Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Martie 2006
Caută în site
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
Poşta Redacţiei

 


Pagina de Teologie

 

Dr. Benjamin Cocar

Pagina de Teologie este realizată de

 

Dr. Bejamin Cocar,

Profesor Asistent de Biblie şi Teologie la Luther Rice Seminary, Georgia, USA

 

Pastor al Bisericii Baptiste Eben-Ezer

horizontal rule

Site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer, unde Dr. Bejamin Cocar slujeşte ca pastor, pune la dispoziţia frăţietăţii meditaţii zilnice, care pot fi citite mergând direct la site-ul bisericii, sau prin site-ul Publicaţiei Baptiste de Apologetică.

 

Pentru cei care au posibilitatea să asculte predici, oferim frăţietăţii predicile fratelui Dr. Bejamin Cocar, care pot fi găsite pe site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer.

 

Orice comentariu poate fi trimis la adresa:
apologetics@voxdeibaptist.org

 

Biserica Eben-Ezer

 

Începând cu luna decembrie 2005, vă prezentăm o altă temă la pagina de Teologie, cursul Romani predat de Dr. Benjamin Cocar la William Tyndale College in iarna anului 2000. Cursul de faţă este o analiză exegetică a cărţii Romani cu accent pe înţelegerea metodei lui Pavel de dezvoltare a subiectului cheie a neprihănirii lui Dumnezeu aşa cum se desprinde din tratarea sa a omului pierdut, naţiunea Israelului, şi creştinul. Atenţie specială se acordă unei înţelegeri a naturii vieţii victorioase a creştinului aşa cum apare în scrisoarea lui Pavel către biserica din Roma.

horizontal rule

ROMANI

 

IV. SFINŢIREA 6:1-8:13

 

Însemnătatea sfinţirii

În Vechiul Testament kadesh – a pune aparte pentru folosul comun, a separa

În Noul Testament hagiazoo – a pune aparte, a separa

 

Utilizarea biblică a terminologiei

1. O utilizare divină, Dumnezeu este aparte de tot ceea ce este creat şi tot ceea ce este păcătos. Isaia 57:15 5:16; 1:4; 6:1,3,5.

2. O utilizare generală, pus aparte pentru orice scop special, Geneza 28:31; Osea 4:14.

3. O utilizare religioasă, pus aparte pentru scopul lui Dumnezeu, Geneza 2:3; Levitic 27:17, 19; Exod 13:2; 19:14.

4. O utilizare moral-etică, pus aparte de păcat, 1 Tesaloniceni 4:3-4.

 

Definiţia sfinţirii

Sfinţirea înseamnă a fi separat de păcat şi pus aparte pentru Dumnezeu. Aceasta este lucrarea progresivă a vieţii spirituale primită în regenerare.

 

Strong spunea, „Sfinţirea este acea operaţie continuă a Duhului Sfânt, prin care sfânta dispoziţie împărţită în regenerare este menţinută şi întărită” (Strong, p. 869). Ideea de bază în sfinţire este separarea.

 

Sfinţirea nu este „a doua binecuvântare”; aceasta nu este eradicarea naturii carnale în această viaţă („dragostea perfectă” a lui Wesley, sau „sfinţirea întreagă” a lui Finney), aceasta nu este ascetismul legalist (negarea de sine monastică).

 

A. Eliberat de moarte, 6:1-14

1. Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?

2. Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

3. Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

4. Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

6. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;

7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

8. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

9. întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui.

10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

12. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

1. O cunoaştere a faptelor uniunii cu Hristos, 6:1-10

a. Identificarea juridică cu Hristos în moartea, îngroparea şi învierea Sa, 6:1-5

 

1) O presupusă obiecţie, 6:1

„Dacă harul lui Dumnezeu a fost abundent faţă de păcat, de ce să nu continuăm să păcătuim, pentru a da Harului o şansă ca să se înmulţească mai mult?” Această întrebare pe care o prezintă Pavel nu este cu totul ireală, căci în fiecare generaţie au existat cei care au profesat a fi justificaţi prin credinţă, dar s-au comportat în aşa fel încât să acorde culoare acestui criticism. Pavel clarifică faptul că el nu a spus aşa ceva, me genoito, ferească Dumnezeu! Departe cu acest gând. O persoană justificată prin credinţă nu poate continua să trăiască în păcat. Prin nici un mijloc.

 

2) Un răspuns categoric, 6:2

Noi am murit faţă de păcat, nu e nici un fel pentru noi ca să continuăm în păcat.

Pavel nu vede nici o legătură între explicaţia sa a harului şi păcatului şi gândirea acelora care ar fi pus întrebarea. Noi, credincioşii, am murit faţă de păcat, oare cum putem să mai trăim în el. Este inacceptabil pentru un credincios să continue în păcat. Domnia păcatului a fost până şi în moarte, dar moartea a avut deja loc, şi acolo unde a avut deja loc moartea domnia păcatului este trecută.

 

3) Înţelesul botezului, 6:3-5

Pavel le cere să-şi amintească de ceva de care ei ştiau deja, atunci când au fost botezaţi în Isus Hristos, ei au fost identificaţi cu moartea, îngroparea şi învierea Sa. Botezaţi în Hristos, este sinonim cu „botezat în Numele lui Isus Hristos”, 1 Corinteni 1:13, 15. A fi botezat în Hristos, înseamnă a fi botezat în moartea sa. Duhul Sfânt „botează” credinciosul în Trupul lui Hristos, 1 Corinteni 12:13. Din punct de vedere juridic, noi suntem identificaţi cu Hristos în moartea Sa, v. 3, în îngroparea Sa, v. 4a, şi în învierea Sa, v. 5b. Rezultatul identificării noastre cu El este o viaţă nouă, o viaţă lipsită de păcat.

 

Dar identificarea cu El oferă mai mult decât o viaţă nouă aici pe această planetă, identificarea noastră cu El în învierea Sa ne garantează învierea noastră, 1 Corinteni 15:12-23.

 

b. Moartea juridică a vechiului eu dominat de vechea natură, 6:6-8

Ştim că vechiul nostru eu, natura noastră umană decăzută, în condiţia sa căzută, a fost crucificat cu Hristos. Acesta nu a fost anihilat, şi nici eliminat, ci crucificat, aşa că moartea nu este bruscă, ci este într-un proces încet. Rezultatul final este moartea, dar până atunci, trupul păcatului poate fi lăsat fără de putere, poate fi făcut ineficace. Cunoaştem din experienţa zilnică, Galateni 2:20. Din punct de vedere juridic, noi suntem eliberaţi de păcat, nu mai suntem robii acestuia.

 

Sfinţirea are trei aspecte:

1. Sfinţirea trecută efectuată la vremea noii naşteri, şi acesta este un dar instantaneu, 1 Corinteni 1:2, 30; 6:11.

Sfinţirea trecută s-a ocupat odată pentru totdeauna cu pedeapsa păcatului; noi suntem separaţi de pedeapsa păcatului.

Aceasta este realizată prin sângele lui Hristos, Evrei 13:12.

Sfinţirea trecută rezultă într-o poziţie sfântă, o stare conferită de sfinţenie. Fiecare credincios este prin definiţie un sfânt datorită lucrării sfinţirii din trecut.

 

2. Sfinţirea prezentă este efectuată în experienţa zilnică a credinciosului, Evrei 12:14.

Aceasta se ocupă cu puterea păcatului şi aduce credinciosul spre perfecţiune. Aceasta este eliminarea progresivă a naturii păcatului în credincios şi o conformare treptată faţă de imaginea lui Hristos, 1 Tesaloniceni 5:23.

Sfinţirea prezentă este realizată de Duhul Sfânt prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, Ioan 17:17.

Sfinţirea prezentă rezultă într-o umblare sfântă, Galateni 5:22, 26; 1 Tesaloniceni 4:2-7.

 

3. Sfinţirea viitoare va fi efectuată pe deplin la Răpire, Filipeni 1:6; Evrei 9:28.

Păcatul va fi eliminat complet, credinciosul va fi eliberat pentru totdeauna de prezenţa păcatului. Filipeni 3:21; Coloseni 3:4. Aceasta va fi realizată de prezenţa lui Hristos. Sfinţirea viitoare îl pune pe credincios într-o perfectă stare sfântă, 1 Ioan 3:2.

 

c. Irevocabilitatea acestei morţi juridice, 6:9-10

Ceea ce a realizat Hristos nu poate fi revocat. Odată pentru totdeauna ephapax, accentuează finalitatea sacrificiului lui Hristos. moartea Sa este un eveniment decisiv şi irepetabil, şi acum El trăieşte faţă de Dumnezeu, prin urmare veşnic (Dunn, p. 314).

 

2. O credinţă socotitoare a faptelor uniunii cu Hristos, 6:11

Credincioşii ar trebui să aibă o perspectivă clară, că atitudinile lor faţă de relaţiile şi atracţiile acestei lumi să fie determinate în lumina morţii lor cu Hristos, şi a învierii lor viitoare. Moartea noastră cu Hristos nu este un sentiment, ci este un eveniment imputat nouă, şi trebuie să ţinem aceasta în perspectivă zilnică. Ar trebui să realizăm că păcatul nu are nici o putere asupra noastră, suntem morţi faţă de păcat far vii faţă de Dumnezeu, ar trebui să trăim vieţile noastre pentru El.

 

3. O predarea a persoanei, 6:12-14

Pavel continuă argumentul său şi spune cititorilor săi să se opună faţă de păcat, să ţină păcatul departe, „nu lăsaţi ca păcatul să domnească în toată fiinţa voastră”, trebuie să fie o rezistenţă continuă faţă de păcat. Păcatul caută să te controleze, păcatul vrea să-i asculţi dorinţele. Păcatul poate domnii doar atunci când cineva ascultă de el. Mai degrabă decât a lăsa ca păcatul să domine, Pavel ne îndemână să „ne oferim pe noi înşine lui Dumnezeu”.

 

Ştim, v. 3, 6, ne considerăm morţi faţă de păcat, v. 11, şi ne oferim lui Dumnezeu, v. 13. Trei concepte cheie care ne ajută să înţelegem baza sfinţirii noastre, moartea lui Hristos pentru noi, şi învierea Sa. Ni se spune să ne predăm trupurile ca instrumente ale neprihănirii, căci noi nu suntem sub legea care cere ascultare, ci sub har care oferă puterea de a asculta. Harul rupe stăpânirea păcatului ceea ce legea nu putea să facă (F. F. Bruce, p. 140).

 

Această predare nu este o experienţă de criză sau o a doua lucrarea a harului, ci o socotire continuă, subconştientă în tot timpul.

 

B. Eliberaţi de păcat, 6:15-23

 

15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege ci sub har? Nicidecum.

16. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

17. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.

18. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.

19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

20. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.

21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.

22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.

23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

 

1. A doua obiecţie presupusă, 6:15

Pavel aduce o a doua întrebare, „să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har?” Ar putea fi aceasta concluzia corectă faţă de ceea ce a spus până acum? Nu, în nici un caz! Aceiaşi puternică negaţie ca şi în v. 2, deşi subiectele sunt diferite. În v. 1-2 cei care doreau să continue în păcat o făceau ca să facă harul să se înmulţească. Acum, sunt cei care ar putea spune, atâta timp cât păcatul nu este luat în considerare, 5:13b, să păcătuim. Nu, spune Pavel, în nici un caz!

 

2. Analogia pieţii de sclav, 6:16-20

a. sclav faţă de cel pe care-l asculţi, v. 16

1) sclav faţă de păcat = moarte

2) sclav faţă de ascultare = neprihănire

 

Pavel face apel la ceea ce ştiau ei. Roma avea două milioane de sclavi, aşa că ei ştiau că eşti rob al celui pe care-l asculţi. Cei care ascultă păcatul o vor încheia în moarte. Dar cei care-l ascultă pe Dumnezeu, care ascultă de principiile Sale vor aduna neprihănirea.

 

b. foşti robi ai păcatului, robi prezenţi ai neprihănirii, v. 17-20

Pavel aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru condiţia în care sunt acum ei. Noi am fost robi faţă de păcat, dar slavă lui Dumnezeu, am fost, nu mai suntem robi ai păcatului. Ei au ascultat ek kardia, din inimă, de învăţăturile doctrinelor creştine, predicarea Evangheliei. Ei au devenit liberi de păcat şi robi ai neprihănirii. Pentru prima dată în Romani tema importantă a libertăţii creştine este lovită. Libertatea din păcat duce la robie faţă de neprihănire şi vice-versa. Ori păcatul ori neprihănirea, ori în Adam ori în Hristos.

 

3. Rezultatele celor două condiţii, 6:21-23

a. păcatul aduce ruşine şi moarte

b. ascultarea faţă de Dumnezeu aduce sfinţenie şi viaţă veşnică

 

Plata păcatului, nu pentru păcat, ci a păcatului. Dunn spune, „Păcatul încă este personificat, şi este reprezentat aici ori ca un general care plăteşte salarii către soldaţii lui, ori… ca un proprietar de sclavi care le dă sclavilor săi o alocaţie” (Dunn, p. 329).

 

Păcatul nu plăteşte ceea ce se aşteaptă oamenii. Toţi cei care păcătuiesc încearcă să găsească plăcere, şi o găsesc pentru o scurtă vreme (Evrei 11:25), dar la final, păcatul le plăteşte cu moarte. Cât de tragic! A aştepta plăcerea, fericirea, împlinirea, dar în locul acestora să primeşti moartea, şi nu pentru o scurtă perioadă, ci moarte veşnică.

 

De ce plăteşte păcatul cu moartea? Păcatul nu are nimic altceva de oferit. Odată ce a intrat păcatul în lume, imediat a intrat şi moartea. Tot ceea ce poate plăti păcatul este moartea. Să mai continuăm în păcat? NUUUUU!!!

 

Dar xarisma lui Dumnezeu, nu plata lui Dumnezeu, Dumnezeu nu este obligat faţă de nimeni. Nimic din ceea ce vom putea face odată nu-l va determina pe Dumnezeu să ne plătească. Nici un om nu-l poate pune pe Dumnezeu în datoria sa. Dumnezeu , Ioan 3:16. Şi El nu dă mic. Xarisma Sa, darul Său nu este nimic mai puţin decât viaţa veşnică. Viaţa veşnică este dată în Hristos Isus Domnul nostru. În Hristos avem justificarea, iertarea, sfinţirea, viaţa veşnică.

 

C. Eliberaţi de lege, 7:1-25

1. Nu ştiţi, fraţilor, căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea-că legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?

2. Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.

3. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.

4. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.

5. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.

6. Dar acum, am fost izbăviţi de lege şi suntem morţi faţă de legea aceasta, care ne ţinea robi, ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

7. Deci ce vom zice? legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”

8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.

10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

11. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

12. Aşa că Legea, negreşit, este Sfântă şi porunca este Sfântă, dreaptă şi bună.

13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

14. Ştim, în adevăr, că legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că legea este bună.

17. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

19. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

21. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

22. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place legea lui Dumnezeu;

23. dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?

25. Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Creştinul este eliberat de moarte, moartea nu are putere asupra noastră, liberi de păcat, atât de condamnarea cât şi de puterea lui. Păcatul nu are nici o putere asupra credincioşilor nou-născuţi.

 

În această secţiune Pavel îşi dovedeşte punctul că noi suntem mântuiţi aparte, fără faptele legii. Creştinul este eliberat de la lege.

 

1. Eliberat de condamnarea legii, 7:1-6

Pavel spunea cititorilor săi că ei nu sunt sub lege, ci sub har, 6:14, şi acum el explică cum era posibil aşa ceva.

 

El foloseşte analogia căsătoriei pentru a-şi dovedi punctul. El se adresează credincioşilor romani ca fiind cei care cunosc despre ceea ce vorbea el, „oare nu ştiţi fraţilor” căci el le vorbea oamenilor care ştiau legea. Ce ştiu ei? Legea are autoritate asupra unui om atâta timp cât acesta trăieşte. Acesta este principiul legal, legea se aplică doar celor în viaţă. Principiul este aplicat ori în legea evreiască sau în cea romană, dar cel mai probabil este legea Vechiului Testament. Creştinii din rândul evreilor sau a neamurilor cunoşteau învăţăturile Vechiului Testament. Principiul dat, „autoritatea legii peste om durează aşa de mult, dar numai atâta cât acesta este în viaţă”, este ilustrat în versetele 2-3. Legea leagă pe o femeie căsătorită de soţul ei până ce moartea soţului o eliberează.

 

Sugestii variate au fost făcute cu privire la utilizarea lui Pavel a analogiei căsătoriei. Unii iau soţul ca reprezentând legea, şi pe soţie ca fiind creştinul. Alţii pe soţ ca reprezentând vechiul eu (Romani 6:6), şi soţia eul continuu al creştinului care prin moartea faţă de vechiul eu este translatat într-o nouă condiţie de viaţă. Problema cu amândouă dintre aceste păreri este că Pavel vorbeşte în acest exemplu că soţul moare, nu soţia, dar în versetul 4 el declară că creştinul a murit.

 

Pavel foloseşte analogia căsătoriei pentru a ilustra un principiu, şi termenii analogiei sale nu ar trebui luaţi identic în ambele cazuri. În analogie, soţul moare, şi legea nu mai are putere peste acea relaţie. În punctul său, creştinul a murit, şi legea nu mai are putere asupra lui. Moartea noastră a avut loc la punctul morţii lui Hristos, noi am murit prin trupul lui Hristos – moartea lui Hristos. Noi am murit faţă de lege too nomoo, acesta este un dativ de avantaj sau dezavantaj, noi am murit faţă de condamnarea legii. Legea a refuzat să moară, şi apoi am murit noi, aşa că am devenit liberi ca să ne căsătorim cu altcineva. Nu este vreo posibilitate să fi „căsătorit” cu legea şi cu Hristos. Este împotriva designului lui Dumnezeu. O moarte ar trebui să existe pentru a determina fosta noastră relaţie. Mila lui Dumnezeu a fost aşa de mare încât El i-a permis lui Hristos să moară pentru noi, şi beneficiile morţii Sale au fost imputate nouă, aşa că noi am devenit liberi pentru a aparţine altuia. Cui? Aceluia care poate învia din morţi, Regelui regilor şi Domnului domnilor. Această căsătorie nu poate fi ruptă căci El nu va mai muri, şi noi trebuie să producem roadă pentru Dumnezeu, sfinţenie. În viaţa nouă, viaţa înviată cu Hristos, roada trebuie să fie diferită de ce produsă de natura păcătoasă. Natura păcătoasă producea roadă pentru moarte. În sarki trebuie luată drept condiţia pre-mântuire a credinciosului ca fiind opusă cu în pneumati, noua cale a Duhului (8:2).

 

Vechile noastre pasiuni au fost stimulate şi intensificate de lege. Calvin spunea, „lucrarea legii, în absenţa Duhului… este de a aprinde inimile noastre tot mai mult aşa încât să izbucnească în dorinţe de poftă, şi adaugă faptul că ‚perversitatea şi pofta’ naturii omului corup care dă marea furie, cu cât sunt ţinute mai departe de restrângerea neprihănirii” (Calvin, The Epistles of Paul the Apostle to the Romans and to the Thessalonians, p. 141). Ceea ce este interzis ne momeşte să facem exact acel lucru. Legea nu produce păcat, aceasta arată păcatul ca păcat (3:20; 4:15; 5:13).

 

Dar acum, nuni de, cu o forţă temporală, arată faptul că vremea morţii noastre cu Hristos, dominaţia legii peste noi s-a terminat, suntem liberi de condamnarea ei. Noi slujim în calea cea nouă a Duhului; servim lui Dumnezeu nu conform cerinţelor legii, nici în căile grammatos, a codului scris, ci conform Duhului. Gramma, „litera” şi graphe, „scrierea”, sunt folosite de Pavel atunci când vorbeşte despre lege. Se pare că el foloseşte gramma atunci când vorbeşte de autoritatea legală a legii care a fost suprimată, în timp ce graphe este legat cu noua formă de autoritatea determinată de împlinirea în Hristos şi de Duhul Său. G. Schrenk notează faptul că „gramma nu este folosit atunci când Pavel vorbeşte de semnificaţia pozitivă şi de durată a Scripturii” (TDNT 1:768).

 

Noua cale a Duhului este noua viaţă în Hristos caracterizată de o libertate responsabilă, o viaţă de slujire pentru Dumnezeu.

 

2. O clarificare cu privire la lege, 7:7-25

În această secţiune Pavel a folosit persoana întâi la singular, dând impresia că vorbea strict de sine. Două secţiuni vor fi considerate, 7:7-13 şi 7:14-25. Iată câteva sugestii:

 

a. pasajul este strict autobiografic;

b. Pavel foloseşte persoana 1 singular pentru a descrie experienţa individului tipic evreu;

c. Pavel vorbeşte în numele lui Adam;

d. El prezintă experienţa naţiunii evreieşti;

e. Pavel vorbeşte în numele omenirii ca întreg;

f. Pavel foloseşte prima persoană singular într-un fel generalizat fără a avea intenţia unei referinţe specifice faţă de un individ în particular sau a unui grup definit clar, pentru a descrie în mod viu situaţia omului în absenţa legii şi în prezenţa sa.

 

A şi b nu sunt bine susţinute, şi este foarte puţin probabil că Pavel introduce în acest punct experienţa sa, căci el nu era niciodată „fără de lege”. C avea suport bun, şi deşi Pavel a adus în 5:14 experienţa din Geneza, se prea poate că Pavel vorbeşte pentru Adam. Legea fusese dată la multă vreme după Adam.

 

7:14-25

a. este autobiografic, experienţa prezentă a lui Pavel ca creştin;

b. este autobiografic, referinţa se face la experienţa sa trecută (dinaintea convertirii sale) aşa cum a fost văzută de el la timpul în care face referirea;

c. este autobiografic, referinţa se face la condiţia sa de după pre-convertire dar aşa cum este văzută de el acum în lumina credinţei lui creştine;

d. aceasta reprezintă experienţa evreului necreştin, aşa cum e văzută de sine;

e. aceasta reprezintă experienţa evreului necreştin, aşa cum  e văzută prin ochii creştini;

f. aceasta reprezintă experienţa creştinului care trăieşte la nivelul vieţii creştine care poate fi lăsată în urmă, care încă poate încerca să se lupte în propria sa tărie;

g. aceasta reprezintă experienţa creştinului în general, incluzând pe cei mai buni şi cei mai maturi.

 

Galateni 1:14 şi Filipeni 3:6b contrazice b. D poate fi scos bazat pe ceea ce a scris Pavel în capitolul 2 despre gândirea evreilor despre ei. B şi c trebuiesc eliberate pe motiv că Pavel foloseşte timpul prezent, de ce să folosească evenimentele trecute. Mai mult, v. 24 ar fi chiar melodramatic, dacă acesta n-ar fi fost un strigăt de eliberare din necazul prezent.

 

Cele mai plauzibile sunt a şi g; majoritatea vastă de comentatori conservativi iau această secţiune drept referindu-se la toţi creştinii, inclusiv Pavel. Cranfield spune, „Utilizarea lui Pavel a persoanei întâi singular în versetele 14-25 reflectă nu numai dorinţa sa de a declara într-o manieră vie şi în forţă a ceea ce este adevărat în general – în acesta caz, despre creştini – dar şi sentimentul său de implicare personală profundă în ceea ce spune” (Cranfield, pp. 342-347).

 

Deşi majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu concluziile de mai sus, eu îl privesc pe Pavel ca un credincios puternic care nu este în această încurcătură. Argumentez faptul că el ar fi persoana descrisă mai sus, dar Pavel sub Lege nu sub har. În timp ce el vroia să fie justificat de Lege el nu putea face ceea ce dorea, ci făcea opusul. Filipeni 4:13 nu spune despre un Pavel care putea face toate lucrurile prin Hristos Isus! Deci, conclud că Pavel nu prezintă experimentarea Creştinismului nostru slab, ci slabul sistem cu care insistau evreii că era singura cale a lui Dumnezeu.

 

A. Ce poate face legea 7:7-13

Spunând ceea ce a spus despre lege în versetele anterioare, Pavel îşi va clarifica poziţia. El răspunde întrebărilor posibile ale cititorilor săi. Ce vom spune dar? Este legea păcat? Originalul spune o nomos hamartia, lege, păcat. Se poate înţelege aceasta, legea = păcat! Me genoito! Cu certitudine că nu. Legea nu poate mântui, aceasta nu poate sfinţi, nu poate da viaţă, şi nici victorie asupra păcatului, legea nu este păcatul. Atunci ce face legea?

 

a. Legea expune păcatul, 7:7

Romani 3:20 – prin lege a venit cunoştinţa despre păcat

Romani 4:15 – unde nu este lege, nu este încălcare

 

Marea funcţie a legii este de a revela păcatul. Oamenii încearcă să acopere păcatul, să-l scuze, şi să-l camufleze. Ei îl numesc cu nume respectabile. O persoană nu este mincinoasă, ci „un extravertit cu o imaginaţie vie”. O persoană care bea prea mult nu este beţiv ci un alcoolic. Beţia nu este un păcat ci o boală. Oamenii vorbesc de alţii că au complexe, fobii, şi inhibiţii. Ei spun că omul are „o aventură”, Dumnezeu spune că acesta a comis adulter. Oamenii acoperă păcatul, legea îl expune. Pavel nu se preocupă cu toate poruncile legii, ci cu a zecea. De ce alege el să numească poftirea? Se pare că pofta duce la încălcarea altor porunci.

 

b. Legea trezeşte păcatul, 7:8-9

Păcatul este personificat în aceste versete ca fiind o putere activă cu un scop răutăcios. Cranfield ia aceste versete ca referinţă la Geneza 3. Legea, directiva lui Dumnezeu a fost clară pentru Adam şi Eva, „să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului”, dar păcatul a cuprins oportunitatea oferită de poruncă, a produs orice fel de dorinţă pofticioasă în Adam. Fără lege, păcatul este prezent, dar acesta este inactiv. „Şarpele” era în grădină, dar nu s-a mişcat până nu a dat Dumnezeu porunca, apoi a venit la viaţă pentru a cuprinde oportunitatea. Rezultatul a fost că păcatul a venit în viaţă şi omul a murit. Omul era viu înainte de poruncă, dar atunci când a apărut porunca dorinţele sale au rupt-o, păcatul a intrat în lume şi a adus cu sine moartea.

 

c. Legea aduce moartea, 7:10-11

Scopul adevărat şi corespunzător al poruncii lui Dumnezeu din Geneza 2:16şu şi a poruncii a zecea – care reprezintă întreaga lege – a fost ca omul să poată avea viaţă. Care era efectul actual al legii? Moartea. Legea nu poate da viaţă, aceasta poate să arate omului doar că are nevoie de viaţă. Legea aduce moarte. Dacă treci pe roşu, sunt şanse să fi ucis. Legea spune să treci numai pe vere, dar dacă o ignori, aceasta te va ucide. Legea spune că focul arde, dar dacă te arunci în foc, legea te va ucide. Vedem din nou în versetul 11 păcatul ca fiind personificat, luând oportunitatea oferită de lege, şi păcatul m-a înşelat. Nu numai că păcatul m-a înşelat, dar prin lege, m-a dus la moarte.

 

d. Legea nu este păcat, 7:12-13

Aşadar, ooste, introduce concluzia faţă de întrebarea adresată în 7a, „este legea păcat?” Nu; legea în sine este sfântă, dreaptă şi bună. Legea este sfântă – la fel cu este originatorul ei, Dumnezeu. Nu numai legea este în întregime sfântă, ci şi fiecare poruncă a ei este sfântă. Legea este neprihănită în sensul de „dreaptă”. Dumnezeu nu cere ceva de care noi nu suntem capabili să ascultăm. Poruncile sale sunt miloase, ele aduc mărturie faţă de caracterul lui Dumnezeu. Legea este bună, agathe, legea a fost intenţionată pentru beneficiul omului. Dumnezeu i-a dat lui Adam porunca pentru binele său, dar satan a distrus adevărul, a profitat de om şi l-a înşelat. Dar cum se poate ca ceva bun să aducă moarte? Pavel respinge ideea că legea a adus moartea; păcatul e cel care a adus moartea folosind legea. Legea nu poate fi învinuită pentru moartea omului. Bar legea a produs actualitatea şi caracterul păcatului. Păcatul a fost expus pe câte de păcătos era el, „total de păcătos”, acesta a folosit ceva bun ca să-l facă pe om să păcătuiască, şi apoi nu a adus nimic altceva decât moarte. Citim în Geneza 3:4, „nu vei muri cu siguranţă”, dar păcatul nu are nimic de oferit decât moartea.

 

B. Ce nu poate face legea, 7:14-25

În ultima partea a acestui capitol, Pavel clarifică ceea ce a spus el despre lege. Dacă legea este sfântă, dreaptă şi bună, de ce este rău să fi sub lege? De ce suntem salvaţi aparte faţă de lege? Pavel va arăta ceea ce nu poate face legea. Legea a expus urâţenia păcatului, aceasta a arătat omului unde se află, dar legea nu-l putea ajuta pe om să iasă din condiţia sa.

 

Un om a căzut într-o prăpastie adâncă. A încercat din greu să iasă afară, dar nu a putut, în schimb s-a tot adâncit. „Filozofia” a trecut pe lângă el şi cu o voce plină de graţie s-a adresat omului: „gândeşte pozitiv, condiţia ta nu este aşa de rea… raţionează la calea de ieşire afară…” şi apoi a plecat. Omul a raţionat… şi a raţionat, şi s-a mai tot gândit, dar tot în prăpastie era. „Legea” a trecut pe lângă şi cu o voce puternică a spus: „ţi-am spus să te uiţi pe unde calci! Nu ai ascultat aşa că eşti într-o poziţie rea”.

 

Dar apoi a trecut pe acolo Harul. Plin de slavă… o slavă „a unuia şi singurului Fiu” (Ioan 1:14), Harul s-a apropiat, s-a aplecat, şi frumoasa haină a fost pătată de mizerie… hainele frumoase au devenit însângerate în timp ce atingea marginile aspre ale prăpăstiei… şi Harul a vorbit: „Vino la Mine…” dar omul nu se putea mişca… aşa că Harul sa aplecat şi l-a eliberat pe omul pierdut. L-a spălat şi l-a făcut o creatură nouă.

 

Legea indica spre condiţia noastră pierdută, dar:

 

a. Legea nu ne poate schimba, 7:14

Legea este spirituală, pneumatikos, este din sfera Duhului, în contrast cu condiţia lui Pavel în trup, sarkikos. „Eul” tot mai aparţine acestei lumi. Legea lucrează în sfera „spiritualului”, dar „eu” nu sunt în acea sferă. Eu trăiesc în prezenţa păcatului, sub influenţa sa. Unii au spus corect: „Vechea natură nu cunoaşte nici o lege; noua natură nu are nevoie de nici o lege”.

 

b. Legea nu mă poate ajuta, 7:15-21

Această secţiune explică ce a vrut să spună Pavel prin a fi „vândut ca rob faţă de păcat”, în v. 14. Legea nu-i poate permite să fiu bun; aceasta îmi arată ceea ce este bun, dar aceasta nu ajută.

 

Pavel nu recunoaşte ceea ce face, sau aşa cum apare în versiunea NIV, nu înţeleg ceea ce fac. Există o mare confuzie. În calitate de fiinţe umane noi continuăm să trăim în această lume depravată şi încă mai avem în noi vechea natură. Aceasta nu este trupul sau mintea noastră ci principiul păcatului care lucrează prin trupurile şi mintea noastră.

 

Ceea ce vroia să facă Pavel nu făcea, ci contra. Pavel nu aprobă ceea ce face, pentru că face ceea ce urăşte. Există două naturi, sau două dispoziţii care lucrează în credincios. Una identificată cu Hristos, una care urăşte păcatul, şi una care este „vândută ca rob păcatului”. Din nou, Pavel apăra legea, „şi dacă fac ceea ce nu vreau să fac, sunt de acord că legea este bună”, v. 16. El a făcut deja aceasta în v. 13. Dar Pavel se va apăra şi pe sine. Nu numai eul din mine face aceste lucruri, ci păcatul care locuieşte în mine. Legea este bună şi „eul” a fost creat bun. Nimic nu este inerent de rău cu mine, ci păcatul este cel care e de blamat, păcatul locuieşte în mine. Păcatul uzurpă controlul asupra vieţii creştine. Răscumpărarea începuse, dar nu se terminase, şi până în ziua plecării noastre din această lume, păcatul va locui în noi. Pavel merge mai departe pentru a explica că nimic bun nu locuieşte în natura sa păcătoasă. Prin a spune aceasta, Pavel nu încearcă să găsească o scuză, sau să schimbe vina din sine. El trăieşte în fire, şi principiul păcatului operează în el. Dorinţa de a face bine este a noastră, dar legea nu ne permite să o îndeplinim. Avem Duhul Sfânt care ne ajută să facem binele, să umblăm în faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi.

 

c. Legea nu-l poate elibera pe creştin, 7:22-25

În versetele 22-23 Pavel a explicat ceea ce a declarat în versetul 21. El prezintă lupta care se duce în sine. În fiinţa lăuntrică, eu mă încânt în legea lui Dumnezeu. Omul interior este Duhul Sfânt care lucrează în noua noastră natură creând o nouă dispoziţie, una care iubeşte principiile lui Dumnezeu. Dar în „mădularele mele”, spune Pavel văd o altă lege (principiu) la lucru. Firea se luptă împotriva Duhului, Galateni 5:17. Aduce el aici „firea” ca parte a fiinţei noastre? Cred că Pavel egalează „firea” de aici şi din Galateni 5:17 cu „legea”.

 

Versetele 24-25 reprezintă chemarea de disperare şi triumf a lui Pavel. Un număr bun de comentatori iau acest ultim paragraf drept a nu fi o reprezentare a creştinului, pentru că ei nu-l puteau vedea pe Pavel în această situaţie.

 

F. F. Bruce, Cranfield, Dunn, etc. iau aceste două versete ca o continuare a discuţiei începută în 7:7. Pavel vorbeşte despre sine şi despre toţi creştinii care văd două principii ce se luptă în ei

 

„Ce om nenorocit sunt”, este strigătul lui Pavel, ca evreu sub lege. Doar în acea condiţie el „vroia să facă binele, dar în schimb… făceam exact opusul!” Creştinii din întreaga lume presupun că aceasta ne descrie pe noi! O, nu! Dacă noi suntem în Hristos, noi suntem mai mult decât biruitori!

 

Justificarea noastră este perfectă, dar sfinţirea noastră nu este încă terminată, dar aceasta nu înseamnă că nu putem face bine! Aceasta nu înseamnă că vrem să mergem la biserică în loc să mergem la bar!!! În toate scrisorile sale Pavel presupune că cititorii săi creştini au experimentat justificarea, cu toate acestea el îi îndeamnă să aleagă să trăiască într-o manieră sfântă, consistentă cu noua lor viaţă în Duhul Sfânt, Galateni 5:25.

 

Cranfield scrie, „Cu cât avansează mai mult oamenii în viaţa creştină, cu cât mai matură devine ucenicizarea lor, cu atât mai clară devine percepţia lor despre înălţimile la care îi cheamă Dumnezeu, şi cu atât mai dureros de ascuţite conştiinţa lor faţă de distanţa dintre ceea ce vor şi ar trebui să fie ei, şi ceea ce sunt de fapt” (Cranfield, p. 366).

 

Xaris too Theoo mulţumiri fie lui Dumnezeu! Aceasta reprezintă un răspuns indirect la întrebarea din v. 24. Pavel ştie că Dumnezeu eliberează. El este convins că Dumnezeu ne va răscumpăra trupurile noastre de păcat, de trupurile morţii. Cum eliberează Dumnezeu? Prin Isus Hristos Domnul nostru! La venirea lui Hristos, sfinţirea va fi completată.

 

Echilibrul versetului 25 este o declaraţie de „realism calm despre starea continuă de afaceri… Până ce Dumnezeu pune ultima eliberare în mişcare, condiţia stabilită epocal prin moartea şi învierea lui Hristos, şi în mod personal prin iniţierea conversiei, care încă mai are legătură” (Dunn, p. 411).

 

D. Aplicarea sfinţirii, 8:1-13

1. Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

2. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

3. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimeţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

4. pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

5. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.

6. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

7. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.

8. Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.

9. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

10. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.

11. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

12. Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.

13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Sfinţirea este lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului, lucrare care continuă în decursul vieţii cuiva. Credinciosul trebuie să-şi dea viaţa în controlul Duhului Sfânt în aşa fel încât Duhul Sfânt să stăpânească întreaga viaţă.

 

a. Nici o condamnare, 8:1

Prin urmare, nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. „În Hristos”, expresia favorită a lui Pavel, face toată diferenţa. Dacă este cineva în Adam, există o grămadă de condamnare, dar pentru cei care sunt în Hristos nu este nici o condamnare. F. F. Bruce ia condamnarea, katakrima ca „constrângere penală” (p. 159) căci nu este nici un motiv pentru cei justificaţi să continue să facă constrângeri penale, pedeapsa urmând sentinţa. Vor exista tensiuni, confuzie, lupte de învins, dar nu este nici o condamnare. „Acum” înseamnă după moarta sacrificială şi învierea lui Isus Hristos.

 

b. Nici o continuare în păcat, 8:2-4

Prin Isus Hristos, prin jertfa Sa, principiul Duhului de viaţă, noua cale de viaţă, viaţa prin Duhul, m-a eliberat, lucru pe care legea nu-l putea realiza, de la legea păcatului şi a morţii, 2 Corinteni 3:17; Galateni 5:13. Bătălia încă mai continuă, dar acolo unde este prezent Duhul, legea păcatului şi a morţii, principiul păcatului este silit să renunţe.

 

Hristos a venit în „asemănarea omului păcătos”. În timp ce Hristos a devenit om, El nu a fost schimbat într-un om, ci mai degrabă a asumat natura umană în timp ce a rămas El Însuşi. „Fiul lui Dumnezeu a preluat aceiaşi natură umană căzută care este a noastră, dar în cazul Său acea natură căzută nu a fost niciodată întregul din Sine – El nu a încetat niciodată să fie Fiul veşnic al lui Dumnezeu” (Cranfield, 382). Citim în 2 Corinteni 5:21 că „El n-a cunoscut nici un păcat”. Dumnezeu a condamnat, a judecat păcatul în tee sarki, în fire, în natura umană a lui Hristos. Moartea lui Hristos a împlinit ceea ce legea nu putea să realizeze. Legea ne spunea să trăim o viaţă sfântă, dar nu ne ajuta în acest sens. Moartea lui Hristos ne-a adus posibilitatea de a trăi nu conform naturii păcătoase, nici conform căii vechi de viaţă, ci conform Duhului.

 

c. Noua viaţă în Duhul, 8:5-13

Cei care sunt în Hristos, care umblă prin Duhul au:

 

(1) a minte nouă, 8:5-8

Pocăinţa înseamnă o minte schimbată sau reînnoită. Noua minte este concentrată pe ceea ce doreşte Duhul. Duhul Sfânt controlează mintea creştinului. O persoană mântuită este îndemnată să-şi reînnoiască în mod mintea sa, Romani 12:2; să lase Cuvântul lui Hristos să locuiască în el din belşug, Coloseni 3:15. Mai mult, Pavel spune în 2 Corinteni 10:5, „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.

 

Mintea păcătoasă produce moartea pentru că ea este ostilă faţă de Dumnezeu, v. 7. Mintea controlată de Duhul produce viaţă şi pace. Cei care sunt controlaţi de natura păcătoasă nu pot să-i fie pe plac lui Dumnezeu. Natura lor păcătoasă este ostilă faţă de Dumnezeu, şi îi călăuzeşte contra voii lui Dumnezeu, aşa că ei nu pot fi pe placul lui Dumnezeu.

 

(2) un Domn nou, 8:9-13

Pavel recunoaşte pe credincioşii romani ca fiind controlaţi de Duhul, aşa că toţi sunt cei în care locuieşte Duhul Sfânt. Cei care nu au Duhul Sfânt nu aparţin lui Hristos. Aşa de simplu. Nu este un alt fel de a crede în Isus Hristos decât prin Duhul, şi noi declarăm domnia lui Isus peste vieţile noastre doar prin Duhul Sfânt. Posesiunea Duhului este ceea ce constituie un creştin. Prin locuirea în interior a Duhului lui Hristos prezent în nou, Duhul care locuieşte în noi fiind „manierea locuirii lui Hristos în noi” (Calvin).

 

Deşi Hristos locuieşte noi, trupurile noastre sunt supuse morţii, suntem tot sub puterea morţii. Din clipa naşterii noastre, moartea îşi începe cursul ei. Este rânduit oamenilor să moară o singură dată, Evrei 9:27. Moartea este inevitabilă. Dar ştim că „cel neprihănit va trăi prin credinţă”. Trupurile noastre vor muri, dar Duhul Sfânt, nu spiritul uman, care locuieşte în noi, este Duhul cel viu şi de viaţă care împarte viaţă veşnică care este consecinţa justificării. Dar nu numai viaţa veşnică în sensul vieţii viitoare, ci o calitatea nouă de viaţă. O viaţă caracterizată de motive noi, obiective noi. Avem asigurarea învierii noastre, 1 Corinteni 15, dar până atunci, noi murim, punem la moarte activităţile noastre, faptele trupului. Ca rezultat vom trăi veşnic. Cei care trăiesc conform naturii lor păcătoase, nu au Duhul, şi ei nu aparţin lui Isus, prin urmare ei vor murii.

 

Sfinţirea este un proces lung, proces care începe în momentul când suntem născuţi din nou. Poziţional, noi suntem în împărăţia luminii şi a vieţii, în „locurile cereşti în Hristos Isus”, dar într-un fel practic, suntem încă în această lume. Noi nu mai suntem sclavi ai acestui sistem, nu mai suntem sub nici o condamnare, sub nici o obligaţie de a trăi pentru natura păcătoasă. Avem un Domn nou, un stăpân nou, şi suntem obligaţi să-i fim pe plac Lui. Trebuie să omorâm, în fiecare zi, toate faptele rele ale trupului, Romani 6:11 – „socotiţi-vă morţi faţă de păcat”; Coloseni 3:5 – „omorâţi, aşadar, tot ceea ce aparţine naturii voastre pământeşti, imoralitatea sexuală, impuritatea, pofta, dorinţele rele şi lăcomia, care este idolatrie”; Galateni 5:24 – „cei care aparţin lui Hristos Isus au crucificat natura păcătoasă cu pasiunile şi dorinţele ei”.

 

Aceasta este ceea ce ne cere Domnul nostru. Noi nu avem nici o obligaţie faţă de vechiul eu, faţă de natura păcătoasă. Continuăm să trăim obligaţi faţă de natura păcătoasă, şi vom muri – cu siguranţă, şi aceasta este moarte veşnică, separarea de Dumnezeu. Justificare este un dar; Dumnezeu a decis să impute neprihănirea lui Hristos la toţi care cred. Sfinţirea este un proces de o viaţă. Noi nu suntem singuri în această luptă. Duhul Sfânt lucrează în noi pentru a ne aduce să fim conform Domnului nostru Isus Hristos. Duhul Sfânt ne sfinţeşte, ne învaţă, ne corectează, şi într-o zi, El ne va introduce către Mirele nostru ceresc. El vrea să introducă o mireasă sfântă, una fără pată şi zbârcitură, şi o va face. Într-o zi, noi vom fi ca El, 1 Ioan 3:2.

 

continuare în numărul viitor...

sus

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin! Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate