Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Teologie
 

Decembrie 2005
Arhiva editurii
Caută în site

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Pagina de Umor
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

 


Pagina de Teologie

 

Dr. Benjamin Cocar

Pagina de Teologie este realizată de

 

Dr. Bejamin Cocar,

Profesor Asistent de Biblie şi Teologie la Luther Rice Seminary, Georgia, USA

 

Pastor al Bisericii Baptiste Eben-Ezer

 

 

Site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer, unde Dr. Bejamin Cocar slujeşte ca pastor, pune la dispoziţia frăţietăţii meditaţii zilnice, care pot fi citite mergând direct la site-ul bisericii, sau prin site-ul Publicaţiei Baptiste de Apologetică.

 

Pentru cei care au posibilitatea să asculte predici, oferim frăţietăţii predicile fratelui Dr. Bejamin Cocar, care pot fi găsite pe site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer.

 

Orice comentariu poate fi trimis la adresa:
apologetics@voxdeibaptist.org

 

Biserica Eben-Ezer

 

Începând cu luna decembrie 2005, vă prezentăm o altă temă la pagina de Teologie, cursul Romani predat de Dr. Benjamin Cocar la William Tyndale College in iarna anului 2000. Cursul de faţă este o analiză exegetică a cărţii Romani cu accent pe înţelegerea metodei lui Pavel de dezvoltare a subiectului cheie a neprihănirii lui Dumnezeu aşa cum se desprinde din tratarea sa a omului pierdut, naţiunea Israelului, şi creştinul. Atenţie specială se acordă unei înţelegeri a naturii vieţii victorioase a creştinului aşa cum apare în scrisoarea lui Pavel către biserica din Roma.

 

 

ROMANI

 

Obiectivele cursului

 

1. De a completa un studiu exegetic al cărţii Romani oferind o atenţie specială dezvoltării argumentului din epistolă.

 

2. De a studia cele cinci doctrine majore ale credinţei creştine aşa cum sunt prezentate în Romani.

 

3. De a ghida pe student în dezvoltarea îndemânărilor de studiere a Bibliei şi pregătirea lecţiilor.

 

4. De a provoca pe student de a aplica principiile doctrinare din Romani la viaţa sa zilnică.

 

5. De a încuraja pe student să memoreze versetele cheie din Romani pentru beneficiul propriu cât şi pentru evanghelism.

 

Epistola lui Pavel către Romani

 

Această scrisoare este cea mai semnificativă scrisoare teologică scrisă vreodată. Augustin de Hippo (354-430), cel mai influent dintre părinţii bisericii, a fost convertiţi în urma citirii textului din Romani 13:13-14. Martin Luther, părintele Reformei Protestante, studia cartea Romani când a ajuns la concluzia că numai credinţa poate justifica o persoană înaintea lui Dumnezeu. John Wesley, fondatorul Metodismului, a fost convertiţi pe 24 mai 1738, în urma citirii introducerii lui Luther a cărţii Romani Karl Barth a fost convertit prin Cartea Romanilor. Nenumăraţi alţi creştini au fost aduşi la Hristos prin citirea sau studierea cărţii Romani. Scriitorul de faţă a fost convertiţi în 1972 după ce a auzit o predică din Romani 2:4. Această scrisoare reprezintă o temelie solidă pentru credinţa creştină. John Calvin spunea că „înţelegerea cărţii Romani oferă o cheie de înţelegere a Creştinismului”. Autorul cărţii către Romani prezintă cinci doctrine creştine într-un fel distinct: Condamnarea, Justificarea, Sfinţirea, Glorificarea şi Consacrarea.

 

Autorul demonstrează că fiecare este un păcătos care are nevoie de mântuire. Apoi arată că oricine poate fi justificat prin credinţă, sfinţit prin lucrarea Duhului, slăvit cu Hristos. În ultima parte a epistolei, autorul pledează pentru consacrarea, pentru dedicarea din partea acelora justificaţi prin credinţă.

 

Prin încuviinţarea comună, Romani este cea mai mare dintre scrisorile lui Pavel, şi biserica romană a devenit unul din centrele majore ale Creştinismului, deşi nu se cunoaşte prea multe despre circumstanţele din jurul fondării şi a istoriei timpurii a acestei biserici. Apostolul nu se ocupă cu aceste lucruri în cursul scrisorii sale. Luca nu oferă nici un ajutor dincolo de a menţiona că Acuila şi Priscila, cu care a trăit şi a lucrat Pavel la Corint, veniseră recent din Italia (Fapte 18:2). El nu spune nimic despre mărturia lui Pavel către ei, aşa că presupunerea este că ei erau deja credincioşi. Expulzarea evreilor din Roma prin ordinul împăratului Claudius a fost dictată, conform istoricului Suetonius (Claudius 25), prin „tulburările de la instigarea lui Chrestus”. Din moment ce confundarea lui „i” şi „e” nu erau cunoscute în traducerile latine din greacă, este posibil să concludem din această afirmaţie că evreii romani au devenit neobişnuit de agitaţi şi dezordonaţi cu privire la proclamarea în mijlocul lor a lui Isus ca Hristos (Christus), provocându-l pe împărat să ia o acţiune împotriva lor. Dar agitaţia nu putea fi cauzată de zelul mesianic al nuanţelor revoluţionare. Oricum ar fi fost, este probabil ca a cincia decadă din primul secol credinţa creştină să fi câştigat un punct de sprijin în capitala imperiului. Conform cu Abrosiaster (secolul 4), biserica romană nu a fost stabilită de un apostol (care îl scoate pe Petru din considerare) ci de creştini evrei nenumiţi. Când a scris Pavel, aceasta devenise foarte faimoasă pentru credinţa ei (1:8) (Romanii în EBC, Introducere).

 

Autorul

 

1. Nu a pus nimeni în discuţie autoritatea Paulină.

2. Pavel spune că a scris-o, 1:1.

3. Părinţii bisericii timpurii o listează ca fiind a lui Pavel.

4. Stilul aparţine marelui apostol.

 

Data

 

Punctul fix pentru datarea şederii lui Pavel în Corint (locul scrierii), este apariţia sa înaintea lui Galion, proconsulul din Ahaia, Fapte 18:12-17, care era în slujbă între anii 50-54 d. Hr., şi cel mai probabil anul 51 d. Hr. În Fapte 18:18, Luca ne oferă o declaraţie generală a vremii, „Pavel a mai rămas destul de multă vreme”, şi majoritatea cercetătorilor ar data Romani între 55-56.

 

Locul scrierii

 

1. Corint în timpul celei de-a treia călătorii misionare, Romani 15:22şu.

2. Pavel a stat cu Gaius, Romani 16:23, acelaşi om ca în 1 Corinteni 1:14.

3. Erast, vistiernicul din Corint, transmite salutări, Romani 16:23.

4. Fivi, un membru al bisericii din Chencrea era în drum spre Roma, Romani 16:1-2 (Chencrea era portul de est al Corintului).

 

Ocazia şi scopul

 

1. Pavel şi-a propus să viziteze Roma în drumul său către Spania, Romani 15:22-23.

2. Pavel avea nevoie de rugăciunile lor, Romani 15:31.

3. Fivi vizita Roma, aşa că Pavel s-a folosit de această ocazie, Romani 15:1.

4. Nici un alt apostol nu a vizitat Rome, aşa că el a vrut să-i încurajeze, şi să-i pregătească pentru vizita sa, Romani 1:7:13.

5. Ca să scrie o sistematizare teologică a Credinţei Creştine.

 

Destinatarul

 

Titlurile Epistolelor Pauline nu sunt parte din text, aşa că subtitlul „PROX ROMAIOGX” nu poate fi atribuit apostolului ci trebuie luat ca reflectând înţelegerea bisericii ca un întreg undeva în al doilea secol. Cu toate acestea, din moment ce cititorii intenţionaţi sunt localizaţi la Roma de către scriitor (Romani 1:7, 15), toată îndoiala cu privire la destinatar s-ar părea a fi eliminată. Totuşi, câteva manuscrise nu au cuvintele „în Roma” (G. Origen, Ambrosiaster), şi P46, are doxologia de încheiere din 16:25-27, la finalul capitolului 15. Datorită acestor variaţii, unii cred că aceasta era ori o scrisoare circulară, ori că ar fi fost trimisă la Romă fără de capitolul 16 şi către Efes cu capitolul 16 (T.W. Manson, Studies in the Gospels and Epistles, Philadelphia: Westminster Press, 1962). Deşi unii scriitori sunt de acord cu Manson, majoritatea cercetătorilor susţin poziţia că Pavel a adresat scrisoarea către biserica din Roma. Pavel avea în minte trei vizite: către Roma, Spania şi Ierusalim, şi biserica din Roma este în centrul acestor vizite. Pavel a intenţionat de multă vreme să-i viziteze (Romani 1:13) pentru a distribui câteva daruri spirituale, ca să-şi împărtăşească credinţa cu ei. Apoi el intenţiona să meargă în Spania, şi avea nevoie de rugăciunile lor (Romani 15:28). De ce le-a scris acestora despre aceste planuri? El îi cunoştea pe mulţi din membrii bisericii din Roma, membrii care l-au susţinut şi l-au ajutat în timpul misiunii lui către Asia (Romani 16:2-15), şi el avea nevoie de sprijinul lor în timpul vizitei la Ierusalim (Romani 15:30-32).

 

Karl P. Donfried scrie: „Fără îndoială că s-a ajuns la un consens că Romani este adresată către comunitatea creştină din Roma care se găsea într-o situaţie istorică particulară” (Karl p. Donfried, The Romans Debate, Peabody, Mass: Hendrickson Publishers, 1977, 1991, p. 49).

 

Canonicitatea

 

1. Autorităţile antice includ în mod regulat Romani

2. Marcion avea Romani pe lista sa

3. Canonul din Muratori avea inclus Romani

 

Valori teologice

 

Profesorul Everett Harrison de la Fuller scrie: „Romani mulţumeşte dorinţa spiritului uman după o expunere comprehensivă a marilor adevăruri despre mântuire expuse în mod logic, susţinute şi iluminate de Scriptura Vechiului Testament” (Romans, in the Expositor's Bible Commentary, vol. 10, Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1976, pg. 7).

 

Acestea sunt câteva din valorile teologice:

1. Mântuirea

2. Justificarea prin credinţă

3. Trinitatea, Dumnezeu Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt

4. Botezul Duhului

5. Viaţa în Hristos

6. Glorificarea credinciosului

7. Suveranitatea lui Dumnezeu

8. Imputarea păcatului lui Adam şi a neprihănirii lui Hristos

9. Firea / duhul

10. Lipsa de credinţă a Israelului şi eliberarea lui finală

11. Consacrarea

12. Creştinismul tare / slab

13. Legea

14. Statul / biserica

 

Roma şi Biserica din Roma

 

Oraşul a fost fondat în 753 î. Hr. în Italia pe şapte dealuri (Palatine, Capitoline, Aventine, Caelian, Oppian, Esquiline şi Verminal), la circa 15 mile de gura Râului Tiber. În 510 î. Hr. Republica a fost stabilită. În acea vteme, oraşul a fost încercuit de zidul Servian. În anul 27 î. Hr., Octavian s-a ridicat ca suprem şi i s-a dat numele de Augustus. Isus s-a născut în timpul domniei lui Augustus (27 î. Hr. – 14 d. Hr.) şi şi-a îndeplinit lucrarea sa în timpul succesorului lui Augustus, Tiberius (14-37 d. Hr.), Luca 3:1.

 

În timpul lucrării lui Pavel, oraşul Romei avea peste patru milioane de oameni şi jumătate erau sclavi. Roma avea o populaţie mare de evrei. Biserica din Roma nu a fost fondată de Pavel sau Petru, şi Epistola nu oferă nici o cheie despre cum s-a început biserica. Aceasta a fost începută probabil de evreii care au fost prezenţi la Cinzecime, Fapte 2:10, precum şi călătorii şi negustorii creştini din Asia. Primul contact al lui Pavel cu biserica din Roma a fost atunci când el s-a întâlnit cu Acuila şi Priscila la Corint (Fapte 18:2). Acest cuplu a fost exclus din Roma în vremea lui Claudius, 49 d. Hr. Din Epistola către Romani înţelegem faptul că atât evreii cât şi neamurile făceau parte din biserica din Roma (Romani 1:13; 4:1). Pavel cunoştea pe mulţi din membrii ei (Romani 16), şi cunoştea lucruri bune despre ei, Romani 15:14, „În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii”. Nu numai aceasta, Pavel avea şi încredere în ei, şi a cerut rugăciunile lor ca el să poată fi eliberat de necredincioşii din Iudea. Biserica din Roma a fost formată din multe „biserici de casă” (Romani 16:14-15), formate a fi independente de sinagogi, şi în acest fel ele puteau câştiga un statut semi-legal.

 

Schiţa

 

I. Prolog 1:1-17

Adresarea şi salutul 1:1-7

Scriitorul şi biserica din Roma 1:8-15

Tema 1:16-17

 

II. Condamnarea 1:18-3:20

Păcătosul raţional / păgânul 1:18-32

Păcătosul moral / reformat / ipocrit 2:1-2:16

Păcătosul religios / evreu 2:17-3:8

Vina întregii omeniri 3:9-20

 

III. Justificarea 3:21-5:21

Explicarea Justificării / un dar gratuit 3:21-31

Ilustrarea Justificării / prin credinţă 4:1-25

Rezultatele Justificării / aplicaţie 5:1-11

Imputarea păcatului lui Adam / a neprihănirii lui Hristos 5:12-21

 

IV. Sfinţirea 6:1-8:13

Eliberaţi de moarte 6:1-11

Eliberaţi de păcat 6:12-23

Eliberaţi de lege 7:1-25

Sfinţirea aplicată 8:2-13

 

V. Glorificarea 8:14-39

Familia lui Dumnezeu 8:14-17

Speranţa glorioasă 8:18-39

 

VI. Necredinţa umană şi harul divin 9:1-11:36

Trecutul lui Israel 9:1-33

Prezentul lui Israel 10:1-21

Speranţa viitoare a Israelului 11:1-36

 

VII. Consacrarea 12:1-15:13

Introducere 12:1-2

Consacrarea / fratele creştin 12:3-8

Consacrarea / viaţa socială / diferite îndemnuri 12:9-21

Consacrarea / viaţa seculară / legile civile 13:1-7

Consacrarea / dragostea creştină 13:8-14

Consacrarea / creştinii slabi 14:1-15:13

 

VIII. Epilog 15:14-16:27

 

I. PROLOG 1:1-17

1. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,

2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.

3. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,

4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

5. prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,

6. între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.

7. Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

8. Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.

9. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele,

10. şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.

11. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră,

12. sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.

13. Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.

14. Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.

15. Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.

16. Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului;

17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă."

 

A. Adresarea şi salutul 1:1-7

 

Scrisoarea lui Pavel către Romani începe ca majoritatea scrisorilor sale, Pavel către sfinţii din acel loc, salutări. De fapt, acesta era tipul scrisorilor antice.

 

Paulos este numele roman oficial; numele evreiesc al autorului era Saul, el era din tribul lui Beniamin. Tarsus este locul unde Pavel s-a născut (Fapte 23:3), şi astăzi încă este un oraş agitat la câteva mile de Marea Mediteraneană pe malul de sud al Turciei. În familia sa el a fost bine pregătit în Scripturile evreieşti şi în tradiţii (Fapte 24:4-8; Filipeni 3:5-6). El a învăţat limba evreiască antică din textele Vechiului Testament; de la părinţii lui a învăţat aramaica. Pentru a se relata faţă de comunitate el a trebuit să înveţe greaca. El a învăţat arta de a face corturi (Fapte 18:3). Pe lângă şcoala timpurile din sinagoga din Tarsus, Pavel a studiat sub faimosul rabin Gamaliel (Fapte 22:3). El era un fariseu (Filipeni 3:5), foarte zelos pentru tradiţiile poporului său. El a participat la executarea lui Ştefan (Fapte 8:1).

 

Pavel a fost convertit în jurul anului 35 d. Hr. pe Drumul Damascului. Trei relatări ne spun despre experienţa sa, Fapte 9:3-19; 22:6-21; 26:13-23. În experienţa convertirii sale, Pavel a acceptat pretenţiile lui Isus şi ale bisericii, însăşi lucrurile pe care încerca să le distrugă. Isus era într-adevăr Mesia şi avea prioritate peste templu şi lege. Experienţa de pe Drumul Damascului a fost şi chemarea lui Pavel de a duce Evanghelia către lumea neamurilor (9:15; 22:21).

 

Pavel este un doulos al lui Hristos, este un rob la dispoziţia Stăpânului său. Născut ca cetăţean roman, un om liber, Pavel a fost arestat de chemarea lui Dumnezeu, şi din acel moment el nu mai avea nevoie de libertatea lumii, dar el s-a predat pe deplin în serviciul Stăpânului său.

 

Chemat să fie un apostol

 

Dumnezeu adresează trei chemări:

1. O chemare generală – Dumnezeu îi invită pe toţi care aud Evanghelia să vină şi să fie mântuiţi, Isaia 45:22; Matei 11:28; Ioan 7:37

2. O chemare efectivă – Duhul Sfânt aduce pe păcătosul ales la credinţă şi pocăinţă, Ioan 6:65; Romani 1:6; 8:30.

3. O chemare spre slujire – anumiţi indivizi chemaţi la anumite tipuri de slujire, Romani 1:1.

 

Apostolos înseamnă un mesager, trimis, sau ambasador. Cuvântul este relatat faţă de verbul „a trimite” şi se referă la cel care este trimis de altul. În Noul Testament numele este dat celor doisprezece ucenici ai lui Isus (Luca 6:13). Dar după primul Paşte, termenul apostolos a fost extins de biserica timpurie pentru a se referi nu numai la cei doisprezece, ci la un cerc mai mare de predicatori autoritari şi martori ai Domnului înviat (Fapte 14:4, 14; Romani 16:7; 1 Corinteni 4:9; 15:5-9; 2 Corinteni 11:13; Galateni 1:19; 2:7-9).

 

Cei unsprezece apostoli au enunţat cerinţele pentru oficiul de apostol:

1. un martor al învierii lui Isus;

2. un martor al lucrării lui Isus de la botezul Său, Fapte 1:12-22.

 

Deşi acesta a fost criteriul utilizat de ei în înlocuirea lui Iuda, în biserica timpurie vedem că aceste cerinţe nu au fost aplicate în toate cazurile (Iacov, Pavel).

 

Pavel, robul lui Hristos, un apostol, chemat de Dumnezeu, ştie că el a fost pus deoparte pentru euaggelion Theou, evanghelia lui Dumnezeu. Pavel nu numai că are claritatea chemării sale, dar cunoaşte şi originea „veştii bune” – Dumnezeu. Vestea bună, evanghelia, îşi are originea în Dumnezeu. Mesajul lui nu este doar o veste bună, ci este vestea bună a lui Dumnezeu. Cea mai bună definiţie a „evangheliei” este în 1 Corinteni 15:1-4. Hristos a murit, a fost îngropat, dar El a înviat! Aceasta este vestea bună a lui Dumnezeu. Dumnezeu n-a ţinut evanghelia în secret până la Calvar, ci El a revelat-o către profeţii Sfintei Scripturi (Geneza 3:15, „proto-euangelion”; 15:5-6; Isaia 53 – ‚evanghelia după Isaia’).

 

Evanghelia se referă la Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus. Fără El nu este nici o veste bună. Fără moartea, îngroparea şi învierea Lui nu există nici o veste bună! Evanghelia se referă la Cel care este atât OM cât şi DUMNEZEU. El este născut din sămânţa lui David (Marcu 10:47şu; Matei 1:1; Apocalipsa. 22:16). Hristos nu a pus prea mare greutate pe această desemnare în calitate de fiu al lui David, dar nu a respins-o atunci când alţii i-au atribuit-o lui.

 

El nu este doar uman, El este Dumnezeu. El nu a devenit Dumnezeu prin învierea Lui, El era Dumnezeu din eternitatea. În cadrul vieţii Lui pământeşti, Isus a fost Fiul lui Dumnezeu în umilinţă şi slăbiciune, dar la învierea Sa a fost numit Fiul lui Dumnezeu cu putere. Învierea Sa este arvuna pentru învierea credinciosului, 1 Corinteni 15:22.

 

Conform Duhului sfinţeniei

 

Acesta este un fel evreiesc normal de a spune Duhul Sfânt, şi Duhul Sfânt este cel care atestă întronarea lui Isus ca „Fiul lui Dumnezeu cu Putere” (F. F. Bruce).

 

Prin Hristos şi de dragul numelui Său, noi am primit harul şi apostolia. Mântuirea vine înaintea serviciului. Mai întâi, Isus ne-a dat mântuirea Sa, favoarea nemeritată de la Dumnezeu, şi apoi, el ne-a împuternicit să-i chemăm pe oamenii din toate neamurile către ascultarea credinţei, cerută prin credinţă.

 

Credincioşii din Roma sunt chemaţi:

  1. să aparţină lui Isus

  2. să fie sfinţi

 

Harul şi pacea de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos

 

Pavel conclude salutul său prin asocierea harului şi a păcii aşa cum o face în multe din scrisorile sale. Aceasta poate fi o combinaţie a felurilor greceşti şi evreieşti de salut, charis şi shalom! Dragostea lui Dumnezeu, darul Său ne mântuieşte şi pacea Lui ne menţine în echilibru perfect în viaţa noastră creştină. Dumnezeu este Tatăl nostru, şi Isus Hristos este Domnul nostru. Cei din Roma, Pavel, toţi credincioşii din primele secole, toţi credincioşii din întreaga istorie, şi credincioşii de astăzi, cu toţi sunt parte din familia lui Dumnezeu! Noi nu mai suntem străini ci „membrii în casa lui Dumnezeu”, Efeseni 2:19.

 

B. Scriitorul şi biserica din Roma 1:8-15

 

În această secţiune, câteva din caracteristicile lui Pavel sunt dezvăluite:

 

1.     Pavel era un creştin mulţumitor, „Mulţumesc lui Dumnezeu… căci credinţa voastră este vestită în toată lumea”. Sfinţi din Roma aveau avantajul de a fi în oraşul capitală, şi mulţi vizitatori au răspândit veştile despre credinţa lor în întregul imperiu. Pavel a auzit de credinţa lor şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru aceasta. El nu este gelos că lucrarea din Roma merge mai bine decât în alte locuri unde a lucrat el, nu, el mulţumeşte lui Dumnezeu pentru sfinţii a căror credinţă este bine cunoscută.

 

2.     Pavel era un creştin care slujeşte, „Dumnezeu, căruia Îi slujesc…” El nu este ruşinat să fie un rob. Isus a venit să slujească nu să fie slujit. Dar în societatea noastră nu este ceva popular să slujeşti, noi vrem să fim slujiţi. Pavel a slujit lui Dumnezeu. El era la dispoziţia lui Dumnezeu. Pavel nu a slujit intereselor altcuiva, sau ale sale, nu, el l-a servit pe Dumnezeu.

 

3.     Pavel era un creştin care se ruga, „vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele”. Rugăciunea implică umblarea cu Dumnezeu, părtăşia cu Domnul, rămânerea în El. Pavel şi-a adus aminte de creştinii din Roma în rugăciunile sale, dar nu numai de ei, el se ruga pentru toate bisericile.

 

4.     Pavel era un creştin dăruitor, „ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră”. El a primit harul lui Dumnezeu şi apostolia şi doreşte să împartă, să împărtăşească acestea cu credincioşii din Roma. Dorinţa lui este de a da pentru a ajuta, pentru a face creştini mai puternici. El nu dă ca să impresioneze, ca să câştige cinste, popularitate, bani. Dăruirea lui este spre a-i face pe alţii tari.

 

5.     Pavel era un creştin smerit, „ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună şi voi şi eu”. El este marele apostol, campionul lui Dumnezeu care a proclamat Evanghelia prin imperiu, şi încă mai avea nevoie de ceilalţi credincioşi.

 

6.     Pavel era un creştin cu scop, „de multe ori am avut de gând să vin la voi…”. El avea dorinţa, el a făcut planul, dar nu s-a mişcat până nu a aprobat Stăpânul său.

 

7.     Pavel era un creştin zelos, „am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia”. Ce creştin! El este doritor să predice, să spună vestea bună. Câţi de mulţi de astăzi nu au nici dorinţă, nici zel de a predica Evanghelia. Pavel s-a simţit obligat atât faţă de greci cât şi faţă de cei ce nu erau greci, barbari, înţelepţi şi nebuni. Aceasta era povara sa. El avea să-l proclame pe Hristos cu pasiune egală către un sclav fugar precum Onisim sau ca unui monarh mândru precum regele Agripa.

 

Tot el demonstrează următoarele calităţi:

 

(1) Altruist (v. 8) Punctul lui Pavel de la începutul salutului său este centrat pe romani. El este mulţumitor pentru ei şi îi laudă pentru credinţa lor.

(2) Spiritual (v. 9) El a slujit Evanghelia lui Isus cu spiritul său, în locul emoţiilor sau a tăriei sale fizice.

(3) Statornic (v. 9) Pavel se roagă pentru romani fără încetare.

(4) Predat (v. 10) Pavel avea un spirit de ascultare şi şi-a predat lui Dumnezeu voinţa sa.

(5) Specific (v. 10) Pavel avea o misiune specifică în minte pentru romani. El intenţiona, după voia lui Dumnezeu, să îi viziteze pe romani şi să împartă daruri spirituale.

(6) Sincer (v. 10-11) Sinceritatea lui Pavel a fost evidenţiată de faptul că el a căutat să fie slujit de către romani şi să le slujească şi el lor în acelaşi timp. Tot el a încercat cu toată convingerea să meargă la Roma, dar a fost împiedicat. Perseverenţa sa era şi ea o evidenţă pentru sinceritatea sa.

(7) Sacrificial (v. 14-15) Dorinţa lui Pavel de a se jertfi pentru lucrarea slujirii poate fi văzută în faptul că el a admis datoria sa universală faţă de Hristos de a predica Evanghelia şi bunăvoinţa sa de a predica Evanghelia.

 

C. Tema epistolei 1:16-17

 

Neprihănirea lui Dumnezeu revelată

Nu mi-e ruşine de Evanghelia pentru că:

1. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricui care crede

2. Ea este o neprihănire revelată de la Dumnezeu.

 

Credincioşii romani se aflau în oraşul capitală, şi ei erau expuşi la tot felul de filozofii şi învăţături. Pentru unii, evanghelia era un lucru ruşinos, dar nu şi pentru Pavel. El nu era ruşinat de evanghelie. Mulţi credincioşi din lumea de astăzi sunt ruşinoşi faţă de evanghelie. De ce? Pentru că ei nu ştiu dynamos al evangheliei. Articolul definit lipseşte dinaintea cuvântului „putere”, evanghelia este o putere a lui Dumnezeu care duce la mântuire. Cuvântul nostru „dinamită” este transliteraţia din cuvântul grecesc dar nu traducerea acestuia. Dynamos nu se referă la o putere explozivă. Grecii nu ştiau nimic despre praful de puşcă. Evanghelia nu este dinamita lui Dumnezeu, ci ea este mesajul dulce şi iubitor al milei şi harului pe care Duhul Sfânt în harul suveran îl face operativ în inima păcătosului ales spre mântuire (Wuest's Word Studies).

 

Câteva caracteristici ale Evangheliei:

(1)      Persoana Evangheliei

Isus Hristos este persoana Evangheliei (v. 16). 1 Corinteni 15:3-4 este definiţia biblică a Evangheliei lui Hristos. „… Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi…”

 

(2)      Scopul Evangheliei

Scopul Evangheliei este pentru „mântuirea oricui care crede”. Dr. Hunter scrie că unii ar spune că scopul Evangheliei este o demonstrare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, sau primul exemplu al lui Dumnezeu de umanitarism. Deşi acestea ar putea fi adevărate, singurul scop acceptabil poate fi mântuirea. Prin mântuire, Dumnezeu îşi arată dragostea şi umanitarismul Său. Când vorbea de porunca Sa de a iubi, Isus a spus, „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).

 

(3)      Puterea Evangheliei

Puterea Evangheliei este în Domnul Dumnezeul Omnipotent. Cuvântul grec pentru putere din context este „dunamis”, de unde am derivat noi cuvântul „dinamită” (Webster's New World College Dictionary, 424). Aceasta implică faptul că puterea lui Dumnezeu este explozivă. Vedem cum constructorii folosesc dinamita pentru a curăţa granitul pentru a face drum pentru o cale sau tunel pentru un drum. O formă distructivă de dinamită o vedem în război. Dar, puterea explozivă a lui Dumnezeu este mult mai mare decât aceasta, de sigur, pentru că el a creat granitul şi componentele dinamitei cu un cuvânt. Evanghelia poartă în site puterea explozivă a lui Dumnezeu. Aceasta este suficientă pentru a „bubui” orice păcat din viaţa vreunei persoane dacă are credinţa de a aprinde fitilul.

 

(4)      Planul Evangheliei

Planul universal al Evanghelia este mântuirea pentru TOŢI care cred. Nu contează dacă persoana este un evreu, grec, american, african, arab, eschimos sau pigmeu. Oricine are credinţă în Evanghelia Domnului Isus Hristos va fi mântuit. Ioan 3:16 spune, „oricine crede în el nu va pieri ci are viaţa veşnică”. Planul Evangheliei este ca toţi oameni să fie mântuiţi prin har, prin credinţă (Efeseni 2:8).

 

1. Individualitatea „Mie nu mi-a ruşine…”

2. Supremaţia, „puterea lui Dumnezeu…”

3. Suficienţa, „pentru mântuirea oricui

4. Simplicitatea, „care crede”.

 

Mai întâi evreul şi apoi grecul dovedeşte faptul că Evanghelia este pentru oricine, pentru toată omenirea. Evreului i s-a oferit mai întâi Evanghelia, Ioan 1:11, dar ei au respins-o, aşa că aceasta a fost oferită grecilor.

 

Evanghelia conţine mai mult decât ceea ce s-a spus:

- o neprihănire a lui Dumnezeu este revelată din credinţă spre credinţă;

- cel neprihănit va trăi prin credinţă

 

Cuvântul „neprihănire” este cuvântul cheie în Romani (vezi Leon Morris). Substantivul este dikaiosune, şi adjectivul, dikaios, şi înţelesul este „ceea ce este drept, care se conformează cu ceea ce este drept, care aparţine de ce este drept”. Ideea fundamentală este cea a unei stări sau condiţii care se conformează cu ordinea, aparte de consideraţia de folosire şi obicei sau a altor factori care să determine ordinea şi direcţia. Ceea ce este drept nu este determinat de om sau de oricare alte consideraţii externe, ci de Dumnezeu şi aceasta prin decretul divin.

 

Neprihănirea este:

1. Neprihănirea personală a lui Dumnezeu

2. Neprihănirea cu care El îi justifică pe păcătoşi pe motivul credinţei

 

Neprihănirea vine de la Dumnezeu, aceasta îşi are originea în El. Neprihănirea este ceea ce este Dumnezeu, ce are şi ce dă. Dumnezeu este neprihănit, omul este nelegiuit. Evanghelia arată că neprihănirea lui Dumnezeu poate fi acordată oamenilor păcătoşi. Aceasta este „de la credinţă la credinţă”. Neprihănirea lui Dumnezeu este primită prin credinţă şi reprodusă prin credinţă. Noi suntem mântuiţi prin credinţă şi aceasta duce la trăirea prin credinţă. Aceasta începe cu credinţa şi se termină cu credinţa.

 

Cel neprihănit trăieşte prin credinţă era ceea ce spunea Habacuc în 2:4, şi Pavel a citat în Galateni 3:11. Cealaltă referinţă este Evrei 10:38. Cel neprihănit va fi mântuit (viaţa poate fi luată ca veşnică, şi pentru Pavel şi alţii aceasta era sinonimă cu mântuirea) prin credinţa sa.

 

Episcopul Lightfoot spune despre acest text că întreaga lege a fost dată lui Moise în 613 precepte. David în Psalmul 15 le aduce pe toate în raza a unsprezece. Isaia le-a redus la şase, Mica la trei şi Isaia, într-un capitol ulterior, la două. Dar Habacuc le condamnă pe toate într-una singură: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (John Rogers Pitman, The Whole Works of the Rev. John Lightfoot).

 

continuare în numărul viitor...

sus

 

 

Ce este nou?

Misiunea Vox Dei vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi!

CHAT Creştin! Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere! [apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate