Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Marturia Evangheliei
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Teologie

 

Manual de Teologie

 de John Leadley Dagg, D. D.

 

John L. Dagg

 

Partea a doua

 

Tratat despre ordinea bisericească

 

"ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi prezbiteri (Sau: bătrâni) în fiecare cetate,” Tit i. 5.

 

"Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni."

1 Cor. xi. 34.

 

Prefață

Introducere

Cap. 1 – botezul

Cap. 2 – bisericile locale

Cap. 3 - biserica universală

Cap. 4 – membrii minori

Cap. 5 – cina

Cap. 6 – spălarea picioarelor

Cap. 7 – închinarea publică

Cap. 8 – lucrarea

Cap. 9 – disciplina

Cap. 10 – subiecte diverse

Cap. 11 – datoria baptiștilor

Apendix

 

Prefață

 

În prefața Manualului de Teologie publicat anul trecut s-a spus: acest volum nu conține nimic cu privire la partea externă a religiei. Forma dumnezeirii este importantă, ca și puterea și doctrina cu privire la ea este o parte componentă a sistemului creștin; dar nu am putut include aceasta în lucrarea prezentă. Lipsa citată mai sus este suplinită parțial de tratatul următor despre ordinea bisericească, inclusiv ceremoniile creștine.

 

În toate investigațiile religioase, Sfintele Scripturi sunt sursa principală de cunoștințe. Mai ales este adevărat cu privire la instituțiile religioase care își derivă toate obligațiile din voința legiuitorului. Lucrarea de față se bazează în întregime pe Biblie pentru dovedirea poziției sale, până acolo că se relaționează la subiecte despre care Biblia oferă instrucțiuni. Dar volumul de inspirație nu a fost dat pentru a ne învăța sensul cuvintelor sau al faptelor cu istorie ecleziastică de după vremea apostolilor. Când aceste subiecte sunt cercetate, am făcut referire la autoritatea umană cum cerea cazul. Scopul meu a fost să așez faptele înaintea minții cititorului, pentru judecata privată și conștiența că nu se pleacă înaintea deciziilor altcuiva.

 

În investigațiile încercate în aceste pagini, volumul aruncă lumină pe calea noastră și ne permite să găsim calea cu încredere, dar în unele locuri, lumina pare mai puțină. Aici, întrebările sunt potrivite, dacă tăcerea Scripturii nu este instructivă. Ceea ce nu este clar revelat, nu este așa de important; și diferența de judecată cu privire la aceasta nu trebuie să dividă oamenii lui Dumnezeu.

Obiecțiile și argumentele opuse întâlnite în această lucrare sunt așa cum apar, jenante pentru cel ce întreabă. Sunt exprimate în limbajul meu, dar în discuțiile despre botez, sunt îndatorat limbajului și gândurilor și Lecturilor Dr. Woods. Controversa cu privire la aceste opinii ale autorilor baptiști, am prezentat-o în forma citatelor.

 

Pregătirea acestui tratat a adus mai puțină bucurie religioasă autorului, față de scrierea Manualului. Subiectul are mai puțin de-a face cu inima și oferă mai puține ocazii pentru acele emoții în care constă bucuria religioasă. Dar lucrarea a fost supusă unei convingeri calme a datoriei, și dacă tinde să producă în cei care o citesc o aderență la preceptele lui Hristos, cu o dragoste expansivă față de toți care îi poartă chipul, atunci munca autorului nu va fi în zadar. Cu speranța că va contribui la acest rezultat, este recomandată binecuvântarea celui care va încerca descoperirea.

 

Recunoștința necesită recunoașterea obligațiilor față de Rev. G. W. Samson, din Washington City, și Rev. A. M. Poindexter, din Richmond, Va. Acești frați au sugerat cu bunătate, și au îmbunătățit lucrarea, iar dl. Samson a contribuit direct la articolul principal din Apendix

 

31 iulie 1858.

 

INTRODUCERE

 

SUPUNEREA FAȚĂ DE HRISTOS

 

a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima este suma datoriilor. Dragostea trebuie exercitată conform cu relația. Când un părinte iubește un copil, se simte obligat să exercite autoritatea parentală pentru binele acestuia, dar dragostea copilului față de părinte necesită supunere. Dragostea pentru Dumnezeu produce supunere; este imposibil să iubești pe Dumnezeu fără dorința supremă de a-i face plăcere în toate lucrurile. Acest principiu conține deci, supunerea perfectă față de cerințele divine.

 

Dragostea față de caracterul divin nu se abate prin expunerea ei în natura umană, în persoana lui Isus Hristos. În El apare slava Tatălui, cerând afecțiunea supremă; și este investit cu autoritatea Tatălui, căreia i se datorează supunerea perfectă. Perfecțiunile divine primesc limpezime pentru noi, prin mijlocire și în funcție de claritatea descoperirii, obligația de a iubi și de a se supune crește.

 

Un motiv puternic de a-L iubi și de a se supune lui Hristos este extras din dragostea manifestată de El prin moartea Sa pentru noi. Pavel a simțit din plin aceasta când a spus sunt răstignit cu Hristos, dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine și viața pe care o trăiesc în trup, o trăiesc în credința față de Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și s-a dat pentru mine. 1 același impuls puternic de a iubi și a se supune este în altă declarație a apostolului Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi, deci, au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. 2 Când dragostea noastră pentru Salvator scade, trebuie să mergem la cruce și să ne axăm gândurile pe dragostea prezentată acolo. Când ni se topesc inimile, amintirea că Salvatorul care a suferit este Dumnezeul tuturor trebuie să producă supunerea față de El în timpul existenței noastre. De la cruce venim ai lui Hristos, glorificându-L cu trupurile și duhurile.

 

Isus a spus ucenicilor: dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Această chemare la supunere este admisă de ucenici. Când prima dragoste față de Hristos a bătut în inima persecutorului Saul, el a întrebat: Doamne ce vrei să fac?

 

Primilor ucenici li s-a cerut să slujească Domnului prin eforturi mari, să răspândească religia în lume, aceeași obligație o avem și noi. El a venit să fie Salvatorul lumii, smerindu-se, alegând un instrument slab, religia disprețuită a nazarineanului trebuie să cucerească lumea și să binecuvânteze națiunile omenirii. Cucerirea nu a avut loc încă, dar lucrarea ne stă înainte și dacă suntem slujitori loiali ai Regelui Sionului, trebuie să o împlinim.

 

Mijloacele folosite de Regele nostru pentru răspândirea binecuvântării domniei Lui nu sunt înțelepciunea omenească. Domnul a ales nebunia lumii prin care să salveze pe cei ce cred. A fost bun pentru înțelepciunea infinită, ca religia prin care va binecuvânta omenirea să fie propagată prin misiunea creștină și bisericile creștine. Dacă vom căuta forța militară, sau legea pentru a face această lucrare, ne întoarcem de la simplicitatea lui Hristos și facem Împărăția Lui ca una din această lume și când înțelepciunea omenească a încercat să îmbunătățească mijloacele simple poruncite de Hristos, progresul adevărului a fost încetinit.

 

Multe din cele ce au existat și există între urmașii lui Hristos nu pot fi contemplate de cineva care-L iubește sincer. Crezuri diferite, organizații ecleziastice diferite au divizat pe cei care poartă numele Lui și creștinismul a fost disprețuit și progresul lui încetinit. Lumea a văzut ura și persecuția unde trebuia să fie dragostea frățească și Hristos a fost crucificat din nou și făcut de rușine de cei ce zic că-i sunt ucenici.

 

Care este remediul pentru aceste rele?

Să căutăm la înțelepciunea lumii tratamentul? Înțelepciunea lumii nu a inițiat instituțiile creștinismului și nu poate fi eficientă. Trebuie să ne întoarcem la picioarele Stăpânului să primim instrucțiunile. Duhul nostru de ucenici supuși să caute căile vechi și bune, pe care au umblat mulți. nimeni nu poate realiza totul, dar trebuie să facă ce poate. Să arate fiecare că are DS al lui Hristos și să se supună poruncilor lui Hristos. Dacă nu poate vindeca răul existent, măcar să nu îl crească, iar influența exemplului lui să producă efecte salutare dincolo de speranțele lui.

 

Adevăratul spirit al supunerii primește voința divină. Toate adevărurile din Apocalipsa nu sunt la fel de clare, dar nici unul din ele nu poate fi lăsat deoparte datorită dificultății investigării lor. Dacă unele care trebuie cunoscute sunt prezentate proeminent pe paginile inspirate și scrise cu caractere mari ca să poată fi citite, sunt altele care sunt descoperite doar dacă sunt căutate diligent. Adevărurile descoperite astfel sunt pietre prețioase săpate dintr-o mină unde chiar munca de căutare are răsplata ei în disciplina mentală și spirituală furnizată. Studentul diligent al Scripturii derivă o recompensă bogată din munca lui, nu doar din vederile largi și clare despre adevărurile divine obținute, ci și din exercitarea smereniei și credinței, pe care le întâlnește la fiecare pas al progresului.

 

Adevărurile revelației diferă în claritatea prezentării, la fel credința noastră are diferite grade de putere. Un om care nu cercetează pentru sine poate primi și menține pertinent fiecare dogmă a părții sale, dar cel ce folosește propriile puteri în căutarea adevărului, va găsi unele lucruri văzute ca articole de credință, alții ca pe opinii ce trebuie menținute cu diferite grade de confidență, conform cu puterea dovezii cu care au fost prezentate minții. Prin nefurnizarea dovezilor puternice cu privire la credință și practică, înțelepciunea divină are ca scop dispoziția morală a oamenilor de a-și exercita influența. o întrebare atentă cu privire la cele mai minore părți ale datoriei și o determinare fixă de a observa voia Domnului în toate situațiile, poate arăta dovezi ale supunerii mai puternice și decisive decât ar fi posibil dacă tot adevărul și datoria ar fi descoperite de intuiție.

 

Supunerea noastră față de Hristos ar trebui să fie universală. Chestiunea zeciuielii este mai puțin importantă de cât legea, judecata, mila și credința, dar nu trebuie lăsată deoparte. Hristos a spus că ambele trebuie observate "şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. 3 ordinea bisericească și ceremonialele religioase sunt mai puțin importante ca o inimă nouă, în vederea unora, orice investigație laborioasă de întrebări pare nenecesară și neprofitabilă. știm din Scriptură că Hristos a poruncit cu privire la acestea și nu putem refuza să ne supunem. Dragostea aduce supunerea și căutarea voii Lui. Să căutăm deci, cu rugăciune, ca DS care călăuzește în tot adevărul să ne asiste în aflarea voii Celui pe care îl iubim și adorăm.

 

1 Gal. ii. 20

2 2 Cor. v. 14, 15.

3 Mat. xxiii. 23.

 

 

Nevoia de discernământ spiritual în Biserica lui Cristos

partea 2

 

de Marian Ghita

 

2. Mijloace obiective, biblice de a deosebi duhurile

În 1 Ioan 4:1-3 ni se oferă un test biblic al duhurilor false care se opun Duhului lui Dumnezeu, Duhul Adevărului. Cum pot ști, din conținutul unei profeții, că duhul ei vine (nu vine) de la Dumnezeu. Biblia ne oferă o orientare obiectivă pentru a deosebi duhurile. Noi avem nevoie să cunoaștem această călăuzire dacă vrem să evităm înșelăciunea.

- A „profeți” înseamnă să vorbești ceea ce este de la Dumnezeu sau în conformitate cu revelația lui Dumnezeu. Numai Scripturile sunt Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu pentru om. Profeția în biserica de astăzi nu este o adăugare la revelația autoritară a Scripturii, ci este o îndemnare, o încurajare sau un apel la conformare față de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Cor. 14:3). Termenul profeție” are de-a face cu vorbirea legitimă (sau nelegitimă) din partea lui Dumnezeu. Prin urmare, profeția trebuie să fie judecată, analizată, cercetată.

Profeția are o sursă spirituală. Când Ioan ne spune să nu credem orice „duh (1 Ioan 4:1), aceasta se datorează faptului că mulți profeți mincinoși au ieșit în lume. Sursa spirituală vorbește printr-un purtător de cuvânt uman. Astfel, dacă cineva pretinde vorbește în numele lui Dumnezeu și dă învățătură spirituală, trebuie să se determine dacă învățătura dată vine de la Duhul Sfânt sau este un duh înșelător. Aceasta este esența deosebirii duhurilor.

 

Să privim la 1Cor. 12:10. Mulți creștini interpretează „deosebirea duhurilor” ca fiind abilitatea subiectivă de a identifica duhurile rele. Adevărul este că această abilitate este una divină care ne permite să deosebim un spirit bun de un spirit rău. Este o manifestare a Duhului, care este folosită pentru zidirea bisericii. Discernământul spiritual nu este o funcție a minții umane; ea este o funcție a Duhului Sfânt, care ne ajută să cunoaștem ceea ce nu poate fi obiectiv verificat.

 

Unii cred că darul deosebirii duhurilor nu este nici obiectiv, nici cognitiv, ci o anumită impresie interioară (un anumit simțământ lăuntric). Aceștia cred că „diferențierea unui lucru de un altul este întotdeauna un act al minții. Ca și cum mintea trebuie să decidă cu privire la ceea ce este examinat, fie că este vorba despre deosebirea duhurilor, sau sursa unei profeții pe care cineva are de gând să o facă. Nu există deloc discernământ non-mental.

 

Gordon Fee subliniază că ordinea menționată în Scriptură (întâi profeția, apoi deosebirea duhurilor, așa cum apare în l. greacă) este în conformitate cu alte pasaje din Noul Testament. Acest lucru ar însemna că „deosebirea duhurilor” este echivalentul judecării (cercetării) profeției. Judecata aceasta se bazează pe similaritatea terminologiei folosită de Pavel în alte pasaje. Vom vedea aceasta mai jos (că deosebirea duhurilor este judecarea profeției).

 

Un alt pasaj în care profeția este urmată de judecarea ei este acesta: Nu disprețuiți profețiile. Ci examinați-le cu atenție și păstrați ce este bun”. (1 Tes. 5:20-21). Este corect să presupunem că „profețiile” de aici sunt de același tip cu cele din 1 Cor. 12:10. Membrii adunării vorbeau despre ceea ce ei considerau a fi de la Dumnezeu. A disprețui aici înseamnă a arăta că le ignori”. În loc de a le ignora, credincioșii din Tesalonic trebuiau să le „examineze” și să distingă binele de rău. Cuvântul „a examina” este aici dokimazo, care are de a face cu testarea a ceva anume, pentru a-i determina natura sa. Același cuvânt grecesc este folosit și în 1 Pet. 1:7: „pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care este perisabil, chiar dacă este testat prin foc, să aibă ca rezultat lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos”. Profeția trebuie pusă cu grijă la încercare pentru a se vedea dacă este de la Dumnezeu.

 

Această testare este obiectivă. Dokimazo este un cuvânt folosit pentru a determina adevărata natură a elementului testat. Petru ne spune că avem nevoie să știm că credința noastră este reală (care se arată prin teste severe). Noi trebuie să știm oamenii, care pretind vorbesc de la Dumnezeu, dovedesc într-adevăr acest lucru. Nimic nu poate fi mai străin de învățătura lui Pavel din 1 Tesaloniceni decât acceptarea necritică a mesajelor, din motive subiective. Acest lucru însă este exact ceea ce fac mulți astăzi. În cazul în care o învățătură îi face să se simtă bine, ei cred că aceea trebuie să fie de la Dumnezeu. Acesta este un test subiectiv și nu va funcționa. Doctrina falsă îi face pe mulți oameni fericiți. În schimb, adevărata doctrină îi supără pe mulți.

 

Pavel discută, de asemenea darul profeției în Romani 12:6: Și pentru că avem felurite daruri, după harul dat no, fiecare să-l exercite în consecință: Dacă cineva profețește, să facă aceasta după măsura credinței lui”. Există aici o problemă de traducere din limba greacă. Pasajul spune literal, în conformitate cu analogia credinței”, deși unii au susținut că credința” aici ar fi credința subiectivă a cuiva. Dar această interpretare nu se potrivește cu gramatica sau cu contextul biblic mai mare. Unii văd aici o înțelegere subiectivă a credinței”. Alții însă văd aici „credința ca fiind conținutul obiectiv al credinței, acea credință dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 1: 3). Când cineva ia în calcul faptul că peste tot în NT profeția trebuie judecată (evaluată) atunci și aici ei vor considera că este vorba despre o credință obiectivă (Cuvântul pentru „măsură” este analogia care înseamnă măsură, regulă sau standard. Cuvântul credință are articol hotărât (credința). Deci este vorba despre credința obiectivă, ceva anume în care noi credem (vezi și Gal. 1:23). De aceea, sensul din Rom. 12:6 este: „după standardul credinței lui”. 

 

Credința înseamnă aici, așa cum apare și în multe alte locuri, obiectul credinței, sau adevărurile care trebuie crezute (Galateni 1:23; 3:25; 6:10; Efeseni 4:5; 1 Tes. 3:5; etc.). De asemenea, ea înseamnă, regula sau standardul. Direcția apostolului, a profeților este că, în toate comunicările lor, ei trebuie să se conformeze regulii de credință, și nu trebuie să contrazică acele doctrine care au fost primite de către oameni de la Dumnezeu, a căror sursă de inspirație a fost stabilită prin dovezi indubitabile. Sensul subiectiv obișnuit al cuvântului, nu se potriveste pasajului.

 

În mod similar, Lenski scrie: Acum, profeția este obiectivă, este conținutul a ceea ce se poate prooroci, și este clar că această profeție nu poate fi ceva subiectiv (adică, încrederea proprie a profetului); ea trebuie fie, de asemenea, ceva obiectiv (credința sau doctrina dată sfinților - Iuda 3).

 

Deci, în Romani 12:6, profeția trebuie să fie urmată de un test obiectiv: credința dată pentru totdeauna sfinților. Membrul congregației care dă o profeție trebuie să fie dispusdea profeția conform standardului credinței. Aceasta trebuie să fie în acord cu învățăturile obiective ale Scripturii.

 

În 1 Corinteni 14:29, Pavel tratează din nou această problemă: vorbească doi sau trei profeți, iar ceilalți să judece. Uneori, cuvântul „profeți” sunt cei cu funcții profetice (vezi Agab), dar de multe ori aceasta înseamnă cel care proorocește. Contextul arată că aici sensul este „cel care proorocește” (indiferent cine). De exemplu, ia în considerare 1 Cor. 14:31: Căci puteți să proorociți toți, unul câte unul, în așa fel încât toți să învețe și toți să fie îmbărbătați. Observați, există posibilitatea ca orice membru al adunării să dea o profeție. Pavel nu vorbește aici despre o clasă de oameni, numită „profeți, deosebiți de creștinii obișnuiți. Observații și rezultatul corect al profeției: poate fi îndemnat. Acest lucru este în acord cu obiectivele-cheie ale acestui tip de profeție: Dar unul care vorbește, proorocește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere (1 Cor. 14:3).

 

Judecarea (discernerea - cuvântul grecesc pentru „deosebirea duhurilor” din 1 Cor. 12:10 este forma substantivală „deosebire”, a verbului „a judeca” din 1 Cor. 14:29) profeției implică deci ca alții din adunare să discearnă dacă îndemnul dat este sau nu o validă implicare a credinței. În cazul în care o anumită profeție nu era în conformitate cu învățătura apostolică pe care Pavel a dat-o adunării, aceea trebuia respinsă, pentru că nu venea de la Duhul Sfânt. Acest lucru este confirmat de ceea ce Pavel spune în 1 Cor. 14:37: Dacă cineva crede că este un profet sau este spiritual, să recunoască faptul că lucrurile pe care vi le scriu eu sunt porunca Domnului”. Scrisoarea lui Pavel către ei este Cuvântul obiectiv și autoritar al lui Dumnezeu. Profețiile lor spirituale trebuie să fie judecate după scrierile obiective, nu după ce este subiectiv (ceea ce crede persoana că este „spiritual”).

 

Deci, profeția întotdeauna trebuie judecată după standarde obiective. Într-un sens mai general, profeția este un mesaj care vine de la Dumnezeu. Scripturile sunt Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Numai ceea ce este în acord cu Scriptura corect aplicată este autoritar și obligatoriu în biserică. Acum vom examina în detaliu un text foarte important despre deosebirea duhurilor.

 

Mulți oameni nu iau în considerare faptul că demonii au doctrine. Iată ce a scris Pavel: Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, acordând atenție duhurilor și învățăturilor înșelătoare ale dracilor(1 Timotei 4:1). Obiectivul înșelăciunii demonice este lepădarea de credință a celor din biserică. Doctrinele specifice pe care Pavel le menționează aici este asceza (legi care interzic căsătoria și guvernează hrănirea). Noi avem aici un exemplu de astfel de doctrină demonică. Este interesant că Pavel arată că demonii nu învață în mod necesar pe creștini să fie păcătoși risipitori; ei învață o versiune mai strictă a creștinismului. Demonii sunt la fel de fericiți cu ascetismul ca și cu antinomianismul. Demonii au păcălit pe mulți creștini de-a lungul secolelor cu ascetismul. Pavel ne avertizează cu privire la astfel de doctrine. Majoritatea oamenilor nu consideră că un duh rău i-ar învăța să fie mai stricți; dar astfel de spirite vor căuta să-i învețe pe oameni ca, prin aceste practici, ei să aibă încredere în om, mai degrabă decât în Dumnezeu. Demonii nu se supără dacă devii un călugăr tibetan pios, atâta timp cât îi îndepărtează pe oameni de Evanghelie.

 

Un pasaj cheie despre deosebirea duhurilor este 1 Ioan 4:1-3. Datorită importanței sale îl vom explica în detaliu:

 

Prea iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile pentru a vedea dacă acestea sunt de la Dumnezeu; pentru că mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. Prin aceasta cunoaștem pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; și orice duh, care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu; iar acesta este spiritul lui anticrist, de care ați auzit că vine, iar acum este deja în lume.

 

- Prima afirmație arată cum vorbesc spiritele: proorocii mincinoși au ieșit. Ei vorbesc prin oameni care pretind vorbesc în numele lui Dumnezeu! Așa că atunci când Ioan spune: nu dați crezare oricărui duh, el vrea să ne spună, nu presupunem că toată lumea care pretinde că vorbește în numele lui Dumnezeu este un profet al lui Dumnezeu cu adevărat. Profeții falși vin îmbrăcați în veșmânt creștin, în biserica creștină. Sursa spirituală a învățăturii lor poate sau nu poate fi Duhul Sfânt. Ei ar putea vorbi din partea unui duh rău. Pasajul de mai sus este foarte explicit în această privință.

 

Foarte puțini creștini iau în serios acest avertisment. Există un motiv pentru aceasta. Ei presupun Ioan ar vorbi despre o activitate ocultă evidentă sau este vorba despre un cult precum mormonismul. Majoritatea creștinilor nu sunt păcăliți de ocultism sau de mormoni. Ioan avertiza pe credincioșii din primul secol despre un pericol care va fi mult înrăutățit spre sfârșitul veacului. Acum, avem nevoie discernem sursa spirituală a învățăturilor care vin prin presupuși creștini evanghelici. Dacă creștinii vor folosit pur și simplu instrumentele obiective care ne sunt date în Biblie, înșelăciunea în biserica de astăzi nu ar găsi nici o audiență. Cei care proorocesc erezii creștine, vorbesc la amvoanele creștine, și scriu cărți creștine. Ele nu sunt considerate a fi un alt duh. Avem ce ne trebuie: instrumente obiective în Biblie pentru a deosebi duhurile. Aceste instrumente ne vor spune dacă cei ce proorocesc sunt de la Dumnezeu.

 

- Există și o altă posibilitate pe care ar trebui să o luăm în considerare. Un duh ar putea fi „trimis de Dumnezeu, și totuși ar putea fi un duh rău. Acest lucru se întâmplă din cauza respingerii cuvântului lui Dumnezeu. Vezi cazul lui Ahab care era înșelat de 400 de profeți. Doar un singur profet, Mica, avea un mesaj diferit (1 Regi 22:19-23).

 

Ahab nu a vrut să cunoască adevărul. El a vrut să aibă prooroci care să-i justifice propriile dorințe. Pentru că Ahab nu a avut o dragoste pentru adevăr, Dumnezeu a trimis un duh înșelător care să-l judece pe Ahab.

 

Noul Testament ne avertizează despre același lucru (vezi 2 Tes. 2:10-12). În acest text se vorbește despre semnele și minunile false ale lui Anticrist. Cei care nu iubesc adevărul vor fi înșelați de duhuri rele trimise de chiar Dumnezeu care să facă lucrarea de înșelare. De aceea este esențial să știm care este sursa spirituală a ceea ce ni se administrează pentru a învăța și a asculta Cuvântul lui Dumnezeu.

 

- De asemenea, este posibil ca un duh să ne spună adevărul și să nu fie de la Dumnezeu. Vezi fata sclavă cu un „duh de ghicire” (Fapte 16:16-18). Duhul din fată a spus un adevăr. Cum știm însă că duhul nu era de la Dumnezeu? Știm din faptul că duhul a folosit o tehnică interzisă de Dumnezeu - ghicitul. Tehnicile folosite nu sunt neutre.

 

O altă modalitate de a ști că duhul nu venea de la Dumnezeu este că duhul nu a mărturisi pe Cristos și Evanghelia Sa. Ea a spus, la pers. a 2-a, că (acești oameni) proclamau calea mântuirii; acest fapt nu este același lucru ca și mărturisirea lui Cristos.

 

- Următorul aspect important din 1 Ioan 4:1-3 este acesta: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; și orice duh, care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu. Cei mai mulți oameni au citit acest lucru și presupun că Ioan arată că duhurile nu vor rosti cuvintele, Isus Cristos a venit în trup. Dar aici este mult mai mult decât atât. Trebuie să înțelegem că „mărturisesc saunu mărturisesc” înseamnă înțelegerea semnificației teologice a faptului Isus Cristos a venit în trup.

 

Mărturisirea lui Cristos în primul secol a însemnat un angajament față de El, prin Evanghelie care a fost atât de profund încât creștinii erau gata să moară literalmente pentru Cristos. În Luca mărturisirea înseamnă a avea o credință mântuitoare: Și Eu vă spun, oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, și Fiul omului îl va mărturisi și în fața îngerilor lui Dumnezeu(Luca 12:8). Această învățătură a lui Isus a devenit prilej de suferință pentru primii creștini în prigoane.

 

Pentru Ioan, mărturisirea lui Cristos însemna mult mai mult decât rostirea cuvintelor. A însemnat să ai o credință pentru care ești gata să mori.

 

Pavel afirmă același lucru (1 Tim. 6:12-13). Aici Pavel leagă mărturisirea creștinului de mărturisirea lui Isus în fața lui Pilat, care a condus la răstignirea Lui. Astfel, mărturisirea în Noul Testament este mărturisirea lui Isus Cristos ca Domn și Mântuitor, care este caracteristică răscumpărării adevărate.

 

Termenul mărturisește în 1 Ioan 4:2 este la prezentul indicativ în limba greacă, ceea ce înseamnă o acțiune continuă. Persoana care vorbește prin Duhul Sfânt va mărturisi continuu despre persoana și lucrarea lui Cristos. Cei care sunt născuți din Duhul se bucură să mărturisească pe Cristos înaintea oamenilor pentru că El este speranța lor și sunt preocupați ca alții vină la credința în Cristos.

- Să vedem acum ce înseamnă „Isus Cristos a venit în trup”. În primul rând, Isus nu este un nume unic. Mulți aveau acest nume pe vremea Domnului. Un duh demonic poate pretinde că este Isus. Ceea ce un demon va face este să-l facă pe profet să nu mărturisească pe Isus Cristos Cel revelat în Scriptură. Pavel vorbește despre acest lucru în 1 Cor. 12:3. Acest lucru înseamnă nu doar o prezentare de cuvinte, ci o mărturisire a credinței în persoana și lucrarea lui Isus Cristos.

 

În al doilea rând, este nevoie să iei în considerație implicațiile Isus este „Cristosul”. Isus este „Unsul”, Mesia cel promis. Deci, a-L mărturisi pe Isus Cristos înseamnă să-L mărturisești pe Isus al Evangheliilor, care este Mesia evreiesc, cel promis. El este unicul „Unsul”. În 1 Ioan 4:3 vom vedea importanța acestui lucru. Toate promisiunile și privilegiile mesianice sunt doar ale Lui. 

 

În al treilea rând, să vedem semnificația faptului că Cristos „a venit în trup” (1 Ioan 1:1-9). Isus „a venit” (avem aici un participiu perfect, activ, ceea ce înseamnă că a venit într-un trup real și El în mod real a înviat în trup și acum în cer este în trupul glorificat). Isus este pe deplin om și pe deplin Dumnezeu. De asemenea, venirea prezintă pre-existența Lui ca Dumnezeu și cu Dumnezeu (Ioan 1: 1). Semnificația persoanei și lucrării lui Cristos este avută în vedere aici în expresia a venit în trup. Dacă Isus Cristos a venit în trup, a înviat în trup și S-a înălțat în trup la cer, atunci oricine se prezintă a fi Cristos (Unsul) trebuie să fie un anticrist. Dacă Isus este doar o ființă spirituală, atunci mulți pot pretinde, desigur în mod mincinos, să aibă „Duhul lui Cristos”.

 

Deci, conform lui 1 Ioan 4:1-3, persoana care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Acest lucru înseamnă o mărturisire care indică o credință atât de profundă încât acea persoană ar fi dispusă să moară pentru Cristos. Conținutul mărturisirii despre El este adevărata învățătură despre persoana și lucrarea lui Cristos; că El este cel unic, Mesia evreiesc cel promis, Cel care a trăit o viață fără păcat, pe deplin uman și pe deplin pe Dumnezeu, și că El, de asemenea, a avut un trup real, a înviat și s-a înălțat la cer în trup real și glorios și continuă să existe ca Dumnezeu și ca om complet și pe deplin în cer. Numai Duhul lui Dumnezeu îl poate face pe un credincios să facă o astfel de mărturisire și țină la ea cu orice preț. Acest lucru nu înseamnă doar rostirea unor cuvinte sau acceptarea unei declarații de credință; este vorba despre o mărturisire a lui Cristos care vine dintr-o credință autentică, care va dăinui pentru că este de la Dumnezeu.

 

- Următorul verset, 1 Ioan 4:3 ne vorbește despre cei care nu vorbesc de la Duhul lui Dumnezeu. Ioan scurtează descrierea lui aici, dar se presupune că cel care „nu mărturisește pe Isus include tot ceea ce a fost spus în v. 2 despre persoana și lucrarea lui Cristos (în sine este o versiune condensată a 1Ioan 1:1-9). Mărturisirea bisericii primare era mărturisirea Evangheliei (vezi Romani 10:9).

Mulți oameni nu reușesc să recunoască importanța lui 1 Ioan 4:3 și eșuează în abilitatea de a discerne ceea ce vine de la Dumnezeu de ceea ce nu vine de la El. „A nu mărturisi” nu este același lucru cu a nega”. Aceasta înseamnă că dacă învățătura pe care o știi a fi de la Dumnezeu, dar pe care nu o poți mărturisi (deci nu reușești să proclami adevărul despre Domnul Isus Cristos), acea învățătură nu este de la Dumnezeu. Există oameni astăzi care susțin trezirile spirituale, dar care nu predică Evanghelia. Isus și apostolii Săi au predicat Evanghelia și au cerut oamenilor să se pocăiască. Duhul Sfânt va motiva mereu pe adevărații creștini să-L mărturisească pe Cristos (persoana și lucrarea Lui).

 

Aici este provocarea: să aplicăm testul din 1 Ioan 4:1-3 la biserica de astăzi. Să ascultăm ceea ce se proclamă de la amvon. Dacă nu auziți un mesaj clar despre persoana și lucrarea lui Cristos și despre cerințele Evangheliei, mesajul pe care îl auziți nu este de la Duhul lui Dumnezeu. Trebuie să discernem spiritele. Dacă acceptați pasiv ceea ce se pretinde a fi mesajul lui Dumnezeu atunci când nu este, atunci sunteți predispuși la înșelăciune. Tratarea înșelăciunii ca și cum ar fi Evanghelia lui Isus Cristos este păcat.

 

Porunca de a mărturisi pe Cristos nu este îndeplinită de arătarea unei mărturisiri de credință corectă. Multe biserici au doar declarații doctrinare ortodoxe (corecte) în lista lor de convingeri, deoarece acestea au fost solicitate de către cultele lor, atunci când biserica a fost fondată. Ceea ce mărturisesc aceștia, atunci când vorbesc cu oamenii în public astăzi, aceea este ceea ce contează. Dacă ceea ce se predică astăzi nu este Evanghelia, atunci ei nu trec testul din 1 Ioan 4:1-3. Dacă ei nu reușesc să mărturisească clar și deschis Evanghelia lui Cristos, atunci ni se spune să nu-i credem și nici să-i ascultăm. Dacă nu luăm seama la porunca de a-L mărturisi pe Cristos atunci suntem în pericol de a deveni înșelați și sub rătăcirea caracteristică spiritului lui Anticrist.

 

- Există și o altă problemă abordată în 1 Ioan 4:1-3: Orice duh, care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu; iar acesta este spiritul lui antihrist, de care ați auzit că vine, iar acum el este deja în lume (v. 3). Imposibilitatea de a mărturisi despre persoana unică și despre lucrarea lui Cristos este o dovadă a spiritului lui Anticrist. Problema lui anticrist și a anticriștilor a fost abordată în 1 Ioan 2. Aici, în 1 Ioan 4, Ioan aplică ceea ce a predat cititorilor lui mai devreme.

 

Ioan i-a învățat pe creștini că fiecare creștin adevărat este uns de Dumnezeu și, prin urmare, nu are nevoie de ungere”, adică nu are nevoie să aibă învățături speciale sau revelații care lor le-ar lipsi. Singura ungere specială este Cel care este uns - Isus Cristos. Oricine pretinde că ar avea o ungere specială și astfel cunoștințe speciale, Ioan spune despre ei că sunt sub autoritatea spiritului lui Anticrist.

 

Spiritul (amintiți-vă că profeții” sunt avuți aici în vedere, adică oameni care pretind vorbesc din partea lui Dumnezeu), care nu mărturisește persoana și lucrarea lui Isus Cristos este legată de anticrist. Există un motiv pentru aceasta. Prin ascunderea statutul unic al lui Isus ca cel uns (Cristos), ușa este deschisă multor „unși”. Astfel, anticrist (înlocuitorul celui Unu uns) are o ușă deschisă în biserică.

 

- De asemenea, este important de observat ceea ce nu este inclus aici sau în altă parte în Noul Testament ca un test al duhurilor: capacitatea de a face semne și minuni. Motivul este că această capacitate nu este un test valid al duhurilor înșelătoare (facerea de semne si minuni, cu intenția de a induce în eroare pe cei aleși):

 

Apoi, dacă cineva vă va spune, Iată, Cristosul este aici sau „Este acolo”, să nu-l credeți. Pentru că Cristoși mincinoși și prooroci mincinoși se vor ridica și vor face semne mari și minuni, astfel încât să inducă în eroare, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși. (Matei 24:23-24).

 

Amintiți-vă că „Cristos înseamnă „Unsul” și trebuie luate considerare implicațiile acestor versete. Vor fi mulți profeți unși, care vor face semne și minuni. Semnele și minunile vor servi drept dovadă că au o ungere specială. Obiectivul acestei înșelăciuni va fi înșelarea bisericii. Oamenii care vor crede că semnele și minunile sunt mijloacele de testare a profeților vor fi cu siguranță înșelați.

Aici este mai mult dovadalucrările puterii nu sunt un test valabil al duhurilor, care trebuie luat în considerare: Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, n-am proorocit în Numele Tău, și în Numele Tău n-am scos noi draci, și în numele Tău am făcut multe minuni? Și atunci le voi spune curat: Eu niciodată nu v-am cunoscut. Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege(Matei 7:22-23). Care deci este un test valabil? Fiți atenți la următorul verset: De aceea, orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și acționează conform lor, poate fi comparat cu un om înțelept, care și-a zidit casa pe stâncă(Matei 7:24). Testul valid este conformarea cu învățăturile lui Isus și a apostolilor Săi.

 

Concluzii

În fiecare situație din Noul Testament, am văzut că deosebirea duhurilor este făcută pe baze obiective, nu subiective. Acest lucru este necesar deoarece duhurile au un mare avantaj față de oameni în domeniul spiritual. Duhurile înșelătoare au fost pe acel tărâm spiritual, practicând înșelăciunea de mii de ani și sunt buni la asta. Ele pot produce orice sentiment sau experimență unei persoane care să fie asociate în mod normal cu Dumnezeu sau cu Duhul Sfânt. Pericolele înșelăciunii sunt mai mari decât își pot da seama majoritatea oamenilor.

 

Mesajul inspirat al Duhul Sfânt va mărturisi întotdeauna persoana și lucrarea lui Cristos. Adevărata profeție nu adaugă nimic la credința dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 1:3), ci doar expune, îndeamnă, încurajează prin aplicarea directă a învățăturii biblice în viața ascultătorilor Cuvântului (1 Corinteni 14:3). În cazul în care o persoană pretinde vorbește pentru Dumnezeu, dar conținutul mesajului persoanei nu este în acord cu Scriptura și este în afara sferei revelației lui Dumnezeu dată în Biblie, atunci sursa spirituală a mesajului nu este Duhul lui Dumnezeu.

 

Noi trăim în vremea unei mari înșelăciune și apostazii. Este momentul în care este nevoie mai mult decât oricând de instrumentele biblice ale discernământului spiritual Trebuie să luăm aceste instrumente obiective și să le aplicăm la ceea ce auzim ca fiind prezentat a fi mesaj în numele lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi ar putea fi șocat să afle că am ascultat de duhurile înșelătoare și nu de Duhul lui Dumnezeu. Noi trebuie să alergăm la Evanghelie și să construim casa noastră pe stâncă.  AMIN.

 

 

Viorel ArdeleanSuveranitatea lui Dumnezeu


de Ardelean Viorel

(Continuare din numărul anterior)

 

 

DOMNIA LUI CRISTOS ȘI RELAȚIA SA CU BISERICA

Împărăția Cerurilor este o aplicație a Suveranități lui Dumnezeu, care include Biserica ca Trup al lui Hristos. Conceptul de Împărăție a Cerurilor este luat din gândirea Vechiului Testament[1] într-o perioadă târzie când poporul aștepta un Mesia care să intervină în mod decisiv, pentru a restaura Împărăția lui Israel, și așteptarea a avut un aspect național, social, cosmic, apocaliptic și escatologic. În vremea acea poporul aștepta cu ardoare această venire a împărăției. În propăvăduirea ei un aspect important este acela că se pune accentul pe pocăință, judecarea divină și faptul că este aproape. De asemenea când Ioan predică mesajul, el se vede ca și cineva care deschide calea către Mesia. În al doilea rând trebuie să pornim da la faptul că atât Ioan Botezătorul cât și Isus au avut același mesaj. Matei 4:17 De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Acest lucru presupune o Împărăție peste care domnește un Împărat și cetățenii care fac parte din Împărăție și care sunt supuși. De asemenea există aspectul relațiilor dintre supușii care sunt credincioși pe orizontală unii cu alți și realația pe verticală cu Isus Hristos. De remarcat faptul că spre deosebire de biserica locală, în Biserica ca și Trup al lui Hristos se intră doar prin pocăință și Nașterea din Nou, și Ea nu se poate frauda. Standardele sunt foarte ridicate ”fiți desăvârșiți” (Matei 5:48) Împărăția Cerurilor este o experienţă intimă şi spirituală când Isus Cristos este primit în inimă ca Domn. Cristos este Regele. Împărăţia cerurilor nu are graniţe, teritorii, capitale, nu izbeşte privirile Ea este de natură spirituală, este o realitate prezentă, este înăuntrul nostru (Romani 14:17) Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Portretul caracterului celui care face parte din Împărăţia Cerurilor este descrisă în Galateni 5:22 -23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23 blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. De asemenea există o tensiune între deja – și nu încă în viaţa credinciosului, a bisericii, în sensul că a fost inițiată, dar încă nu are încă finalitate. Atunci când vorbim de Împărăția Cerurilor ea este percepută la timpul trecut, raportată la momentul Hristos. Matei 4:23 Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. Ea este percepută și la timpul prezent . Luca 17:21 Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Dar ea este percepută și în viitor. 2 Timotei 4:1 Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: De asemenea Ea are un caracter divin, de origine cerească 2 Timotei 4:18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. Mesajul lui Isus diferă de cel al lui Ioan în sensul că vede Împărăția lui Dumnezeu ca și o realitate prezentă, care se manifestă în Lucrarea și persoana Lui. De asemenea se prinde și aspectul viitor al Împărăției. Ce nu au înțeles evreii a fost și faptul că în Persoana lui Mesia se presupunea două aspecte acela de Miel și de Leu, dar despărțit de Anul de Îndurare. ( Luca 4:18-19, și în continuare ) Evreii deşi născuţi pentru împărăţie nu au beneficiat de ea. au fost și excepţii, dar puține. Simion, Iosif din Arimateia care aşteptau şi ei Împărăţia lui Dumnezeu. În Matei 5:1-13, Isus vorbește despre ea la modul viitor, dar și condiția ca omul să poată intra în ea. În Predica de pe munte Isus trece dincolo de Legea Mozaică, de litera ei, în profunzime în inima omului la motivații. De asemenea tot acolo se reglementează aspectul relațiilor dintre credincioși unii cu alții dar și cu o raportare la Împărat. Atunci când Domnul Isus face referire la Împărăția Cerurilor vorbește în pilde. Isus folosește pilda cu neghina (Matei 13:31), grăuntele de muștar (Matei 13:33 ) , cu un mărgăritar (Matei 13:45) , cu un năvod (Matei 13:47), cu cele 10 fecioare (Matei 25:1), cu un aluat (Matei 13:33). Marea problemă într-un creștinism autentic este aceea că Isus trebuie să fie Domn peste inima mea și peste Biserică.

Creştinismul îl înţelege pe Cristos ca Stăpân şi Rege peste Împărăţia Cerurilor, o împărăţie care face parte din altă lume (Ioan.18:36). Termenul din Noul Testament, kurios, este echivalentul lui Yahweh din Vechiul Testament. Noul Testament întrebuinţează numele în legătură cu Cristos. Prima formulă a Crezului Apostolic a fost probabil „Isus este Domnul” (Fap.10:36). Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţii ale Sale ca : Fiul Omului, (Mat.9:6), Salvator, (Isaia 59:20), Mare Preot, (Ps.110:4), Miel (Fap.8:32), (Leu Apoc.5:5). Pavel pune în contrast propovăduirea cu credinţă a Domnului Isus şi negarea a domniei Lui.(1.Cor.12:3). Pavel declară că „spre gloria lui Dumnezeu” Isus cel înviat este Domn (Filip. 2:9, şi urm). În Vechiul Testament Psalmul 110:1 anticipează domnia, înălţarea şi şederea Sa la dreapta Tatălui.[2] Este greşit ca privind Trinitatea să imaginăm o subordonare în calitate sau esenţă, eroare găsită şi la părinţii bisericii. Scriptura oferă indicii despre o subordonare a persoanelor Trinităţii doar în lucrare nicidecum în esenţă. Este vorba despre lucrarea Fiului şi a Duhului Sfânt (Ioan.15:26). Când vorbeşte despre Isus, „Clement din Alexandria pune accentul pe subzistenţa personală a Logosului, unicitatea cu Tatăl şi existenţa lui eternă, dar îl prezintă ca raţiune divină şi subordonat Tatălui”.[3]

Termenul de Domn nu s-a întrebuinţat în mod predominant în vremea existenţei pe pământ al lui Isus. Discipolii au realizat pe Isus ca Domn în mod gradat prin descoperirea de Sine a Lui într-o manieră progresivă. Domnia lui a fost expusă în mod complet abia prin învierea S-a din morţi. În referinţa din (Evr. 2:3), ce îl prezintă pe Isus cel istoric. În realitatea spirituală a Împărăţiei lui Cristos cele două concepte de Domn pământesc şi Domn ceresc se identifică. Ideea că Isus este Domn înţeleasă ca o formulă de politeţe, este combătută chiar de Isus în persoană, în (Mat.7:21).[4] Isus însuşi trimiţându-şi ucenicii în lume prezintă statutul de Domn. Un argument în plus este faptul că Evanghelia după Matei este etichetată ca şi evanghelia Regelui.[5] Pavel nu face distincţie între theos şi curios, diferenţe ce nu existau în lumea contemporană a creştinismului primitiv. Pavel (Romani 3:23), ne învaţă că toţi dispreţuiesc gloria Lui Dumnezeu, iar dreptatea Lui stă chiar în decizia de a afirma această glorie. (Rom. 3:24-25).[6]

Cărţile Noului Testament, Biserica, primii creştini văd o succesiune firească a domniei lui Cristos. Noul Testament îi acordă Cristosului înviat termeni care în Vechiul Testament erau destinate lui Yahwe (Rom 10:13), (Evr 1:10). Autoritatea divină se concentrează în Fiul Mesianic. Duhul Sfânt a înzestrat Biserica cu puteri şi virtuţi care anticipează o epocă viitoare. Biserica actuală nu îi permite lui Cristos să funcţioneze ca Domn, în mijlocul ei şi acesta este scandalul eklesiologiei secolului XX. Cuvântul nu este pus în practică şi această chestiune nerezolvată este una din cauzele pentru care bisericile funcţionează fără eficacitate Fiecare cult are neajunsurile sale. Biserica catolică o face prin papalitatea, considerată infaibilă şi prin doctrina justificării parţiale şi ierarhie. Ecumenismul protestant modern care politizează creştinismul, pluralismul teologic, indiferenţa faţă de evanghelizare, subiectivismul cahrismatic cu indiferenţa sa faţă de preocupările teologice dominante, fiecare în mod fragmentar şi în acelaşi timp toate la un loc, refuză pe Cristos de a fi Domn peste Biserică.[7] O teologie eronată va da naştere totdeauna la o practică şi o închinare greşită. După nouăsprezece secole de propovăduire a Evangheliei, Cristos este încă un om dispreţuit şi părăsit. El este vestit şi preamărit de prea puţini oameni.

Pasivitatea este elementul care caracterizează creştinismul actual. Suveranitatea divină şi libertatea umană, denumită evanghelicalism, implică o luptă spirituală între Suveranitatea lui Dumnezeu şi autonomia omului. Dumnezeu este privit ca şi un spectator al evenimentelor de către unii creştini.[8] Ei uită de prea multe ori că lupta spirituală este şi a lor. Teologia adevărată şi biblică ce gravitează în jurul vieţii lui Isus îndeamnă la Evanghelizare. Lumea noastră are o nevoie disperată de a o pricepe şi de a o experimenta.[9] Scriptura ne învaţă că nu este permis să facem compromisuri. În Fapte (17:15), Pavel la Atena, dovedeşte că el şi-a adaptat stilul de exprimare, dar niciodată chemarea. El nu a compromis niciodată mesajul Evangheliei pentru a fi în spiritul vremii sale. Adaptarea mesajului astăzi este cea mai grosolană formă de secularizare, dar noi nu trebuie să predicăm pentru gusturile ascultătorilor.[10] Asistăm la momente când lumina nu mai este lumină, iar sarea îşi pierde gustul. Creştinii care acceptă că autoritatea şi supunerea biblică este necesară, o fac pentru că ei au mărturisit că Isus Cristos este Domnul.[11] Domnia Lui nu a fost doar una temporară, iar atunci când ne referim la Cristos îl definim ca punctul focal al istoriei, în jurul Său gravitând toate evenimentele.

Adevărata dezvăluire a lui Cristos ca Rege s-a împlinit doar conform cu îndeplinirea lucrării lui Cristos. Învierea Lui ia înălţat pe ucenici la o certitudine şi credinţă indiscutabilă în Domnia Sa (Ioan 20:28). Petru a discutat despre Domnul Isus şi înainte (Fap.1:21) şi după Rusalii (Fap.2:36). Iluminat de Duhul Sfânt, Pentru apostolul Pavel Isus este Domn. În contextul cinei, Pavel face referire la ce a căpătat de la Domnul (1.Cor.11:23). La fel şi primii credincioşi vorbitori de limba aramaică îl cinsteau pe Isus ca Domn. În cadrul „Marii Trimiteri” Domnul înviat din morţi, vorbeşte despre Împărăţie Lui universală şi neîntreruptă. (Mat.28:18).[12]

Pentru un creştin adevărat Isus Cristos nu poate fi decât Domn. Biblia îl prezintă pe Cristos Ca Domn al Bisericii. Sunt numeroase referinţele în acest sens, mai puţin în Vechiul Testament dar mai multe în Noul Testament. Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţiile Sale. Calitatea de Mare Preot, Miel, Leu sau alte funcţii pe care le însumează Cristos nu diminuează calitatea de Domn. Domnia este una terestră, cel puţin teoretic în lumea creştină, dar El este Domn peste Împărăţia Cerurilor, calitate ce I-a fost delegată de Dumnezeu. Cristos este o Persoană din Trinitate. Faptul că nu este recunoscut de lume şi chiar în multe biserici nu are calitatea de Domn, este de fapt o carenţă spirituală şi denotă neînţelegerea sau neacceptarea adevărurilor din Scriptură.

Pasivitatea majoritară a creştinilor face ca Evanghelia să nu fie vestită, sau mesajul să fie compromis prin denaturare. Dar în final Cristos ca Rege va judeca lumea. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie incompletă din punctul de vedere al funcţiei de Domn ce o are Cristos. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie în desfăşurare, neîmplinită în totalitate. Henry acuză creştinismul secolului XX, de faptul că în realitate Cristos nu este domn în viaţa Bisericilor.

CONCLUZII.
Atunci când se abordează conceptul de Împărăție a Cerurilor, o privim în lumina Scripturii și găsim cel puțin trei nivele. Avem Împărăția lui Dumnezeu care are un sens mai larg și cuprinde toată Creația, apoi Împărăția Cerurilor, care are un Împărat, și cetățeni ai Împărăției, ca supuși care sunt credincioșii, iar Biserica, care este inclusă în Împărăția Cerurilor și este și o aplicație a Omnipotenței divine. Isus Hristos predică mesajul pocăinței, și faptul că Ea este aproape. De fapt El inaugurează începutul Împărăției Cerurilor, o exemplifică prin pilde, ea este mică la început dar are o finalitate în sensul ca fi fi mare, câștigătoare și completă în viitor. Astfel se creează o tensiune permanentă condiționată de procesul de extindere a Împărăției, da la mic la mare, resimțit de credincios dar și de Biserică. Este important să înțelegem acest lucru. De asemenea sunt reglementate și relațiile în cadrul Împărățieie Cerurilor între credincioși dar și între Cristos și Biserică, cât și caracterul creștinului care face parte din Împărăția Cerurilor. Standardele celor care fac parte din Împărăția Cerurilor sunt foarte ridicate. ”fiți desăvârșiți”. Evreii prin ignorarea poruncilor lui Moise, și suprapunerea tradiției rabinice peste Cuvântul lui Dumnezeu, aveau o gândire deformată despre Împărăția Cerurilor și despre Mesia. Dar nici creștinismul nu se lasă mai prejos și peste învățătura Scripurii este adăugată tradiția și practici omenești, așa că în ghilimele Hristos ”nu este lăsat” să fie Domn peste Biserică. S-a ajuns la această situație prin abuz de putere. Din păcate acest lucru este o realitate istorică și actuală. Dacă ești în Trup nu poți să fii și cap în același timp, fiindcă Capul Bisericii este Isus Cristos. Termenul de Domn ” ψθριοσ” este echivalentul lui Yahweh din Vechiul Testament. De asemenea nu se poate înțelege o subordanare a Trinității care este una în esență, decât în lucrarea când Isus s-a supus voi Tatălui și uneori Duhului Sfânt. Domnia lui Hristos a fost percepută de ucenici și creștini abia după înviere și s-a făcut într-o manieră progresivă. În realitatea pământească Domnia lui Hristos pe pământ și în cer se suprapun. În cărțile din Noul Testament, creștinii văd Domnia lui Isus Hristos ca pe ceva firesc. Dar după primii 300 de ani lucrurile se schimă și între Hristos și Biserica, se interpun persoane cu pretenția de cap al biserici. Dar dacă Hristos este Capul iar Biserica este Trupul, în mod logic, nu mai poți fi cap decât în afara Trupului. Pavel a rânduit în biserică prezbiteri, apostoli învățători, etc. Chiar în postura de conducător ca pastor, sau diacon, comitet, sau altă formă de conducere a bisericii, nu poți fi decât în Trup și atunci accentul se pune pe slujire. Există 4 forme de conducere a bisericii : episcopală, în Biserica Catolică, și condusă de patriarhi și Biserica Ortodoxă, prezbiteriană şi congregaţională, în cultele Neoprotestante, şi fără formă de conducere, regăsită la Qakerii, Fraţii, Creştinii după Evanghelie. Noi credem in forma cea mai potrivită de guvernământ în biserica este aceea congregaţionalistă. De asemenea Biserica locala este autonoma. Dar fiecare cult are neajunsurile sale, și fiecare mai mult sau mai puțin în împiedică pe Hristos să fie Domn peste Biserica Sa. O învățătură falsă va genera și o percepție falsă despre Hristos ca Domn în inima credinciosului și peste biserică. El este Domn și Stăpân, și preamărit de puțini credincioși. Un aspect negativ este pasivitatea, nepăsarea multor credincioși, dar biblia ne cheamă la vestirea Cuvântului Său. De asemenea și aceea care comunică Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să se adapteze situației respective dar fără a compromite Evanghelia. Un alt aspect negativ este faptul că mulți creștini și-au pierdut mărturia, iar oamenii se uită și la ”sarea și lumina” care ar trebuii să fim. Un adevărat creștin trebuie să îl aibă pe Isus Hristos ca Domn în viața lui, și în acest caz mărturisirea va fi eficientă. După Învierea din morți în cadrul ” Marii Trimiteri” Hristos vorbește despre Împărăția lui Universală și nentreruptă, puterea Lui, și promisiunea că va fi cu ei. Cristos are și alte nume, ca Miel, Leu, Mare Preot, dar care nu diminuează calitatea de Domn peste Împărăția Cerurilor. El este o persoană din Trinitate. Faptul că nu este lăsat să fie Domn peste Biserica Lui, implică o nențelegere, sau respingere a adevărurilor din Scriptură. Dar această stare de fapt este o realitate istorică trecută și prezentă, care nu poate fi negată. În legătura și raportul lui Isus cu Biserica Isus ca Hristos și Domn, este o relație incompletă, în desfășurare și nenplinită încă în totalitate. Karl Henry acuză pe bună dreptate creştinismul secolului XX, faptul că Isus Hristos nu este Domn peste Biserica Sa. Din păcate acest aspect nu produce decât un rău imens creștinismului. Supuși acestor tensiuni noi așteptăm Parousia. Amin

Bibliografie:

Dicționar Biblic. EDITURA ”CARTEA CREȘTINĂ ORADEA” 1995

Karl . F. Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. EDITURA CARTEA CREȘTINĂ ORADEA 1999

Louis, Berchof The History of Christian Doctrine, Printed and Bound in Great Britain by Biddler Ltd. Guildford and King’s Lynn. Reprinted 1997.

Merrill C. Tenney, Studiul Noului Testament, Imprimeria de Vest Oradea 1992

John, Piper SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE, Editura “ Cartea Creştină” Oradea.. 1999.

Packer J. I. Evangelism and the sovereignty of God, INTER-VARSITI-PRES, Universities and Coleges Christian, reprinted 1967

DRUMMOND A. LEWVIS, Mesajul Crucii, O Teologie Contemporană a Evanghelizării. Editura Institutului Biblic „Emanuel” Oradea 2001

John, F. MacArthur Când sarea îşi pierde gustul, Editura „AGAPE” Făgăraş copyright 1997

JOHN, STOTT Să înţelegem Biblia, Romanian Aid Fund 1993

Note de subsol:

[1] Dicționar Biblic pag 685-987
[2] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 373
[3] Louis Brekhof , The History of Christian Doctrines pag.72.
[4] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 373
[5] Merrill C. Tenney, Studiul Noului Testament, Imprimeria de Vest Oradea 1992 pag 136
[6] John Piper, Supremaţia lui Dumnezeu in Predicare pag 31.
[7] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 374.
[8] Packer J. I. „Evangelism and the sovereignty of God”, pag 30
[9] DRUMMOND A. LEWVIS, Mesajul Crucii, O Teologie Contemporană a Evanghelizării. Editura Institutului Biblic „Emanuel” Oradea 2001 pag 169
[10] Juhn F. MacArthur, Când sarea îşi pierde gustul, pag 158
[11] John Stott, Să înţelegem Biblia pag.144
[12] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 374.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate