Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Studiu Biblic
 

 

 

Arhiva
Contact
Colaboratori
Despre noi

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Articole
Proiectul Betania
Media
Poşta Redacţiei

Watch videos at Vodpod and more of my videos

 


Studiu Biblic

 

 

Damian Ion

Pagina Studiu Biblic este realizată de

 

Damian Ion

Pastor al Bisericii Creştine Baptiste Betania din Radna, Jud. Arad

 

 

 

Cartea 2 Timotei

 

Introducere la “2 Timotei”

 

Ř Tema:

o   In contextul in care avea loc prigonirea Bisericii, apostolul Pavel ii scrie lui Timotei sa îl încurajeze in lucrarea de propovăduire a Evangheliei, pe care acesta a început-o.

o   Apostolul sfătuieşte:

§  Sa apere Evanghelia.

§  Sa propovăduiască Cuvântul.

§  Sa reziste si sa-si facă bine slujba.

 

Ř Data:

o   Aproximativ anul 67 d.Hr.

 

Ř Cadrul:

o   Aceasta este ultima scrisoare a apostolului Pavel, scrisa in timpul domniei împăratului Nero.

o   Timpul persecuţiei creştinilor de către Nero.

o   Incendierea Romei de către Nero a avut loc in anul 64. Nero a intenţionat sa construiască un oraş mult mai frumos pe ruinele celui vechi. Pentru înlăturarea suspiciunilor, Nero a dat vina pe creştini.

§  Biblia nu aminteşte nimic despre acest incendiu, deşi in acea perioada au fost scrise cartile 1 Petru si 2 Timotei.

o   Persecuţia făcuta de Nero, a dus la martirajul apostolului Pavel si unele tradiţii susţin ca si a lui Petru.

o   In scrierile sale, istoricul Tacitus, ştia ca creştinii erau nevinovaţi, insa trebuia sa fie un ţap ispăşitor pentru crima făcuta de Nero.

In urma acestor persecuţii a fost arestat Pavel, la Troa (4:13) si dus la Roma.

o   Pe fondul acestui dezechilibru, prigoana si apostazie, Pavel isi priveşte propria lucrare si se declara învingător, urmând sa primească premiul pentru toata alergarea lui.

 

Ř Particularitati:

o   2 Timotei prezintă ultimele cuvinte ale apostolului Pavel, este ultima sa scriere înainte de martirajul sau.

o   2 Timotei conţine versetul de aur cu privire la inspiraţia Scripturii – 3:16.

 

Ř Schiţa cartii:

o   Salutari – 1:1-2

o   Invataturi – 1:3–3:17

§  Precedente din trecut,

§  Probleme prezente,

§  Perspective de viitor.

o   Încredinţare finala – 4:1-8

o   Saluturi de încheiere – 4:9-22

 

2 Timotei 1

 

Preocupări pentru cel credincios

 

Daca “1Timotei” are in vedere îndrumări pentru viata Bisericii, “2Timotei” este o încurajare pentru slujitorul lui Dumnezeu in vremuri grele.

 

I.      O relaţie binecuvântata. Vs.1-2 = Salutul apostolului

 

1.     Relaţia apostolului Pavel cu Timotei.

 

2.     Cartea de vizita a apostolului – vs.1

 

3.     Destinatarul mesajului – vs.2

 

II.   O veste binecuvântata. Vs.3 = Pavel se roagă pentru Timotei, caruia ii scrie

 

1.     Ap. Pavel are o relaţie apropiata cu Dumnezeu.

 

2.     Ap. Pavel se roagă constant pentru Timotei.

 

III.    O chemare binecuvântata. Vs.4-18 = Fiindcă îmi aduc aminte despre credinţa ta iţi aduc aminte despre chemarea ta:

 

1.     Ce isi aduce aminte apostolul Pavel despre Timotei:

a.      Lacrimile lui Timotei au rămas in amintirea lui Pavel – vs.4

 

b.     Transmiterea credinţei curate din generaţie in generaţie – vs.5

 

2.     Ce ii aduce aminte lui Timotei apostolul Pavel:

a.      Sa inflacareze darul lui Dumnezeu care este in el – vs.6

 

b.     Duhul primit de la Dumnezeu este unul de: putere, dragoste, chibzuinţa – vs.7

 

c.     Sa nu se ruşineze de Evanghelie si nici de apostolul intemntitat, ci sa fie gata sa sufere pentru Evanghelie – vs.8, 12

 

d.     Chemarea primita de la Domnul Isus – vs.9-11

 

e.      Trăire după dreptarul invataturilor sănătoase ale lui Dumnezeu – vs.13-14

 

f.       Unii parasesc pe Domnul in timp ce alţii raman credincioşi Lui – vs.15-18

 

Concluzie:

 

De ce ai nevoie sa ti se aducă aminte?

 

Ř Ca ai persoane care se roagă pentru tine.

Ř Ca ai o mărturie buna a credinţei tale.

Ř Ca ai o chemare sfânta de urmat.

 

 

Izvoare in desert - Meditatii octombrie

 

1 Octombrie

 

Este spre binele meu că m-ai smerit.

(Psalmul 119:71)

 

Este un eveniment remarcabil al naturii că cele mai splendide culori de plante se găsesc pe cei mai înalţi munţi, în locurile cele mai expuse la intemperii. Cei mai minunaţi licheni şi muşchi, precum şi cele mai frumoase flori sălbatice, abundă sus pe piscurile bătute de vânt şi devastate de furtună.

Una din cele mai minunate game de culori vii pe care am văzut-o vreodată a fost mai sus de marele Saint Bernard Hospice (Hanul Sfântului Bernard) lângă vârful de zece mii de picioare al Muntelui Cenis din Alpii francezi. Toată faţa unei stânci masive era acoperită cu licheni de un galben viu uimitor, care străluceau în lumina soarelui ca un zid auriu care protejează un castel încântător. În mijlocul singurătăţii şi aridităţii acelei mari altitudini şi expuşi celor mai puternice vânturi ale cerului, aceşti licheni etalau o culoare glorioasă pe care niciodată n-au avut-o la adăpost în vale.

Când scriu aceste cuvinte, am două exemplare din acelaşi tip de licheni înaintea mea. Unul este din această zonă Saint Bernard, şi celălalt este de pe zidul unui castel scoţian, care este înconjurat de platani. Diferenţa dintre formele şi coloritul lor este de-a dreptul izbitoare. Cel crescut în mijlocul furtunilor puternice de pe piscul muntelui are o culoare galbenă minunată ca a unei primule, este lucios şi are o formă bine definită. Dar cel cultivat în mijlocul aerului cald şi al ploilor blânde din valea joasă are o culoare ştearsă, ruginie, nu este lucios şi are o formă indistinctă şi spartă.

Nu este la fel cu un creştin care este necăjit, bătut de furtună şi lipsit de confort? Atât timp cât furtunile şi dificultăţile îngăduite de providenţa lui Dumnezeu nu bat asupra unui credincios iar şi iar, caracterul lui apare cu pete şi cu defecte. Însă încercările alungă efectiv norii şi umbrele, desăvârşesc forma caracterului său, şi dau strălucire şi binecuvântare vieţii lui.

 

În mijlocul listei mele de binecuvântări infinite

Stă aceasta cel mai în faţă, pentru care inima mea a sângerat;

Pentru toate Te binecuvântez, dar cel mai mult pentru cele grele.

                                                                                                 Hugh Macmillan

 

2 Octombrie

 

El i-a luat cu Sine, şi S-a dus la o parte.

(Luca 9:10)

 

Ca să creştem în har, trebuie să petrecem o bună bucată de timp în singurătate liniştită. Contactul cu alţii în societate nu face sufletul să crească cel mai viguros. De fapt, o oră liniştită de rugăciune deseori va da rezultate mai bune decât multe zile petrecute în compania altora. În deşert roua este cea mai proaspătă şi aerul este cel mai pur.  Andrew Bonar

 

Vino cu Mine la o parte şi odihneşte-te puţin,

  Ştiu că eşti obosit de stres şi de aglomeraţie,

Şterge-ţi de pe frunte sudoarea şi praful muncii,

  Şi întăreşte-te din nou în puterea Mea liniştită.

 

Vino acum deoparte de tot ce iubeşte lumea,

  Pentru părtăşia pe care lumea n-a cunoscut-o niciodată,

Numai cu Mine, şi cu Tatăl Meu aici,

  Cu Mine şi cu Tatăl Meu, nu singur.

 

Vino, spune-Mi tot ce ai spus şi ai făcut,

  Biruinţele şi eşecurile tale, speranţele şi temerile.

Ştiu cum se cuceresc şi se câştigă inimile împietrite;

  Cele mai alese cununi ale Mele sunt întotdeauna udate cu lacrimi.

 

Vino acum şi odihneşte-te; călătoria este prea lungă,

  Şi tu vei leşina lângă drum şi vei cădea;

Pâinea vieţii este aici pentru tine s-o mănânci,

  Şi vinul dragostei este aici pentru tine ca să-l bei.

 

Apoi întoarce-te din părtăşia cu Domnul tău,

  Şi lucrează până nu se stinge lumina zilei înspre seară:

Nu sunt pierdute acele scurte ceasuri în care afli

  Mai multe despre Stăpânul tău şi despre odihna Lui din ceruri.

 

3 Octombrie

 

Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc …

Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

(1 Împăraţi 19:12)

 

O femeie care a făcut un progres rapid în înţelegerea Domnului a fost întrebată odată care este secretul creşterii ei aparent uşoare. Răspunsul ei scurt a fost: „Fiţi atenţi la piedici“.

Motivul pentru care mulţi dintre noi nu-L cunoaştem şi nu-L înţelegem pe Dumnezeu mai bine este că nu luăm seama la blândele Lui „piedici“ – delicatele Lui restricţii şi constrângeri. Glasul Lui este „un susur blând şi subţire“. Un susur subţire abia poate fi auzit, aşa că trebuie simţit ca o presiune slabă şi constantă pe inimă şi pe minte, ca atingerea unei brize de dimineaţă care trece uşor peste suflet. Şi când este observat cu atenţie, creşte liniştit tot mai clar în urechea interioară a inimii.

Glasul lui Dumnezeu se îndreaptă spre urechea dragostei, şi adevărata dragoste doreşte ca şi cea mai slabă şoaptă să fie auzită. Şi totuşi vine o vreme când dragostea Lui încetează să mai vorbească, când noi nu-I răspundem sau nu credem mesajul Lui. „Dumnezeu este dragoste“ (1 Ioan 4:8), şi dacă vrei să-L cunoşti pe El şi glasul Lui, trebuie să asculţi mereu de atingerile Lui blânde.

Deci când eşti pe cale să spui ceva într-o conversaţie cu alţii, şi simţi o interdicţie blândă din partea susurului Său liniştit, ia seama la interdicţie  şi  abţi­ne-te să vorbeşti. Şi când eşti pe cale să dai curs unei acţiuni care pare perfect clară şi dreaptă, şi totuşi simţi în duhul tău că ţi se sugerează o altă cale cu forţa unei convingeri tăcute, ia seama la acea convingere. Urmează celălalt curs, chiar dacă schimbarea planurilor pare a fi o nebunie absolută din perspectiva înţelepciunii umane.

De asemenea învaţă să nădăjduieşti în Dumnezeu până când El îţi va descoperi voia Sa. Dă-I voie să creeze toate planurile din inima şi mintea ta, şi apoi lasă-L să le împlinească. Să nu ai o înţelepciune a ta proprie, pentru că deseori ceea ce face El va părea că este în contradicţie cu planul pe care ţi l-a dat. Dumnezeu va părea că lucrează împotriva Lui Însuşi, deci pur şi simplu ascultă-L, supune-te şi încrede-te în El, chiar când pare a fi cea mai mare absurditate să faci aşa. În sfârşit, „ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28), dar de multe ori, în etapele iniţiale ale împlinirii planurilor Lui:

 

În lumea Lui El este mulţumit

  Să joace o partidă pierdută dinainte.

 

De aceea dacă doreşti să cunoşti glasul lui Dumnezeu, să nu te gândeşti niciodată la consecinţele finale sau la posibilele rezultate. Ascultă de El chiar când îţi cere să mergi în timp ce tu vezi numai întuneric, pentru că El Însuşi va fi o lumină glorioasă în interiorul tău. Atunci va apărea îndată în inima ta o cunoaştere de Dumnezeu şi o părtăşie cu El, care vor fi suficient de copleşitoare în ele însele ca să vă ţină pe tine şi pe El împreună, chiar şi în cele mai severe încercări şi sub cele mai puternice presiuni ale vieţii.  din Calea credinţei

 

4 Octombrie

 

În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul
mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi.

(Iov 42:12)

 

Iov şi-a găsit moştenirea prin necazul pe care l-a experimentat. El a fost încercat pentru ca evlavia lui să poată fi confirmată şi validată. În acelaşi fel, necazurile mele au drept scop să-mi formeze caracterul şi să mă îmbrace în daruri pe care nu le-am avut înainte de dificultăţile mele, pentru că cel mai copt rod al meu creşte pe cel mai aspru zid. Ajung la un loc de glorie numai prin umilinţa, lacrimile şi moartea mea, aşa cum necazurile lui Iov l-au lăsat cu o viziune mai înaltă despre Dumnezeu şi cu gânduri mai smerite despre el însuşi. La sfârşit el a strigat: „Acum ochiul meu Te-a văzut“ (v.5).

Dacă experimentez prezenţa lui Dumnezeu în măreţia Sa când trec prin dureri şi pierderi, astfel încât să mă plec înaintea Lui şi să mă rog: „Facă-se voia Ta“ (Matei 6:10), atunci am câştigat mult într-adevăr. Dumnezeu i-a dat lui Iov sclipiri din gloria lui viitoare, pentru că în acele zile şi nopţi dificile şi istovitoare, i s-a permis să penetreze vălul lui Dumnezeu şi a putut spune cu onestitate: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu“ (Iov 19:25). Aşa că în adevăr: „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecu­vân­­tări decât primise în cei dintâi“. din În ora liniştită

 

Necazul nu vine niciodată la cineva dacă nu aduce o bucată de aur în mâna lui.

 

Adversitatea aparentă va deveni în cele din urmă un avantaj pentru aceia dintre noi care fac ce este drept, dacă dorim să continuăm să-I slujim şi să-L aşteptăm cu răbdare. Gândeşte-te la marile suflete victorioase din trecut care au lucrat cu credinţă neclintită şi care au fost invincibile şi curajoase! Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom obţine niciodată dacă nu vrem să acceptăm şi să răbdăm suferinţa. Sunt anumite bucurii care nu pot ajunge la noi decât prin necaz. Sunt revelaţii ale adevărului divin al lui Dumnezeu pe care le vom primi numai când luminile pământului au fost stinse. Şi sunt recolte care vor creşte numai odată ce plugul şi-a făcut lucrarea. selectat

Din suferinţă au ieşit cele mai puternice suflete cunoscute vreodată; cea mai mare manifestare de caracter din lume se vede în aceia care îşi arată cicatricele necazurilor; martirii veacurilor şi-au purtat hainele încununării care au strălucit în foc, şi totuşi prin lacrimile şi necazurile lor au văzut porţile cerului.  Chapin

 

Voi cunoaşte după licărirea şi strălucirea

  Lanţului de aur pe care îl porţi,

După puterea liniştită a inimii tale de a iubi,

  Din focul pe care a trebuit să-l suporţi.

Bate, inimă curată, pentru totdeauna;

  Străluceşte, lanţ puternic de aur;

Şi binecuvântează focul curăţitor

      Şi cuptorul durerii vii!                                                                           Adelaide Proctor

 

5 Octombrie

 

Dar după câtăva vreme pârâul a secat.

(1 Împăraţi 17:7)

 

Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic. De fapt, instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.

Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. „Dar după câtăva vreme pârâul a secat“ – aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.

Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.

Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el. Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.

Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun – trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. F.B. Meyer

 

Poate că şi tu ai tăbărât lângă astfel de ape dulci,

Şi ţi-ai stins cu bucurie setea sufletului tău istovit şi uscat;

Ca să vezi, cu timpul, că pârâiaşul tău se schimbă

  Din ce a fost la început.

 

Inimi care au fost vesele, şi liniştite, şi binecuvântate, şi întărite;

Iubiri care s-au dăruit fără rezerve;

Bucurii, scumpe bucurii – au dispărut, pe măsură ce a trecut timpul,

  În întuneric.

 

Dacă deci, o, suflete, izvorul pe care inima ta l-a îndrăgit

Te-a părăsit acum – nu-ţi mai potoleşte setea –

Dacă şuvoaiele lui care te înviorau odată s-au dus,

  Lasă-L pe EL să-ţi cucerească inima.

 

El nu te va părăsi, nici nu va râde de tine, nici nu te va dezamăgi;

Mângâierea şi grija Lui nu se schimbă cu trecerea anilor;

Cu un untdelemn de bucurie El sigur te va unge,

  Şi îţi va şterge lacrimile.

                                                                                       J. Danson Smith

                           

6 Octombrie

 

N-a deschis gura deloc.

(Isaia 53:7)

 

Ce har ni se cere când suntem înţeleşi greşit, şi totuşi ne purtăm corect, sau când suntem judecaţi cu asprime, dar primim aceasta cu sfântă blândeţe! Nimic nu testează mai bine caracterul nostru de creştin decât atunci când se spune ceva rău despre noi. Acest tip de test al zdrobirii este ceea ce arată dacă suntem aur solid sau doar metal placat cu aur. Dacă măcar am putea vedea binecuvântările care sunt ascunse în încercările noastre, am spune ca David, când l-a blestemat Şimei: „Lăsaţi-l să blesteme… Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi“ (2 Samuel 16:11-12).

Unii creştini se întorc uşor de la măreţia chemării vieţii lor, urmărindu-şi în schimb motivele de nemulţumire şi vrăjmaşii. În cele din urmă îşi transformă vieţile într-un mic vârtej de ostilităţi. Aceasta îmi aminteşte de încercarea mea de a mă ocupa de cuibul unei viespi. Poate că eşti în stare să împrăştii viespile, dar vei fi probabil înţepat îngrozitor şi nu vei primi nimic pentru durerea ta, pentru că mierea lor n-are valoare.

Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască mai mult din Duhul lui Hristos, care: „când era batjocorit, nu răspundea cu  batjocuri;  ci  Se  supunea  dreptului  Judecător“  (1 Petru 2:23). „Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12:3).

                                                                                                       A.B. Simpson

 

Pentru tine El a mers pe drumul calvarului,

El a fost aspru bătut, având capul plecat în umilinţă.

El a cunoscut cele mai adânci suferinţe, dureri şi întristări,

El a cunoscut îndelunga răbdare fără nici o uşurare,

El a luat toată amărăciunea din cupa adâncă a morţii,

El nu a păstrat nici o picătură de sânge, ci şi le-a dat pe toate.

Da, pentru tine şi pentru mine, El a câştigat bătălia

Ca să ne ducă la glorie, pe tărâmuri de lumină.

 

7 Octombrie

 

Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său!
Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă
în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!

(Isaia 50:10)

 

Ce trebuie să facă un credincios în vremuri de întuneric – un întuneric de nedumeriri şi confuzie – un întuneric nu al inimii, ci al minţii? Aceste vremuri de întuneric vin la un ucenic credincios care umblă supus în voia lui Dumnezeu. Ele vin ca nişte perioade în care el nu ştie ce să facă sau pe care drum s-o apuce. Cerul lui se acoperă cu nori, şi lumina clară a cerului nu mai străluceşte pe cărarea lui, aşa încât el se simte ca şi cum ar bâjbâi după drumul lui prin întuneric complet.

Dragul meu credincios, te descrie aceasta pe tine? Ce ar trebui să faci în vremuri de întuneric? Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu: „Cine umblă în întuneric…să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!“ De fapt, primul lucru pe care trebuie să-l facă e nimic. Acesta este un lucru dificil de făcut pentru natura noastră umană umilă. Este o zicătoare: „Când eşti zăpăcit, nu te grăbi“. Cu alte cuvinte, „Când eşti confuz şi nu şti ce să faci, nu fă nimic“. Când te găseşti într-o ceaţă spirituală, nu alerga înainte, ci încetineşte pasul vieţii tale. Şi dacă este necesar, ţine corabia vieţii tale ancorată sau legată la doc.

Este bine să te încrezi pur şi simplu în Dumnezeu, pentru că atunci când ne încredem, El poate lucra. Îngrijorarea, însă, Îl împiedică să facă ceva pentru noi. Dacă întunericul care ne acoperă produce spaimă în inimile noastre şi alergăm încoace şi-ncolo, căutând în van să găsim o cale de ieşire din încercarea întunecată în care ne-a aşezat providenţa lui Dumnezeu, atunci Domnul nu poate lucra pentru noi.

Numai pacea lui Dumnezeu va linişti minţile noastre şi va da odihnă inimilor noastre. Trebuie să punem mâna noastră în a Lui ca un copil mic şi să-L lăsăm să ne conducă în lumina strălucitoare a soarelui iubirii Sale. El cunoaşte calea de ieşire din pădurea deasă şi întunecoasă, aşa că ne putem urca în braţele Lui, încrezându-ne în El că ne va salva, arătându-ne cel mai scurt şi cel mai sigur drum.

                                                                                                   Dr. Pardington

Să ne aducem aminte că niciodată nu suntem fără pilot – chiar când nu ştim pe ce drum să apucăm.

 

Persistă, inima mea, în credinţa ta –

  Numai cei neclintiţi câştigă cununa;

Cel care, atunci când vânturile furtunoase întorc corabia,

  Se desparte de ancora lui, se va scufunda;

Dar cel pe care îl susţine Isus prin toate,

        Va rămâne în picioare, chiar dacă cerul şi pământul s-ar prăbuşi.

Persistă! Va veni un sfârşit al necazurilor;

  Speranţa se va înălţa biruitoare din ţărână;

Furtuna prevesteşte vara de mâine;

Crucea arată spre paradis;

Tatăl domneşte! Deci orice îndoială să înceteze;

  Persistă, inima mea. Persistă, rabdă până la capăt.

 

8 Octombrie

 

Nu vă îngrijoraţi de nimic.

(Filipeni 4:6)

 

Destul de mulţi creştini trăiesc într-o stare teribilă de îngrijorare, fiind mereu neliniştiţi de problemele vieţii. Secretul trăirii într-o pace perfectă în mijlocul ritmului febril al vieţii zilnice este un secret ce merită din plin să fie cunoscut. Ce bine a făcut vreodată îngrijorarea? N-a făcut niciodată pe nimeni mai puternic, n-a ajutat pe nimeni să facă voia lui Dumnezeu, nici n-a oferit nimănui o cale de scăpare din neliniştea şi confuzia lui. Îngrijorarea doar distruge eficacitatea unei vieţi care altfel ar putea fi folositoare şi frumoasă. A fi neliniştit şi plin de griji şi îngrijorări este absolut interzis de Domnul nostru, care a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»“ (Matei 6:31). El nu vrea să spună că nu trebuie să fim prevăzători sau că viaţa noastră nu trebuie să aibă niciodată un plan sau un model al ei. El vrea să spună pur şi simplu că nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri.

Oamenii vor cunoaşte că trăieşti într-o stare constantă de îngrijorare după adânciturile de pe faţa ta, după tonul vocii tale, după atitudinea ta negativă, şi după lipsa de bucurie din duhul tău. Deci urcă pe înălţimile unei vieţi abandonate în mâna lui Dumnezeu, şi perspectiva ta se va schimba până-ntr-atât încât vei privi în jos pe norii de sub picioarele tale.  Darlow Sargeant

Este un semn de slăbiciune să te îngrijorezi şi să te frămânţi mereu,  îndoin­du-te de toate şi neavând încredere în nimeni. Se poate câştiga ceva prin asta? Nu ne facem noi doar incapabili de acţiune, şi ne detaşăm mintea de abilitatea de a lua decizii înţelepte? Pur şi simplu ne cufundăm în luptele noastre când am putea pluti peste ele prin credinţă.

O, pentru harul de a fi liniştiţi! O, „opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu [Yehova] sunt Dumnezeu“ (Psalmul 46:10)! „Sfântul lui Israel“ (Psalmul 89:18) îi va apăra şi-i va elibera pe ai Săi. Putem fi siguri că fiecare cuvânt al Său va rămâne în picioare pentru totdeauna, chiar dacă munţii s-ar prăbuşi în mare. El merită încrederea noastră totală. Deci vino, suflete al meu, întoarce-te la locul tău de odihnă, şi odihneşte-te în dulcea îmbrăţişare a Domnului Isus.  selectat

 

Pacea va umple adâncul sufletului tău

  Când eşti liniştit!

 

9 Octombrie

 

Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi,
şi Se va scula să vă dea îndurare.

(Isaia 30:18)

 

Cea mai verde iarbă se găseşte acolo unde cad cele mai multe ploi. Deci presupun că ceaţa şi ploaia măruntă a Irlandei sunt cele care o fac să fie „Insula de smarald“. Şi acolo unde găseşti ceaţa larg răspândită a necazurilor şi ploaia măruntă a suferinţei, vei găsi întotdeauna inimi verzi ca smaraldul care sunt pline de frunzişul frumos al mângâierii şi dragostei lui Dumnezeu.

Dragă creştine, să nu spui: „Unde sunt toate rândunelele? Toate s-au dus – au murit“. Nu, nu au murit. Pur şi simplu au traversat în zbor marea albastră şi adâncă, zburând spre un pământ îndepărtat; dar ele se vor întoarce din nou în curând.

Copil al lui Dumnezeu, să nu spui: „Toate florile au murit – iarna le-a omorât, aşa că s-au dus“. Nu! Deşi iarna le-a acoperit cu o haină albă de nea, ele îşi vor scoate iarăşi capetele şi vor fi vii foarte curând.

O, credinciosule, să nu spui că soarele a ars complet, doar pentru că l-a ascuns un nor. Nu, el e încă acolo, plănuind o vară pentru tine; pentru că atunci când va străluci din nou, va face ca acei nori să-şi picure ploile de aprilie, fiecare din ele o mamă pentru o minunată floare de mai.

Mai presus de toate, ţine minte – când Dumnezeu Îşi ascunde faţa de tine, să nu spui că te-a uitat. Pur şi simplu El aşteaptă puţin ca să te facă să-L iubeşti mai mult. Şi odată ce va veni, te vei bucura cu inexprimabila „bucurie a Domnului“ (Neemia 8:10). Aşteptarea Lui îţi exersează darul de har şi-ţi testează credinţa. De aceea continuă să aştepţi cu nădejde, pentru că deşi promisiunea poate să întârzie, niciodată nu va veni prea târziu.  Charles H. Spurgeon

 

O, fiecare an îşi are iarna lui,

  Şi fiecare an îşi are ploaia lui –

Dar întotdeauna vine o zi

  Când păsările merg din nou spre nord.

 

Când frunze noi înmuguresc în pădure,

  Şi iarba încolţeşte verde pe câmpii,

Şi lalelele se mândresc cu florile lor –

  Şi păsările merg din nou spre nord.

 

O, fiecare inimă îşi are necazul ei,

  Şi fiecare inimă îşi are durerea ei –

Dar întotdeauna vine o zi

  Când păsările merg din nou spre nord.

Este cel mai minunat lucru să-ţi aminteşti,

  Dacă curajul începe să te lase,

Când zilele reci şi întunecate se sfârşesc –

  Că păsările merg din nou spre nord.

 

10 Octombrie

 

Nu te mânia.

(Psalmul 37:1)

 

Cred că acest verset este tot o poruncă divină ca şi „Să nu furi“ (Exod 20:15). Dar ce înseamnă să te mânii? Un om odată a definit aceasta ca ceea ce face pe un om să fie aspru la suprafaţă, făcându-l să se uzeze şi să se epuizeze pe el însuşi şi pe alţii. Nu-i aşa că un om iritabil, iraţional şi critic nu numai că se consumă pe el însuşi, dar totodată îi seacă şi îi obosesc şi pe alţii? Când ne îngrijorăm şi ne mâniem, suntem o sursă permanentă de necaz. Acest psalm nu spune doar: „Nu te mânia pe cei răi“, ci nu lasă loc mâniei de orice fel. Este foarte dureros, şi Dumnezeu nu doreşte să ne rănim pe noi înşine sau pe alţii.

Orice doctor poate să-ţi spună că o izbucnire de mânie este mai dăunătoare pentru sistemul tău nervos decât o febră şi că o predispoziţie pentru mânie continuă nu contribuie la sănătatea trupului tău. Următorul pas care rezultă din mânie este să fii irascibil, şi aceasta e tot una cu furia. Să punem deoparte aceasta odată pentru totdeauna şi să ascultăm pur şi simplu de porunca „Nu te mânia“.

                                                                                              Margaret Bottome

 

Auzită din întâmplare într-o livadă

 

Spunea Prigoarea către Vrabie:

  „Mi-ar place într-adevăr să ştiu

Pentru ce aceste fiinţe umane neliniştite

  Se agită şi se îngrijorează atât“.

 

Spunea Vrabia către Prigoare:

  „Prietene, eu cred că trebuie să fie

Din cauză că nu au un Tată ceresc

  Ca Acela care are grijă de tine şi de mine“.

                                                                                 Elizabeth Cheney

 

11 Octombrie

 

… murim, şi iată că trăim.

(2 Corinteni 6:9)

 

Vara trecută am avut un pat de flori de ochiul-boului care aproape că a acoperit grădina mea de la ţară. Ele au fost plantate târziu în sezon, dar ce frumoase erau! În timp ce partea din afară a plantelor încă mai producea flori proaspete, vârfurile deveniseră seminţe, şi când a venit un ger timpuriu, am văzut că frumuseţea radiantă a florilor pălise. Tot ce am putut să spun în momentul acela a fost: „Ei bine, cred că sezonul a fost prea greu pentru ele, şi ele au murit“. Aşa că le-am urat un călduros rămas bun.

După aceasta nu m-am mai bucurat să privesc la patul de flori, pentru că părea să fie doar un cimitir al florilor. Şi totuşi, cu câteva săptămâni în urmă, unul din grădinari mi-a atras atenţia asupra faptului că de-a lungul întregii grădini florile de ochiul-boului răsăreau acum în mare număr. Se părea că fiecare plantă pe care eu credeam că iarna o distrusese replantase cincizeci care să-i ia locul. Ce făcuse gerul şi vântul năprasnic al iernii?

Ei au luat florile mele şi le-au distrus, aruncându-le la pământ. Ei au călcat peste ele cu picioarele lor de zăpadă şi, odată terminată treaba lor, au spus: „Acesta este sfârşitul vostru“. Şi totuşi primăvara, pentru fiecare floare distrusă au răsărit cincizeci de martori care au spus: „Murim, şi iată că trăim“.

Aşa cum este în lumea plantelor, tot aşa este şi în împărăţia lui Dumnezeu. Prin moarte a venit viaţa eternă. Prin răstignire şi mormânt a venit tronul şi palatul eternului Dumnezeu. Printr-o înfrângere aparentă a venit victoria.

Deci nu te teme de suferinţă sau de înfrângere. Pentru că prin a fi „trântiţi jos, dar nu omorâţi“ (2 Corinteni 4:9) şi prin a fi sfărâmaţi în bucăţi, şi aceste bucăţi rupte în fărâme mici, devenim oameni tari. Şi trăinicia unui credincios produce mulţi credincioşi.

Alţii pot fi absorbiţi de aparenţa lucrurilor şi merg după mersul lumii acesteia. Pot să înflorească repede şi să găsească o prosperitate momentană, dar sfârşitul lor să fie moartea eternă. Henry Ward Beecher

 

Evaluează-ţi viaţa după pierderi şi nu după câştiguri,

Nu după vinul băut, ci după vinul vărsat.

Pentru că puterea dragostei se găseşte în sacrificiul dragostei,

Şi cel care suferă cel mai mult are cel mai mult de dat.

 

12 Octombrie

 

Stăpânul lui Iosif…a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă…
Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

(Geneza 39:19-20,23)

 

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că „totul era împotriva lui“. Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.

Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.

Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber“ (Ioan 8:36). selectat

 

Sunt o pasăre mică,

  Izolată de câmpurile văzduhului,

Şi stau în colivia mea şi cânt

  Aceluia care m-a pus acolo;

Mulţumit să fie prizonierul,

  Pentru că, Dumnezeul Meu, aceasta Îţi face Ţie plăcere.

 

Colivia mea mă îngrădeşte de jur împrejur,

  Nu pot să zbor liber,

Dar deşi aripile mele sunt legate strâns,

  Sufletul meu este în libertate;

Pentru că pereţii închisorii nu pot controla

  Zborul şi libertatea sufletului.

 

Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon

 

13 Octombrie

 

Nu vă îngrijoraţi de nimic.

(Filipeni 4:6)

 

Îngrijorarea n-ar trebui să se găsească niciodată într-un credincios. În ciuda mărimii, a dimensiunii şi a diversităţii încercărilor, suferinţelor şi dificultăţilor noastre, îngrijorarea n-ar trebui să existe sub nici un motiv. Aceasta pentru că avem un Tată în ceruri care este atotputernic, care Îşi iubeşte copiii aşa cum Îl iubeşte „pe singurul Lui Fiu“ (Ioan 3:16), şi a cărui bucurie şi plăcere deplină este să-i ajute permanent în orice situaţie. Ar trebui să luăm aminte la Cuvântul Său, care spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri“.

„În orice lucru“ – nu doar când ne-a luat foc casa sau când partenerul nostru de viaţă şi copiii noştri iubiţi sunt grav bolnavi, ci chiar şi în cele mai mici probleme ale vieţii. Trebuie să aducem toate lucrurile la Dumnezeu – lucruri mici, lucruri foarte mici, chiar şi lucrurile pe care lumea le numeşte banale. Da, trebuie să aducem orice lucru, trăind întreaga zi într-o sfântă părtăşie cu Tatăl nostru ceresc şi cu scumpul nostru Domn Isus. Ar trebui să ne dezvoltăm un fel de instinct spiritual, care să ne facă să ne întoarcem imediat spre Dumnezeu când o grijă nu ne lasă să dormim noaptea. În timpul acestor nopţi fără somn, ar trebui să vorbim cu El, aducând diversele noastre probleme înaintea Lui, indiferent cât de mici ar fi. Vorbeşte de asemenea cu Domnul despre orice încercare cu care te confrunţi sau despre orice dificultate pe care o ai în familia ta sau în viaţa profesională.

„Prin rugăciuni şi cereri“ – cerând cu stăruinţă, perseverând şi răbdând, şi aşteptând, aşteptând, aşteptându-L pe Dumnezeu.

„Cu mulţumiri“ – punând întotdeauna o bună temelie. Chiar dacă n-avem posesiuni, există un lucru pentru care putem fi mulţumitori întotdeauna – că El  ne-a scăpat de iad. De asemenea putem să-I mulţumim că ne-a dat Cuvântul Său sfânt, Duhul Său Sfânt, şi cel mai preţios dar dintre toate – pe Fiul Său. De aceea când luăm în consideraţie toate acestea, avem foarte multe motive să-I mulţumim. Fie ca acesta să fie ţelul nostru!

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4:7). Aceasta este o binecuvântare atât de minunată, de autentică şi de scumpă încât ca s-o cunoşti cu adevărat, trebuie s-o experimentezi, pentru că ea „întrece orice pricepere“.

Să punem la inimă aceste adevăruri, umblând în ele instinctiv, astfel încât rezultatul să fie vieţi care-L glorifică pe Dumnezeu mai mult decât înainte.

                                                         George Mueller, din O viaţă de încredere

Cercetează-ţi inima de câteva ori pe zi, şi dacă găseşti ceva care îţi tulbură pacea, adu-ţi aminte să faci paşii potriviţi ca să restabileşti liniştea.

                                                                                                 Francis de Sales

 

14 Octombrie

 

Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate,
şi o lumină a strălucit în temniţă.
Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă,
şi i-a zis:
Scoală-te, iute!
Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.

(Fapte 12:7)

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau
şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…
Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ,
aşa că s-au clătinat temeliile temniţei.
Îndată, s-au deschis toate uşile şi
s-au deslegat legăturile fiecăruia.

(Fapte 16:25-26)

 

Aşa lucrează Dumnezeu. În cel mai întunecat ceas al nostru, El vine spre noi peste valuri, ca un înger care a venit în celula lui Petru când s-a ivit ziua execuţiei lui Petru. Şi când a fost gata spânzurătoarea pentru execuţia lui Mardoheu, insomnia împăratului a dus în cele din urmă la acţiunea lui în favoarea poporului favorit al lui Dumnezeu. (vezi Estera 6)

Dragă suflete, s-ar putea să trebuiască să experimentezi tot ce poate fi mai rău înainte să fii eliberat, dar vei fi eliberat! S-ar putea ca Dumnezeu să te facă să aştepţi, dar El Îşi va aminti întotdeauna de promisiunea Lui şi va apare la timp ca să împlinească Cuvântul Lui cel sfânt care nu poate fi desfiinţat. F.B. Meyer

Dumnezeu are o simplitate în felul în care Îşi împlineşte planurile, şi totuşi are resurse potrivite pentru orice dificultate. Credincioşia Lui faţă de copiii Lui care se încred în El este fermă, şi El este neclintit în urmărirea scopurilor Sale. În viaţa lui Iosif, Îl vedem pe Dumnezeu lucrând printr-un om închis împreună cu Iosif, mai târziu printr-un vis, şi în final prin ridicarea lui Iosif din închisoare la poziţia de guvernator. Şi timpul petrecut de Iosif în închisoare i-a dat puterea şi fermitatea de care avea nevoie ca guvernator.

Este întotdeauna mai sigur să te încrezi în metodele lui Dumnezeu şi să trăieşti după ceasul Său.  Samuel Dickey Gordon

Dumnezeu în providenţa Sa are o mie de chei cu care deschide o mie de uşi diferite ca să-i salveze pe ai Săi, indiferent cât de disperată ar fi situaţia. Să ne facem cu credincioşie partea noastră, care este pur şi simplu să suferim pentru El, şi să punem partea lui Hristos asupra Lui şi s-o lăsăm acolo.  George MacDonald

Dificultatea este de fapt atmosfera din preajma unui miracol, sau a unui miracol în faza lui iniţială. Totuşi dacă este să fie un mare miracol, situaţia înconjurătoare nu va fi doar o dificultate, ci o totală imposibilitate. Şi mâna copilului Său care se agaţă cu putere de El face dintr-o situaţie disperată o plăcere pentru Dumnezeu.

 

15 Octombrie

 

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.

(Psalmul 51:17)

 

Oamenii aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte cel mai mult ca să-I aducă glorie sunt cei complet zdrobiţi, pentru că jertfa pe care El o acceptă este „o inimă zdrobită şi mâhnită“. Până nu a fost zdrobită puterea naturală a lui Iacov, atunci când „i s-a scrântit încheietura coapsei“ (Geneza 32:25) la Peniel, el nu a ajuns la punctul în care Dumnezeu putea să-l îmbrace cu putere spirituală. Şi până nu a lovit Moise stânca de la Horeb, zdrobindu-i suprafaţa, nu a ţâşnit acea apă proaspătă din ea ca să bea poporul. (vezi Exod 17:6)

Până când cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon aleşi special nu „au spart ulcioarele pe care le aveau în mână“ (Jud. 7:19), care simbolizau zdrobirea vieţilor lor, nu a strălucit lumina ascunsă a făcliilor, aducând teroare în mijlocul vrăjmaşilor lor. Odată o văduvă săracă a rupt sigiliul de pe singurul vas de untdelemn care i-a mai rămas şi a început să toarne din el, şi Dumnezeu a înmulţit în chip miraculos untdelemnul, pentru ca ea să-şi plătească datoriile şi să aibă din ce trăi. (vezi 2 Împăraţi 4:1-7)

Până nu şi-a riscat Estera viaţa şi s-a lăsat zdrobită sub legile stricte ale curţii unui împărat păgân, ea nu a obţinut favoarea de a-şi salva poporul de la moarte. (vezi Estera 4:16)

Odată Domnul Isus a luat „cinci pâini şi… le-a frânt“ (Luca 9:16) şi pâinea  s-a înmulţit şi a hrănit cinci mii de suflete. Chiar prin procesul frângerii pâinilor a avut loc miracolul. Când Maria a spart frumosul ei „vas de alabastru cu mir foarte scump“ (Matei 26:7), distrugând valoarea şi utilitatea lui viitoare, parfumul minunat a umplut casa. Şi când Domnul Isus a lăsat ca trupul Lui preţios să fie zdrobit de spini, de piroane şi de suliţă, viaţa Lui interioară s-a revărsat ca un ocean de apă limpede ca cristalul pentru păcătoşii însetaţi ca să bea şi să trăiască.

Un frumos grăunte de grâu, până nu este îngropat şi zdrobit în pământ prin MOARTE, miezul lui nu încolţeşte, producând sute de alte seminţe sau grăunţe. Şi aşa a fost întotdeauna în istoria plantelor, a oamenilor şi a întregii vieţi spirituale – Dumnezeu foloseşte LUCRURILE ZDROBITE.

Cei care au fost cuprinşi de puterea Duhului Sfânt şi sunt folosiţi pentru gloria lui Dumnezeu sunt cei care au fost zdrobiţi în finanţele lor, zdrobiţi în voinţa lor proprie, zdrobiţi în ambiţiile lor, zdrobiţi în idealurile lor înalte, zdrobiţi în reputaţia pe care o au în lume, zdrobiţi în dorinţele lor, şi deseori zdrobiţi în sănătatea lor. Da, El îi foloseşte pe cei care sunt dispreţuiţi de lume şi pe cei care par total deznădăjduiţi şi neputincioşi, aşa cum a spus Isaia: „Ologii iau parte la [pradă]“ (Isaia 33:23).

 

 

O, zdrobeşte-mi inima; dar zdrobeşte-o ca pe un ogor

  Care este arat şi sfărâmat pentru a primi grăunţele de grâu;

O, zdrobeşte-o cum sunt zdrobiţi mugurii sigilaţi de frunze verzi,

  Rupe-o, ca să se desfacă floarea aurie;

Vreau să ofer dragostea mea marelui Stăpân al Dragostei,

Lasă parfumul să se înalţe, sparge alabastrul.

 

O, zdrobeşte-mi inima; zdrobeşte-o, Dumnezeule biruitor,

  Ca izvorul etern al vieţii să se reverse peste tot;

O, să fie zdrobită ca atunci când trunchiurile legate,

  Rupând lanţurile reci, îşi recâştigă libertatea;

Şi când dumbrava sacră a minţii înmugureşte spre viaţă,

Umple-mă de bucurie, ca păsările, care cântă speranţa lor şi biruinţa Ta.

                                                                                           Thomas Toke Bunch

 

16 Octombrie

 

Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară
aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă
în alergarea care ne stă înainte.

(Evrei 12:1)

 

Sunt anumite lucruri care nu sunt păcate în ele însele, dar care tind să ne tragă în jos sau să ne distragă şi devin pietre de poticnire pentru creşterea noastră spirituală. Una din cele mai rele dintre acestea este disperarea sau deznădejdea. O inimă grea este într-adevăr o greutate care cu siguranţă ne va trage în jos în sfinţenia şi utilitatea noastră.

Eşecul copiilor lui Israel de a intra în Ţara Promisă a început cu plângerile lor, sau aşa cum o spune Cuvântul: „Toţi copiii lui Israel au cârtit“ (Num. 14:2). S-ar putea să fi început cu o slabă dorinţă de a se plânge şi de a fi nemulţumit, dar ei au lăsat-o să continue până a înflorit şi a rodit într-o totală răzvrătire şi ruină.

Nu trebuie să ne îngăduim niciodată libertatea de a ne îndoi de Dumnezeu sau de dragostea şi credincioşia Lui eternă faţă de noi în toate. Putem hotărî să ne împotrivim îndoielii cu toată voinţa noastră aşa cum facem împotriva oricărui alt păcat. Apoi, dacă stăm neclintiţi, refuzând să ne îndoim, Duhul Sfânt va veni în ajutorul nostru, dându-ne credinţa lui Dumnezeu şi încununându-ne cu victorie.

Este foarte uşor să cădem în obiceiul de a ne îndoi, îngrijorându-ne, întrebându-ne dacă nu cumva ne-a părăsit Dumnezeu, şi gândindu-ne că după toate prin câte am trecut, speranţele noastre vor sfârşi în neîmplinire. Dar hai să refuzăm să fim descurajaţi şi nefericiţi! Hai „să privim ca o mare bucurie“ (Iacov 1:2), chiar şi când nu simţim nici o fericire. Haideţi să ne bucurăm prin  credinţă,  prin­tr-o hotărâre fermă, şi socotind pur şi simplu că este adevărat, şi vom vedea că Dumnezeu va face lucrul acesta real pentru noi. selectat

Diavolul are două şiretlicuri foarte abile. Primul este să ne ispitească să devenim descurajaţi, pentru că atunci suntem înfrânţi şi de nici un folos altora, cel puţin pentru o vreme. Celălalt este să ne ispitească să ne îndoim, prin aceasta rupând legătura credinţei care ne uneşte cu Tatăl. Deci să fim atenţi! Să nu fim înşelaţi în nici un fel.  G. E. M.

Îmi place să-mi cultiv spiritul de fericire! El îmi acordează din nou sufletul şi mi-l menţine într-o armonie atât de perfectă că Satan se teme s-o atingă. Corzile sufletului meu devin atât de vibrante şi pline de energie cerească încât îşi ia degetele diabolice de pe mine şi se duce în altă parte! Satan este întotdeauna prudent să intervină la mine când inima mea este plină de fericirea şi bucuria Duhului Sfânt.

Planul meu este pur şi simplu să-mi păzesc duhul de tristeţe aşa cum în mod normal mă păzesc de Satan, dar din nefericire nu reuşesc întotdeauna. Ca şi diavolul însuşi, tristeţea stă înaintea mea când sunt pe autostrada utilităţii. Şi stă faţă-n faţă cu mine până când bietul meu suflet devine trist şi amărât! De fapt, tristeţea decolorează totul în jurul meu şi produce o paralizie mentală. Nu mă mai interesează nimic, planurile de viitor par acoperite de nori în întuneric, şi sufletul meu îşi pierde toate aspiraţiile şi puterea!

Un credincios în vârstă a spus odată: „Voioşia în credinţa noastră face ca orice act de slujire să fie făcut cu plăcere, şi niciodată nu înaintăm atât de repede în chemarea noastră spirituală ca atunci când suntem purtaţi pe aripile fericirii. Tristeţea, însă, retează aceste aripi sau, folosind o altă analogie, face să cadă roţile de la carul slujirii noastre. Carul nostru devine atunci asemenea carelor egiptenilor la Marea Roşie, târându-se cu greu pe osie şi încetinind progresul nostru“.

 

17 Octombrie

 

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva
decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos,
prin care lumea este răstignită faţă de mine,
şi eu faţă de lume.

(Galateni 6:14)

 

Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile. Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz. Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă. Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile. Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor. Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul“ (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui. Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.

Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer“ (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul“ (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh“ (Luca 24:37) şi nu realizau că era Domnul Isus. Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.

Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii“ (Ioan 12:32).

Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ“, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte. Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei. Viaţa lor din momentul acela a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.

Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El“ (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri. Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam. Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?

Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut. Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

                      

18 Octombrie

 

Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară,
care nu va fi a ei; acolo va fi robită…timp de patru sute de ani.

Dar…pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii.

(Geneza 15:13-14)

 

Pot fi sigur că parte din binecuvântarea promisă a lui Dumnezeu pentru mine este întârziere şi suferinţă. Întârzierea din timpul vieţii lui Avraam care părea să pună promisiunea lui Dumnezeu foarte departe de împlinire a fost atunci urmată de întârzierea aparent fără sfârşit experimentată de urmaşii lui Avraam. Dar a fost într-adevăr doar o întârziere – promisiunea s-a împlinit, pentru că în cele din urmă ei au ieşit „de acolo cu mari bogăţii“.

Dumnezeu mă va testa cu întârzieri, şi împreună cu întârzierile va veni suferinţa. Şi totuşi prin toate acestea promisiunea lui Dumnezeu stă în picioare. Am noul Lui legământ în Hristos, şi promisiunea Lui sfântă pentru orice binecuvântare mai mică de care am nevoie. Întârzierile şi suferinţa fac parte de fapt din binecuvântările promise, deci am să-L laud pentru ele astăzi. Am să fiu tare, o să-mi îmbărbătez inima şi voi nădăjdui în Domnul! (vezi Psalmul 27:14).

                                                                              Charles Gallaudet Trumbull

 

N-ai primit încă răspuns la rugăciunea pe care au rostit-o buzele tale

  În agonia inimii în aceşti ani mulţi?

Începe credinţa să slăbească? Se duce speranţa?

  Şi crezi că toate lacrimile tale cad în zadar?

Să nu spui că Tatăl nu ţi-a auzit rugăciunea;

  Dorinţa ta se va împlini cândva, undeva.

 

N-ai primit încă răspuns? Nu, să nu spui că nu s-a aprobat;

  Poate că lucrarea ta n-a fost încă împlinită în întregime.

Lucrarea a început când ai rostit pentru prima dată rugăciunea ta,

  Şi Dumnezeu va termina ce a început.

Dacă vei menţine tămâia arzând acolo,

  Vei vedea gloria Lui cândva, undeva.

 

N-ai primit încă răspuns? Credinţa nu poate rămâne fără răspuns,

  Picioarele ei sunt bine înfipte în Stânca;

În mijlocul celor mai violente furtuni ea rămâne neînfricată,

  Şi nu se clatină nici înaintea şocului celui mai puternic tunet.

Ea ştie că Omnipotenţa a auzit rugăciunea ei,

  Şi strigă: „Se va face“ – cândva, undeva.

                                                                                       Ophelia G. Browning

          

19 Octombrie

 

Chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor.

(Numeri 10:33)

 

Dumnezeu uneori ne influenţează printr-o simplă atingere sau printr-un sentiment, dar noi nu ne luăm după sentimente. Dacă atingerea este de la El, atunci El ne va da suficiente dovezi ca s-o confirme dincolo de cea mai mică îndoială.

Gândeşte-te la frumoasa poveste a lui Ieremia, când a simţit că Dumnezeu îl îndeamnă să cumpere ogorul de la Anatot. El nu a acţionat după sentimentul lui iniţial, ci a aşteptat ca Dumnezeu să-Şi împlinească deplin cuvintele faţă de el înainte de a trece la acţiune. Apoi, odată ce vărul lui a venit la el, aducând dovada exterioară a poruncii lui Dumnezeu prin faptul că i-a făcut o propunere de cumpărare, el a răspuns şi a zis: „Am cunoscut că era cuvântul Domnului“ (Ieremia 32:8).

Ieremia a aşteptat până când Dumnezeu a confirmat sentimentul lui printr-un act providenţial, şi apoi a lucrat având o viziune clară a faptelor, pe care Dumnezeu putea de asemenea să le folosească ca să-i convingă şi pe alţii. Dumnezeu doreşte să acţionăm numai după ce am primit gândul Lui cu privire la o anumită situaţie. Nu trebuie să ignorăm glasul personal al Păstorului care ne vorbeşte, ci la fel ca Pavel şi însoţitorii lui la Troa (vezi Fapte 16:6), trebuie să ascultăm şi totodată să analizăm lucrarea Lui providenţială în împrejurările noastre, ca să aflăm tot gândul Domnului. A. B. Simpson

 

Oriunde arată degetul lui Dumnezeu, mâna Lui va deschide un drum.

 

Niciodată să nu spui în inima ta ce vei face sau ce nu vei face, ci să aştepţi până când îţi descoperă Dumnezeu calea Sa pentru tine. Cât timp această cale este ascunsă, e clar că nu este nevoie să acţionezi şi că El Însuşi este răspunzător pentru toate consecinţele ţinerii tale pe loc exact acolo unde eşti.  selectat

 

Căci Dumnezeu pe căi necunoscute de noi,

  Îi va conduce pe ai Săi.

 

20 Octombrie

 

Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere,
vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

(Filipeni 4:7)

 

Există o parte a mării cunoscută ca „perna mării“. Ea se află sub suprafaţa care este agitată de furtuni şi bătută de vânturi. Este la o adâncime atât de mare încât este o parte a mării care nu se mişcă niciodată. Când fundul oceanului în aceste locuri adânci este dragat de rămăşiţele plantelor şi animalelor, se descoperă dovada că au rămas complet nemişcate timp de sute, dacă nu chiar mii, de ani.

Pacea lui Dumnezeu este un calm etern ca perna mării. Ea se află atât de adânc în inima omului încât nici o dificultate sau tulburare exterioară n-o poate ajunge. Şi oricine intră în prezenţa lui Dumnezeu devine părtaş al acestui calm netulburat şi de netulburat. Arthur Tappan Pierson

 

Când vânturile vuiesc peste suprafaţa oceanului,

  Şi valurile se aruncă sălbatice cu un muget furios,

Se spune că jos în adânc sub agitaţia sălbatică,

  Acea linişte plină de pace domneşte veşnic.

 

Jos, jos în adânc, zgomotul furtunilor amuţeşte,

  Şi valurile argintii sunt mereu liniştite,

Şi nici o furtună, oricât de furioasă sau de violentă,

  Nu tulbură Sabatul acelei adâncimi a mării.

 

Deci pentru inima care cunoaşte dragostea Ta, o, Tată,

  Există un templu veşnic sfânt,

Şi toate vocile mânioase ale vieţii care necăjesc

  Mor în liniştea tăcută de la uşa ei plină de pace.

 

Departe, departe de tot, strigătele de luptă amuţesc,

  Şi gânduri pline de iubire apar mereu paşnice,

Şi nici o furtună, oricât de furioasă sau de violentă,

  Nu tulbură sufletul care locuieşte, o, Doamne, în Tine.

                                                                                       Harriet Beecher Stowe

 

Pelerinul a fost dus într-o cameră mare de sus care privea spre răsărit. Şi numele camerei era Pace.  din Călătoria creştinului

 

21 Octombrie

 

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească
a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu,
o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică.

(2 Corinteni 5:1)

 

Proprietarul casei în care am locuit mulţi ani m-a anunţat că n-are de gând să facă nimic ca s-o repare. El m-a sfătuit de asemenea să mă pregătesc să mă mut.

La început aceasta n-a fost o veste foarte bună. În multe privinţe zona era foarte plăcută, şi chiar dacă starea casei era evident în declin, era totuşi o casă foarte drăguţă. Însă o privire mai atentă mi-a arătat că şi un vânt uşor o putea clătina şi mişca, şi fundaţia ei nu era suficient de sigură. De aceea am început să mă pregătesc de mutare.

Pe când mă gândeam la mutare, e ciudat cât de repede s-a transferat interesul meu spre viitoarea mea casă nouă într-o altă ţară. Am consultat hărţi şi am studiat rapoarte despre locuitorii ei. Şi cineva care a venit de acolo în vizită mi-a spus că că e frumoasă de nedescris şi că nu se poate spune în cuvinte ce a auzit acolo. El a spus că pentru a face o investiţie acolo, a pierdut tot ce avea aici, şi totuşi se bucură de ceea ce alţii numesc sacrificiu. Un alt om, a cărui dragoste pentru mine s-a dovedit prin cel mai greu test posibil, acum locuieşte acolo. El mi-a trimis câţiva ciorchini din cei mai delicioşi struguri pe care i-am mâncat vreodată, şi după ce i-am gustat totul aici părea fără gust.

De câteva ori am mers la marginea râului care formează graniţa dintre aici şi acolo şi am dorit fierbinte să fiu cu cei care cântă laude Împăratului din partea cealaltă. Mulţi dintre prietenii mei s-au mutat dincolo de acest râu, dar înainte să plece de aici au vorbit despre a-i urma pe ei mai târziu. Am văzut zâmbetul de pe feţele lor când au dispărut din faţa ochilor mei. Aşa că de fiecare dată când sunt rugat să fac o nouă investiţie aici, acum răspund: „Eu mă pregătesc să mă mut“.

                                                                                                                selectat

Cuvintele Domnului Isus în ultimele Sale zile pe pământ exprimă viu dorinţa Lui de a Se duce „la Tatăl“ (Ioan 16:28). Noi, ca popor al Său, avem de asemenea o viziune a ceva ce este mult dincolo de dificultăţile şi dezamăgirile vieţii acesteia şi călătorim spre împlinire, spre desăvârşire şi spre o viaţă îmbelşugată. Şi noi ne ducem „la Tatăl“. O mare parte din noua noastră casă este încă neclară pentru noi, dar două lucruri sunt sigure. „Casa Tatălui“ nostru (Ioan 14:2) este casa noastră. Şi ea este în prezenţa Domnului. Ca şi credincioşi, ştim şi înţelegem că toţi suntem călători şi nu avem o locuinţă permanentă în această lume.  R. C. Gillie

 

Păsărelele se încred în Dumnezeu, căci ele zboară cântând

  Din pădurile nordice unde bat vânturile toamnei,

Străbătând cu credinţă voioasă cărarea lor nemarcată

  Spre ţinuturile de cântec ale verii, îndepărtate şi necunoscute.

 

Să mergem cântând deci, să nu mergem plângând:

  Întrucât suntem siguri că zilele noastre sunt în mâna Lui,

De ce să plângem, şi să ne temem, şi s-o numim moarte?

  Este doar un zbor spre o Ţară a Verii.

 

22 Octombrie

 

Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului.

Odată a mânat turma până dincolo de pustie,
şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc,
care ieşea din mijlocul unui rug.

(Exod 3:1-2)

 

Viziunea Îngerului Domnului a venit la Moise în timp ce era implicat în munca lui de fiecare zi. Exact acesta este locul în care Îi place Domnului să dea revelaţiile Sale. El caută un om care merge pe un drum obişnuit, şi „deodată [străluceşte] o lumină din cer în jurul lui“ (Fapte 9:3). Şi „o scară rezemată de pământ“ (Geneza 28:12) poate să ajungă din piaţă în cer, transformând o viaţă de rob în una de har.

Preaiubite Tată, ajută-mă să Te aştept în timp ce călătoresc pe drumul obişnuit al vieţii. Nu cer experienţe senzaţionale. Să ai părtăşie cu mine în munca şi slujirea mea de fiecare zi, şi să fii însoţitorul meu când fac o călătorie obişnuită. Şi lasă viaţa mea umilă să fie transformată de prezenţa Ta.

Unii creştini cred că ei trebuie să fie întotdeauna pe piscul bucuriei şi revelaţiei extraordinare, dar nu aceasta este calea lui Dumnezeu. Acele vremuri de înaltă spiritualitate şi minunată comunicare cu lumea nevăzută nu ne-au fost promise nouă, ci o viaţă de zi cu zi în comuniune cu El ne-a fost promisă nouă. Şi aceasta ne este de ajuns, pentru că El ne va da acele vremuri de excepţională revelaţie dacă lucrul acesta este bun pentru noi.

Numai trei ucenici au fost lăsaţi să vadă Transfigurarea, şi tot aceştia trei au experimentat şi întunericul din Ghetsimani. Nimeni nu poate rămâne pe muntele favorii pentru totdeauna, pentru că sunt responsabilităţi în vale. Hristos Şi-a împlinit lucrarea vieţii Lui nu în glorie, ci în vale, şi acolo a fost El cu adevărat şi în mod deplin Mesia.

Valoarea viziunii şi gloria care o însoţeşte este darul ei de a ne echipa pentru slujire şi răbdare.  selectat

   

23 Octombrie

 

Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise,
nici unul n-a rămas neîmplinit.

(1 Împăraţi 8:56)

 

Într-o zi vom înţelege că Dumnezeu are un motiv în spatele fiecărui nu pe care ni-l dă în timpul vieţii noastre. Şi totuşi, chiar şi în viaţa aceasta, El întotdeauna ne recompensează. Când oamenii lui Dumnezeu sunt îngrijoraţi şi preocupaţi că rugăciunile lor nu sunt ascultate, cât de des nu L-am văzut pe El lucrând ca să le răspundă într-un mod cu mult mai minunat! Prindem ocazional câte o licărire din aceasta, dar revelaţia completă n-o vom vedea decât mai târziu.

 

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă,

Şi lumina soarelui este aurie, cerul este albastru,

În timp ce drumul neted ne cheamă pe mine şi pe tine,

Şi cântecul păsărelelor răsună când mergem pe drum,

Când ne oprim să culegem florile de la picioarele noastre,

Când poposim să bem din izvoarele pe care le întâlnim,

Fericită, tot mai fericită, călătoria noastră va fi,

Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă.

 

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă,

Şi norii atârnă grei şi întunecaţi şi sumbri;

Dacă pietrele colţuroase împiedică şi blochează calea,

În timp ce vânturile aprige ne pătrund şi ne înţeapă cu frig;

Totuşi, draga mea, este o casă la capătul călătoriei,

Şi acestea sunt încercările pe care Tatăl le trimite

Ca să ne strângă ca pe nişte oi în staulul Său ceresc,

Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă.

 

Dacă am avea credinţa de a nu ne grăbi să facem anumite lucruri, ci de a tăcea înaintea Domnului şi a nădăjdui în El (Psalmul 37:7) – aşteptând explicaţia Lui completă, care nu va fi descoperită decât la venirea din nou a Domnului Isus Hristos! Când a luat Dumnezeu ceva de la un om fără să-i dea înapoi cu mult mai mult? Şi totuşi ce am zice noi dacă El nu ne-ar da înapoi imediat ceea ce ne-a luat? Este ziua de astăzi singura Lui zi de lucru? Are El planuri şi dincolo de această mică lume a noastră? Poate El să lucreze şi dincolo de moartea noastră, sau uşa mormântului nu se deschide spre nimic altceva decât spre întuneric infinit şi tăcere eternă?

Chiar dacă ne limităm gândirea numai la această viaţă, este adevărat că Dumnezeu nu atinge niciodată inima cu o încercare dacă nu intenţionează să ne dea un dar mai mare sau o binecuvântare plină de compasiune. Omul care ştie să aştepte a crescut până la un nivel excepţional în harul lui Dumnezeu. selectat

 

Când gerurile sunt în vale,

  Şi piscurile munţilor sunt cărunte,

Şi cele mai frumoase flori sunt degerate,

  Şi pomii înfloriţi mor,

Un Tată iubitor ne şopteşte:

  „Toate acestea vin din mâna Mea“;

Fericit eşti tu dacă te încrezi

  Când nu poţi să-nţelegi.

 

Dacă, după ani de trudă,

  Avuţia ta zboară

Şi rămâi cu mâinile goale,

  Şi părul tău încărunţeşte,

Adu-ţi aminte atunci că Tatăl tău

  Stăpâneşte marea şi pământul;

Fericit eşti tu dacă te încrezi

  Când nu poţi să-nţelegi.

                                       selectat

 

24 Octombrie

 

Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi.

(Isaia 41:15)

 

Pe la începutul secolului al XX-lea, o bară de oţel valora cam 5 dolari. Însă dacă era forjată în potcoave de cai, valora 10 dolari; dacă era transformată în ace, valoarea ei era de 350 de dolari; dacă era folosită pentru fabricarea lamelor de bricege mici, valoarea ei era de 32000 de dolari; dacă era transformată în arcuri pentru ceasuri, valoarea ei creştea la 250000 de dolari. Ce lovituri a trebuit să îndure bara de oţel ca să ajungă să valoreze atât de mult! Dar cu cât era mai mult modelată, lovită cu ciocanul, trecută prin foc, bătută, presată şi şlefuită, cu atât valoarea ei era mai mare.

Putem folosi această analogie ca să ne amintim să fim liniştiţi, tăcuţi şi îndelung-răbdători, pentru că cei care suferă cel mai mult aceia rodesc cel mai mult. Şi prin durere obţine Dumnezeu cel mai mult de la noi, pentru gloria Sa şi pentru binecuvântarea altora.   selectat

 

O, dă robului Tău răbdarea de a fi liniştit,

          Şi de a suporta voia Ta;

Curajul de a risca totul pe braţul Tău

          Care nu-i va face rău;

Înţelepciunea care niciodată nu mă va lăsa să mă abat

          De la calea mea;

Dragostea care acum mă îndurerează, dar totuşi ştie cel mai bine

          Când trebuie să mă odihnesc.

 

Viaţa noastră este foarte misterioasă. De fapt, ar fi cu totul inexplicabilă dacă nu am crede că Dumnezeu ne pregăteşte pentru evenimente şi lucrări care stau nevăzute dincolo de vălul lumii eterne – unde duhurile care sunt ca oţelul călit vor fi chemate pentru o slujbă specială.

Cu cât sunt mai ascuţite cuţitele Meşterului, cu atât este mai fină şi mai frumoasă lucrarea Lui.

 

25 Octombrie

 

Până acum n-aţi cerut nimic în Numele meu:
cereţi, şi veţi căpăta,
pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

(Ioan 16:24)

 

În timpul războiului civil din America, un om avea un fiu care s-a înrolat în armata Uniunii. Tatăl era bancher, şi cu toate că şi-a dat consimţământul pentru fiul său, parcă i se rupea inima să-l lase să plece.

Odată ce fiul său a plecat, a devenit foarte interesat de situaţia soldaţilor, şi ori de câte ori vedea unul în uniformă, îl îndrăgea pe loc, gândindu-se la băiatul lui drag. Deseori, neglijându-şi afacerile, îşi petrecea timpul şi-şi cheltuia banii având grijă de soldaţii care se întorceau acasă invalizi. Prietenii lui s-au rugat de el să  nu-şi neglijeze afacerile în felul acesta, petrecând atât de mult timp şi irosind atâta energie cu soldaţii. Aşa că s-a hotărât să renunţe la tot, ascultând de sfatul prietenilor lui.

Însă, după ce a luat această decizie, un tânăr soldat de rând într-o uniformă decolorată şi uzată a păşit în bancă. Puteai să-ţi dai seama uşor după rănile de pe faţa şi mâinile lui că fusese într-un spital de campanie al armatei. Sărmanul tânăr se scotocea în buzunar căutând ceva, când l-a văzut bancherul. Înţelegând uşor scopul pentru care intrase acel tânăr în bancă, a spus soldatului: „Dragul meu, nu te pot ajuta astăzi. Sunt extrem de ocupat. Va trebui să mergi la cartierul general al armatei, unde ofiţerii vor avea grijă de tine“.

Bietul soldat rănit stătea încă acolo, părând să nu fi înţeles bine ce i s-a spus. El a continuat să se scotocească prin buzunare şi în sfârşit a scos o bucată de hârtie murdară. A întins pagina plină de noroi înaintea bancherului, care a citit următoarele cuvinte scrise cu creionul:

 

Dragă tată,

Acesta este unul din prietenii mei, care a fost rănit în ultima bătălie şi vine la tine direct de la spital. Te rog, primeşte-l ca pe mine însumi.

Charlie

 

Toate hotărârile anterioare ale bancherului de a se ocupa numai de afacerile lui în loc să se ocupe de soldaţi s-au volatilizat repede. L-a luat pe tânăr cu el în magnifica lui casă şi i-a dat camera lui Charlie şi l-a pus la masă. L-a îngrijit până când hrana, odihna şi dragostea i-au redat sănătatea, şi apoi l-a trimis înapoi la locul lui de serviciu ca să-şi rişte din nou viaţa pentru steagul ţării.  selectat

Vei vedea acum ce voi face. Exod 6:1

 

26 Octombrie

 

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.
Se înoptase, şi El era singur acolo.

(Matei 14:23)

 

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.

Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.

O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El!   Andrew Murray

Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.

Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te“ (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

 

O meditaţie

Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile“ (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul“ până când „Isus [rămâne] singur“ (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers?

Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu …! Dumnezeu şi eu …!“ Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit.

O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!“ Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!

                                                                                               George Matheson

 

27 Octombrie

 

Toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

(Psalmul 42:7)

 

Sunt valurile LUI, chiar dacă se sparg peste noi,

  Ascunzând faţa Lui în stropi înăbuşitori şi spumă;

Sau line şi sclipitoare, întind o cărare înaintea noastră,

  Şi spre limanul nostru ne duc în siguranţă acasă.

 

Sunt valurile LUI, chiar dacă pentru mângâierea şi siguranţa noastră

  El umblă pe ele, potolind toată frica noastră;

Sau la strigătele noastre nu vine nici un ajutor, nici un răspuns,

  Şi în tăcerea singuratică nu este nimeni pe-aproape.

 

Sunt valurile LUI, chiar dacă ne luptăm din greu

  Prin valurile mânate de furtuna care nu se mai opreşte,

În timp ce un adânc cheamă un alt adânc cu zgomot mare;

  Sau la cuvântul Lui ele se liniştesc în pace.

 

Sunt valurile LUI, chiar dacă El le desparte,

  Făcându-ne să mergem pe uscat acolo unde au curs apele;

Sau lasă talazurile tumultoase să se ridice în jurul nostru,

  Aruncându-se nestânjenite peste singurul nostru drum.

 

Sunt valurile LUI, şi El ne conduce prin ele;

  Aşa ne-a promis, aşa va face dragostea Lui.

Păzindu-ne şi conducându-ne, călăuzindu-ne şi susţinându-ne,

  Până în portul Său sigur, El ne va ajuta să trecem cu bine prin toate.

                                                                                            Annie Johnson Flint

 

Stai neclintit în locul în care Domnul tău drag te-a pus, şi fă tot ce poţi acolo. Dumnezeu ne trimite încercări sau teste, şi pune viaţa înaintea noastră ca un adversar faţă către faţă. Prin greutatea unui conflict serios El Se aşteaptă ca noi să creştem puternici. Copacul plantat acolo unde vânturile puternice îi îndoaie ramurile şi-i apleacă trunchiul, deseori aproape să fie rupt, este de obicei mai puternic înrădăcinat decât un copac care creşte într-o vale ferită unde furtunile nu aduc niciodată nici o solicitare şi nici o încordare.

Acelaşi lucru este adevărat şi în viaţa omului. Caracterul cel mai puternic şi cel mai minunat creşte în condiţii vitrege.  selectat

 

28 Octombrie

 

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare,
pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre,
ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos…
El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună
în locurile cereşti, în Hristos Isus.

(Efeseni 2:4-6)

 

Acesta este locul nostru legitim – „să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus“, însă să şedem liniştiţi. Dar ce puţini dintre noi experimentează efectiv lucrul acesta! De fapt, cei mai mulţi dintre noi credem că este imposibil să stai liniştit „în locurile cereşti“ în timp ce ne trăim viaţa de zi cu zi într-o lume atât de agitată.

O, noi credem că ar fi posibil să vizităm aceste „locuri cereşti“ duminicile sau când şi când în momentele de mare elocvenţă spirituală sau laudă, dar să fii efectiv „aşezat“ acolo toată ziua, în fiecare zi, este cu totul altceva. Şi totuşi reiese clar din Scripturi că aşa trebuie să fie nu numai duminicile, ci în fiecare zi din săptămână.

Un duh liniştit este de mare preţ când întreprinde activităţi în afară. Nimic nu împiedică mai mult lucrarea forţelor spirituale nevăzute ale lui Dumnezeu, de care depinde cu adevărat succesul nostru în toate, ca un duh neliniştit şi tulburat.

Există o putere imensă în linişte. Un mare credincios a spus odată: „Toate lucrurile vin la cel care ştie să se încreadă şi să stea liniştit“. Acest fapt este bogat în semnificaţii, şi o înţelegere reală a lui va schimba mult felul nostru de a lucra. În loc să continuăm lupta noastră neobosită, am putea „să şedem“ în sufletul nostru înaintea Domnului, lăsând forţele divine ale Duhului Său să lucreze în linişte mijloacele de împlinire a scopurilor şi a aspiraţiilor noastre.

Tu poţi să nu vezi sau să nu simţi lucrările interioare ale puterii Lui tăcute, dar fii sigur că ea este întotdeauna la lucru în cel mai înalt grad. Şi ea va lucra pentru tine, dacă tu îţi vei linişti îndeajuns duhul ca să te laşi purtat de curentul puterii ei.  Hannah Whitall Smith

 

Există un loc de odihnă

În centrul forţei marelui ciclon,

O linişte la izvorul ei secret;

Un copilaş ar putea dormi nestingherit,

Fără să i se zbârlească nici o buclă frumoasă,

În acel calm ciudat, central, din mijlocul vârtejului puternic.

 

Caută să înveţi să rămâi în pace şi în siguranţă în Dumnezeu în orice situaţie

 

29 Octombrie

 

El va şedea, va topi şi va curăţa argintul.

(Maleahi 3:3)

 

Tatăl nostru, care caută să-i desăvârşească pe sfinţii Săi în sfinţenie, ştie ce valoare are focul cuptorului pentru rafinare. Metalurgul va avea cea mai mare grijă de metalele cele mai preţioase. El supune metalul unui foc de înaltă temperatură, pentru că numai focul cuptorului de rafinare poate topi metalul, poate curăţa zgura şi permite metalului pur rămas să ia o formă nouă şi perfectă în matriţă.

Un bun meşter rafinor nu părăseşte niciodată creuzetul ci, aşa cum ne arată versetul de mai sus, „va şedea“ lângă el astfel încât focul să nu devină nici măcar cu un grad prea fierbinte şi să strice metalul. Şi îndată ce se ia şi ultima bucăţică de zgură de pe suprafaţă şi el îşi vede chipul reflectat în metalul pur, el stinge focul.

                                                                                       Arthur Tappan Pierson

El şedea lângă un foc încălzit de şapte ori,

  În timp ce privea minereul preţios,

Şi El S-a aplecat mai aproape cu o privire cercetătoare

  În timp ce-l încălzea din ce în ce mai mult.

El ştia că avea un minereu care putea rezista testului,

  Şi dorea ca cel mai fin aur

Să-l transforme într-o coroană pe care s-o poarte Împăratul,

  Împodobită cu pietre scumpe de o valoare inestimabilă.

Aşa că a pus aurul nostru în focul care arde,

  Deşi noi am fi cerut o amânare,

Şi El a urmărit zgura pe care noi n-o văzusem,

  Şi ea s-a topit şi a dispărut.

Şi aurul devenea din ce în ce mai strălucitor,

  Dar ochii noştri erau atât de înceţoşaţi de lacrimi,

Încât am văzut numai focul – nu şi mâna Meşterului,

  Şi ne-ntrebam cu teamă arzătoare.

Şi totuşi aurul nostru strălucea cu o strălucire tot mai mare,

  În timp ce oglindea un Chip de sus,

Care Se apleca peste foc, deşi nevăzut de noi,

  Cu o privire de nespusă iubire.

Am putea crede că inimii Lui iubitoare îi place

  Să ne provoace o clipă de durere?

Nicidecum! Căci El a văzut prin crucea prezentă

  Bucuria câştigului etern.

Aşa că a aşteptat acolo cu un ochi veghetor,

  Cu o dragoste care este puternică şi sigură,

Şi aurul Lui n-a suferit nici un pic de căldură mai mult

  Decât era necesar ca să-l facă pur.

 

30 Octombrie

 

Să alergăm cu răbdare.

(Evrei 12:1, KJV)

 

A alerga „cu răbdare“ este un lucru foarte dificil de făcut. Însuşi cuvântul „alergare“ sugerează absenţa răbdării, sau o nerăbdare de a ajunge la ţintă. Totuşi deseori noi asociem răbdarea cu a sta culcat sau a sta pe loc. Ne gândim la ea ca la un înger care păzeşte patul celor neputincioşi. Şi totuşi nu credem că răbdarea pe care o poate avea un om neputincios este cel mai greu de atins.

Există un alt fel de răbdare care cred eu că este mai greu de obţinut – răbdarea care aleargă. A sta culcat în timpul unei perioade de mâhnire adâncă, sau a fi liniştit după o cădere financiară, cu siguranţă că implică o mare tărie, dar eu cunosc ceva care sugerează şi mai multă tărie – puterea de a continua să lucrezi după o cădere, puterea de a continua să alergi cu o inimă grea, şi puterea de a-ţi împlini îndatoririle zilnice cu o durere adâncă în duhul tău. Aceasta este cristic!

Mulţi dintre noi am putea să ne ocupăm de durerea noastră fără lacrimi, numai dacă ni s-ar permite să facem aşa în particular. Totuşi ceea ce este aşa de dificil este că majoritatea dintre noi suntem chemaţi să ne manifestăm răbdarea nu în pat, ci în plină stradă, ca să vadă toţi. Suntem chemaţi să ne îngropăm necazurile nu într-o inactivitate odihnitoare, ci într-o slujire activă – la locul nostru de muncă, când facem cumpărături, sau cu ocazia diferitelor evenimente sociale – contribuind la bucuria altor oameni. Nici o altă modalitate de a ne îngropa necazurile nu este atât de dificilă ca aceasta, pentru că este într-adevăr ceea ce se înţelege prin a alerga „cu răbdare“.

Dragă Fiu al omului, acesta a fost felul Tău de răbdare. A fost şi aşteptare şi alergare în acelaşi timp – aşteptând ţinta finală, fără ca între timp să lucreze mai puţin. Te văd la Cana Galileii, transformând apa în vin ca să nu se strice bucuria ospăţului de nuntă. Te văd în pustiu, hrănind mulţimile cu pâine, pur şi simplu pentru a satisface o nevoie temporară. Totuşi în tot acest timp, Tu purtai o durere adâncă – neîmpărtăşită sau grăită. Alţii pot să ceară un „curcubeu … în nor“ (Gen. 9:13), dar eu aş cere şi mai mult de la Tine. Fă-mă, în norul meu, un curcubeu care aduce slujba bucuriei pentru alţii. Răbdarea mea va fi desăvârşită numai când va lucra în via Ta.    George Matheson

 

Când toate speranţele noastre s-au năruit,

Cel mai bine este ca mâinile noastre să se ostenească în continuare

  Pentru alţii:

Căci puterea de a îndura se găseşte în datoria împlinită;

Şi cel mai bun este acela care într-adevăr învaţă să facă

Din bucuria altora un leac pentru durerea inimii lui.

 

31 Octombrie

 

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:
căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm.
Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului;
pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

(Romani 8:26-27)

 

Acesta este un mister adânc al rugăciunii. Este o unealtă delicată, divină pe care cuvintele n-o pot exprima şi teologia n-o poate explica, dar cel mai umil credincios o cunoaşte, chiar dacă n-o poate înţelege.

O, poverile pe care le purtăm cu dragoste dar nu le putem înţelege! O, inexprimabilele dorinţe arzătoare ale inimilor noastre după lucruri pe care nu le putem pricepe! Totuşi ştim că ele sunt un ecou de la tronul lui Dumnezeu, şi o şoaptă din inima Sa. Deseori ele sunt mai degrabă un suspin decât o cântare, şi mai degrabă o povară decât o pană plutind în vânt. Dar ele sunt o povară binecuvân­tată, şi un suspin al cărui ton reţinut este o laudă şi o bucurie negrăită. Sunt „suspine negrăite“. Nu putem întotdeauna să le exprimăm noi înşine, şi deseori tot ce înţelegem este că Dumnezeu Se roagă în noi pentru ceva care numai El înţelege şi care are nevoie de atingerea Sa.

Aşa că putem pur şi simplu să vărsăm din preaplinul inimii noastre povara duhului nostru şi necazul care pare să ne zdrobească. Putem şti că El aude, iubeşte, înţelege, primeşte şi separă din rugăciunea noastră tot ce este eronat, imperfect sau greşit. Şi apoi El prezintă ce a rămas, împreună cu tămâia Marelui nostru Preot minunat, înaintea tronului Său din înălţime. Putem fi siguri că rugăciunea noastră este auzită, acceptată şi ascultată în Numele Lui.   A. B. Simpson

Nu este necesar să-I vorbeşti în continuu lui Dumnezeu, sau să auzi mereu ceva din partea lui Dumnezeu, ca să ai comuniune sau părtăşie cu El, pentru că există o părtăşie fără grai care este mai dulce decât cuvintele. Un copilaş poate să şadă toată ziua lângă mama lui, absorbit complet de joaca lui, în timp ce mama lui este ocupată cu munca ei, şi cu toate că amândoi sunt ocupaţi şi fiecare din ei spune puţine cuvinte, ei sunt într-o părtăşie perfectă. Copilul ştie că mama lui este acolo, şi ea ştie că el este bine.

În acelaşi fel, un credincios şi Mântuitorul lui pot continua să fie multe ore într-o părtăşie tăcută a dragostei. Şi deşi credinciosul poate fi ocupat cu lucrurile obişnuite ale vieţii, el poate fi conştient că fiecare detaliu din viaţa lui este atins de caracterul prezenţei lui Dumnezeu, şi poate fi conştient de aprobarea şi binecuvân­tarea Lui.

Atunci când suntem tulburaţi de poveri şi de dificultăţi prea complicate pentru a fi puse în cuvinte şi prea încurcate pentru a fi exprimate sau pe deplin înţelese, ce plăcut este să cădem în îmbrăţişarea braţelor Lui binecuvântate şi pur şi simplu să ne plângem cu suspine necazul pe care nu-l putem rosti!  selectat

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate