![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
O predică pentru predicatori
de Daniel Branzei
“Dar ce
am impotriva ta, este ca ti-ai parasit dragostea dintai. Adu-ti, deci,
aminte de unde ai cazut; pocaieste-te, si intoarce-te la faptele tale
dintai. Altfel, voi veni la tine, si-ti voi lua sfesnicul din locul lui,
daca nu te pocaiesti.
Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor
Duhul: „Celui ce va birui, ii voi da sa manance din pomul vietii, care este
in raiul lui Dumnezeu”
(Apocalipsa
2:4-7).
Daca ceea ce
aud ca se petrece in Romania evanghelica este adevarat si daca bisericile se
afla pe o periculoasa alunecare dinspre sfintenie spre o viata de compromis
cu pacatul, se pune intrebarea ce este de facut? Pericolul in care ne aflam
este sa intram in pedeapsa anuntata de Domnul Isus bisericii din Efes: “Iti
voi lua sfesnicul din locul lui”, adica iti voi lua capacitatea de a fi
lumina pentru cei aflati in intunerec.
Care sunt caile
pe care trebuie sa “ne intoarcem de acolo de unde am cazut” , care sunt
lucrurile de care trebuie sa ne pocaim” si care sunt “faptele dintai la care
trebuie sa ne intoarcem” (Apoc. 2:5).
Poate inca si
mai urgenta este intrebarea, ce ne-ar putea MOTIVA sa facem ceea ce stim ca
ar trebui facut? Ce fel de predici ar trebui sa rostim in adunarile
evanghelice pentru ca multimile de ascultatori sa alerge de buna voie spre o
viata de sfintenie?
Problema nu
este simpla si cere un raspuns din partea lui Dumnezeu. Iata ce am gasit eu,
in realtia mea personala cu Dumnezeu si cu Domnul Isus, prin intermediul
Cuvantului pe care ni L-a lasat.
I. O clarificare a situatiei
Cred ca ar
trebui sa stabilim o terminologie pe care sa o folosim toti in aceleasi
semnificatii. Eu cred ca extremele care se fdefinesc ca “rau” si “bine” in
aceasta scriza a crestinismului evanghelic romanesc se pot numi consacrare
si compromis.
a. Prin
consacrare definesc
in termeni contemporani acea “sfintire”, acea dare lui Dumnezeu, acea punere
deoparte de care vorbeste Biblia. “Sa
nu mai dati in stapanirea pacatului madularile voastre, ca niste unelte ale
nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum
erati; si dati lui Dumnezeu madularile voastre, ca pe niste unelte ale
neprihanirii” (Romani 6:13)
“Intariti-va,
deci, mainile obosite si genunchii slabanogiti; croiti carari drepte cu
picioarele voastre, pentru ca cel ce schiopateaza sa nu se abata din cale,
ci mai de graba sa fie vindecat. Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara
care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12: 12-14).
b. Prin
compromis inteleg
acea incercare neinteleapta de a trai cu picioarele in doua barci, a fi si
cu lumea si cu Dumnezeu, a incerca sa traiesti si in Duhul si in firea
pamanteasca.
“Zic dar:
umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti. Caci
firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii
pamantesti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot
ce voiti”
(Galateni 5:16-17). “Caci
- lucru cu neputinta Legii, intrucit firea pamanteasca (Greceste: carnea,
aici si peste tot unde e „firea pamanteascaI.) o facea fara putere -
Dumnezeu a osindit pacatul in firea pamanteasca, trimetind, din pricina
pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului,
pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa
indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.
In adevar, cei
ce traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, umbla dupa lucrurile firii
pamantesti; pe cand cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului, umbla dupa
lucrurile Duhului. Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti, este moarte,
pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace. Fiindca umblarea
dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci,
ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna. Deci, cei
ce Sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu. Voi insa nu mai Sunteti
pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste intr-adevar
in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”
(Romani 8:3-9).
Consacrarea
duce la sfintirea personala, la pocainta de fiecare zi, la viata de
rugaciune, la studiul Cuvantului si la dorinta de a salva pe cati mai multi
din cei aflati inca departe de Dumnezeu, in pericolul pedepsei eterne.
Compromisul
duce la o amortire a tuturor virtutilor crestine , la o stare de “caldicel”,
suficient de religios pentru a veni la Biserica, dar insuficient de sfant
pentru a duce Biserica in afara zidurilor cladirii ei.
II. O confirmare a impasului
Nu exista
salvare decat din naufragiu si nu se pot rezolva decat probleme pe care le
recunoastem ca exista.
Statisticile
aparute in Romania ultimilor ani ne-au pus pe toti in fata unui esec de
proportii. Ca evanghelici persecutati sub regimul comunist ateu, am trait cu
iluzia ca, daca ni s-ar da voie sa ne propovaduim liber crezul intr-o
infruntare cinstita si deschisa de idei si daca ni s-ar da voie sa ne traim
marturia fara teama de represalii, vom reusi foarte repede sa convingem
populatia tarii de justetea ideilor si traiului nostru si-l vom converti in
masa la Christos.
Lipsa de
rezultate data la iveala de recensamintele recente ne fac sa cautam o
explicatie si ea nu poate veni decat din trei directii:
a. Poporul roman este de vina. Ametit de cap de pretentiile istorice ale ortodocsiei,
poporul este, in opinia unora, ne-evanghelizabil. El este leganat in
sperantele desarte ale unei “mantuiri de neam” colective si a fost “vaccinat
de urgenta” prin propaganda Bisericii Ortodoxe
impotriva “pericolul sectelor.”
b. Biserica evanghelica este de vina.
“eliberarea” mult dorita din limitarile impuse de statul comunist ateu n-a
fost folosita in mod corespunzator de bisericile evanghelice, fie din cauza
lipsei de viziune a liderilor ei, fie din cauza tradarii marturiei prin
goana dupa bunastarea materiala, lene spirituala sau preocuparea pentru
castigarea unei pozitii de prestanta sociala (institutii teologice si
diplome academice, cladiri impunatoare, implicarea in structurile politice)
in detrimentul mandatului de chemare generala la pocainta (prietenia aceasta
cu “lumea” ne-a “domesticit” si am devenit “parteneri” cu lumea, nu
acuzatori ai ei).
c. Nu este de vina nici poporul si nici Biserica evanghelica.
Ne aflam pur si simplu intr-o vreme a decaderii generale a crestinismului,
caracterizata in Biblie prin descrierea bisericii din Laodicea (Apocalipsa3:14-22).
Sustinatorii acestei pareri pot fi invinuiti de o anumita doza de “fatalism
profetic”. Ei vad un calendar al istoriei stabilit sau cunoscut si anuntat
mai dinainte de Dumnezeu si singura lor preocupare este sa recunoasca “epoca”
in care traiesc si sa se comporte ca atare. Cei care sunt convinsi ca traim
in perioada “laodiciana” a istoriei Bisericii, cred ca situatia “institutiei
religioase: este compromisa definitiv si ca “mantuirea” si Msfintirea” nu
mai pot fi experimentate decat dla nivelul individual al credinciosului.
Aflat “afara” din structurile bisericesti, Isus Christos le scrie
laodicienilor: “Iata
Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi
intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine”
(Apocalipsa 3:20).
Singura
omisiune a celor ce impartasesc acest punct de vedere este ca si Bisericii
din Laodicea i se mai da o sansa si un indemn. Deci, depinde numai de ea sa
paraseasca starea muribunda in care se afla:
“ ...
te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit
prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele, si
sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti
ungi ochii, si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i
iubesc. Fii plin de ravna, deci, si pocaieste-te!”
(Apocalpsa 3:18-19).
Daca
posibilitatea pocaintei si a intoarcerii la consacrarea care duce la
sfintirea personala si la posibilitatea de a evangheliza cu succes pe cei
din jur exista, nu ne mai ramane sa ne intrebam: “De ce nu facem ceea ce
WTIM ca trebuie facut?”
Dumnezeu a
stiut ca are de a face cu o omenire pornita spre rau si cu inclinatii
permanente spre neascultare si pacat. Dumnezeu stie ca noi NU VREM sa venim
la El ca sa fim vindecati de inoralitate si decadenta (Isaia 55 si 59).
Ca un
desavarsit parinte si pedagog, El foloseste in Biblie cateva MOTIVAYII ca sa
ne faca sa facem ceea ce altfel n-am vrea sa facem, desi este spre binele
nostru. Le vom lua in ordinea lor fireasca, asa cum apar ele in Scriptura.
A. Frica
Exista
“teologi” care pretind ca Vechiul Testament si Noul Testament sunt intr-atat
de deosebite incat “par, cel putin”, opera a doi dumnezei deosebiti. Unul al
frucii si al pedepsei in Vechiul Testament si altul al drgaostei si al
iertarii in Noul Testament. Ceea ce se fac ca nu observa acesti teologi fara
talent este ca in Noul Testament, Domnul Isus vorbeste de trei ori mai mult
despre iad decat despre rai. Majoritatea discursurilor Domnului Isus au avut
parca scopul de “a-i speria pe oameni inspre cer”. Frica este unul dintre
cele mai fundamentale instincte ale fiintei umane. Dorinta de autoconservare
ne face sa acceptam sa indeplinim lucrati pe care altfel nu le-a, face.
Niciun om n-are bani destui pentru satisfacerea placerilor lui personale.
Totusi,de frica hotilor, oamenii cheltuiesc bani pe lacate, pe sisteme de
alarma si pe paznici. Ne plangem ca nu ne ajung banii, dar aruncam cu bani
in doctori si medicamente pentru ca ne este frica de boli, suferinta si
moarte.
In cartea dedicata prin excelenta invatarii artei de a
trai, cartea Proverbelor, Biblia spune ca
“frica de Domnul este inceputul stiintei”
(Proverbe 1:7).
Unii spun ca
frica este doar pentru stapanirea animalelor, dar Dumnezeu stie ca oamenii
traiesc de multe ori chiar la acest nivel “animalic” si au nevoie sa fie
scosi de acolo. Frica este o motivatie teribila si foarte eficienta.
b. Rasplata
Aceasta a doua
motivatie pentru sfintirea personala este evidenta in pildele Domnului Isus.
El vorbeste despre ea in pilda talantilor, in pilda invitatiei la nunta, si
intr-o sumedenie de alte discursuri, publice sau private. “Daca
iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce
rasplata mai asteptati? Nu fac asa si
vamesii?” (Matei 5:46).
“Si
oricine va va da de baut un pahar cu apa, in Numele Meu, pentru ca Sunteti
ucenici ai lui Hristos, adevarat va spun ca nu-si va pierde
rasplata”
(Marcu 9:41).
“Bucurati-va in ziua aceea, si saltati de veselie; pentru
ca rasplata voastra
este mare in cer; caci tot asa faceau parintii lor cu proorocii”
(Luca 6:23).
“Daca
lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea, ramane in picioare, el va primi
o rasplata”
(1 Corinteni 3:14).
“Caci
toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos,
pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata
dupa binele sau raul, pe care-l va fi facut cand traia in trup”
(2 Corinteni 5:10).
“Caci
stiti ca fiecare, fie rob, fie slobod, va primi
rasplata de la Domnul,
dupa binele pe care-l va fi facut” (Efeseni 6:8).
“Ca unii
care stiti ca veti primi de la Domnul
rasplata mostenirii. Voi slujiti Domnului
Hristos” (Coloseni 3:24).
“Paziti-va
bine sa nu perdeti rodul muncii voastre, ci sa primiti o
rasplata deplina”
(2 Ioan 1:8).
“Iata, Eu
vin curand si rasplata
Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui”
(Apocalipsa 22:12)
“Rasplata” este
o motivatie subtila si eficace. Dumnezeu nu ne “ia” nimic fara a ne asigura
ca “ne va da” insutit mai mult! Unii spun ca “rasplata” nu este o motivatie
“spirituala” demna de un crestin. Dumnezeu o folsoeste insa si se pare ca
destul de eficient. Mai ales ca avea de a face cu niste evrei care erau
obisnuiti sa umble dupa un “ghiseft”:
“Atunci Petru a
luat cuvantul si I-a zis: „Iata ca noi am lasat tot, si Te-am urmat; ce
rasplata vom avea?”
(Matei 19:27).
c. Dragostea
Aceasta este o
motivatie de ordin superior. Pentru cel ce a inteles dragostea lui Dumnezeu
si i-a raspuns cu una pe masura, nimic nu mai este prea greu sau prea mult!
Toata lumea stie pe dinafara Ioan 3:16, dar putini baga de seama ca el este
simetric cu un alt 3:16, de data aceasta din 1 Ioan:
“Noi am
cunoscut dragostea Lui prin aceea ca El Si-a dat viata pentru noi; si noi,
deci, trebuie sa ne dam viata pentru frati”
(1 Ioan 3:16).
Exista o
conditionare a sfinteniei care este adanc inradacinata in dragoste:
“Daca Ma iubiti,
veti pazi poruncile Mele” (Ioan 14:15, 21, 23; 15:10, 14)
“Cunoastem ca
iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim
poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si
poruncile Lui nu Sunt grele; pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu,
biruieste lumea; si ceea ce castiga biruinta asupra lumii, este credinta
noastra”
(1 Ioan 5:3).
Desi nu pare la
prima vedere, motivatia iubirii este trainica si capabila de orice
sacrificiu. Iustin Martirul a avut-o atunci cand i-a raspuns Cezarului roman
care-l indemna sa-si abjure credinta in Christos si sa scape cu viata.
Nicolae Moldoveanu a avut-o atunci cand a scris cantarea:
Preaibitul meu e unul,
d. Intelegerea si integrarea in lucrarea imparatiei lui
Dumnezeu
Spre deosebire
de frica, rasplata sau dragoste, intelegerea este o motivatie la nivelul
intelectului. Ea este dobandita odata cu maturitatea spirituala.
Oare care
dintre aceste patru motivatii la o viata de sfintenie este cea mai buna? Pe
care trebuie sa o folosim noi?
Singurul
raspund la aceste doua intrebari este: “Toate sunt la fel de biblice si
trebuie sa stim sa le folosim pe toate si pe fiecare dintre ele”. Dumnezeu
le foloseste, deci noi trebuie sa le folosim.
Cineva observa
ca aceste motivatii cresc de la rudimentar la superior. Frica este animalica,
rasplata cauta folosul personal, iubirea este altruista, iar intelegerea
este statornica si definitiva.
Cine a studiat
cat de cat pedagogia stie ca TOATE aceste motivatii trebuie folosite in
procesul de educatie a copiilor.
La imaturitate,
in vremea prunciei si a copilariei, copilul invata mai ales din frica.
La pubertate,
el pierde din frica, dar poate fi modelat prin motivatia rasplatii.
Privilegiile vin impreuna cu responsabilitatile.
Pentru
adolescenta, apare ca motivatie dragostea. Eaa ramane ca motivatie si la
varsta adulta, ca in piesa lui Caragiale: “Stimabiule, daca ma iubesti, sa
trecem la ...”
Cea mai
superioara motivatie pentru varsta adulta este insa intelegerea si
integrarea liber consimtita intr-un anumit proces sau in sustinerea unei
anumite cauze.
Marile treziri
religioase, acelea pe care ni le dorim sa le vedem repetate si astazi s-au
produs pe fondul unei sensibilizari a oamenilor despre starea lor de pacat
si despre cumplita pedeapsa care-i asteapta pe cei care vor ajunge in iadul
cel vesnic.
Sacrificiile
cele ami mari s-au facut uneori din dorinta unei rasplatiri viitoare:
“ ... unii, ca
sa dobindeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li
se dadea, si au fost chinuiti”
(Evrei 11:35).
Dragosteaeste
legatura desavarsirii dintre Dumnezeu si om. Atunci cand apare, ea reuseste
sa suprime chiar si motivatia fricii:
“In dragoste nu
este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu
ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste”
(1 Ioan 4:18).
Constienta
apartenentei la un plan maret pe care l-a facut Dumnezeu pentru lumea de
acum in pregatirea unei lumi viitoare este probabil cea mai superioara si
mai statornica motivatie pentru consacrarea crestina si pentru urmarirea
unei totale sfintiri personale. Cien si-a dat seama ca lumea pacatului este
doar temporara, ca pacatul nu poate oferi decat placeri de o clipa urmate de
o vesnicie de regrete si cine Il vede pe Dumnezeu la lucru pentru
instaurarea rapida a unei lumi in care nu va intra nimic intinat si in care
va locui neprihanirea se sfinteste “din convingere.”
“Deci, fiindca
toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi,
printr-o purtare Sfanta si evlavioasa, asteptand si grabind venirea zilei
lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se
vor topi de caldura focului? Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri
noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea. De aceea, prea
iubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti
inaintea Lui fara prihana, fara vina, si in pace” (2 Petru 3:11-14).
In aceasta
categorie trebuie sa-i mentionez si pe “puritanii” Angliei si pe aceia
dintre ei care au emigrat in America. Cine studiaza viata puritanilor
descopera foarte repede ca cea mai puternica motivatie a perseverarii lor in
sfintirea personala a fost una ... escatologica!
Consecinta
faptului ca englezii au citit Biblia tradusa in limba lor materna a fost si
faptul ca ei au descoperit, nu numai, indepartarea Bisericii oficiale de
spiritualitatea evanghelica, ci si mesajele profetice care anuntau o
infruntare decisiva intre “curva cea mare” (identificata de ei cu Biserica
Romei) si poporul sfintilor. Aceasta noua intelegere a fost aplicata la
circumstantele lor social politice si religioase si i-a facut sa creada ca
traiesc vremurile apocaliptice. Aceasta i-a determinat sa “o rupa cu
paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu
cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si
aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Christos” (Tit
2:12-13). Oliver Cromwell s-a vazut pe sine un instrument in mana
divinitatii atunci cand a luptat alaturi de presbiterienii scotieni
impotriva regelui influentat de catolicism. John {inthrop, unul din
intemeietorii “Noii Anglii” (New England) din Lumea Noua a dorit sa
instaureze o “teocratie evanghelica” in care sa vina Christos (cartea “John
Winthrop, Oliver Cromwell and The Land of Promise” de Marc Aronson ar trebui
sa fie lectura obigatorie pentru toti pastorii romani, mai ales pentru cei
stramutati in America)..
IV. O contracarare a mesajelor periculoase
Wtiind mai bine
decat noi ca aceste “motivatii” ii indeamna pe oameni la sfintenie, Satan,
dusmanul sufletelor noastre, cauta din rasputeri sa le contracareze.
El o face in
primul rand negand valabilitatea celor patru motivatii spre sfintire si in
al doilea rand prin aplicarea lor gresita.
Diavolul
incurajeaza raspandirea unei evanghelii lipsite de frica!
Diavolul cauta
sa-i convinga pe necrestini si pe crestini deopotriva ca singura rasplata pe
care o poti avea in viata este aceea ope care ti-o poate oferi el in
placerile de o clipa ale pacatului.
Diavolul cauta
sa ne cufunde intr-un crestinism legalism sau, dimpotriva, tolerant, ambele
la fel de lipsite de dragostea fierbinte fata de Christos si de Imparatia
Lui.
Diavolul cauta
sa nege invatatura despre venirea iminenta a Domnului Isus Christos.
“Inainte de
toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de
batjocuri, care vor trai dupa poftele lor si vor zice: „Unde este fagaduinta
venirii Lui? Caci de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum
erau de la inceputul zidirii!” (2 Petru 3:3-4).
Tactica aceasta
a Diavolului se vede deslusit in ceea ce se predica in multe din bisericile
zise “evanghelice” din Romania contemporana.
Ce este de
facut?
Trambita
trebuie sa sune un mesaj limpede si deslusit, iar trambitasii trebuie sa-si
dea seama ca ei predica mult mai mult cu viata, decat cu cuvintele rostite
de ei la amvon!
1. N-ar trebui
sa excludem din predicile noastre amenintarea cu pedeapsa divina! Unele din
cele mai mari treziri religioase s-au produs atunci cand oamenii si-au dat
seama de grozavia pedepsei care-i paste pe cei care nu s-au separat
definitiv de lumea pacatului. Una din cele mai celebre predici a fost
intitulata chair asa: “Un pacatos pierdut in minile unui Dumnezeu manios!”
2. N-ar trebui
sa uitam sa vorbim de “rasplata” pentru care se merita sa socotim toate
lucrurile de acum drept niste tragice si trecatoare “gunoaie” (Filipeni
3:7).
3. N-ar trebui
sa uitam sa vorbim si sa traim ca niste adevarati “indragostiti.” Cum se
face aceasta? Se spune ca un adolescent care incepuse sa citeasca nuvele
siropease despre aventuri romanitice a intrebat-o pe mama lui: “Mama, de
unde sa stiu cand m-am indragostit cu adevarat?” Raspunsul ei a fost: “Nu-ti
face nici o grija! Cand te vei indragosti iti vei da seama si singur.”
Peste cativa ani, baiatul a venit acasa parca plutind pe deasupra pamantului.
Canta si-i straluceau ochii in cap de fericire.”
Mama lui s-a uitat amuzata la el si i-a spus: “Ei
acum mai ai nevoie sa ma intrebi pe mine daca te-ai indragostit?”
Dragosetea pentru Christos este contagioasa. Se ia ... de la om la om! cel
mai repede se ia de la ... predicatori.
4. N-ar
trebui sa ne multumim cu o eterna pruncie spirituala.
Predicile
noastre ar trebui sa mearga dincolo de ceea ce se spune astazi in biserici.
Pavel ofta si el cam pentru acelas lucru:
“In adevar, voi
care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa
va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, si ati ajuns sa
aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare. Si oricine nu se hraneste decat cu
lapte, nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc.
Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a
deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul. De aceea, sa
lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos, si sa mergem spre cele
desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte,
si a credintei in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre punerea
manilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. Si vom face
lucrul acesta, daca va voi Dumnezeu”
(Evrei 5:12-6:3).
Ma intreb mereu ce ar mai ramane din predicile mele
daca s-ar scoate din ele
“adevarurile incepatoare ale lui Hristos, ... temelia
pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu, invatatura despre
botezuri, despre punerea manilor, despre invierea mortilor si despre
judecata vesnica” ? Mie mi se pare ca nici
despre acestea n-am vorbit chiar despre toate ... Mai este ceva si ...
dincolo de ele?
Exista locuri
in care singurul subiect al predicilor este chemarea la mantuire. Oamenilor
nu li se spune insa si ce trebuie sa faca dupa ce au venit la Christos. Nu
exista nici o preocupare pentru procesul de maturizare, de indentificare a
darurilor personale si pentru descoperirea misiunii si destinului personal
al fiecarui credincios. Ni s-a spus in Semanar ca orice predica fara chemare
la mantuire este o ocazie pierduta, dar nu ni s-au spus prea multe despre
ceea ce trebuie sa le spunem celor care s-au intors deja la Christos si
baltesc fara noima pe bancile bisericilor. Atata vreme cat spirituaitatea
eavnghelica va continua sa se masoare doar prin frecventa la biserica si
prin marimea darniciei, marturia de dincolo de zidurile adunarii va continua
sa fie debila si deziluzionanta.
Cea de a doua
metoda folosita de Diavol pentru a impiedica consacrarea si umblarea dupa
sfintirea personala este confundarea tintelor. El vrea sa amestece
motivatiile pana ce nu ramane decat un fel de talmes balmes din ele. Daca nu
ne poate impiedica sa vorbim cu entuziasm, diavolul doreste sa ne vada
vorbind “anapoda” (termenul denumeste o situatie in care picioarele o iau
intr-o parte si trupul doreste sa m,earga in alta. “Ana-poda” = “impotriva
picioarelor” sau “picioare impotrivitoare”).
Ar trebui sa ne
silim sa stim cu cine avem dea face si sa cautam sa adaptam motivatia
mesajului nostru in functie de nivelul la care se afla interlocutorul sau
ascultatorii nostri.
Nu prea are
rost sa vorbesti numai despre “dragoste” si “siguranta mantuirii” unor
oameni firesti care traiesc inca robi ai poftelor lor pacatoase.
Una a spus
Domnul Isus in public si alta le-a spus El celor din anturajul intim al
ucenicilor. Una le-a predicat El celor ce, refuzandu-l pe El, refuzau
implinirea planului lui Dumnezeu in vietile lor si cu totul alta le-a spus
celor ce, zdrobiti sub povara pacatelor, sttateau inaintea Lui spalati in
lacrimile pocaintei.
Si pentru ca
veni vorba, siguranta mantuirii si perseverenta sfintilor in har sunt ambele
doctrine sustinute de textul Scripturii. Ele sunt asemenea sinelor de cale
ferata, merg in paralel. Pe care o preferati? Pe care sa o indepartam?
Abandonarea uneia din ele ar duce iremediabil la tragedia unui accident
feroviar. Pentru ajungerea noastra cu bine la tinta, ne sunt amandoua la fel
de necesare.
La fel, nu
inteleg de ce trebuie sa ne certam in dispute sterile despre venirea
Domnului. Cine are mai multa dreptate? Pre, post sau a milenistii? Parerea
mea este ca singura doctrina care trebuie sa ne pasioneze este “iminenta
venire a Domnului.” Fiecare generatie a trenurat de frica sau de bucuria ei
si fiecare generatie nu s-a inselat, ci a avut dreptate.
Dumnezeu
procedeaza cu noi ca un parinte intelept. Daca un tata le-ar spune copiilor
ca pleaca in oras si se va intoarce pe la ora sapte seara, copiii ar fi
ispititi sa-si faca de cap cam pana la ora sase, sase si jumatate si sa se
apuce sa faca curat si sa fie cuminti doar cu cateva minute inainte de
revenirea lui “tata.” Un ataa intelept, ingrijorat de purtarea copiilor in
lispa lui nu le va spune copiilor lui cand se intoarce. “Fiti cuminti,
catata vine repede” le va spune el. Copiii vor fi cuminti si vor pastra
toate la locul lor tocmai pentru ca nu stiu cand se va deschide usa si va
intra in casa tata. Dumnezeu este un Tata desavarsit de intelept, un pedagog
foarte priceput care ne-a spus:
“Vegheati, deci,
caci nu stiti ziua, nici ceasul in care va veni Fiul omului”
(Matei 25:13).
“Si sa fiti ca
niste oameni, care asteapta pe stapanul lor sa se intoarca de la nunta, ca
sa-i deschida indata, cand va veni si va bate la usa”
(Luca 12:36
).
Fie
ca credem in rapirea iminenta, fie ca credem in judecata iminenta, trebuie
sa vestim impreuna “iminenta venire a Domnului si Stapanului nostru!”
Scrisoarea
fratelui Iosif Ton raspandita pe Internet vorbea despre importanta
dobandirii unei viziuni adecvate.
O “viziune”
este definita ca o perspectiva peste timp sau spatiu.
Imediat
dupa ce am venit in America, Dumnezeu m-a dus aproape de o foarte mare
biserica americana dispusa foarte mult sa ma ajute.
Am fost
repartizat la unul dintre pastori care, prins cu alte o mie de activitati,
m-a rugat sa-i fac sarcina mai usoara si sa-i raspund la trei intrebari. El
a luat o foaie de hartie si a scris sus, pe prima fata: “Care sunt scopurile
viziunii cu viata personala si cu biserica ta pe urmatorii cinci, zece,
cincisprezece ani?”
Lasand spatiu
pentru raspuns, la mijlocul foii a scris: Care sunt obstacolele care crezi
ca stau in calea implinirii viziunii tale?
Intorcand
apoi foaia a scis deasupra: “Cum crezi ca te putem ajuta noi?”
Mi-a dat un pix
si m-a lasat singur sa ma gandesc in timp ce el se pregatea de zor la un alt
birou pentru lucrarea lui de diploma. Dupa o jumatate de ora s-a intors la
mine si m-a vazut palid si cu fruntea plina de broboane mari de transpiratie.
M-a intrebat: “Ai probleme cu scrisul in limba engleza?” I-am raspuns: Aia
este cea mai mica din problemele mele ... Am mari probleme cu ... gandirea.
N-am fost obisnuit sa gandesc in perspectiva. In Romania, noi n-am avut
libertatea sa actionam. Am fost redusi la stadiul de a reactiona la ceea ce
faceau autoritatile. Niciunul dintre noi n-a stiu ce va aduce viitorul in
afara de faptul ca L-am asteptat pe Domnul Isus.”
A zambit si mi-a spus: “Bine ai venit in lumea libera!
Aici trebuie sa-ti definesti singur drumul si ...
nu mai poti da vina pe nimeni. Trebuie sa
terogi si sa primesti de la Domnul strategia ta de lucru. Noi nu-ti putem
spune ce sa faci,. Trebuie sa o primesti de la el. Noi iti putem da doar o
mana de ajutor ca sa o indeplnesti.”
Da-mi voie sa-ti pun tie astazi acele cateva intrebari.
Daca ar fi sa-ti definesti viziunea pe care o ai tu in lucrare, care ar fi
ea? Unde vrei sa fi impreuna cu biserica ta peste cinci, zece, cincisprezece
ani? Ce vrei sa realizezi pana atunci? Care sunt pasii necesari pentru
implinirea viziunii tale? Cu
ce trebuie sa incepi? Care sunt lucrurile care
te-ar putea impiedica sa-ti realizezi viziunea ta? Cum vei inlatura din cale
aceste obstacole?
Sigur, trezirea
spirituala nu trebuie sainceapa intotdeauna cu pastorii si predicatorii.
Dumnezeu poate folosi pe oricine.
N-ar fi insa
frumos si potrivit ca El sa-i cada pe pastori in primele randuri ale celor
care se ofera sa lucreze pentru aceasta?
A. Importanţa învierii lui Isus Hristos
1. Aceasta este crucială pentru Evanghelie
1 Corinteni 15:1-4
2. Acesta este imperativă pentru credinţa salvatoare
Romani 10:9
3. Aceasta a fost subiectul predicării apostolilor
Fapte 2:24-32
Fapte 13:30
Fapte 17:18
Fapte 26:3
4. Aceasta era calificarea unui apostol
Fapte 1:21-22
R.A. Torrey a spus că învierea lui Isus Hristos din morţi a fost:
Piatra de căpătâi a doctrinei creştine
Gibraltar-ul evidenţei creştine
Waterloo al infidelităţii
B. Mărturia biblică a învierii lui Hristos
1. Profeţiile
Psalmul 16:10
Fapte 2:25-31
Iona 1:17
Matei 12:40
2. Revendicarea lui Isus
Matei 16:21
Matei 17:23
Ioan 11:25
3. Atestată de toţi autorii Noului Testament
Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov şi Iuda
C. Natura învierii lui Isus Hristos
1. A fost miraculoasă
Învierea lui Hristos a fost cea mai mare demonstraţie singură a puterii lui
Dumnezeu din tot timpul.
Efeseni 1:19-20
Filipeni 3:10
2. Aceasta a fost trupească
Luca 24:39, 46
Ioan 19:38-42
1 Corinteni 15:4-7
D. Necesitatea învierii lui Hristos
1. A fost necesară pentru a valida moartea Sa pentru păcat
2. Pentru a permite mijlocirea Sa din prezent
3. Pentru a permite a doua Sa venire
E. Rezultatele învierii Sale
I. Pentru viaţa creştină
1. Noi avem asigurarea învierii tuturor persoanelor
a. a unora spre mântuire
b. a altora spre pierzare – acordată în învierea lui Isus Hristos
2. Acesta este răspunsul final al lui Dumnezeu la problema morţii, 1
Corinteni 15:12-58
3. Noi am fost înviaţi cu El,
Romani 6:4, Coloseni 3:1,
şi am fost puşi cu El în locurile cereşti, Efeseni 2:6
4. Hristos a devenit viaţa noastră,
Filipeni 1:21; Coloseni 3:4; Ioan 11:25-26,
de aici noi trăim pentru El,
Coloseni 3:1; 2 Corinteni 5:15
5. Creştinul a intrat în noua creaţie
Romani 6:4-5; 2 Corinteni 4:6, 5:17
prin renaşterea sa prin Hristosul cel înviat, 1 Petru 1:3
II. Pentru universul moral
1. Învierea ne dă asigurarea că noi trăim într-o lume guvernată de cinstea
absolută
2. Noi trăim într-o lume în care, cel puţin, binele va triumfa
3. Mormântul gol arată triumful neprihănirii
La prima privire, crucea proclamă triumful răului şi al nelegiuirii. Dar în înviere Dumnezeu răspunde spre slava serviciului lui Hristos. Moartea a avut drept asupra Lui, prin păcat. Acum că El a murit odată pentru totdeauna pentru păcat, moarta nu mai are nici un drept. Dreptul este acum de partea lui Hristos şi a poporului Său.
|
![]() |
![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate |
![]() |