PUBLICAŢIE BAPTISTĂ DE APOLOGETICĂ

            

baptist.ro

 

Pagină de Ştiri Baptiste


AGENŢIA DE PRESĂ BAPTISTĂ A CONVENŢIE DE SUD

86% dintre evanghelici vor vota cu Bush

Jun 7, 2004
By Michael Foust

 

Un nou sondaj arată că între cei doi candidaţi principali la preşedinţie există o „prăpastie a credinţei”, având cele 86 de procente dintre credincioşii evanghelici care au declarat că intenţionează să voteze în toamna pentru preşedintele Bush.

 

Sondajul făcut pe un eşantion de 1618 adulţi de către Barna Group arată că 8 procente intenţionează să voteze cu democratul John Kerry.

 

Prin contrast, oamenii ce nu împărtăşesc credinţa creştină aleg să voteze pentru Kerry în proporţie de 55% faţă de 22%, iar între atei şi agnostici balanţa înclină tot pentru Kerry cu un procent de 53%-35%.

 

“Chiar dacă votanţii care au o credinţă diferită de cea creştină sunt doar o mică parte a electoratului-—unul din opt au declarat că au o altă credinţă decât cea creştină şi unul din zece sunt atei sau agnostici—ei merg în mare parte cu dl Kerry,” a spus Barna într-o declaraţie . “Din această perspectivă, şansele d-lui Bush de a fi reales atârnă în mare măsură de opţiunile comunităţii creştine.”

 

În cursa electorală, Bush conduce în faţa lui Kerry, în rândul intenţiilor de vot cu 49-44 procente, iar intre cei care şi-au înregistrat votul, scorul este strâns, 43-43 procente.

 

Datele cu privire la evanghelici diferă într-o anumită măsură faţă de cele din sondajul din martie care îl arătau pe Bush înaintea lui Kerry cu un procent de 62 la 31. Acel sondaj, realizat de către U.S. News şi World Report and PBS’ “Săptămânalul de etică şi religie”[ Religion and Ethics Newsweekly], a fost criticat de unii din cauză ca nu a fost definit termenul “evanghelic”. În timp ce acel sondaj avea la bază răspunsurile celor care se identificau ca fiind evanghelici, sondajul realizat de Barna a pus oamenilor întrebări specifice care să determine clar credinţa lor.

 

În sondajul Barna, evanghelicii au fost identificaţi ca fiind acei care au recunoscut că au un angajament personal faţă de Christos, credeau că vor merge în cer fiindcă îşi mărturisiseră păcatele. Ei mai credeau, de asemenea :

-în responsabilitatea pe care o au de a împărtăşii cu alţii credinţa lor.

-într-un Satan real

-într-o Biblie adevărată “în toate învăţăturile ei”.

-în mântuirea doar prin har

-în Isus care a trăit o viaţă fără păcat.

-în Dumnezeu care este atoate-ştiutor, atotputernic, perfect şi împărăţeşte şi azi.

 

Evanghelicii au reprezentat 7 procente din populaţia chestionată. Şaizeci şi doi dintre evanghelici se consideră republicani, iar 75 se declară conservatori. Optzeci şi patru de procente din rândul lor au dreptul la vot, iar 89%  îl clasează ca favorit pe Bush.

 

Barna a identificat de asemenea un segment pe care l-a etichetat „născuţi din nou, dar nu evanghelici” creştini- pe acei care spun că l-au primit pe Christos şi şi-au mărturisit păcatele, dar nu au îndeplinit toate criteriile. Printre creştinii născuţi din nou, dar care nu sunt în rândul evanghelicilor, 53% votează în favoarea lui Bush iar 35% în favoarea lui Kerry.

 

Treizeci şi nouă de procente din populaţie se consideră creştini dar nu întrunesc criteriile care să îi pună în rândul celor născuţi din nou sau în rândul evanghelicilor. Aceştia îl preferă pe Kerry într-o proporţie de 52%-32%.

 

Printre simpatizanţii lui Kerry, 44 de procente declară că acordă votul lor senatorului de Massachusetts „pentru că nu e George Bush.”

 

Motivul de bază al susţinerii arătate de simpatizanţii lui Bush este performanţa realizată în funcţia sa de preşedinte(25 de procente). Urmează în topul motivelor caracterul său (18 procente), politica externă şi realizările din cadrul războiului(14 procente) precum şi credinţa şi perceptele sale morale(12 procente).

 

„Punctul critic pentru Bush va fii să îşi determine suporterii să meargă la vot în ziua alegerilor”, declară Barna. „Acum există pericolul ca cei mai fervenţi simpatizanţi ai săi să rămână acasă fiind fermi convinşi că el va căştiga oricum. Optzeci şi unu de procente spun că preşedintele va câştiga în noiembrie, doar 6 % prezic o victorie pentru dl Kerry.

 

„Cei ce sunt născuţi din nou dar nu aparţin evanghelicilor nu sunt la fel de încrezători, dar acordă şansă dublă unei victorii a d-lui Bush faţă de probabilitatea de a câştiga dl Kerry. Această încredere ar trebui să elimine orice schimbări în tabăra susţinătorilor lui Bush, pentru că o alegere apropiată ar putea schimba rezultatele.

 

Sondajul a fost realizat în ultima săptămână a lunii mai, atât prin intermediul telefonului cât şi al internetului.



 

Ce este nou!

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi gasi o o serie de subiecte de studiu:

bullet
Apologetică
bullet
Biografii
bullet
Etică
bullet
Scrieri Primele Secole
bullet
Teologie Sistematică
 
Pe paginile ficărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.
 
Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectul doctrinar de ANTROPOLOGIE (doctrina despre om).
 
 

Înscrie-te gratuit la newsletter:

 

 

                                                                    Vox Dei Baptist Ministries 64 E Main Str. Sidney, New York 13838
                                                                                             Vox Dei Baptist Ministries © 2003