Pagină de Teologie
Pagina Teologică este realizată de fratele pastor Dr. Bejamin
Cocar, Assistant Professor of Bible and Theology, Luther Rice Seminary, Georgia,
USA.
BOTEZUL DUHULUI SFÂNT
Dr. BENIAMIN COCAR
LISTĂ DE ABREVIERI
ISBE International Standard Bible Encyclopedia
EBC The Expositor's Biblical Commentary
NAC New American Commentary
NASB New American Standard bible
NDT New Dictionary of Theology
NICNT New International Commentary of the New Testament
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Botezul Duhului Sfânt reprezintă o doctrină scripturală foarte importantă şi
este uimitor faptul că această doctrină vitală este înconjurată de atât de multă
confuzie. Cea mai mare parte a celor care au scris cu privire la acest subiect
recunosc diferenţa de opinii în ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt. Motivul
principal pentru aceasta îl constituie înţelegerea necorespunzătoare a naturii
distincte a bisericii din această epocă. Dacă cineva doreşte să înţeleagă corect
doctrina botezului Duhului, trebuie să definească biserica potrivit învăţăturii
Noului Testament, confirm căreia biserica este trupul lui Cristos, iar botezul
este operaţia divină a Duhului lui Dumnezeu, prin care credinciosul este aşezat
în Cristos. O altă sursă a confuziei constă în identificarea botezului Duhului
cu alte lucrări ale Duhului Sfânt şi, în principal, cu lucrarea de umplere.
Faptul că aceste două lucrări ale Duhului Sfânt sunt distincte reiese în mod
evident dintr-o serie de contraste accentuate din Scriptură. Dacă ar fi să
expunem toate aceste diferenţe şi alte aspecte ale diferitelor lucrări ale
Duhului, ar fi nevoie de sute de pagini, sarcină ce depăşeşte obiectivul acestei
lucrări. Scopul lucrării de faţă este acela de a defini botezul Duhului dintr-o
perspectivă nou testamentală, de a determina momentul lui, agentul, rezultatele
care îl caracterizează şi locul lui în dispensaţionalismul progresiv.
CAPITOLUL II
O DEFINIRE A BOTEZULUI DUHULUI SFÂNT
Scriptura prezintă doctrina botezului în suficiente pasaje încât să permită
celui ce o studiază să ajungă la o definire exactă a acestui botez. În Noul
Testament există cu totul unsprezece referiri specifice la botezul Duhului.
Acestea sunt: Matei 3:11, Marcu 1:8, Luca 3:16, Ioan 1:33, Fapte 1:5; 11:16-17,
Romani 6:1-4, 1 Corinteni 12:13, Galateni 3:27, Efeseni 4:5 şi Coloseni 2:12.
Cercetătorii şi teologii care au interpretat greşit aceste versete au dat
naştere diferitelor perspective şi nevoii de a prezenta semnificaţia corectă a
botezului Duhului. Principalul text care poate sluji ca bază pentru o definire a
botezului Duhului este 1 Corinteni 12:13: „Noi toţi am fost botezaţi de un
singur Duh, într-un singur trup" (1). Mişcarea Penticostală Holiness asociază
botezul Duhului cu o a doua binecuvântare, care este echivalentă cu umplerea
Duhului. Un fost profesor la Universitatea Oral Roberts, Howard M. Ervin, scrie:
„În lumina experienţei convertirii sale şi a umplerii Duhului, ce vroia Pavel să
spună în 1 Corinteni 12:13? Răspunsul este evident. Trebuie numai să ne amintim
că Pavel s-a convertit pe drumul Damascului, în întâlnirea lui cu Isus cel
înviat şi că, trei zile mai târziu, în Damasc, a fost umplut cu/botezat în Duhul
Sfânt atunci când Anania şi-a pus mâinile peste el în numele lui Isus. Se pare,
deci, că acţiunea Duhului Sfânt de convertire nu s-a încheiat o dată cu
experienţa lui Pavel. Pentecostul lui a urmat la trei zile după convertire.” (2)
Este evident că o asemenea concepţie este greşită, întrucât o referire la o a
doua binecuvântare trebuie să reiasă din text şi nu din afara lui. Mişcarea
Penticostală se bazează pe elementul experimental al botezului Duhului şi din
această pricină a trebuit să tragă concluzia că există două botezuri spirituale.
Unul este botezul în Cristos, la convertire, iar celălalt este botezul în Duhul
Sfânt, care reprezintă o experienţă ulterioară. Această afirmaţie este făcută în
contradicţie cu afirmaţia lui Pavel potrivit căreia există un singur botez în
această epocă (Efeseni 4:5). Merrill Unger defineşte astfel botezul Duhului:
„Botezul Duhului este acea operaţie divină a Duhului Sfânt care îl aşază pe
credincios în Cristos, în trupul Lui mistic, biserica, şi care îi face pe
credincioşi una în viaţa Fiului lui Dumnezeu Însuşi, împărtăşind cu toţii
mântuirea, nădejdea şi destinul Lui.” (3)
Este evident că această definiţie exclude elementul experimental, considerând că
botezul operează în viaţa credinciosului fără vreo manifestare exterioară.
Autorul acestei lucrări este întru totul de acord cu definiţia dată botezului
Duhului de către profesorul său. McCune scrie: „Botezul Duhului Sfânt reprezintă
plasarea juridică, ne-experimentală, a adevăratului credincios în Biserica ce
constituie Trupul lui Cristos.” (4)
CAPITOLUL III
MOMENTUL BOTEZULUI DUHULUI
Momentul botezului Duhului Sfânt trebuie analizat din două puncte de vedere:
istoric şi personal. Pentru a stabili momentul în care a avut loc pentru întâia
oară botezul Duhului, trebuie luate în considerare consemnările Scripturii.
Relatarea Evangheliilor prezintă botezul ca pe un eveniment viitor (Matei 3:11,
Marcu 1:8, Luca 3:16, Ioan 1:33). În cartea Faptele Apostolilor 1:5, botezul
este încă un eveniment viitor, dar în Fapte 11:15-18 se arată că el a avut loc
deja. Începutul botezului Duhului trebuie găsit între Fapte 1:5 şi 11:15-18, iar
fapte 2 corespunde acestui început. Roland McCune, profesor de teologie
sistematică la Seminarul Teologic Baptist din Detroit, scrie:
„Petru pune semnul egalităţii între experienţa din casa lui Corneliu şi ceea ce
s-a întâmplat de Rusalii, precum şi între cele două cazuri şi ceea ce Isus
promisese în Fapte 1:5. Aşadar, Pentecostul marchează împlinirea promisiunii lui
Isus şi începutul botezului Duhului.” (5)
Cei mai mulţi evanghelici sunt de acord că acest eveniment reprezintă începutul
lucrării unice a Duhului Sfânt în epoca Bisericii. Dar unii susţin că acest
eveniment s-a petrecut numai la Rusalii şi că nu s-a mai repetat niciodată.
Merrill Unger spune că acest eveniment este „la fel de irepetabil ca şi crearea
universului, a omului, întruparea lui Cristos, viaţa Lui fără păcat, moartea Lui
înlocuitoare, învierea Lui glorioasă sau orice alt eveniment din istorie.” (6)
Deşi nu susţine perspectiva caracterului ulterior mântuirii, Unger nu consideră
că evenimentele de după Rusalii sunt identice, ci le numeşte „darul Duhului.”
(7) Pentru el, acest „dar al Duhului” reprezintă o experienţă orizontală, în
contrast cu Rusaliile. Însă această perspectivă nu este lipsită de deficienţe,
căci relatarea din Fapte 1:5 spune că ceea ce s-a petrecut în casa lui Corneliu
era identic cu ce se întâmplase la Rusalii şi este greu de explicat unirea
credinciosului cu Cristos şi cu ceilalţi credincioşi ca datând din vremea
Rusaliilor. (8) Putem trage concluzia că botezul Duhului a început la Rusalii,
dar acest eveniment nu a fost singurul moment istoric în care acesta a avut loc,
ci el se petrece o dată cu regenerarea fiecărui credincios. Înainte de Rusalii,
credincioşii nu au primit botezul Duhului dar, după acel moment, toţi
credincioşii care sunt mântuiţi primesc acest botez. (9) Cei care caută o
experienţă existenţială asociată cu botezul Duhului, îl consideră o experienţă
subsecventă mântuirii, o „a doua binecuvântare”. Din pricina confuziei între
botez şi umplere, Torrey a spus nu toţi credincioşii primesc botezul Duhului
Sfânt în momentul regenerării, ci la o dată subsecventă acestuia. (10) Campbell
crede că există două botezuri diferite ale Duhului, unul o dată cu mântuirea şi
celălalt „atunci când duhul locuieşte cu tine şi în tine într-un mod mai intim”.
(11) Stanley Horton, în încercarea de a clarifica perspectiva penticostală
asupra sfinţirii, scrie:
„Adunările lui Dumnezeu şi majoritatea celorlalţi penticostali trinitarieni
consideră că botezul Duhului Sfânt este o experienţă distinctă de regenerare.
Aceasta înseamnă că, după ce Duhul Sfânt ne botează în trupul lui Cristos,
suntem saturaţi sau umpluţi cu Duhul. Astfel, botezul în Duhul este o experienţă
distinctă, care are loc după convertire.” (12)
Punctul de vedere afirmat mai sus nu are un fundament biblic puternic şi se
bazează mai mult pe speculaţie şi tradiţie. Botezul Duhului Sfânt pentru toţi
credincioşii are loc în momentul mântuirii şi acea experienţă nu se repetă. O
persoană devine parte a trupului lui Cristos prin botezul Duhului Sfânt şi este
ciudat să credem că acea persoană este scoasă din Trup pentru a fi botezată din
nou în el. (13) Fapte 2 şi 8 par să prezinte o anumită dificultate. În ambele
relatări, credincioşii (apostolii şi samaritenii) nu au fost botezaţi în
momentul mântuirii lor. J.I. Packer spune că primii ucenici „a trebuit să treacă
printr-o experienţă în două etape, cu două niveluri, pentru a putea deveni
credincioşi înainte de Rusalii.” (14) Dar pentru credincioşii de după Rusalii,
care au fost mântuiţi în această epocă, nu mai sunt motive să aştepte o
experienţă desfăşurată în două etape. Motivul botezului ulterior mântuirii
petrecut în Samaria era ca iudeii să poată recunoaşte clar că acest grup de
samariteni era mântuit. Ryrie scrie:
„Cea mai bună explicaţie pentru această întârziere din Samaria pare să fie
legată de natura schismatică a religiei samaritenilor. Dat fiind faptul că
samaritenii aveau propriul lor mod de închinare, care rivaliza cu închinarea
iudeilor de la Ierusalim, era necesar să li se arate că această credinţă nouă nu
avea rolul de a reprezenta un rival pentru noua credinţă care prinsese rădăcini
în Ierusalim… Această întârziere a acordării Duhului a scutit biserica primară
de situaţia de a avea două biserici-mame: una în Ierusalim şi una în Samaria…
Acest fapt a păstrat unitatea bisericii în această etapă timpurie.” (15)
Nici un cercetător nu ar trebui să îşi bazeze pe aceste două cazuri concluzia că
acesta era modelul pentru epoca noastră, întrucât scrierile lui Pavel arată
limpede că botezul Duhului are loc în momentul mântuirii (1 Corinteni 12:13) şi,
dacă atunci el a avut loc o dată cu mântuirea, „prin analogie, la fel s-a
întâmplat în cazul tuturor convertirilor de după Rusalii”. (16) A fi mântuit
înseamnă a fi botezat cu Duhul Sfânt; cele două sunt simultane. Mântuirea nu
este posibilă fără această lucrare a Duhului Sfânt. Botezul Duhului Sfânt este o
parte inseparabilă a mântuirii şi, astfel, nu poate fi sub nici o formă
subsecvent mântuirii, ci simultan cu aceasta.
CAPITOLUL IV
AGENTUL BOTEZULUI DUHULUI
Un subiect mult dezbătut se leagă de cel care botează în cadrul lucrării de
botezare a Duhului – Duhul Sfânt sau Cristos. Utilizarea prepoziţiei greceşti εv
s-a aflat în centrul multor păreri controversate. În acest capitol vor fi
examinate cinci perspective: 1) Perspectiva utilizării restrictiv locative a
prepoziţiei εv; 2) Perspectiva lui Kenneth S. Wuest; 3) Perspectiva divizării
botezului în două; 4) Perspectiva potrivit căreia agentul este Duhul Sfânt; 5)
Perspectiva potrivit căreia agentul este Isus Cristos.
Perspectiva utilizării restrictiv locative a prepoziţiei εv
Această perspectivă susţine că agentul botezător este Isus Cristos, care îl
botează pe credincios în „sfera Duhului Sfânt”. Potrivit lui Leon Morris, 1
Corinteni 12:13 se referă la Duhul Sfânt ca la elementul „în care ei sunt
botezaţi; cei botezaţi sunt aduşi în sfera Duhului”. (17) Explicând utilizarea
locativă a prepoziţiei εv, A. T. Robertson a declarat:
„Chiar şi aşa, trebuie să observăm că toate exemplele nou-testamentale care
conţin această prepoziţie pot fi explicate din perspectivă locativă.
Posibilitatea acestui punct de vedere este motivul pentru care εv a fost folosit
astfel la început. Desigur, prin urmare, în limba engleză prepoziţia este
tradusă prin „cu”, dar εv în sine nu are acest înţeles. Sensul poate fi înţeles
doar în contextul potrivit” (18)
Robertson dă nişte exemple din Noul Testament pentru a-şi dovedi punctul de
vedere, precum Luca 22:49, unde lovirea cu sabia poate fi privită ca fiind
localizată în sabie sau în sfera acesteia. F. Kling, comentând 1 Corinteni
12:13, scrie: „Duhul este reprezentat aici ca fiind elementul în care sunt
transferaţi cei botezaţi şi în care, ca rezultat al botezului lor, ei trăiesc şi
acţionează”. (19) Cei care susţin acest punct de vedere afirmă că, dacă Pavel ar
fi vrut să comunice ideea că Duhul Sfânt este agentul, ar fi folosit prepoziţia
υπo în loc de εv. (20) Este evident că această opinie se bazează pe faptul că
prepoziţia εv a fost tradusă prin „cu” de-a lungul Noului Testament.
Examinarea folosirii sensului locativ al lui εv scoate la iveală o serie de
probleme. Nici unul dintre comentatorii care susţin această perspectivă nu
explică ce înţelege prin „sfera Duhului Sfânt”. Robertson nu clarifică
semnificaţia lovirii „în sabie” din Luca 22:49. McCune scrie: „credinciosul nu
este adus în Duhul Sfânt sau în sfera Duhului Sfânt, ci în Trupul lui Cristos.
Teologic vorbind, „în domeniul Duhului” nu are un înţeles exact”. (21) În
momentul mântuirii, credincioşii intră în Trupul lui Cristos, pentru că Trupul
nu este Trupul Duhului Sfânt, ci al lui Cristos. Însă această idee nu explică
sensul întrebuinţării locative a prepoziţiei εv. Alte pasaje din Scriptură
demonstrează că acest punct de vedere nu are nici un suport. Un verset care
descalifică folosirea restrictivă a lui εv este 1 Corinteni 6:2: „Nu ştiţi că
sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi…” Construcţia
greacă a folosit prepoziţia εv pentru a exprima instrumentul sau agentul prin
care lumea va fi judecată, iar o traducere a lui εv prin „în sfera voastră” ar
fi foarte neclară. (22)
Perspectiva lui Kenneth S. Wuest
Această perspectivă nu lasă loc pentru Cristos drept agent al botezului Duhului
Sfânt. Wuest susţine că Duhul Sfânt este singurul participant la botez. El scrie:
„În expresia „El vă va boteza în sfera Duhului Sfânt”, cuvântul „Duh” stabileşte
o limită a actului botezului şi Ioan desemnează contrastul dintre botezul lui şi
cel al Domnului nostru. Botezul lui Ioan, care se făcea în apă şi prin
intermediul apei, era o ceremonie. Botezul Domnului nostru se referea întru
totul la Duhul, un botez în care Duhul Sfânt este singurul agent…Botezul Duhului
la care se referea Ioan era acelaşi pe care îl menţionează Pavel în 1 Corinteni
12:13. Este un botez în Duhul în sensul că el nu se leagă de apă, ci de Duhul,
care oficiază El Însuşi botezul.” (23)
Problema acestei perspective constă în faptul că ea lămureşte rolul lui Cristos
în botezul Duhului folosind gramatica, în special când este vorba de Matei 3:11,
unde nu îl identifică pe Cristos drept botezător. El caută să armonizeze
relatarea Evangheliilor cu cea a Epistolelor, arătând că Duhul Sfânt este
botezătorul în ambele cazuri, în vreme ce versetul din Matei învaţă că Isus este
Cel care botează.
Perspectiva divizării botezului în două
Cei care susţin această perspectivă cred că, în Scriptură, există două categorii
de învăţături referitoare la botezul Duhului. Una dintre ele învaţă că Duhul
Sfânt este agentul, iar cealaltă că Isus Cristos este agentul. Acest punct de
vedere susţine că „ambele botezuri” au loc în momentul mântuirii şi diferă de
cel al lui Campbell, care afirmă caracterul ulterior mântuirii. Chafer explică
această perspectivă atunci când scrie:
„Pasajele în care Duhul Sfânt este legat de botez trebuie clasificate în două
grupe. Într-una din ele Cristos este agentul botezător, iar Duhul Sfânt este
influenţa binecuvântată care caracterizează botezul. În cealaltă categorie de
pasaje, Duhul Sfânt este agentul botezător, iar Cristos, în calitate de Cap al
trupului Său mistic, este receptorul şi influenţa binecuvântată ce
caracterizează botezul”. (24)
Din perspectiva lui Chafer, relatările din Evanghelii şi Fapte aparţin celei
dintâi grupe, iar cele din Epistole trebuie incluse în cea de-a doua grupă.
Scopul acestei perspective este de a reconcilia pasajele aparent contradictorii
cu privire la botezul Duhului. Pornind de la prepoziţia εv, această abordare
împarte botezul Duhului în două: unul „în” Duhul şi unul „de către” Duhul. În
versetele în care nu este folosită prepoziţia εv, Chafer se concentrează asupra
cuvântului „a boteza”. Chafer nu are nici un suport biblic pentru această
perspectivă. Textul din Efeseni 4:5 declară că există „un singur botez”, în
vreme ce Chafer explică faptul că acesta este cel de-al doilea botez. Se pare că
Cafer caută să ocolească învăţătura clară a versetului, care nu vorbeşte despre
două botezuri, ci despre unul singur.
Perspectiva potrivit căreia agentul este Duhul Sfânt
Această perspectivă este strâns asociată cu cea a lui Wuest, cu singura
deosebire că Wuest nu lăsa loc pentru implicarea lui Isus în botezul Duhului.
Rolul de agent al Duhului Sfânt este larg acceptat de către creştinii
conservatori. Walvoord susţine că „ideea aducerii în sfera lucrării Duhului
Sfânt, prin botez, nu este exclusă de considerarea Duhului Sfânt drept agent al
botezului”. (25) Întru totul de acord cu această perspectivă este şi afirmaţia
lui Ryrie: „accentul primar este pus pe Duhul Sfânt, ca agent al botezului care
ne aduce în trupul lui Cristos”. (26) Această perspectivă nu Îl exclude pe Isus
din botezul Duhului, dar rolul principal aparţine Duhului Sfânt. Pentru a
armoniza relatările din Evanghelii şi din Fapte cu cele din Epistole, acest
punct de vedere vine cu o nouă definiţie a botezului Duhului. Dat fiind faptul
că Duhul Sfânt nu se afla în lume înainte de înălţarea lui Isus, a trebuit să
prezinte în acele relatări o definiţie premergătoare înălţării în ce priveşte
botezul Duhului. Pe baza sensului locativ al prepoziţiei εv, Unger afirmă că „agentul
botezului Duhului este Însuşi Duhul Sfânt”. (27) Dar, aşa cum am afirmat mai
devreme, εv poate avea nu numai un sens locativ, ci şi unul instrumental. Deşi
Ryrie, Unger, Walvoord, şi Criswell se apropie de o înţelegere corectă a
agentului botezului, ei greşesc prin faptul că susţin lucrarea exclusivă a Duhul
Sfânt.
Perspectiva potrivit căreia agentul este Isus Cristos
O înţelegere corectă a diferitelor întrebuinţări ale prepoziţiei εv poate
stabili agentul botezului Duhului. Deşi unii gramaticieni au stabilit că εv are
numai un sens locativ, această opinie nu este corectă. Dana şi Mantey plasează
această prepoziţie în categoria celor care pot fi folosite în două cazuri:
locativ şi instrumental. (28) Cazul instrumental este cel mai logic în cazul
întrebuinţării prepoziţiei cu referire la botezul Duhului, pentru că exprimă
ideea modului în care se îndeplineşte un lucru. Dana şi Mantey afirmă:
„Probabil că acest caz a fost precedat istoric vorbind de vechiul caz asociativ
ale cărui urme se regăsesc în sanscrită. Ideile de asociere şi instrumentalitate
sunt mai strâns legate decât par la prima vedere. Într-un sens, unul este
asociat cu mijloacele prin care s-a îndeplinit un obiectiv iar cel asociativ
furnizează mijloacele părtăşiei… Funcţia cazului instrumental este considerabil
diferită. Rădăcina lui de referă la mijloacele acţiunii”. (29)
Dezacordul acestei perspective constă în distincţia dintre agentul personal şi
cel impersonal. Duhul Sfânt nu trebuie privit ca un mijloc impersonal, ci, după
cum spune McCune: „Cristos este botezătorul suprem, iar Duhul Sfânt este
mijlocul sau agentul personal al lui Cristos”. (30) Din însăşi natura versetelor
referitoare la botezul duhului reiese clar că atât Cristos, cât şi Duhul Sfânt
joacă un rol în cadrul botezului. Agentul botezului este Cristos, care foloseşte
Duhul Sfânt pentru a-l boteza pe credincios în trupul lui Cristos. Din punct de
vedere teologic este corect să legăm botezul Duhului de Cristos, dat fiind
controlul pe care Cristos îl are asupra lucrării Duhului Sfânt. La Rusalii,
Petru a atribuit revărsarea Duhului Sfânt lucrării lui Cristos (Fapte 2:33).
(31)
CAPITOLUL V
CARACTERISTICILE BOTEZULUI DUHULUI
Lucrarea Duhului Sfânt este unică în ce priveşte Biserica nou testamentală.
Botezul Duhului este limitat la această epocă
Lucrarea de botezare a Duhului nu se întâlneşte în nici o altă dispensaţie, fapt
ce poate fi dovedit deopotrivă din punct de vedere teologic şi biblic. Teologic
vorbind, dovada se bazează pe 1 Corinteni 12:13: „Noi toţi am fost botezaţi de
un sigur Duh, într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi,
şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”. Potrivit definiţiei botezului
Duhului (dată mai devreme în această lucrare), o persoană poate fi adusă în
trupul lui Cristos numai în această epocă. Biserica este limitată la această
epocă şi la fel este şi botezul. Biblic vorbind, nu se menţionează niciodată că
această lucrare a botezului Duhului ar fi fost experimentată în Vechiul
Testament sau în zilele de început ale lucrării lui Isus pe pământ. Chiar şi
după învierea lui Isus şi înainte de înălţarea Sa la cer, El a declarat că ea
era încă de domeniul viitorului. (32) Discutând despre data botezului Duhului,
McCune scrie: „Răpirea Bisericii pune capăt botezului Duhului”. (33) Deşi Duhul
va fi activ şi în epoca mileniului, în Biblie nu există nici o menţiune
specifică referitoare la lucrarea Lui de botezare în acea vreme. Potrivit lui
Walvoord, mântuirea şi botezul Duhului sunt simultane. Prin urmare, putem
concluziona că această lucrare a Duhului Sfânt este una specifică acestei epoci.
Dispensaţionalismul a susţinut poziţia de mai sus a discontinuităţii, potrivit
căreia botezul Duhului Sfânt este limitat la epoca bisericii.
Dispensaţionalismul progresiv a sugerat o continuitate a doctrinei botezului
Duhului, pornind de la oamenii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, continuând în
epoca bisericii şi în împărăţia viitoare din vremea mileniului. (34) Post-modernismul
a adus o mulţime de schimbări în gândirea teologică. Unul dintre domeniile
afectate de aceste schimbări a fost cel al gândirii dispensaţionaliste.
Dispensaţionalismul clasic a fost revizuit, iar dispensaţionalismul revizuit
devine un dispensaţionalism progresiv. Uneori este dificil să mai numim
dispensaţionalismul progresiv ca fiind „dispensaţionalism”. Dispensaţionalismul
progresiv nu consideră că botezul Duhului aparţine numai epocii bisericii sau
dispensaţiei prezente. Ei („campionii” dispensaţionalismului progresiv, Craig
Blaising, Darrell Bock, şi Robert Saucy) afirmă că predicare lui Ioan
Botezătorul care arăta că Isus avea să îi boteze pe oameni cu Duhul Sfânt,
acţiune numită „promisiunea Tatălui”, era o promisiune vechi testamentală. Fără
îndoială că promisiunea era una vechi testamentală. Luca 24:49 se leagă în mod
evident de Ioel 2:28-32, dar aceasta nu înfăţişează un caz clar în ce priveşte
continuitatea botezului Duhului Sfânt din Vechiul Testament în Noul Testament.
Botezul Duhului este universal pentru toţi credincioşii din această epocă
Scriitorul carismatic Robert Dalton a spus că botezul Duhului nu este pentru
toţi credincioşii, ci „numai pentru cei care sunt dispuşi să plătească preţul”.
(35)
Campbell a afirmat că „există creştini care nu sunt botezaţi în Duhul”. (36)
Este botezul Duhului pentru toţi credincioşii sau numai pentru o „elită” de
creştini, care „merită” să fie botezaţi de sau în Duhul? Din nou, 1 Corinteni
12:13 ne dă răspunsul. Pavel nu spune că numai cei „spirituali” din Corint
fuseseră botezaţi. El nu i-a îndemnat să fie botezaţi pentru a deveni spirituali,
ci afirmă simplu că toţi fuseseră botezaţi cu Duhul. (37)
Un al doilea text care susţine că toţi credincioşii din această epocă sunt
botezaţi de Duhul este cel din Efeseni 4:5: „un Domn, o credinţă, un botez”.
McCune scrie: „Botezul unic este un lucru posedat de toţi credincioşii. El este
universal printre credincioşii din această epocă, la fel cum este şi singurul
Domn şi singura credinţă”. (38) Este dificil să divizăm acest verset pentru a
dovedi că nu toţi cei ce au un Domn şi o credinţă sunt botezaţi de Duhul. Un alt
fapt care arată că acest botez este universal printre credincioşi, este lipsa
poruncilor sau îndemnurilor cu privire la botez în Noul Testament. Dacă botezul
nu ar fi fost experimentat de toţi credincioşii, ne-am aştepta la astfel de
îndemnuri, dar faptul că ele lipsesc confirmă experienţa universală a botezului
în cazul tuturor credincioşilor. Prin contrast cu absenţa unei astfel de porunci,
umplerea Duhului este poruncită şi această poruncă este indică un prezent
continuu. (Efeseni 5:18).
Botezul Duhului are loc o dată cu regenerarea şi nu se repetă
Trăsătura caracteristică a botezului Duhului a fost abordată în secţiunea
referitoare la momentul în care botezul survine în viaţa credinciosului. Botezul
este un act unic şi nu se poate repeta în viaţa credinciosului, întrucât
definiţia botezului nu îngăduie două sau mai multe aduceri ale credinciosului în
Trupul lui Cristos. Nu există vreun suport biblic pentru ideea că o persoană sau
un grup de credincioşi au fost botezaţi de două ori. Toate exemplele indică o
experienţă unică, ce nu a fost repetată.
Botezul Duhului nu este de natură experimentală
Mişcarea Penticostală caută „experienţa” botezului Duhului, care să fie asociată
cu o manifestare a sentimentelor şi a emoţiilor. Însă, aşa cum afirmam mai
devreme, botezul Duhului nu trebuie căutat sau cerut, ci el este tranzacţie
juridică prin care un credincios intră în Trupul lui Cristos. Ryrie scrie că
botezul duhului „nu este bazat sau derivat dintr-o experienţă. El are loc
indiferent dacă cel credincios este sau nu conştient de el”. (39) Botezul
Duhului aparţine adevărului poziţional, fiind obiectiv şi nu subiectiv. (40)
Aceasta nu implică faptul că din această lucrare nu decurge nici o experienţă.
În viaţa credinciosului multe experienţe sunt rezultatul intrării lui în trupul
lui Cristos, prin lucrarea de botezare a Duhului, însă botezul în sine nu este
de natură experimentală. Este evident că acest act originar al Duhului nu a
produs nici o senzaţie. Însăşi natura botezului Duhului Sfânt îi interzice
latura experimentală. Fiind un act al lui Dumnezeu, botezul are loc în mod clar
instantaneu, fără vreo perioadă de tranziţie.
Credinciosul este adus de la poziţia lui în Adam la una în Cristos, în mod
instantaneu. Natura oricărui act instantaneu implică absenţa unei experimentări
a procesului. Indiferent de ceea ce poate fi simţit după ce s-a petrecut botezul
Duhului Sfânt, actul în sine nu a produs vreun fenomen experimental. (41) Dacă
botezul Duhului este văzut corect ca fiind un act instantaneu al lui Dumnezeu,
el se îndepărtează de doctrina eronată a celor ce anticipează o experienţă
neobişnuită sau fenomenală în legătură cu acesta.
CAPITOLUL VI
REZULTATELE BOTEZULUI DUHULUI
O serie de controverse au apărut din pricina interpretării greşite a unor pasaje
precum Fapte 1:8. Torrey şi Moody credeau că botezul Duhului Sfânt era o
înzestrare cu putere în vederea slujirii. (42) Ambii au înţeles botezul Duhului
ca fiind o experienţă subsecventă regenerării, care dădea victoria asupra
păcatului şi puterea de a sluji. Explicând mişcarea Holiness, McCune declară:
„Reprezentanţii mişcării Holiness identifică botezul Duhului Sfânt cu o
experienţă crucială, subsecventă regenerării, prin care natura carnală este
nimicită (eradicaţionismul wesleyian) sau prin care Duhul Sfânt în controlează
pe credincios în aşa fel încât vechea natură este contracarată de cea nouă,
producând o stare de echilibru spiritual (keswickianism).” (43)
Potrivit lui Thomas Edgar, care a scris despre Darurile Duhului Sfânt, „penticostalii
cred că botezul Duhului este un act ulterior convertirii, care se manifestă prin
vorbirea în limbi”. (44) Dar nici unul din aceste lucruri nu este corect. După
cum am dovedit mai devreme, botezul Duhului nu are o natură experimentală, ci
una juridică şi nu este un moment crucial subsecvent regenerării. O examinare a
naturii botezului Duhului relevă o serie de rezultate durabile, care se pot
număra printre realităţile binecuvântate ale mântuirii creştinului. Trebuie să
înţelegem că rezultatele botezului Duhului nu sunt de natură experimentală, ci
sunt rezultatele aducerii credincioşilor în Trupul lui Cristos. Rezultatele sunt
comune tuturor credincioşilor şi nu numai unei elite care dă dovadă de abilităţi
speciale. Ele decurg din poziţia pe care au primit-o credincioşii în planul lui
Dumnezeu.
Membralitatea în Trupul lui Cristos
Aceasta este prima descoperire în ce priveşte rezultatul botezării de către
Duhul. Dovada acestui fapt se găseşte în 1 Corinteni 12:13: „Noi toţi am fost
botezaţi de un singur Duh într-un singur trup…” Domnul Isus Cristos, prin Duhul
Sfânt, realizează o tranzacţie spirituală prin care credinciosul este aşezat în
Trupul lui Cristos şi de atunci este recunoscut de Dumnezeu ca parte a trupului
sfinţilor, fiind unit juridic cu Cristos şi cu fiecare sfânt din biserică. (45)
Potrivit versetului din Romani 6:4, credinciosul este înviat la o viaţă nouă şi
trebuie să îşi folosească darurile pentru a menţine buna funcţionare a trupului.
(46) Creştinul botezat de Duhul se alătură trupului lui Cristos ca un membru viu,
devenind parte a vieţii comune a acestuia. Membralitatea în trupul lui Cristos
implică deopotrivă o responsabilitate şi o relaţie. Această relaţie este un act
al lui Dumnezeu, motiv pentru care nu poate fi anulată niciodată, iar
responsabilitatea constă în trăirea unei vieţi sfinte, puse deoparte. Walvoord
vede această unitate ca pe „un argument solid pentru siguranţa veşniciei
sfântului” (47) Comentând 1 Corinteni 12-14, D.A. Carson a spus: „am dat atât de
multă atenţie prepoziţiei încât am neglijat repetarea adjectivului ‚unul singur’
de către Pavel”. (48)
Unirea cu Cristos
Prin botezul Duhului, creştinul nu este unit numai cu Trupul lui Cristos, dar şi
cu Cristos Însuşi, într-o unire a vieţii veşnice. Apostolul Pavel a scris în
Galateni 3:27: „Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat cu Cristos”.
Noua poziţie a credinciosului în Cristos semnifică faptul că el s-a asociat cu
Cristos în moartea, îngroparea şi învierea Lui şi aceasta este baza crucificării
naturii păcătoase a credinciosului şi a victoriei lui asupra păcatului. (49)
McCune afirmă: „Unirea cu Cristos este o legătură spirituală permanentă între
credincios şi Isus Cristos, legătură care rezultă din botezul Duhului”. (50)
Fiind aşezat în Cristos şi unit cu El, credinciosul primeşte dreptul la o nouă
moştenire, la o nouă apropiere şi acces la Dumnezeu. Unirea cu Cristos face
posibilă o plinătate a lucrării Duhului Sfânt în această epocă, care nu a fost
cu putinţă niciodată înainte. Noua poziţie a credinciosului este o provocare şi
un îndemn spre o trăire evlavioasă şi temeiul victoriei asupra păcatului. (51)
Unirea cu alţi creştini
Membralitatea în trupul lui Cristos şi unirea cu Cristos sunt relaţii pe
verticală, care rezultă din botezul Duhului. Unirea cu ceilalţi credincioşi este
o relaţie pe orizontală care rezultă din botezul Duhului. Ceea ce îi uneşte
pentru totdeauna pe creştini este botezul Duhului; acesta este „o legătură
juridică, spirituală între toţi membrii Trupului lui Cristos”. (52) Romani
12:4-5 afirmă: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare şi
mădularele nu au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi,
alcătuim un singur trup în Cristos şi fiecare suntem mădulare unii altora”. Deşi
toţi membrii Trupului lui Cristos sunt diferiţi în ce priveşte darurile, există
o legătură clară între toţi credincioşii din pricina legăturii lor comune cu
Cristos. Această unitate se naşte în momentul în care Isus Cristos îi botează în
Trupul lui Cristos. Credinciosul nu mai este asociat cu lumea, ci cu trupul
credincioşilor, într-o unitate pe care Satan nu o poate distruge niciodată.
Satan şi puterile sale demonice au fost întotdeauna într-o opoziţie de moarte cu
Cristos şi cu trupul Său, biserica. Satan încearcă să divizeze trupul
credincioşilor şi scoate la iveală tot felul de diferenţe care, în unele cazuri,
pot da deoparte unitatea organizaţională, dar Biserica este „un întreg organic,
indiferent de legăturile rasiale şi religioase (iudei şi greci) sau de starea
socială (robi sau oameni slobozi). Ea a fost unită de singurul Duh”. (53)
CAPITOLUL VII
CONCLUZIE
Botezul Duhului Sfânt este acea lucrare unică a Duhului Sfânt pentru dispensaţia
harului sau, mai specific, pentru epoca Bisericii. Pasajele examinate artă
limpede că agentul botezului Duhului este Isus Cristos şi El realizează această
lucrare a botezului prin intermediul sau prin acţiunea personală a Duhului Sfânt.
Această activitate a început la Rusalii, nu în Vechiul Testament şi de atunci se
repetă la fiecare convertire. Acest botez nu este un act experimental, ci unul
juridic, prin care credinciosul este unit cu Trupul lui Cristos, „trup” care îi
reprezintă pe credincioşii din această dispensaţie. Credinciosul este unit cu
Cristos Însuşi şi cu toţi credincioşii. Deşi botezul Duhului nu este o
înzestrare cu putere, el îi conferă credinciosului o poziţie în Cristos care îl
împuterniceşte pe acesta să primească puterea de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe
ceilalţi credincioşi.
ENDNOTES
1. All the Bible quotations are from the NASB unless otherwise indicated.
2. Ervin M. Howard, Spirit Baptism, A Biblical
Investigation (Peabody, Mass: Hendrickson Publications, 1987), p. 37
3. J. I. Packer, Keeping in Step with the Spirit (Old Tappan, NJ: Fleming and
Revell Company, 1984), p. 203.
4. Merril F. Unger, The Baptism & Gifts of the Holy Spirit (Chicago: Moody
Press, 1974), p. 16.
5. Rolland D. McCune, “Systematic Theology II (unpublished manuscript, Detroit
Baptist Theological Seminary, 1988), 192.
6. Ibid. p. 192.
7. Merril Unger, p. 62.
8. Ibid. p. 82
9. McCune, p. 196.
10. ISBE, s.v. “Baptism of the Holy Spirit, “ by Edgar Mullins, 1:400-401.
11. R. A. Torrey, The Person and Work of the Holy Spirit (Grand Rapids:
Zondervan Publishing House, 1974), p. 151.
12. Bob Campbell, Baptism in the Holy Spirit: Command or Option (Pennsylvania:
Whitaker Books, 1973), p. 10.
13. Stanley M. Horton, “The Pentecostal Perspective,” in Five Views of
Sanctification (Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1987). pp. 128-129.
14. Charles C. Ryrie, The Holy Spirit (Chicago: Moody Press, 1965), p. 77.
15. J. I. Packer, p. 91.
16. Ryrie, p. 71.
17. J. I. Packer, p. 91.
18. Leon Morris, “The First Epistle of Paul to the Corinthians, “ TNTC, ed.
R.V.S. Tasker (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1958), p. 174.
19. A. T. Robertson, A Grammar of the Greek New Testament in Light of Historical
Research (Nashville: Broadman Press, 1934), p. 590.
20. Christian F. Kling, “The First Epistle to the Corinthians,” in Lage's
Commentary of the Holy Scriptures, trans. and ed. Daniel W. Poor (Grand Rapids:
Zondervan Publishing House, 1960), p. 254.
21. F. W. Gresheide, “Commentary on the First Epistle to the Corinthians,” NICNT,
ed. F. F. Bruce (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1953), p.
293.
22. McCune, pp. 194-95.
23. Kenneth S. Wuest, Wuest's Word Studies: Untranslatable Riches from the Greek
New Testament for the English Reader (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing
Company, 1942). pp. 88-89.
24. Lewis S. Chafer, Systematic Theology, 8 vols. (Dallas: Dallas Seminary
Press, 1948), 6:141.
25. John F. Walvoord, The Holy Spirit (Grand Rapids: Zondervan Publishing House,
1954), p. 147.
26. Ryrie, The Holy Spirit, p. 78.
27. Unger, The Baptism and Gifts of the Holy Spirit, p. 99.
28. H. E. Dana and Julius R. Mantey, A Manual Grammar of the Greek New Testament
(New York: Macmillan Co., 1927), p. 98.
29. Ibid. pp. 88-89.
30. McCune, “Systematic Theology II,” p. 194
31. Ibid. p. 194.
32 Ryrie, The Holy Spirit, p. 76.
33 McCune, "Systematic Theology II," p, 192.
34. Craig A. Blaising, and Darrell L. Bock. Progressive Dispensationalism
(Wheaton, Il: Victor Books, 1993), p. 207-8.
35. Robert C. Dalton, Tongues Like As of Fire (Springfield, Mo.: Gospel
Publishing House, 1945), p, 70.
36. Campbell, Baptism in the Holy Spirit, p. 30.
37. Ryrie, The Holy Spirit, p. 76.
38. McCune, "Systematic Theology II," p. 195.
39 Ryrie, The Holy Spirit, p. 77.
40 McCune, "Systematic Theology II," p. 196.
41. Walvoord, The Holy Spirit, pp. 147-48.
42. R.A. Torrey, The Person and Work of the Holy spirit (Grand Rapids: Zondervan
Publishing House, 1910), p. 153,
43. McCune, "Systematic Theology II," p. 197.
44. Edgar R. Thomas, Miraculous Gifts Are they for Today? (Neptune, NJ: Loizeaux
Brothers, 1983), p. 108.
45. McCune, "Systematic Theology II," p. 196.
46. Charles Ryrie, Basic Theology (Wheaten: Scripture Press Publications, 1986),
p. 364.
47. Walvoord, The Holy Spirit, p. 149.
48. D.A. Carson, Showing the Spirit (Grand Rapids: Baker Book House, 1987), p.
47.
49. Ryrie, The Holy Spirit, p. 78.
50. McCune, "Systematic Theology II," p. 197.
51. Walvoord, The Holy Spirit, p. 149.
52. McCune, "Systematic Theology II," p, 197
53. Harold W. Mare, "1 Corinthians" in The Expositor's Bible Commentary ed.
Frank E. Gaebelein (Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1976), p. 264.
BIBLIOGRAPHY OF SOURCES CONSULTED
Bancroft, Emery H. Christian Theology: Systematic and Biblical. Revised ed. rand
Rapids: Zondervan Publishing House, 1961.
Berkhof, Louis. Systematic Theology. Grand Rapids: Wm, B. Eerdmans Publishing
Company, 1939.
Blaising A. Craig, and Bock L. Darrell. Progressive Dispensationalism. Wheaton,
Il: Victor Books, 1993.
Chafer, S. Lewis. Systematic Theology. 8 vols. Dallas: Dallas Seminary Press,
1947-48.
Campbell, Bob. Baptism in the Holy Spirit: Command or Option. Pennsylvania:
Whitaker Books, 1973.
Dana, H. E. and Mantey, R. Julius. A Manual Grammar of the Greek New Testament,
New York: Macmillian Co., 1927.
Dieter, Melvin. Five Views of Sanctification. Grand Rapids: Zondervan Publishing
House, 1987.
D. A, Carson. Showing the Spirit. Grand Rapids: Baker Book House, 1987.
Dalton, C. Robert. Tongues Like As of Fire: A Critical Study of Modern Tongues
in the Light of Apostolic and Patristic Times. Springfield, Mo,: Gospel
Publishing House, 1945.
Edgar, R. Thomas. Miraculous Gifts Are they for Today?. Neptune, NJ: Lawsuits
Brothers, 1983.
Ervin, M. Howard. Spirit Baptism. Peabody, Mass: Hendrickson Publishers, 1987.
Grosheide, F. W. "Commentary on the First Epistle to the Corinthians." In The
New International Commentary on the New Testament. Edited by F.F. Bruce. Grand
Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1953.
Harvey, A. Van. A Handbook of Theological Terms. New York: Macmillian Company,
1964.
Hoekema, A. Anthony. Holy Spirit Baptism. Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans
Publishing Co., 1972.
The International Standard Bible Encyclopedia. 1939 ed. S.v. "Baptism of the
Holy Spirit," by Edger Y. Mullins.
Kling, F. Christian. "The First Epistle to the Corinthians." In Lange's
Commentary on the Holy Scriptures. Trans. and rev. by Daniel W. Poor. Grand
Rapids: Zondervan Publishing House, 1960.
MacArthur, F. John. 1 Corinthians. Chicago: Moody Press, 1984.
_________. The Charismatics. Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1978.
McCune, D. Rolland. "Systematic Theology II," Class Syllabus, Detroit Baptist
Theological Seminary, 1988.
Morris, Leon. The First Epistle of Paul to the Corinthians. Ed. by R.V. Tasker.
Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1958.
Packer, James Innell. Keep in Step With the Spirit. Old Tappan, NJ: Fleming H.
Revell Company, 1984.
Pentecost, J. Dwight, The Divine Comforter: The Person and Work of the Holy
Spirit. Westood, NJ: Fleming H. Revell Co., N.d.
Robertson, A. T. A Grammar of the Greek New Testament in the Light of Historical
Research. Nashville: Broadman Press, 1934.
Ryrie, Charles. Basic Theology. Wheaten, Ill: Scripture Press Publications,
1986.
________. The Holy Spirit. Chicago: Moody Press, 1965.
Stein H. Robert. “Luke,” in the NAC. Ed. by David S. Dockery. Nashville:
Broadman Press, 1992.
Torrey, R. A. The Person and Work of the Holy Spirit. Grand Rapids: Zondervan
Publishing House, 1910.
W. Harold, Mare. "1 Corinthians." In The Expositor's Bible Commentary. Ed. Frank
E. Gaebelein. Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1976.
Unger, F. Merrill. The Baptism and Gifts of the Holy Spirit. Chicago: Moody
Press, 1974.
Walvoord, F. John. The Holy Spirit. Grand Rapids: Zondervan Publishing House,
1954.
Wuest, S. Kenneth. Wuest's Word Studies: Untranslatable Riches from the Greek
New Testament for the English Reader. Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing
Co., 1942.
