 |
 |


















|
 |
Pagina de
ştiri
Pornind
de la cartea lui Ioan Ianolide
http://www.rostonline.org/actiuni/ioan-ianolide.shtml
Palatul Şuţu din Bucureşti a găzduit pe 15 martie a. c. o conferinţă avīnd ca
punct de plecare cartea Īntoarcerea la Hristos a lui Ioan Ianolide (Ed.
Christiana, Bucureşti, 2006). Sala a fost arhiplină, majoritatea asistenţei
fiind alcătuită din tineri.
Au vorbit, īn ordine: scriitorul Răzvan Codrescu (directorul Editurii Christiana),
părintele Amfilohie Brānză (duhovnicul Mīnăstirii Diaconeşti, unde cartea a fost
diortosiză) şi jurnalistul Claudiu Tārziu (directorul revistei Rost, care a
organizat manifestarea).
Răzvan Codrescu a făcut o incursiune mai largă īn istoria recentă a Romāniei,
arătīnd că memorialul lui Ianolide mărturiseşte despre drama unei īntregi
generaţii. Şi a răspuns la īntrebările esenţiale care se pun īn legătură cu
prigoana pe care au suferit-o studenţii anilor 40. Părintele Amfilohie a
insistat asupra dimensiunii duhovniceşti a suferinţei. Iar Claudiu Tārziu s-a
mărginit la un mesaj privind nevoia scoaterii tinerilor de azi din letargie şi
angajarea lor, cu entuziasmul şi forţa specifice vīrstei, īn slujba binelui
public.
Redăm aici cīteva fragmente relevante, transpuse de pe īnregistrarea sonoră, din
discursurile primilor doi vorbitori. (Radu Bălaşa)
Din cuvāntul editorului Răzvan Codrescu
Mă bucur că avem ocazia să vorbim despre Ioan Ianolide şi, prin el, despre o
īntreagă generaţie martirizată īn secolul XX, despre care astăzi īncepem să ştim
din ce īn ce mai puţine lucruri. Uitarea romānească este galopantă. E bine ca
măcar din cīnd īn cīnd să folosim astfel de prilejuri pentru a īnţelege ce e cu
trecutul nostru şi cum s-ar cădea să-l valorificăm. [...]
Cartea lui Ianolide este o provocare extrem de complexă. Este o carte care bate
factologia prin meditaţia duhovnicească. Sigur, faptele sīnt cutremurătoare, dar
sīnt pline de fapte cutremurătoare toate cărţile pe care le-au scris, cu mai
multă sau mai puţină măiestrie, cei care au trecut prin temniţele comuniste.
Marele merit pe care īl are Ioan Ianolide, autorul acestei cărţi, care a
ucenicit pe līngă Valeriu Gafencu şi s-a contaminat de vocaţia esenţialului pe
care o avea Gafencu, este aceea că pune īn evidenţă latura duhovnicească a
experienţei, că īncearcă să degajeze din haosul istoric acele cauze ca să le
spunem aşa transistorice a tot ce s-a īntīmplat cu noi īn acest amarnic secol
XX.
N-o să mă apuc eu vorbesc prea amănunţit despre dimensiunea duhovnicească a
cărţii, căci o va face părintele Amfilohie. Sīnt adevărate pagini de Filocalie.
Mi se pare că rezistenţa duhovnicească din temniţă a reprezentat, la nivelul
lumii penitenciare, ceea ce a reprezentat dincoace, īn libertate, mişcarea
Rugului Aprins. Mişcarea de la Antim a avut două dimensiuni majore: o dimensiune
cultural-spirituală, aş zice, şi o dimensiune pur duhovnicească, mergīnd pīnă la
practica rugăciunii lui Iisus. Să ştiţi īnsă că nu īntotdeauna oamenii care au
trecut pe la Rugul Aprins īntruneau aceste două dimensiuni. Erau unii mai
īnclinaţi spre una, alţii mai īnclinaţi spre cealaltă. Cu acest fenomen din
īnchisoare, născut īn jurul lui Gafencu, lucrurile erau mai simple. Acolo nu
exista dimensiunea culturală, pentru că nu erau nici condiţiile necesare şi nici
nevoia; ce să faci cu cultura cīnd moartea e pe tine?! Şi, īn general, acesta
este marele cusur al acestor superbe realizări ale geniului omenesc care sīnt
cultura şi civilizaţia: īn faţa morţii ele n-au răspuns, tac. Prin urmare,
acolo, prin forţa īmprejurărilor, lucrurile s-au răsfrīnt asupra esenţialului,
asupra problemelor de viaţă şi de moarte. A fost un fenomen spiritual complex şi
extrem de profund, aşa cum se vădeşte şi din paginile acestei cărţi. [...]
Dar despre aceste lucruri cred că e mai indicat să vă vorbească părintele
Amfilohie. Ştiţi bine că această minunată carte s-a copt la Mīnăstirea
Diaconeşti, unde măicuţele au diortosit-o cu o răbdare extraordinară, īntr-un
fel īmplinind ceea ce-şi nota Ioan Ianolide pe marginea unui manuscris: "Cei mai
īndreptăţiţi să se rostească asupra acestei lucrări sīnt călugării".
Eu nu sīnt decīt un intelectual credincios, fără vocaţie mistică şi ascetică.
Sīnt ca şi profesorul acela de teologie, laic, pe care īl cheamă un īnalt ierarh
să-l consulte asupra stării duhovniceşti a unei mīnăstiri. Şi zice profesorul:
"Īnalt Prea Sfinţia Voastră, sīnt prea gras ca să mă pronunţ". Vedeţi, de aceea
există mīnăstiri, ca să nu fim toţi "graşi" şi să aibă cine să se pronunţe...
Īntorcīndu-ne la Ianolide şi la cartea lui, ar trebui să conştientizăm cīteva
puncte importante. Īn primul rīnd: cine au fost aceşti tineri puşi īn situaţii
extreme? Īn al doilea rīnd: de ce au fost ei prigoniţi? Care au fost cauzele
reale dincolo de cauzele invocate īn mod curent? Trei: cine i-a prigonit?
lucru foarte important şi plin de consecinţe. Apoi: care au fost rezultatele
acestei prigoane, la nivel individual şi la nivel colectiv? Şi, īn fine: cum se
reflectă toate aceste lucruri astăzi īn conştiinţa noastră, pe care īndrăznesc
s-o numesc epigonică? [...]
Se ridică nişte semne de īntrebare, īn special pentru tīnărul de astăzi, care
este mai puţin informat asupra respectivei perioade istorice, asupra tensiunilor
şi mizelor ei. Un lucru care īl nelămureşte este că majoritatea covīrşitoare a
acelor tineri din īnchisori au fost puşi īn legătură cu Mişcarea Legionară. N-au
fost neapărat legionari propriu-zişi, dar au fost membri ai Frăţiilor de Cruce,
acea organizaţie de educaţie pentru elevii de liceu, care funcţiona pe līngă
Mişcarea Legionară. După părerea mea, istoriceşte vorbind, acesta este aspectul
cel mai durabil care a rămas de pe urma Mişcării Legionare. Frăţiile de Cruce au
fost un fenomen cu consecinţe mult mai adīnci, īn plan uman, decīt fenomenul
politic īn sine. Īn Frăţiile de Cruce s-a īntruchipat mult mai mult ideea
iniţială a lui Codreanu, de a face mai degrabă o şcoală spirituală decīt o
formaţiune politică.
Generaţia mea a avut şansa (pe care o mai are īncă şi generaţia dvs.) ca sīnt
destui supravieţuitori dintre cei care au trecut prin această şcoală de educaţie
legionară. Īn care nu intra, ca la "Junimea" literară, cine vrea, ca să rămīnă
cine poate, ci intra numai cine merita din capul locului; deci selecţia era
drastică făceau parte din FDC persoanele cele mai īnzestrate şi cele mai
serioase. Supravieţuitorii mărturisesc pīnă astăzi că aceşti cīţiva ani de
educaţie naţională, civică şi morală le-au schimbat viaţa şi modul de a gīndi.
I-au structurat ca oameni. Să ştiţi că multe dintre episoadele uluitoare din
īnchisori se explică şi prin acest tip de educaţie. Oamenii aceştia, asupra
cărora s-a exercitat mai tīrziu o presiune diabolică, nu erau oameni
inconsistenţi, nepregătiţi sufleteşte, cum, din păcate, sīnt mulţi dintre
tinerii zilelor noastre: trecuseră prin situaţii extreme, īşi puseseră
problemele majore, fuseseră educaţi īn spiritul luptei treze īn numele unui
ideal care īi transcede ideal care, pīnă la urmă, capătă numele lui Hristos.
[...]
Comuniştii au fost bestiali, dar nu proşti. Şi-au dat seama că vor avea cel mai
mult de furcă, īn impunerea noului regim, nu cu oamenii īnvechiţi īn păcate, cu
care se poate negocia şi pe care-i poţi cumpăra, ci cu aceşti tineri puri şi
entuziaşti, pregătiţi deja pentru rezistenţă şi chiar căliţi īn luptele anilor
anteriori, şi pe care trebuiau să-i īngenuncheze. Marea problemă era că puterea
acestor tineri venea nu dintr-un principiu omenesc, ci dintr-un principiu divin.
Ei toţi erau mărturisitori ai unei credinţe şi gata să moară īn numele acelei
credinţe. Prin urmare, asupra lor a venit lovitura cea mai cumplită.

De ce-au fost prigoniţi? Unii zic: pentru că au fost legionari. Alţii: pentru
că, īn general, au fost reprezentanţi ai sistemului politic capitalist, pe care
noul regim voia să-l desfiinţeze... Se pot cataloga fel de fel de alte cauze
omeneşti. Adevărata cauză o degajează īnsă īn scrierile lor majoritatea
oamenilor care au făcut această experienţă. Părintele Calciu dă acest răspuns,
care trebuie reţinut, căci era al unui om care ştia ce vorbeşte: "Agresiunea
răului asupra noastră a fost atīt de mare pentru că şi binele pe care īl
reprezentam noi era foarte mare". La Piteşti, īnainte să īnceapă diabolicul
experiment al reeducării, era o adevărată şcoală a rugăciunii permanente.
Această desăvīrşire interioară, care nu era a unui om, ci a unui grup uman care
acţiona unitar şi coerent, a atras, a excitat, dacă vreţi, toate aceste forţe
ale răului. De fapt, acesta este un principiu creştinesc elementar: acolo unde
se īnmulţeşte binele, devine şi răul mai agresiv; acolo unde răul se face de la
sine, dracul nici nu-şi mai bate capul, şomează; īi faci tu ale lui, fără să te
mai provoace.
Prin urmare, aceasta este cauza mistico-metafizică a persecuţiei lor. Tinerii
aceştia au vrut să fie foarte mult, şi-au propus foarte mult, au tins foarte sus
şi atunci răul s-a īndīrjit īmpotriva lor. A fost o luptă de care pe care. O
luptă cu accente cumplite; parte dintre ele sīnt cuprinse şi īn paginile cărţii
lui Ianolide. Este probabil cea mai complexă şi mai radicală experienţă pe care
umanitatea a făcut-o de-a lungul secolului XX...
Din cuvāntul părintelui Amfilohie Brānză:
... Dumnezeu a vrut să arate biruinţa prin ei. Şi a reuşit asta. Ei au crezut
pīnă la capăt īn jertfa răscumpărătoare a lui Hristos. Iar noi credem la fel, īn
jertfa Mīntuitorului şi īn jertfa lor, care va rodi īntr-o bună zi.
Hristos a dus crucea tuturor oamenilor de la īnceputul şi pīnă la sfīrşitul
veacurilor. Şi nouă ne cere să ne ducem doar crucea proprie. A fost īnsă o
generaţie de martiri şi de mucenici, care s-au īnfipt şi īn crucea neamului.
[...]
Toţi aceştia rămīn īnsă cu noi, chiar dacă au plecat la Domnul. Le simţim lipsa
fizică, dar şi prezenţa īn duh.
Jertfa lor a fost necesară pentru neam. Şi au cerut să fie primită de Domnul,
iar Domnul le-a primit-o. Acesta a fost rostul lor. Au īnceput prin a face ce li
se părea omeneşte posibil, dar şi-au dat seama că Dumnezeu le cere mai mult şi
şi-au asumat martirajul. Prin unul dintre aceştia s-au mīntuit mii. Biserica şi
neamul au fost ţinute īn viaţă prin sīngele lor. [...]
Acum, Hristos ne cheamă din nou pe noi, pentru a birui asupra diavolului. Sīntem
datori să mergem pe calea lui Hristos, indiferent de ameninţări, umilinţe şi
nevoi. Sīntem vii numai īn Hristos...
sus

|
 |
Newsletter gratuit! |
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică

 |
|
|
 |