(Evrei
12:25-29)
Am intrat într-un
mileniu care pare a fi total diferit faţă de cele anterioare.
Începând cu actul terorist de la 11 sept. 2001 din SUA am intrat
într-o epocă în care vedem foarte clar că totul se clatină în jurul
nostru. Lumea este tot mai nesigură şi tot mai periculoasă. Oameni
de marcă ai lumii de astăzi au afirmat foarte clar că lumea nu va
mai fi aşa cum a fost; ei s-au referit tocmai la instabilitatea care
caracterizează această lume. Ultimii ani au adus asupra ţării
noastre inundaţii cum nu au mai fost. Ceea ce este diferit parcă de
alte inundaţii din trecut este faptul că am pierdut noţiunea de
„binecuvântare coborâtă din cer”: dacă până mai ieri ploaia însemna
pentru oameni o binecuvântare pentru pământ, în prezent orice ploaie
este asociată cu inundaţiile – în ultimii ani toate ploile au
generat asemenea calamităţi (vezi inundaţiile catastrofale din
această toamnă din Tecuci – jud. Galaţi). În lume vedem fel de fel
de manifestări violente la toate nivelele lumii, fie ale pământului
ca planetă, fie ale naturii, fie ale societăţii omeneşti luată ca
întreg sau la nivelul fiecărui om, fie chiar în spaţiul cosmic.
Domnul Isus a spus foarte clar: „Vor fi semne în soare, în lună şi
în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu
vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii
îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor
întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Lc.
21:25-26). Acum este evident pentru oricine că aceste cuvinte ale
Domnului nostru nu sunt vorbe goale, ci realităţi incontestabile cu
care ne confruntăm deja. Rata sinuciderilor, a bolilor de inimă, a
oamenilor care ajung dezechilibraţi psihic, a comportamentului
anormal printre oamenii din vremea noastră, actele de violenţă şi de
terorism, dar şi distracţiile şi destrăbălările extreme care se vor
a fi manifestări de veselie şi satisfacţie, dar care încalcă orice
normă de bună cuviinţă şi chiar firească, care de fapt sunt expresia
evadării din viaţa reală, sunt o dovadă a psihozei de teamă a unei
lumi care simte că totul se clatină în jur, care nu mai suportă ceea
ce se întâmplă şi care este în aşteptarea unui viitor ce se anunţă
îngrozitor. În asemenea circumstanţe ne punem întrebări de genul:
„De ce aşa?”; „Încotro se îndreaptă lumea noastră?”; „Există vreo
speranţă de mai bine pentru oameni în aceste circumstanţe?”; „Care
totuşi sunt constantele pentru prezent şi pentru viitor, adică
lucrurile care nu se clatină şi pe care putem conta?”; „Cum să ne
păstrăm echilibrul şi pacea sufletească într-o lume în care totul se
clatină?” Pasajul de mai sus (cel din Evr. 12:25-29) ne îndreaptă
atenţia înspre ceea ce este veşnic şi care nu se poate clătina,
înspre ceea ce ne poate ţine plini de nădejde şi echilibraţi
interior când totul se clatină şi înspre atitudinea corectă pe care
trebuie să o avem pentru ca pacea lăuntrică să domnească în inimile
noastre. De aceea, să luăm aminte la îndemnul Domnului Isus Cristos:
„Când vor începe să se întâmple toate aceste lucruri, să vă uitaţi
în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se
apropie” (Lc. 21:28). Să privim, deci, la:
1.
Cuvântul lui Dumnezeu
În tot acest
peisaj al lucrurilor care se clatină există însă o constantă de
neclătinat şi veşnică: Dumnezeu care vorbeşte (Evrei 12:25).
Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, Cel al cărui nume este
„Cuvântul lui Dumnezeu” (Apoc. 19:13; Ioan 1:1), a afirmat: „Cerul
şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. (Mat.
24:35). Să observăm câteva lucruri:
a.
Tot ceea ce se întâmplă în lume
este de fapt sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu care anunţă cu putere:
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu; Eu stăpânesc peste
neamuri, Eu stăpânesc pe pământ ” (Ps. 46:10). Când Dumnezeu
vorbeşte, pământul şi cerurile se clatină (Evr. 12:26). Ne putem
întreba: „Dacă atunci când vorbeşte Dumnezeu totul se clatină, ce
fel de lume a ieşit din mâna lui Dumnezeu de nu poate rezista nimic
în faţa cuvântului Său? Cum va fi în împărăţia cerurilor, atunci
când credincioşii vor sta veşnic în prezenţa lui Dumnezeu, şi El le
va vorbi permanent?” Priviţi însă cu atenţie pasajul din Evr.
12:25-29. În nici un caz noi nu trebuie să ne facem probleme fără
rost cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Atenţionarea pasajului are
în vedere judecata lui Dumnezeu. Sunt două lucruri pe care le
desprindem din afirmaţiile pasajului. (1) Dumnezeu, în mod
intenţionat, va vorbi în aşa fel ca să clatine o lume care nu este
veşnică, şi care este de fapt sub domnia păcatului. Când Dumnezeu a
vorbit de pe muntele Sinai, dând legea lui Israel (la aceasta se
referă autorul când spune că Dumnezeu „a clătinat atunci
pământul” – v. 26), El a vorbit unui popor sub blestemul păcatului.
Scopul lui Dumnezeu, în arătarea Sa atunci, a fost foarte clar: „să
aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi”
(Ex. 20:20). Din moment ce omul a ajuns, prin căderea în păcat, sub
blestemul lui Dumnezeu, şi din moment ce întreaga creaţie suferă din
cauza păcatului (Rom. 8:20; Gen. 3:17), este normal ca în faţa
gloriei unui Dumnezeu sfânt să nu poată rezista nimic, şi este
normal ca El să dorească restaurarea a tot ceea ce a căzut sub
blestem. (2) Dumnezeu are în vedere aducerea în fiinţă a unei
împărăţii veşnice, a unei lumi care nu se va clătina niciodată, şi
în care Dumnezeu va fi în mijlocul poporului Lui restaurat, într-o
armonie deplină (Evr. 12:27-28; Apoc. 21:1-3). Trebuie, deci, ca
lumea aceasta (cerurile şi pământul vechi) să se clatine, să fie
înlăturată, pentru a rămâne în picioare acea împărăţie veşnică în
care va domni Dumnezeu cu poporul Lui şi în care va locui
neprihănirea Sa (2 Pet. 3:10-13). Aşadar, puterea cuvântului lui
Dumnezeu este mai presus de ceea ce este omenesc, pământesc şi
natural. El este veşnic.
b.
Tot ceea ce se întâmplă în lume
astăzi a fost profeţit cu exactitate de Domnul nostru (Mat. 24:1-35;
Mc. 13:1-31; Lc. 21:5-36). În acest context al profeţiilor Sale
Domnul menţionează că ceea ce a spus El nu va trece (nu se va
clătina, chiar dacă toate lucrurile se vor clătina) (Mat. 24:35; Mc.
13:31; Lc. 21:33). Ce înseamnă aceasta? Domnul nu a profeţit
viitorul ca unul cu capacitate vizionară peste timp, doar; El a
profeţit ca Unul care Şi-a anunţat programul Său de judecată şi de
restaurare a tuturor lucrurilor. El a fost desemnat de Dumnezeu
Tatăl pentru aceasta (Ioan 5:20-30). Domnul Isus este acum la
dreapta lui Dumnezeu aşteptând ca toţi vrăjmaşii Lui să fie puşi de
Dumnezeu sub picioarele Sale (Fap. 2:33-35). De aceea, tot ceea ce
se întâmplă nu este ceva haotic şi scăpat de sub control, ci este
perfect încadrat în planurile Domnului, şi totul se va desfăşura aşa
cum El a zis; totul este perfect previzibil pentru El. Privind, de
exemplu, în Lc. 21:5-28 înţelegem că nimic nu va scăpa neclătinat:
(1) societatea umană va fi marcată de războaie, boli, frământări
sociale de tot felul; lovituri teribile (v. 9-11; Apoc. 6:15-17);
(2) natura întreagă va fi bulversată (v. 11 – cutremure; vezi toate
calamităţile prezentului); (3) planeta însăşi va fi clătinată (Isa.
24:20; Apoc. 6:14; vezi şi dereglarea axei pământului din cauza
cutremurului din dec. 2004, din apropiere de insula Sumatra,
Indonezia; cutremur care a generat valuri tsunami ucigaşe); (4)
chiar Templul din Ierusalim, şi cetatea sfântă însăşi au ajuns sub
judecata lui Dumnezeu (Lc. 21:20-24); (5) însăşi biserica şi cei
credincioşi au fost şi sunt sub atac permanent şi devastator (Lc.
21:14-19; 1 Pet. 4:17-18); (6) cosmosul întreg, puterile cerurilor
vor fi clătinate (Lc. 21:11,25; 2 Pet. 3:10; Apoc. 6:14). În Apoc.
6:17 apare o întrebare retorică, la care răspunsul nu poate fi
decât: Nimeni şi nimic: „Cine (în ziua cea mare a mâniei
Domnului) poate sta în picioare?” Şi totuşi există şi un alt
răspuns: cel prezentat în Apoc. 7. Când întrebarea aceasta se pune
şi răspunsul care trebuie dat este „nimeni şi nimic”, iată că în
cuvântul lui Dumnezeu se pregăteşte un alt răspuns: „cei pecetluiţi
de Dumnezeu pentru salvare veşnică, adică, „slujitorii Dumnezeului
celui viu” (Apoc. 7:3,4,9,14). Aceştia vor scăpa pentru că „sunt
îmbrăcaţi în haine albe” (Apoc. 7:13; albe prin neprihănirea lui
Cristos, căpătate prin credinţa în El – Filip. 3:8-9), pentru că ei
şi le-au spălat în sângele lui Cristos, ale Mielului (Apoc. 7:14).
Este singurul mod de a scăpa nevătămat în ciuda clătinării tuturor
lucrurilor.
c.
Tot ceea ce se întâmplă în lume
astăzi este de fapt o puternică chemare a lui Dumnezeu de a asculta
de El, cât şi o puternică avertizare pentru cazul când nu voim să
ascultăm de cuvântul Lui (Evr. 12:25). Dacă vrem să scăpăm
nevătămaţi de clătinările de tot felul, singura şansă pe care o avem
este ascultarea de Domnul atunci când El vorbeşte. Este interesant
de observat în Evrei că Duhul Sfânt ne atenţionează că ascultarea de
Domnul trebuie arătată nu oricum şi nu oricând; ea aduce
binecuvântare numai atunci când ascultăm, păstrând în inimă cu mare
grijă tot ce auzim de la El, fără a neglija ceva (2:1-3), crezând
cuvântul Lui în ziua în care El ne vorbeşte (3:7-4:11), ţinându-ne
de tot adevărul pe care îl avem în Cristos pentru a nu cădea, şi
acceptând să ne maturizăm prin el (5:11-6:12), fără a respinge
cuvântul Lui prin a păcătui cu voia (10:19-31), şi dorind cu ardoare
să luăm aminte la Cel care ne vorbeşte (12:25-29). Toate acestea ne
arată cât de important este să ascultăm cuvântul Domnului. Trăim
vremuri când Dumnezeu nu mai este luat în serios; şi această
atitudine ajunge să contamineze şi pe cei care îşi zic
„credincioşi”. Avem menţionată o teribilă avertizare în cazul
neascultării, avertizare exprimată chiar în identitatea lui Dumnezeu
– „Dumnezeul nostru este ‚un foc mistuitor’” (12:29). Noi ştim din
cuvântul lui Dumnezeu că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16). Ne
bucurăm mult de tot să ştim aceasta. Dar ajungem unii dintre noi să
ne permitem orice în numele dragostei Lui, şi chiar să schimbăm „în
desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 4). Uităm de fapt că
trebuie să avem tabloul complet atunci când ne uităm la dragostea
lui Dumnezeu. Dragostea adevărată este mână în mână cu gelozia
(Cânt. Cânt. 8:6). Dragostea şi gelozia sunt împreună la Dumnezeu
(Ex. 20:5). Dragostea lui Dumnezeu este sublimă; gelozia Lui este
teribilă. Focul este o mare binecuvântare – oferă căldură, lumină şi
energie. Dar focul întrebuinţat cum nu trebuie aduce distrugeri
groaznice. Dumnezeu este implacabil în declaraţia Lui: „Dacă n-au
scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ (când
Legea a fost dată lui Israel), cu atât mai mult nu vom scăpa noi,
dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri (prin Cristos –
Domnul)” (v. 25). Să luăm aminte la chemarea de a asculta de
cuvântul lui Dumnezeu şi să ţinem, această chemare puternică alături
de avertizarea ca nu cumva să nu ascultăm de El, într-o inimă bună
şi curată pentru totdeauna (Lc. 8:15).
2.
Împărăţia care nu se poate clătina
Vestea bună a
Evangheliei este de fapt vestea despre Împărăţia lui Dumnezeu (a
cerurilor) (Mc. 1:14-15; Fap. 28:31). Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu
(cuvântul Evangheliei – Evr. 4:2), este cuvântul despre Împărăţia
lui Dumnezeu, dar şi cuvântul care aduce această împărăţie (Evr.
12:26-27). Este extraordinar să ştim că Dumnezeu, prin toate
clătinările din această lume cu care ne confruntăm, îşi întemeiază
de fapt împărăţia Lui pentru ca cei credincioşi să fie cu El pentru
totdeauna. Este extraordinar pentru noi credincioşii să înţelegem că
vuietul care se aude în lume, când toate lucrurile se clatină, şi
care au darul de a îngrozi pe oameni, este de fapt sunetul
Cuvântului despre Împărăţia lui Dumnezeu – este glasul lui Dumnezeu
care ne vesteşte vestea cea bună a Împărăţiei Sale. Să nu uităm
aceasta. Facem câteva observaţii:
a.
Înţelegem că este necesară
clătinarea tuturor lucrurilor (v. 25-27). Ni se spune că în felul
acesta vor rămâne doar „lucrurile care nu se clatină” – „o împărăţie
care nu se poate clătina” (v. 27-28). Apare aici imaginea unei
măturări în vederea curăţirii unui loc. Acest lucru este absolut
necesar. Iată de ce suntem îndemnaţi să nu ne lipim inimile de
lucrurile pământeşti şi trecătoare (Lc. 21:34-35). Ele vor pieri
odată cu întrebuinţarea lor. Desigur, binecuvântările pământeşti şi
trecătoare ne sunt utile dacă le întrebuinţăm cu înţelepciunea dată
de Dumnezeu. Scopul lor este de a le folosi pentru a câştiga capital
pentru veşnicie, pentru a ne îmbogăţi faţă de Dumnezeu (1 Tim.
6:17-19; Lc. 16:1-13; 12:21). Dar ele pot deveni o capcană în cazul
unei folosiri neînţelepte (Lc. 21:34-35). Ele ne încarcă inimile cu
lucruri inutile şi împovărătoare, distrugându-ne astfel simţurile
spirituale şi făcându-ne incapabili de a trăi potrivit cu împărăţia
cerurilor; fie ne împing la o trăire în păcat care va atrage
condamnarea mâniei lui Dumnezeu (1 Tim. 6:9-10). De aceea, să trăim
ca nişte oameni înţelepţi, pregătindu-ne pentru împărăţia care va
veni, printr-o viaţă sfântă (Rom. 13:11-14) şi investind nu în ceea
ce este trecător ci în ceea ce este veşnic (Lc. 12:21; 1 Tim.
6:17-19).
b.
Înţelegem, de asemenea, că
împărăţia lui Dumnezeu este una veşnică, care nu se poate clătina
(v. 27-28). De aceea ea este adevărata împărăţie pe care Şi-o
doreşte Dumnezeu; şi ea este împărăţia adecvată fiilor lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel ne vorbeşte despre „o clădire în cer de la Dumnezeu,
o casă care nu este făcută de mână ci este veşnică”, şi pe care o
vor primi cei credincioşi (2 Cor. 5:1). Pavel spune că noi
(adevăraţii credincioşi), aici pe pământ „gemem în cortul acesta (în
trupul pământesc)” (2 Cor. 5:2-4). Dacă ne uităm cu atenţie la
întregul pasaj (2 Cor. 4:16-5:10) înţelegem că Pavel nu se plânge de
necazurile care au venit asupra lui din cauză că era martor al
Evangheliei, sau de necazurile care vin de regulă asupra
credincioşilor din cauza ostilităţii oamenilor, sau a necazurilor în
trup din cauza blestemului păcatului. Nu (el vorbeşte în alte pasaje
din epistolele sale despre acest gen de necazuri), ci de un alt tip
de dureri. Pavel, ca un beneficiar al harului lui Dumnezeu,
experimenta binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în
Cristos (Efes. 1:3), iar acestea, fiind de dimensiuni veşnice, şi
fiind în locurile cereşti, îl făceau pe apostol să se simtă foarte
atras de acestea. Gândiţi-vă la un cazan sub presiune, care abia
rezistă. Problema cazanului este în acest caz că are prea mult şi că
oricând ar putea exploda din cauza faptului că recipientul ar putea
fi inadecvat. În trupul lui, Pavel se vedea inadecvat pentru
binecuvântări aşa de mari. El ar trebui să fie în cer şi într-un
trup glorificat, pentru a se bucura cu adevărat de acestea, dar încă
nu este. De aceea el geme plin de dorinţa de a fi la Domnul. Îi este
greu să mai suporte depărtarea în plan fizic de El. Gândiţi-vă la o
logodnică îndrăgostită de iubitul ei. Ea încă nu este căsătorită,
deci încă nu este în casa celui care îi va fi soţ. Ea îşi doreşte cu
ardoare să fie lângă el şi să se dăruiască total lui. De aceea geme
în lăuntrul ei că încă nu este cu el. Deşi are condiţii excelente
acasă la părinţii ei, deşi ei o iubesc şi ea îi iubeşte, din cauza
iubitului ei ea nu se mai simte „acasă” la ea acasă. Noi, cei
credincioşi, suntem încă în lumea aceasta dar nu suntem din lumea
aceasta (Ioan 17:15-16), din cauza calităţii de fii de Dumnezeu
(Rom. 8:16). Noi trăim în lumea aceasta, este adevărat, şi ea ne
oferă multe satisfacţii, însă doar pe plan temporar şi material; noi
însă nu ne mai simţim acasă aici, pentru că cetăţenia noastră este
în ceruri (Filip. 3:20), şi ne simţim atraşi de acele locuri. Iată
de ce noi trebuie să aşteptăm să ajungem acolo ca să fim pentru
totdeauna cu Domnul nostru pentru veşnicie (1 Tes. 4:17). Iată de
ce, tot ceea ce este lume materială trebuie să se clatine – trebuie
să se facă loc pentru Împărăţia care nu se clatină şi care va rămâne
pentru veşnicie. Aceea, şi nu alta, este adevărata Împărăţie.
c.
De aceea, „să ne arătăm
mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu
evlavie şi cu frică” (v. 28). Iată, deci, care ar trebui să fie
atitudinea potrivită faţă de ceea ce Dumnezeu ne pregăteşte. Noi
trebuie să fim recunoscători Domnului pentru că această împărăţie
veşnică am primit-o prin harul lui Dumnezeu, nu datorită meritelor
personale. Apar două aspecte ale acestei atitudini arătate în v. 28:
(1) Suntem îndemnaţi să fim mulţumitori faţă de Domnul. Când toate
lucrurile se prăbuşesc în jurul nostru, noi trebuie să privim nu la
ceea ce pierdem în plan pământesc şi material, ci la ceea ce Domnul
ne pregăteşte. Aceasta a fost atitudinea lui Pavel în faţa
suferinţelor (Rom. 8:17-18; 1 Cor. 2:9). El a trăit permanent cu
gândul că era moştenitor al lui Dumnezeu. De asemenea el a avut
întotdeauna măsura dreaptă a lucrurilor: suferinţele de acum în
comparaţie cu gloria viitoare, sunt nimic; ele sunt totuşi o rampă
de lansare pentru gloria cerească. O asemenea perspectivă trebuie să
fie ceea ce ne însufleţeşte în trăirea noastră. (2) Suntem, de
asemenea, îndemnaţi la a ne închina înaintea lui Dumnezeu într-un
mod potrivit Lui. Presiunea din partea lumii de a ne închina
idolilor este imensă, mai ales atunci când vezi că cei care sunt
idolatri câştigă mari beneficii din închinarea lor idolatră (vezi Ps.
73). Creştinii adevăraţi sunt detestaţi de cei din lume, şi chiar
aruncaţi la periferia societăţii (Ioan 15:18-25). Ispita idolatriei,
sau a închinării formale (2 Tim. 3:5), este uriaşă pentru copiii lui
Dumnezeu. De aceea avem acest îndemn în v. 28-29). De aceea, el
trebuie să fie unul din obiectivele majore ale fiecărui copil al lui
Dumnezeu. Când avem însă în minte şi inimă perspectiva reală a Celui
care ne vorbeşte, a gloriei Sale şi a Împărăţiei care este gata să
se arate, atunci, prin Duhul Sfânt nu ne va fi greu să fim
mulţumitori Domnului, iar închinarea noastră va fi plăcută Lui,
plină de reverenţă şi de o teamă sfântă.
3.
Domnul care va reveni
În Luca 21:27 ni
se spune: „Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu
putere şi slavă mare. Aceasta este nădejdea spre care trebuie să se
îndrepte fiecare credincios. Domnul şi Mântuitorul nostru va reveni
plin de putere şi glorie divină. Aceasta este nădejdea Bisericii şi
rugăciunea ei: „Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22:17,20). Să observăm
câteva lucruri:
a.
Aşa cum prezintă Domnul Isus
lucrurile în Lc. 21:5-27 înţelegem că revenirea Fiului omului va
avea loc în momentul cel mai întunecat al istoriei omenirii (vezi Lc.
21:25-26). Când totul va apărea fără speranţă, Domnul va reveni ca
Salvator suprem pentru Biserica Lui. Când totul se destramă în lume,
Domnul vine ca şi adevăratul Restaurator al tuturor lucrurilor.
Acest lucru va demonstra măreţia Numelui şi a lucrării Domnului Isus
Cristos. Merită să observăm ceva la Domnul nostru. Când El a murit
pe cruce, părea a fi momentul cel mai glorios al diavolului: a
reuşit să-L ţintuiască pe cruce şi să-I producă moartea. Era ceasul
întunericului când Satana şi acoliţii lui păreau biruitori. Numai că
atunci când Isus a murit, tocmai atunci, Isus a zdrobit toată
puterea celui rău (Col. 2:15). Atunci Domnul Isus a asigurat
mântuirea desăvârşită a tuturor credincioşilor; atunci a devenit El
roditor (Ioan 12:24). Când Domnul Isus a fost respins de ai Lui (de
iudei), rămânând doar cu un mic grup de ucenici loiali, care şi
aceia s-au prăbuşit, şi când cuvintele Sale despre instaurarea
împărăţiei lui Dumnezeu păreau fără nici o valoare (fiind, iată,
omorât), ei bine, atunci s-a împlinit ceea ce spusese Dumnezeu
despre Cristos în Isaia în 49:6: „Este prea puţin lucru să fii Robul
Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele
lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci
mântuirea până la marginile pământului.” El a înviat din morţi, a
fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi iată că acum putem spune că
numărul urmaşilor săi este imens (Isa. 53:10-12; vezi Fapte). Când
istoria omenirii va ajunge într-o înfundătură, iar sfinţii Domnului
biruiţi şi mulţi dintre ei ucişi, atunci Fiul omului va veni pe un
nor cu putere şi slavă mare (Lc. 21:27). Prin toate acestea vedem că
Domnul Isus Cristos are toată puterea în cer şi pe pământ (Mat.
28:18). Nimeni şi nimic nu I se poate opune. Aceasta trebuie să dea
nădejde credincioşilor în vremuri dificile (vezi Lc. 21:28). El va
reveni ca Mântuitor, ca Restaurator al tuturor lucrurilor, dar şi ca
Judecător al tuturor.
b.
Privind la Lc. 21:27 înţelegem că
revenirea Domnului va fi o foarte mare surpriză. De fapt sunt multe
atenţionări în Scriptură în acest sens (Mat. 24:36-25:13). Ceea ce
va face ca revenirea Domnului să fie o mare surpriză este faptul că
evenimentul acesta nu este în logica evenimentelor cotidiene a
acestei lumi. Nimic, de fapt, nu anunţă venirea Domnului. Desigur
noi ştim din Scriptură că Domnul va reveni; noi ştim din cuvintele
Domnului care sunt semnele revenirii Sale. Dar, dacă El nu ne-ar fi
spus, şi dacă nu am găsi aluzii scripturale ale vremii sfârşitului,
chiar dacă lucrurile s-ar întâmpla aşa cum sunt ele prezentate în
Cuvântul Domnului, totuşi, nimeni nu ar putea să deducă că Domnul va
reveni. Faptul că Fiul omului va veni „pe un nor” (Lc. 21:27) este o
aluzie şi la faptul că revenirea Lui va avea loc din ceruri, nu din
plăsmuirile evenimentelor care se vor petrece pe pământ, între
oameni. El se va coborî din cer, aşa cum îngerii au spus la
înălţarea Sa la cer (Fap. 1:11). Ce deducem de aici? Credinţa
noastră că Domnul va reveni trebuie să se bazeze numai pe Cuvântul
lui Dumnezeu, nu pe logica şi previziunile oamenilor. Dacă vrem să
avem pace în inimile noastre, noi trebuie să ne ancorăm în ceea ce
Domnul ne-a spus.
c.
Puterea şi gloria revenirii
Domnului vor fi dumnezeieşti. Este suficient să privim la două
aspecte ale acestei glorii. (1) Când Isus a venit prima dată pe
pământ, a fost înţeles de puţini oameni şi aceia foarte simpli.
Evenimentul s-a petrecut, am putea spune, „într-un colţ” de lume,
mic şi neînsemnat. Când El a fost printre oameni, nimeni nu putea
să-şi dea seama că era Fiul lui Dumnezeu. A fost nevoie de ucenicie,
şi de revelaţie din partea lui Dumnezeu pentru ca ucenicii Lui să
vadă în El pe Fiul divin (Mat. 16:13-17). A părut slab, vulnerabil,
exact „ca un lăstar într-un pământ uscat” (Isa. 53:1-3). Când va
reveni însă în glorie, va fi de fapt un spectacol cosmic grandios şi
teribil (vezi Apoc. 6:12-17). Totul se va cutremura, şi întreaga
lume va fi îngrozită. Atunci „orice ochi Îl va vedea (Îl va
recunoaşte); şi cei ce L-au străpuns” (Apoc. 1:7). Atunci toţi se
vor prăbuşi înaintea Lui (Isa. 2:10-22). (2) Când El va reveni, va
instaura împărăţia lui Dumnezeu, cea veşnică. Va aduna pe toţi
sfinţii din toată istoria (Mat. 24:31), şi pe cei vii dar şi pe cei
morţi, le va oferi trupuri glorificate (1 Tes. 4:15-18), va judeca
pe toţi oamenii şi va domni în glorie cu ai Lui (Mat. 25:31-46).
Toate acestea trebuie să fie pentru noi o mângâiere puternică şi o
motivaţie permanentă la credincioşie faţă de El. Revenirea Lui este
absolut sigură şi nimeni nu o va putea opri (Lc. 21:33).
4.
Izbăvirea care se apropie
În Lc. 21:28
Domnul Isus ne dă îndemnul de a ne uita în sus şi de a ne ridica
capetele, atunci când se clatină toate lucrurile. Motivul este acela
că izbăvirea noastră se apropie. Aceasta a fost atitudinea tuturor
credincioşilor de-a lungul istoriei bisericii, şi ea trebuie să fie
şi atitudinea noastră. Trebuie să observăm următoarele:
a.
Îndemnul pare a fi neclar; când
să ne uităm în sus? În ce epocă a istoriei bisericii trebuie să fie
valabil acest îndemn? Care sunt „aceste lucruri” care să ne facă să
privim în sus? Nu ştim exact. Nu putem stabili grade de veghere
pentru credincioşii Domnului. Cel mai normal lucru este să privim la
toată relatarea Domnului din Lc. 21:8-27 ca fiind „aceste lucruri”.
Aceasta înseamnă că atitudinea de veghere şi de privire în sus
trebuie să fie aceeaşi pentru toţi credincioşii din toată istoria
bisericii. Când Domnul a vorbit de războaie şi alte nenorociri, El a
spus că toate acestea sunt de fapt „începutul durerilor” (Mat.
24:8). Înţelegem astfel că această clătinare a tuturor lucrurilor (Lc.
21:26), de la ce se va petrece pe pământ la ce va fi în cosmos, este
un fenomen progresiv care va culmina cu venirea Domnului în glorie.
Exact ca şi coacerea smochinului (Lc. 21:29-31). Procesul coacerii
nu este unul segmentat pe etape pe care le-ai putea identifica.
Trebuie să ai în vedere tot procesul coacerii. Când începi să
sesizezi coacerea atunci ridică-ţi ochii în sus. „Începutul
durerilor” este o aluzie la durerile naşterii pentru o femeie.
Procesul durează 9 luni. Este un proces gradat care culminează cu
naşterea copilului. Ceea ce Domnul vrea să ne spună este că toate
fenomenele prezentate de El reprezintă convulsiile unei lumi care
anunţă de fapt naşterea unei noi ere, cea a împărăţiei cerurilor,
declanşată de revenirea Domnului. În întreaga istorie a bisericii au
fost astfel de fenomene de clătinare a lucrurilor care cresc în
intensitate şi în număr până va cuprinde întreg cosmosul. De aceea,
atitudinea creştinilor în toată istoria bisericii trebuie să fie una
de veghere şi ei trebuie să aibă privirea aţintită în sus în
aşteptarea Domnului. De 2000 de ani creştinii tot aşteaptă pe Domnul
lor, şi de tot atâta vreme „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Lc.
21:31). Pare ciudat, dar aceasta trebuie să facă fiecare creştin.
Tocmai acest lucru arată că noi nu trebuie să privim în istorie şi
să descoperim ziua când va veni Domnul, pentru că nu o ştie nimeni
(Mat. 24:36). Noi trebuie să privim la ceea ce Domnul ne-a spus prin
cuvântul Lui şi când vedem întâmplându-se această clătinare a
tuturor lucrurilor noi trebuie să aşteptăm izbăvirea Domnului. Cu
atât mai mult acum (Rom. 13:11-14).
b.
„Izbăvirea se apropie” (Lc.
21:28) – aceasta trebuie să fie nădejdea credincioşilor. Clătinarea
tuturor lucrurilor ne vorbeşte foarte clar din partea Domnului că
izbăvirea Lui se apropie. Noi suntem într-adevăr siguri de mântuirea
noastră prin credinţa în Domnul Isus, şi prin pecetluirea Duhului
Sfânt (Efes. 1:13-14). Dar deplina izbăvire o vom primi la revenirea
Domnului (Filip. 3:20-21; Rom. 8:22-25; 1 Pet. 1:3-9). Noi trăim cu
încredere în aşteptarea deplinei izbăviri. Trebuie să avem deplină
încredere că ea va veni. Există în lume fel de fel de tehnici în
plan psihologic de stimulare a păcii sufleteşti, a curajului în
situaţii dificile, a menţinerii tonusului ridicat în ciuda
împrejurărilor. Şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, ele dau
roade. Când privim însă în cuvântul Domnului, înţelegem că El va
face în aşa fel încât asemenea „tehnici” să se arate falimentare,
iar oamenii fără Dumnezeu vor ajunge să se simtă cu adevărat
strâmtoraţi, în panică reală şi îngroziţi (Lc. 21:25-26). Ştie
Domnul să aducă, în viaţa celor necredincioşi şi în istoria
omenirii, momente în care nimic nu-i mai poate ajuta pe oameni să
fie liniştiţi şi încrezători, dacă nu şi-au pus încrederea în
Domnul. Totul se va prăbuşi în fiinţa lor interioară (vezi panica ce
i-a cuprins pe călăreţii lui Faraon atunci când au realizat că sunt
între zidurile de ape care aşteptau să se reverse peste ei – Exod
14; vezi şi Apoc. 6:12-17). Singurii care vor avea nădejde reală vor
fi cei credincioşi; aceasta pentru că au luat aminte la cuvântul
Domnului (Evr. 12:25-29), şi şi-au pus încrederea în Cristos ca
Mântuitor şi Domn personal. Vine, deci, vremea când numai Cristos se
va demonstra a fi adevărata soluţie pentru mântuire şi pentru
restaurarea tuturor lucrurilor. De aceea să luăm aminte la cuvântul
lui Cristos: „izbăvirea voastră se apropie”, şi să trăim cu ochii şi
capetele noastre ridicate spre Cel care va veni în mare glorie şi
putere.
Clătinarea tuturor lucrurilor este acum o realitate. Îl avem noi pe
Cristos care să ne dea stabilitate vieţilor noastre? Este cuvântul
lui Dumnezeu deplin autoritar pentru noi? Este împărăţia cerurilor
ţinta dorinţelor şi preocupărilor noastre? Este revenirea Domnului
Isus Cristos cu putere şi slavă mare o realitate incontestabilă
pentru noi? Este izbăvirea promisă de Domnul nostru singura nădejde
a fiecăruia dintre noi? Dacă da, atunci vom avea echilibru interior
real şi bucurie deplină în lumea aceasta care se clatină şi stă să
se prăbuşească. Dacă nu, atunci trebuie să spunem răspicat: Nimeni
şi nimic nu ne-ar putea face să stăm în picioare. Vine Ziua
Domnului, ziua cea mare a mâniei Mielului (Apoc. 6:15-17), şi acea
zi va separa categoric pe oameni în două tabere: cei mântuiţi care
pot sta în picioare prin Cristos înaintea lui Dumnezeu, în ciuda
clătinării tuturor lucrurilor, şi cei care vor fi prăbuşiţi în
ţărână şi nimiciţi pentru veşnicie pentru că au crezut că pot sta în
picioare prin alte mijloace decât cele proclamate de Cuvântul lui
Dumnezeu. Tu din ce categorie faci parte?
sus
