Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Proiectul Betania
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Teologie

 

 

Se poate pierde mântuirea?

de Iosif Ţon

 

Iosif Ton

După reîntoarcerea mea în România de la studii în Anglia în 1972, am vorbit de foarte multe ori pe tema predestinaţie-liber arbitru. De regulă, am spus aşa: „Dacă mi se cere să spun dacă cred în predestinaţie sau cred în liber arbitru, eu răspund că prin această întrebare mi se cere de fapt să cred numai jumătate din Biblie, deoarece o jumătate din Biblie spune că Dumnezeu alege, iar cealaltă jumătate spune că omul este liber să aleagă. Eu nu cred numai jumătate din Biblie; eu cred întreaga Biblie. Singura mea problemă este că după logica mea omenească este imposibil ca ambele să fie adevărate şi deci sunt ispitit să aleg pe una dintre cele două. Dar, de vreme ce Dumnezeu îmi vorbeşte în Cuvântul lui despre amândouă, înseamnă că amândouă sunt adevărate. Cum pot să fie amândouă adevărate? Sunt sigur că Dumnezeu are un „mecanism” prin care face ca amândouă să fie adevărate. De aici, de pe pământ, acest mod al lui Dumnezeu de a face ca amândouă să fie adevărate nu se vede. El se vede numai când te uiţi de sus în jos, din veşnicie către sistemul nostru spaţiu-timp. Când mă voi duce acolo şi mă voi uita de acolo încoace voi fi surprins ce simplu se rezolvă această aparenţă contradicţie. Aşa că, eu nu încerc să o împac acum. Eu acum le accept prin credinţă pe amândouă. Acolo voi vedea soluţia lui Dumnezeu la această aparentă problemă.”

 

Cu toate că în ultimii ani am ajuns să optez mai categoric pentru poziţia arminiană, totuşi pot să afirm că subscriu şi astăzi la poziţia redată mai sus.

 

Trebuie să facem acum o importantă precizare:

 

Cine crede în predestinaţie, trebuie să creadă că mântuirea nu se mai poate pierde, deoarece mântuiţi sunt cei predestinaţi pentru mântuire; şi predestinarea pentru mântuire înseamnă mântuire pentru eternitate.

 

Tot astfel, cine crede în liberul arbitru, trebuie să creadă că mântuirea se poate pierde, deoarece omul este liber să primească mântuirea şi el rămâne liber şi după ce o primeşte, adică este liber să o păstreze sau să renunţe la ea.

 

În 1999 am publicat o carte mai mică întitulată Mântuirea. Ce este ea?Se poate pierde? În această carte am explicat că Dumnezeu este în afara sistemului spaţiu-timp şi noi suntem în sistemul spaţiu-timp. Am spus că veşnicia nu este un timp fără sfârşit ci este o stare de existenţă unde nu este timp, şi de unde tot sistemul spaţiu-timp se poate vedea dintr-o dată, cu totul, cu trecutul, cu prezentul şi cu viitorul ca fiind vizibile în acelaşi timp. Am afirmat în continuare că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, cei ce au fost aleşi, au fost şi chemaţi, şi îndreptăţiţi, şi sfinţiţi şi glorificaţi. Adică, întregul proces al destinului omului este, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, un singur bloc. Pe de altă parte, din punctul de vedere al omului, care este în spaţiu-timp, unde tot ce a fost ieri cauzează ce este astăzi şi tot ce se petrece astăzi cauzează ce va fi mâine, mântuirea este şi ea condiţionată de ceea ce decide şi face omul.

 

Prin urmare, concluzia mea în această carte a fost că dacă priveşti lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu trebuie să fii predestinaţionist, iar dacă le priveşti din punctul de vedere al omului, trebuie să crezi în liberul arbitru.

 

Problema cu această interpretare este că ea depinde de modul de a concepe veşnicia ca o stare de existenţă în care nu este timp. Mulţi filosofi creştin din ultima generaţie contestă ideea că Dumnezeu ar fi în afara timpului şi a spaţiului. Cartea aceasta ar necesita o revizuire şi dacă Dumnezeu îmi va mai da timpul şi răgazul necesar o voi reface.

 

O problemă de procedură.

La discuţiile de la masa rotundă s-au înşirat versete care vorbesc clar despre siguranţa păstrării sfinţilor în har (afirmaţie mult mai corectă decât că mântuirea nu se poate pierde), iar pe de altă parte s-au înşirat versete care arată clar că oamenii pot cădea de la credinţă (expresie mult mai corectă decât că se poate pierde mântuirea). Se pare că discuţia s-a împotmolit la întrebarea: Care dintre aceste texte au mai mare greutate, sau pe care să ne bazăm noi gândirea (teologia) şi existenţa?

 

S-a subliniat pe bună dreptate că prin metoda aceasta nu se poate ajunge niciodată la o concluzie categorică pentru o poziţie sau pentru cealaltă.

 

Atunci, care este cea mai bună metodă de abordare acestei probleme spinoase?

 

Este necesar să ne ridicăm deasupra listelor de versete pentru o poziţie sau pentru cealaltă şi să încercăm să privim problema din punctul de vedere al planului lui Dumnezeu cu omul şi din punctul de vedere al suveranităţii lui Dumnezeu vis-a-vis de omul creat de Dumnezeu ca persoană.

 

Am abordat această temă în eseul meu despre Suveranitatea lui Dumnezeu. Mi se pare ciudat faptul că cei care au discutat în ultima vreme despre posibilitatea sau imposibilitatea pierderii mântuirii nu fac nici o referire la acest eseu. Impresia mea este că nu citiţi eseurile mele, adică sunteţi nişte elevi care nu-şi fac lecţiile!

 

Întrebarea este: Ce fel de Suveran este Dumnezeu? Este El suveran în sensul că a făcut un plan detaliat a tot ce are să se întâmple în istorie şi că totul este astfel predeterminat şi că totul se desfăşoară mecanic, urmând cu exactitate planul? În cazul acesta, omul este parte din acest mecanism şi este doar un robot care funcţionează după programul înscris în el dinainte. Sau, când Dumnezeu a decis să facă omul ca persoană, adică o fiinţă care gândeşte şi alege pentru sine, El a decis în suveranitatea Lui să-Şi limiteze suveranitatea pentru ca în sfera care este persoana umană să poată decide persoana aceea?

 

Cu alte cuvinte, ce a decis Dumnezeu să facă: Nişte fii care aleg liber să-I aparţină lui Dumnezeu, să-L iubească liber şi să-L asculte liber? Sau nişte roboţi care îndeplinesc predestinarea pe care le-a scris-o Dumnezeu din veşnicia trecută?

 

Un bun teolog va remarca imediat că mai există o problemă, şi anume, care au fost consecinţele neascultării primilor doi oameni? Până la anul 400, s-a considerat că neascultarea lui Adam a fost alunecarea unui copil. Ea a afectat grav omenirea, deoarece păcatul şi corupţia au intrat în omenire, dar omul şi-a păstrat totuşi chipul lui Dumnezeu în sine, adică a păstrat capacitatea de a gândi şi de alege pentru sine şi că Dumnezeu i se adresează ca unuia care are capacitatea de a discerne şi de a alege. Imediat după anul 400, Augustin a adus teoria că neascultarea lui Adam a fost o catastrofă totală: omul este totalmente depravat şi, în special, el şi-a pierdut capacitatea de a alege şi de a decide pentru sine. Lui Dumnezeu nu I-a mai rămas altceva de făcut decât să aleagă pe unii pentru mântuire şi pe alţii pentru pierzare şi Domnul Isus a murit numai pentru cei aleşi pentru mântuire.

 

La anul 1524, marele gânditor umanist, Erasmus de Roterdam, a scris o carte intitulată Libertatea de voinţă. În 1525, Martin Luther, ca replică, a publicat cartea lui Sclavia voinţei. Puţini ştiu că teologul anabaptist Balthasar Hubmaier a  publicat în anul 1526 o carte în două părţi despre libertatea de voinţă (se găseşte în volumul în engleză Balthasar Hubmaier, Theologian of Anabaptism, translated and edited by H. Wayne Pipkin and John H. Yoder, Herald Press, Scottdale, Pa., 1989).

 

Puritanii englezi, apăruţi pe la 1600, au fost calvinişti. John Wesley (activ ca evanghelist şi teolog între 1750-1791) a fost cel mai mare popularizator al arminianismului în lumea protestantă.

 

Aşadar, întrebările de bază sunt:

 

1.    Cum înţelegem Suveranitatea lui Dumnezeu? Şi

 

2.    Cum înţelegem consecinţele neascultării primilor oameni?

 

3.    Ce fel de fiinţă este omul? Mai este el persoana pe care Dumnezeu o cheamă la părtăşie cu Sine cu scopul de a o face după chipul şi asemănarea Sa? Sau acest plan s-a prăbuşit şi Dumnezeu se limitează la a răscumpăra din pierzare un număr restrâns de oameni pe care i-a predestinat pentru mântuire?

 

Pe răspunsurile la aceste întrebări ar trebui să ne „batem”! De răspunsurile la aceste întrebări depinde cum înţelegem lumea şi viaţa. În lumina acestor răspunsuri trebuie să înţelegem şi textele care ne vorbesc despre siguranţa păstrării sfinţilor în har şi despre avertismentul că păcatul ne separă de Dumnezeu chiar şi după întoarcerea la Dumnezeu.

 

Cealaltă problemă care trebuie adusă în discuţie este natura mântuirii. Este mântuirea un bun care mi se dă mie în aşa fel încât eu nu o mai pot pierde? Sau mântuirea este o relaţie a persoanei umane cu Persoanele din Sfânta Treime?

 

Dacă ea este un bun, un obiect, atunci o pot păstra indiferent de ascultarea sau neascultarea mea de Dumnezeu.

 

Dacă este o relaţie, atunci se pune problema dacă după ce am intrat în relaţie cu Dumnezeu, prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt, şi astfel am devenit fiu al lui Dumnezeu, mai pot să ies din această relaţie, sau „sunt bătut în cuie” în ea şi nu mai pot ieşi din ea?

 

Arunc aici în discuţie pilda fiului risipitor. Toată lumea e de a cord că Tatăl din pildă este Dumnezeu. El zice în final despre unul dintre fiii Săi: „Acest fiu al Meu a fost mort şi a înviat.”

 

Întrebare: Este această pildă conformă cu realitatea spirituală, sau Domnul Isus ne-a spus o pildă care nu este oglinda acelei realităţi? Ţineţi cont că unii spun că istoria lui Lazăr şi a bogatului este doar „pildă”, dar ea este o imaginaţie care nu e conformă cu ceea ce se întâmplă după moarte! Aceasta ar face din Domnul Isus un inventator de poveşti neconforme cu realitatea. Vedeţi implicaţiile pentru divinitatea Domnului Isus?

 

Aceste două pilde reflectă exact ceea ce este în lumea spirituală şi în lumea celor trecuţi în veşnicie!

 

Concluzia este că aici pe pământ unul ca re a devenit fiu al lui Dumnezeu poate să fie ispitit de lume şi să decidă să plece din casa Tatălui în lume! Când face aceasta el este „mort”. Dar slavă Domnului că El poate să învieze!

 

Tot aşa este cu Ioan 15:1-10, unde Domnul Isus ne descrie relaţia Lui cu noi ca relaţia dintre o viţă şi o mlădiţă. El pledează cu noi: „Rămâneţi în Mine” şi ne spune care sunt consecinţele pentru mlădiţa care nu rămâne îl El: este tăiată, se usucă şi este aruncată în foc.

 

Întrebare: Exprimă Domnul Isus aici o realitate, sau ieşirea din El nu mai este posibilă, şi atunci avertismentul Lui referitor la mlădiţa aruncată în foc este fictiv?

 

Dacă omul şi-a păstrat capacitatea de a decide şi după neascultarea lui Adam şi dacă el îşi păstrează libertatea de a alege şi după intrarea în relaţie cu Dumnezeu, atunci demnitatea omului este înălţată imens de mult, chiar de Dumnezeu Însuşi!

 

Dumnezeu Îşi doreşte fii care Îl aleg pe El în libertate, care învaţă să-I vadă frumuseţea şi valoarea şi care rămâne în relaţie de dragoste cu El de dragul Persoanei Lui! Dar atâta timp cât omul este aici pe pământ, Satan dă târcoale şi caută să-l atragă înapoi. Avertismentul oglindeşte o realitate, nu o situaţie fictivă, imposibilă. Omul este tot timpul între Dumnezeu şi Satan. Până când Satan va fi aruncat în adânc, „ca să nu mai înşele naţiunile” (omenirea).

horizontal rule

sus

Ce este nou?

 

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate