învățat că legătura cu neconvertiții nu este în afara legii pentru creștini, dar spune: dacă unul care își zice frate, este curvar sau idolatru sau bețiv…să nu mâncați cu un astfel de om 23. Interdicția include masa împreună la Cină. Este greșit ca biserica să aibă legătură cu acesta care se numește frate și să mănânce cu el și să aibă părtășia indicată cu el. acest om trebuie văzut ca un păgân, după cuvintele lui Hristos.

În vremurile primare, membrii diferitelor biserici locale se asociau ca membrii ai fraternității. Pavel era bine venit la Cină cu ucenicii din Troa. Aceasta se practică și acum. Cina Domnului este o poruncă pentru biserică, dar o persoană calificată ca membru în biserică poate fi admisă pentru o vreme la Cină, fără a părăsi instituția.
 

Note de subsol:

13. Ioan vi. 53.
14. Ioan vi. 55.
15. Ioan vi. 51.
16. 1 Cor. x. 16, 17.
17. 1 Cor. x. 21.
18. Efes. iii. 17.
19. 1 Cor. xi. 2, 23.
20. V. 16.
21. 1 Cor. xi. 26.
22. 1 Cor. xiv. 24, 25.
23. 1 Cor. v. 11.
 

 


 

Ce lucrează nădejdea creștină în cei credincioși

 

de Marian Ghita

V-ați gândit vreodată ce ar însemna ca omul să nu aibă nici o nădejde (speranță)? El nu ar putea trăi o viață normală. Nădejdea dă oricărui om echilibru sufletesc, stabilitate emoțională. Fără nădejde un om ar fi purtat în toate direcțiile ca și frunzele duse de vânt. Patriarhul Iov spune ceva foarte interesant: „Un copac și tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăslește din nou și iar dă lăstari. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în țărână, înverzește iarăși de mirosul apei și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou” (Iov. 14:7-9). Înțelegem din aceste cuvinte că nădejdea este ceea ce dă forță, vitalitate vieții. Fără nădejde viața este fără putere de rodire, duce la moarte. Tot Iov spune, în chinul suferinței sale: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc” (Iov. 14:14). Atunci când furtunile vieții lovesc în tine, singurul lucru care te-ar putea ține în picioare, în echilibru sufletesc, este o nădejde vie și puternică în faptul că lucrurile se vor schimba. Altminteri, te vei prăbuși. Ce ar însemna ca un creștin să nu aibă nădejde? Se poate spune că, în acest caz noi vorbim despre o contradicție în termeni. Apostolul Pavel spune că fără nădejdea învierii, de exemplu, noi degeaba ne numim credincioși și degeaba propovăduim Evanghelia; ba mai mult, noi am trăi o mare minciună și în fața tuturor oamenilor noi am fi niște mincinoși (1 Cor. 15:14-15). Așadar, suntem creștini adevărați prin nădejdea vie pe care o avem în Dumnezeu. Nădejdea este ceva care lucrează în caracterul nostru. Noi trebuie să știm că, fără lucrarea nădejdii în noi, ne pierdem identitatea de creștini în lume; ne pierdem busola, orientarea în viață.


Vom privi la câteva aspecte ale lucrării nădejdii în noi, cei credincioși; la ce anume lucrează nădejdea creștină în caracterul celui credincios. Vorbim aici doar despre nădejdea creștină, cea lucrată în noi de Duhul lui Dumnezeu. Nu ne interesează o altă nădejde, dată de această lume, pentru că știm că nădejdea pe care o dă Dumnezeu prin cuvântul Lui este singura nădejde reală, pe care noi putem să o avem.

1. Nădejdea creștină lucrează în noi mângâiere (2 Cor. 1:3-4)

Există un model al vieții creștine care trebuie să fie întipărit în mintea tuturor credincioșilor: acceptarea pe pământ a suferințelor lui Cristos duce automat la gloria viitoare (Fap. 14:22; Rom. 8:17-18). Noi, ca și credincioși, nu avem voie să evităm suferințele crucii lui Cristos (Mat. 16:24-26) și nici să abandonăm nădejdea promisă în Evanghelie (Evr. 6:17-20). Între suferințele lui Cristos și gloria viitoare există o legătură organică stabilită de Cristos Însuși prin Evanghelie (Luca 24:44-48; 9:23-27). Această legătură între cele două alimentează nădejdea creștină (2 Tim. 2:11-12; 2 Cor. 4:16-5:10; 1 Pet. 4:12-14).
- Necazurile de pe pământ ale credincioșilor, din cauza lui Cristos și din cauza propovăduirii Evangheliei, ne fac să-L mărturisim pe Cristos cu deplină eficiență (vezi 1 Petru). Cristos a venit să sufere și să moară pentru păcatele omenirii și urmașii Lui trebuie să-L prezinte pe Cristos tocmai în ceea ce a fost esența lucrării Sale (Ioan 12:23-28; 1 Pet. 2:21-25; Filip. 3:10-14). Și dacă credinciosul acceptă acest model de viață și de mărturie el experimentează din plin nădejdea gloriei viitoare (vezi Fap. 7:54-59; 2 Tim. 4:6-8,17-18).
- În situațiile dificile pe care le experimentează cei credincioși pe pământ, ei pot rămâne tari și plini de credință în Dumnezeu tocmai prin nădejdea pe care ei o au în Cristos (Evr. 6:17-20; 2 Cor. 1:3-11; Filip. 1:12-26). Este drept că sunt mai multe posibilități pentru credincioși de a fi izbăviți din necazuri: (a) intervenția salvatoare a lui Dumnezeu pentru a-i scăpa de ele (2 Cor. 1:10; Fap. 12:1-19); (b) puterea harului lui Dumnezeu în mijlocul acelor necazuri (2 Cor. 12:7-10); (c) perspectiva gloriei viitoare (2 Tim. 4:16-18). Indiferent cum va interveni Dumnezeu în viața credincioșilor Lui, în necazurile lor, nădejdea gloriei viitoare rămâne cea mai puternică motivație pentru întărirea lor (Ioan 21:18-19; 1 Pet. 4:12-14).
- Oricum, în mijlocul încercărilor, Duhul lui Dumnezeu oferă mângâiere credincioșilor, tocmai din cauza perspectivei gloriei viitoare (2 Cor. 1:3-11; 1 Tes. 4:13-18). Această mângâiere dată de nădejdea Evangheliei lui Cristos îi face pe cei care trec prin necazuri să fie ei înșiși o sursă pentru ca alți credincioși ca și ei să se bucure în nădejde (2 Cor. 1:6-7; 1 Tes. 4:18).
- Există o lucrare a nădejdii creștine care lucrează în cei credincioși. Această lucrare face parte din procesul sfințirii lor prin care Dumnezeu îi pregătește pentru cer (Rom. 5:1-4; Iac. 1:2-4; 1 Pet. 1:3-9). Tocmai această lucrare sfințitoare a lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor credincioșilor îi încurajează pe ei să rămână tari în nădejde și le oferă mângâiere (1 Ioan 3:1-3; Evr. 6:18-20; 12:14).

2. Nădejdea aceasta lucrează în noi tărie spirituală (Evrei 6:17-20)

Epistola către Evrei este o scriere fascinantă. Ea este scrisă în primul rând pentru credincioșii în Cristos care erau la origine iudei, deci puteau fi considerați depozitarii binecuvântărilor lui Dumnezeu (Rom. 9:4-5; Filip. 3:4-6). Astfel, între oameni, ei erau considerați a avea o binecuvântare deosebită. Dar, tocmai din acest motiv, ei erau în pericol de a pierde, pentru totdeauna, adevărata binecuvântare a lui Dumnezeu – aceea care este dată în Cristos, prin credință. Sunt oameni în lume care au o înzestrare, dată de Dumnezeu lor, care poate fi considerată cu totul excepțională (frumusețe, binecuvântări materiale, poziție socială înaltă, moralitate înaltă, abilități deosebite, etc.), însă tocmai din cauza înzestrării lor deosebite, ei pot pierde adevăratele binecuvântări ale lui Dumnezeu (acelea date în Cristos – vezi tânărul bogat – Mat. 19:16-30).
- Destinatarii epistolei către Evrei aveau binecuvântările Vechiului Testament pentru ei, printre altele, legământul încheiat de Dumnezeu cu ei, sistemul de jertfe și sistemul preoțesc Aaronic, care le asigura apropierea lor de Dumnezeu și binecuvântările din partea Lui (vezi Evr. 5-7; Ex. 19:3-6). Numai că, ele erau doar indicatoare spre Cristos și spre binecuvântarea mântuirii pentru ei și nu generatoare de binecuvântare în ele însele (vezi Gal. 3:15-29). A rămâne cu ideea că prin aceste binecuvântări vechi-testamentale poți să te bucuri de mântuirea lui Dumnezeu, în situația în care Cristos Însuși S-a dat pe Sine ca jertfă de răscumpărare pentru omenire, aceasta este culmea rătăcirii, pentru că nu numai că ele prin ele însele nu dau mântuirea lui Dumnezeu, dar te pun pe tine în postura de a sfida deliberat oferta de har mântuitoare din partea lui Dumnezeu (vezi avertizările din Evrei: 2:1-4; 3:7-4:13; 5:11-6:8; 10:26-31; 12:25-29). A rămâne cu ideea că binecuvântările primite de la Dumnezeu, în afara lui Cristos, sunt dătătoare de mântuire, de binecuvântare veritabilă, este cea mai mare minciună a diavolului, cea mai mare rătăcire de care ai parte în viață. De aceea, singura atitudine înțeleaptă, privind aceste binecuvântări, este aceea adoptată de Pavel față de ele (Filip. 3:4-11).
- Așadar, Marele Preot al mântuirii noastre este Cristos, pentru că Numai El este Marele Preot cu adevărat desăvârșit (Evr. 4:14-16). Aaron a fost mare preot dar a fost doar pentru o vreme și nu a fost desăvârșit; el doar a îndreptat atenția oamenilor spre Cristos, adevăratul Mare Preot.
- Așadar, adevărata jertfă mântuitoare este jertfa lui Cristos; jertfele de animale din Vechiul Testament sunt doar indicatoare spre jertfa lui Cristos (vezi Evr. 9).
- Așadar, legământul sub care noi ne putem apropia de Dumnezeu, este noul legământ în Cristos. Legământul mozaic nu mai este valabil; mai mult, acest legământ a fost total ineficient privind mântuirea (Evr. 8).
- Așadar, noua cale spre Dumnezeu este calea credinței în Cristos, nu calea împlinirii poruncilor Legii (vezi Evr. 11).
- Așadar, adevărata odihnă veșnică mântuitoare nu este odihna pe care Dumnezeu a dat-o lui Israel prin Iosua (Evr. 3-4) ci este odihna oferită de Dumnezeu în Cristos; El a realizat deplin mântuirea pentru noi prin moartea lui pe cruce (Ioan 19:30). De aceea, să intrăm prin credință în această odihnă a mântuirii (Evr. 4:6-11).
- Și, așadar, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos și să mergem spre cele desăvârșite (Evr. 6:1-3). Nădejdea noastră este în Cristos, Domnul, nu în lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a oferit ca și indicatoare spre Cristos. Să fim deci tari prin Cristos în nădejdea mântuirii pe care numai El ne-o oferă (vezi Evr. 13:9-13). Aceasta este nădejdea mai bună. Să nu cumva să facem ca lucrurile bune să ne împiedice să obținem lucrurile cele mai bune ale lui Dumnezeu. Dacă am face așa ceva am ajunge sub blestemul veșnic al lui Dumnezeu (Evr. 6:4-8). O asemenea nădejde poate lucra cu adevărat tărie spirituală în noi.
- Această tărie spirituală este veritabilă și la superlativ din două motive: (1) Nădejdea care o lucrează este o ancoră a sufletului care ne ancorează chiar de prezența lui Dumnezeu (ne leagă de Dumnezeu în Sfânta Sfintelor pentru totdeauna – Evr. 6:19-20); (2) Această nădejde este bazată pe jurământul lui Dumnezeu care ne-a promis această nădejde și ea este lucrată de Însuși Fiul lui Dumnezeu, care, prin jertfa Lui pe cruce pentru noi, a intrat în Sfânta Sfintelor din templul din cer – deci chiar în prezența lui Dumnezeu, ca „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Evr. 6:20). O mai mare tărie a nădejdii noastre nu poate exista.

3. Nădejdea aceasta ne ține mintea sănătoasă (2 Pet. 3:1)

Scopul lui Petru în scrierea epistolelor sale a fost trezirea minții sănătoase în cei credincioși (vezi 2 Pet. 3:1-2). Este mare nevoie ca noi să avem o minte sănătoasă și să o păstrăm așa. Lumea în care trăim este plină de oameni care ajung să-și piardă mintea sănătoasă. Oamenii își pot perverti mintea prin păcat, atunci când Dumnezeu nu stăpânește în gândirea lor (Rom. 1:28-31; vezi Rom. 1:18-32); sau, ajung să-și piardă mințile în vremurile dificile, când totul se clatină în jurul lor – aceasta din cauza lipsei echilibrului lăuntric, pentru că Dumnezeu nu este nădejdea lor (Luca 21:25-26).
- O minte sănătoasă este hrănită prin Cuvântul lui Dumnezeu (2 Pet. 3:1-2). Cuvântul Scripturilor sfinte (cuvântul lui Cristos, vestit prin profeții lui Dumnezeu și prin apostolii Săi) poate hrăni din plin gândirea sănătoasă (vezi Ps. 119:9-11; Prov. 1:1-7). Cunoașterea, aprofundarea, păstrarea acestui cuvânt într-o inimă bună și curată și trăirea lui în viața de fiecare zi, așează temelia de nezdruncinat a unei vieți binecuvântate (Mat. 7:21-29; Lc. 8:15).
- O minte sănătoasă este întemeiată pe promisiunile lui Dumnezeu (2 Pet. 3:3-9). Când promisiunile lui Dumnezeu sunt crezute, în ciuda lucrării batjocoritorilor care le neagă și care încearcă astfel să-și justifice trăirea lor în păcat, ele devin ca o ancoră pentru sufletul lor, în cele mai întunecate situații din viață (vezi Evr. 6:13-20).
- O minte sănătoasă își ancorează speranțele și obiectivele vieții lor pe lucrurile din cer și veșnice, nu pe lucrurile și valorile trecătoare de pe pământ. Ei știu că lucrurile și comorile pământești vor pieri și odată cu ele și speranțele lor. De aceea, ei se leagă de Dumnezeu și speranțele lor sunt puse în comorile cerești ale Împărăției cerurilor, care nu vor pieri deloc (Mat. 6:19-24; 1 Pet. 1:3-9; 2 Pet. 3:10-13; Evr. 12:25-29). Un asemenea om este cu adevărat înțelept și știe bine care sunt adevăratele comori și cum să trăiască pentru a le obține (Mat. 13:44-46).
- O minte sănătoasă ne va face să trăim astfel ca lumea trecătoare, în care acum trăim, să nu ne guverneze viața în așa fel încât să ne pierdem sufletul odată cu ea (Mat. 16:24-28; Lc. 21:25-26, 33-36), ci să trăim astfel încât să ne pregătim pentru cer și pentru binecuvântarea veșnică a Împărăției cerurilor (2 Pet. 3:14-18). O minte sănătoasă îl face pe credincios să armonizeze ceea ce nădăjduiește cu trăirea zilnică (2 Pet. 3:11-14). Un asemenea om nu trăiește ca unul cu capul în nori, rupt de realitatea concretă a vieții; el trăiește în adevărata înțelepciune a vieții și este perfect integrat în societate (Fap. 24:14-16; 26:24-29).
- O minte sănătoasă dezvoltă în credincios modul de a trăi prin credință, nu prin vedere (2 Cor. 5:7; Evr. 11:1) și care Îl face să aibă permanent privirea îndreptată în sus spre Dumnezeu de unde va veni și adevărata izbăvire (Lc. 21:28; vezi martiriul lui Ștefan - Fap. 7:55-58; vezi atitudinea oamenilor lui Dumnezeu, care au știut să trăiască prin credință în nădejdea împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu pentru ei - Evr. 11). Pentru cei credincioși, Cristos în ei este nădejdea slavei viitoare (Col. 1:26-27). O minte sănătoasă te face să înțelegi bine harul lui Dumnezeu (o învățătură profundă a cuvântului lui Dumnezeu și greșit înțeleasă de mulți așa-zis credincioși) și te face să trăiești prin har, nu prin Lege; în acest fel, un asemenea om se bucură din plin, chiar și aici pe pământ de lucrurile nevăzute dar pe care le nădăjduiește (2 Pet. 3:15-18; Ioan 1:14-18; Tit 2:11-15; Evr. 11:1).

4. Nădejdea aceasta ne asigură curățirea și transformarea noastră asemenea lui Cristos (1 Ioan 3:3; 2 Cor. 3:18)

Nădejdea creștină este un factor curățitor în vederea desăvârșirii mântuirii noastre. Ioan ne spune că vom fi desăvârșiți ca și Cristos, atunci când se va arăta El în glorie (1 Ioan 3:2). Și apoi, el spune că „Oricine are nădejdea aceasta în El se curăță, după cum El este curat” (1 Ioan 3:3). Desigur, Cristos este autorul mântuirii noastre desăvârșite (Evr. 5:7-9; 10:14). Dar nădejdea noastră în Cristos ne asigură această deplină curățire, așa cum este Cristos (vezi și Efes. 5:25-27).
- Prin jertfa lui Cristos, toți acei ce cred în El au asigurată deplina curățire de păcatele lor (Evr. 9:13-15). Sângele lui Cristos ne poate curăți pe deplin de orice păcat (Evr. 9:21-26; 1 Ioan 1:5-2:2).
- Prin jertfa lui Cristos noi avem asigurată prezența gloriei lui Dumnezeu în noi, prin prezența Duhului Sfânt care ne asigură acea curățire sfințitoare, compatibilă cu gloria lui Dumnezeu (Tit 3:4-6; 2:14; Efes. 5:25-27; Isa. 6:1-8).
- În Cristos noi avem lucrarea Duhului Sfânt în noi, care ne transformă asemenea lui Cristos, descoperindu-L pe Cristos în noi în tot procesul sfințirii noastre (2 Cor. 3:7-18; Rom. 8).
- Nu știm cum face Dumnezeu acest lucru dar sigur El îl va face. Noi suntem chemați, în Cristos, să umblăm în lumina lui Dumnezeu și să trăim în nădejdea desăvârșirii noastre, proces care va fi încheiat de Dumnezeu în noi la vremea potrivită (1 Ioan 1:5-7; Filip. 1:6). Procesul sfințirii noastre este un proces divino-uman; noi suntem chemați să ducem mântuirea noastră până la capăt pentru că Dumnezeu va lucra în noi și voința și înfăptuirea (Filip. 2:12-13).

5. Nădejdea aceasta folosește chiar și necazurile în procesul sfințirii noastre (Rom. 5:3-4)

Necazurile de pe pământ sunt folosite de Dumnezeu pentru a întări nădejdea credincioșilor Lui. Ceea ce este neplăcut oricărui om și ceea ce poate devasta viața oamenilor fără Dumnezeu, devine o unealtă eficientă în mâna lui Dumnezeu în vederea desăvârșirii sfinților pentru cer (Rom. 8:28). Nădejdea creștină este aceea că Dumnezeu, în suveranitatea și în dragostea Sa pentru cei aleși, folosește chiar și necazurile și atacurile celui rău asupra lor în vederea glorificării lor veșnice. Așa cum patimile și moartea lui Cristos nu au fost un factor distructiv pentru El, dimpotrivă au fost generatoare de mântuire pentru cei credincioși și o rampă de lansare pentru glorificarea Sa (Ioan 12:23-28; Isa. 53), tot așa ele lucrează și în viața celor ce cred în El. Aceasta este nădejdea pe care o au creștinii.
- Există un proces al sfințirii celor credincioși în vederea desăvârșirii lor, în care necazurile au un mare rol (Rom. 5:2-5). Pavel ne spune că necazurile aduc răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. Nădejdea la care se referă Pavel este de așa fel că ea nu înșeală inima credincioșilor, din cauza dragostei lui Dumnezeu turnată de Duhul Sfânt în inimile lor. Petru ne spune că încercarea credinței noastre, care este de o valoare inestimabilă (cu mult mai scumpă decât aurul pieritor), are ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos (care va fi în viitor; deci apare aici nădejdea creștină) (1 Pet. 1:6-7). Iacov, de asemenea, ne spune că încercarea credinței noastre lucrează răbdare (care are legătură cu nădejdea creștină), iar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru a ajunge la desăvârșire spirituală (Iac. 1:2-4). Avem de fapt aici prezentarea procesului sfințirii credinciosului. Credinciosul trebuie să urmărească sfințirea lui, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evr. 12:14).
- Procesul acesta al sfințirii, care implică lucrarea necazurilor și a încercărilor în viața credincioșilor, are, ca și factor întăritor pentru ei, dragostea lui Dumnezeu, turnată în inimile acestora de Duhul Sfânt. Dragostea lui Dumnezeu în ei este elementul care înviorează, întărește, dezvoltă și desăvârșește nădejdea credincioșilor (Rom. 5:6-11; 8:31-39). Aceasta îi face pe credincioși să persevereze în credință până la capăt, în toate circumstanțele și necazurile vieții. Prin toate acestea, dragostea lui Dumnezeu se arată în ei în toată măreția ei. De aceea Pavel se roagă ca credincioșii să ajungă să cunoască dragostea lui Cristos în toată dimensiunea ei (Efes. 3:16-19).
- De aceea, noi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca El să ne dea înțelepciunea care ne edifică cu privire la lucrarea încercărilor și necazurilor în viața credincioșilor. Această înțelepciune ne este promisă cu mână largă de Dumnezeu, prin credință (Iac. 1:4-8). Înțelepciunea la care se referă Iacov în epistola sa este legată de această lucrare a necazurilor în procesul sfințirii credincioșilor. Avem nevoie de înțelepciune pentru a ști cum să ne raportăm la ele în viața de credință.

6. Nădejdea aceasta ne echipează pentru o viață sfântă în lume (Col. 1:21-28)

Nădejdea vieții veșnice în Împărăția Domnului nostru Isus Cristos conduce la o echipare spirituală potrivită. Pentru că ea este o nădejde a gloriei viitoare noi suntem chemați să acceptăm această echipare, pe care numai Duhul Sfânt o poate face în noi, prin adevărul Scripturii. Trăirea noastră pe pământ în Cristos este de fapt viața cu care ne echipăm pentru Împărăția viitoare și nădejdea Evangheliei este instrumentul Duhului Sfânt pentru această echipare.
- Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru o bună echipare a credincioșilor (Colos. 1:9-12). El se roagă pentru ca ei să se umple de cunoștința voii Lui. De asemenea, el se roagă ca această voie a Domnului, cunoscută de ei, să conducă la o purtare vrednică de Domnul, iar aceasta să conducă la o echipare potrivită cu îndelunga răbdare necesară nădejdii viitoare. Pavel le spune credincioșilor din Colose că temelia acestei echipări stă pe baza izbăvirii lor din partea lui Dumnezeu de sub puterea întunericului și pe baza strămutării lor în Împărăția Fiului dragostei Lui (Col. 1:13-14). Ei, deși trăiesc încă pe pământ, sunt de fapt cetățeni ai împărăției viitoare, ancorați prin Duhul Sfânt deja în ea (vezi și Rom. 8:22-27; Efes. 1:13-14). Pavel se roagă pentru ca toți credincioșii în Cristos să-L cunoască bine pe Cristos și să rămână în El (Col. 1:15-22; 2:9-10) pentru că în El se află toată plinătatea Dumnezeirii. El, Domnul Isus Cristos, este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel prin care există întregul univers, Cel care este Capul bisericii Sale, Cel prin care ei, credincioșii sunt împăcați cu Dumnezeu și destinați pentru gloria viitoare.
- Pavel le cere credincioșilor să rămână în nădejdea Evangheliei până la capăt, nădejde care este dată de Cuvântul Scripturilor (Col. 1:23; 2 Tim. 3:14-17). Scriptura furnizează credința mântuitoare pentru că ea este cuvântul despre Cristos (Col. 1:23; Rom. 10:17; Ioan 20:31). Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, în totalitate insuflat de Dumnezeu (2 Tim. 3:16; 2 Tim. 1:13-14). Scriptura edifică (echipează) pe credincioși în vederea mântuirii, a creșterii lor spirituale și a desăvârșirii lor în vederea unei slujiri adevărate pentru Dumnezeu (2 Tim. 3:15-17). Scriptura ne dă și cunoașterea ereziilor și a felului în care trebuie să luptăm contra lor (Iuda 3-4; Fap. 20:26-32).
- De aceea, să ne lăsăm echipați pe deplin în mintea și în trăirea noastră în vederea nădejdii viitoare Noi suntem chemați să cunoaștem această nădejde, să trăim ca unii care au nădejde și să veghem ca nu cumva să o pierdem (1 Pet. 1:13; Evr. 10:23-25).

7. Nădejdea aceasta ne ajută în trăirea și slujirea sfântă (2 Cor. 3:12)

Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire a fost arătat (sau manifestat) (Tit 2:11-14). Aceasta înseamnă că mântuirea a fost realizată de Dumnezeu prin moartea lui Cristos (Ioan 19:30; 2 Cor. 5:18-19), cunoscută de martorii lui Cristos (1 Ioan 1:1-4; Fap. 10:40-43), propovăduită prin apostolii Domnului (1 Tim. 2:7; Evr. 2:3-4) și consemnată în Sfintele Scripturi (Ioan 20:31; 2 Tim. 3:14-17). Noi suntem chemați să auzim Evanghelia mântuirii (Rom. 10:17), să o credem (Mc. 16:15-16), să trăim pe baza ei (Tit 2:11-12) și să rămânem ancorați până la sfârșit în nădejdea ei (Tit 2:13; Col. 1:23). În același timp, noi suntem îndemnați să slujim pe Dumnezeu în baza acestei nădejdi (2 Cor. 4:1-5:10).
- Nădejdea Evangheliei, propovăduită de martorii lui Cristos în lume, poate fi primită de orice om care crede în Cristos. Adevărul despre această nădejde este atât de bine atestat încât cel care vrea să o primească poate să o facă doar prin credință (Rom. 10:6-13; Ioan 6:35-47). Și dacă oamenii nu cred Evanghelia este doar pentru că ei au acceptat să rămână în întunecarea minții realizată de cel rău (1 Cor. 4:1-6). Așadar, această Evangheliei pe care noi am crezut-o și o nădăjduim, poate fi crezută de orice om, dacă el se deschide luminii și miresmei ei (2 Cor. 2:14-17). Iar propovăduitorii acestei Evanghelii sunt în așa fel pregătiți de Duhul Sfânt încât oamenii să poată crede și să nădăjduiască în această Evanghelie (2 Cor. 4:5-6).
- Nădejdea evangheliei are capacitatea de a de a modela în așa fel pe slujitorii ei, încât ea devine credibilă în fața altora chiar și atunci când aceștia se arată slabi și vulnerabili în trăirea lor pământească, sau tocmai de aceea, pentru că în acest fel ei mărturisesc în mod foarte relevant moartea lui Cristos și învierea Lui și puterea lui Dumnezeu de mântuire tocmai prin aceste slăbiciuni (2 Cor. 4:7-15).
- În situațiile dificile ale vieții de pe pământ, în neputințele și gemetele unui trup de carne pe care noi îl avem aici în această viață trecătoare, noi putem avea o nădejde vie și nepieritoare și astfel cei care vestesc nădejdea Evangheliei capătă o strălucire și o credibilitate atât de mari încât Evanghelia ajunge să poată fie crezută de oameni și trăită de aceștia în cele mai dificile condiții. Secretul este că se dezvoltă astfel o umblare prin credință și nu prin vedere, o perspectivă care vine de la Duhul Sfânt (nu este produsul minții omenești) și care Îl descoperă în toată gloria pe Cristosul care oferă nădejdea vieții veșnice tuturor celor ce cred (2 Cor. 3:17-18; Ioan 16:5-15). Mărturia Duhului Sfânt despre Cristos și a mântuirii prin El devine foarte puternică tocmai prin neputințele și durerile pe care propovăduitorii Evangheliei le au deseori în această viață.
- Îndrăzneala martorilor de a vesti Evanghelia mântuirii prin Cristos este rezultatul acestei nădejdi pe care o avem prin Duhul Sfânt. De aceea, ei nu cad de oboseală ci dimpotrivă ei pot fi foarte „agresivi” în proclamarea Evangheliei harului lui Dumnezeu (Fap. 2:22-40; 4:9-14; Mat. 10:18-20; Fap. 7). Să îndrăznim în baza nădejdii viitoare! (2 Tim. 4:17-18; Apoc. 12:10-12).

Concluzii

Nădejdea creștină este acel instrument în mâna Duhului Sfânt care lucrează în cei credincioși tot ceea ce este nevoie, de la răscumpărarea din lume și din păcat, până la desăvîrșirea mântuirii noastre, atunci când ne vom asemăna cu Cristos, în gloria Lui. Nimic nu este ignorat în vederea edificării noastre spirituale. De aceea, apostolul Pavel are curajul să afirme următoarele: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos” (Filip. 1:6). Și dacă Cristos este în noi, cei credincioși, atunci cu siguranță „Cristos în voi – nădejdea slavei” (Col. 1:27). De aceea, să ne ancorăm cu toată ființa noastră în nădejdea aceasta (Evr. 6:19-20). AMIN.


 

Viorel ArdeleanEvanghelizarea printre romi (partea 3)


de Ardelean Viorel


Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

4). CALITĂŢILE NECESARE UNUI UCENIC

În primul rând dacă ne reamintim Isus Hristos a ales oameni pe care ia făcut ucenicii Lui. Acest lucru a însemnat un proces de învățare pe o perioadă de aproximativ 3 sau 3,5 ani, timp în care Isus ia învățat, a făcut minuni și a demonstrat că este Fiul lui Dumnezeu, iar după ce Isus Hristos a fost Jertfit pe Calvar, a murit și a Înviat, apoi s-a Înălțat la cer. Jertfa lui pentru păcatele omenirii nu a vizat doar o categorie de oameni ci a avut un caracter universal și infinit în care erau cuprinși și triburile din junglă dar și romii. Și atunci ca și acum nu te naști ucenic și ai nevoie de un părinte spiritual care să te facă ucenic, sau Biblia, alegerea prin Duhul Sfânt și mai puțin literatură ajutătoare. Ucenic înseamnă discipol (din latină discipolus - elev, învățăcel), iar în greacă termenul înseamnă ( mathetes - a învăța). Cuvântul este folosit și în ebraică ”limmud” cuvânt care apare rar în Vechiul Testament (Isaia 8:16….Ieremia 13:23), dar el apare și înscrierile rabinice talmud. (2 Cronici 25:8). În lumea filozofică a grecilor, maeștri erau înconjurați de elevi, iar termenul în sine a fost adoptat și în domeniul religios, iar acest lucru se vede și în Noul Testament unde fariseii aveau ucenici, iar evreii se considerau ucenici lui Moise. Cei care l-au însoțit pe Ioan Botezătorul au denumiți ucenici (Ioan1:35), care se rugau și posteau așa cum ia învățat Ioan Botezătorul și după moartea lui l-au înmormântat (Matei 11:2-7). Lui Isus i s-a recunoscut rolul de învățător sau rabin, chiar dacă nu în mod oficial (Ioan 3:2), iar cei care l-au urmat au purtat numele de ucenici. Termenul de ucenic a desemnat în primul rând pe cei 12, pe cei 70 și oamenii care acceptă Mesajul lui Hristos (Matei 5:1, Luca 19:7). Cuvântul ucenic mai presupunea fi fidel și loial față de învățător dar la modul exclusiv ( Marcu 8:43-38, Luca 14: 26-33). Acest lucru presupunea și părăsirea familiei, afacerilor și a posesiunilor ( Marcu 10: 21-28), indiferent de prețul plătit. În aceste condiții semantica cuvântului ucenic se schimbă și primește o nouă dimensiune, care implica și determină soarta oamenilor la judecată (Luca 12:8 și mai departe). Ucenici lui Isus Hristos au fost numiți și desemnați pentru a exercita această funcție în principal celor 12, dar acest lucru s-a extins și la alți credincioși (Marcu 5:19…Luca 10:1-16). În Faptele Apostolilor cei care erau membri în biserică purtau numele de ucenici (Fapte 6:1..și mai departe). Acest lucru ne arată cu claritate faptul că ucenici lui Isus Hristos au fost elementul esențial care a format Biserica, iar ca și model de viață era Isus Hristos. La adresa credincioșilor se foloseau și alți termeni (credincioși, sfinți , frați), dar care exprimau același lucru. În Marea Trimitere este vizată o lume întreagă Matei 28:18 ”Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Porunca a fost valabilă pentru Biserica Primară dar rămâne valabilă și astăzi pentru credincioși și pentru Biserică din secolul XXI. Isus Hristos a dat această poruncă înainte de a se Înălța la cer și este motivul principal a ceea ce aștepta Hristos de la apostoli și de la creștinii care vor urma să existe în viitor. Acest lucru presupune o chemare specială dar este valabilă și în dreptul fiecărui credincios, dar mai înseamnă și faptul că se poate face acest lucru în viața de zi cu zi, la locul de muncă, la școală, în concedii sau stațiuni, etc, iar un adevărat credincios nu va rata ocazia de a vorbi și altora despre Isus Hristos, iar acest lucru înseamnă și a îndeplini porunca de a ”face ucenici”. De asemenea se afirmă și în Faptele Apostolilor 1:8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului,” iar mulți credincioși percep acest verset ca făcând parte din Marea Trimitere. Acest lucru se face în mod concentric, începând de la familia noastră, biserica din care facem parte, orașul respectiv, satele sau comunele din jur, și tot mai departe la ”marginile pământului”. Lucrarea nu se poate realiza decât prin puterea Duhului Sfânt. Este interesant și adevărat versetul care ne face să apreciem când va veni Domnul Isus a doua oară ”Parousia” Matei 24:14 ”Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Dacă ne uităm în secolul XXI, este un bun punct de reper pentru credincioși. Se asistă la întoarcerea poporului evreu în patria mamă, dar încă nu există o întoarcere în masă. Petru atrage atenția asupra acestui fapt și chiar dacă nu avem repere precise, ne dăm seama de perioada sfârșitului cu aproximație, dar nu știm cât de precipitate vor fi evenimentele (Romani 11:25) Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Omul de care se folosește Dumnezeu în lucrare trebuie să aibă anumite calităţi iar Domnul, îi găseşte dar sunt rari. Isus Hristos confirmă acest lucru Matei 9:37 Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini Sunt lucrătorii! Enumerăm câteva din calităţile pe care trebuie să le aibă credinciosul care face ucenici.

a). Misionarul a adoptat pentru viaţa lui acelaşi obiectiv pe care Dumnezeu îl prezintă în scriptură. În mod categoric modelul este Isus Hristos care afirmă : Matei 6:33 „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Aici se observă două aspecte majore de căutare a creştinului care sunt Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa, care sunt lucruri prioritate în viaţa creştinului iar Isus îşi asumă obligaţia şi sarcina de a se ocupa de celelalte lucruri pământeşti. În cazul acesta cariera, vocaţia sau alte lucruri se subordonează motivului principal. Întotdeauna mandatul cultural trebuie supus mandatului spiritual, cu atât mai mult cel material.

b). El este dispus să plătească orice preţ pentru ca să îndeplinească voia lui Dumnezeu în viaţa lui. Pavel este un bun exemplu în acest sens şi dă ca şi exemplu 2 Timotei 2:3 „Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. 4 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste”. Este un exemplu luat din viaţa şi timpul său pentru ca să fie înţeles de toţi oamenii. Acest lucru în termenii secolului XXI însemnă dedicare în lucrarea Domnului. Nu trebuie să fii duşman declarat a lui Dumnezeu, dar atunci când te înconjuri de lucruri materiale ca şi creştin eşti catalogat „vrăjmaş al Crucii” (Filipeni 3:18–19). Adevărul este faptul cu nu ai posibilitatea să plăteşti un preţ pentru credinţa ta în Cristos şi în acelaşi timp să alergi după lucruri materiale, şi este o problemă de alegere. Dacă se merge pe firul acestei idei preţul plătit poate să însemne şi viaţa iar astăzi în Orient şi alte părţi mulţi misionari creştini sunt martirizaţi. Este un risc asumat

c). Misionarul iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Este o calitatea absolut necesară pentru un lucrător, iar ca exemplu poate fi luat Ieremia 15:16 „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău Sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor”! Noi ca şi ucenici a lui Hristos trebuie să cunoaştem şi să stăpânim bine o carte care este Biblia.

d). El are o inimă gata să slujească. În comparaţie cu necredincioşii care doreau să fie slujiţi din vremea lui Isus, El le spune să facă contrariul Matei 20:27 „şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. 28 Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Isus încearcă să comunice ucenicilor smerenia prin actul spălări picioarelor (Ioan 13:5). Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. De remarcat este faptul că înainte de acest verset ucenicii s-au certat între ei, care să fie mai mare.

e). Misionarul nu se încrede în firea pământească. Acesta este un principiu pe care trebuie să îl aplice fiecare credincios. Apostolul Pavel spune să avem încredere în Dumnezeu ( 2 Cor. 1:9), şi recunoaşte firea pământească din el Romani 7:18 „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Creştinii lumeşti şi firea pământească sunt două lucruri strâns legate între ele, care nu se fac după voia Lui Dumnezeu. O bună busolă pentru verificare este să îţi aduci aminte dintr-o conversaţie de câte ori ai făcut referire la persoana ta şi realizările tale.

f). El nu are un spirit independent .Lumea în care trăim este o lume independentă şi totalitaristă ca şi atitudine generală. Tocmai de aceea lucrarea de misiune este un efort colectiv în care trebuie implicate mai multe persoane. Hristos face afirmaţia că fără El nu putem face nimic Ioan 15:5 „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Este un adevăr pe care mulți îl ignoră și din orgoliu, necredință se încred în puterile lor, dar este o slavă deșartă.

g) Misionarul iubeşte oamenii. Dragostea adevărată vine din Dumnezeu, iar credinciosul este o extensie a ei (1 Ioan 4:10) „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”. Evlavia adevărată înseamnă să iubeşti cum Dumnezeu a iubit pe oameni, înseamnă să fii ca şi Dumnezeu în dragoste. Găsim în Biblie exemple de oameni evlavioşi (Luca 23:50) „Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios”. Acest gen de iubire înseamnă implicarea credinciosului în viaţa oamenilor.

h). El nu se lasă cuprins de resentimente. Evrei 12:15 „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea”. Acest verset este scris în contextul mustrării şi este o frână în calea răspândirii Evangheliei. „Resentimentul este rezultatul unui tratament real, sau presupus greşit, nu contează care din ele”, iar dacă nu eşti atent poţi să devii răzbunător şi duşmănos care sunt aspecte negative pentru cineva care vrea să facă misiune. Competivitatea din biserică în relaţiile cu alţi creştini deşi nu ar trebuie să existe lasă „ lăstari de amărăciune”.

i). Misionarul a învăţat să-şi disciplineze viaţa. Pavel dă un exemplu în acest context în care vede viaţa de creştin ca şi o luptă, alergare şi disciplinarea trupului său (1: Cor. 9:24-27). Un creştin de duminică nu are cum să facă aşa ceva. O viaţă de disciplină fizică şi spirituală nu este uşoară. Furca edenică este prezentă în viaţa noastră şi eşti pus să alegi între o relaxare sau orice fel şi munca pentru Domnul. De asemenea compromisul nu este acceptat. „ Semeni un gând culegi o faptă. Semeni o faptă culegi un obicei. Semeni un obicei şi culegi o veşnicie” Ucenicul sau discipolul este un om disciplinat, iar termenul vine din latină discipolus- care înseamnă elev sau învăţăcel. Rabinii aveau discipoli, filozofi din vremea aceea, dar avea și şi Isus Hristos

h) Dragostea este elementul esenţial în lucrarea de misiune fiindcă doar prin ea se câştiga suflete la Hristos. Dragostea este o armă eficace atunci când este folosită cu înţelepciune. O privire caldă, o lacrimă pe care trimiţi altei persoane, care încălzesc viaţa, face cât o mie de cuvinte. Se poate vorbi despre lupta spirituală, sau alte metafore din viaţa de credinţă dar dragostea este cea mai apropiată de realitate şi ea este adevărata cale de a câştiga suflete pentru Histos. Isus a arătat compasiune faţă de suferinţele oamenilor, s-a rugat pentru ei şi le-a salvat trupurile de boală dar mai ales sufletul cerând Tatălui să nu rămână nemântuiţi. Un predicator de piatră, chiar dacă va vorbii ca şi un înger, o oratorie excelentă nu va mântui pe nimeni. Câştigarea de suflete pentru Hristos înseamnă o inimă predată care sufere pentru cei ne mântuiţi, o inimă binecuvântată de Dumnezeu.

5). PREŢUL UCENICIEI

Este greu de crezut că cineva se angajează în misiunea de evanghelizare fără a fi pregătit să plătească un preţ. În mod paradoxal beneficiile câştigate de un creştin, depăşeşte costul uceniciei care poate să însemne şi pierderea vieţii fizice de către creştin. Conceptul de misiune şi evanghelizare a fost poruncit şi plănuit de Dumnezeu, în favoare creştinilor, care pot să aibă o viaţă dinamică, misionară şi să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu. Pentru a ilustra acest lucru ne folosim de un pasaj din Luca 14 când Isus intră în casa unui fruntaş al fariseilor ca să mănânce. Isus Hristos a fost invitat ca şi oaspete. Un fapt de remarcat este că fariseii „ îl pândeau de aproape” şi aveau motivele lor pentru că Isus a afirmat faptul că (Ioan 10:10)”… Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug”, iar mulţimea şi fariseii doreau să vadă dacă spune adevărul și El le spune o pildă. Isus Hristos a trăit conform principiilor şi nu împrejurărilor. Multe din semne şi minuni Isus le-a făcut în ziua de sabat de aceea vom amintii ce însemna sabatul pentru evrei. Sabatul este ziua a şaptea din săptămână, o zi de odină şi închinare. Sabatul Biblic este apogeul creaţiei lumii (Geneza 2:3). Deşi nu este o poruncă explicită dată altor popoare, atunci când poporul evreu intră în Legământul Mozaic cu Dumnezeu porunceşte şi ţinerea sabatului (Exod 20:10), care înseamnă o zi de odihnă pentru toată casa, care cuprinde şi animalele, servitorii şi străinii care trăiesc acolo (Ex. 20: 10, Deut. 5 :14). Sabatul era şi o mărturie a Legământului dintre Dumnezeu şi popor, şi o manifestare şi redare a sfinţirii poporului. Dumnezeu îi îndeamnă să ţină sabatul care este asociat şi cu eliberarea din robia egipteană. Sabatul este singura zi sfântă menţionată în Decalog. Cu privire la Sabat există trei elemente fundamentale în iudaism, care sunt Creaţia, Revelaţia şi Izbăvirea. Existau forte multe lucrări interzise în ziua de sabat în lista categoriilor de bază, ca aprinderea focului, a ara, a secera, a tunde oile, a vâna, cam 40 de interdicţii. Învăţaţii Talmudului au extins aceste porunci la lucruri derivate din acestea înmulţindu-le nespus de mult. Isus îi acuză pe bună dreptate (Matei 15:3) Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?” Existau şi excepţii la interdicţiile din ziua sabatului, de exemplu lupta în legitimă apărare, naşterea, uciderea unor animale periculoase şi altele. În esenţa ei ziua de sabat era o zi de bucurie în care lucrurile materiale erau lăsate de o parte şi poporul se axa pe dimensiunea spirituală a sărbătorii. Faptul că Isus a făcut minuni în ziua de sabat îl plasează mai sus de această zi (Matei 12:8) „Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.” De aici se desprinde primul adevăr, conform cu ce a făcut Isus.

a). Ucenicul este creştinul care hotărăşte după Biblie şi trăieşte în conformitate cu acesta. Cuvântul spune că acolo era un „om bolnav de dropică”. Era o zi de sabat şi Isus pune o întrebare crucială, dacă este voie să vindece în ziua de sabat. El a luat de mână pe cel bolnav şi l-a vindecat, iar seria întrebărilor continuă. Cine în ziua se sabat nu acţionează Luca 14:5 Pe urmă, le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” . Și noi astăzi facem minimul necesar în ziua de Duminică.

b.) Ucenicul este mereu în contact cu cel care este în nevoie, aşa ca şi Isus Hristos creştinul trebuie să fie gata să răspundă celor în necaz. Isus Hristos a fost un exemplu : Tit 2:14 „El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”. În al doilea rând trebuie să fii un exemplu personal : Tit 2:7 „şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie”, iar în al treilea rând este o invitaţie pentru toţi creştinii Evrei 10:24 „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune”. De remarcat că vestirea Evangheliei conţine şi o componenţă socială, iar acest lucru nu însemnă în mod neapărat bani

d). Ucenicul trebuie să fie modest. Isus fiind invitat la cină observă cum toţi se înghesuie la locurile din faţă, şi le expune o lecţie de modestie. Există o răsplată a smereniei, iar în versetul 11 Isus dă un verdict „Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat.” Dacă modestia ar caracteriza viaţa creştinului multe din conflicte ar fi rezolvate. O lecţie importantă care se desprinde din versetele anterioare este faptul că „Poruncile date de Dumnezeu nu sunt niciodată produsul unui capriciu sau arbitrare ci sunt date pentru binele nostru suprem”. Nu se poate merge pe scurtături.

e). Cu nici un chip nu poate cineva primi fără dă dea şi nu poate trăi cu adevărat fără să moară. Dărnicia trebuie să fie o calitate a creştinului. Să nu uităm că Dumnezeu prin Harul Lui a întins prima dată mâna spre om, iar creştinul nu poate să facă contrariul Luca 6:38 „Daţi, ……. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”. Pavel dă un îndemn în această direcţie Evrei 10:35 „Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire”! Răsplătirea poate fi și pe pământ dar mi mult contează să fie în cer.

f). Ucenicul este în armonie cu vocea lui Dumnezeu. Ea este o împlinire grabnică a datoriei de creştin. Isus merge mai departe cu exemplul celor invitaţi la cină. Acest lucru nu se face în vederea unui câştig imediat, ci răsplata va fi după înviere. Isus dă exemplu celui care face o cină mare și invită prietenii şi cunoscuţii. Dar aceştia din diferite motive neîntemeiate refuză. Ogorul, boii, însurătoarea erau mai importante, dar mai grav erau pretexte şi scuze pentru a păcătuii. La auzul acestor refuzuri stăpânul s-a mâniat şi a dat ordin să cheme din pieţele şi străzile cetăţii pe „pe cei sãraci, ciungi, orbi şi şchiopi,” cu menţiunea că din cei chemaţi nimeni nu va gusta din cina Lui. Isus făcea de fapt referire la Nunta Mielului. Luca 12:37 „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească”. Un alt exemplu este din pilda Fiului Risipitor Luca 15:23 „Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim”. De asemenea oamenii refuză pentru că nu ştiu cu adevărat cine face chemarea la Nuntă, ei sunt indiferenţi faţă de mântuire şi preocupaţi de propriile bogăţii.

g). O cerinţă pentru a fi misionar este ca el să ardă pentru Hristos. Acest lucru presupune un aspect al priorităţilor. Prima dată este împăcarea oamenilor cu Dumnezeu şi abia apoi urmează familia care înseamnă să rămâi alături de ea sau din contră să aplici Matei 19:29 ” Şi ori şi cine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică. Preţul uceniciei este să renunţi la orice pentru Hristos. În Numeri capitolul 14, poporul era gata să intre în ţara promisă, dar acolo se aflau popoare puternice printre care fiii lui Anac, iar poporul evreu, cuprins de îndoială şi grija familiilor au hotărât să se întoarcă în Egipt. Dumnezeu nu le-a promis că nu vor avea greutăţi dar le-a poruncit să asculte de poruncile Sale.

h). Ucenicul trebuie să fie un om cumpătat şi calculat. Isus dă în acest sens exemplu cu cineva care zideşte un turn, sau porneşte la război. Isus afirmă faptul că Matei 16:18 „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”. Porţile sunt pentru apărare nu pentru atac, dar creştinul nu trebuie să aibă a stare pasivă ci una activă de atac la luptă împotriva forţelor întunericului, având în spate promisiunea pe care a făcut-o Isus Hristos. Aici nu este loc de compromis sau mediere fiindcă Satana este tatăl minciuni şi cu siguranţă un compromis va duce la falimentul lucrării de misiune, de aceea trebuie să fii gata să plăteşti un preţ. Acest preţ este foarte mare. Luca 14: 33 „Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”. Aici este necesară lepădare de sine, să laşi totul pentru Hristos

i). Pentru a plăti preţul este necesar să tai toate punţile de retragere. Acesta nu este un lucru uşor şi Isus dă exemplu ca sarea care îşi pierde gustul. Mulţi creştini merg regulat la biserică, au diferite activităţi în biserică, dar lipseşte ceva, și anume dorinţa de a aduce alte persoane la Hristos, ceea ce îi face fără gust şi rămân cu eticheta de creştini. Avertizarea făcută de Isus este drastică „ este aruncată afară”, pentru că într-un fel sau altul toţi creştinii trebuie să fie misionari.

 

Note de subsol:

28 UCENICII SE FAC NU SE NASC de Walter A. Hernichsen, pag 35 - 40
29 Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
30 UCENICII SE FAC NU SE NASC de Walter A. Hernichsen, pag 35 - 40
31 UCENICII SE FAC NU SE NASC de Walter A. Hernichsen, pag 40 - 44
32 UCENICII SE FAC NU SE NASC de Walter A. Hernichsen, pag 44 - 49

 

VA URMA


 

Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)


Copyright © 2003-2016 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate