Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Teologie

 

Împărţia Lui Dumnezeu vis sau realitate?

Dr. Benjamin Cocar

 

FERICE DE FĂCĂTORII DE PACE, EI VOR FI CHEMAŢI FII LUI DUMNEZEU

Matei 5:9

 

Este oare de mirare că Dumnezeu fericeşte pe aceşti oameni? Care aţi încercat să faceţi pace între doi certaţi, aţi fost felicitaţi?

Eu am fost suspectat că am ţinut doar cu soţul, ba altul spune doar cu soţia, alţii cu părinţii, iar mulţi părinţi mi-au spus, dai dreptate copiilor, am observat că eşti de partea lor!

 

Fă pace şi vei avea parte de jigniri şi neînţelegere.

 

Domnul Isus se adresează acestui grup cu promisiunea că El îi va chema copiii Lui Dumnezeu, nu prin merite ci prin harul adus de El, El Cel ce-a făcut împăcarea între Dumnezeu şi om!

 

Poliţistul chemat să împace soţia cu soţul, comisiile de împăciurie, mediatorii de la toate nivelele nu sunt deloc populari, ba chiar sunt jigniţi, alungaţi!

 

Nu iubitorii de pace sau cei care vorbesc doar despre pace, ci aducătorii de pace, cei care sunt gata să piardă, să rişte să fie jigniţi, dar ei nu se lasă. Ei vor pace.

 

Pacea nu este un concept pasiv, cimitirele sunt cele mai paşnice locuri, pentru unii chiar prea paşnice, dar este o pace pasivă.

 

Pacea în contextul ebraic este un concept activ, dinamic, a avea pace, a fi în pace, înseamnă a fi bine, sănătos şi totul să-ţi meargă bine!

 

Creştinii au luat acest cuvânt şi-l folosesc ca salutul cel mai frecvent, "pace." Când spunem "pace," nu doar salutăm pe un frate sau o soră, ci îi dorim pacea Lui Dumnezeu, pacea ce întrece orice pricepere! E adevărat că salutul a ajuns banalitate, şi mulţi îl spunem negândit, sau gândindu-ne la altceva!

 

Domnul identifică acest grup şi-i fericeşte, îi pune în poziţia cea mai sigură de a-şi continua slujba, vor fi copiii Lui Dumnezeu, şi ca copiii ai Lui Dumnezeu ei vor face pace, vor căuta să facă pace.

 

Ca beneficiarii împărăţiei, noi avem pace cu Dumnezeu, Rom 5:1, şi având pace cu El, noi ducem această veste a împăcării altora! Pavel spune Corintenilor că noi suntem trimişii speciali ai Lui Dumnezeu, amabsadorii Lui, şi îndemnăm pe oameni să se împace cu Dumnezeu! (2 Cor 5:19-20)

 

Pacea cu Dumnezeu este marele decret dat la Golgota când ostilitatea dintre Dumnezeu şi om s-a terminat! Prin sângele Domnului Isus s-a făcut pace. Dumnezeu nu mai este în război cu omul! Mulţi oameni nu ştiu şi noi trebuie să le spunem.

 

Mulţi trăiesc ca şi cum răzbioul continuă. Domnul Isus a strigat pe cruce, tetelestai, s-a isprăvit! S-a terminat! Nu mai este nici un conflict, Sângele Domnului Isus a adus împăcarea. Spuneţi tutor, să audă toţi, fiţi făcători de pace!

 

Acestora care au primit pacea cu Dumnezeu, El le garantează pacea Lui Dumnezeu, pacea care nu are nimic de-a face cu cineva sau ceva din jur, ci este pacea lăuntrică. Starea de completă mulţumire şi satisfacţie în Dumnezeu! Filipeni 4:7

 

Pot fi războaie în jur, eu am pacea Lui, şi când am pacea Domnului în inimă nimic nu-mi va clinti sufletul, bine e bine e în Domnul!

 

Doar aşa putem face pace între oameni. Dacă suntem în pace cu El şi avem pacea Lui în inimă, atunci putem fi instrumente ale păcii sale.

Făcătorii de pace trebuie să fie oneşti, să recunoască problema: de ce nu se pricep Palestinienii cu Israelul? Până nu vor fi realişti şi cinstiţi...

Pocăiţii de ce nu se pricep? Ce avem de împărţit? Pentru a fi pace e nevoie de onestitatea, recunoaşterea problemei, rezolvarea ei şi apoi se face pace.

 

De ce sunt conflicte nerezolvate în multe familii? Nu sunt cinstiţi să recunoască problema, aacă mult mai uşor persoana, sau persoane, decât să fie cinstiţi să recunoască, să identifice problema, să se pocăiască, să rişte să facă acest lucru, şi se va face pace, pace âshalom@ care cuprinde întreag complexul numit viaţă!

 

Ei trebuie să nu compromită, făcând pace cu orice preţ. Pavel spune cât atârnă de voi, cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii!

Sfântul Francis de Aisis se ruga ca Dumnezeu să-l facă un instrument al Păcii Tale, unde e ură să arăt dragoste, unde e rană să dau iertare, unde-i îndoială să răspândesc credinţa, în disperare să aduc speranţă, în înuneric să dau lumină, iar unde-i tristeţe să aduc bucurie!

 

Ferice de cei persecutaţi!

Matei 5:10-12

 

Paradoxal! Persecutat şi fericit! Anormal pentru lumea noastră!

 

Ferice de cei...

 

Acum ferice de voi!

 

Unele grupări sunt fericite că iau împărăţia, iar cei ce o primesc în dar vor avea parte de suferinţe!

 

Nu este vorba dacă veţi fi insultaţi, ci veţi fi insultaţi, batjocoriţi!

 

Nu este fericire în insultă ci fericirea constă în faptul că persecuţia confirmă că eşti în împărăţie!

 

I. Certitudinea persecuţie!

Pe Domnul Isus l-au persecutat şi oricine se identifică cu El o să fie persecutat!

1 Timotei 3:12 Trăind cu evlavie vei avea de suferit!

Fapte 14:22 Intrând în viaţa veşnică prin multe necazuri

 

II. Persecuţia vine pentru a ne face mai buni

Creştinismul s-a născut în durerea Golgotei!

Primii creştini strălucesc peste veacuri pentru suferinţele lor

De ce evităm suferinţa?

Creştinismul s-a omogenizat cu lumea!

Aprobăm aceleaşi standarde de etică şi moralitate.

Râdem la glumele lumii, ne îngropăm în acelaşi distracţii, credem că toate drumurile duc în cer.

Răsplata este mare! Împărăţia în plinătatea ei! Nu doar acum în faza când El este în cer şi noi trăim aici în împărăţie cu toate necazurile şi persecuţiile prezente, ci dincolo în veşnica împărăţie!

 

SAREA PĂMÂNTULUI

Matei 5:13

 

După ce a dat fericirile celor ce nu avut vre-o şansă de a intra în împărăţie (de fapt nimeni nu putea şi nu poate intra fără harul Său), Domnul Isus deschide o nouă parte a predicii împărăţiei şi se opreşte la a declara poziţia celor ce au primit împărăţia!

Voi sunteţi sarea pământului!

 

Voi, adică toţi la care eu vi-am dat împărăţia, voi cei ce-aţi fost născuţi din nou, din apă şi din duh, de sus, din Dumnezeu, voi care aţi devenit făpturi noi! Nu o categorie de ucenici din veacul întâi. Nu o categorie de predicatori din veacul XXI, ci voi toţi!

 

Adică tu şi eu care ne numim pocăiţi suntem sare pământului!

 

Nu vom fi, nu ne vom sili să fim, nu ne vom da toate silinţele ci sunteţi! El ne-a declarat şi ne-a schimbat.

 

În limba greaca ca şi în limba română dacă spui sunteţi se înţelege că e vorba de persoana a doua. Nu e nevoie de a se pune pronumele. A tunci când se pune pronumele personal se înţelege că adevărul respectiv se accentuează!

 

Voi, voi sunteţi! El era dulgherul din Nazaret de 30 de ani, iar ucenicii lui nu erau decât 12 tineri care s-au asociat cu El, fără educaţie religoasă aparte, fără statut social înalt, fără poziţie sau putere socială, lor El le spune voi sunteţi sarea pământului!

 

Voi sunteţi sarea pământului!

Sarea era şi este un element absolut necesar vieţii. Este aşa de obișnuit acest element că unii nu gustaţi mâncarea şi deja puneţi sare în orice mâncare. Unii mănâncă şi lebeniţa cu sare!!!

 

Sarea dă gust! Sarea face orice mâncare mâncabilă! Când împăratul din poveste şi-a întrebat fetele cât de mult îl iubesc, cea mică i-a spus "ca sare în bucate… în alimente..." Povestea spune că împăratul s-a supărat până când bucătarii i-a pus în loc de sare zahăr. Oriunde trebuia sare ei au pus zahăr! Atunci şi-a dat împăratul seama că de fapt fata asta mică îl iubea mult de tot.

 

Biserica sărată dă gust lumii. Creştinismul a adus atât de multe lucruri bune. Speranţa lumii în cele mai negre momente ale omenirii au fost creştinii. Fără prezenţa creştină în lume, lumea ar fi insipidă, fără gust şi culoare.

 

Sarea păstrează, conservă mâncarea. Nu-i taină pentru nimeni că sarea are un rol major în oprirea stricăciunii. 

 

Acest lucru l-a spus Domnul Isus: în lumea stricată unde veţi trăi, fiecare generaţie la timpul lor. Voi veţi opri stricăciunea, prin prezenţa voastră, voi veţi opri înaintarea cu paşi repezi spre Sodoma şi Gomora. În Sodoma nu era nici măcar zece oameni, iar în Ierusalimul lui Ieremia şi Ezechiel nu mia era nici măcar un om...vor fi astăzi? Are astăzi biserica puterea de păstrare de conservare, sau ia parte şi biserica la stricăciunea lumii>?

 

Pastorul Paul Negruţ spunea într-o predică despre aspectul unor creştini din România în cuvintele acestea: unii vin la adunare ca şi cum ar merge la plajă... E asta sarea pământului?

 

În crez şi în practică biserica este sarea pământului şi adevăraţii creştini nu doar dau gust dar opresc stricăciunea. 

Sarea era plata soldaţilor romani, sarea era oferită zeilor, iar orice jertfă trebuia sărată, Levetic 2:13. Sarea era simbolul curăţiei din pricina albului strălucitor al sării... mireasa Domnului Isus, biserica Lui trebuie să fie de un alb strălucitor pentru că hainele ei au fost albite în sângele Mielului! Isaia spunea veniţi să ne judecăm zice Domnul... dacă păcatele vor fi roşii cum e cârmâzul se vor face albe ca lâna, de vor roşii ca purpura se vor face albe ca zăpada, Isaia 1:18.

 

El ne-a albit, strălucim în lume?

Sarea face setos pe omul ce o consumă! Arabii care traversează deşertul iau sare pentru a le cauza sete înainte a se deshidrata. 

Voi sunteţi sarea pământului

 

Sfera unde noi ne ducem viaţa are diferite dimensiuni.

 

Domnului Isus nu ne-a spus să fim depozite de sare! El vrea să fim peste tot cei ce dăm gust, conservăm, ilustrăm curăţia, facem sete celor ce ne văd!

 

Dar dacă sarea îşi pierde gustul?

Chimiştii spun că este o anomalie să spui că sarea îşi pierde gustul deoarece nitratul de sodium este o substanţă foarte stabilă... Interesant, dar Domnul Isus nu a vorbit chi-tilor din veacul nostru ci evreilor care aveau două metode de a procura sarea: unul era să lase apa de mare să se evapore şi aveau sare pură, sau luau minereuri din marea Moartă. Mare parte din aceste minereuri erau spălate de ploaie şi rămânea sarea. Uneori, era lăsată prea multă grămadă de minereu expusă, iar sarea nu mai apărea ca sare ci ca o substanţă solidă care nu era bună doar la pavajul drumului.

 

Atâta timp cât era în combinaţie bună, oamenii o lăsau în grădinile lor şi prin spălarea ploilor aduceau beneficii pământului, dar când se solidifica, se întărea ca o piatră, era aruncată în stradă şi era călcată în picioare.

 

Atenţie mare la interpretare! Noi suntem sarea pământului!

El ne-a făcut aşa dar nu suntem o substanţă chimică care trebuie să se supună unor legi chimice! Noi am fost atinşi de El şi transformați! Dacă lăsăm păcat în viaţa noastră, puterea de a săra este diminuată şi chiar pierdută! În mod natural nu este nici o şansă de a readuce gustul, dar înainte cum ne-a fost dat gustul? Nu prin harul Lui Dumnezeu? În mod natural nu se mai poate aduce, dar în mod supranatural se poate aduce.

Sunt mulţi creştini care şi-au pierdut puterea de a săra din pricina păcatului. Nu trebuie diluată definiţia păcatului. Păcatul pune zid de despărţire între noi şi Dumnezeu.

 

Pocăinţa este singura cale de a primi din nou puterea de a săra.

 

Cine este aruncat pe drum nu a ajuns niciodată sare poură. A fost în procesul de a deveni dar nu a devenit.

 

Prin har, noi suntem sarea pământului! Tineri şi copii care aţi început sau începeţi anul şcolar, fiţi sarea care să dea gust, să oprească stricăciunea, să fie exemplul de puritate, făcând sete altora să fie ca voi. Fraţi şi surori, privilegiul e mare dar şi responsabilitatea e uriaşă! Noi suntem. Să fim sarea care să dăm gust de pocăinţă în această mare metropolă!

 

horizontal rule

Partea abstractă a teologiei sistematice

 de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.

 

(CONTINUARE)

 

CAPITOLUL 12

VOINȚA LUI DUMNEZEU

 

Prin voința lui Dumnezeu se înțelege acea putere inerentă naturii Sale, prin care alege și face scopuri pentru o finalitate sau obiect sau determină existența lor.

 

I. Este evident că Dumnezeu trebuie să aibă această putere

 

1. deoarece este un atribut al personalității. O ființă conștientă, personală nu poate exista fără voință. Fiecare dovadă pe care o avem despre existența personală a lui Dumnezeu, este o dovadă a faptului că El trebuie să aibă voință.

 

2. Voința este și o perfecțiune și trebuie găsită în ființa perfectă.

 

3. Dumnezeu cel absolut independent, care este nu este controlat sau dependent de nici o ființă sau lucru, trebuie să aibă voință, care determină faptele Lui.

 

4. Nu poate fi separată de posesia puterii și a înțelepciunii văzute în creația universului și în toate faptele exterioare ale lui Dumnezeu, deoarece fără ea, lucrurile create de înțelepciune și executate de putere nu ar putea avea ființă.

 

5. Este esențial pentru suveranitatea cu care conduce universul, deoarece voința este elementul în care constă suveranitatea.

 

6. Fără ea nu ar fi nici o existență, nici chiar a lui Dumnezeu.

 

II. Obiectele acestei voințe sunt ființe ce există și evenimente ce au loc.

 

1. Dumnezeu trebuie să aibă voință pentru propria Lui existență și natură. Acestea sunt obiecte ale dorinței supreme. Excelența infinită a acestei naturi, care furnizează un obiect vrednic de dragostea mulțumită, nu poate fi contemplat fără o dorință infinită corespunzătoare ca acesta să existe și să fie ce este.

 

Voința astfel exercitată nu este cauzală, așa cum este față de toate celelalte obiecte. Nu conferă existență lui Dumnezeu, nici nu îi face natura ceea ce este, ci din contră, este pentru că Dumnezeu există și are o astfel de natură, încât trebuie să voiască acest lucru.

 

2. Voința lui Dumnezeu mai este exercitată în stabilirea și menținerea relațiilor personale revelate nouă ca existând în dumnezeire. Prin voința Tatălui alege pe Fiul, și prin voința Tatălui și Fiului, Duhul Sfânt acționează. Acțiunea voinței aici este cauzală, deși aceste relații sunt eterne și sunt caracteristice Trinității. Sunt rezultatele activității divine și ca efecte, trebuie să își găsească ultima cauză în voința care mișcă acțiunea. Faptul că este o voință divină și o acțiune, nu poate fi nici o prioritate de timp în voința de a acționa, nu interzice relația cauzală care datorită eternității lui Dumnezeu trebuie să facă cauza și efectul co-eterne în El.

 

3. O altă expunere a voinței în ființa divină este conectată cu dragostea mutuală a persoanelor divine una față de cealaltă. Această dragoste începe de la aceste persoane ca o formă de activitate eternă și este voită de fiecare până la exercitarea infinită.

 

4. Voința lui Dumnezeu este cunoscută mai deplin creaturilor Lui, în activitatea Sa externă din creație. Aceasta a venit în existență prin cuvântul puterii Lui. El a voit și s-a făcut. Fără acea voință, nu ar fi avut loc. Văzut ca întreg, ori în părți, universul prezintă peste tot urma voinței Creatorului. Acelei voințe i se datorează nu doar existența materială, ci și cea spirituală.

 

5. Voința lui Dumnezeu se mai manifestă în grija providențială și guvernarea universului. În crearea sa, El a stabilit legi, mecanice și spirituale, prin care este reglat. Dar El nu Și-a retras prezența și puterea în călăuzirea continuă și în păstrare; ci dezvoltă continuu, prin ea și în ea, scopul etern.

 

6. În afacerile omenești, voința lui Dumnezeu este expusă distinct în lucrarea de răscumpărare. Să admitem ca fiind o adevărată lucrare a lui Dumnezeu și imediat apar dovezile unei finalități, obținute prin acte frecvente de călăuzire și interpunere în care se concentrează și culminează întregul scop al activității exterioare a lui Dumnezeu. Voința lui Dumnezeu este văzută ca forța motrice a înțelepciunii Lui și puterea executivă în realizarea unui scop măreț de care sunt legate indisolubil alte acte și voințe.

 

III. Se ridică o întrebare dacă această voință a lui Dumnezeu acționează necesar sau liber.

 

S-a răspuns că voința Lui este exercitată și necesar și liber, conform cu obiectul acelei voințe.

 

1. Se spune că voința Lui este necesară, natura Lui sfântă și caracterul și relațiile personale din Trinitate. Acest limbaj poate fi admis, dacă este purtat în minte, anume că necesitatea declarată aici nu este una a sorții și nici una forțată din exterior. Orice se dorește a se exprima trebuie să fie deplin consistent cu factorul liber al lui Dumnezeu. Este o necesitate ce apare din natura Lui, datorită căreia, astfel trebuie să fie voia lui Dumnezeu, încât să aibă voință pentru Sine, pentru existența Sa și relațiile Persoanelor din Trinitate. Astfel fiind natura necesității, ar fi mai bine să o exprimăm într-un mod în care să se indice sursa și să se prevină înțelegerea greșită. Cuvântul ”natural” este de ajuns, dacă nu era ambiguitatea din folosința comună; în consecință se sugerează termenul ”esențial”, ca fiind expresiv pentru toată necesitatea și în același timp pentru toată libertatea care trebuie să însoțească un act de voință care vine din însăși esența sau natura lui Dumnezeu.

 

2. Cât despre toți ceilalți în afara Sa, Dumnezeu are o voință liberă, fie că voința Lui este cu privire la existența lor sau la modul de existență sau la acțiunile lor sau la evenimentele care le influențează sau le controlează. El are voința Lui proprie, nu a altuia. El alege ce și pe cine va crea, timpul, locul și circumstanțele în care va plasa creaturile. El marchează calea pentru toate creaturile inteligente. Le folosește pentru scopul Său. Deși le dă libertatea de voință, voința lor este supusă Lui și cu acțiunile lor sunt coordonate de ea. Dacă aceasta este făcută cu atâta înțelepciune și în concordanță cu naturile lor, pentru a păstra în ei conștiința și convingerea puterii alegerii contrare și a responsabilității depline pentru ceea ce aleg și fac.

 

Când se spune că Dumnezeu voiește liber nu se înțelege că nici o influență nu se exercită asupra voinței Sale. Se dorește doar negarea faptului că voința Lui este influențată din exterior. În acțiunile Sale exterioare și interioare, este guvernat de propria Lui natură. Acea natură și acea voință trebuie mereu să se afle în unison. Fiind infinit de înțelept, la fel și voința și acțiunea Lui trebuie direcționate spre finalități înțelepte, în folosul mijloacelor înțelepte. Dreptatea Lui infinită interzice ca El să voiască sau să facă ceva contrar dreptății celei mai stricte. Dumnezeul adevărului trebuie să aibă scopuri conforme cu adevărul și credincioșia. Dragostea Sa, care este o caracteristică a lui Dumnezeu, interzice ca voința Lui să fie altfel decât binevoitoare față de toți; asigurând fericirea inocenților și chiar față de cei vinovați, când este consecventă cu dreptatea Sa. Sfințenia naturii Sale face esențial, ca toate perfecțiunile, în armonie perfectă, să fie implicate în acea sfințenie, și deci trebuie găsită în orice scop creat de El, și în orice acțiune prin care se împlinesc scopurile Lui. Deci, când se spune că Dumnezeu voiește liber în toate situațiile externe, nu se neagă că este guvernat de natura Sa în toate aspectele, în care acea natură trebuie să afecteze voința.

 

Dar chiar în voința formată astfel, Dumnezeu nu voiește liber, în sensul voinței arbitrare. El n u este indiferent cu privire la ceea ce o să facă. Aici este alegere, nu alegere arbitrară. Sunt motive percepute de El, care Îl fac să aleagă o finalitate în loc de alta, și un set de mijloace spre acea finalitate, preferabil altora. În fiecare caz este un motiv dominant, nu neapărat dependent de propria lui forță sau putere, ci bazat pe simplul fapt că, în mijlocul finalurilor numeroase și al metodelor cunoscute Lui prin infinita Lui cunoaștere, acest motiv duce la această finalitate și aceste metode Îl mulțumesc. Însăși natura alegerii în orice ființă inteligentă și liberă face aceasta să fie metoda voinței Lui. Nu este nimic în natura Dumnezeului omniscient și plin de scopuri care să interzică această metodă a voinței Lui. Concepția noastră despre Dumnezeu în acest aspect nu poate fi incorectă, deși ca în toate cazurile în care încercăm să ajungem la perfecțiunile lui Dumnezeu prin cele recunoscute în om, această concepție poate fi foarte inadecvată.

 

IV. Discuția întrebării anterioare arată cât de mult omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, în ceea ce privește voința. Sugerează proprietatea de a sublinia punctele similare și nesimilare dintre voința omului și cea a lui Dumnezeu.

 

1. Unele similarități pot fi menționate.

 

(1.) În om, voința este elementul în care există suveranitatea; deci și în Dumnezeu.

 

(2.) În om, voința depinde de înțelegere, adică este exercitată, toate celelalte lucruri fiind egale, în concordanță cu dictatele ei; deci și în Dumnezeu.

 

(3.) În om, voința este esențial influențată de natura lui; deci și în Dumnezeu.

 

(4.) În om, voința este controlată de motivul dominant, care este cel mai puternic, deoarece îl mulțumește; deci și la Dumnezeu

 

2. Dar sunt și diferențe între aceste voințe.

 

(1.) Dumnezeu niciodată nu voiește ceea ce nu poate să facă; omul o face des.

 

(2.) În Dumnezeu voința nu este niciodată influențată din exterior; la este adesea.

 

Prin controlul exterior omului nu ne referim la obligația fizică prin care omul acționează împotriva voinței lui; ci acele influențe externe legitime din partea persoanelor, circumstanțelor și evenimentelor, care fac oamenii să aleagă liber, în concordanță cu legile minții.

 

 (3.) La Dumnezeu, motivul dominant nu este numai cel mai plăcut, ci și cel mai bun; la om este doar cel mai plăcut, dar nu cel mai rezonabil, sau corect, sau care duce la fericire; ci adesea exact contrariul.

 

 (4.) La Dumnezeu este o singură voință sau scop, care înțelege toate finalitățile și mijloacele; El nu voiește în acte succesive sau momente succesive, ci simultan și etern; omul voiește succesiv, o voință urmează alteia și voința unui om adesea urmează faptelor și voințelor altora.

 

(5.) Voința lui Dumnezeu se împlinește întotdeauna; cea a omului este adesea înfrântă.

 

(6.) Dumnezeu nu-Și schimbă niciodată voința, nici nu percepe vreun motiv pentru schimbare; omul se schimbă des, din capriciu sau datorită informațiilor noi sau pentru că vede importanța unei vieți mai bune, sau se lasă dus de pasiune spre ceva mai rău.

 

V. Diferite distincții cu privire la voința lui Dumnezeu au fost subliniate, unele fiind corecte, sau cel puțin admisibile, iar altele fiind incorecte și demne de obiecții.

 

Lista următoare este dată de Turretine la întrebările 15 și 16 din a treia carte. Declarațiile făcute sunt luate în principal din această discuție.

 

1. Distincțiile corecte.

 

(1.) Prima distincție este între voința decretivă și cea perceptivă a lui Dumnezeu.

 

Prin voința decretivă se înțelege acea voință a lui Dumnezeu prin care decretă sau are un scop, care va avea loc fie că o va împlini El însuși efectiv, fie cauzal ori va permite să aibă loc prin voința creaturilor Lui. În ambele cazuri El a determinat, a avut un scop, a decretat fie să facă să aibă loc, fie să determine cauzal, fie să permită să aibă loc.

 

Prin voința perceptivă ne referim la ceea ce El a prescris ca alții să facă. Așa sunt legile sub care plasează creaturile sau îndatoririle pe care li le dă. Este regula datoriei.

 

Voința decretivă trebuie întotdeauna împlinită; cea perceptivă poate fi ocolită și poate rămâne neîmplinită.

 

(2.) Aproape corespunzător cu această primă distincție este alta în voința eudokia, și euarestia. Prima a fost luată din latină, a doua din greacă. Și aceste cuvinte grecești sunt scripturale. Prima diviziune a fost făcută în legătură cu scopul de a face; a doua cu plăcerea de a face sau dorința de a face, sau de a vedea făcut un lucru. Dar cele două corespund în sensul că voința lui eudokia, ca la un decret, cuprinde ceea ce va fi împlinit cu siguranță, iar cea a euarestia este ca un precept ce cuprinde ceea ce îi place lui Dumnezeu ca creaturile Sale să facă.

 

Nu trebuie să se presupună că datorită sensului eudokia, (plăcere bună), voința dercretivă, exprimată prin acest cuvânt este limitată la acele voințe ale lui Dumnezeu, în care fericirea și binecuvântarea omului sunt implicate. Se referă la rău pentru unii și bine pentru alții, când Hristos a folosit termenul spunând ” Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” Mat. 11:26. Voința decretivă a lui Dumnezeu, oricare ar fi efectul ei asupra creaturilor, îl mulțumește pe Dumnezeu.

 

 (3.) O a treia distincție este între voința lui signum și cea a lui beneplacitum.

 

Prin beneplacitum se referă la o voință a lui Dumnezeu care este limitată la El, până când o face cunoscută prin revelație sau prin eveniment. Orice voință astfel făcută devine signum. Manifest, acestea pot diferi sub mai multe aspecte.

 

Dacă voința lui beneplacitum este limitată, așa cum ar trebui să fie, la voința decretivă a lui Dumnezeu, va fi mai largă și mai îngustă decât signum; mai largă pentru că nu a fost revelată voința decretivă a lui Dumnezeu; mai îngustă pentru că voința lui signum trebuie extinsă până la voința perceptivă a lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu o prescrie ca îndatorire dar nu determină încă să aibă loc. În unele cazuri, Dumnezeu poruncește și aceste porunci sunt reguli, și deci parte a voinței lui perceptive, și deci și parte a voinței lui signum, supunere față de care dorește de fapt să o prevină. Astfel i-a poruncit lui Avraam prin voința signum să îl jertfească pe Isaac, ceea ce pentru slujitorul Lui a fost o datorie, dar prin voința beneplacitum, nu numai că nu a avut un scop din acea jertfă, dar avea de gând să intervină să o prevină.

 

(4.) O a patra distincție este între voința secretă și cea revelată a lui Dumnezeu. Turretine spune ”Prima este menționată adesea ca voința de a decreta, care este ascunsă în Dumnezeu; ultima este voința preceptului, care este revelată și descoperită în Lege și în Evanghelie. Baza ei este căutată în Deut. 29:29: 'Lucrurile ascunse Sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite Sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.” Prima se numește un abis adânc. Ps. 36:6; Rom. 11:33, 34. Ultima este accesibilă tuturor, nici nu este departe de noi. Deut. 30:14; Rom. 10:8. Aceasta are ca obiect toate acele lucruri pe care Dumnezeu ori le va permite, ori le va efectua și pe care dorește să le facă cu privire la fiecare om și care sunt deci absolute și fixe, fără excepție. Ultima se referă la acele lucruri care sunt o îndatorire pentru noi și care sunt condiționate. Prima este adesea făcută, ultima este adesea încălcată.

 

2. Distincții incorecte:

 

(1.) Cea a voinței antecedente și consecvente.

 

Prin aceasta nu se referă la o voință sau decret care îl precede pe altul în ordinea logică în mintea divină sau în executarea ei de către Dumnezeu, ca creația omului, înainte de răscumpărarea lui; nici nu se referă la voința preceptului, care constă în îndatorirea prescrisă, urmată de o alta cu consecințele, răsplată sau pedeapsă. Dacă era așa, distincția ar primi obiecții nu doar pentru neclaritate în transferul către Dumnezeu a unor astfel de metode ale acțiunii noastre, sau pentru conceptul logic, care aparține acelei succesiuni din faptele noastre și voința care nu poate exista în Dumnezeu. Ar fi același fel de declarație greșită de care se fac vinovați teologii ortodocși, când sub forma sublapsarianismului sau a supralapsarianismului încearcă să pună înainte ordinul decretelor lui Dumnezeu. Într-o formă în care această distincție este greșit făcută, se susține că o voință consecventă lui Dumnezeu apare după ce El vede rezultatele uneia anterioare sau antecedente; alta, încât El formează o voință particulară, care afectează mai ales omul individual, urmând voinței generale sau dispoziției de a căuta fericirea creaturilor Sale sau de a prescrie o cale prin care acea fericire să fie asigurată.

 

Există multe obiecții la distincția dintre voința antecedentă și cea consecventă, în aceste forme.

 

(a.) Admite succesiunea în decretele lui Dumnezeu și le face multe, când de fapt este una singură.

 

(b.) Le face temporale, când ele sunt veșnice.

 

(c.) Turretine susține că astfel de voințe contrare ar exista în Dumnezeu, care în același timp și voiește un lucru și nu îl voiește.

 

(d.) El mai declară că voința antecedentă poate fi doar o dorință (velleitas), și nu o voință (voluntas.)

 

(e.) El sugerează că astfel, independența lui Dumnezeu va fi luată, deoarece trebuie să aștepte ca omul să aibă voința și să acționeze, înainte ca El să aibă voința.

 

(2.) O a doua distincție incorectă este între voința eficace și cea ineficientă a lui Dumnezeu.

 

Această distincție ar fi admisibilă dacă prin voință eficace se înțelege cea a decretului, și prin cea ineficientă să se înțeleagă cea a preceptului. Dar așa cum au fost prezentați, ambii termeni se aplică voinței decretului. Turretine obiectează aplicației, în primul rând ”deoarece scriptura mărturisește că scopul lui Dumnezeu este imutabil și nu se poate opune voinței Lui. Isa. 46:10; Rom. 9:19; dar dacă nu se poate opune, El cu siguranță va perfecta ceea ce intenționează; doi, voința ineficientă nu poate fi atribuită lui Dumnezeu, decât dacă El este acuzat fie de ignoranță, că nu știa că evenimentul va avea loc, sau de neputință, deoarece nu a putut produce scopul; în ultimul rând, aceleași motive care dovedesc că voințele antecedentă și consecventă nu sunt permise sunt dovada împotriva eficientului și ineficientului.

 

(3.) A treia distincție incorectă este cea a absolutului și a condiționalului.

 

Dacă prin voința condițională se înțeleg condiții atașate la voința perceptivă a lui Dumnezeu, prin promisiunile și amenințările date ca să oblige la datorie, nu ar fi nici o obiecție. Dar obiectul celor care o prezintă este de a o aplica la voința decretivă și de a presupune că Dumnezeu, în scopul Lui, determină sub anumite condiții că va face ceva, ce nu va face dacă acele condiții eșuează. . Dacă aceste condiții eșuează sau nu se presupune că Dumnezeu nu știe, sau dacă știe, ser presupune că nu are un scop format dacă să permită sau nu sau dacă să le împlinească sau nu. Scopurile lui Dumnezeu formate astfel, nu sunt deci decrete absolute, așa cum sunt cele cu privire la ceea ce va avea loc în mod absolut și sigur, ci sunt condiționale, bazate pe o condiție antecedentă, care trebuie mai întâi să aibă loc.

 

Această distincție este introdusă pentru a arăta cum poate Dumnezeu să facă un decret absolut în legătură cu salvarea omenirii în general, și totuși nu în particular. El decretă absolut salvarea în general a tuturor celor care cred. Dar salvarea fiecăruia este decretată doar pe baza condiției ca el să creadă. Dacă acea credință va fi exercitată sau nu, nu este determinat de Dumnezeu. Și nici nu îi este cunoscut în ceea ce privește implicarea în vreun scop creat de El.

 

Așa este teoria și scopul acestei distincții. Obiecțiile prezentate împotriva celorlalte două distincții incorecte sunt făcute împotriva ei pe drept.

 

horizontal rule

Cum să-ţi păstrezi o minte sănătoasă

de Marian Ghita

 

2 Petru 3

 

Trăim vremuri cu totul speciale. Pare că nimic nu mai este stabil și în echilibru în lume. Această stare de lucruri influențează foarte puternic mintea noastră și deci și sănătatea noastră psihică. Domnul Isus ne avertizează că în vremuile din urmă „pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Luca 21:25-26). Lumea deja se confruntă cu situații pe care nu le înțelege și pe care nu le mai poate controla. Confuzia pare să fie totală. Teama și groaza deja paralizează pe mulți oameni din cauza a ceea ce se va întâmpla și a ceea ce vor auzi că îi așteaptă. Lucrurile par că nu mai sunt normale. În secolele trecute se putea vorbi despre o societate așezată, despre valori și principii care erau bine fixate în conștiința umană. Dar acum se pare că toate acestea nu mai funcționează. Sunt bulversate toate principiile sociale și toate valorile în care am crezut mai înainte a fi corecte. Toate acestea oferă o nesiguranță care poate prăbuși lăuntric ființa omenească. Totul pare să se clatine. Pare că nimic nu mai oferă omului stabilitate, siguranță și echilibru sufletesc – nici principiile lumii în care trăim, nici societatea, nici lumea politică, nici economia și nici măcar universul material. Mulți oameni se sinucid și numărul lor este în continuă creștere, pentru că ei nu mai găsesc în ființa lor stabilitate emoțională și nici motivație de a mai trăi. Ce anume ar putea oferi totuși echilibru minții noastre și motivație în vremurile în care trăim? Ce anume ne-ar face să fim liniștiți și echilibrați în lăuntrul ființei noastre? Există ceva cu adevărat stabil în lumea în care trăim, ceva de care să ne putem ancora, pentru ca mintea noastră să nu o ia razna?

Trebuie să știm ceva cu privire la personalitatea omului. Dumnezeu ne-a creat ca persoane. În acest aspect, printre altele, noi arătăm că suntem după chipul și asemănarea Lui. O persoană este caracterizată prin aceea că are rațiune (gândire), sentimente și voință. Rațiunea (sau gândirea, sau mintea) ne oferă posibilitatea de a avea contact cu lumea exterioară. Prin rațiune noi putem înțelegem lumea în care trăim și astfel putem să ne bucurăm de o viață care să aducă pace și echilibru ființelor noastre. Informațiile, pe care le acumulează și le prelucrează gândirea noastră cu privire la lumea în care trăim, influențează sentimentele noastre (partea afectivă a personalității noastre). În felul acesta ne vom dori să facem anumite lucruri, sau, prin teama care se va declanșa în noi, vom evita lucrurile pe care le vom considera periculoase. Partea afectivă (sentimentele noastre) va influența apoi voința noastră. Voința este motorul personalității noastre, pentru că ea ne face să decidem să acționăm prin faptele pe care le săvârșim. Doar atunci când voința noastră va fi pusă în mișcare vom acționa așa cum considerăm că trebuie acționat. Abia atunci putem spune că mintea și partea afectivă își fac lucrarea cu adevărat în noi. Pe de altă parte, nimeni nu poate face ceea ce trebuie să facă, adică să acționeze în mod corect, dacă el nu va înțelege bine (dacă nu va gândi corect) situația în care este și dacă apoi nu își va dori să facă ceea ce este normal să facă (dacă partea afectivă a personalității sale nu își va face lucrarea). Mintea condiționează sentimentele, care apoi determină voința omului. Cele trei componente ale personalității noastre sunt într-o relație de condiționare reciprocă. Așadar, mintea poate fi considerată poarta prin care lumea de afară intră în ființele noastre noi și prin care ni se va garanta echilibrul din lăuntrul nostru. Doar așa vom acționa în mod corect în lume. Iată de ce mintea are o mare importanță pentru noi. Dacă mintea noastră gândește incorect realitatea din lume, sau dacă nu i se oferă motivații reale pentru o trăire echilibrată; dacă ea este confuză, bulversată, panicată de ceea ce se întâmplă în afară (în lume), atunci toată ființa noastră și toate acțiunile noastre sunt ca ale unui om fără direcție, bulversat, panicat, înebunit – ajungem pur și simplu bolnavi și paralizați de groază.

 

Cum ne putem păstra o minte sănătoasă într-o astfel de lume? Cum vom putea să nu paralizăm de groază în vârtejul lucrurilor care se întâmplă în ea? Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răspunsul cel mai potrivit la aceste întrebări. Apostolul Petru a scris două epistole (1 și 2 Petru). El ne spune: „În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă  prin înștiințări” (2 Pet. 3:1). Capitolul 3 din a 2-a epistolă a apostolului Petru va fi partea din Scriptură în care ne vom uita pentru a găsi răspunsuri la întrebările de mai sus. Ne vom uita la 7 elemente ale răspunsului la întrebările noastre. La evrei, numărul 7 exprimă desăvârșirea, adică ceea ce este complet. Cuvântul lui Dumnezeu ne dă un răspuns complet, suficient, desăvârșit la toate nevoile noastre. Deci, CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI O MINTE SĂNĂTOASĂ ?

 

1.     Hrănește-ți mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu (v. 1-2)

Scopul lui Petru este acela de a-i face pe cititorii epistolei sale să își aducă aminte de lucrurile vestite de prooroci (deci de Cuvântul Vechiului Testament) și de porunca Domnului și Mântuitorului nostri, dată prin apostolii voștri (deci de Cuvântul Noului Testament). Cuvântul Bibliei (Vechiul și Noul Testament) este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru stabil și veșnic pe care ne putem așeza și de care ne putem agăța, pentru a avea echilibru spiritual și sufletesc în lumea în care trăim. Doar el ne poate păstra o minte limpede și sănătoasă. Privește cu atenție în Matei 24:1-35 (vezi în mod special v. 35) și în Evrei 12:25-29. Sunt trei lucruri care se desprind din aceste pasaje, cu privire la cuvintele lui Cristos, ale lui Dumnezeu.

 

a.            Atunci când Domnul Isus ieșea trist din Templul din Ierusalim (El nu fusese crezut de poporul iudeu – vezi Mat. 21-23), ucenicii au încercat să-I însenineze sufletul îndreptându-i privirea spre Templu (Mat. 24:1). Prezența Templului în Ierusalim și gloria înfățișării sale erau pentru toți iudeii garanția că Dumnezeu este în control și se va îndura în vremuri dificile de poporul Lui. Răspunsul lui Isus este însă șocant pentru ucenici: „Templul va fi distrus complet” (Mat. 24:2). Acest lucru însemna pentru ucenici pur și simplu sfârșitul lumii. Dacă Templul urma să fie complet distrus, atunci oare Dumnezeu mai era în controlul lucrurilor în omenire, în controlul istoriei? Prin ceea ce Domnul Isus le-a spus în Mat. 24:1-35 El le-a arătat că tot ceea ce va fi în istoria viitoare va fi „din rău înspre mai rău”. Totul se va clătina, nimic nu va mai rămâne în picioare, nimic nu va mai oferi omului garanții de stabilitate și siguranță. Dar, în mijlocul acestei instabilități, Domnul Isus afirmă: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mat. 24:35). Ceea ce este cu adevărat veșnic, stabil și în real echilibru este doar Cuvântul lui Cristos (cuvintele Sale). Dacă este să avem echilibru sufletesc real, atunci să ne hrănim mintea cu cuvintele lui Cristos, și ne așezăm viața pe temelia Cuvântului Său. Nu este nimic altceva așa de stabil ca și cuvintele lui Cristos (Mat. 7:24-27). Se vor arăta mulți cristoși și profeți mincinoși care par să ofere soluții pentru problemele lumii, dar ele se vor dovedi total înșelătoare. Se vor arăta tot felul de soluții psihologice care, chipurile, ar avea efecte benefice pentru cei dezechilibrați mintal; dar nu vor avea deloc efectul dorit. Doar Cuvântul lui Cristos ne poate ține în echilibru real și deplin în uraganul din această lume.

b.            Observă și un alt lucru demn de remarcat în Mat. 24:1-35. Faptul că, deși Templul va fi distrus și tot ceea ce părea a fi stabil în lume se va clătina, Domnul Isus a știut toate acestea dinainte și i-a pregătit dinainte pe ucenicii Lui pentru ceea ce urma să se întâmple. Atunci când nimeni nu putea vedea lucrurile pe care le anticipa Cristos prin cuvintele Sale, El le-a prezentat cu o exactitate matematică. Mai mult, El le-a dat și soluțiile de a ieși din crizele care vor urma (vezi Mat. 24-25). Isus le-a spus că atunci când se vor întâmpla aceste lucruri să privească în sus (nu la soluțiile omenești și pământești), pentru că izbăvirea se apropie; ea va veni sigur din cer pentru cei credincioși Lui (Luca 21:28). Când Domnul Isus a spus ceva, cu siguranță se va împlini. O minte hrănită cu anticipările lui Cristos cu privire la viitor este o minte bine pregătită pentru a face față șocurilor viitoare.

c.            În Evr. 12:25-29 avem o avertizare serioasă de a asculta cu mare atenție Cuvântul Domnului. De ce? Pentru că Cuvântul Lui are puterea lui Dumnezeu în el. De fapt Cuvântul lui Dumnezeu (cuvintele lui Cristos), odată rostit (rostite), va produce clătinările universului despre care am vorbit (vezi Apoc. 5-6, unde ni se arată că Domnul Isus Cristos are în mâna Lui sulul cu 7 peceți și autoritatea deplină de a-l deschide pentru ca evenimentele bulversante ale istoriei să se desfășoare în lume. El este cel care dă undă verde acestora de a se întâmpla pe pământ). Dumnezeu Însuși vrea să clatine această lume. De ce? Pentru a apărea ceea ce este veșnic – Împărăția lui Dumnezeu care nu se poate clătina. Deci, dacă cuvântul Domnului are putere de clătinare a tot ceea ce pare de neclătinat, în acest univers în care noi trăim, cu siguranță, acest Cuvânt are putere și de a zidi ceea ce este veșnic. Când ne hrănim mintea cu cuvintele lui Cristos, noi ne hrănim cu ceea ce este cu adevărat veșnic și de neclintit.

 

Concluzia este aceasta: hrănește-ți mintea cu cuvintele lui Cristos. Doar ele te vor ține în echlibru și îți vor da liniștea și odihna sufletească de care ai nevoie (vezi Ex. 14:13-14; Isaia 41:10; Fap. 20:32).

 

2.     Păstează-ți mintea curată de influențele oamenilor răi (v. 3-7)

Petru îi avertizează pe credincioși că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui?...” (v. 3-4a). Pentru a înțelege mai bine ceea ce vrea să spună Petru trebuie să privim în 2 Pet. 2, cât și în ep. lui Iuda. Aceste pasaje ne vorbesc despre unii care se vor ridica în biserică și „care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare... Mulți îi vor urma în destrăbălările lor...” (2:1-2). Prin ceea ce vor face ei, aceștia „schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos” (Iuda 4). Pericolul constă în faptul că asemenea oameni vor influența pe mulți în gândirea lor (2 Pet. 2:2). Cum ajung asemenea oameni să pervertească adevărul lui Dumnezeu? În nici un caz datorită valabilității argumentelor lor. Petru spune în mod clar că ei vor nega adevărul venirii Domnului și a zilei judecății Sale (a Zilei Domnului) pe baza unor argumente care nu pot sta în picioare. Batjocoritorii afirmă: „Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începuul zidirii!” (v. 4). Dar afirmația lor este cu totul falsă pentru că ei ignoră cu bună știință istoria: „Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă” (v. 5-6). Petru se referă la faptul că batjocoritorii resping adevărul că Dumnezeu va judeca lumea pentru păcatul ei, din cauza faptului că nu ar exista nici o evidență în lume a vreunei încercări a lui Dumnezeu de a aduce judecata Lui. Nimic din istorie n-ar mărturisi despre aceasta. Ei însă înadins trec sub tăcere potopul de la începutul istoriei (Gen. 6-8), care a fost o revărsare a judecății lui Dumnezeu asupra unei lumi răzvrătite. Mărturiile potopului sunt prezente chiar în scoarța pământului, dar ele sunt ignorate cu bună știință de acești oameni.

 

Ce anume îi face pe asemenea oameni să ignore mărturii evidente ale lucrării lui Dumnezeu pe pământ? Nu ar trebui subestimată inteligența acestor batjocoritori. Dar, asemenea oameni țin în adâncul ființei lor dorințe și gânduri păcătoase la care țin foarte mult și din cauza lor ei își fabrică o „realitate”, un „adevăr” care să le justifice trăirea lor în păcat. Asemenea cazuri sunt extrem de multe în istorie. Pentru scopuri numai de ei știute, asemenea oameni își fabrică o realitate virtuală, o istorie care pare adevărată (dar nu este), pentru a le sluji scopurilor lor păcătoase și oculte. Când oamenii vin la Cristos și înțeleg că prin jertfa Lui ei sunt iertați de păcatele lor, ei cred în El și se bucură de iertarea lui Dumnezeu. Dar, unii dintre ei refuză ca Domnul Isus să le dea o inimă nouă, o natură nouă (duhovnicească), și astfel să trăiască pe calea sfințeniei. Ei refuză ca să-și mărturisească gândurile lor păcătoase pentru a primi curățire, din partea Domnului, de asemenea gânduri. Petru spune că, asemenea oameni, „după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirlă”” (2 Pet. 2:20-22). Cum au ajuns ca să fie biruiți din nou de păcat? Ei de fapt nu au dat libertate Domnului pentru a-i curăța și de gândurile rele și de o natură păcătoasă, și nu L-au lăsat pe Domnul să domnească în inimile lor. Mulți așa-ziși creștini pervertesc Evanghelia harului lui Dumnezeu pentru a avea apoi libertate să trăiască în păcatele lor ascunse. Ei folosesc chiar Biblia pentru a le justifica păcatele și gândurile necurate. În acest fel, ei întotdeauna privesc lumea înconjurătoare într-un mod deformat, spre distrugerea lor. Domnul Isus ne-a avertizat în mod clar: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Mat. 6:22-23). Dacă perspectiva ta asupra Evangheliei, asupra lucrării mântuitoare a lui Cristos este pervertită (întunecată) atunci, ce te mai poate salva? Absolut nimic. Dacă harul lui Dumnezeu este pervertit în gândirea ta, atunci creștinismul tău te va duce la distrugere.

 

Ce este de făcut? Dacă crezi că Domnul Isus Cristos este Mântuitorul tău atunci mărturisește-I Lui toate păcatele, inclusiv dorințele tale păcătoase și inclusiv gândurile tale necurate. Conform lui 1 Ioan 1:9 Dumnezeu ne asigură deplina curățire prin Cristos. Privește cu atenție la 1 Ioan 1:5-7. Ni se spune că „Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu este Lumină”. De ce nu spune Ioan la acest moment că „Dumnezeu este dragoste”? El va spune și acest lucru în epistolă, dar nu aici în cap. 1 (vezi 1 Ioan 4:16). El ne spune, aici în cap. 1, că „Dumnzeu este Lumină”. Ceea ce vrea să ne spună Ioan aici este faptul că vestea bună de la Dumnezeu prin Cristos este posibilitatea de a trăi în părtășie cu Dumnezeu în Cristos. Putem să venim în lumina Cuvântului Său și, primul lucru care se întâmplă în această lumină este că ne putem vedea toate păcatele, toate necurățiile noastre. Când ni le vedem în lumina lui Dumnezeu, ajungem să ne scârbim de ele, să ne îngrozim de orice păcat și să le mărturisim pentru a primi o deplină curățire. Trăiește deci în lumina Cuvântului lui Dumnezeu prin Cristos. Acceptă să mărturisești orice păcat pe care îl descoperi, inclusiv gândurile și dorințele tale păcătoase. Nu cruța nimic din ceea ce vezi a fi necurat în tine, chiar dacă pare că este neimportant. Acceptă curățirea prin sângele lui Cristos de orice necurăție, de orice gând nepotrivit. Aceasta îți va da posibilitatea să umbli în părtășie cu Dumnezeu și să poți privi realitatea din această lume prin ochii Săi. Atunci vei fi în lumină. Păstrează-ți deci o minte curată de orice influență păcătoasă. Petru ne avertizează cu privire la batjocoritorii care ne-ar putea influența să avem o gândire deformată și necurată: „Voi, deci, preaiubiților, ..., păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirile acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria” (v. 17).

 

3.     Acordă-ți gândirea cu felul de a fi și de a lucra al lui Dumnezeu (v. 8-9)

Batjocoritorii despre care vorbește Petru (v. 3-4) ignoră cu bună știință lucrările lui Dumnezeu în istorie. Dacă le-ar privi cu luare aminte (Rom. 1:19-20), dcă le-ar accepta și dacă le-ar mărturisi, cu siguranță întregul raționament pe care ei se bazează pentru a trăi în păcatele lor s-ar prăbuși. Ei și-ar da seama că nu vor avea nici o justificare de a trăi în păcat. De aceea, trebuie să medităm cu o inimă curată și cu toată seriozitatea la lucrările lui Dumnezeu. În felul acesta îți poți păstra mintea sănătoasă și poți să fii liniștit și echilibrat în furtunile vieții.

 

Observă pe Maria, mama Domnului Isus Cristos. Ni se spune că „Maria păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei” (Luca 2:19). Este vorba aici despre momentul nașterii Domnului Isus în ieslea Betleemului și de faptul că păstorii au venit pentru a vedea pruncul; ei au istorisit tot ceea ce le spuseseră îngerii care li s-au arătat, despre Prunc (Lc. 2:17-18). Contează foarte mult să meditezi la ceea ce Dumnezeu lucrează (în viața ta, sau a altora). Maria, în acest fel, cu siguranță a avut tăria de a rezista tuturor loviturilor vieții, chiar și atunci când nu a înțeles motivul pentru care Dumnezeu lucra în felul în care El a lucrat. Ea a ajuns să-L vadă pe Fiul ei (pe Isus) batjocorit, răstignit și omorât pe cruce în chinuri groaznice (Ioan 19:25-27). Vă dați seama ce era în sufletul ei?! Știa că Dumnezeu, prin îngerul Său, i-a anunțat nașterea și totuși avea să vadă tabloul îngrozitor al răstignirii Sale ca „blestemat” înaintea lui Dumnezeu (vezi Gal. 3:13; Deut. 21:23). Ce lovitură mai mare decât aceasta putea primi un suflet de femeie? Și totuși, ea a rezistat în credința ei în Dumnezeu. Cum a fost posibil? Tocmai pentru că ea a învățat să mediteze la lucrările Domnului. Chiar dacă nu le-a înțeles pe deplin, totuși această meditare la ceea ce lucra Domnul i-a dat tăria de caracter de care a dat dovadă.

 

Psalmul 107 este un psalm minunat. El ne prezintă 4 categorii de lucrări ale lui Dumnezeu. De fiecare dată cititorul este îndemnat să laude pe Domnul pentru lucrările bunătății și pentru minunile Sale. În finalul psalmului ni se spune: „Oamenii fără prihană văd lucrul acesta și se bucură, și orice nelegiuire își închide gura! Cine este înțelept să ia seama la aceste lucruri și să fie cu luare aminte la bunătățile Domnului” (Ps. 107:42-43). Îndemnul psalmului este de a medita cu întreaga inimă la lucrările lui Dumnezeu. De ce? Pentru că, în acest fel, credinciosul își dezvoltă o înțelegere a felului de a lucra a lui Dumnezeu. Contează foarte mult să descoperi stilul lucrării Sale. În felul acesta nu vei fi înșelat de interpretarea pe care diavolul o va da lucrărilor lui Dumnezeu. Îți vei da seama de modul în care Dumnezeu va lucra și de scopurile Sale. De asemenea (vezi Ps. 107:33-41), îți vei da seama în ce mod va lucra El în viitor. Chiar dacă nu vei înțelege în totalitate felul în care Dumnezeu lucrează, îți vei da seama, prin Duhul lui Dumnezeu, de fapul că în final El își va spune ultimul cuvânt, nu cel rău. Aceasta te va întări în vremuri dificile.

 

Dumnezeu este implicat în istorie și mărturiile despre El sunt evidente pentru oricine crede. Dumnezeu a creat lumea prin Cuvântul Lui, a judecat lumea vinovată prin potop. Cu siguranță El va judeca din nou lumea, la sfârșitul istoriei, prin foc, așa cum El a spus prin Cuvântul Lui (v. 5-7). Când mintea noastră este deschisă la ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Lui atunci nu ne vor surprinde evenimentele viitorului. Pavel spune: „Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului” (1 Tes. 5:4-5). Indiferent cât de tare se vor clătina lucrurile din lume, credincioșii adevărați vor rămâne în picioare pentru că ei cunosc bine felul de a lucra a lui Dumnezeu, chiar dacă nu le sunt clare toate detaliile intervențiilor Sale. Ei știu bine că în spatele a ceea ce se vede cu ochii fizici stă Dumnezeu care conduce întreaga istorie. Ei umblă prin credință, nu prin vedere. De aceea, ei sunt plini de încredere, indiferent de ceea ce se petrece în lume (2 Cor. 5:7-8).

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate