Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Discutii Forum
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
Proiectul Betania
Arta Crestina
Stiri
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Teologie

 

 

Iosif TonFrica de Domnul în Noul Testament şi evlavia

de Iosif Ţon

 

 

La o citire superficială a Noului Testament rămânem cu impresia că aici frica de Domnul, chiar dacă este uneori pomenită (de ex. în Evrei 12:28-29), nu este un element central. Impresia aceasta se datorează în cea mai mare măsură modului în care se face traducerea din limba greacă în limba română. În capitolul acesta vom face multă lingvistică. Exerciţiul acesta se va dovedi însă foarte instructiv şi foarte necesar.

 

În Faptele apostolilor 22 şi 23, citim despre zarva stârnită în Ierusalim datorită prezenţei apostolului Pavel în Templu. Căpitanul roman a intervenit să potolească tumultul. La un moment dat, căpitanul se temea că mulţimea îl va sfâşia pe Pavel în bucăţi. Textul spune: „temându-se căpitanul…” În limba greacă, verbul folosit aici este eulabetheis (Fapte 23:10).

 

Mai găsim cuvântul acesta în Evrei 11:7, unde ni se spune că după ce Noe a fost avertizat de Dumnezeu despre viitorul potop „temându-se, a făcut o corabie…” Din nou, verbul pentru a-i fi teamă, sau frică, este eulabetheis.

 

De la verbul eulabeomai, care deci înseamnă a se teme sau a-i fi frică, s-a format substantivul eulabea, care înseamnă teamă, frică.

 

Acum, să facem puţină lingvistică. Atunci când noi românii împrumutăm cuvinte din alte limbi, noi le modificăm pronunţia, după spiritul limbii noastre. Iată câteva reguli după care schimbăm cuvintele pe care le luăm din limba greacă. Prima este că prefixul eu, care înseamnă bine, sau bun, îl modificăm şi în facem ev. Aşa am făcut cu cuvântul Euanghelia, din care am făcut Evanghelia.

 

A doua regulă este că un b urmat de vocală îl schimbăm în v. Astfel luăm cuvântul Basileus, carfe înseamnă rege, şi îl transformăm în Vasileus, şi apoi în Vasile. A treia regulă este că noi tăiem terminaţia în us, şi din greacă şi din latină, aşa cum vedem aici.

 

Acum să vedem cum am aplicat noi aceste reguli de transformare fonetică la cuvântul eulabea. Pe eu l-an făcut ev, iar pe b l-am schimbat în v şi am primit: evlavea, şi apoi evlavia.

 

Să nu uităm că eulabea, din care noi am făcut evlavia în limba greacă însemna iniţial frică, sau teamă!

 

Să mergem mai departe cu lingvistica. Din verbul eulabeomai şi din substantivul eulabea, grecii au făcut adjectivul eulabes, care desigur înseamnă un om care se teme, care are frică. Noi, dacă l-am lua direct din greacă, aplicând regulile de mai sus, am face din el evlaves. Să vedem acest cuvânt în Noul testament în limba greacă. În Luca 2:25, în greacă, Luca scrie că Simion era dikaios kai eulabes. Adică, drept şi temător, Cornilescu traduce aceste trei cuvinte prin „ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu”.

 

Mai găsim cuvântul în Fapte 2:5. Luca scrie că în Ierusalim erau atunci andres eulabeis, adică oameni temători. Cornilescu traduce cu omaneni cucernici.

 

În Fapte 8:2, Luca scrie că pe martirul Ştefan l-au îngropat nişte andres eulabeis. Cornilescu traduce prin oameni temători de Dumnezeu. Iar în Fapte 22.12, Luca scrie despre Anania că era aner eulabes, iar Cornilescu traduce prin bărbat temător de Dumnezeu.

 

Lucrul principal pe care trebuie să-l reţinem de aici este că noi am împrumutat cuvântul evlavie din limba greacă şi că la origine el înseamnă frică, teamă. Reţinem apoi că adjectivul eulabes (cu pronunţia românească evlaves) înseamnă temător, şi traducătorul, înţelegând corect intenţia autorului, îl traduce de regulă prin temător de Dumnezeu. Să reţinem şi faptul că cuvântul mai vechi românesc cucernic înseamnă tot temător de Dumnezeu.

 

Să trecem acum la studiul altor cuvinte greceşti care ne interesează şi ne ajută în înţelegerea temei noastre.

 

Limba greacă are mai multe cuvinte pentru închinare şi a te închina. Unul dintre acestea ne interesează în mod special. Să începem cu verbul. Are două variante: sebomai şi sebazomai.

 

În prima formă apare în Marcu 7:7, unde se redă un citat din Isaia: „degeaba Mi se închină ei” (tradus de Cornilescu „Mă cinstesc ei”). Iar în a doua formă îl găsim în Romani 1:25, unde ni se spune că oamenii care nu l-au păstrat pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, au ajuns de „s-au închinat creaturii în locul Creatorului”.

 

De la aceste verbe, grecii au făcut substantivul sebasmata, care înseamnă „lucruri la care se închină” cineva (altare, idoli, temple, etc.). Când Pavel a vizitat Atena, în discursul ţinut pe Areopag a început prin a le spune atenienilor că s-a uitat cu atenţie la sebasmata, tradus în româneşte lucrurile la care vă închinaţi voi.

 

Mergem un pas mai departe. Am văzut deja că grecii au prefixul eu, care înseamnă bun, sau bine. Grecii pun prefixul eu şi în faţa cuvântului sebomai, şi obţin cuvântul eusebeo, care înseamnă tot a se închina, sau a cinsti, a trata cu reverenţă.

 

Pavel foloseşte verbul acesta în discursul de pe Areopag, spunându-le atenienilor în legătură cu altarul pe care l-a văzut cu inscripţia „Unui Dumnezeu necunoscut”: „Ei bine, ceea ce voi cinstiţi (la ce vă închinaţi) fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu” (Fapte 17:23). În greacă: agnountes eusebeitefără să-l cunoaşteţi vă închinaţi lui.

 

În prima scrisoare adresată lui Timotei, Pavel mai foloseşte odată acest verb, scriind despre copii că ton idion oikon eusebeis kai amoibas apodidonai tois progonais. Traducerea literală ar fi aceasta: celor din casa lor să se închine (să le dea cinste, să-i trateze cu reverenţă) şi să le dea răsplată părinţilor lor. Desigur, Pavel are în gând aici porunca a cincia din Decalog: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” Să observăm că pentru cinstirea părinţilor el foloseşte verbul pe care la Atena l-a folosit pentru închinare, eusebeis.

 

Acum cred că deja ne-am obişnuit că de la verb trecem la substantiv şi la adjectiv. Substantivul pe care l-au făcut grecii din verbul eusebeo, care înseamnă a se închina, a cinsti cu reverenţă, este eusebea. Iar adjectivul este eusebos. De la acest verb grecii au făcut şi adverbul eusebos (cu o lung).

 

Înainte de toate, să ne reamintim că verbul eusebeo înseamnă a se închina, a cinsti, a trata cu reverenţă şi se poate referi la Dumnezeu sau la părinţi.

 

Ce sens putem da atunci substantivului eusebea şi adjectivului eusebos şi adverbului eusebos?

Este instructiv să facem acum o mică pauză de la a vedea ce s-a făcut în limba română cu aceste cuvinte şi să vedem se au făcut alţii cu ele.

 

Să pornim de la limba engleză. Traducerea clasică a Biblie în limba engleză este cea publicată pentru prima dată la 1611 şi numită după regele de atunci al Angliei, King James (Regele Iacob), King James Version (KJV). Traducătorii acestei Biblii şi-au dat seama că în limba engleză nu au un cuvânt adecvat pentru a traduce eusebea. Şi atunci au decis să formeze ei unul. Şi l-au format din cuvântul God (Dumnezeu).  În limba engleză, pentru a forma dintr-un substantiv un adjectiv sau un adverb se adaugă sufixul –ly. Astfel, din God se face godly. Încercând să forţez limba română, voi spune că godly însemnează dumnezeos. Din adjectivul godly, adăugând sufixul –ness, au format substantivul godliness, care, iarăşi prin forţarea limbii române, îl putem traduce prin dumnezeozitate.

 

Ar fi instructiv să studiem traducerea acestor cuvinte şi în alte limbi. Este suficient să arătăm că eusebea a fost tradus în limba latină prin pietas, pietatis, care înseamnă în primul rând respectul datorat părinţilor şi apoi devoţiunea faţă de Dumnezeu.

 

Este interesant să ştim de asemenea că în germană se folosesc două cuvinte pentru evlavie: Gottesfurcht, care înseamnă frică de Dumnezeu şi Frommigkeit, care înseamnă devoţiune, devotare, pietate. Iar în franceză, pe lângă pietate se foloseşte şi devoţiune.

 

Pentru mai multă claritate, devoţiune înseamnă afecţiune adâncă şi fierbinte, adoraţie, dragoste, închinare şi religiozitate.

 

Celălalt cuvânt pe care l-am studiat noi, eulabea,  din care noi am făcut evlavie, englezii şi ceilalţi îl traduc prin frică de Dumnezeu. Dar este extrem de important să ştim că noi traducem şi eusebea tot prin evlavie!

 

Prin urmare, să recapitulăm şi să vedem ce am unit laolaltă şi ce am căpătat prin această unire. Eulabea, din care noi am făcut cuvântul evlavie, înseamnă frica de Dumnezeu. Eusebea, din care alţii au făcut cuvântul de bază pentru evlavie, înseamnă închinare, cinstire, respect şi devoţiune lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Fiindcă noi le-am comasat, trebuie să învăţăm să punem în cuvântul evlavie ambele sensuri.

 

Să ne amintim ce a însemnat frica de Domnul în Vechiul Testament: instaurarea lui Dumnezeu deasupra noastră ca Autoritate Supremă, cinstirea Lui, ascultarea de El, iubirea Lui, trăirea în unire cu El.

 

Eusebea cine tot aici, deoarece ea însemnează închinare lui Dumnezeu, cinstirea lui Dumnezeu, devoţiune pentru Dumnezeu.

 

Putem fi siguri, deci, că noi n-am greşit când am unit eulabea cu eusebea.

 

Ce este atunci evlavia? În modul cel mai succint cu putinţă, evlavia este o anumită atitudine faţă de Dumnezeu: o atitudine care îmbină armonios frica, respectul, închinarea (dăruirea de sine), dragostea, ascultarea, trăirea în permanentă părtăşie cu El.

 

În Noul Testament există două cărţi în care găsim o tratare specială a evlaviei: 1 Timotei şi 2 Petru.

 

Să luăm pe rând ideile principale despre evlavie din cărţile acestea.

 

Pavel începe discuţia cu această declaraţie în aparenţă criptică:

 

„Fără îndoială, mare este taina evlaviei: Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre naţiuni, a fost crezut în lume, a fost înălţat în glorie” (1 Timotei 3:16).

 

Evlavia este un secret care nu mai este secret. Evlavia este înainte de toate să-L cunoşti de Domnul nostru Isus Cristos, în starea lui întrupată, apoi ca Cel înviat şi propovăduit ca Domn şi Mântuitor în toată lumea şi apoi în starea lui de Fiu al lui Dumnezeu în glorie, la dreapta lui Dumnezeu, Stăpân şi Conducător al cosmosului şi al istoriei. Secretul evlaviei este să Îl ai pe acest Isus Cristos drept Domnul tău, Învăţătorul tău, Modelul tău, Mirele tău, Preaiubitul tău.

 

Câteva paragrafe mai încolo, Pavel ne face fiecăruia această chemare şi îndemnare:

„Caută să fii evlavios.

Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în toate privinţele, întrucât ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei viitoare” (1 Timotei 4:7-8).

 

În primul rând, trebuie să ştim că Pavel foloseşte aici un limbaj sportiv.   Cuvântul tradus „caută” este gymnaze, adică exersează.

 

Căci, continuă el, gymnasia trupului (gimnastica trupului) este de mic folos, dar evlavia este de mare folos şi pentru aici şi pentru ceea ce vom fi în viaţa de dincolo!

 

Am spus că în esenţă evlavia este o anumită atitudine faţă de Dumnezeu. Această atitudine nu ne vine de-a gata şi nu ne-o toarnă nimeni în cap sau în sân. Această atitudine se dezvoltă prin exerciţiu, prin cultivare, prin strădania noastră stăruitoare, perseverent de a o face să ne fie trăsătura dominantă a gândirii, a caracterului şi a modului de a trăi.

 

Către sfârşitul scrisorii, Pavel îi spune lui Timotei că unii dintre noi „nu se ţin de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi de învăţătura care duce la evlavie” (6:3). Aceşti oameni, „stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni!

 

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig…

Iar tu, om  al lui Dumnezeu… caută dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

Luptă-te lupta cea bună a credinţei. Apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat…” (6: 5-6, 11-12).

 

Contextul ne arată că cel mai important câştig pe care îl vom avea din evlavie este în viaţa viitoare, în viaţa eternă. Felul de fiinţă care vom fi acolo depinde de modul în care ne-am dezvoltat evlavia aici, în viaţa aceasta.

 

În direcţia aceasta ne duce şi învăţătura apostolului Petru.

 

În a doua lui scrisoare, el ne spune de la început că puterea cea mare a lui Dumnezeu ne-a pus deja la dispoziţie tot ce ne trebuie „cu privire la viaţă şi la evlavie” (2 Petru 1:3). Petru cuprinde aici în două cuvinte toată existenţa noastră pe pământ: „viaţă şi evlavie”. Pe lângă tot ceea ce ne trebuie pentru viaţă, şi Dumnezeu ne asigură că ştie de ce avem nevoie şi se îngrijeşte să nu ducem lipsă de nimic, celălalt lucru care contează este evlavia. Atitudinea faţă de Dumnezeu este cea care dă tonul întregii vieţi şi celor care doresc să-şi dezvolte această atitudine definită prin cuvântul evlavie li se asigură din plin puterea lui Dumnezeu.

 

Şi Petru ne spune, ca şi Pavel, că evlavia nu vine de la sine, şi noi trebuie să ne dăm toate silinţele să o includem în caracterul nostru. El ne spune să facem tot efortul să adăugăm la credinţa noastră fapta (în original arete, virtutea), apoi cunoaşterea, apoi înfrânarea (în original enkratea, stăpânirea de sine), apoi răbdarea, apoi evlavia (eusebea), apoi iubirea de fraţi (în greacă, filadelfia), şi deasupra tuturor iubirea pentru toţi oamenii (agape)!

 

Îndemnul să ne străduim să dezvoltăm aceste trăsături de caracter în noi nu este pur şi simplu o chemare pioasă. Petru ne avertizează ce se întâmplă dacă nu le dezvoltăm:

 

„Cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile păcate” (aceasta înseamnă că s-a întors în lume, la felul vechi de vieţuire!).

 

Dar, „dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi”… „vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos” (versetele 8-11).

 

În încheierea scrisorii, Petru ne vorbeşte despre „aşteptarea” noastră finală: cerul nou şi pământul nou în care va domni dreptatea. Ceea ce are Dumnezeu pregătit pentru noi este atât de măreţ şi atât de glorios încât era normal ca acestea să-l facă pe Petru să exclame: „ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi prin evlavie” (2 Petru 3:11, tradus literal).

 

Şi aici Petru pune laolaltă două elemente cheie a ceea ce trebuie să fie omul care vrea să se califice pentru noua creaţie: un comportament sfânt şi evlavie! Şi, vedeţi, iarăşi venim la atitudinea faţă de Dumnezeu care determină ce fel de oameni devenim în lumea aceasta pentru a fi calificaţi să locuim cu Dumnezeu în lumea aceea!

 

Omul evlavios, Cuvântul lui Dumnezeu şi părtăşia cu Sfânta Treime

 

În anul 1659 s-a publicat în Olanda o carte masivă, întitulată „Oglinda martirilor”, de van Bracht. Ca să înţelegem ce conţinea această carte cu totul specială, trebuie să ştim ceva despre istoria anabaptiştilor. Timp de peste o sută de ani, anabaptiştii au fost vânaţi peste tot în Europa, şi de catolici şi de luterani şi de calvinişti. Ei erau torturaţi şi, dacă nu se lepădau de credinţa lor, erau condamnaţi la moarte. Cu o seară înainte de execuţie, li se dădea voie să scrie o scrisoare cuiva din familie: tatălui, mamei, soţului, soţiei, fiului, fiicei, etc.

 

Scrisorile acestea erau păstrate cu sfinţenie în familiile anabaptiste. Van Bracht a adunat această colecţie imensă de scrisori şi le-a publicat în cartea pe care a numit-o „Oglinda Martirilor”.

 

Ceea ce m-a uimit pe mine cel mai mult a fost cât de bine cunoşteau aceşti oameni Sfintele Scripturi. Scrisorile lor erau mai mult o înşiruire de citate din Scripturi. La fiecare câteva cuvinte scrise celor dragi, ei citau un text din Scripturi prin care căutau să întărească ce au spus ei personal.

 

Obiceiul şi practica aceasta de a folosi si de a cita Scripturile la fiecare pas, le vedem şi în scrierile lui John Bunyan ( a scris pe la 1670), în special în „Călătoria creştinului”. Bunyan spune că aceşti oameni, citând atât de mult din Scripturi, „vorbeau limba Canaanului”.

 

Eu consider că aceasta este o trăsătură a omului evlavios!

 

Ce dureros sună pentru mine să citesc că cineva batjocoreşte această trăsătură a evlaviei numind-o „citatomanie biblică”. Doamne, unde am ajuns! Când ne vom dezvolta din nou obiceiul de a vorbi limba Canaanului?

 

O altă trăsătură a omului evlavios este că el sau ea vor aduce mereu vorba despre Dumnezeu, despre preaiubitul nostru Domn Isus Cristos şi despre bucuria părtăşiei cu Duhul Sfânt!

 

Pentru omul evlavios aceste subiecte sunt însăşi esenţa persoanei lui sau ei. Şi ceea ce te domină în gândire aceea aduci şi în conversaţie!!!

 

Când se întâlnesc laolaltă, oamenii evlavioşi nu discută ultimul program de la televiziune, sau ultimele zbateri din politică, sau ultimele zvonuri (bârfe), ci ei discută ceea ce arde cel mai puternic în viaţa lor: părtăşia cu Tatăl, părtăşia cu Fiul şi părtăşia cu Duhul Sfânt

horizontal rule

 

sus

Ce este nou?

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate