Pastorala

JUBILEU LA RADNA
Biserica Crestina Baptista “Betania” Radna a implinit 105 ani de existenta

de Damian Ion

Damian Ion Prin mila, harul si indurarea lui Dumnezeu, Biserica Baptista Radna a sarbatorit 105 ani de la infintare. Cu ajutorul Domnului, Jubileul a fost organizat in data de 9 august 2009.

Prezenta Domnului a binecuvantat biserica locala cu o atmosfera de cer. Bucuria, recunostinta si dependenta de Dumnezeu au caracterizat inchinarea. Multi musafiri, atat din localitate cat si din alte localitati, au fost alaturi de credinciosii din Radna. Corul bisericii locale a slujit prin cantare. Cuvantul Domnului a fost propovaduit de catre fratii pastori, secretar general al Uniunii Baptiste din Romania, Tutac Ionel, presedintele Comunitatii Baptiste Arad, Iuga Romica. De asemenea, au adus indemnuri Biblice fratii pastori: Foslea Mircea, Busan Ioan, Chiu Mihai, Iacob Iosif, Miraute Ioan, Lela Cornel, iar Damian Ion, pastorul bisericii locale, a condus serviciul de inchinare. Domnul Viceprimar Suciu Viorel a participat din partea Primariei Orasului Lipova. Prin mesajele lor, fii bisericii plecati in strainatate, au transmis salutul lor de dragoste pentru biserica.

Cu ajutorul Domnului, a fost scrisa o carte care prezinta “Istoricul Bisericii Baptiste Radna”. Mentionam pe scurt din istoria traita de credinciosii din Radna cu Dumnezeu de-a lungul celor 105 ani.

Primii credinciosi baptisti din Radna au auzit cuvantul Lui Dumnezeu de la credinciosii baptisti din Curtici, Pecica, Sambateni si Paulis, si au fost botezati la 25 septembrie 1904 de catre fratele CORNEA MIHAI in Biserica Baptista din Paulis (botezul a fost oficiat in apele raului Mures). Printre cei botezati atunci amintim pe Mili Tanase, Vostinar Nicolae, Darlea Gavril, Riga Elena, Danceu Nicolae, Vostinar Soca, Savu Ioan Vigi Dumitru. In casa fratelui Savu Ioan (existenta si astazi pe str. Detasament Paulis nr.186) s-a format prima Biserica Baptista din Radna. Dumnezeu a ocrotit si binecuvantat acest inceput, Biserica in scurt timp ajungand la 30 de mebrii din 12 familii, fiind recunoscuta in 1906 la infiintarea Comunitatii Crestine Baptiste care a avut loc la Curtici.

Dezvoltarea Bisericii Baptiste din Radna a fost favorizata si de faptul ca in anul 1912 la Radna se stabileste fratele Gheorghe Varsandan fiind numit pastorul Cercului Pastoral din zona. Fratele Berbecar Vasile a infiintat serviciul de scoala duminicala, activitate forte importanta in viata bisericii baptiste. In anul 1911 este luata hotararea construirii propriului locas de inchinare. Astfel in anul 1912 este inaugurata prima Biserica Crestina Baptista de pe Valea Muresului, cladire in care functioneaza de 96 de ani Biserica Crestina Baptista “Betania” din Radna.

In anul 1973 datorita vechimii cladirii precum si a utilizarii ei in perioada antonesciana in alte scopuri (depozit de munitie militara) cei 124 de membrii si peste 60 de partinatori au solicitat autoritatilor aprobarea repararii cladirii. Datorita indraznelii de a extinde locasul cu 3 metrii lungime, zidul din spatele bisericii fiind refacut datorita fisurilor existente, toate lucrarile au fost sistate si organele de control au dispus daramarea zidului construit. Dumnezeu a binecuvantat cu multa intelepciune pe frati, care au reusit sa obtina aprobarea continuarii lucrarilor. In anul 2003 Adunarea generala a Bisericii hotaraste reconstruirea anexei bisericii in forma in care se gaseste astazi.

In ceea ce priveste formatiile muzicale ale bisericii, de neuitat pentru biserica este anul 1922 cand se infiinteaza Fanfara bisericii primul instructor fiind fratele Sarbu Ioan din Maderat. Tot in anul 1922 ia fiinta si corul Bisericii care impreuna cu fanfara au fost o bucurie pentru biserica. In anul 1959 a fost infiintata orcherstra bisericii de catre fratele pastor Botan Avram, iar in 1987 grupul tinerilor de catre Marcel Cosma, formatie muzicala corala.

Pentru a trece prin toate valurile de prigoana care au venit peste biserica intre anii 1915-1944, Dumnezeu a ingaduit ca Biserica Baptista din Radna sa se bucure de slujirea unui pastor pionier, figura ilustra care a trait pe meleagurile aradene: Gheorghe Varsandan. Cel mai dureros lucru pentru credinciosii baptisti in aceasta perioada a fost ca nu-si puteau inmormanta mortii in cadrul bisericii, iar copii la scoala erau umiliti si persecutati pentru credinta lor si a parintilor lor.

Bisericile baptiste au fost inchise si interzise, fara avea voie sa desfasoare acte de cult. Acest lucru s-a produs in decembrie 1942 cand a fost legiferata desfiintarea confesiunii baptiste unul din principalele motive fiind ca aceasta religie a fost adusa din strainatate si este straina poporului roman. Unii predicatori au fost batuti, deportati arestati si condamnati la ani grei de temnita prin inscenarea unui proces. Anii 1942-1943 precum si jumatate din anul 1944 sunt anii tributului de lacrimi si sange a baptistilor din Romania.

O alta perioada importanta in istoria bisericii este marcata de slujirea fratilor Ienovan Dumitru, pastor credincios, modest si cu multa rabdare precum si a mult iubitului frate Jurjeu Gheorghe, pastor plin de intelepciune si dragoste pentru Dumnezeu. In perioada in care Biserica a fost pastorita de fratele Jurjeu s-a desfasurat o bogata activitate misionara stabilindu-se legaturi spirituale cu alte biserici baptiste din Resita, Hunedoara, Brasov, Timisoara. Tinerii bisericii au fost indrumati intr-un studiu temeinic al Bibliei precum si al muzicii, o parte din acestia sub conducerea tanarului student Marcel Cosma ajungand mai tarziu sa formeze prima formatie muzicala pe voci a studentilor baptisti din Timisoara.

Aceasta perioada marcata de sacrificiul personal al fratelui Gheorghe Jurjeu (a decedat in timpul lucrarilor la santierul constructiei Bisericii Baptiste din Parneava) este urmata de slujirea la Radna a fratelui Dragoi Cornel (pastor in prezent in Detroit Statele Unite) iar apoi a fratelui Foslea Mircea. Fratele Dragoi Cornel, bland si profound a continuat munca de formare a tinerilor si crestere spirituala a bisericii.

In anii in care cu multa dragoste fratele Mircea Foslea a slujit la Radna sora Magda Foslea a format si condus corul Bisericii in formatia in care se afla si astazi. Sarbatorile Craciunului erau prilej de multa munca pentru coristi si de bucurie pentru biserica care avea parte de concerte cu colinzi.

Fratele Toma Mircea (pastor in Toronto Canada) si in prezent fratele Damian Ion cu energia tineretii au continuant prin daruire si devotament sa imprime Bisericii multa dragoste pentru Dumnezeu si pentru toti oamenii. Pastorii au colaborat de-alungul timpului cu fratele Uiegar Petru diaconul bisericii, cel care ne-a invatat si inca ne mai invata ca cel mai important lucru in viata crestinului este rugaciunea, mistuirea in rugaciune pentru biserica, familie si tara.

Incheiem acest scurt istoric al bisericii multumind Lui Dumnezeu pentru credinta si daruirea bunicilor si parintilor, pentru viata lor frumoasa langa El , care este pentru noi un exemplu.

Credinciosii Bisericii Crestine Baptiste “Betania” Radna, Lipova 2009

Istoria Bisericii Betania din Radna (PDF) aici

Curăția morală a pastorului… și nu numai

de Marius Cruceru

Trăim într-o lume drogată sexual, în care o actriță porno poate cîștiga pînă la 3200 de dolari pe secunda de filmare. Asta înseamnă că există cerere, nu-i așa? Trăim într-o lume în care nici măcar o reclamă la escavatoare nu se mai poate face fără o femeie în bikini așezată în cupa escavantă.

În ultima vreme mai multe istorii triste au marcat atît comunitatea pastorilor penticostali cît și pe cea a pastorilor baptiști. Ne așteptăm la tineri, dar păcatul trupesc a lovit și în cei mai în vîrstă cu aceași violență.

Cred că este cazul să ne amintim cîteva măsuri de bun simț legate de minima igienă și protecție în acest domeniu. Să ne amintim de asemenea, că acel care crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

Iată cîteva sfaturi practice preluate de AICI, dar pe care le-am mai dezvoltat puțin:

Nu-ți risca niciodată mărturia. Ești persoană publică. Nu cred că este înțelept să mergi la plajă cu alte familii de prieteni. Nu cred că este cazul să mergi la jacuzzi în aceeași cadă cu persoane de sex opus. Nu te dezbrăca în fața enoriașilor. Cînd predici nu vrei ca apropiații să își amintească de burtica ta păroasă și de colăceii din jurul mijlocului. Ține-te departe de situații care ar putea fi iutubizate de tinerii din biserică.

Să nu stai niciodată singur cu o femeie în casă, dacă nu este mai mare cu 50 de ani decît tine sau dacă nu este vreo verișoară extrem de urîtă, vorba lui Paul Washer… . Înțelept este să nu iei în mașină deloc o personă de sex opus, iar dacă este o urgență, aceasta ar trebui să stea pe bancheta din spate. Sînt cazuri în care este mai înțelept să nu te dai gentleman.

Nu te întîlni niciodată cu o femeie de unul singur. Dacă este o problemă de consiliere pastorală, neapărat mergi împrenă cu soția. Nu sta în aceeași clădire cu o femeie de vîrstă apropiată. Nici 20 de ani diferență acum nu mai reprezintă o limită sigură. Lucrat împreună în același birou pînă seara tîrziu? Cale bătută spre adulter. Călătorii împreună în interes de servici? Prostii! Curvia-i la ușă!

Nu atinge niciodată o altă femeie, exceptînd o scurtă strîngere de mînă sau, dacă este rudenie sau dintre prietenii apropiați, pupăturile oficiale pe amîndoi obrajii, rapid, scurt și fără anestezie… Nu ai de ce să ții mîna altei femei în mîna ta în timp ce îi explici ce dulce este părtășia creștină. Sărutatul de mîini nu prea se mai practică, așa că …. ai scăpat.

Nu fă complimente prea generoase. Este extrem de enervant pentru mine să văd soți care își tratează soțiile ca pe niște sclave, dar se gudură pe lîngă nevasta altuia, care-i un pic mai arătoasă. Curvie! Soft, dar tot curvie! Ni s-a întîmplat să vedem cum masculi înfierbîntați se înfoaie ca niște curcani în prezența tinerelor femei și se dau în stambă cu amabilități nenecesare. Boi! Ca boii la tăiere, vorba Scripturilor! A propos, dragi saci de hormoni, narcisiști spilculți și dreși fără sare, femeile simt imediat cînd începe flirtul. Dacă sînt femei serioase și credincioase le provocați greață.

și mai am, dar mă opresc aici deocamdată. Am vorbit numai de interacțiunea socială… ce să mai spunem de curăția care se vede prin computerele noastre sau pe urmele de degete de la telecomanda tembelizorului… Aici altă poveste.

eni adăr sugeștins?

O problema pastorala

de Daniel Branzei

Pe Blogul lui Marius Cruceru se poarta un dialog dureros: (aici).

Iată reactia mea ( o asteptam pe a voastra):

Draga Marius
Sunt departe de Rmania si nu stiu ce se intampla in bisericile de acolo. As vrea totusi sa spun cateva lucruri despre acest subiect controversat: pastorii si rolul lor in bisericile crestine de azi.

1. Identificarea metaforei:

In contextul unie societăți agricole, Dumezeu a ales sa foloseasca metafora „turmă – păstor“ pentru a vorbi despre „popor-conducatori“ .

a. Acesasta este valabil in dialogurile despre Israel, unde preoții, profeții și împărații erau încadrați în categoria păstorilor (despre care Dumezeu are de obicei cuvinte de nemulțumire):
Preoţii n’au întrebat: ,Unde este Domnul?` Păzitorii Legii nu M’au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal, şi au alergat după cei ce nu sînt de niciun ajutor.` (ieremia 10:2)
Păstorii s’au prostit, n’au căutat pe Domnul; pentru aceea n’au propăşit, şi li se risipesc toate turmele. (Ieremia 10:21)

,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentrucă oile Mele au ajuns de jaf şi sînt prada tuturor fiarelor cîmpului, din lipsă de păstor, pentrucă păstorii Mei n’au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele` (Ezec. 34:8)

b. Aceasta este la fel de valabil în profețiile despre alte popoare:

„În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi viţeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l mai strînge.“ (Naum 3:18).

2. Perpetuarea metaforei în Noul Testament:

Nu trebuie sa spun decât că terminologia NT este la fel de „metaforică“ și „inclusivă“ ca și în VT. Numirea de „păstor“ este sinonimă cu „presbiteri“ și „episcopi“, incluzând pluralitatea tuturor celor ce se ocupă de îngrijirea, păzirea, călăuzire, învățarea și propășirea celor dintr-o biserică locală.

Tit a fost lăsat în Creta să rânduiască „presbiteri în fiecare cetate“, iar din Milet, Pavel a chemat „pe presbiterii Bisericii din Efes“ (Fapte 20:17).

3. Aplicarea metaforei la discuția de pe blog:

Păstorirea ar trebui înșeleasă și azi ca un effort de echipă. La fel a fost ți în Faptele Apostolilor. Cineva spunea intr-un comentariu ca este membru într-o biserică de peste 2500 de membrii și se plângea că nu are un contact personal cu păstorul. Dacă socotim că un an are numai 365 de zile … și păstorul ar face câte o vizită pe zi …

În Ierusalim s-au convertit câteva mii de oameni în timp relativ scurt. Ei frângeau pâinea „în fiecare zi acasă“ (Fapte 2:41, 46) și erau nelipsiți la Templu. Cei 12 apostoli n-au avut nici o șansă să dea ei înșiși Cina în fiecare familie a Bisericii de atunci! Sunt sigur că nimeni nu le-ar fi cerut (pretins) așa ceva.

In ce priveste asteptarea membrilor „la birou“ …iată experiența mea. Am fost o vreme in mecanismul unei biserici de peste 8.000 de membrii (John MacArthur). Aveau 43 de păstori și 280 de diaconi-responsabili de grupe pe cartier. Cu toate acestea, în fiecare zi de luni, doi sau trei faceau de serviciu la birou pentru cazurile de urgență. Era o rânduială născută din necesitatea obiectivă. Am găsit-o foarte bună și necesară.

In ce privește idealizare păstorilor „de altădată“ din România, eu, ca fiu de păstor, zic să o lăsăm mai moale … Au existat aceleași probleme ca și astăzi.

4. Actualizarea metaforei la realitațile contemporane

În societatea citadină industrializată și post industrială, metafora biblică trebuie contextualizată la nivelul „telefonului“ strict obligatoriu înainte de fiecare vizită, la distanțele dintre locuințele celor din biserica respectivă și la realitațile unui program de lucru de opt ore (uneori 10 și chiar 11 ore).

Știu că metafora a fost instituționalizată la baptiștii români în contextul unui cult și a unei culturi denominaționale (în cadrul unui anumit Statut și a unei anumite grile de salarizare). Totuși, discuțiile vor fi sterile și nedrepte dacă nu ne întoarcem la realitațile și la terminologia VT și NT. Sunt sigur că Dumezeu are (în fiecare biserică locală) mult mai mulți „presbiteri-episcopi-păstori“ decât numărul celor care slujesc în virtutea unei diplome! Toți aceștia slujesc mișcați sub călăuzirea Duhului Sfânt, împlinind alături de slujitorii „oficiali“ tot ce este necesar pentru „îngrijirea, păzirea, călăuzire, învățarea și propășirea celor dintr-o biserică locală“. Nu trebuie să lăsăm totul în seama celor cu salar și nu trebuie să-i lăsăm pe cei cu salar să-i înlocuiască în slujire pe toți cei ce au daruri specifice pentru slujire:

„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s’o facă cu bucurie“ (Romani 12:6-8).

Nu există nimeni care să aibă el singur toate aceste daruri! Păstorul titular nu trebuie să le facă pe toate, ci să-I facă pe toți să le facă pe toate, conform pricipiului „omul potrivit la locul potrivit“.

Responsabilitatea prioritară a unui păstor este să instaureze și să întrețină sentimentul „comunitar“, acel „oneanothering“ întâlnit peste tot în NT, în care TOȚI creștinii „veghează unii asupra altora, își poartă sarcinile unii altora, sunt primitori de oaspeți, fără cârtire, simt unii cu alții, ajută pe sfinți când sunt în nevoie, etc.“

Intr-un sens istoric, discutia aceasta sta intre doua afirmatii de eclesiologie:

Prima: „Biserica in episcop sta“

A doua: „Biserica locala, ca oglindire a Bisericii vesnice, are in sine tot ce-i trebuie pentru a functiona“

Amandoua sunt doctrine … ortodoxe. Neoprotstantii au negat-o pe prima si au pastrat-o pe cea de a doua, desi pe alocuri unii se mai comporta ca „sefi de unitate“.

Practic, pe teren, aceasta inseamna ca oriunde exista o biserica locala, Duhul Sfant DA TOT CE ESTE NECESAR PRIN DARURILE SALE pentri o functionare buna.

Si mai practic, oriunde exista o biserica locala trebuie sa predice si altii decat pastorul, trebuie ca si altii sa se ocupe de desfasurarea programului de inchinare, trebuie sa fie altcineva care sa se ocupe de evanghelizare, trebuie sa fie unul sau doi „gospodari“ care sa se ocupe de diaconeia materiala, trebuie sa fie si altii care sa se ocupe de noii veniti, si altii care sa faca vizite, etc.

Si eu ma bucur de prezenta unor oameni minunati in biserica de aici. Fara ei, as fi ciung, orb si schiop.

Oricât ar pare de simplist, un păstor nu-și „zidește“ biserica. Este Biserica lui Christos și numai El o zidește. Este prerogativul Lui:

„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Matei 16:18).

Asta explică de ce mai există încă Biserica pe pământ. Dacă ar fi lăsat zidirea în seama noastră, biserica ar fi încetat de mult să existe!
Christos Își zidește Biserica prin noi, printre noi și nu de puține ori, împotriva noastră …

Liniștea noastră este ancorată în lucrarea Lui, nu în lucrarea noastră:

„Sînt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos“ (Filip. 1:6).

Vasile Branzei, tatăl meu, obișnuia să spună: „După cum Moise n-a vrut să lase în Egipt nici o unghie (Exod 10:26), nici un singur mântuit din planul lui Dumezeu nu va rămânea în lumea aceasta“ (stiu că suna cam calvinist).
Lucrarea Lui nu exclude responsabilitatea noastră, dar ne aduce cu picioarele pe pământ când ne evaluăm importamța.

În pra multe locuri, credincioșii l-au înălțat pe păstor pe un postament prea înalt și l-au plătit doar ca să-și scuze și să-și ascundă lipsa lor de activitate, apatia și indiferența. Ei se fac că uită că epitolele NT au fost adresate bisericilor, nu păstorilor (cu excepția celor pastorale).

Cât despre tine, Marius, sunt sigur că ești unul dintre păstorii bisericii tale. Ai chiar un dar foarte evident pentru aceasta. Blogul tău și audiența lui sunt dovezi incontestabile.

In speranța că n-am reușit să fac neclar un subiect așa de controversat, iti mulțumesc pentru bunăvoință.

“Pastorului meu nu-i pasă de biserică!”

de Marius Cruceru

În urmă cu vreo două săptămîni m-am întîlnit cu un priten bun, dintr-un oraș mare, dintr-o biserică mare. Am discutat una alta și prietenul meu și-a vărsat oful:

Avem trei păstori, dar niciunul dintre ei nu face pastorală. Niciunul nu ne vizitează. Au tot felul de programe, conferințe, simpozioane, adunări, călătorii, fac masterate, doctorate, iar cînd sînt acasă sînt de negăsit. Duc dorul pastorilor din generația veche, care mergeau în fiecare zi in vizite pastorale. Nu era o familie care să nu fie vizitată cel puțin o dată pe an, așa cum face popa la ortodocși.

Discuția a mai continuat un pic pe tema asta și mi-am dat seama că prietenul meu are dreptate.

Păstorim proiecte, cum spunea cîndva pastorul Vasile Taloș, nu persoane, avem activități și acțiuni, nu lucrare. Oamenii ne duc dorul să ne vadă față către față și gură către gură. Păstorirea nu se poate face nici pe chat, twitter, nici pe blog, nici prin telefon, iar oamenii nu vin la birou în audiență ca la medic. Bisericile de la țară nu se păstoresc cu lap-topul sub braț, nici cu mobilu în căruță.

Eu nu mă consider pastor deplin tocmai din cauza acestui lucru, eu sînt predicator al bisericii din Aleșd. Enoriașii noștri au dreptate, pastorii autentici sînt pe cale de dispariție. Avem tot felul de predicatori plini de savantlîc și de priceperi de care n-are nevoie nimeni. Sîntem gata să predicăm despre tot felul de subiecte care ne încîntă pe noi înșine în timp ce bisericile ne mor în păcate de care ne este frică să ne apropiem. Am devenit niște “meseriași” ai amvoanelor, niște profesioniști ai slubelor religioase, niște masters of ceremonies pentru evenimentele familiale, mici afaceriști, lingușitori cu micii oameni de afaceri din parohiile noastre, mici politicieni, în așteptare înfrigurată după vreun loc de consilier local, în loc să răspundem unei atît de mari chemări de a păstori turma pășunii Lui.

Poate că o soluție la această problemă este să ne întoarcem la cărările vechi ale păstorilor bătrîni: vizita acasă, timpul petrecut cu oamenii, întîlnirile periodice cu bărbații, capii de familie, munca în clacă cu mai multe familii. Poate că sîntem prea mici pentru o chemare atît de mare și trebuie să așteptăm ca Domnul să scoată pe alți lucrători la secerișul Lui.

Cum se merită să faci un doctorat în teologie?

de Marius Cruceru

În urmă cu ceva timp am scris despre doctorate. Merită să le facem sau nu? Ce este un doctorat, un început de drum sau nu final?

Titlul postării ar putea induce în eroare: că ar fi vorba despre cele mai bune şi mai ieftine şcoli, locuri etc…

Nu despre asta este vorba! Poate că o primă întrebare ar fi: de ce se merită sau nu să facă cineva un doctorat în teologie? Creşte mai mult în cunoaşterea lui Dumnezeu, a tainelor Lui? Se pare că nu pe această cale…

Pentru unii doctoratul este un alt pas în formarea personală, pentru alţii este o cheie “care deschide multe uşi şi închide multe guri”, pentru alţii… etc. Nu mai insist.

Cu ce este un doctorat în teologie diferit faţă de alte doctorate, în alte domenii ale cunoaşterii?

Probabil că are legătura cu Biserica, nu?

Doctoratul în teologie ar trebui să fie o formă de recunoaştere a darurilor învăţătoreşti din partea Bisericii, ca Trup al lui Cristos.

Ştiu că s-a mai discutat ideea recomandării bisericii locale pentru cei care vor să facă un doctorat de acest fel. Birocraţie inutilă şi multe erori, orgolii, înciudări, poliţe plătibile. Nu cred că funcţionează.

Dar am putea imagina măcar un sistem în care doctorandul în teologie face ucenicie spirituală în cadrul eclesial, dă socoteală cuiva într-o relaţie de formare, de călăuzire duhovnicească? O relaţie specială prin care să fie ferit măcar de unele dintre ispitele spiritului, ispite care încearcă pe orice student în cele teologhisiri de tot felul?

Cum se merită să faci un doctorat în teologie?

În atentă şi bătrînească supraveghere spirituală, cu post şi rugăciune, cu disciplină lăuntrică bine călăuzită de un bătrîn înţelept şi adîncit în cele sfinte, fie acesta şi nedoftoricit.

Şi o altă chestiune: doctoratul în teologie ar trebui făcut din Biserică (de acolo plecare), în Biserică (acolo supraveghere) şi pentru Biserică (cu intenţia slujirii Bisericii) şi lume (cu dorinţa de vestire a Evangheliei către lume)
Carl Trueman, autor pe care l-am mai citit cu plăcere şi altă dată are cîteva rînduri foarte interesante pentru cei care vor să apuce pe această cale… AICI.

Too many theological students come unstuck not because they do not master the sophisticated intricacies of their chosen fields of specialization but rather because they failed their apprenticeships in the basics, the corporate disciplines of church attendance, submission to elders, hard work for the local body, and the individual disciplines which flow from these: private prayer and Bible reading, a crying out to God for his mercy, and a burning desire to be mastered by the Word of God. Successful theological students are never the subjects in theological study; rather they are always the objects of God’s grace. And the church is the place where they will be held accountable for these things. The church, not the seminar room, provides their only true home, their best classroom, and their best form of strenuous spiritual rest. Theological study at the highest level is a high calling indeed; but just for this very reason those who pursue it need to make especially sure that they truly are humble servants of the church.

Poruncesc duhului de tensiune mare să plece!

de Ambasadorul

Cred că fiecare avem câte un “beteșug” în corp. Mai mare sau mai mic, e acolo!

Cine l-a pus și de unde vine? Cu ce rost? Pentru cât timp?

Sunt întrebări care ne bântuie atunci când suntem bolnavi! Am întâlnit săptămâna aceasta un credincios cu un handicap destul de sever. Mergea în cârje.

Duminica viitoare vom avea cu ajutorul Domnului în biserică la serviciul divin de la Cina Domnului mai mulți frați cu handicapuri fizice destul de serioase. Unul dintre ei a avut un accident în vremea combinatului din Hunedoara.

De ce vor fi prezenți la biserică?
Să ne spună cum Dumnezeu poate folosi un handicap sau o boală severă spre slava și onoarea Lui. Că Dumnezeu are resurse inimaginabile pentru noi ca să rezistăm frumos în cea mai cumplită boală! Să ne spună că versetul “prin rănile Lui suntem tămăduiți” este valabil și atunci când boala nu dispare!

Este absolut normal ca să vrei să te rogi pentru cineva care este bolnav. Și suntem bucuroși când Dumnezeu răspunde acestor rugăciuni. Sunt unii însă care duc această dorință un pic și mai departe. Puterea rugăciunii se pare că nu produce întotdeauna vindecare, așa că ei caută o putere mai mare. Ei spun că această putere mai mare este a lor pentru că Domnul le-a dat “darul vindecării”.

Vreau să spun foarte clar că sunt convins că Dumnezeu mai face și astăzi minuni. Sunt ferm convins că în urma rugăciunii Dumnezeu poate să vindece orice boală dacă asta e voia Lui. Cât despre “darul vindecării” cred că el nu mai există astăzi!

Darul vindecării este menționat în 1 Corinteni 12:9, 28, 30 dar nu este definit în aceste versete. Darul vindecării este foarte clar descris prin lucrarea de tămăduire a Domnului Isus și a apostolilor. Când comparăm vindecările din vremea noastră cu cele din vremea apostolilor și a Domnului suntem uimiți de marile diferențe.

Unii din “vindecătorii” ambulanți au fost demascați ca fiind adevărați șarlatani care s-au îmbogățit pe spinarea bolnavilor și a naivilor. Dar nu toți sunt așa. Peter Wagner și John Wimber nu cer bani pentru vindecările lor. Ei spun că Duhul Sfânt este același și le-a dat și lor darul vindecărilor precum le-a fost dat și apostolilor.
Că Duhul Sfânt este același. Corect!
Că Dumnezeu nu se schimbă. La fel de corect!
Darul de astăzi este același cu cel din Noul Testament doar dacă are aceleași caracteristici, iar eu observ din Scripturi că între darul tămăduirilor din vremea apostolilor și a Mântuitorului și cel practicat de “vindecătorii” care ar fi niște bufoni mai degrabă, sunt mari deosebiri!

Este lucrarea apostolilor și a Domnului Isus reînființată astăzi printre noi?
A dat Dumnezeu bisericii de astăzi aceași slujire de vindecare așa cum a dat-o apostolilor?

O primă caracteristică a lucrării de vindecare a Domnului Isus a fost că toți bolnavii aduși la El au fost vindecați!
Nici unul nu a fost respins că nu a avut suficientă credință.
Nici unul nu a plecat pe același scaun cu rotile.

Isus nu a fost selectiv. I-a vindecat pe toți în liniște și fără spectacol. Fără strigături și fără acompaniament muzical pentru pregătirea atmosferei.
Cu Isus prezent nu este cazul să strigi, să implori, să ridici mâinile și să dai din cap.
Isus pur și simplu i-a vindecat!
Nu așa se întâmplă astăzi la serile de vindecare!

“Vindecătorul” contemporan își alege cu grijă “pacienții” și mulți dintre ei pleacă la fel de bolnavi pentru că nu au avut suficientă credință. Domnul Isus nu le-a cerut celor bolnavi să se pregătească mărturisindu-se în zile de post și rugăciune. Pur și simplu a vindecat bolnavii!

Astăzi nu mai întâlnim așa ceva!