Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Teologie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Discutii Forum
Istorie
Pastorala
Proiectul Betania
Stiri
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Teologie

 

 

Idolii nu sunt dumnezei
de Sfântul Ciprian

 

Ciprian din Cartagina, episcop şi martir
13 septembrie 258 A.D.

 

Ciprian s-a născut în jurul anului 200 d.Cr., în nordul Africii, din părinţi păgâni. A fost un proeminent avocat pledant şi profesor de retorică. În jurul anului 246 a devenit creştin şi, în 248, a fost ales episcop al Cartaginei. Un an mai târziu a început persecuţia din timpul împăratului Decius şi Ciprian a căutat să se ascundă. El a fost aspru criticat pentru aceasta (pe nedrept, după părerea mea – vezi Matei 2:13; 10:23; 24:16). După ce persecuţia a încetat, s-a pus problema modului în care trebuia să fie trataţi cei căzuţi în păcat, adică acei creştini care, fiind constrânşi, şi-au negat credinţa. Ciprian a susţinut că ei ar trebui să fie reprimiţi în părtăşia deplină, după o perioadă potrivită de probă şi de ispăşire, potrivit cu gravitatea dezicerii lor. În această problemă, el a adoptat o cale de mijloc, între Novatus, care i-a primit pe apostaţi fără nici o perioadă de probă şi Novatian, care nu a vrut să-i reprimească deloc şi care a rupt legătura cu Biserica din pricina acestei chestiuni. El a format un grup dizident, puternic în special în Roma şi în Antiohia. (Oarecum surprinzător, Novatus a sfârşit prin a se alătura partidei lui Novatian.) Ciprian, care avea aceeaşi poziţie ca şi episcopul Romei cu privire la tratamentul care trebuia aplicat apostaţilor, a scris creştinilor din Roma, îndemnându-i să îl sprijine pe episcopul lor.

 

Mai târziu s-a ridicat întrebarea dacă botezurile oficiate de grupări eretice ar trebui să fie recunoscute ca valide de către Biserică sau dacă cei convertiţi din asemenea grupări ar trebui rebotezaţi. Ciprian era în favoarea rebotezării, spre deosebire de episcopul Romei, Ştefan. Controversa care a rezultat de aici nu a fost soluţionată în timpul vieţii lui Ciprian.

 

În timpul domniei împăratului Valerian, Cartagina a suferit de o epidemie gravă de ciumă. Ciprian a organizat un program de ajutor medical şi de îngrijire a celor bolnavi, disponibil pentru rezidenţi, dar aceasta nu a împiedicat masele să fie convinse că epidemia se datora mâniei zeilor, din pricina răspândirii creştinismului. A început o altă persecuţie şi, de data aceasta, Ciprian nu a fugit. A fost arestat, judecat şi, în final, decapitat, în 14 septembrie 258. (Pentru că în 14 este Ziua Sfintei Cruci, el este comemorat de obicei într-o zi apropiată). Deţinem o relatare a judecării şi martirajului său.

 

Multe din scrierile sale s-au păstrat. Eseul lui „Despre unitatea Bisericii Catolice” subliniază importanţa unităţii vizibile şi concrete între creştini şi rolul pe care îl are episcopul în garantarea acestei unităţi. Această lucrare a influenţat foarte mult gândirea creştină, după cum au făcut-o şi eseurile lui cu privire la botez şi la cina Domnului. El a fost citat atât pentru, cât şi împotriva pretenţiilor romano-catolice legate de autoritatea papală.

horizontal rule

Capitolul 1

Faptul că cei cărora populaţia le aduce închinare nu sunt dumnezei, se cunoaşte potrivit următoarelor lucruri: au existat regi care, din pricina amintirii despre ei, au început mai târziu să primească închinare, după ce muriseră. Ca urmare, au fost desemnate temple pentru ei, iar pentru a păstra trăsăturile celor morţi, sub forma unei imagini, au fost plămădite statui şi oamenii au adus jertfe şi au sărbătorit zile festive în cinstea lor. După aceasta, ritualurile au devenit sacre pentru posteritate, fiind considerate drept o mângâiere pentru cei pe care îi vizaseră la început. Să vedem dacă acest adevăr se aplică şi în cazuri particulare.

Capitolul 2

Melicerte şi Leucotea sunt azvârliţi în mare şi, mai târziu, devin divinităţi ale mării; Castorii mor pe rând ca să poată avea viaţă; Aesculap este lovit de fulger pentru a se transforma în zeu; Hercule e mistuit de focul Oetei pentru a îndepărta partea sa umană. Apolo a îngrijit turmele lui Admetus; Neptun a ridicat ziduri pentru Laomedon şi nefericitul constructor nu a primit nici o plată pentru munca sa. Peştera lui Jupiter se vede în Creta şi mormântul lui este indicat acolo. Este clar că el l-a trimis pe Saturn în exil; Latium şi-a primit numele din ascunzătoarea lui. Acesta a fost primul care a învăţat pe alţii cum să tipărească litere şi să bată monedă în Italia. Pornind de aici, tezaurul a fost numit „al lui Saturn”. El a cultivat întotdeauna viaţa rustică şi, de aceea, este descris ca purtând o seceră. Ianus l-a primit când era în exil, arătându-i ospitalitate şi de la numele lui vine cel de Ianiculum, precum şi cel al lunii ianuarie. El însuşi este reprezentat cu două feţe, aşezat în mijloc, fiind văzut deopotrivă la începutul şi la sfârşitul anului. Maurii se închină în mod evident regilor şi nu ascund acest nume sub vreo acoperire.

Capitolul 3

Pornind de la aceasta, religia zeităţilor s-a schimbat în mod variat în cadrul diferitelor naţiuni şi provincii, dat fiind faptul că nu toţi se închinau aceluiaşi Dumnezeu, ci se păstra cultul strămoşilor fiecăruia. Alexandru cel Mare scria despre aceasta mamei lui, într-o carte faimoasă, spunând că, din pricina temerii de puterea lui, secretul referitor la zeii care iau chip de om, care fusese păstrat în amintirea strămoşilor şi a regilor, i-a fost destăinuit de un preot. Pornind de aici, s-au dezvoltat ritualurile închinării şi jertfelor. Însă dacă zeii s-au născut cândva, de ce nu se nasc şi astăzi - dacă nu cumva Jupiter a îmbătrânit sau Junona şi-a pierdut capacitatea de procreare?

Capitolul 4

Dar de ce credeţi că zeii romanilor au putere când vedeţi că zeii nu le-au folosit la nimic propriilor lor (închinători) împotriva armelor romanilor? Căci ştim că zeii romanilor sunt indigeni. Romulus a devenit zeu când Proculus a comis sperjur, iar lui Picus, Tiberinus, Pilumnus şi Consus, Romulus a dorit să li se aducă închinare, ca zei ai înşelăciunii, ai sfaturilor, după ce perfidia lui a sfârşit prin agresarea sabinelor. De asemenea, Tatius a inventat şi s-a închinat zeiţei Cloacina; Hostilius, Pavor and Pallor??. Îndată, unii l-au consacrat pe Februss, iar alţii pe prostituatele Acce şi Flora. Aceştia sunt zei romani. Însă Marte provine din Tracia, Jupiter din Creta, iar Juno fie din Argur, Samos sau Cartagina, Diana din Taurus, mama zeilor din Muntele Ida, iar monştrii, nu divinităţile egiptene, cu siguranţă, dacă ar fi avut vreo putere, i-ar fi salvat pe ai lor şi regatele poporului lor. În mod clar, există şi la romani zei ai casei învinşi, dintre cei pe care Eneas îi adusese aici pe când era fugar. Mai este şi Venus cea goală, făcută de ruşine mai degrabă aici, prin goliciunea ei, decât prin rana pe care Homer spune că a suferit-o.

Capitolul 5

Pe lângă aceasta, împărăţiile nu iau naştere pe baza meritului, ci diferă în funcţie de întâmplare. Şi sirienii şi perşii au stăpânit în trecut un imperiu; ştim că şi grecii şi egiptenii au fost la putere. Astfel, schimbările de putere au făcut să vină vremea ca romanii şi alţii să conducă. Însă dacă v-aţi întoarce la originea lor, aţi roşi de ruşine: se formează un popor prin reunirea celor plini de vicii şi a criminalilor şi, după stabilirea acestui refugiu, absenţa pedepsei pentru fărădelegi a sporit numărul locuitorilor. Regele însuşi deţine locul dintâi în ce priveşte crima, devenind patricid iar, pentru a încheia o căsătorie, începe prin dezacord o relaţie ce presupune înţelegere. Ei fură, se dezlănţuie, înşală pentru a spori resursele statului, căsniciile lor presupun încălcarea acordurilor de ospitalitate şi lupte crude cu socrii lor. Consulatul reprezenta treapta cea mai înaltă a onorurilor la romani. Astfel, vedem că el a început o dată cu regatul; Brutus îşi ucide fiii, pentru ca aprobarea faţă de fapta lui să dea naştere laudelor la adresa demnităţii sale. Prin urmare, nu prin observări sacre, nici prin auspicii sau auguri a crescut regatul roman, ci el îşi păzeşte timpul care i-a fost atribuit şi care are o limită clară. Mai mult, Regulus a urmat auspiciile şi a fost capturat, Mancinus şi-a păstrat religia şi a ajuns în jug; Paulus avea pui pe care îi hrănea (şi care îi serveau pentru a indica voia zeilor – n. trad.) şi totuşi, a fost ucis la Cannae; Gaius Cezar nu a ţinut seama de auspiciile şi augurii care îl împiedicau să trimită corăbii în Africa înainte de începerea iernii şi, deopotrivă, a pornit la drum şi a învins.

Capitolul 6

Totuşi, în toate aceste chestiuni, există un principiu al inducerii în eroare, al înşelării şi al conducerii pe un drum greşit a oamenilor nechibzuiţi şi risipitori, prin amăgiri care întunecă adevărul. Acestea sunt duhuri pângărite şi rătăcitoare, care, după ce s-au cufundat în vicii pământeşti şi s-au îndepărtat de vigoarea cerească, din pricina contaminării cu cele lumeşti, s-au distrus pe ele însele şi nu încetează să-i distrugă şi pe alţii; ele însele fiind depravate, infiltrează eroarea depravării în alţii. Şi poeţii îi cunosc pe aceşti demoni, iar Socrate declară că el a fost instruit şi s-a condus după voinţa unui demon, aşadar Magii au puterea de a provoca pericole şi batjocură; conducătorul acestora, Ostanes, neagă faptul că forma adevăratului Dumnezeu poate fi văzută şi spune că adevăraţii îngeri stau lângă tronul Lui. Şi Platon este de acord cu aceasta, printr-un raţionament similar, şi, păstrând ideea unui singur Dumnezeu, numeşte celelalte făpturi îngeri sau demoni. Hermes Trismegistus vorbeşte despre un singur Dumnezeu şi mărturiseşte că acesta este incomprehensibil şi nu poate fi evaluat.

Capitolul 7

Astfel, aceste duhuri se ascund în spatele statuilor şi imaginilor consacrate; ele inspiră inimile clar-văzătorilor cu elanul lor; ele animă fibrele străfundurilor; ele controlează zborul păsărilor; ele îi conduc pe mulţi, realizează oracolele, amestecă întotdeauna falsul cu adevărul, tulbură viaţa şi somnul; de asemenea, aceste spirite se strecoară pe furiş în trupurile oamenilor, îngrozindu-le mintea, deformează mădularele, afectează sănătatea, provoacă boli, aşa încât să îi constrângă pe oameni să li se închine, pentru ca să pară că, atunci când sunt îndestulate cu aburul altarelor şi cu grămezile de vite, au adus vindecarea, prin faptul că au îndepărtat ceea ce ele provocaseră. Aceasta este vindecarea adusă de ele: încetarea vătămării închinătorilor lor, iar ele nu au altă dorinţă decât să îi atragă pe oameni departe de Dumnezeu şi să îi întoarcă de la înţelegerea adevăratei religii spre superstiţia cu privire la ele. Întrucât ele însele se află sub pedeapsă, (nu au altă dorinţă decât) să îşi caute tovarăşi pentru pedeapsă, pe care, prin erorile provocate, îi vor face părtaşi ai nelegiuirilor lor. Totuşi, aceste (duhuri), când sunt conjurate de noi prin Dumnezeul cel adevărat, se retrag îndată, mărturisesc şi sunt obligate să iasă din trupurile pe care le-au posedat. S-ar putea să le vedeţi lovite de biciul maiestăţii nevăzute, prin glasul şi rugăciunea noastră, arse de foc, chinuite de sporirea unei pedepse crescânde, ţipând şi gemând, implorând, mărturisind în faţa ascultătorilor lor, care li se închină, de unde vin şi când pleacă, aşa încât dispar fie deodată, fie treptat, după cum ajută credinţa celui în cauză sau după cum se apropie harul vindecătorului. În aceste condiţii, duhurile îi obligă pe oameni să ne urască numele, aşa încât aceştia încep să ne urască înainte să ne cunoască. Ele fac aceasta de teamă ca ei să nu ne poată imita atunci când ne cunosc sau să nu le poată condamna.

Capitolul 8

Aşadar, există un singur Domn peste toate lucrurile. Căci acel caracter sublim nu poate avea pereche, întrucât el singur deţine toată puterea. Să luăm chiar de pe pământ un exemplu al guvernării divine. Când a început vreodată o alianţă de înrudire cu încredere şi a încetat fără vărsare de sânge? Astfel s-a întrerupt frăţietatea tebanilor, iar discordia s-a prelungit chiar şi în moarte, neînţelegerea vizând şi rugurile lor funerare. Un regat nu i-a primit pe gemenii romani, cărora începutul le-a fost adăpostit într-un alt cămin. Pompei şi Cezar au fost înrudiţi, totuşi, nu au păstrat legătura relaţiei lor, din cauza aspiraţiei spre putere. Şi nu ar trebui să vă minunaţi de om, căci întreaga natură îşi dă acordul în această privinţă. Albinele au un singur rege şi există un singur conducător al turmelor sau cirezilor. Cu atât mai mult există un singur conducător în lume, care, prin cuvântul Lui, porunceşte toate lucrurile care există, le aranjează potrivit unui plan şi le îndeplineşte prin puterea Sa.

Capitolul 9

Acest Unul nu poate fi văzut, El este prea strălucitor pentru a-L vedea; nu poate fi înţeles, este prea pur pentru a fi zărit; nu poate fi evaluat, este prea mare pentru ca imaginaţia să-L cuprindă. Şi atunci când declarăm că nu putem să-L evaluăm pe Dumnezeu, apreciem astfel că este El vrednic. Într-adevăr, ce templu poate avea Dumnezeu, al cărui templu este întreaga lume? Şi când eu, ca om, locuiesc în lungul şi latul pământului, să închid puterea unei maiestăţi atât de mari într-un mic templu? El trebuie să fie consacrat în mintea şi în inima noastră. Nu ar trebui să cauţi un nume pentru Dumnezeu; Dumnezeu este numele Lui. Este nevoie de cuvinte acolo unde o mulţime trebuie diferenţiată prin trăsăturile corespunzătoare lucrurilor desemnate. Lui Dumnezeu, care este unul singur, Îi aparţine întregul nume de Dumnezeu. De aceea, El rămâne unul, oriunde ar fi răspândit. Căci chiar şi oamenii Îl mărturisesc pe Dumnezeu prin multe lucruri, când mintea şi sufletul lor le este mustrat de Cel care este autorul şi originea lor. Auzim deseori spunându-se: „O, Dumnezeule”, „Dumnezeu vede”, „Laud pe Dumnezeu”, „Dumnezeu îmi va răsplăti”, „Cum va vrea Dumnezeu” şi „Dacă Dumnezeu va îngădui”. Dar ce păcat mare este acesta – să nu fii dispus să Îl recunoşti pe Cel pe care nu Îl poţi ignora.

Capitolul 10

Faptul că Cristos există şi că prin El a venit la noi mântuirea reprezintă planul şi calea. La început, evreii au avut favoare înaintea lui Dumnezeu. La un moment dat, ei au fost drepţi; înaintaşii lor au fost ascultători de perceptele lor religioase. Pornind de aici a înflorit superioritatea regatului lor şi a sporit măreţia neamului lor. Însă mai apoi nu au rămas disciplinaţi şi s-au mândrit cu încrederea în părinţii lor şi pentru că au dispreţuit preceptele divine, au pierdut bunăvoinţa pe care Dumnezeu le-o arătase. Ei înşişi sunt martorii felului în care vieţile lor au devenit pângărite şi a ofenselor aduse religiei lor încălcate şi, deşi fără glas, o mărturisesc prin sfârşitul lor; dispersaţi şi împrăştiaţi, ei rătăcesc exilaţi din tărâmul şi mediul lor, lăsaţi pe seama ospitalităţii străinilor.

Capitolul 11

Ba mai mult, Dumnezeu prevăzuse înainte că aceste lucruri aveau să se întâmple, pe măsură ce istoria se desfăşura şi finalul universului era aproape şi anume, că Dumnezeu va strânge lângă Sine mult mai mulţi închinători credincioşi, din fiecare neam şi popor, iar aceştia vor obţine din darurile divine acea bunăvoinţă a lui Dumnezeu pe care evreii au pierdut-o după au primit-o, din cauza dispreţului arătat principiilor lor religioase, De aceea, în calitate de domnitor şi stăpân al acestui har şi a acestei învăţături a fost trimis Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, care este proclamat de toţi profeţii drept Luminătorul şi Învăţătorul rasei umane. El este puterea lui Dumnezeu; El este raţiunea; El este înţelepciunea şi gloria Lui; El intră într-o fecioară; Duhul Sfânt Îi dă trup; Dumnezeu Se împleteşte cu omul. Acesta este Dumnezeul nostru; acesta este Cristosul nostru, care, ca mijlocitor între cei doi, Se îmbracă cu omul, pentru a-l conduce la Tatăl. Cristos a dorit să fie ceea ce este omul, pentru ca omul să poată fi ceea ce este Cristos.

Capitolul 12

Şi evreii ştiau că va veni Cristos, căci El fusese anunţat prin avertismentele profeţilor. Însă venirea Lui avea o dublă semnificaţie, cea potrivit căreia va îndeplini îndatoririle şi exemplul de om şi cea care Îl va mărturisi pe Dumnezeu, iar ei nu au înţeles prima sa venire, care a avut loc mai întâi, ascunsă în patimile Lui şi cred numai în cea care se va manifesta prin puterea Sa. Mai mult, poporul evreu nu a putut înţelege că aceasta a fost plata păcatelor lor. Ei au fost pedepsiţi astfel pentru orbirea înţelepciunii şi inteligenţei lor, aşa încât cei care nu erau meritau viaţa, au primit viaţă, sub ochii lor, fără ca ei să vadă.

Capitolul 13

Astfel, Isus Cristos, potrivit prezicerilor trecute ale profeţilor, prin cuvântul şi porunca glasului Său a scos demonii afară din oameni, a eliberat pe paralitici, a curăţit leproşii, a dat lumină orbilor şi putere să meargă celor şchiopi, a redat viaţa celor morţi, a impus elementelor naturii să-L slujească, vânturilor să-i fie servitori, mărilor să-L asculte, celor din ţinuturile de jos să I se supună; atunci evreii care Îl crezuseră un simplu om, din cauza umilinţei înfăţişării şi trupului Său, L-au considerat vrăjitor, la vederea libertăţii puterii Lui. Pornind de la aceasta, conducătorii şi liderii lor, adică cei pe care El îi întrecuse în ce priveşte învăţătura şi înţelepciunea, s-au aprins de mânie şi, stârniţi de indignare, au pus mâna pe El în cele din urmă şi L-au predat lui Pilat din Pont, care era procuratorul romanilor în Siria. Ei au cerut crucificarea şi moartea Lui printr-o aprobare oficială violentă şi încăpăţânată.

Capitolul 14

El Însuşi prezisese, de asemenea, că ei vor acţiona astfel, fiind precedat de mărturia tuturor profeţilor, că El va suferi, nu că va simţi moartea, ci că o va birui şi că, după ce va fi suferit, Se va întoarce din nou în cer, pentru a arăta puterea maiestăţii divine. Astfel, cursul evenimentelor a împlinit profeţiile. Căci atunci când a fost răstignit, a luat-o înaintea călăului şi Şi-a dat duhul de bună voie, iar a treia zi, potrivit voii Lui, a înviat dintre cei morţi. El S-a arătat ucenicilor întocmai cum fusese; El a îngăduit să fie recunoscut de cei care au privit şi care fuseseră una cu El şi, cu totul remarcabil prin trăinicia substanţei sale corporale, a zăbovit timp de patruzeci de zile, pentru a-i instrui potrivit învăţăturilor vieţii şi pentru a-i învăţa ceea ce trebuia să spună altora. Apoi, a fost înălţat la cer când un nor L-a înconjurat, aşa încât, ca un învingător să aducă înaintea Tatălui omul pe care îl iubise, cu care Se îmbrăcase, pe care îl protejase de moarte, pentru ca în curând să vină din cer să-l pedepsească pe diavol şi să judece rasa umană cu tăria unui răzbunător şi cu puterea unui judecător; iar ucenicii împrăştiaţi în lume, cu sfătuirea Stăpânului şi Dumnezeului lor, au proclamat învăţătura mântuirii, au condus pe oameni din eroarea întunericului spre calea luminii, i-au înzestrat pe cei orbi şi ignoranţi cu ochi, aşa încât să recunoască adevărul.

Capitolul 15

Pentru ca dovada să nu fie mai puţin solidă şi mărturisirea lui Cristos să nu fie o chestiune care ţine de bunul plac, ei sunt încercaţi de suferinţe, de cruci, prin diferite pedepse. Durerea, care este martorul adevărului, le este aplicată pentru ca Fiul lui Dumnezeu, Cristos, despre care ei cred că este dat omului pentru toată viaţa, să fie proclamat nu doar cu vocea, ci şi prin mărturia suferinţei. De aceea, noi Îl însoţim, Îl urmăm, Îl facem Conducătorul călătoriei noastre, Sursa luminii, Autorul mântuirii, căci El şi Tatăl deopotrivă promit cerul celor care caută şi cred. Noi, creştinii, vom fi ceea ce este Cristos, dacă Îl urmăm.
 

Pus la dispoziţie pe internet de:
Paul Halsall - Halsall@murray.fordham.edu

horizontal rule

 

sus

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate