Patriarhia
îşi va lansa agenţie de presă Agenţia de presă Basilica, care face parte din
trustul media al Patriarhiei Române, va fi lansată la începutul anului
viitor şi va transmite zilnic informaţii religioase, culturale şi
sociale, a declarat azi, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al
Patriarhiei, părintele Constantin Stoica. "Având un centru media din
care fac parte un post de radio, o televiziune şi un cotidian, lipsea o
agenţie de ştiri, care să furnizeze informaţii pentru aceste instituţii.
Această agenţie va furniza informaţii pentru toată presa bisericească
din România, dar şi pentru celelalte instituţii de presă interesate de
aceste ştiri", a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele
Constantin Stoica.[
continuare... ]
Biserica Greco-Catolica Româna va avea un episcop cu
sediul la Bucuresti, preotul Mihai Fratila, au anuntat sâmbata Sfântul
Scaun si Arhiepiscopia Bisericii Române Unite cu Roma de la Blaj.
Ultimul episcop din Capitala a fost arestat de comunisti în 1948 si a
murit în închisoare. Parintele Mihai Fratila a fost numit Episcop
auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras, cu sediu la Bucuresti,
si episcop titular de Nove. În aceeasi zi, Papa Benedict al XVI si-a dat
consimtamântul si pentru numirea parintelui Vasile Bizau în functia de
Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediu la Blaj, si Episcop
Titular de Appiaria, se arata într-un comunicat de presa al Sinodului
Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica. Cei doi
episcopi au fost alesi în iunie la Blaj de Sinodul Episcopilor.
[
continuare... ]
Mitropolia
Moldovei critică o decizie a Sinodului BOR Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a
înfiinţa trei noi eparhii în cadrul Mitropoliei Basarabiei din Republica
Moldova a provocat nemulţumirea Mitropoliei Moldovei şi Chişinăului,
subordonată Patriarhiei Ruse. Într-o declaraţie adoptată luni de sinodul
Mitropoliei Moldovei şi Chişinăului şi semnată de episcopii acestei
Mitropolii în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, dar şi de episcopii de
Cernăuţi şi Belgorod-Dnestrovsk (fosta Cetate Albă) se spune că această
decizie a Patriarhiei Române ar constitui un atentat la adresa unităţii
Ortodoxiei "care este constituită după criteriul începutului
statalităţii, dar unită într-o singură credinţă şi o singură orânduială
canonică." [
continuare... ]
Biserica
s-a lansat în afaceri tv În afara orelor de emisie, Trinitas TV va afişa
... Deşi nu urmăreşte să facă puncte de audienţă, Trinitas TV este
dispus să vândă spaţii de publicitate. Postul de
televiziune cu caracter religios Trinitas TV a fost inaugurat sâmbătă,
27 octombrie, la Patriarhia Română. Licenţa este deţinută de Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei, iar studiourile funcţionează la Bucureşti.
Televiziunea emite patru ore pe zi, având emisiuni pe teme religioase,
sociale şi culturale. [
continuare... ]
Patriarhia
Română face precizări despre noile eparhii Într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române
se precizează că ultima şedinţă a Sinodului, din luna octombrie, a avut,
ca principală temă de dezbatere, revizuirea Statutului de Organizare şi
Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române. În acesta "au trebuit să fie
incluse, nominal, toate eparhiile existente la această dată în cadrul
Patriarhiei Române", se precizează în comunicat. "În cadrul lucrărilor,
ierarhii Sf. Sinod au fost informaţi şi despre decizia Mitropoliei
Autonome a Basarabiei care a reactivat trei eparhii din cuprinsul ei,
eparhii ce fuseseră forţate să îşi întrerupă activitatea de către
puterea sovietică", se mai arată în document.[
continuare... ]
Importată de
la americani, Halloween sau noaptea vrăjitoarelor (31 octombrie) este,
de fapt, o foarte veche sărbătoare a celţilor, care coincidea cu
sfîrşitul anului. Ulterior, a fost adoptată şi de romani şi dedicată
recoltei şi belşugului.[
continuare... ]
Reactivarea de
catre BOR a trei episcopii pe teritoriul Basarabiei a stirnit o reactie
dura din partea Patriarhiei Moscovei. „Este o expansiune nepotrivita, cu
tenta nationalista, un act care va conduce la o separare a lumii
crestin-ortodoxe." Aceasta a fost reactia Patriarhiei Moscovei la
reactivarea de catre BOR a trei episcopii pe teritoriul Republicii
Moldova, dupa cum a informat joi ,,Tiraspol Times''. „Avem impresia ca
Biserica din Romania este o jucarie in miinile politicienilor cu
inclinatii nationaliste si este surprinzator ca Biserica Romana a apucat-o
pe acest drum", a apreciat adjunctul sefului Departamentului pentru
Relatii Externe al Patriarhiei de la Moscova, episcopul Mark. [ continuare... ]
Inalt Prea
Sfintitul Onufrei, Mitropolitul de Cernauti si Bucovina, recunoaste intr-un
interviu acordat publicatiei electronice Pravoslavie ca relatiile cu
Biserica Ortodoxa Romana sunt „tensionate", motivul fiind primirea de
catre BOR in randurile sale a episcopului moldovean Petru Paduraru.
Acesta a fost unul dintre promotorii iesirii Bisericii Ortodoxe din
Republica Moldova de sub influenta Moscovei. [ continuare... ]
Despre îndepărtarea şi ruperea papalităţii de
Biserica Ortodoxă Romei vechi i s-a recunoscut la început primatul
de onoare pe baza faptului că era capitala imperiului. În anul 330,
Constantinopolul a devenit noua capitală. De aceea, la Sinodul al II-lea
a toată lumea s-a hotărât ca "după episcopul Romei, întâietatea cinstei
să o aibă episcopul Constantinopolului, pentru că cetatea aceasta este
Roma Nouă"[
continuare... ]
Patriarhia Moscovei a acuzat Patriarhia Română de
expansiune naţionalistă, apreciind că recenta decizie a Sinodului
Bisericii Ortodoxe Române de a reactiva sau reînfiinţa eparhii istorice
reprezintă un pericol la adresa unităţii lumii creştine, informează
Rompres.[
continuare... ]
Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sustine ca reactivarea
celor trei episcopii romanesti - de Balti, de Cantemir si de Dubasari -
prin decizia Mitropoliei Autonome a Basarabiei, a fost o actiune
fireasca. BOR si-a exprimat pozitia fata de acest subiect in cadrul
ultimei sedinte a Sinodului, din luna octombrie curent, in cadrul careia
a fost revizuit Statutul de Organizare si Functionare al BOR.
[
continuare... ]
Preot traficant de persoane Preotul
Gheorghe Ardelean, din comuna Munteni Buzau, judetul Ialomita, este
urmarit penal pentru trafic de persoane, dupa ce a pacalit 52 de
enoriasi. Politistii din cadrul Serviciului
de combatere a criminalitatii organizate Ialomita fac cercetari intr-un
dosar penal ce-l are drept protagonist pe un slujitor al Domnului.
Preotul a intrat in vizorul politiei dupa ce a
trimis in Spania 52 de persoane pentru a munci fara forme legale.
Beneficiind de increderea oamenilor in haina preoteasca, Gheorghe
Ardelean, preot in comuna ialomiteana Munteni Buzau, i-a convins usor pe
mai multi sateni din Cocora, Colilia si Reviga ca, in schimbul a 150 de
euro transportul, isi pot gasi lesne de munca pe plantatii de citrice
din Spania, pentru cel putin 30 de euro pe zi. Atrasi de mirajul unui
loc de munca, oamenii s-au trezit insa dati pe mana unei retele de
cetateni romani de etnie rroma ce actioneaza in zona Almeria.[
continuare... ]
O femeie din
Anglia, membra a organizatiei Martorii lui Iehova, a murit din cauza
principiilor religioase, pentru ca a refuzat o transfuzie de sange de
care avea nevoie dupa ce a nascut gemeni, relateaza Sky News. Emma
Gough, in varsta de 22 de ani, din orasul Telford, a murit la scurt timp
dupa ce a nascut gemeni, pentru ca a completat, la spital, un formular
in care cerea sa nu i se faca transfuzie de sange. Gemenii, care sunt
sanatosi, vor fi ingrijiti de catre tatal lor, in varsta de 24 de ani. [
continuare... ]
Parinte, care este azi atmosfera printre romanii din Roma?
Preot Petre
Bogdan: Saptamana aceasta, foarte multi mi-au telefonat sa ma intrebe:
Ce facem, parinte? Mai ales ca in parohia de la Monterotondo, unde
slujesc, au fost si manifestatii anti-romanesti, dar au fost si altele
de sustinere. Ne-au sustinut toti ce care ne cunosc bine. [
continuare... ]
Pe 27 iunie
anul acesta, Biserica Romano-Catolica a fost surprinsa de o scrisoare
apostolica "motu proprio" (din proprie initiativa) a Papei Benedict al
XVI-lea, prin care pontiful abroga o initiativa a predecesorului sau,
Ioan Paul al II-lea, referitoare la numarul de voturi pe care trebuie sa-l
intruneasca un cardinal, in cadrul conclavului, pentru a fi ales papa.
Pana in 1996, un candidat la pontificat, pentru a deveni papa, trebuia
sa primeasca doua treimi din voturile cardinalilor adunati in conclav.
Ioan Paul al II-lea a introdus insa prevederea potrivit careia daca dupa
34 de tururi de scrutin nici unul dintre candidati nu intruneste doua
treimi din voturi, alegerea se face pe baza "majoritatii absolute" -
jumatate plus unu din sufragii. La scrutinul bazat pe acest principiu
primii doi clasati nemaiavand drept de vot, intrucat si-ar putea trece
propriul nume pe buletin. [
continuare... ]
La 28
octombrie 2007, un comitet ministerial israelian, insarcinat cu relatia
cu Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului, a facut recomandarea
recunoasterii Patriarhului Teofilos al III-lea. Desi intronizat din anul
2005, Patriarhul Ierusalimului nu a primit recunoastere decat din partea
Autoritatii Palestiniene si a Iordaniei. La 22 august 2005, a avut loc
la Ierusalim intronizarea Patriarhului Teofilos al III-lea, eveniment la
care a participat si o delegatie a Bisericii Ortodoxe Române, condusa de
PS Vincentiu Ploiesteanu, Episcop vicar patriarhal, fost Superior al
asezamintelor romanesti din Tara Sfanta. [
continuare... ]
Dar nici pe
cea a altor popoare sau a Europei nu o stiu. Ioan Aurel Pop, profesor
universitar de istorie, cercetator, conducator de doctorate, paleograf
latin, unul dintre cei mai valorosi cunoscatori ai istoriei
Transilvaniei, a fost pana in septembrie 2007 directorul Institutului
Roman de Cultura si Cercetare Umanista (Casa Romana) din Venetia.
Venetia este orice, dar, inainte de toate, este un miracol! In nici un
caz nu este un loc comun, fiindca in Laguna totul este straniu, inedit,
nou si vechi in acelasi timp. Cum sa nu fie straniu un oras cu circa 65
de mii de locuitori stabili, dar cu 200 de biserici, 150 de canale si
400 de poduri si cu milioane de capodopere ale culturii universale (ma
gandesc si la carti si manuscrise)?[ continuare... ]
Ioan
Gura de Aur: un exilat in cer Pe data de 14 septembrie 407, la Comana, o
localitate pierduta in provincia Pontului, Ioan Gura de Aur, fost
arhiepiscop al Constantinopolului, isi dadea ultima suflare, dupa ce
rostise cuvintele: doxa toi theoi panta eneken: "Slava lui Dumnezeu
pentru toate!". Avea in jur de saizeci de ani. De mai multa vreme se
afla in exil, condamnat de o Curte "sensibila" si un cler resentimentar.
Cauza principala a depunerii si exilarii? Facuse imprudenta de a le
oferi gazduire marilor asceti origenisti persecutati de episcopul Teofil
al Alexandriei. Acesta, un oportunist de jalnica amintire, sub presiunea
grupurilor de calugari copti, primitivi, a decretat expulzarea urmasilor
lui Origen din Egipt. Ioan Gura de Aur le-a deschis usa celor
persecutati de propriii lor "frati". [ continuare... ]
Bisericile din
Romania, Grecia, Cipru si Istanbul au semnat, impreuna cu Vaticanul, un
document prin care sunt de acord sa discute primatul Sfantului Parinte.
Bisericile catolica si ortodoxa au ajuns la un prim acord asupra
definirii rolului Papei, intr-un document comun publicat joi, acesta
fiind un mic pas pe drumul spre reconcilierea celor doua ramuri ale
crestinismului, care se anunta "lung", transmite Mediafax. Initial
stirea aparuta pe agentiile de presa din Romania afirma ca bisericile
ortodoxe au recunoscut primatul Papei, unul dintre cele mai delicate
subiecte de pe agenda dialogului ecumenic. In orice caz, chiar inceperea
discutiilor privind primatul episcopului Romei - respectiv al Papei -
fata de ceilalti inalti ierarhi constituie un prim pas tocmai inspre
recunoasterea acestui primat.
[
continuare... ]
Mitropolia
Basarabiei nu va renunta niciodata la eparhiile sale istorice si, oricat
ar insista Moscova in privinta lichidarii lor, acest lucru este cu
neputinta, a declarat pentru Rompres deputatul crestin-democrat Vlad
Cubreacov, consilier mitropolitan in cadrul Mitropoliei Basarabiei si
unul dintre cei care au reprezentat cauza acesteia la Curtea Europeana a
Drepturilor Omului de la Strasbourg. "Mitropoliile au fost infiintate in
1923, nu au fost desfiintate niciodata, sunt reactivate in chip canonic
in virtutea principiului de autonomie si au fost inregistrate juridic de
Guvernul Republicii Moldova. De aceea, oricat ar insista Moscova asupra
lichidarii acestor episcopii istorice, acest lucru este cu neputinta'',
a afirmat Vlad Cubreacov, ca reactie la informatiile aparute recent in
cotidianul rus Kommersant, potrivit caruia Patriarhia Romana ar fi
renuntat la cele trei episcopii. [
continuare... ]
Ar fi doua
motive pentru care taranii romani risca sa-si petreaca primul lor
Craciun nelinistit de dupa integrarea in UE. Primul este amenintarea UE
privind blocarea platilor in agricultura daca Romania nu rezolva
problema controalelor anti-frauda. A doua si cea mai mare problema este
insa modul in care vor fi sacrificati porcii. Uneori e mai bine sa nu te
supui in totalitate rigorilor impuse de reglementarile UE, arata "The
Economist" intr-un amplu comentariu intitulat ""O dizertatie asupra
porcului romanesc". Daca banii de la UE sunt un motiv de neliniste, "problema
porcului" este de-a dreptul exploziva, noteaza "The Economist". Apar din
ce in ce mai multe zvonuri potrivit carora normele UE privind protectia
animalelor ii vor impiedica pe taranii romani sa-si mai injunghie porcii
in batatura, de Ignat. Aceasta traditie a supravietuit pana si anilor
intunecati ai comunismului. [
continuare... ]
Patriarhia
Romana a reactivat trei episcopii dincolo de Prut, in beneficiul
Mitropoliei Basarabiei, dar spre nemultumirea Patriarhiei Ruse si a
Mitropoliei Moldovei, ce-i e subordonata. Disputa dintre patriarhiile de
la Bucuresti si Moscova privind pastorirea ortodocsilor din Basarabia
are ca miza cea mai mare avere bisericeasca de peste Prut.
Daca ar fi puse cap la cap, bunurile furate de sovietici
Mitropoliei Basarabiei, in urma cu sase decenii, ar valora mai mult
decit averea lui Oleg Voronin, fiul presedintelui Moldovei, considerat
astazi cea mai bogata persoana de peste Prut, cu circa un miliard de
dolari in conturi. [
continuare... ]
Bisericile
Ortodoxa si Catolica se apropie de unificare, dupa ce la Ravenna, in
Italia, au deschis discutia asupra primatului papal. "Pasul important
este faptul ca pentru prima data Bisericile Ortodoxe ne-au spus da,
exista acest nivel universal al Bisericii si exista si un primat:
potrivit practicii Bisericii antice, primul episcop este episcopul Romei
si nu exista indoiala asupra acestui fapt". Astfel a sintetizat, intr-un
interviu acordat Radio Vatican, cardinalul Walter Kasper (foto),
presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii
Crestinilor, rezultatul ultimei intilniri a Comisiei Mixta
Internationala pentru Dialog Teologic intre Biserica Ortodoxa si
Biserica Romano-Catolica, ce s-a desfasurat in luna octombrie. [
continuare... ]
Am participat
la expunerea temei "Ecumenismul" şi lansarea volumului de versuri laice
"Dar de nuntă" a scriitoarei Monica Patriche. Am mai fost la Bîrlad de
multe ori înainte de 1989. Lucram ca inginer şi trebuia să vin aici la o
ţesătorie.[ continuare... ]
La cei 77 de
ani, el se initiaza in tainele internetului si ia lectii de operare pe
computer. Incepand de ieri, Iliescu poate fi gasit pe internet la adresa
ioniliescu.wordpress.com. „Am intrat si eu in lumea blogistilor", a
confirmat presedintele de onoare al PSD noul sau hobby. El spune ca,
initial, a avut „mari retineri" sa-si faca blog, dar a acceptat la „insistentele
unor colaboratori". „La inceput mi se parea ca blogul este un fel de
mahala in scris, dar am vazut ca a luat o dezvoltare interesanta. Si,
dincolo de chestiunile marginale si mai de mahala, intr-adevar, cum mi
se parea mie la inceput, vad ca sunt mesaje de fond si completeaza ceea
ce este presa propriu-zisa si este o maniera mult mai degajata, mai
spontana, de comunicare", a explicat Iliescu motivele pentru care s-a
lasat convins sa intre „in lumea blogistilor". [
continuare... ]
Clerul
Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove, subordonată canonic
Patriarhiei Ruse, a reacţionat dur faţă de reactivarea în Republica
Moldova a trei eparhii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, subordonată
canonic Patriarhiei Române. La o "adunare a preoţilor şi mirenilor" din
cadrul Episcopiei de Bălţi şi Făleşti au fost formulate acuzaţii fără
precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Cei
circa patru sute de participanţi la reuniune - una dintre altele cu
aceeaşi temă desfăşurate în diferite regiuni - s-au adunat, după cum a
declarat Prea Sfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti. [ continuare... ]
Ofensiva
panslava impotriva ortodoxiei romanesti a primit un nou impuls din
partea unui inalt cleric al "Bisericii Ortodoxe Ucrainene-Patriarhatul
de Kiev", unealta traditionala a extremistilor nationalisti ucraineni in
lupta pentru deznationalizarea etnicilor romani din nordul Bucovinei,
Basarabia de Sud si Maramuresul istoric. Varlaam Pilipisin, arhiepiscop
de Cernauti si Bucovina in cadrul organizatiei pseudo-ortodoxe conduse
de „patriarhul" schismastic Filaret Denisenko, a declarat pentru
jurnalul religios ucrainean „Axios" ca „decizia sinodului Bisericii
Ortodoxe Romane echivaleaza cu o declaratie de razboi impotriva
intregului popor ucrainean".
[ continuare... ]
Calea
reunificării între creştinii din Vestul şi Estul Europei pare deschisă,
după ce ieri, în capitala Italiei, a fost făcut public primul document
semnat de "ambele părţi" în care este recunoscut formal primatul papal.
De la Marea Schismă din 1054, locul acordat episcopului Romei a
constituit unul dintre subiectele de discordie dintre cele două biserici,
care a făcut să curgă multă cerneală, dar şi mult sânge.
Textul, intitulat "Le conseguenze ecclesiologiche e
canoniche della natura sacramentale della Chiesa: comunione ecclesiale,
conciliarita e sinodalita nella Chiesa", reprezintă rodul eforturilor
depuse de comisia de dialog teologic dintre Bisericile Catolică şi
Ortodoxă, care s-a reunit în oraşul italian Ravenna, la începutul lunii
octombrie. [ continuare... ]
Abia
întronizat, Daniel a stârnit mânia bisericii ... Pe site-ul Patriarhiei
de la Moscova se anunţa ieri oficial că "Patriarhia Română ar fi decis
să suspende decizia de reactivare a trei eparhii din Republica Moldova,
Transnistria şi Bucovina". Contactat de ziarul nostru, purtătorul de
cuvânt al Patriarhiei de la Bucureşti a infirmat anunţul Moscovei. Mai
mult chiar, acesta a considerat că totul este o simplă speculaţie a unui
ziarist rus...
Sinodul
Bisericii Ortodoxe din Ucraina a criticat înfiinţarea a trei eparhii noi
pe teritoriul Republicii Moldova de către Biserica Ortodoxă Română.
Intr-un document dat publicităţii joi,
Biserica din Ucraina, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse, îşi
exprimă îngrijorarea în legătură cu decizia BOR din 24 octombrie privind
reactivarea acestor eparhii, al căror teritoriu se extinde şi în
regiunile Cernăuţi şi Odesa din Ucraina. "Sfântul Sinod BOU declară că
această decizie a BOR este inadmisibilă, pentru că contravine spiritului
creştin de dragoste şi tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, care
prevede că pe un singur teritoriu ar trebui să fie un singur episcop."
se spune în comunicatul de presă. [
continuare... ]
O batrâna in
vârsta de 71 de ani, din Gâdinti, judetul Neamt, revendica nici mai mult,
nici mai putin decat Cetatea Noua a Romanului, zidita de Stefan cel Mare
intre anii 1466-1483. Didina Aionesei s-a prezentat la primaria comunei
cu acte de mostenire lasate de tatal ei, printre terenurile pretinse a
fi retrocedate numarându-se si cel pe care se afla amplasate ruinele
cetatii mentionate mai sus.[ continuare... ]
Desi preturile
sunt aceleasi ca in strainatate, locurile din hotelurile si pensiunile
locale au fost ocupate in proportie de peste 80%. Romanii prefera
Revelionul in stil traditional, cu sarmale, muzica si dans pana
dimineata, spun agentii de turism, care au constatat ca pachetele
interne au fost primele vandute anul acesta. Asta desi preturile au
crescut, fata de sezonul precedent, cu circa 10%. Cele mai ieftine
oferte sunt la pensiuni, unde cinci nopti cu doua mese pe zi si cina
festiva costa in jur de 1.000 de lei noi, in timp ce la hoteluri
tarifele urca de la 1.500 lei noi de persoana. [ continuare... ]
Florian Bichir:
"De la Petru cel Mare incoace, rusii nu pun pret pe legi, tratate,
intelegeri." „Rusii de toate clasele conspira intr-un minunat acord de a
face sa triumfe la ei duplicitatea. Ei au o indemanare in minciuna, o
naturalete in prefacatorie al carei succes revolta sinceritatea mea",
scria marchizul de Custine in „Lettre de Russie", considerata de multi
drept cea mai buna carte scrisa de un strain despre sufletul slavilor
rasariteni. De o luna incoace, in cel mai pravoslavnic mod cu putinta,
rusii apeleaza la canoanele Sfintei Biserici. Evident, o fac numai cand
au chef. Reactivarea in Mitropolia Basarabiei a trei episcopii (Balti,
Basarabia de Sud si a Dubasarilor), prin decizia Sfantului Sinod din
data de 24 octombrie, a lovit din plin Moscova. [ continuare... ]
Intalnirea
delegatiilor Patriarhiei Romane si Patriarhiei Ruse pe tema
canonicitatii jurisdictiilor bisericesti din Republica Moldova va avea
loc joi, 22 noiembrie, la manastirea Trojan, in Bulgaria, potrivit
intelegerilor celor doua parti, a informat marti Patriarhia Romana.
Delegatia Patriarhiei Romane, care va participa la
intalnirea de la manastirea Trojan, situata la aproximativ 150 de
kilometri de orasul Veliko Tarnovo, va fi condusa de IPS Nifon,
arhiepiscopul Targovistei. Il vor insoti PS Casian, episcopul Dunarii de
Jos, PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, Vlad Cubreacov,
membru in Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Basarabiei, si preotul
Michael Tita, consilier patriarhal pentru relatii externe bisericesti.
[ continuare... ]
Curajul
si altruismul profesorului israelian de origine romana Liviu Librescu,
care a murit in timpul masacrului de la Universitatea din Virginia,
incercand sa opreasca un atacator sa intre in sala lui de curs, a fost
evocat de presedintele american, George W. Bush. "Ca supravietuitor al
Holocaustului, profesorul Liviu Librescu a vazut ceea ce a fost mai rau
in umanitate - si totusi, prin sacrificiul sau, ne-a aratat ce este mai
bun", a declarat presedintele american. In discursul sau, liderul de la
Casa Alba a asezat numele dascalului roman langa personalitati care au
marcat Statelor Unite - George Washington sau Abraham Lincoln.[ continuare... ]
Patriarhul Daniel va primi din bani publici o
indemnizatie de 7.997 RON. Un preot - maximum 733 RON Guvernul a adoptat luni un proiect de lege prin
care majoreaza salariile personalului clerical si al conducerii cultelor
recunoscute cu aproximativ 25%, astfel ca indemnizatia lunara pe care o
primeste Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel, din bani publici, este
de 7.997 RON. In comparatie, un preot cu studii superioare care a
obtinut gradul I primeste din partea statului 733 RON, de aproape 11 ori
mai putin decat seful bisericii ortodoxe.[ continuare... ]
Cartea
gigantica dateaza de la sfarsitul secolului al XIII-lea si este expusa
acum intr-un liceu iezuit din Praga. Legenda spune ca un calugar, care
era condamnat sa fie zidit de viu pentru o crima grava, a promis ca va
ilustra Cartea Sfanta intr-o singura noapte. Abia pe la mijlocul noptii
si-a dat seama de ceea ce toti ceilalti stiau deja: e imposibil. Numai
ca mandria l-a impiedicat sa se recunoasca invins si i-a cerut ajutorul
celui cu coarne. Care cu bucurie l-a ajutat. Pretul platit? Necuratul si-a
tras autoportretul in mijlocul Cartii Sfinte. S-a facut mai putin odios,
chiar simpatic, si-a acoperit partile rusinoase cu un chilotel ca un fel
de pampers cu buline.
[ continuare... ]
Dupa nebunia
mediatica legata de alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Romane s-a lasat o liniste profunda. BOR a intrat din nou in atentia
ziarelor saptamana trecuta, cand s-a aflat ca tocmai ce a semnat la
Ravenna un document prin care sunt demarate discutii legate de primatul
papal. Initial, informatia a ajuns la presa pe canalele Vaticanului,
Patriarhia de la Bucuresti fiind oarecum timida si intarziata in reactie.
In principiu, "Primatul Papal va fi luat in discutie de aceasta comisie
in urmatoarele etape: 2007-2009 - Primatul in primul mileniu crestin;
2009-2011 - Primatul in al doilea mileniu crestin" - dupa cum afirma un
comunicat oficial al Patriarhiei. Mai trebuie mentionat ca Biserica
Ortodoxa Rusa s-a retras de la discutiile de la Ravenna. Pe scurt: BOR
se indreapta cu pasi repezi catre intrarea in subordinea Vaticanului -
cel putin daca comparam termenele de mai sus cu vesnicia.
[ continuare... ]
Bisericile
ortodoxe din România şi Rusia negociază La mănăstirea Trojan din Bulgaria are loc o
întâlnire oficială între delegaţii Patriarhiei Române şi cei ai
Patriarhiei Ruse pe tema jurisdicţiilor bisericeşti din Republica
Moldova. Este prima întâlnire oficială dintre reprezentanţii celor două
Biserici, în care se discută despre statutul Mitropoliei Basarabiei,
după o pauză de mai bine de opt ani. Din delegaţia Patriarhiei Române,
condusă de I.P.S. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, fac parte P.S.
Casian, Episcopul Dunării de Jos, P.S. Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar
patriarhal, Dl. Vlad Cubreacov, membru în Adunarea Eparhială a
Mitropoliei Basarabiei, precum şi Pr. Michael Tiţa, Consilier patriarhal
pentru Relaţii Externe Bisericeşti, în calitate de consultant.[ continuare... ]
Miercuri, 21
noiembrie, incepind cu ora 16.00, la Café DEKO (in cladirea Teatrului
National din Bucuresti), a avut loc o dezbatere pe marginea Acordului de
la Ravenna dintre Bisericile Ortodoxe (mai putin cea rusa si cea bulgara),
Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica.
Invitati sa-si spuna punctul de vedere au fost Daniel
Barbu - profesor la Universitatea Bucureşti, Petre Guran - istoric al
religiilor, Remus Radulescu - jurnalist la Radio România, Mirela
Corlatan - jurnalist la "Cotidianul" si Corvin Ariciuc - jurnalist la "Adevărul". [ continuare... ]
Patriarhul
Daniel, preafericit de Guvern cu salariu de preşedinte Guvernul a adoptat ieri un proiect de lege prin
care li se acordă conducerilor cultelor recunoscute măriri substanţiale
ale propriilor indemnizaţii. Principalul beneficiar al miluielii
electorale a Cabinetului Tăriceanu este Patriarhul Daniel, a cărui
indemnizaţie a cunoscut aproape o dublare, apropiindu-se sensibil de
cuantumul lefii preşedintelui Traian Băsescu.[ continuare... ]
BOR: Episcopul Romei nu este primul între patriarhi După ce "Adevărul" a semnalat existenţa unui
document "negociat" de reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe şi Catolice,
prin care se urmăreşte un prim pas spre unificare, Patriarhia a
reacţionat cu un punct de vedere referitor la acest subiect. Dincolo de
argumentele teologice invocate de Patriarhie împotriva primatului
episcopului Romei între patriarhii lumii aflăm şi cum au decurs
negocierile dintre cele două Biserici surori.[ continuare... ]
Ştirile din
acest număr sunt preluate din diferite site-uri. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau
distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei
Baptist Ministries.
Ce este nou?
Misiunea
Vox Dei vă urează Sărbători Fericite alături
de cei dragi!
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Grup de Discuţii Apologetică - te poţi
abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup
de către membrii săi.
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
CHAT Creştin!- aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi
faci prieteni noi. Teme diverse.
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică