Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Arhiva
Contact
Colaboratori
Despre noi

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Articole
Proiectul Betania
Media
Poşta Redacţiei

 

 


Pagina de Teologie

 

LITERATURA PROFETICĂ ŞI APOCALIPTICĂ

Dr. Benjamin Cocar

APOCALIPSA (continuare din numarul anterior)

Apocalipsa 9

 

I. Judecata trâmbiţei a cincia, 9:1-12

II. Judecata trâmbiţei a şasea, 9:13-21

 

La sunetul celei de-a cincia trâmbiţă Ioan vede că o stea a căzut din cer pe pamat. Cuvântul din versetul 1 ar trebui tradus „a căzut”, deoarece verbul este la prezent, acţiune completată în trecut. Ioan a văzut steaua după ce aceasta căzuse. Cuvântul stea nu înseamnă o stea în mod literal din moment ce stelei s-a dat cheia către freatoV thV abussou,  „groapa abisului”. Cheia înseamnă autoritate, şi steaua înseamnă cineva măreţ. La îngerii lui Satan se face referire ca fiind stele în 12:4-9. Steaua din versetul 1 este identificată cu regele peste lăcuste din versetul 11. Versetul 11 îl identifică drept îngerul gropii celei mai adânci a cărui nume evreiesc este Abaddon, iar numele grecesc este Apollyon, care înseamnă distrugătorul. Groapa este deschisă, şi din ea iese fum care dă o culoare întunecată în aer şi ascunde razele soarelui de pământ. Din fum ies lăcuste care cauzează durere şi mizerie de nedescris pentru oamenii de pe pământ. Unii cred că îngerul din versetul unu este acelaşi care îl leagă pe Satan la începutul mileniului din 20:1-3. Aceasta nu este porobabil deoarece îngerul din versetul unu a căzut pe pământ.

 

A şasea trâmbiţă sună şi comanda este dată de a elibera pe cei patru îngeri legaţi la râul Eufrat. Aceştia sunt îngeri căzuţi, pentru că scopul lor este de a-i distruge pe oameni. Al doilea vi vine, şi Ioan vede o armata de 200.000.000 de creaturi care seamănă cu caii doar că au capete de lei, care suflă foc şi pucioasă, şi cozile lor sunt precum şerpii cu cap. Călăreţii au platoşe de foc, fum şi pucioasă. Numărul lor este 200.000.000. O pătrime din locuitorii pământului a fost ucisă, 6:8. Aceşti călăreţi vor ucide o treime din cei care mai rămân. După aceasta cei care rămân în viaţă tot nu se pocăiesc.

 

Apocalipsa 10

 

I. Ioan vede îngerul măreţ, 10:1-7

II. Ioan mănâncă din cărticică, 10:8-11

 

Intre judecata trâmbiţei a şasea şi a şapte are loc un interval. Evenimentele din capitolul 10 sunt la mijlocul punctului necazului. Fraza „un alt înger” din versetul 1, probabil înseamnă că probabil el nu e unul din îngerii cu trâmbiţă. Unii cred că acest înger este Fiul Omului. Acesta nu poate fi Hristos, deoarece aceasta l-ar face pe Hristos să vină din ceruri în mijlocul necazului.

 

În versetele 8-10 lui Ioan i se spune să mănânce cărticica care era în mâna îngerului. Mâncarea cărţii are ideea primirii şi asimilării de cunoştinţă. În versetul 11, lui Ioan i se spune că trebuie să profeţească ca la oameni, naţiuni, limbi şi regi.

 

Apocalipsa 11

 

I. Ioan măsoară templul, 11:1-2

II. Cei doi martori profeţesc, 11:3-14

III. Judecata trâmbiţei a şapte, 11:15-19

 

În capitolul 11, lui Ioan i se spune să măsoare templul şi altarul. Cuvântul pentru templu aici este naoV, „naos”, care înseamnă templul adecvat, sfânta sfintelor şi locul sfânt. Altarul este altarul de tămâiere din locul sfânt, nu altarul de bronz din curtea exterioară. Lui i se spune să măsoare curtea. „Naos” şi curţile formau „hieron”, şi Isus a numit hieron „casa mea”. Acesta nu este templul lui Irod, deoarece a fost distrus în 70 d. Hr. Nici nu este templul din Ezechiel. Acesta trebuie să fie templul construit de evrei înainte de necazul cel mare şi distrus aproape de finalul perioadei. Aceste versete spun că naţiunile vor călca în picioare oraşul sfânt pentru 42 de luni. Aceasta ar putea însemna că partea evreiască a templului trece sub toiagul de judecată.

 

În versetele 3-13, Dumnezeu dă putere celor doi martori. Cuvântul putere nu este în textul grecesc, dar ideea este că Dumnezeu le dă putere să profeţească. Aceşti doi bărbaţi profeţesc pentru 1.260 de zile. Ei sunt acoperiţi cu saci care indică faptul că predică pocăinţa. Ei sunt descrişi ca doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea lui Dumnezeu. Măslinul înseamnă că sunt unşi de Dumnezeu, Zaharia 4:3, 14. Sfeşnicul înseamnă că ei sunt purtători de lumină, Zaharia 4:2. Când aceştia îşi completează mesajul lor, fiara vine din abis şi face război cu ei. Fiara îi ucide, şi ei stau morţi pe stradă trei zile şi trei nopţi. După aceasta duhul lui Dumnezeu intră în ei, şi ei se ridică la ceruri. Când profeţesc cei dori martori şi când sunt ucişi aceştia? Cartea lui Daniel poate fi folosită pentru a arunca lumină peste acest pasaj. Se pare că prima jumătate a săptămânii este pentru predicarea profeţilor şi ultima jumătate pentru domnia lui Antihrist. Mărturia celor doi martori pare să fie în timpul primei jumătăţi a necazului. Este important să ne amintim că multe din evenimentele din Apocalipsa sunt în mod evident nu într-o ordine cronologică.

 

Cine sunt aceşti doi martori? Scriptura nu spune. Unii cred că sunt Enoh şi Ilie din moment ce nici unul din ei nu a murit în Vechiul Testament. Alţii cred că ei sunt Moise şi Ilie. Motivul dat pentru alegerea lor este pentru că în Scriptură Moise este persoana care a transformat apa în sânge şi a adus plăgi pe pământ. Şi Ilie este persoana care a poruncit focul să consume pe duşmanii lui şi a făcut să nu ploaie pe pământ, versetul 6.

 

În versetele 14-19, vine al treilea vai şi al şaptelea înger sună din trâmbiţă. Perioada de timp a celei de-a şaptea trâmbiţe pare să meargă la sfârşitul mâniei lui Dumnezeu şi la venirea slavei lui Dumnezeu. Lungimea de timp a acestei perioade este înregistrată în terminologie diferită în locuri diverse din Apocalipsa, 42 de luni, 11:2; 13:5; sau 1.260 de zile, 11:3; 12:6, sau 3 ani şi jumătate, 12:14. Sunetul celei de-a şaptea trâmbiţă este anunţarea încoronării viitoare a lui Isus. Trâmbiţa anunţă stabilirea împărăţiei lui Dumnezeu. Împărăţia nu este stabilită până în cap. 19, dar aceasta este o prevedere, versetul 15. Cine conduce acum universul este clar.

 

Viziunea IV – Viziunea mântuirii lui Dumnezeu, 11:19-15:2-4, Şapte evenimente: Cele şapte scene

 

Apocalipsa 12

Primul eveniment: Femeia şi dragonul, 12:1-18

 

A patra viziune începe în 11:19 şi continuă până în 14:20. În 11:19 Ioan spune că a văzut templul lui Dumnezeu în ceruri. Capitolul 12 începe, „Şi s-a văzut în cer un mare semn”. În scrierile lui Ioan cuvântul semn înseamnă ceva care indică dincolo de sine. Semnul de aici este femeia în cer. Cuvântul semn este folosit de şapte ori în Apocalipsa, 12:1,3; 13:13-14; 15:1; 16:14 şi 19:20. Femeia este un simbol al lui Israel. În Vechiul Testament Israelul este descris ca o femeie şi Dumnezeu ca soţul ei. Hainele femeie sunt descrise. Ea este îmbrăcată cu soarele; luna este la picioarele ei; şi ea are o coroană de 12 stele. Aceasta e cu certitudine o referinţă la Geneza 37:9-10, care sunt cuvintele lui Iosif către fraţii săi. Femeia e pe cale să nască. În acest punct un alt semn e văzut în cer. Acesta este un dragon roşu cu şapte capete, zece coarne şi şapte coroane. Semnul este văzut în culoare, numărul de capete, coroane şi coarne. Cele şapte capete şi cele zece coarne simbolizează aceleaşi şapte împărăţii ale lumii ca cele la care se face referire despre fiara din 13:1-4 şi 17:1-18. Dragonul este aruncat pe pământ şi coada sa trage o treime din stele pe pământ. Aceasta are referinţă la căderea lui Satan şi o treime din îngerii care au căzut cu ei, Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:11-17 şi Luca 1:18. În versetul 9, dragonul este numit Diavolul şi Stan. Diavolul este numele grecesc şi Satan este numele ebraic. Dragonul caută să devoreze pruncul când este născut. Copilul este pruncul Hristos, şi dragonul este Satan care încearcă să-l distrugă. Satan a încercat să-l distrugă pe Hristos prin Irod, ispitirea, Petru, cruce. Aceasta cred că este ultima încercare a lui Satan de a-l distruge pe Isus Care e pe cale să fie „născut” pentru evrei, nu într-un sens fizic, ci spiritual. În versetul 5 se spune că copilul a fost prins în ceruri. Aceasta se referă la istoria ascensiunii lui Isus, sau la o anumită protecţie care o va avea în timpul perioadei de necaz. O altă interpretare neprobabilă despre aceasta e că copilul născut femeii simbolizează pe cei 144.000 de evrei salvaţi în timpul necazului.

 

În versetele 7-12 are loc război în ceruri. Aceasta este ultima bătălie disperată dintre îngerii lui Satan şi îngerii lui Dumnezeu. Cerul în versetul 7 nu se referă la locul unde locuieşte Dumnezeu. Atmosfera pământului este primul cer, Efeseni 2:2; Matei 6:26; 8:20. Stelele sunt al doilea cer, Matei 24:29; Marcu 13:25. Al treilea cer este unde locuieşte Dumnezeu, 2Cor. 12:2. Această secţiune împlineşte Dan. 9:20. În raţa „nu a mai fost găsit loc în cer” are în sine ideea că ele aveau odinioară locul lor stabilit. Acest loc este revelat în Efeseni 2:2. Acum ele sunt aruncate pe pământ. Acesta e singurul loc din Scriptură unde se spune că Satan a fost aruncat din ceruri jos pe pământ. Satan vede că acest timp este scurt, şi el încearcă să distrugă femeia şi rămăşiţa seminţei ei. Rămăşiţa este întotdeauna folosită cu privire la Israel.

 

horizontal rule

 

Partea abstractă a teologiei sistematice

 de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.

 

James Petigru BoyceCAPITOLUL 1

ȘTIINȚA TEOLOGIEI.

 

Cuvântul teologie înseamnă ad literam un discurs cu privire la Dumnezeu dar în analogie cu alte cuvinte, ca geologie, cronologie și biologie, înseamnă știința care tratează subiectul Dumnezeu.

 

Ea se ocupă cu întrebări de genul: există Dumnezeu; poate El fi cunoscut; care este natura Sa și caracterul; care sunt relațiile pe care le are cu universul, mai ales cu ființele inteligente posedate de naturi spirituale și mai presus de toate, cel mai important pentru noi oamenii, cum s-a făcut cunoscut și în ce aspect se revelează oamenilor păcătoși. Aceasta este teologia.

 

În legătură cu această ultim aspect pe care îl tratează, în particular, omul ca și creație a lui Dumnezeu, pus sub guvernarea legii Lui morale. Cercetează condiția lui inițială de inocență și fericire, modul în care a căzut de la acea stare și stadiul prezent de păcat și condamnare și incapacitatea de auto-salvare a omului. Aceasta este antropologia.

 

Astfel se ajunge la discutarea salvării oferite de Dumnezeu, așa cum este văzută în persoana și caracterul lui Isus Hristos, prin care a venit, și în lucrarea supunerii active și pasive, prin care a adus împăcarea cu Dumnezeu. Aceasta este soteriologia.

 

În același mod, se ia în considerare natura și lucrarea Duhului Sfânt, prin care omul este condus spre acceptarea harului lui Dumnezeu și obținerea pocăinței și credinței salvatoare în Hristos, care constă în libertatea nu doar de pedeapsă, ci și de stăpânirea și întinarea păcatului și la obținerea sfințeniei și a fericirii copiilor Tatălui ceresc. Aceasta este pneumatologia.

 

Îl urmează pe om și dincolo de moartea trupului și face cunoscută starea viitoare a celor neprihăniți și a celor răi, și înainte și după învierea trupului, împreună cu judecata finală a acestor două categorii, și raiul și iadul care vor fi locuința lor respectivă pentru eternitate. Aceasta este escatologie.

 

În final se ocupă cu finalitatea tuturor lucrărilor lui Dumnezeu, în manifestarea creaturilor slavei Lui, așa cum este văzută în două aspecte, ale milei și ale dreptății în modul de tratare a rasei umane căzute. Aceasta este teleologia.

 

Termenul ”teologie” este aplicat nu doar științei în sine, ci oricărui tratat despre această știință. Aceasta este adevărat nu doar în legătură cu un discurs despre adevăratul Dumnezeu, dar și unul despre zeii falși ai păgânilor. Este adevărat, chiar dacă tratatul nu este o discuție științifică, ci o narațiune imaginară sau un poem. Astfel ”Orfeu și Homer au fost numiți teologi între greci, deoarece poemele lor tratau natura zeităților”. (Charles Hodge Teologie sistematică Vol. 1, p. 19.) Chiar poemele lui Ossian, deși probabil scrise în Anglia în secolul trecut, sunt o carte de teologie. Mitologia este tot teologie, deoarece se ocupă cu studierea zeităților false și lucrările imaginației.

 

Termenul ”teologie” este aplicabil îndeosebi lucrărilor științifice despre Dumnezeu sau zeități. Dintre acestea, multe se găsesc în legătură cu păgânismul. Astfel sunt Vedele, cărțile cele mai vechi și sacre ale hindușilor. La fel este Zendavesta persanilor antici. Edda, care începe mitologia scandinavă constă în cântări poetice și dialoguri despre originea zeităților, despre crearea lumii și alte subiecte similare. [vezi Credința grădinarului lumii, Vol. 1, p. 795.]

 

Discuțiile cele mai valoroase între păgâni se găsesc în lucrările filozofilor greci, cea mai mare parte a lor, deși nu tratează direct natura zeilor, implică întrebări despre origine, lume și prezența unui Spirit divin ce controlează, despre natura sufletului și îndatoririle lui și imortalitatea lui. Multe din lucrările lor au ajuns la noi fragmentate, doar în înregistrările și rapoartele făcute de alții; dar sunt și multe lucrări complete care pretind că au fost scrise de autorii acestor speculații. Cele mai importante din scrierile grecești sunt Memorabilia lui Socrate de Xenophon, și lucrările lui Platon și Aristotel. Dar de la începutul filozofiei grecești a lui Thales și Pitagora, până la culminarea ei în Socrate, Platon, și Aristotel, nu sunt 200 de ani, în timp ce întreaga ei istorie acoperă o perioadă de șase secole și jumătate înainte și cinci secole după venirea lui Hristos. Nici o minte umană nu poate estima valoarea acestor contribuții și nici influența pe care au avut-o asupra celor ce posedau revelația creștină.

 

Scriitorii latini au produs și ei câteva lucrări cu caracter teologic, pre-eminent între care se află și Cicero "Despre natura zeilor."

 

Teologia este folosită adesea pentru stabilirea opiniilor expuse de un scriitor sau o clasă de scriitori în un sau mai multe producții. Avem astfel teologia lui Calvin, sau a lui Arminius, sau a lui Baxter, cea a reformării, teologia Princeton și teologia New England. Oamenii vorbesc despre teologia din vechime sau de NT, teologia Psalmilor sau a diferiților evangheliști, mai ales Ioan și teologia petrină sau paulină.

 

Teologia este definită ca o știință. Merită cu eminență acest nume. Nu îi lipsește nici unul din elementele ce constituie o știință. Se preocupă cu investigarea faptelor. Intră în existența lor, relațiile lor unele cu altele, aranjamentul lor sistematic, legile ce le guvernează și marile principii ce le stau la baza existenței și aceste relații.

 

Ca și în alte științe, sunt multe lucruri cunoscute absolut, dincolo de asta multe nu sunt puse sub semnul întrebării, multe care sunt încă o cauză de speculații și multe sunt subiectul diferenței de opinii. Se dezvoltă constant noi fapte și principii ce vor fi acceptate, dacă sunt adevărate și modificate dacă sunt eronate. Noi teorii se prezintă pentru o mai bună explicare a faptelor deja cunoscute și sunt testate de unele, iar de altele sunt descoperite subsecvent și sunt primite sau respinse , conform cu corectitudinea lor stabilită. Cunoștințele din trecut sunt baza progresului către viitor.

 

Descoperirea faptelor este condusă, ca în toate celelalte științe, de studiul a ceea ce permite teritoriul. Geologia examinează pământul. Astronomia investighează stelele. Teologia studiază sursele cunoștinței ei. Fiecare știință caută să ajungă la adevăr. Partizanii fiecăreia sunt siguri că se va găsi în domeniile lor, fie parțial, fie complet. Obținerea perfectă a tuturor faptelor pregătește exactitatea cunoștințelor științifice. Absența vreuneia trebuie să facă cunoștința incompletă. Generalizarea potrivită a tuturor este esențială, ca și la alte științe. O cunoaștere deplină a tuturor faptelor și o generalizare perfectă a lor, va constitui teologia ca pe o știință exactă.

 

Teologia mai este sensibilă la absența faptelor ca orice altă știință. Astronomul află că calculele lui, bazate pe teorii corecte, nu sunt verificate exact și suspectează imediat prezența unui corp ce tulbură ca și cauză a variațiilor sale. La fel și în teologie. Omisiunea unui singur fapt, cât de mic, trebuie să afecteze întregul univers al doctrinei. Mintea comună nu percepe aceasta și deci nu este pregătită să valorifice descoperirea unui nou fapt. Dar teologul găsește în ajustarea nouă și mai exactă dovada adevărului întregului lui sistem și o prețuiește, uneori chiar mai mult decât trebuie.

 

Privită ca știință, teologia poate fi clasificată în forme diferite.

 

1. Conform cu metoda revelației, în teologie naturală și supranaturală.

 

Teologia naturală îmbrățișează ceea ce omul poate obține prin studierea lui Dumnezeu în natură. Aceasta se extinde nu doar la ceea ce se vede în cer și pe pământ, ci și în natura intelectuală și spirituală a omului însușii.

 

Teologia supranaturală este cea derivată din informații speciale date de Dumnezeu prin ceea ce noi numim revelație.

 

2. Conform cu scopul contemplat, în teologia sistematică, numită și didactică sau dogmatică; polemică sau teologie controversială; practică sau teologie experimentală.

 

3. Conform cu ideile religioase principale asociate cu ea, ca și teologie panteistică; teologie deistă; teologie raționalistă, etc.

 

4. Conform cu numele fondatorului ei, sau rasa din care a originat sau a înflorit, ca și teologie creștină, teologie iudaică, teologie mohamedană, etc.

 

5. Conform cu sursele din care derivă este teologie biblică, teologie dogmatică creștină, dogmatică ecleziastică.

 

Teologia biblică constă în faptele biblice, armonizate de comparația scripturală, generalizată de teoriile scripturale, cristalizată în doctrine scripturale și sistematizată astfel ca să arate sistemul adevărului învățat, în întregimea unui sistem și nu mai departe. Ca și în botanică, cineva adună toate plantele din lume și le aranjează fără să încerce să introducă plante noi, sau să umple golurile, astfel teologia biblică, prezentată plictisitor, arată adevărul scriptural în toată perfecțiunea și în toată imperfecțiunea cu care a dat-o Dumnezeu.

 

Teologia biblică reală ar trebui să recunoască sursa inspirată de unde vin învățăturile ei. Dar așa cum se folosește tehnic, teologia biblică se referă la declararea și dezvoltarea doctrinei de către diferiți scriitori biblici, sau cu alte cuvinte la dezvoltarea gândirii religioase evreiești, presupunând sau negând inspirația bibliei.

 

Dogmatica creștină nu este limitată ca cea biblică, la faptele și teoriile și declarațiile doctrinei date expres în Scriptură. Ea adună în plus explicații filozofice ce par necesare pentru un sistem complet și armonios. Aceste adăugiri nu sunt neapărat non-scripturale, deoarece ele sunt adesea întruparea însăși esenței adevărului biblic, deși nu a grăirii sale formale. Ele pot fi parte a Scripturii la fel de mult cum este și teoria gravitației este pentru revelarea naturii. Nu ar trebui să fie niciodată atât de ne scripturale încât să nu fie deducții probabile din Cuvântul lui Dumnezeu sau explicații naturale ale declarațiilor lui. Cu cât mai perfect sunt în concordanță cu acest cuvânt și cu cât este mai mare proporția faptelor pe care le explică, cu atât mai clar stabilesc ele propriul lor adevăr și cu atât mai mult necesită acceptarea universală. Eșecul de a explica toate dificultățile sau de a armoniza toate faptele nu le privează de siguranță, ci ne învață necesitatea investigațiilor ulterioare. Opunerea directă față de orice adevăr scriptural este de ajuns pentru a dovedi existența erorii în orice declarație dogmatică creștină.

 

Dogmatica ecleziastică constă în declarații pline de autoritate despre doctrină date de unii creștini ce susțin că sunt biserica lui Hristos. Acestea se găsesc în crezuri, decrete, simboluri, apologii și rezoluții. Ele mai pot apărea sub forma discuțiilor autoritare ale crezului sau sistemului doctrinei oricărei biserici.

 

Se pare astfel, că un sistem perfect de teologie va combina toate aceste clase. Trebuie să se bazeze pe dogmele biblice care vor fi colectat și sistematizat toate învățăturile unei revelații depline, pentru a concura cu faptele și doctrinele dogmelor creștine.

 

Dogmatica ecleziastici nu ar fi mers mai departe decât ar fi fost deplin autorizați de Cuvântul lui Dumnezeu, astfel colaborând cu dogmatica biblică, în timp ce deplinătatea nu ar fi lăsat nici o întrebare speculativă dogmaticii creștine; dar în toate discuțiile sale ar fi putut obține deplina cunoaștere a faptelor și stabilirea tuturor doctrinelor.

 

Dar această colaborare poate avea loc doar când teologia a fost redusă la a fi o știință exactă. Dar aceasta nu se va întâmpla în viața aceasta.

 

Cauzele variațiilor de doctrină vor fi aparente.

 

Dacă oamenii ar studia teologia biblică cu mințile fără prejudecată, capabili să examineze adevărul cu aceleași puteri mentale și cu aceeași cantitate de studii, toți ar fi de acord cu faptele și doctrinele sale. Dar acest lucru nu poate fi făcut. Capacitățile mentale variază. Toți oamenii au prejudecăți. Nu toți au același timp pentru studiu și nu toți folosesc la fel timpul pe care îl au. Astfel, varietatea este sigură în studiul teologiei biblice.

 

Aceleași cauze cresc în dogmatica creștină, deoarece aici elementul uman este mai larg decât în teologia biblică; în timp ce respectul pentru vechi, opoziția față de schimbare și influența învățaților din trecut și prezent, previn alterarea crezurilor ecleziastice care întrupează dogmatica ecleziastică și conduc astfel oamenii în continuarea în eroare și refuzul de a accepta adevărul.

 

Aceste fapte ne arată cu ce spirit ar trebui să studiem teologia:

 

1. cu reverență față de adevăr și mai ales față de adevărul învățat în Cuvântul lui Dumnezeu.

 

2. cu rugăciune plină de râvnă pentru ajutorul divin.

 

3. cu cercetare atentă a inimii împotriva prejudecăților.

 

4. cu timiditate în ce privește primirea și propagarea noii doctrine.

 

5. cu un duh doritor și plin de râvnă să examineze și să accepte tot ce suntem convinși a fi adevărat.

 

6. Cu umilință învățată, știind că Dumnezeu nu ne-a învățat în Cuvântul Său tot adevărul care există, nici măcar tot adevărul cu privire la un singur punct, acceptă cu credință implicită tot ce ne-a învățat și își așteaptă vremea pentru o revelație mai deplină care va îndepărta toate perplexitățile noastre prezente.

 

Avantajele studierii teologiei sistematice sunt mai multe.

 

1. Stabilim astfel tot ceea ce ne învață natura și Scriptura în fiecare privință.

 

2. Comparăm toate aceste învățături una cu alta și putem să le delimităm limitele mutuale.

 

3. Suntem puși față în față cu faptul că tot ceea ce cunoaștem noi este legat de revelația lui Dumnezeu și trebuie să o recunoaștem ca și sursă.

 

4. Suntem avertizați consecvent să nu omitem nici unul din adevărurile stabilite din vreo sursă, nici să nu adăugăm nimic din ceea ce nu este deja. Depărtarea de această regulă va duce la eroare inevitabilă.

 

5. Armonia și consistența care vor fi găsite în toate învățăturile lui Dumnezeu, din orice sursă le extragem, vor deveni dovezi concludente ale originii divine a revelației. Aceasta va rezulta nu doar dintr-o comparație a ceea ce ne învață rațiunea și natura, cu revelațiile cuvântului lui Dumnezeu, ci și din fiecare din cărțile Bibliei, mai ales VT ca o singură carte și NT ca altă carte.

 

6. Suntem îndemnați astfel să valorificăm fiecare doctrină a cuvântului lui Dumnezeu. Fiecare este adevărată. Fiecare a fost descoperită ca să fie crezută. Nu putem deci omite nici una, datorită aspectului ei de interdicție sau aparenta ei ne importanță sau natura ei misterioasă sau necesitatea sacrificiului personal sau cerințe sau termenii liberi pe baza cărora asigură salvarea.

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate