Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Ştiri
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi

Titlurile principale

NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Discuţii Forum
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

 

 

 

 

Pagina de ştiri baptiste

 

 

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

 

 

Catolici indonezieni condamnaţi la moarte prin focul escadronului în mijlocul îndoielii de vină

Sept 22, 2006

By Gregory Tomlin

Baptist Press

 

PALU, Indonezia (BP) – Trei catolici acuzaţi de iniţierea unei răscoale din 2000 dintre musulmani şi creştini în Indonezia au fost executaţi prin focul escadronului la o locaţie nedezvăluită în provincia Central Sulawesi din insula naţiunii pe 22 septembrie, a raportat Jakarta Post.

 

Sursele guvernului au spus că Fabnianus Tibo, Dominggus da Silva şi Marinus Riwu şi-au admis rolurile lor în violenţa religioasă, însă îndoiala era la suprafaţă atât în cercurile creştine cât şi în cele musulmane cu privire la vina lor. Chiar şi fostul preşedinte al Indoneziei, Abdurrahman Wahid, chemat pentru a sta la execuţie în ziua de dinaintea punerii în aplicaţie a sentinţei cu moartea, a raportat ziarul.

 

Wahid a spus că execuţiile au fost „împotriva Islamului”, dar Procurorul General Abdurrahman Saleh a insista asupra mergerii înainte cu execuţiile „pentru că el nu înţelege religia”.

 

„În hadis (tradiţia musulmană), dacă există o îndoială, în acest caz dacă procurorul are vreo îndoială, nu o face”, a spus Wahid. „Se pare că procurorul general nu a dat atenţie religiei”.

 

Bărbaţii, numiţi „militanţi creştini” de către ziar, au fost singurii indivizi executaţi într-un conflict de termen lung care a durat din 1998 până în 2002 între musulmani şi creştini în zona volatilă Poso din provincia Sulawesi. Sursele guvernului au citat anterior numărul de musulmani morţi în răscoala din 2000 pe care bărbaţii se presupune că l-au provocat la circa 1.000, dar AsiaNews şi Jakarta Post a pus numărul între 70 şi 200.

 

În adiţie cu pretenţia că Tibo, da Silva şi Riwu nu au organizat violenţa contra musulmanilor, apărătorii bărbaţilor au protestat faptul că câţiva musulmani au fost acuzaţi cu vreo ofensă în timpul luptelor care au avut loc între cele două grupări din ’98-’02. Mai mult de 10.000 de creştini din Indonezia au murit din mâinile musulmanilor în timpul conflictului, conform cu International Christian Concern, o organizaţie a drepturilor umane creştine bazată în Washington, D.C.

 

Jeremy Sewell, un analist de politică al ICC, a spus că „dreptatea a fost încă o dată negată creştinilor în Indonezia”. El a spus că catolicii au fost executaţi pentru a împăca mânia musulmană cu privire la sentinţele la moarte oferite celor trei membrii ai grupării legate de al Qaeda Jemmah Islamiyah care au fost implicaţi într-o bombardare teroristă în Bali în octombrie 2002.

 

Aceşti bărbaţi au fost sacrificaţi drept ţapi ispăşitori pentru ca guvernul Indonezian să-şi poată spăla mâinile şi să se depărteze de conflictul Poso dintre 1998 şi 2003”, a spus Sewell. „Dacă Indonezia chiar vrea să arate lumii că preţuieşte într-adevăr adevărul, ar trebui să redeschidă investigaţia în acest conflict şi să-i găsească pe toţi cei responsabili pentru violenţă”.

 

Scott Flipse, director din Asia de Est al U.S. Commission on International Religious Freedom, a spus că trebuie să existe o investigare a ceea ce s-a întâmplat în zonă. Flipse a spus că numărul de grupări, inclusiv ofiţerii militari indonezieni şi jihadiştii din Java, se poate să fi fost implicaţi în violenţă.

 

„Trebuie să fie o dare de seamă a ceea ce s-a întâmplat şi adevărul trebuie să fie adus la iveală şi justiţia servită”, a spus Flipse. „Căutarea după responsabilitate trebuie dusă acolo unde duce ea”.

 

ICC s-a întâlnit pentru o amânare a execuţiilor pentru ca bărbaţii să forţeze un apel final prin tribunalele indoneziene. Avocaţii lui Tibo, da Silva şi Riwu au promis să transmită evidenţă nou care să ducă la realii iniţiatori ai violenţei, dar acel apel a fost respins de Preşedintele Indonezian Susilo Bambang Yudhoyono.

 

„Văd aceasta chiar ca o încercare din partea guvernului Indoneziei de a arăta lumii că sunt dedicaţi faţă de justiţie fără să facă munca din greu pe care o cere justiţia”, a spus Sewell.

 

Într-o declaraţie finală, făcută prin membrii familiei, Tibo a spus că se roagă ca familia sa să „poată să-şi poarte de grijă şi să mă ierte pentru că nu am fost cu ei în toţi aceşti ani”, a raportat AsiaNews. Riwu a spus că el şi ceilalţi erau victimele unui „complot politic” pentru a acoperi numele acelor bărbaţi responsabili pentru organizarea violenţei, pe care ICC susţine că au fost de fapt musulmani. „Legea este împotriva noastră”, a spus da Silva. „Pentru mulţi ani am încercat să spunem adevărul însă ei ne-au închis gurile”.

 

Bărbaţii original au fost programaţi pentru execuţie pe 12 august, dar Vaticanul, organizaţiile internaţionale pentru drepturile umane şi Uniunea Europeană au protestat condamnările, ICC citând nedreptăţile din sistemul de justiţie indonezian dintre musulmani şi creştini ca motiv pentru nevoia unui nou proces. Procurorul General de atunci Mohammad Yahya Sibe a oprit execuţiile din august sub presiunea internaţională, însă el şi şeful poliţiei din zonă au fost amândoi scoşi din funcţiile lor după decizie.

 

Prizonierii au primit ultimele ritualuri la câteva zile înainte de execuţie, dar guvernul le-a negat o mesă funerară la o biserică catolică de lângă Închisoarea Petobo, a spus Jimmy Tumbelaka, preotul parohiei bărbaţilor, către AsiaNews. Tot ei au negat o procesiune funerară catolică tradiţională. Conform preotului, decizia violează legea naţiunii care oferă prizonierilor condamnaţi dreptul de a avea dorinţele finale îndeplinite.

 

Violenţa musulmană împotriva creştinilor a sporit în ultima decadă în insula naţiunii, cu puţin răspuns din partea autorităţilor când creştinii au fost ucişi. În timpul conflictului din Poso, mai mult de 1.000 de biserici şi 80.000 de case de creştini au fost arse. Uciderile cu scop a creştinilor din zonă au continuat.

 

În 2005, trei fete de la o şcoală creştină au fost decapitate în timp ce mergeau la şcoală. Capetele fetelor au fost puse pe pragul unei biserici la ceva distanţă, ceea ce indica că violenţa era motivată din punct de vedere religios. Sewell a spus că „investigarea” morţilor a fost un „exemplu perfect al nebunăvoinţei guvernului de a se confrunta cu problema violenţei contra creştinilor”.

 

„După ce s-a adus atenţia internaţională în procesul cu privire la fetele ucise, şase sau şapte bărbaţi au fost arestaţi”, a spus Sewell. „Dar când atenţia s-a ofilit, ei au fost eliberaţi. Nimeni nu a fost acuzat de atunci din câte ştim noi”.

sus

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate