Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Pastorala
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Discutii Forum
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Pagina Pastorală

 

 

Clătinarea tuturor lucrurilor

 de Marian Ghiţă

 

(Evrei 12:25-29)

 

Am intrat într-un mileniu care pare a fi total diferit faţă de cele anterioare. Începând cu actul terorist de la 11 sept. 2001 din SUA am intrat într-o epocă în care vedem foarte clar că totul se clatină în jurul nostru. Lumea este tot mai nesigură şi tot mai periculoasă. Oameni de marcă ai lumii de astăzi au afirmat foarte clar că lumea nu va mai fi aşa cum a fost; ei s-au referit tocmai la instabilitatea care caracterizează această lume. Ultimii ani au adus asupra ţării noastre inundaţii cum nu au mai fost. Ceea ce este diferit parcă de alte inundaţii din trecut este faptul că am pierdut noţiunea de „binecuvântare coborâtă din cer”: dacă până mai ieri ploaia însemna pentru oameni o binecuvântare pentru pământ, în prezent orice ploaie este asociată cu inundaţiile – în ultimii ani toate ploile au generat asemenea calamităţi (vezi inundaţiile catastrofale din această toamnă din Tecuci – jud. Galaţi). În lume vedem fel de fel de manifestări violente la toate nivelele lumii, fie ale pământului ca planetă, fie ale naturii, fie ale societăţii omeneşti luată ca întreg sau la nivelul fiecărui om, fie chiar în spaţiul cosmic. Domnul Isus a spus foarte clar: „Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Lc. 21:25-26). Acum este evident pentru oricine că aceste cuvinte ale Domnului nostru nu sunt vorbe goale, ci realităţi incontestabile cu care ne confruntăm deja. Rata sinuciderilor, a bolilor de inimă, a oamenilor care ajung dezechilibraţi psihic, a comportamentului anormal printre oamenii din vremea noastră, actele de violenţă şi de terorism, dar şi distracţiile şi destrăbălările extreme care se vor a fi manifestări de veselie şi satisfacţie, dar care încalcă orice normă de bună cuviinţă şi chiar firească, care de fapt sunt expresia evadării din viaţa reală, sunt o dovadă a psihozei de teamă a unei lumi care simte că totul se clatină în jur, care nu mai suportă ceea ce se întâmplă şi care este în aşteptarea unui viitor ce se anunţă îngrozitor. În asemenea circumstanţe ne punem întrebări de genul: „De ce aşa?”; „Încotro se îndreaptă lumea noastră?”; „Există vreo speranţă de mai bine pentru oameni în aceste circumstanţe?”; „Care totuşi sunt constantele pentru prezent şi pentru viitor, adică lucrurile care nu se clatină şi pe care putem conta?”; „Cum să ne păstrăm echilibrul şi pacea sufletească într-o lume în care totul se clatină?” Pasajul de mai sus (cel din Evr. 12:25-29) ne îndreaptă atenţia înspre ceea ce este veşnic şi care nu se poate clătina, înspre ceea ce ne poate ţine plini de nădejde şi echilibraţi interior când totul se clatină şi înspre atitudinea corectă pe care trebuie să o avem pentru ca pacea lăuntrică să domnească în inimile noastre. De aceea, să luăm aminte la îndemnul Domnului Isus Cristos: „Când vor începe să se întâmple toate aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Lc. 21:28). Să privim, deci, la:

 

1.      Cuvântul lui Dumnezeu

În tot acest peisaj al lucrurilor care se clatină există însă o constantă de neclătinat şi veşnică: Dumnezeu care vorbeşte (Evrei 12:25). Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, Cel al cărui nume este „Cuvântul lui Dumnezeu” (Apoc. 19:13; Ioan 1:1), a afirmat: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. (Mat. 24:35). Să observăm câteva lucruri:

 

a.                   Tot ceea ce se întâmplă în lume este de fapt sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu care anunţă cu putere: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu; Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ ” (Ps. 46:10). Când Dumnezeu vorbeşte, pământul şi cerurile se clatină (Evr. 12:26). Ne putem întreba: „Dacă atunci când vorbeşte Dumnezeu totul se clatină, ce fel de lume a ieşit din mâna lui Dumnezeu de nu poate rezista nimic în faţa cuvântului Său? Cum va fi în împărăţia cerurilor, atunci când credincioşii vor sta veşnic în prezenţa lui Dumnezeu, şi El le va vorbi permanent?” Priviţi însă cu atenţie pasajul din Evr. 12:25-29. În nici un caz noi nu trebuie să ne facem probleme fără rost cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Atenţionarea pasajului are în vedere judecata lui Dumnezeu. Sunt două lucruri pe care le desprindem din afirmaţiile pasajului. (1) Dumnezeu, în mod intenţionat, va vorbi în aşa fel ca să clatine o lume care nu este veşnică, şi care este de fapt sub domnia păcatului. Când Dumnezeu a vorbit de pe muntele Sinai, dând legea lui Israel (la aceasta se referă autorul când spune că Dumnezeu „a clătinat atunci pământul” – v. 26), El a vorbit unui popor sub blestemul păcatului. Scopul lui Dumnezeu, în arătarea Sa atunci, a fost foarte clar: „să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi” (Ex. 20:20). Din moment ce omul a ajuns, prin căderea în păcat, sub blestemul lui Dumnezeu, şi din moment ce întreaga creaţie suferă din cauza păcatului (Rom. 8:20; Gen. 3:17), este normal ca în faţa gloriei unui Dumnezeu sfânt să nu poată rezista nimic, şi este normal ca El să dorească restaurarea a tot ceea ce a căzut sub blestem. (2) Dumnezeu are în vedere aducerea în fiinţă a unei împărăţii veşnice, a unei lumi care nu se va clătina niciodată, şi în care Dumnezeu va fi în mijlocul poporului Lui restaurat, într-o armonie deplină (Evr. 12:27-28; Apoc. 21:1-3). Trebuie, deci, ca lumea aceasta (cerurile şi pământul vechi) să se clatine, să fie înlăturată, pentru a rămâne în picioare acea împărăţie veşnică în care va domni Dumnezeu cu poporul Lui şi în care va locui neprihănirea Sa (2 Pet. 3:10-13). Aşadar, puterea cuvântului lui Dumnezeu este mai presus de ceea ce este omenesc, pământesc şi natural. El este veşnic.

 

b.                   Tot ceea ce se întâmplă în lume astăzi a fost profeţit cu exactitate de Domnul nostru (Mat. 24:1-35; Mc. 13:1-31; Lc. 21:5-36). În acest context al profeţiilor Sale Domnul menţionează că ceea ce a spus El nu va trece (nu se va clătina, chiar dacă toate lucrurile se vor clătina) (Mat. 24:35; Mc. 13:31; Lc. 21:33). Ce înseamnă aceasta? Domnul nu a profeţit viitorul ca unul cu capacitate vizionară peste timp, doar; El a profeţit ca Unul care Şi-a anunţat programul Său de judecată şi de restaurare a tuturor lucrurilor. El a fost desemnat de Dumnezeu Tatăl pentru aceasta (Ioan 5:20-30). Domnul Isus este acum la dreapta lui Dumnezeu aşteptând ca toţi vrăjmaşii Lui să fie puşi de Dumnezeu sub picioarele Sale (Fap. 2:33-35). De aceea, tot ceea ce se întâmplă nu este ceva haotic şi scăpat de sub control, ci este perfect încadrat în planurile Domnului, şi totul se va desfăşura aşa cum El a zis; totul este perfect previzibil pentru El. Privind, de exemplu, în Lc. 21:5-28 înţelegem că nimic nu va scăpa neclătinat: (1) societatea umană va fi marcată de războaie, boli, frământări sociale de tot felul; lovituri teribile (v. 9-11; Apoc. 6:15-17); (2) natura întreagă va fi bulversată (v. 11 – cutremure; vezi toate calamităţile prezentului); (3) planeta însăşi va fi clătinată (Isa. 24:20; Apoc. 6:14; vezi şi dereglarea axei pământului din cauza cutremurului din dec. 2004, din apropiere de insula Sumatra, Indonezia; cutremur care a generat valuri tsunami ucigaşe); (4) chiar Templul din Ierusalim, şi cetatea sfântă însăşi au ajuns sub judecata lui Dumnezeu (Lc. 21:20-24); (5) însăşi biserica şi cei credincioşi au fost şi sunt sub atac permanent şi devastator (Lc. 21:14-19; 1 Pet. 4:17-18); (6) cosmosul întreg, puterile cerurilor vor fi clătinate (Lc. 21:11,25; 2 Pet. 3:10; Apoc. 6:14). În Apoc. 6:17 apare o întrebare retorică, la care răspunsul nu poate fi decât: Nimeni şi nimic: „Cine (în ziua cea mare a mâniei Domnului) poate sta în picioare?” Şi totuşi există şi un alt răspuns: cel prezentat în Apoc. 7. Când întrebarea aceasta se pune şi răspunsul care trebuie dat este „nimeni şi nimic”, iată că în cuvântul lui Dumnezeu se pregăteşte un alt răspuns: „cei pecetluiţi de Dumnezeu pentru salvare veşnică, adică, „slujitorii Dumnezeului celui viu” (Apoc. 7:3,4,9,14). Aceştia vor scăpa pentru că „sunt îmbrăcaţi în haine albe” (Apoc. 7:13; albe prin neprihănirea lui Cristos, căpătate prin credinţa în El – Filip. 3:8-9), pentru că ei şi le-au spălat în sângele lui Cristos, ale Mielului (Apoc. 7:14). Este singurul mod de a scăpa nevătămat în ciuda clătinării tuturor lucrurilor.

 

c.                   Tot ceea ce se întâmplă în lume astăzi este de fapt o puternică chemare a lui Dumnezeu de a asculta de El, cât şi o puternică avertizare pentru cazul când nu voim să ascultăm de cuvântul Lui (Evr. 12:25). Dacă vrem să scăpăm nevătămaţi de clătinările de tot felul, singura şansă pe care o avem este ascultarea de Domnul atunci când El vorbeşte. Este interesant de observat în Evrei că Duhul Sfânt ne atenţionează că ascultarea de Domnul trebuie arătată nu oricum şi nu oricând; ea aduce binecuvântare numai atunci când ascultăm, păstrând în inimă cu mare grijă tot ce auzim de la El, fără a neglija ceva (2:1-3), crezând cuvântul Lui în ziua în care El ne vorbeşte (3:7-4:11), ţinându-ne de tot adevărul pe care îl avem în Cristos pentru a nu cădea, şi acceptând să ne maturizăm prin el (5:11-6:12), fără a respinge cuvântul Lui prin a păcătui cu voia (10:19-31), şi dorind cu ardoare să luăm aminte la Cel care ne vorbeşte (12:25-29). Toate acestea ne arată cât de important este să ascultăm cuvântul Domnului. Trăim vremuri când Dumnezeu nu mai este luat în serios; şi această atitudine ajunge să contamineze şi pe cei care îşi zic „credincioşi”. Avem menţionată o teribilă avertizare în cazul neascultării, avertizare exprimată chiar în identitatea lui Dumnezeu – „Dumnezeul nostru este ‚un foc mistuitor’” (12:29). Noi ştim din cuvântul lui Dumnezeu că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16). Ne bucurăm mult de tot să ştim aceasta. Dar ajungem unii dintre noi să ne permitem orice în numele dragostei Lui, şi chiar să schimbăm „în desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 4). Uităm de fapt că trebuie să avem tabloul complet atunci când ne uităm la dragostea lui Dumnezeu. Dragostea adevărată este mână în mână cu gelozia (Cânt. Cânt. 8:6). Dragostea şi gelozia sunt împreună la Dumnezeu (Ex. 20:5). Dragostea lui Dumnezeu este sublimă; gelozia Lui este teribilă. Focul este o mare binecuvântare – oferă căldură, lumină şi energie. Dar focul întrebuinţat cum nu trebuie aduce distrugeri groaznice. Dumnezeu este implacabil în declaraţia Lui: „Dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ (când Legea a fost dată lui Israel), cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri (prin Cristos – Domnul)” (v. 25). Să luăm aminte la chemarea de a asculta de cuvântul lui Dumnezeu şi să ţinem, această chemare puternică alături de avertizarea ca nu cumva să nu ascultăm de El, într-o inimă bună şi curată pentru totdeauna (Lc. 8:15).          

 

2.      Împărăţia care nu se poate clătina

Vestea bună a Evangheliei este de fapt vestea despre Împărăţia lui Dumnezeu (a cerurilor) (Mc. 1:14-15; Fap. 28:31). Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu (cuvântul Evangheliei – Evr. 4:2), este cuvântul despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar şi cuvântul care aduce această împărăţie (Evr. 12:26-27). Este extraordinar să ştim că Dumnezeu, prin toate clătinările din această lume cu care ne confruntăm, îşi întemeiază de fapt împărăţia Lui pentru ca cei credincioşi să fie cu El pentru totdeauna. Este extraordinar pentru noi credincioşii să înţelegem că vuietul care se aude în lume, când toate lucrurile se clatină, şi care au darul de a îngrozi pe oameni, este de fapt sunetul Cuvântului despre Împărăţia lui Dumnezeu – este glasul lui Dumnezeu care ne vesteşte vestea cea bună a Împărăţiei Sale. Să nu uităm aceasta. Facem câteva observaţii:

 

a.                   Înţelegem că este necesară clătinarea tuturor lucrurilor (v. 25-27). Ni se spune că în felul acesta vor rămâne doar „lucrurile care nu se clatină” – „o împărăţie care nu se poate clătina” (v. 27-28). Apare aici imaginea unei măturări în vederea curăţirii unui loc. Acest lucru este absolut necesar. Iată de ce suntem îndemnaţi să nu ne lipim inimile de lucrurile pământeşti şi trecătoare (Lc. 21:34-35). Ele vor pieri odată cu întrebuinţarea lor. Desigur, binecuvântările pământeşti şi trecătoare ne sunt utile dacă le întrebuinţăm cu înţelepciunea dată de Dumnezeu. Scopul lor este de a le folosi pentru a câştiga capital pentru veşnicie, pentru a ne îmbogăţi faţă de Dumnezeu (1 Tim. 6:17-19; Lc. 16:1-13; 12:21). Dar ele pot deveni o capcană în cazul unei folosiri neînţelepte (Lc. 21:34-35). Ele ne încarcă inimile cu lucruri inutile şi împovărătoare, distrugându-ne astfel simţurile spirituale şi făcându-ne incapabili de a trăi potrivit cu împărăţia cerurilor; fie ne împing la o trăire în păcat care va atrage condamnarea mâniei lui Dumnezeu (1 Tim. 6:9-10). De aceea, să trăim ca nişte oameni înţelepţi, pregătindu-ne pentru împărăţia care va veni, printr-o viaţă sfântă (Rom. 13:11-14) şi investind nu în ceea ce este trecător ci în ceea ce este veşnic (Lc. 12:21; 1 Tim. 6:17-19).

 

b.                    Înţelegem, de asemenea, că împărăţia lui Dumnezeu este una veşnică, care nu se poate clătina (v. 27-28). De aceea ea este adevărata împărăţie pe care Şi-o doreşte Dumnezeu; şi ea este împărăţia adecvată fiilor lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne vorbeşte despre „o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână ci este veşnică”, şi pe care o vor primi cei credincioşi (2 Cor. 5:1). Pavel spune că noi (adevăraţii credincioşi), aici pe pământ „gemem în cortul acesta (în trupul pământesc)” (2 Cor. 5:2-4). Dacă ne uităm cu atenţie la întregul pasaj (2 Cor. 4:16-5:10) înţelegem că Pavel nu se plânge de necazurile care au venit asupra lui din cauză că era martor al Evangheliei, sau de necazurile care vin de regulă asupra credincioşilor din cauza ostilităţii oamenilor, sau a necazurilor în trup din cauza blestemului păcatului. Nu (el vorbeşte în alte pasaje din epistolele sale despre acest gen de necazuri), ci de un alt tip de dureri. Pavel, ca un beneficiar al harului lui Dumnezeu, experimenta binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos (Efes. 1:3), iar acestea, fiind de dimensiuni veşnice, şi fiind în locurile cereşti, îl făceau pe apostol să se simtă foarte atras de acestea. Gândiţi-vă la un cazan sub presiune, care abia rezistă. Problema cazanului este în acest caz că are prea mult şi că oricând ar putea exploda din cauza faptului că recipientul ar putea fi inadecvat. În trupul lui, Pavel se vedea inadecvat pentru binecuvântări aşa de mari. El ar trebui să fie în cer şi într-un trup glorificat, pentru a se bucura cu adevărat de acestea, dar încă nu este. De aceea el geme plin de dorinţa de a fi la Domnul. Îi este greu să mai suporte depărtarea în plan fizic de El. Gândiţi-vă la o logodnică îndrăgostită de iubitul ei. Ea încă nu este căsătorită, deci încă nu este în casa celui care îi va fi soţ. Ea îşi doreşte cu ardoare să fie lângă el şi să se dăruiască total lui. De aceea geme în lăuntrul ei că încă nu este cu el. Deşi are condiţii excelente acasă la părinţii ei, deşi ei o iubesc şi ea îi iubeşte, din cauza iubitului ei ea nu se mai simte „acasă” la ea acasă. Noi, cei credincioşi, suntem încă în lumea aceasta dar nu suntem din lumea aceasta (Ioan 17:15-16), din cauza calităţii de fii de Dumnezeu (Rom. 8:16). Noi trăim în lumea aceasta, este adevărat, şi ea ne oferă multe satisfacţii, însă doar pe plan temporar şi material; noi însă nu ne mai simţim acasă aici, pentru că cetăţenia noastră este în ceruri (Filip. 3:20), şi ne simţim atraşi de acele locuri. Iată de ce noi trebuie să aşteptăm să ajungem acolo ca să fim pentru totdeauna cu Domnul nostru pentru veşnicie (1 Tes. 4:17). Iată de ce, tot ceea ce este lume materială trebuie să se clatine – trebuie să se facă loc pentru Împărăţia care nu se clatină şi care va rămâne pentru veşnicie. Aceea, şi nu alta, este adevărata Împărăţie.

 

c.                   De aceea, „să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică” (v. 28). Iată, deci, care ar trebui să fie atitudinea potrivită faţă de ceea ce Dumnezeu ne pregăteşte. Noi trebuie să fim recunoscători Domnului pentru că această împărăţie veşnică am primit-o prin harul lui Dumnezeu, nu datorită meritelor personale. Apar două aspecte ale acestei atitudini arătate în v. 28: (1) Suntem îndemnaţi să fim mulţumitori faţă de Domnul. Când toate lucrurile se prăbuşesc în jurul nostru, noi trebuie să privim nu la ceea ce pierdem în plan pământesc şi material, ci la ceea ce Domnul ne pregăteşte. Aceasta a fost atitudinea lui Pavel în faţa suferinţelor (Rom. 8:17-18; 1 Cor. 2:9). El a trăit permanent cu gândul că era moştenitor al lui Dumnezeu. De asemenea el a avut întotdeauna măsura dreaptă a lucrurilor: suferinţele de acum în comparaţie cu gloria viitoare, sunt nimic; ele sunt totuşi o rampă de lansare pentru gloria cerească. O asemenea perspectivă trebuie să fie ceea ce ne însufleţeşte în trăirea noastră. (2) Suntem, de asemenea, îndemnaţi la a ne închina înaintea lui Dumnezeu într-un mod potrivit Lui. Presiunea din partea lumii de a ne închina idolilor este imensă, mai ales atunci când vezi că cei care sunt idolatri câştigă mari beneficii din închinarea lor idolatră (vezi Ps. 73). Creştinii adevăraţi sunt detestaţi de cei din lume, şi chiar aruncaţi la periferia societăţii (Ioan 15:18-25). Ispita idolatriei, sau a închinării formale (2 Tim. 3:5), este uriaşă pentru copiii lui Dumnezeu. De aceea avem acest îndemn în v. 28-29). De aceea, el trebuie să fie unul din obiectivele majore ale fiecărui copil al lui Dumnezeu. Când avem însă în minte şi inimă perspectiva reală a Celui care ne vorbeşte, a gloriei Sale şi a Împărăţiei care este gata să se arate, atunci, prin Duhul Sfânt nu ne va fi greu să fim mulţumitori Domnului, iar închinarea noastră va fi plăcută Lui, plină de reverenţă şi de o teamă sfântă.

  

3.      Domnul care va reveni

În Luca 21:27 ni se spune: „Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Aceasta este nădejdea spre care trebuie să se îndrepte fiecare credincios. Domnul şi Mântuitorul nostru va reveni plin de putere şi glorie divină. Aceasta este nădejdea Bisericii şi rugăciunea ei: „Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22:17,20). Să observăm câteva lucruri:

 

a.                   Aşa cum prezintă Domnul Isus lucrurile în Lc. 21:5-27 înţelegem că revenirea Fiului omului va avea loc în momentul cel mai întunecat al istoriei omenirii (vezi Lc. 21:25-26). Când totul va apărea fără speranţă, Domnul va reveni ca Salvator suprem pentru Biserica Lui. Când totul se destramă în lume, Domnul vine ca şi adevăratul Restaurator al tuturor lucrurilor. Acest lucru va demonstra măreţia Numelui şi a lucrării Domnului Isus Cristos. Merită să observăm ceva la Domnul nostru. Când El a murit pe cruce, părea a fi momentul cel mai glorios al diavolului: a reuşit să-L ţintuiască pe cruce şi să-I producă moartea. Era ceasul întunericului când Satana şi acoliţii lui păreau biruitori. Numai că atunci când Isus a murit, tocmai atunci, Isus a zdrobit toată puterea celui rău (Col. 2:15). Atunci Domnul Isus a asigurat mântuirea desăvârşită a tuturor credincioşilor; atunci a devenit El roditor (Ioan 12:24). Când Domnul Isus a fost respins de ai Lui (de iudei), rămânând doar cu un mic grup de ucenici loiali, care şi aceia s-au prăbuşit, şi când cuvintele Sale despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu păreau fără nici o valoare (fiind, iată, omorât), ei bine, atunci s-a împlinit ceea ce spusese Dumnezeu despre Cristos în Isaia în 49:6: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” El a înviat din morţi, a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi iată că acum putem spune că numărul urmaşilor săi este imens (Isa. 53:10-12; vezi Fapte). Când istoria omenirii va ajunge într-o înfundătură, iar sfinţii Domnului biruiţi şi mulţi dintre ei ucişi, atunci Fiul omului va veni pe un nor cu putere şi slavă mare (Lc. 21:27). Prin toate acestea vedem că Domnul Isus Cristos are toată puterea în cer şi pe pământ (Mat. 28:18). Nimeni şi nimic nu I se poate opune. Aceasta trebuie să dea nădejde credincioşilor în vremuri dificile (vezi Lc. 21:28). El va reveni ca Mântuitor, ca Restaurator al tuturor lucrurilor, dar şi ca Judecător al tuturor.

 

b.                   Privind la Lc. 21:27 înţelegem că revenirea Domnului va fi o foarte mare surpriză. De fapt sunt multe atenţionări în Scriptură în acest sens (Mat. 24:36-25:13). Ceea ce va face ca revenirea Domnului să fie o mare surpriză este faptul că evenimentul acesta nu este în logica evenimentelor cotidiene a acestei lumi. Nimic, de fapt, nu anunţă venirea Domnului. Desigur noi ştim din Scriptură că Domnul va reveni; noi ştim din cuvintele Domnului care sunt semnele revenirii Sale. Dar, dacă El nu ne-ar fi spus, şi dacă nu am găsi aluzii scripturale ale vremii sfârşitului, chiar dacă lucrurile s-ar întâmpla aşa cum sunt ele prezentate în Cuvântul Domnului, totuşi, nimeni nu ar putea să deducă că Domnul va reveni. Faptul că Fiul omului va veni „pe un nor” (Lc. 21:27) este o aluzie şi la faptul că revenirea Lui va avea loc din ceruri, nu din plăsmuirile evenimentelor care se vor petrece pe pământ, între oameni. El se va coborî din cer, aşa cum îngerii au spus la înălţarea Sa la cer (Fap. 1:11). Ce deducem de aici? Credinţa noastră că Domnul va reveni trebuie să se bazeze numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe logica şi previziunile oamenilor. Dacă vrem să avem pace în inimile noastre, noi trebuie să ne ancorăm în ceea ce Domnul ne-a spus.

 

c.                   Puterea şi gloria revenirii Domnului vor fi dumnezeieşti. Este suficient să privim la două aspecte ale acestei glorii. (1) Când Isus a venit prima dată pe pământ, a fost înţeles de puţini oameni şi aceia foarte simpli. Evenimentul s-a petrecut, am putea spune, „într-un colţ” de lume, mic şi neînsemnat. Când El a fost printre oameni, nimeni nu putea să-şi dea seama că era Fiul lui Dumnezeu. A fost nevoie de ucenicie, şi de revelaţie din partea lui Dumnezeu pentru ca ucenicii Lui să vadă în El pe Fiul divin (Mat. 16:13-17). A părut slab, vulnerabil, exact „ca un lăstar într-un pământ uscat” (Isa. 53:1-3). Când va reveni însă în glorie, va fi de fapt un spectacol cosmic grandios şi teribil (vezi Apoc. 6:12-17). Totul se va cutremura, şi întreaga lume va fi îngrozită. Atunci „orice ochi Îl va vedea (Îl va recunoaşte); şi cei ce L-au străpuns” (Apoc. 1:7). Atunci toţi se vor prăbuşi înaintea Lui (Isa. 2:10-22). (2) Când El va reveni, va instaura împărăţia lui Dumnezeu, cea veşnică. Va aduna pe toţi sfinţii din toată istoria (Mat. 24:31), şi pe cei vii dar şi pe cei morţi, le va oferi trupuri glorificate (1 Tes. 4:15-18), va judeca pe toţi oamenii şi va domni în glorie cu ai Lui (Mat. 25:31-46). Toate acestea trebuie să fie pentru noi o mângâiere puternică şi o motivaţie permanentă la credincioşie faţă de El. Revenirea Lui este absolut sigură şi nimeni nu o va putea opri (Lc. 21:33).

    

4.      Izbăvirea care se apropie

În Lc. 21:28 Domnul Isus ne dă îndemnul de a ne uita în sus şi de a ne ridica capetele, atunci când se clatină toate lucrurile. Motivul este acela că izbăvirea noastră se apropie. Aceasta a fost atitudinea tuturor credincioşilor de-a lungul istoriei bisericii, şi ea trebuie să fie şi atitudinea noastră. Trebuie să observăm următoarele:

 

a.                   Îndemnul pare a fi neclar; când să ne uităm în sus? În ce epocă a istoriei bisericii trebuie să fie valabil acest îndemn? Care sunt „aceste lucruri” care să ne facă să privim în sus? Nu ştim exact. Nu putem stabili grade de veghere pentru credincioşii Domnului. Cel mai normal lucru este să privim la toată relatarea Domnului din Lc. 21:8-27 ca fiind „aceste lucruri”. Aceasta înseamnă că atitudinea de veghere şi de privire în sus trebuie să fie aceeaşi pentru toţi credincioşii din toată istoria bisericii. Când Domnul a vorbit de războaie şi alte nenorociri, El a spus că toate acestea sunt de fapt „începutul durerilor” (Mat. 24:8). Înţelegem astfel că această clătinare a tuturor lucrurilor (Lc. 21:26), de la ce se va petrece pe pământ la ce va fi în cosmos, este un fenomen progresiv care va culmina cu venirea Domnului în glorie. Exact ca şi coacerea smochinului (Lc. 21:29-31). Procesul coacerii nu este unul segmentat pe etape pe care le-ai putea identifica. Trebuie să ai în vedere tot procesul coacerii. Când începi să sesizezi coacerea atunci ridică-ţi ochii în sus. „Începutul durerilor” este o aluzie la durerile naşterii pentru o femeie. Procesul durează 9 luni. Este un proces gradat care culminează cu naşterea copilului. Ceea ce Domnul vrea să ne spună este că toate fenomenele prezentate de El reprezintă convulsiile unei lumi care anunţă de fapt naşterea unei noi ere, cea a împărăţiei cerurilor, declanşată de revenirea Domnului. În întreaga istorie a bisericii au fost astfel de fenomene de clătinare a lucrurilor care cresc în intensitate şi în număr până va cuprinde întreg cosmosul. De aceea, atitudinea creştinilor în toată istoria bisericii trebuie să fie una de veghere şi ei trebuie să aibă privirea aţintită în sus în aşteptarea Domnului. De 2000 de ani creştinii tot aşteaptă pe Domnul lor, şi de tot atâta vreme „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Lc. 21:31). Pare ciudat, dar aceasta trebuie să facă fiecare creştin. Tocmai acest lucru arată că noi nu trebuie să privim în istorie şi să descoperim ziua când va veni Domnul, pentru că nu o ştie nimeni (Mat. 24:36). Noi trebuie să privim la ceea ce Domnul ne-a spus prin cuvântul Lui şi când vedem întâmplându-se această clătinare a tuturor lucrurilor noi trebuie să aşteptăm izbăvirea Domnului. Cu atât mai mult acum (Rom. 13:11-14).

 

b.                   „Izbăvirea se apropie” (Lc. 21:28) – aceasta trebuie să fie nădejdea credincioşilor. Clătinarea tuturor lucrurilor ne vorbeşte foarte clar din partea Domnului că izbăvirea Lui se apropie. Noi suntem într-adevăr siguri de mântuirea noastră prin credinţa în Domnul Isus, şi prin pecetluirea Duhului Sfânt (Efes. 1:13-14). Dar deplina izbăvire o vom primi la revenirea Domnului (Filip. 3:20-21; Rom. 8:22-25; 1 Pet. 1:3-9). Noi trăim cu încredere în aşteptarea deplinei izbăviri. Trebuie să avem deplină încredere că ea va veni. Există în lume fel de fel de tehnici în plan psihologic de stimulare a păcii sufleteşti, a curajului în situaţii dificile, a menţinerii tonusului ridicat în ciuda împrejurărilor. Şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, ele dau roade. Când privim însă în cuvântul Domnului, înţelegem că El va face în aşa fel încât asemenea „tehnici” să se arate falimentare, iar oamenii fără Dumnezeu vor ajunge să se simtă cu adevărat strâmtoraţi, în panică reală şi îngroziţi (Lc. 21:25-26). Ştie Domnul să aducă, în viaţa celor necredincioşi şi în istoria omenirii, momente în care nimic nu-i mai poate ajuta pe oameni să fie liniştiţi şi încrezători, dacă nu şi-au pus încrederea în Domnul. Totul se va prăbuşi în fiinţa lor interioară (vezi panica ce i-a cuprins pe călăreţii lui Faraon atunci când au realizat că sunt între zidurile de ape care aşteptau să se reverse peste ei – Exod 14; vezi şi Apoc. 6:12-17). Singurii care vor avea nădejde reală vor fi cei credincioşi; aceasta pentru că au luat aminte la cuvântul Domnului (Evr. 12:25-29), şi şi-au pus încrederea în Cristos ca Mântuitor şi Domn personal. Vine, deci, vremea când numai Cristos se va demonstra a fi adevărata soluţie pentru mântuire şi pentru restaurarea tuturor lucrurilor. De aceea să luăm aminte la cuvântul lui Cristos: „izbăvirea voastră se apropie”, şi să trăim cu ochii şi capetele noastre ridicate spre Cel care va veni în mare glorie şi putere.

 

Clătinarea tuturor lucrurilor este acum o realitate. Îl avem noi pe Cristos care să ne dea stabilitate vieţilor noastre? Este cuvântul lui Dumnezeu deplin autoritar pentru noi? Este împărăţia cerurilor ţinta dorinţelor şi preocupărilor noastre? Este revenirea Domnului Isus Cristos cu putere şi slavă mare o realitate incontestabilă pentru noi? Este izbăvirea promisă de Domnul nostru singura nădejde a fiecăruia dintre noi? Dacă da, atunci vom avea echilibru interior real şi bucurie deplină în lumea aceasta care se clatină şi stă să se prăbuşească. Dacă nu, atunci trebuie să spunem răspicat: Nimeni şi nimic nu ne-ar putea face să stăm în picioare. Vine Ziua Domnului, ziua cea mare a mâniei Mielului (Apoc. 6:15-17), şi acea zi va separa categoric pe oameni în două tabere: cei mântuiţi care pot sta în picioare prin Cristos înaintea lui Dumnezeu, în ciuda clătinării tuturor lucrurilor, şi cei care vor fi prăbuşiţi în ţărână şi nimiciţi pentru veşnicie pentru că au crezut că pot sta în picioare prin alte mijloace decât cele proclamate de Cuvântul lui Dumnezeu. Tu din ce categorie faci parte?

sus

horizontal rule

Ce este nou?

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate