Pastorală

Ezechiel și Daniel – profeții în stereo

de Daniel Branzei

Ezechiel activează în paralel cu profetul Daniel. Ezechei este în mijlocul poporului. Daniel este la palatul suveranului imperial. Pentru cei ce știu să savureze subtilitățile Cuvântului lui Dumnezeu, numele celor doi profeți definesc mesajul divin pentru epocă.

Așezat la ,,talpa țării“, în mijlocul celor simpli, înconjurat de exilații fără țară, Ezechiel se numește providențial ,,Dumnezeu este tăria mea“.

Așezat la palat, în mijlocul vrăjitorilor, al magilor și al împăraților peste ținuturi, Daniel poartă numele ,,Dumnezeu este Judecătorul“.

Poporul căzut avea nevoie de încurajarea lui Ezechiel. Mai marii lumii aveau nevoie să li se aducă aminte că există Cineva deaspra lor în autoritate, Unul care vede, apreciează, judecă și pedepsește.
 

Sursă articol și continuare: https://barzilaiendan.com/2016/09/21/ezechiel-si-daniel-profetii-in-stereo/

Daniel

de Daniel Branzei

Eram tentat să pun un alt titlu: “Aur pentru Cristos la Rio”, dar am renunțat căci am realizat că a Lui este nu numai aurul, argintul, bronzul, ci toată cinstea, onoarea, consacrarea și proslăvirea în vecii vecilor! Am ales acest titlu, pentru că da, slava lui Cristos se vede la Rio și că acolo, Îsi primește slava intr-un mod neașteptat și frumos. Nu mă refer aici la celebra statuie a lui Isus Mantuitorul care a devenit o emblemă a marelui oraș de prin 1923și care este admirată probabil de mulți în aceste zile. (Ea a străjuit “blândă” orașul, în ciuda faptului că pe strazile lui se întamplă în fiecare an, lucruri detestabile, care Îl dezonorează).

Mărturisesc că așteptările “spirituale” de la aceste jocuri au fost la nivel scăzut, tinând cont de locul unde au fost organizate: orașul cunoscutului festival, cu plaja Copacabana, cu concursurile sale de samba care atrag în fiecare an mii de turiști, în căutarea a tot ce înseamnă senzualitate și degradare morală…

Sursă articol: https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/daniel/

Faptele Apostolilor - plan de studiu

de Daniel Branzei
 

Vă propun redescoperirea adevărurilor care au marcat debutul Bisericii creștine pe scena lumii. Schițele acestui studiu vor apare pe măsura în care le voi ține în biserica Bethel din Anaheim, California. Voi aduna informații din surse multiple, dar voi încerca să mă țin de planul de studiu al lui Waren W. Wiersbe. Sper să fiu de folos celor ce nu îl pot citi în limba engleză.

Introducere

Una din spaimele cele mari ale oricărui păstor este să ajungă să păstorească un faliment, o orgazinație care nu mai este un organism viu, o scoică goală în care se mai aude doar ecoul valurilor și care au legănat-o altădată. Aceasta a fost dintotdeauna și temerea mea.

,,Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea“ (2 Tim. 3:1-5).

În anul 2014, luna octombrie, am început un studiu la Bethel prin care ne-am propus să ne confruntăm cu biserica primară, așa cum este ea deschisă în cartea Faptele Apostolilor. Știu, prin cartea aceasta se poate trece în multe feluri și se pot ține o sumedenie de studii. Eu mi-am propus doar un scop modest: să studiem cum s-a manifestat ,,puterea“ făgăduită înainte de înălțarea Domnului Isus la cer asupra ucenicilor din primul veac.

Sursă articol şi continuare: https://scripturile.wordpress.com/2014/09/27/faptele-apostolilor-plan-de-studiu/

Ȋnvǎţǎtura despre soteriologie la patristici pȃnǎ la Calcedon (ultima parte)

de Ionel Tuţac
 

2.6. Învăţătura despre soteriologie la Augustin

Augustin din Hipo (354-430) este unul dintre cei mai importanţi teologi şi filozofi creştini din toate timpurile. Gândirea sa teologică şi-a pus amprenta asupra a numeroşi lideri spirituali în decursul istoriei, inclusiv asupra renumitului reformator Martin Luther23.

Una dintre cele mai importante lucrări ale sale este intitulată Confesiuni şi cuprinde istoria vieţii sale. Accentul nu este pus pe biografia autorului, ci pe relaţia lui cu Dumnezeu şi cu lumea. Ea este una dintre primele autobiografii scrise vreodată şi scoate în evidenţă harul lui Dumnezeu experimentat de către omul păcătos.

Pe lângă această lucrare autobiografică, Augustin a mai scris câteva cărţi, cele mai importante fiind: “Cetatea lui Dumnezeu” – 22 de volume şi “Despre Trinitate”. În cele 2 opere se regăseşte gândirea sa teologică. El abordează teme importante ale teologiei, ca: Biserica, Biblia, Trinitatea, Păcatul, Harul, Mântuirea, Sacramentele.

Pentru Augustin, Scriptura are autoritate supremă în toate aspectele vieţii. Dumnezeu, care s-a descoperit prin Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este dragoste, dar şi adevăr. Oamenii au libertatea de a alege, dar ei vor suporta consecinţele alegerilor lor. Spre deosebire de Origen, care credea în mântuirea finală a tuturor, Augustin credea că iadul este un loc suprapopulat. Omenirea merge pe o cale greşită, aşa că este nevoie de o putere divină, iar această putere este harul dumnezeiesc. “Augustin prezintă o doctrină a harului interiorizat: harul este acţiunea lui Dumnezeu în interiorul voinţei umane, îndreptând-o spre ceea ce este drept”24, spunea Jonathan Hill în Istoria gândirii creştine.

Noi suntem salvaţi prin har, nu prin fapte. Harul se transmite prin moartea şi învierea lui Hristos. Augustin îşi bazează teologia mântuirii pe Romani 6. Transformarea personală a individului se realizează doar prin intermediul harului, care are sens doar într- un context eclesial.

Studiind doctrina mântuirii în concepţia lui Augustin se poate observa că întreaga istorie a Bisericii Apusene din ultimii 1500 de ani este sub influenţa învăţăturii sale. Probabil că nici un scriitor din perioada patristică nu a infuenţat atât de mult gândirea teologilor cu privire la mântuire ca Augustin.

Teologia lui Augustin cu privire la mântuire este una biblică, centrată pe Domnul Isus Hristos. Hristos este dragoste, dar şi adevăr. Hristos este bun şi nu vrea să-I trimită pe oameni în iad, dar aceştia îşi aleg în mod personal locul unde îşi vor petrece veşnicia. Se poate spune că Augustin a readus învăţătura despre mântuire în cursul ei firesc, aşa cum a fost propovăduită ea de Hristos şi de apostoli.

2.7. Învăţătura despre soteriologie la Chiril

Probabil că nu a existat în istoria Bisericii un conducător mai vulcanic, despotic şi fără tact ca patriarhul Alexandriei, Chiril (375-444). Deşi este considerat părinte al bisericii, împăratul Theodosius al II-lea25 l-a condamnat pentru că se purta ca un faraon îngâmfat, iar la Conciliul de la Efes26 a intrat în serioase polemici cu Nestorie27.

Deşi a fost un conducător religios firesc, principala sa contribuţie în domeniul teologic constă în faptul că el s-a opus ideilor eretice ale lui Nestorie care făcea o distincţie între partea umană şi cea divină a Domnului Isus. Chiril considera că Isus este o Persoană divină, coborâtă din cer, fiind în întregime Dumnezeu şi om. Punctul lui de vedere va contribui fundamental la formarea Crezului de la Calcedon. Pentru el mântuirea nu putea fi realizată decât de către un Fiu care avea ambele naturi: umană şi divină.

Chiril a murit înaintea Conciliului de la Calcedon , dar susţinerea învăţăturii corecte despre Divinitatea şi umanitatea Domnului Isus, de către un om cu o ambiţie firească, a însemnat enorm pentru deciziile care s-au luat şi care au influenţat într-un mod pozitiv gândirea creştină28.

Este uimitor faptul că Dumnezeu a folosit un conducător bisericesc firesc care să apere conceptul biblic despre mântuire. Chiril din Alexandria a influenţat într-un mod pozitiv gândirea teologică a vremii sale, jucând în acelaşi timp rolul unui apologet creştin.

CONCLUZII

Analizând gândirea teologică cu privire la soteriologie a principalilor scriitori creştini, până la Conciliul de la Calcedon, se observă că în primele secole ale creştinismul au existat frământări, polemici şi dezbateri privind stabilirea unui punct de vedere comun cu privire la doctrina mântuirii. Marea problemă era generată de faptul că unii teologi nu aveau o lumină clară cu privire la persoana Domnului Isus.

Conciliul de la Calcedon a stabilit ce ar trebui să creadă creştinii cu privire la persoana Domnului Isus. Astfel cei prezenţi la această întrunire au afirmat: “Urmărindu-i pe sfinţii părinţi toţi suntem de acord să îi învăţăm pe oameni să creadă în Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Isus Hristos, în acelaşi timp complet în divinitatea Sa şi complet în umanitatea Sa, Dumnezeu adevărat şi om adevărat (având atât un suflet raţional, cât şi trup); din aceeaşi substanţă ca Tatăl în ceea ce priveşte divinitatea şi, în acelaşi timp, din aceeaşi substanţă cu noi în ceea ce priveşte umanitatea; ca şi noi în orice privinţă cu excepţia păcatului; în ceea ce priveşte divinitatea, născut din Tatăl înainte de începutul vremurilor, dar după umanitate născut pentru noi şi pentru mântuirea noastră din Fecioara Maria, Mama lui Dumnezeu; unul şi acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, singurul născut, în care recunoaştem două naturi-clare, neschimbătoare, neîmpărţite, neseparate- deosebirea dintre cele două naturi nefiind deloc compromisă de faptul că sunt unite, dar calităţile fiecăruia fiind păstrate şi unite pentru a forma o singură persoană, nedivizată sau neseparată în două persoane, ci unul şi acelaşi Fiu şi singurul născut al lui Dumnezeu, Cuvântul, Domnul Isus Hristos; tot aşa cum proorocii au vorbit despre El din vremurile străvechi şi cum ne-a învăţat Însuşi Domnul Isus Hristos şi cum ne-au transmis crezul Părinţii”29.

Organizarea acestui Conciliu a fost benefică deoarece a ajutat biserica, într-o perioadă în care ereziile se răspândeau cu atâta repeziciune, să-şi formeze un crez clar, biblic cu privire la una dintre cele mai importante teme teologice, şi anume mântuirea sufletului.

Deciziile înţelepte luate la acest Conciliu au ajutat creştinismul primelor secole în lucrarea de răspândire a Evangheliei şi de cristalizare a crezului creştin. Conciliul de la Calcedon a reprezentat mereu un punct de referinţă în istoria bisericii, iar când aceasta s-a îndepărtat de învăţătura curată a Sfintelor Scripturi, Dumnezeu a ridicat reformatori care să îndrepte privirile oamenilor înspre învăţătura curată, propovăduită de Hristos şi răspândită apoi de apostoli.

Note de subsol:

23 LUPŞOR, Andreea, Revista Historia -Luther şi reforma protestantă- 28 decembrie 2011
Martin Luther (1483-1546) a fost primul reformator protestant. Tezele lui, postate pe uşa Bisericii din Wittenberg , la 31 octombrie 1517, au reformat teologia cu privire la mântuirea sufletului
24 HILL, Jonathan , Istoria gândirii creştine, Editura Cartea Cărţii, Oradea, 2007, pg. 91
25 http://ro.wikipedia.org/wiki//Teodosiu-al-II-lea, 20 ianuarie 2016, ora 14:56
Flavius Theodosius (401-450) a fost împărat al Imperiului Bizantin în perioada 408-450
26 http://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliul-de-la-Efes, 20 ianuarie 2016, ora 14:57
Conciliul de la Efes a avut loc în perioada 22 iunie-31 iulie 431 şi a fost convocat de împăratul Teodosiu al II-lea, la cererea lui Nestorie. Tema Conciliului a fost “Maternitatea divină a Mariei”
27 http://ro.orthodoxwiki.org.Nestorie, 20 ianuarie 2016, ora 14:57
Nestorie a fost patriarh al Constantinopolului şi a susţinut că Isus nu a fost Dumnezeu, ci numai om. Ca urmare a acestui fapt Maria nu trebuie sa fie considerată Născătoare de Dumnezeu, ci numai Născătoare de om, cel mult Născătoare de Hristos.
28 https://ro.wikipedia.org/wiki/Chiril_al_Alexandriei, 20 ianuarie 2016, ora 14:58
29 HILL, Jonathan , Istoria gândirii creştine, Editura Cartea Cărţii, Oradea, 2007, pg. 97-98

Sursă articol: Lucrarea de faţă este parte a unei lucrări de doctorat a pastorului Ionel Tuţac, toate drepturile acestei lucrări îi aparţin; publicăm în serial această lucrare prin aprobarea directă din partea autorului.

Molohul homosexual continuă să caute pe cine să înghită

de Doru Pope