20. Ezechiel și cititorii creștini

de Daniel Branzei
 

(Încheiem aici un studiu fascunant. Sper că v-a plâcut să-l citiți măcar atât cât mi-a plăcut mie să-l scriu.)

Pentru ce toate acestea?

Da, există extratereștrii, există alte lumi sau mai bine zis, există lumi în alte dimensiuni ale universului. Cartea lui Ezechiel este o pledoarie pentru aceasta.

Există posibilitatea teleportării în spațiu și timp. Există telepatie și există levitație. Există posibilitatea ieșirii din găoacea dimensiunilor de spațiu-timp la care am fost limitați în urma păcatului lui Adam și Eva. Ezechiel a experimentat astfel de călătorii, la fel cum le-a experimentat mai târziu și apostolul Pavel:

„Cunosc un om în Christos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească“ (2 Cor. 12:2-4).

Ce fel de instrumente muzicale sunt permise in biserica?

de Oxana Tentiuc

Întrebare:

Pace! Am o întrebare în legătura cu instrumentele muzicale. La ce instrumente muzicale s-ar putea de cântat cântari de laudă? Dacă puteti să ne aratați în Biblie unde popoarele îl slăveau pe Domnul și anume cu ce instrumente.

În Biblie sunt foarte puține locuri unde se specifică exact cu ce instrumente să lăudam pe Dumnezeu. Se vorbește mai mult despre cum să lăudăm. De aici putem conclude că nu instrumentul este important într-o închinare, ci inima curată a celui care cântă. Dar fiindcă întrebarea este specifică cu privire la intrumentele muzicale permise în biserică, haideți sa vedem un pasaj biblic unde se menționează mai multe instrumente muzicale:

 1. Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu în Locașul Lui cel Sfânt, lăudați-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!

2. Lăudați-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudați-L, dupa marimea Lui nemărginită!

3. Lăudați-L cu sunet de trîmbiță, lăudați-L cu lăuta și harpa!

4. Lăudați-L cu timpane și cu jocuri, lăudați-L cântând cu instrumente cu corzi și cu cavalul.

5. Lăudați-L cu chimvale sunătoare, lăudați-L cu chimvale zăngănitoare!

6. Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul! ( Psalmii 150)

de Anastasia Filat

Întrebare:

Am  o confuzie: Cum e cu Duhul Sfânt? Eu credeam că El s-a pogorât peste creştini după înălţarea Domnului Isus la cer, însă în Evanghelia după Luca scrie despre Simeon că avea deja Duhul Sfânt şi că Ioan Botezătorul a fost umplut de Duhul Sfânt din pântecele mamei lui? Cum de înțeles lucrul acesta?

Confuzia apare din cauza neînțelegerii felului cum a lucrat Duhul Sfânt în diferite perioade de timp, în special în vremea Vechiul Legământ și cum lucrează acum în Noul Legământ, adică în cei care au intrat prin credință în acest legământ.Botezul cu Duhul Sfânt (evenimentul descris la Faptele Apostolilor capitolul 2) a fost posibil numai după moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus la cer, dar aceasta nu însemnă că Duhul Sfânt nu a lucrat și până atunci în oameni.

Ca să înțelegem mai bine textele menționate în Evanghelia după Luca, să vedem care a fost lucrarea Duhului Sfânt în perioada de până la încheierea Vechiului Legământ, în perioada Vechiului Legământ și cum lucrează acum în Noul Legământ, adică în viața celor care au intrat în Noul Legământ.

1. Lucrarea Duhului Sfânt până la încheierea Vechiului Legământ

Duhul Sfânt a fost pe pământ de la creație.

La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. (Geneza 1:1-2)

de Benjamin B. Warfield

Este scopul acestui articol să facă pe cât de clar posibil concepţia despre Persoana lui Hristos, în sensul tehnic al acelui termen, pe care se bazează – sau, dacă preferăm să spunem aşa, dedesubtul – paginilor Noului Testament. Dacă ar fi fost scopul acestuia de a trasa procesul prin care acest mare mister a fost revelat oamenilor, un început ar trebui făcut de la sesizările despre natura persoanei lui Mesia din profeţia Vechiului Testament, şi o încercare ar necesita să fie făcută pentru a se face distincţia dintre contribuţia exactă a fiecărui organ de revelaţie pentru priceperea noastră. Şi dacă s-ar fi adăugat acesteia o dorinţă de a atribui progresul priceperii acestui mister pentru oameni, s-ar cere atunci o cercetare aprofundată în gradul exact de pricepere care a fost adus faţă de adevărul revelat în fiecare stagiu a revelaţiei sale. Magnitudinile cu care se ocupă astfel de investigaţii, totuşi, sunt foarte mici; iar profitul ce s-ar deriva din ele nu este, ca în cazul prezent, foarte mare. Aceasta este, de sigur, de o importanţă mare a cunoaşte felul cum persoana lui Mesia a fost reprezentat în prezicerile Vechiului Testament; şi este o chestiune de cel mai mic interes pentru a fi notat, de exemplu, dificultatea experimentată de către ucenicii apropiaţi ai Domnului Nostru în a pricepe tot ceea ce a fost implicat în manifestarea Lui. Dar, în cele din urmă, constituţia persoanei Domnului Nostru este o chestiune de revelaţie, nu un gând uman; şi aceasta este în mod preeminent o revelaţie a Noului Testament, nu a Vechiului Testament. Şi Noul Testament este tot produsul unei singure mişcări, la un singur stagiu al dezvoltării sale, şi prin urmare îşi prezintă învăţătura sa fundamentală cu un caracter comun. Întregul Noul Testament a fost scris în limitele a circa jumătate de secol, sau, dacă acceptăm scrierile lui Ioan, în cadrul limitelor înguste a câtorva decade; şi întregul trup de scrieri care intră în acesta sunt o parte din întreg încât ar putea fi reprezentat în mod plauzibil că ele poartă amprenta unei singure minţi. În învăţăturile sale fundamentale, Noul Testament împrumută de la sine, prin urmare, mai repede spre ceea ce este numit dogmatic decât ceea ce este numit tratament genetic; şi noi ar trebui să penetrăm cel mai sigur în înţelesul său esenţial dacă ne facem începutul din afirmaţiile sale cele mai clare şi mai depline, şi să permitem ca lumina lor să strălucească peste aluziile sale mult mai accidentale. Aceasta este cazul specific cu o astfel de chestiune referitoare la persoana lui Hristos, care este tratată la întâmplare, ca un lucru deja înţeles de toţi, având nevoie doar a se face aluzie la aceasta decât să fie clarificată în mod formal. Ca noi să interpretăm aceste aluzii corect, este necesar să începem de la prima concepţie comună care le subliniază pe toate.

de Jerry Berman, Ph. D

Decanul biologiei americane, Theodosius Dobzhansky (1900-1975), a pretinsă că „evoluţia” este piatra de temelie a biologiei şi este centrală pentru înţelegerea atât a organismelor vii cât şi a celor moarte. Afirmaţia sa că „nimic din biologie nu are sens decât în lumina evoluţiei” a fost repetată în sute de articole care argumentau un loc central pentru Darvinism în toate domeniile educaţiei ştiinţei, incluzând medicina, agricultura şi biotehnologia (de exemplu, vezi Antolin and Herbers, 2001, p. 2379). O simplă căutare pe Google.com a descoperit peste circa 40.000 de potriviri pentru acest citat. În consecinţă, argumentează darviniştii, evoluţia trebuie să fie o parte centrală a tuturor şcolilor publice şi în viaţa colegiilor în clasele de ştiinţă. În cuvintele Academiei Naţionale de Ştiinţă, evoluţia este „cel mai important concept din biologia modernă, un concept esenţial pentru înţelegerea aspectelor cheie a lucrurilor vii” (1998, p. viii, accentuarea îmi aparţine). De ce se face această pretindere? Prosser conclude că aceasta este pentru că

Originea Speciilor a fost mult mai influenţatoare asupra culturii vestice decât oricare carte a vremurilor moderne. Aceasta nu era doar un mare tratat biologic, îndeaproape motivat şi revoluţionar, dar acesta purta implicaţii semnificative pentru filozofie, religie, sociologie şi istorie. Evoluţia este cel mai mare principiu singur de unificare din toată biologia (1959. p. 539).

Darwin notează că fără Darvinism biologia este o colecţie de fapte amestecate. Înainte ca ele să înveţe să gândească într-un fel evoluţionar, lucrurile pe care le învaţă copiii vor fi doar fapte, fără nici o aţă de legătură care să le ţină laolaltă, nimic care să le facă memorabile sau coerente. Fără evoluţie, o mare lumină pătrunde în cele mai mari locuri retrase, în fiecare colţ, al ştiinţei vieţii. Înţelegi nu numai ceea ce este ci şi de ce. Cum ai putea să predai biologia fără să începi cu evoluţia? Cum, de fapt, te poţi numi pe tine însuti o persoană educată, dacă nu ştii nimic despre motivul darvinian pentru propria ta existenţă? (2002, p. 58)