Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Teologie

 

Partea abstractă a teologiei sistematice

 de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.

 

(CONTINUARE)

 

CAPITOLUL 18

 

CREAREA ÎNGERILOR

 

În capitolul anterior, s-a făcut referire doar incidental la crearea ființelor inteligente, morale și spiritual. Sunt câteva situații legate de această creație ce necesită considerații special. Creația îngerilor va fi tratată prima datorită probabilității existenței lor anterioare, a naturii superioare și a poziției.

 

I. Unii au negat utilitatea studiului, deoarece oamenii nu datorează închinare îngerilor și invizibilitatea lor interzice cunoașterea prezenței lor pentru bine sau rău. Dar este important să știm ceva despre ființele asociate intim cu istoria trecută a omenirii. [vezi art. despre Moses Stuart în Bib. Sacra, Vol. O, p. 88.]

 

II. Unii spun că rațiunea decide împotriva existenței acestor ființe, sau cel puțin împotriva apariției lor în fața omului. Dar nimic nu poate fi mai rațional decât credința că Dumnezeu, ale cărui creații de animale sunt așa de diverse, nu s-a oprit la crearea ființelor morale și intelectuale, ci și-a extins puterea și îndemânarea creatoare, cu naturi similare celei a omului. Nu este nerezonabilă presupunerea că, deși sunt limitați la exercitarea influenței sub legile minții și ale spiritului, uneori, la voința lui Dumnezeu, apar în forme trupești recunoscute de simțuri. [Stuart în Bib. Sacra, Vol. O, pp. 90-93.]

 

III. Scriptura ne învață că sunt îngeri și că vizitează locuitorii acestei lumi.

 

Chiar cititorii superficiali ai Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie convinși că revelează existența și prezența lângă om, a ființelor personale din altă sferă, prin care Dumnezeu comunică cu el, îl ajută, îl protejează sau îngerii a căror influență este rea, distructivă.

 

Sunt unii care declară că aceste învățături sunt figurative și îngerii buni din Biblie nu sunt mai mult decât mila și bunătatea lui Dumnezeu, iar îngerii răi sunt pedepsele Lui.

 

Astfel de interpretări merită acuzația de înșelare prin Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă ar fi corect, sunt apariții ale îngerilor ce nu pot fi explicate altfel. Discuția dintre înger și Agar, Gen. 16:7-14, este un caz. Soția lui Manoah este alt caz, Jud. 13:2-21. Zaharia, Luca 1:5-20, Maria, Luca 1:26-38, Maria Magdalena și alte femei, Mat. 28:1-7. Aceste afirmații sunt concluzive în Marcu 12:25, și Luca 20:36, în care se declară sfinților, "după înviere nici nu se vor căsători …vor fi ca îngerii." Evrei 1:4 nu are sens dacă nu e vorba de îngeri. [vezi Kitto's Ency., Art. Angels.]

 

IV. Nume diferite sunt date îngerilor, exprimând natura sau lucrarea lor.

 

1. Înger înseamnă mesager. Termenul nu este limitat la ei sau la vreun alt mesager al lui Dumnezeu. (1.) Se folosește pentru mesagerii obișnuiți ai oamenilor, 1 Sam. 11:3; Iov 1:14; Luca 9:52; (2.) sau profeții, Mal. 3:1; (3.) preoții, Mal. 2:7; (4.) lucrătorii evangheliei, Apoc. 1:20; (5.) agenții impersonali, 2 Sam. 24:16, 17. Plăgile sunt numite îngerii răului, Ps. 78:49. Pavel numește țepușul din carnea lui, un înger al lui Satan," 2 Cor. 12:7. (6.) Se aplică și celei de a doua Persoane a Trinității, "îngerul din prezența Sa," Isa. 63:9, și "mesagerul legământului," Mal. 3:1. (7.) Numele e aplică în general îngerilor lui Dumnezeu ca ființe spirituale. Vezi Kitto's Ency., Art. Angels.

 

2. Le este dat și numele de Duh. 104:4; Marcu 1:27; Evrei 1:7. Numele le descrie natura.

 

3. sunt numiți Fii de Dumnezeu, Iov 1:6; 2:1; 38:7.

 

4. sunt numiți dumnezei, Compară Ps. 97:7 cu Evrei 1:6.

 

5. Sunt numiți slujitori ai lui Dumnezeu,n Iov 4:18; Ps. 103:21.

 

6. sunt numiți Sfinții, Iov 15:15; Dan. 4:13, 17.

 

7. Sunt numiți Vegheatorii, Dan. 4:13, 17.

 

8. sunt numiți "tronuri, domenii, conduceri, puteri, Efes. 1:21; Col. 1:16.

 

9. Sunt poate și alte nume ce le pot fi aplicate. Ca Heruvim, Serafim, Duhuri, ca atunci când Domnul este Domnul Duhurilor. Vezi Dr. J. Pye Smith, First Lines, p. 328. Și Kitto's Ency., Art. Angels.

 

V. Știm foarte puține despre natura îngerilor. Se vorbește despre ei, dar nu sunt descriși în Scripturi. Dar unele fapte apar clar.

 

1. Sunt ființe spirituale. Acest lucru este indicat de singurul nume derivat din natura lor.

 

Dr. J. Pye Smith le atribuie puteri corporale, analog cu substanța luminii sau a fluidului electric și susține că o astfel de lumină este reflectată asupra pasajelor scripturale e vorbesc despre relația lor cu spațiul și de mișcarea lor, Luca 2:9; Mat. 28:2; Fapte 1:10; 12:7. [First Lines, p. 329.]

 

Moses Stuart, din contră, susține că "îngerii sunt incoruptibili, imateriali, imortali, și în natura lor, impalpabili cu simțurile." [Bib. Sac., Vol. O, p. 99.]

 

Aceasta pare a fi părerea cea mai corectă și scripturală, și cea mai susținută. Toate dificultățile întâlnite pot fi explicate de faptul că trebuie să vorbim despre îngeri la fel cum vorbim de Dumnezeu în limbajul omenesc, care nu poate întotdeauna arăta ideile exact și adecvat. [vezi Stuart in Bib. Sacra, Vol. O, pp. 94-98.]

 

Declarațiile că "duhul nu are carne și oase," Luca 24 39, că "Dumnezeu este duh," Ioan 4:24, copiii învierii nu se vor însura și nu se vor mărita, căci vor fi ca îngerii, Luca 20:35, 36; Mat. 22:30, indică faptul că natura îngerilor este spirituală. [Moses Stuart, Bib. Sac., Vol. O, p. 100.] Lucrările făcute de îngeri confirmă această idee. Nu este important să decidem dacă sunt duhuri sau au trup spiritual, așa cum vor avea sfinții după înviere. Ambele vederi mențin ceea ce este esențial spiritualității naturii lor.

 

2. Sunt ființe inteligente. Aceasta vine din faptul că sunt duhuri. Dar este menționat clar în scripturi. Vezi Efes. 3:10; 1 Pet. 1:12; 2 Pet. 2:11. Aceste pasaje implică faptul că sunt superiori omului în această privință.

 

3. Au naturi morale. Nu numai că cunosc excelența lui Dumnezeu și închinarea înaintea Lui, au obligații morale, sunt răsplătiți pentru supunere și pedepsiți pentru nesupunere. Lucrarea lor este limitată la lucruri morale și spirituale. Evrei 1:14.

 

Sunt anumite fapte ce rezultă din natura îngerilor.

 

1. Ca ființe spirituale și inteligente, au libertatea de voință.

 

2. Nu sunt subiectul restricțiilor și condițiilor lumii simțurilor. Nu ocupă spațiu decât dacă au forma trupului. Nu sunt omniprezenți, ca Dumnezeu, dar au o locație. Nu obțin cunoașterea prin simțuri, nu sunt afectați de pofte trupești sau dorințe.

 

3. Atât timp cât își păstrează condiția inițială, inocentă, sunt fericiți. Din Scriptură, se crede că cei care și-au păstrat starea au fost confirmați în fericirea lor. O astfel de confirmare rezultă din promisiunile lui Dumnezeu, ca răsplată pentru supunerea lor, și este dată de El, u ca act de justiție, ci în concordanță cu veridicitatea Sa. Nici o supunere nu îl obligă pe Dumnezeu să confirme.

 

4. Au o mare putere.

 

Hristos spune că puterea lor este mai mare decât cea a omului, Mat. 26:53, și acest fapt se vede în 2 Pet. 2:11. Vezi și 2 Tes. 1:7, și Efes. 1:21. Această putere se vede în performarea puterilor supranaturale, darea pietrei la o parte de pe mormântul lui Hristos, deschiderea ușii închisorii lui Petru. Întărirea Salvatorului în Ghetsimani, de către îngerul care a apărut. Luca 22:43.

 

Dr. A. D. C. Twesten Face următoarele cinci sugestii valoroase, cu privire la exercitarea puterii îngerilor asupra omului.

 

1. "Oricare ar fi eficiența atribuită îngerilor, relația lor cu noi poate fi doar una a unei cauze finite cu alta, și nu este similară cu relația pe care o au Dumnezu, Hrisytos sau Duhul Sfânt cu noi."

 

2. "Eficiența îngerilor este întotdeauna reprezentată în concordanță cu legile acțiunii reciproce stabilite între ființe finite, deci, nu exclude contra acțiunea noastră sau reacția și nu anulează puterea naturii sau libertatea voinței."

 

3. "Toate acțiunile îngerilor asupra lumii simțurilor pot avea loc doar în următoarele cndiții: ca ei să între sau să devină una din seriile de cauze care sunt la lucru; și să acționeze prin mijloacele acestor cauze, sau în același mod cu ele."

 

4. "Această intrare în seriile cauzelor la lucru în lumea simțurilor poate fi privită ca o influență originală, primitivă, de tranziție; dar lasă în urmă efectele ce vor propaga influența primară și care pot fi considerate părți ale eficacității angelice. Așa este ispitirwea primului om de către Satan care continuă să opereze în legea păcatului și moartea a fost astfel introdusă în lume."

 

5. "Intrarea inițială a îngerilor în lumea simțurilor pare a nu depinde de plăcerea lor, ci datorită lipsei de frecvență, pare a fi limitată de granițe înguste. În această privință, în natura sa, este analogă cu miracolele și ca și ele, apare specific atașată de anumite perioade de revelație divină sau de dezvoltare a Împărăției lui Dumnezeu în această lume. " [vezi traducerea Bib. Sacra., Vol. 1, pp. 774-775.]

 

VI. Lucrările lăsate de aceste ființe.

 

1. Îndatorirea lor principală este de a asculta de Dumnezeu. Doar asta fac. Sunt mesagerii lui Dumnezeu.

 

2. Sunt aduși în contact cu oamenii prin aceste porunci ale lui Dumnezeu. Sunt prezenți la Creație, la darea Legii, la nașterea lui Hristos, după ispitirea din pustie, în timpul agoniei din Ghetsimani, la învierea lui Hristos și la înălțare. Sunt foarte interesați de economia răscumpărării și caută constant să intre în misterele ei ;i să îi cunoască adâncimile. Ei simt un interes adânc față de om și devin intermediarii mesajelor lui. Se bucură de pocăința lui, mângâie, protejează, călăuzesc. "Nu Sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?" Evrei 1:14. Sunt și mesagerii răzbunării lui Dumnezeu asupra păcătoșilor, 2 Sam. 24:16, 17; 2 Regi 19:35; 1 Cron. 21:15, 16; 2 Cron. 32:21; Fapte 12:23. Lucrarea de pedepsire aparține și îngerilor buni și celor răi.

 

3. Din legătura intimă existentă între oameni și îngeri, le-au fost desemnate și alte slujbe. Ghidați de povestirile rabinice și de filozofia orientală, unii au ajuns la concluzia că fiecare om are un înger protector.

 

Teoria îngerului protector are diferite forme. Unii i-au limitat prezența pentru cei buni, alții au extins-o și la oamenii răi, unii pentru cei aleși, înainte de convertire, unii pentru toți oamenii egal, unii au spus că sunt doi îngeri: unul bun și unul rău. Teoria îngerului protector se află la toate națiunile, unii limitând-o la națiunile bune, alții la toate națiunile. Astfel de vederi existau la evrei și la primii creștini, dar nu este confirmat de autoritatea scripturală.

 

Pasajele ce se presupune a susține această teorie pot fi explicate și altfel. Ideea îngerilor păzitori este apărată de Prof. Stuart, în Vol. O, de la Bibliotheca Sacra. El pretinde că îngerii ajută doar pe cei buni.

 

Punctele forte se bazează pe slujirea îngerilor înaintea lui Hristos. Numai că erau slujitori, nu protectori. Acest lucru se vede din faptul că deși îl întăreau cât a fost pe pământ, așa cum cerea agonia Sa, slujirea aceasta nu se limitează doar la Hristos în viața aceasta, ci continuă și după înălțarea Lui. Punctul slab al teoriei este că nu există un înger anume care să fi fost prezent, ci mai mulți cu o ocazie, și alții cu alte ocazii. Scriptura nu vorbește despre un înger al Lui, ci doar se referă la un înger sau mai mulți. Acesta este modul general în care se spune că Dumnezeu lucrează cu îngerii, ei fiind duhuri lucrătoare. Această trimitere nu este pusă la îndoială, dar este foarte diferită de presupunerea numirii unui înger pentru fiecare om. , care de la începutul, la sfârșitul vieții este prezent să vegheze pentru bunăstarea acelui om.

 

Versetele biblice prin care Prof. Stuart dovedește acest lucru nu susțin acest lucru. Gen. 32:1, 2; 2 Regi 6:1-17; Ps. 34:7; Zah. 3:4-10; Mat. 18:10; Fapte 12:7-15.

 

Sunt doar două pasaje care ar sugera ideea îngerului protector al omului. Unul este în Fapte 12:7-15, unde ni se spune că atunci când Petru a fost eliberat din închisoare, a bătut la ușa casei unde se aflau discipolii, ei au spus "este îngerul lui."

 

Despre acest pasaj se poate spune că este îndoielnic, poate referirea s-a făcut la duhul lui Petru. Dar chiar dacă nu acesta este cazul, limbajul este cel al discipolilor, exprimând un sentiment predominant, unul pentru care nu este responsabilă inspirația, decât pentru a reproduce limbajul folosit.

 

Celălalt pasaj din Mat. 18:10. Parafrazat de Knapp: "Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri." "Cei umili sunt încredințați îngrijirii personale a celor favoriți Domnului (văd fața Lui)." Teologia lui Knapp, p. 212.

 

Scripturile ce par a susține noțiunea de înger protector alunei națiuni este Dan. 10:13-21; Dan. 12:1. Dar "Cambyses și Alexander par a fi, iar Mihail este Mesia." J. Pye Smith, First Lines, p. 331.

 

Următoarele pasaje par a fi opuse ideii de înger personal protector al unui om sau al unei națiuni: Gen. 28:12; 32:1, 2; 2 Regi 6:16, 17; Luca 16:22.

 

Se mai obiectează:

 

1. Noțiunea aceasta nu merită rangul și lucrarea unor astfel de ființe. Dar se replică faptul că Dumnezeu veghează asupra noastră. Dar este diferit de prezența zilnică a unei ființe așa de inteligente.

 

2. Nu este necesară, datorită vegherii Domnului.

 

3. a dus la închinarea la îngeri.

 

4. Derogă de la slava mediatoare a Domnului Isus Hristos. Dr. J. Pye Smith, p. 331.

 

VII. Numărul îngerilor este necunoscut, dar este arătat că este un număr mare, în: Dan. 7: 10; Mat. 26:53; Evrei 12:22.

 

VIII. Cât despre locul unde locuiesc nu este nimic definit. Ei locuiesc cu Dumnezeu. Dar este într-un singur loc sau în mai multe? Nu putem ști.

 

horizontal rule

Acuila şi Priscila - o familie dedicată Domnului şi slujirii oamenilor Lui

de Marian Ghita

 

Fapte 18:1-5, 18-19, 24-28; Rom. 16:3-5; 1 Cor. 16:19; 2 Tim. 4:19

 

A sluji pe Dumnezeu nu înseamnă doar să prestezi un serviciu anume pentru El. Înseamnă mai mult decât atât. Să-L slujești pe Dumnezeu înseamnă de fapt să manifești, prin fapte de slujire, caracterul său de slujitor. Aşadar, pentru a-L sluji pe Dumnezeu trebuie ca mai întâi să devii  un slujitor al lui Dumnezeu. Conform Luca 1:68-75 şi Tit 2:14, înțelegem că lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu prin Fiul Său, Isus Cristos, vizează însăşi transformarea caracterului nostru dintr-un caracter ostil lui Dumnezeu într-unul dedicat Lui şi care se manifestă printr-o viaţă de slujire sfântă faţă de El. Iată de ce, atunci când ne gândim la formarea de slujitori ai lui Dumnezeu în Biserica Lui, trebuie să avem în vedere că formarea acestora nu înseamnă doar echiparea din punct de vedere tehnic în vederea slujirii (sau scriptural vorbind, doar înzestrarea acestora cu daruri spirituale pentru slujire), ci formarea unui caracter de slujitor, după voia lui Dumnezeu (vezi formarea ucenicilor lui Isus).

 

La începutul anului 2013, ne rugăm ca biserica Domnului de pretutindeni să fie plină de oameni ai lui Dumnezeu și de familii sfinte, „plini de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14). Pentru că în săptămâna de rugăciune de la începutul acestui an Uniunea Baptistă din România a propus ca și subiect de rugăciune mijlocirea pentru familiile din Biserică („Eu și casa mea”) am dori să ne uităm, la începutul acestui an, la o familie sfântă, de slujitori ai lui Dumnezeu. Privind la această familie, vom căuta să înţelegem ce legătură este între a fi slujitorul lui Dumnezeu şi a face faptele de slujire pe care le cere Dumnezeu. 

 

Acuila şi Priscila, soţ şi soţie, reprezintă o familie dedicată Domnului şi lucrării Lui. Pasajele de mai sus reprezintă toate referinţele biblice despre ei (deci 17 vers.). Deşi sunt puţine referinţe biblice, totuşi afirmaţiile despre cei doi soţi creştini sunt în măsură să ne dea o imagine deosebită despre cum ar trebui să fie o familie dedicată Domnului. Desigur, dedicarea faţă de Domnul se poate arăta în multe feluri. Acuila şi Priscila au arătat această dedicare (aşa cum vedem din pasajele de mai sus) printr-o slujire până la sacrificiu chiar, faţă de oamenii lui Dumnezeu, cu precădere faţă de apostolul Pavel (vezi Rom. 16:3-4 – aprecierea pe care Pavel o are despre ei).

 

Acuila era un iudeu din provincia asiatică Pont (Fap. 18:2). Nu ştim cum a ajuns el în Roma, dar, apare aici căsătorit cu Priscila (diminutiv de la Prisca). Posibil ca ea să nu fi fost iudeică ci o prozelită (persoană care a aderat la iudaism). Nu ştim când şi cum au devenit ei creştini (posibil în Roma, posibil în Corint, prin întâlnirea cu Pavel). Ei au venit în Corint prin anul 50 d. Cr., din cauza edictului împăratului Claudiu din anul 49 / 50 d. Cr., edict prin care iudeii au fost expulzaţi din Roma (Suetonius vorbeşte despre un conflict care a apărut între iudei şi creştini în Roma). Pentru că cei doi soţi erau făcători de corturi (Fap. 18:3), atunci când au ajuns în Corint s-au întânit cu Pavel (şi el un făcător de corturi), şi astfel ei l-au găzduit în casa lor. Pavel a venit în Corint din Atena (Fap. 17:15-34), singur (Sila şi Timotei au venit mai târziu – Fap. 18:5) şi, aşa cum el a spus-o, era „slab, fricos şi plin de cutremur” (1 Cor. 2:3), poate şi din cauză că în Atena prea puţini au crezut Evanghelia pe care el o predica (vezi Fap. 17:32-34). Fiind în Corint în familia pe care el a găsit-o, Pavel, desigur, s-a simţit în largul lui în această familie şi relaţia lui cu ei a dus la o asociere în slujire şi prietenie creştină, la un profund ataşament reciproc. Aici în Corint, Pavel a stat un an şi jumătate (Fap. 18:11), şi a avut parte de împotrivire serioasă din partea iudeilor (Fap. 18:6-17). Posibil ca aici, în Corint, Acuila şi Priscila să-şi fi riscat viaţa lor pentru Pavel (Rom. 16:4). Nu ştim însă exact când şi cum, dar este sigur faptul că loialitatea lor pentru Pavel a fost mare şi deosebit de apreciată de apostol şi de „toate Bisericile ieşite dintre neamuri” (Rom. 16:4). Acuila şi Priscila au fost dispuşi să meargă în Efes cu Pavel şi să fie lăsaţi acolo de apostol (an 53 d. Cr.), în timp ce el a plecat în Ierusalim (Fap. 18:18-21). Această familie a stat în Efes până ce Pavel s-a întors aici în a 3-a călătorie misionară, inclusiv o bună perioadă de timp după aceea, poate chiar perioada de aprox. 3 ani (Fap. 20:31) cât el a misionat în Efes (până în primăvara lui 56 d. Cr.). Aici, în timpul şederii lor în Efes, Acuila şi Priscila şi-au deschis casa lor Domnului, aceasta devenind un loc de adunare pentru credincioşii de aici (vezi 1 Cor. 16:19 – Ei erau încă în Efes când Pavel scrie 1 Corinteni – iarna anului 55 d. Cr.). Acuila şi Priscila au avut un rol deosebit în edificarea lui Apolo, arătându-i acestuia „mai amănunţit Calea Domnului” (Fap. 18:26). Pentru că Apolo avea un duh înfocat în mărturisirea Domnului Isus Cristos şi un dar deosebit al vorbirii, fiind tare în Scripturi, şi pentru că el voia să misioneze şi în Ahaia, a primit un sprijin spiritual deosebit şi încurajare în misiune din partea acestei familii şi a fraţilor din Efes (Fap. 18:24-28). Atunci când Pavel a scris epistola către Romani, din Corint (an 56 / 57 d. Cr.), Acuila şi Priscila nu mai erau în Efes, ci s-au întors în Roma, şi din nou, aici, ei şi-au deschis casa lor pentru una dintre adunările Bisericii din Roma – erau mai multe adunări (Rom. 16:3-5). Ulterior, Acuila şi Priscila s-au întors în Efes – Pavel îi salută prin Timotei (2 Tim. 4:19 – an 67 d. Cr.). Faptul că ei au fost salutaţi primii de Pavel indică o relaţie foarte apropiată a lui cu această familie.

 

De 4 ori (din cele 6 apariţii din Noul Testament: Fap.18:2, 18, 26; Rom. 16:3; 1 Cor. 16:19; 2 Tim. 4:19) Priscila este menţionată înaintea lui Acuila (în Fap. 18:26, în original avem „Priscila şi Acuila”, şi nu invers ca în textul românesc). Aceasta, fie din cauza abilităţii ei superioare (posibil să fi avut şi un spirit conducător în misiune) şi a zelului ei deosebit, fie din cauza poziţiei sociale a ei mai înaltă decât a lui Acuila (ca o membră a unei vechi familii Romane). Aceasta nu înseamnă că Priscila îl domina pe Acuila; cu siguranţă Priscila înţelegea să se supună soţului ei şi să-i acorde respect (Efes. 5:22-24; 1 Tim. 2:11-12; 1 Cor. 14:34-35). Pavel, ca unul care a fost categoric în afirmarea unei atitudini corecte, scripturale, între soţi, cu siguranţă nu ar fi încurajat o atitudine de dominare, în familie, a soţului din partea soţiei lui. Dacă Pavel găseşte de cuviinţă să-i prezinte pe cei doi soţi în acest fel, desigur motivele sunt cu totul altele – cele menţionate despre Priscila nu aduc atingere în nici un caz principiului subordonării în familie, enunţat de apostolul Pavel (vezi şi Prov. 31:10-31 – o soţie înţeleaptă şi care este supusă soţului ei, poate avea un extraordinar spirit întreprinzător, o mare libertate de iniţiativă şi acţiune în casă; dar tocmai din cauza înţelepciunii primite de la Dumnezeu ea ştie cum să folosească toate acestea în supunere faţă de soţul ei, conform voii lui Dumnezeu). Cu siguranţă Acuila şi Priscila ştiau să se poarte unul faţă de celălalt conform voii lui Dumnezeu.

 

Acuila şi Priscila au constituit o familie creştină, pe deplin dedicată Domnului. Dedicarea lor s-a arătat faţă de Biserica lui Cristos şi faţă de slujitorii Domnului. Această dedicare s-a manifestat prin aceea că ei, ca familie creştină, au oferit un cadru familial în care Biserica şi slujitorii Domnului puteau să-şi manifeste viaţa şi slujirea înaintea Domnului în modul cel mai potrivit şi cel mai extraordinar. În 2 Cor. 6:11-13 Pavel vorbeşte despre o libertate de acţiune şi de manifestare, care este rezultatul unui cadru familial; el spune „Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima”. Nu este vorba aici despre lipsa de control generată de beţie. Ci este vorba despre o libertate de a comunica şi de a te manifesta, mult mai mare decât cea care se manifestă într-un cadru nefamilial, nefiresc (libertate care de fapt este blocată, împiedicată). Mai mult, cadrul familial dă o largheţe extraordinară a inimii, o mare disponibilitate de a face ceea ce este bun. Într-un cadru nefamilial, nefiresc inima se poate închide, disponibilitatea de a face ceea ce trebuie, ceea ce este bine, este realmente blocată. Un cadru familial reprezintă acel mediu în care dragostea lui Dumnezeu („agape” – dragostea care se dăruieşte, care se jertfeşte şi care împlineşte personalitatea omului) se manifestă din plin. Cadrul familial este mediul în care intimitatea, căldura sufletească, apropierea dintre persoane, bunăvoinţa, dăruirea, jertfa – energiile creatoare, înfloritoare şi roditoare ale personalităţii umane –  se manifestă din plin. Acuila şi Priscila, ca soţi, formau un singur trup. Această energie dumnezeiască a dragostei lor unul faţă de celălalt, care îi făcea pe cei doi să fie un singur trup (dragoste specifică oricărei familii creştine), reprezintă o forţă spirituală formidabilă şi care afectează într-un mod extraordinar tot ce este în jur (oameni, situaţii, evenimente, etc.). Din fizica atomică se cunoaşte faptul că energia care se degajă la fuziunea (contopirea, unirea) a doi atomi reprezintă cea mai puternică energie materială din univers; este energia care se manifestă în Soare şi care îl face o binecuvântare pentru întreaga viaţă de pe Pământ. Toată lumina, căldura şi întreaga energie materială, care sunt absolut vitale şi necesare pentru toate procesele vieţii biologice de pe pământ, pentru toate fenomenele fizice, chimice, biologice, materiale de pe pământ, se datorează proceselor de fuziune ale atomilor din Soare. Această energie degajată prin fuziunea a doi atomi este mult mai mare decât energia care se degajă la fisiunea (divizarea) unui atom. Bomba atomică de la Hiroşima a fost o bombă bazată pe fisiunea (divizarea) atomilor (de uraniu). Ulterior (desigur doar în fază de experiment) s-a realizat o bombă bazată pe fuziunea atomilor (câte doi atomi de hidrogen s-au unit, devenind un atom de heliu). Energia care s-a degajat prin explozia acestei bombe (vezi explozia din Atolul Bikini din Pacific) a fost de zece ori mai mare decât cea a bombei bazată pe fisiunea (divizarea) atomilor. Aşadar, în plan spiritual, dragostea (care vine de la Dumnezeu) care uneşte pe oameni, în mod special dragostea care uneşte două persoane într-o relaţie de căsătorie, reprezintă o forţă care degajă o mare energie spirituală în jur. Dacă am înţelege bine acest lucru, atunci am lupta, ca şi creştini, pentru dragostea dintre credincioşii din Biserică mult mai mult; am lupta cu mai mare energie pentru ca în Biserică să fie familii sănătoase în care soţii se iubesc cu adevărat, pentru că astfel energia spirituală care este degajată în jur, faţă de copii, dar şi faţă de cei din preajma lor, va aduce imense binecuvântări tuturor acestora.

 

Trebuie însă să fim atenţi la un lucru. Diavolul poate perverti dragostea care vine de la Dumnezeu, poate perverti binecuvântările date de un cadru familial. Au apărut secte şi mişcări religioase care propovăduiesc o „dragoste” care nu vine de fapt de la Dumnezeu; o „dragoste familială” între credincioşii sectei, sau între membrii mişcării religioase respective, o aşa zisă „dragoste” îi face pe toţi aceştia să o arate faţă de toţi ceilalţi din grupul respectiv, dragoste care de fapt este rezervată de Dumnezeu doar celor doi soţi. O asemenea grupare religioasă este şi „Copiii Domnului”, care a apărut chiar şi în Dobrogea (dar şi în alte zone geografice). O asemenea „dragoste” nu este dragoste; este o manifestare demonică. Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se găseşte vreo aluzie la o asemenea manifestare a dragostei adevărate. Cei care „văd” în Biblie astfel de manifestări aberante ale dragostei sunt de fapt orbi în plan spiritual, întunecaţi la minte, robi ai stricăciunii, oameni cărora li se aplică foarte bine pasaje ca cele din 2 Pet. 2; Iuda 4-19. Dacă este să exemplificăm din nou, prin imaginea de mai sus în plan fizic şi material, prin reacţia de fuziune (contopire, unire) a doi atomi, noi putem vedea următoarele: fuziunea se face doar între cei doi atomi. Acest proces de fuziune degajă o energie uriaşă, care se răspândeşte în jur. În Soare atomii de hidrogen se unesc doi câte doi şi energia acestei uniri se răspândeşte în jur, prin lumină, căldură, energie fizico-chimico-biologică, care sunt o binecuvântare pentru viaţa de pe pământ. Dacă ar fi să ducem comparaţia la nivelul relaţiei de familie (relaţia dintre soţi), putem spune că relaţia dintre cei doi soţi, relaţie care îi face una pe cei doi, degajă o energie spirituală care este benefică în jur, faţă de alţii. Procesul prin care se realizează unirea celor doi este una, iar energia spirituală a unirii lor este cu totul alta. Dacă, prin absurd, ar fi normal ca oamenii să manifeste relaţiile de dragoste destinate de Dumnezeu soţilor, pentru a fi o unitate indestructibilă şi în afara legăturii de căsătorie, deci şi faţă de alţii, atunci noi trebuie de fapt să vorbim despre dezintegrarea (distrugerea) unirii celor doi soţi, pentru ca ei să se unească cu alţii. Procesul de fuziune (de unire) nu este un proces de fisiune (de divizare, de dezintegrare); ori este una, ori este alta. Dragostea dintre soţi nu este o „dragoste” care distruge unitatea în căsnicie, pentru a fi posibilă unirea cu alţii. Dragostea dintre soţi este o dragoste exclusivă, doar între cei doi soţi, şi care îi leagă într-o unitate indestructibilă doar pe ei. Manifestarea dragostei dintre cei doi soţi, pentru a-i uni în mod desăvârşit, degajă binecuvântări benefice celor din jur, degajă energie spirituală binecuvântată. Nu trebuie să confundăm dragostea dintre cei doi soţi şi manifestarea ei în interiorul cuplului cu energia spirituală produsă de această manifestare a dragostei în afara cuplului. Cei care gândesc şi se manifestă altfel de cum s-a arătat aici, nu au nici o scuză înaintea lui Dumnezeu şi nici înaintea oamenilor, pentru rătăcirea lor. Dumnezeu Şi-a arătat voia Sa în Cuvântul Său, Şi-o manifestă în lumea spirituală, socială şi chiar materială (aşa cum s-a arătat), aşa că nu au de ce să se rătăcească. Dacă ei se rătăcesc este exclusiv doar alegerea şi vina lor (Rom. 1:18-20).

 

Iată, deci, ce au înţeles Acuila şi Priscila şi cum au înţeles ei să se implice în slujirea lui Dumnezeu. Ei s-au oferit pe ei înşişi şi dragostea lor unul pentru celălalt, au oferit dragostea lor familială, au oferit familia lor pentru a deveni un cadru familial pentru oamenii lui Dumnezeu şi pentru credincioşii Domnului. Ne vom uita la această familie binecuvântată de Dumnezeu şi la lecţiile oferite de ea, în 3 aspecte ale slujirii ei:

 

1)                   Acuila şi Priscila – o familie pentru Pavel;

2)                   Acuila şi Priscila – o familie pentru Apolo;

3)                   Acuila şi Priscila – o familie pentru credincioşii Bisericii.

 

1.                   Acuila şi Priscila – o familie pentru Pavel

 

Pavel a fost binecuvântat cu un cadru familial de excepţie prin familia lui Acuila şi Priscila. Pavel îi numeşte pe cei doi „tovarăşii mei de lucru în Cristos Isus” (Rom. 16:3). El a avut nevoie de tovărăşia lor în lucrarea misionară. Desigur, Pavel a avut şi alţi tovarăşi de lucru (pe Timotei, Luca, Sila, Tit, Tihic, etc.). Aceştia au fost tovarăşi lui de lucru ca şi indivizi. Acuila şi Priscila i-au fost lui Pavel tovarăşi de lucru ca şi familie. În ce constă diferenţa între cele două genuri de „tovărăşii”? Acuila şi Priscila i-au oferit lui Pavel un cadru familial. Pentru a înţelege mai bine ce poate oferi, în mod specific, o familie (un cadru familial) unui om al lui Dumnezeu (ca şi Pavel) trebuie să vedem nevoile specifice ale lui Pavel şi cum un cadru familial poate răspunde acestor nevoi. Când Pavel a venit în Corint, înţelegem din Fap. 18 şi 1 Cor. 2:3 că el era „singur”, „slab”, fricos (avem aici cuvântul „fobos”, de unde avem în româneşte „fobie”, adică teamă de ceva sau de cineva anume) şi „plin de cutremur (avem aici „tromos”, de unde avem în româneşte „traumă”, adică urme în suflet ale fricii) ”.

 

-                     Pavel a venit în Corint din Atena. El a venit singur pentru că îi lăsase pe tovarăşii lui în Macedonia (Fap. 18:5). Mai mult, Pavel era foarte afectat, se pare, de succesul foarte slab în evanghelizarea din Atena. În 1 Cor. 2:3 el spune că a venit în Corint slab fricos şi traumatizat de atitudinea oamenilor. Ca om, Pavel simţea, desigur, nevoie de un mediu în care să se refacă. Aici, în Corint, el i-a găsit pe Acuila şi Priscila. Ei veniseră din Roma şi erau făcători de corturi, ca şi Pavel. Ni se spune că din cauză că el „avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei” (Fap. 18:3). Acuila şi Priscila i-au oferit lui Pavel, ca familie, acel cadru sufletesc binefăcător pentru singurătatea şi teama lui, cât şi asocierea cea mai potrivită (aceştia fiind credincioşi şi apropiaţi apostolului)  de a-şi asigura existenţa într-un oraş ca şi Corintul.

 

-                     Când tovarăşii lui Pavel au sosit în Corint (Fap. 18:5), Pavel s-a dedicat total predicării Evangheliei. Acum el avea susţinere în plus şi era degajat de alte însărcinări. Sunt convins că Acuila şi Priscila au fost gazde bune şi pentru Sila şi Timotei. Astfel, mediul familial s-a extins. Cei doi soţi au împlinit în mod deosebit cerinţa biblică de a fi primitori de oaspeţi (Rom. 12:13; Mat. 25:35-36; 1 Tim. 3:2; 1 Pet. 4:9; Evr. 13:2). Toate îndemnurile din pasajele amintite arată că este nevoie de a acorda ajutor sfinţilor când ei sunt în nevoie. Pavel avusese nevoi specifice la începutul şederii sale în Corint (aşa cum s-a arătat mai sus), acum au apărut alte nevoi şi nu doar pentru Pavel ci şi pentru tovarăşii lui – nevoi legate de implicarea foarte serioasă în lucrarea de vestire a Evangheliei. Căldura dragostei celor doi soţi, dedicarea în slujire practică, potrivită nevoilor musafirilor (vezi slujirea musafirilor din casa din Betania a lui Lazăr, Marta şi Maria – Lc. 10:38-42; Ioan 12:1-2), mediul de intimitate şi apropiere sufletească pe care cu siguranţă cei doi soţi le-au oferit din plin, au făcut ca vestirea Evangheliei să se desfăşoare într-un cadru potrivit.

 

-                     Pavel a avut parte şi de prigoană în Corint, din partea iudeilor; unii din apropiaţii lui au fost chiar bătuţi (Fap. 18:17). Posibil ca în aceste condiţii Acuila şi Priscila să-şi fi „pus capul în joc” pentru a-i scăpa viaţa lui Pavel (Rom. 16:3-5). Nu ştim exact ce s-a întâmplat, nu ştim cu precizie când s-a întâmplat aceasta, dar, ceea ce s-a întâmplat în Corint (Fap. 18:1-18) pare a fi cadrul cel mai potrivit pentru sprijinul acordat de Acuila şi Priscila lui Pavel în acest fel. Oricum, această familie a riscat mult în implicarea ei în lucrarea lui Pavel. Aceasta presupune dragoste, dăruire, spirit de sacrificiu, care vin doar din Duhul lui Dumnezeu. Să îţi pui casa în pericol de dragul Evangheliei şi a oamenilor care o predică presupune o mare încredere în Dumnezeu; în asemenea situaţii nu te poţi aştepta la compensaţii imediate şi palpabile pe care oamenii le pot oferi aici pe pământ. Pavel a spus că „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fap. 14:22), şi „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus, vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3:12). Acuila şi Priscila nu s-au retras din relaţia cu Pavel şi cu tovarăşii lui din cauza necazurilor pricinuite de propovăduirea lor. Dimpotrivă, ei au fost alături de aceştia cu riscul de a-şi pierde chiar ei viaţa. În situaţii dificile, un sprijin ca cel oferit de Acuila și Priscila oamenilor lui Dumnezeu, a reprezentat pentru Pavel și pentru tovarășii lui un suport moral extraordinar.

 

-                     Pavel a plecat din Corint şi a fost însoţit de Acuila şi Priscila, iar în Efes ei au fost lăsaţi de apostol, urmând ca el să plece în Ierusalim şi în Antiohia. Pavel s-a reîntors în Efes în a 3-a călătorie misionară (Fap. 18:18-19; vezi şi continuarea). De data aceasta îi vedem pe Acuila şi Priscila implicaţi şi ei în lucrarea misionară, în echipa lui Pavel. Prigonirile nu i-au făcut să se separe de Pavel şi de vestirea Evangheliei, ci, dimpotrivă, i-au făcut să persevereze în slujirea lui Dumnezeu, slujindu-i pe oamenii Săi. Din moment ce Pavel i-a lăsat pe Acuila şi Priscila în Efes (Fap. 18:19), aceasta arată că el dispunea de ei aşa cum dictau interesele misionare. Este clar că ei s-au pus cu totul la dispoziţia lucrării lui Dumnezeu şi a oamenilor Săi. Cadrul pe care l-a avut Pavel (şi prin această familie) a fost unul propice menţinerii şi dezvoltării tonusului (avântului) misionar. Prin toate acestea putem spune că Acuila şi Priscila, ca familie, au fost o reală şi extraordinară binecuvântare pentru Pavel şi lucrarea lui.

 

2.                    Acuila şi Priscila – o familie pentru Apolo

 

În Efes, apare un om al lui Dumnezeu, deosebit de eficient în vestirea Evangheliei – Apolo. Acesta era un iudeu din Alexandria, un om cu darul vorbirii şi tare în Scripturi. Era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus. El însă nu cunoştea decât botezul lui Ioan, dar vorbea cu îndrăzneală în sinagogă despre Isus (Fap. 18:24-25). Apolo, deci, era un om cu potenţial pentru vestirea Evangheliei, dar care nu cunoştea în profunzime Calea lui Dumnezeu – Evanghelia mântuirii prin harul Domnului Isus Cristos. Acuila şi Priscila se oferă să-l ia pe Apolo la ei şi-i arată tot planul lui Dumnezeu (Fap. 18:26; 20:26-27). Mai mult, împreună cu fraţii din Efes, ei l-au îmbărbătat pe Apolo să meargă în Ahaia pentru a vesti acolo Evanghelia. În acest sens ei îl recomandă prin scrisoare ucenicilor din Ahaia pentru ca Apolo să fie primit bine acolo (Fap. 18:27-28). Ce au făcut de fapt Acuila şi Priscila? S-au implicat în echiparea spirituală a lui Apolo (în învăţarea în profunzime a adevărului Evangheliei – Col. 1:28) şi l-au încurajat şi sprijinit în lucrarea de vestire a Evangheliei. Ei au făcut aceasta pentru Apolo într-un mod special: l-au învăţat, l-au încurajat şi l-au susţinut într-un cadru familial.

 

Cadrul familial oferă cel mai potrivit cadru pentru învăţare. Biblia dă o mare importanţă învăţării Cuvântului lui Dumnezeu în familie (Ex. 12:25-28; Deut. 6:1-9). Când vorbim despre învățare, noi ne gândim adesea doar la o învăţare ca la școală, ca și cum ea trebuie să aibă exclusivitate în procesul învățării. Dar trebuie să ne uităm la faptul că familia, sau cadrul familial, este cadrul cel mai potrivit pentru procesul de învăţare. Într-un cadru familial nu se dau doar cunoştinţe; aici ele se administrează cu dragoste, căldură sufletească, într-un mod apropiat, intim, degajat, atmosferă în care omul, în intimitatea personalităţii sale, se simte în largul său. Nu este suficient să ai stimulente doar pentru însuşirea cunoştinţelor, sau doar pentru gândire profundă; este nevoie ca sufletul şi duhul să fie stimulate să se deschidă Cuvântului. Cadrul şcolastic şi academic (predarea cunoştinţelor, dezbaterea asupra lor, aprofundarea prin cercetare serioasă) favorizează înţelegerea şi primirea, din partea minţii, a Cuvântului lui Dumnezeu. Cadrul închinării în duh şi în adevăr (prin apropiere de Dumnezeu într-o atitudine potrivită faţă de El, în duh de rugăciune şi cu o inimă deschisă şi umilă înaintea Domnului) favorizează pătrunderea şi primirea adevărului lui Dumnezeu în duhul nostru. Cadrul familial favorizează primirea Cuvântului lui Dumnezeu în adâncul sufletul nostru, în mod sentimental. Pentru primirea Cuvântului şi adevărului lui Dumnezeu este absolută nevoie de toate cele 3 cadre. Apolo, cu siguranţă, a asimilat foarte bine adevărul lui Dumnezeu în familia lui Acuila şi Priscila. Desigur cele 3 cadre s-au regăsit în familia lui Acuila şi Priscila: închinarea în duh şi adevăr a fost la ea acasă în casa lui Acuila şi Priscila; administrarea cunoştinţelor Cuvântului lui Dumnezeu, prin predare, discuţii, aprofundare, de asemenea, a fost la ea acasă – ei cunoşteau bine Calea lui Dumnezeu; stimularea sufletească a fost şi ea la ea acasă în familia celor doi soţi. De fapt acest „acasă”, absolut esenţial pentru stimularea şi hrănirea minţii, a duhului şi a sufletului (a sentimentelor) a fost dat de cadrul familial oferit de Acuila şi Priscila.

 

Noi suntem chemaţi ca să oferim un cadru familial, potrivit pentru însuşirea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru credincioşii care au nevoie de învăţare şi creştere spirituală şi pentru formarea şi edificarea slujitorilor lui Dumnezeu. Nu este suficient să ne preocupăm de realizarea unui cadru şcolastic, doar; nu este suficient nici pentru realizarea unui cadru potrivit pentru duhul celor care vor să înveţe Cuvântul lui Dumnezeu, doar, prin închinare în duh şi în adevăr. Este nevoie să ne preocupăm ca acest cadrul şcolastic şi acest cadrul al închinării să fie la ele acasă – adică într-un mediu familial.

 

3.                   Acuila şi Priscila – o familie pentru credincioşii Bisericii

 

Acuila şi Priscila şi-au deschis casa lor pentru adunările bisericii. Aceasta s-a întâmplat în Efes (1 Cor. 16:19), dar şi în Roma (Rom. 16:5). Se pare că familia lor şi-a pus casa la dispoziţia adunării bisericii toată viaţa după convertirea lor. Nu este vorba aici doar despre o închiriere (chiar şi prin donaţie) a casei lor pentru adunările bisericii (pentru ca biserica locală să aibă un sediu, o adresă). Este vorba de mai mult decât atât; este vorba de faptul că Acuila şi Priscila au acceptat să fie gazde bune credincioşilor bisericii locale, gazde bune pentru adunările bisericii. În primul veac creştin erau multe adunări locale ale bisericilor care se adunau în casele unor familii de credincioşi ca Acuila şi Priscila. În Roma erau multe asemenea adunări de credincioşi; posibil şi în alte cetăţi. Ulterior, în secolele următoare, s-au dezvoltat aşa zisele „case de rugăciune”, clădiri impunătoare chiar, şi care au fost numite „biserici”, ajungându-se ca biserica lui Dumnezeu să fie identificată cu clădirea în care credincioşii se adunau pentru închinare. Ceea ce s-a pierdut în timp prin clădirile de mai târziu a fost tocmai acest „acasă”, acest cadru potrivit pentru apropierea de Dumnezeu, în închinare faţă de El prin rugăciune în duh şi în adevăr, prin învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin părtăşie frăţească, prin slujire practică şi prin mărturie creştină. Nu înseamnă că pierderea a fost totală, sau că doar în casa unei familii ar trebui creştinii să se adune pentru a realiza un cadru familial; o atmosferă familială se poate realiza şi într-o clădire destinată în mod special adunării bisericii – atunci când numărul credincioşilor este mare. Vrem să spunem însă că, în timp, atmosfera familială (cadrul specific familial), a fost treptat înlocuită cu cadrul aşa zis „mistic”, impresionant câteodată, dat de clădiri impresionante, mari, fastuoase, impersonale, în care credincioşii au ajuns să se simtă izolaţi, singuri şi părăsiţi, în mijlocul oamenilor. Trebuie să se revină la cadrul Noului Testament pentru biserică şi pentru adunările ei. Cadrul trebuie să fie unul familial. Acuila şi Priscila au înţeles foarte bine binecuvântările unui cadru familial pentru biserica Domnului şi de aceea şi-au deschis casa lor bisericii locale pentru adunările ei.

 

-                     Închinarea înaintea lui Dumnezeu (în duh şi în adevăr), rugăciunile de orice fel înălţate înaintea Domnului trebuie să se facă într-un cadru familial. În 1 Cor 14 ni se spune că adunările bisericii locale trebuie să-i unească pe credincioşi în rugăciune şi închinare. Toţi credincioşii trebuie să participe la rugăciunile celorlalţi, prin „Aminul” pe care ei îl rostesc (v. 15-17). Participarea înseamnă nu doar rostirea formală a unui „Amin” după rugăciunea cuiva, ci faprul că ceilalţi înţeleg rugăciunile celor ce se roagă şi le împărtăşesc aspiraţiile, sunt de acord cu ele şi se roagă şi ei cu aceştia. Aceasta înseamnă un cadru familial care-i uneşte pe toţi credincioşii în închinare şi niciunul dintre credincioşi nu se simte neglijat.

 

-                     Părtăşia frăţească, de asemenea, se poate realiza indiscutabil într-un cadru familial. Părtăşia trebuie să conducă la relaţii foarte apropiate unii cu alţii, la cunoaştere reciprocă, la discuţii, la consiliere în probleme foarte intime şi delicate, la vizite reciproce, la asociere în lucrarea lui Dumnezeu, etc. Nimic din toate acestea nu se poate face fără realizarea unui cadru familial.

 

-                     Învăţarea şi creşterea în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, edificarea credincioşilor spre maturizare spirituală şi spre slujirea lui Dumnezeu, presupun (aşa cum am văzut în cazul lui Apolo) un mediu potrivit, un cadru familial. Învăţătura trebuie să fie dată pe limba şi înţelesul fiecăruia, conform nevoilor specifice ale fiecărui credincios, şi care să aducă zidire spirituală fiecăruia. Într-un cadru familial se poate însuşi Cuvântul lui Dumnezeu de către fiecare credincios în modul cel mai potrivit şi mai eficient.

 

-                     Slujirea creştină practică presupune, de asemenea, existenţa unui cadru familial. Fiecare credincios este mădular în trupul lui Cristos, mădular unii altora (1 Cor. 12:27; Rom. 12:5; vezi 12:3-8 şi 1 Pet. 4:10-11). Aceasta presupune cunoaşterea nevoilor reciproce, implicare personală în viaţa celorlalţi, zidire spirituală colectivă, nu doar individuală (Efes. 4:11-16).

 

-                     Mărturia creştină, prin vestirea Evangheliei în lume, presupune şi ea o atmosferă familială. Pavel a putut vesti Evanghelia în mod eficient cu concursul tovarăşilor săi, cu ajutorul familiilor ca cele ale lui Acuila şi Priscila (Fap. 18; 20:4; Rom. 16:3-5), sprijinit de rugăciunilor bisericilor (Efes. 6:18-20) şi de ajutorul lor (Filip. 4:10-20). Petru a vestit evanghelia în casa unuia numit Corneliu, unde toți ai casei erau împreună și unde Petru, cu siguranță, le-a comunicat adevărul lui Dumnezeu într-un mod apropiat, cald, degajat și în care, se puteau pune și întrebări fără nici o reținere (Fap. 10). Fără cunoaşterea locului în lucrarea lui Dumnezeu (Rom. 15:17-21), fără să te limitezi doar la rolul pe care Domnul ţi-L dă ţie în lucrare (acceptând să colaborezi cu alţii şi cu Dumnezeu – 1 Cor. 3:6; Gal. 2:7-9), fără sprijin din partea altor credincioşi, a bisericilor locale, lucrarea de vestire a evangheliei este imposibilă. Cadrul familial este vital pentru o lucrare după voia lui Dumnezeu.

 

Biserica locală a avut, prin casa pusă la dispoziţie de Acuila şi Priscila, acel cadru familial care a concurat la dezvoltarea armonioasă şi binecuvântată a tuturor domeniilor vieţii şi slujirii ei inaintea lui Dumnezeu şi în lume.

 

Concluzii

 

Acuila şi Priscila L-au slujit pe Dumnezeu slujindu-i pe oamenii şi credincioşii Domnului. Ei şi-au oferit familia şi casa lor acestora pentru ca ei să se simtă „acasă” în lucrarea la care Domnul i-a chemat (Pavel), în procesul echipării pentru lucrarea lui Dumnezeu (Apolo) şi în procesul edificării spirituale a bisericii Domnului (bisericile locale). „A fi acasă” presupune mai mult decât un cadru spaţio-temporar. Acuila şi Priscila au oferit în slujirea lor un mediu familial, o stare de spirit, o atmosferă sufletească şi mentală benefice lucrării lui Dumnezeu, pe care oamenii Săi le-au îndeplinit prin diverse moduri în această lume.

 

Toate acestea ne arată cât de importantă este familia, cât de important este cadrul familial pentru Biserica lui Cristos. Nu ştim decât foarte puţine despre Acuila şi Priscila, doar că a fost o familie apropiată lui Pavel, oamenilor lui Dumnezeu şi bisericii locale adunate în casa lor. Dar în ziua veşniciei, a judecăţii Sale, se va vedea că o mare contribuţie din lucrarea lui Pavel, din edificarea şi lucrarea oamenilor lui Dumnezeu, din viaţa şi slujirea bisericilor locale, se datorează cadrului familial oferit de Acuila şi Priscila. Pentru ce oare au mulţumit lui Dumnezeu toate bisericile dintre neamuri (Rom. 16:3-4)? Nu ştim decât foarte puţin. Dar sunt contribuţii în slujirea lui Dumnezeu (ca cele ale familiei lui Acuila şi Priscila) care nu se pot cuantifica în termeni omeneşti. Va veni veşnicia care le va arăta în toată valoarea lor.

 

Ceea ce, personal, învăţ de la Acuila şi Priscila este faptul că există slujire a lui Dumnezeu care se manifestă într-un plan ascuns. Pavel spune despre sine că, prin harul lui Dumnezeu, el a lucrat mai mult decât toţi (1 Cor. 15:10). Într-adevăr, lucrarea sa este impunătoare (vezi marea lui contribuţie în lucrarea lui Dumnezeu arătată în Noul Testament). Dar el se referă la lucrările vizibile în perceperea noastră pe pământ; la vârful aisbergului care pluteşte în ocean. Acest „vârf” al lui Pavel este mare. Dar pentru orice slujire a oamenilor lui Dumnezeu, există partea nevăzută, din apă, a aisbergului. Lucrarea lui Acuila şi Priscila inaintea lui Dumnezeu pare mică, pentru că vârful văzut a lucrării lor este destul de mic (consemnată în 17 versete din NT). Dar oare cât este partea nevăzută a lucrării lor, pe care numai Dumnezeu o poate vedea? În veşnicie se va vedea partea nevăzută a lucrării lor. A oferi un cadru familial este ceva extrem de greu de cuantificat pe pământ. Noi ca oameni avem tendinţa să ne implicăm în lucrări care „se văd” şi care atrag apreciere omenească. Desconsiderăm, sau apreciem într-un mod necorespunzător, lucrarea care se manifestă cu precădere în planurile ascunse. Ne este greu să ne implicăm în slujiri ca cele ale familiei lui Acuila şi Priscila, ca cele ale mamelor care cresc copii, ca cele similare lucrării lui Andrei – fratele lui Simon Petru, Barnaba, oameni care au lansat pe alţii în lucrarea lui Dumnezeu, ca cele ale Mariei din Betania care l-a uns pe Domnul Isus Cristos, ca Ana – mama lui Samuel, etc. De ce? Pentru că, privind la ceea ce este vizibil în slujirea lor, pare ceva mic şi neînsemnat, fără valoare în ochii noştri ca oameni. Ceea ce este demn de apreciat la aceşti oameni este faptul că ei s-au implicat într-o slujire care este văzută în adevărata ei dimensiune doar de Dumnezeu. Nu înseamnă că doar asemenea lucrări sunt demne de apreciat înaintea Domnului. Noi trebuie să facem lucrarea la care Domnul ne-a chemat. Dar noi trebuie să acordăm prioritate părţii nevăzute (în ochii oamenilor) a slujirii şi lucrării noastre, şi apoi părţii vizibile. Dacă vom face aşa atunci mulţumirea care este adusă de credincioşi înaintea Domnului, pentru lucrarea şi slujirea noastră, va căpăta binecuvântarea şi răsplătirea pe care numai Dumnezeu le poate da.

 

Dorința mea, la începutul acestui an este ca să dezvoltăm un caracter sfânt, asemenea Domnului Isus Cristos și care să stea la baza oricărei slujiri personale în biserica Domnului. În același timp, dorința mea este să clădim o viață de familie binecuvântată, după voia lui Dumnezeu, o viață de familie care să ofere o imagine a ceea ce înseamnă cu adevărat slujirea după voia lui Dumnezeu.

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate