 |
 |

|
 |
Nespălaţii lumii
de Daniel Brânzei

Incredibil, dar adevărat! Date surprinzătoare despre conflictul cu apa
și săpunul
Cele mai noi bancuri spun ca NASA a decis să trimită români pe Marte, că ei
oricum nu folosesc apa. E adevărat că suntem codaşii Europei în această
privinţă şi că cu mai puţin de 100 de ani în urmă, jandarmii îi alergau pe
ţărani cu furtunul ca să-i spele, dar până de curând nici cealaltă parte a
continentului nu excela la acest capitol. Ciuma, tuberculoza şi alte boli
apărute din cauza lipsei de igienă făceau ravagii prin oraşele care azi se
spală cu şampon şi te uimesc cu curăţenia lor.
Oraşele şi palatele nobililor, cele mai murdare
Franța
În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe
stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele
curgând în voie pe trotuar. Resturile care nu puteau fi prelucrate şi
refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea
dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci
resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi.
La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi
castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile
fiziologice.
Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările
clădirilor sau direct de la balcon.
În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie,
oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la fereastră,
fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele
palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la palat, îmbrăcate
strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi uneori chiar în
timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se
uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra arbuştilor frumos crescuţi
din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor
pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.Barbatii nu făceau notă distinctă
Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor.
Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar
fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se
închideau, una câte una, prin decret regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii
îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si
simplu, uitau definitiv unde se află cada. Toată igiena intimă în acele
vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a
dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip,
deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii.
Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi
negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne referim la igiena corporală, oamenii mai
înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele
intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi
aromatice, iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele
parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri,
care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea,
oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că
acestea adună toată mizeria corporală.
Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu
îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau loc
în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai
şi în prima lună a verii viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum,
corpul era deja îmbibat de “miresmele” transpiraţiei şi ca să mascheze cât
de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de
unde obiceiul buchetului purtat de mireasă!
Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a
spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa.
Maria Stuart primeşte următoarele sfaturi de la mama ei: “Din totdeauna ai
fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap”.
Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi.
Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie,
făcută cu mândrie: “Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă
spăl! “.
Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de
dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri. Exemplele de acest fel sunt
extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.
Henric IV Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa
personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi
săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită – îşi schimba cămăşile în
fiecare zi – acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu s-a spălat
niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind prada prin
pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se
stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d’Estrees,
i-a spus cândva că miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect
adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a
întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea
rezista alături de rege, în noaptea nunţii.
Ludovic XIV
Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de
igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi
acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic.
El prefera ca, în loc să se spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele
îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de
tot ce însemna medicină – e drept că la acea vreme chirurgia era încă la
stadiul de “măcelarie” – Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior
cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.
Frederic cel Mare
Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă
militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, “muzica”
plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor,
coresponda cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la
flaut. A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe
de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în
splendidele săli ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de
vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de
isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii,
probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot
mai reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit,
în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit
să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.
Charles Howard, duce de Norfolk
Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al
opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk
ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să se
îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în
istorie drept “Dirty Duke”. Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar
aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care
nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja nu mai suportau mirosul de
sudoare…
Harald I al Norvegiei…..
La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe
nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde
părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit
acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format
adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de
Harald cel Păduchios.
Ludwig van Beethoven
Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista
“nespălaţilor celebri” şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile.
Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie,
aversiune dată de durerile pe care apa i le provoca, din cauza intoxicării
cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles – nu doar la figurat ci şi la
propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu
înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine şi a
devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe
care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea
şi să i le dea la spălat.
Karl Marx
Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade
din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce:
gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin
apariţia de furuncule dureroase. El considera că igiena personală constituie
un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de
fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile
manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge,
pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele
proletariatului.
Mao Zedong
Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de
chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat,
aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei.
Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez o afişa în public
nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese
şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi
provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera
să mestece frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu
prosoape umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de
dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un
tigru să-şi spele colţii.
Che Guevara
Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel
Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de
vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă
baie. În copilărie, i se spunea “Chanco” (Purceluşul) din cauza acestei
aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a
fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc
de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.
Sursă articol:
http://barzilaiendan.com/2016/03/10/nespalatii-lumii
Urcând mereu spre culmile
părtăşiei cereşti
de Simion Shrock
Trebuie sa urci din greu ca sa ajungi pe virful muntelui. Catararea nu este
lipsita de pericole si picioarele calca adesea prin locuri periculoase. La
fel este si drumul spre nivelul superior al partasiei duhovnicesti. Se cere
efort si preocupare sustinuta. Se cer sacrificii personale si un mare spirit
de intr-ajutorare crestina. Alpinistii sint insiruiti unul dupa altul,
legati intre ei cu funii trainice si animati in permanenta de un exemplar
spirit de echipa.
Haideti sa ne continuam si noi urcusul nostru inspre nivelul superior al
partasiei duhovnicesti in familia copiilor lui Dumnezeu.
Slujiti-va unii pe altii
Treapta a sasea: “Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui
Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit”
(1 Petru 4:10).
Cei credinciosi stiu, din exemplul dat de Domnul Isus, ca drumul spre
inaltare trece pe strada smereniei. Christos a venit ca sa ne serveasca
tuturor si sa se faca urzitorul unei mintuiri vesnice. Caci Fiul omului n-a
venit sa i se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare
pentru multi.”(Marcu 10:45) . Fiecare urmas al lui Christos trebuie sa se
considere un om chemat la slujire. A fi slujitorul altora nu este un lucru
placut firii pamintesti. Diferenta dintre Biserica Domnului Isus si lumea
celor necredinciosi sta tocmai in disponibilitatea credinciosilor in a se
sluji unii pe altii.
(Cineva cauta sa lamureasca acest lucru printr-o ilustratie despre iad si
despre rai. Dus in iad, el a vazut ca toti erau asezati de o parte si de
cealalta a unei mese imense pe care se aflau toate bunatatile imaginabile.
Fiecare mesean avea la dispozitie o lingura cu care putea lua din cele de pe
masa, dar … vai! Lingura era mult prea lunga si era legata in asa fel de
bratul fiecaruia incit nimeni nu o putea duce la gura. Toata masa era
cuprinsa de harmalaie si fiecare ii dadea celuilalt cu lingura in cap ca sa
nu manince nimeni nimic. Mirat de cele vazute, omul nostru a plecat
clatinind din cap si s-a dus in rai. Si aici oamenii erau asezati la fel
de-a lungul mesei. Si aici aveau fiecare legata de mina cite o lingura prea
lunga pentru a se putea hrani singuri. Dar aici era liniste si pace, caci
fiecare il hranea cu lingura pe cel din fata lui. Handicapul fusese depasit
de acceptarea sujirii unii catre altii.
Diferenta dintre iad si rai era determinata de diferenta dintre egoism si
duhul de slujire.)
Exista o infinitate de cai prin care ne putem manifesta duhul de slujire. Nu
este greu sa afli cum ii poti sluji pe ceilalti. Singurul lucru greu, este
sa ai o inima suficient de smerita pentru a apuca pe calea slujirii.
Sursă articol şi continuare:
https://grijadefrati.wordpress.com/about/17-2/
Biserici mari sau biserici mici?
de Doru Pope
Andy Stanley, fiul celebrului pastor baptist Charles Stanley și în dreptul
său celebru pastor al unei mega-biserici din Atlanta, Georgia a afirmat acum
nu de mult într-o predică a sa că cei ce nu se alătură unei biserici mari
sunt egoiști. Cel căruia îi place biserica lui de 200 de membri din cauza că
într-o asemenea biserică are posibilitatea de a cunoaște pe toată lumea nu-i
pasă de generația viitoare decât de el și de prietenii lui.
Andy Stanley a continuat în predica sa să afirme că biserica mică nu le
place copiilor și că odată plecați de acasă la școli în orașe mari vor fi
obligați sa devină membri în biserici mari, ca acelea care nu plac
părinților lor. Și că doar într-o biserică mare există oportunități de
conectare împreună a copiilor la grupe de studiu și activități pe diverse
vârste.
La o zi sau două de la predica sa Andy Stanley a postat o scuză pe contul
său de twitter în care spune că reacția negativă la predica sa care afirma
cele de mai sus a fost justificată, că până și el, vorbitorul s-a simțit
ofensat de cele afirmate și că-și cere scuze.
Am citit undeva o statistica dar cu mai multi ani in urmă despre cum se
împart procentual bisericile americane din punct de vedere al numărului de
membri. Din câte îmi amintesc, peste 80% din biserici aveau cel mult 200 de
membri și doar 10% aveau peste 400 de membri, restul de procente fiind
ocupate de biserici între 200 și 400 de membri. Probabil că procentul de
biserici mici este și mai mare dacă se ia în considerare totalitatea
bisericilor din lume.
Percepția cu privire la cât de mare e o biserică diferă și din punctul de
vedere al bisericii frecventate anterior. Păstoream cândva o biserică de
circa 150 de membri când ne-a vizitat cineva și a spus că el nu slujește
într-o biserică „mare” (ca a noastră) ci-ntr-una mică. Aveau sub 35 de
oameni în biserica lor.
Sursă articol şi continuare:
http://dorupope.com/2016/03/biserici-mari-sau-biserici-mici/
Iosua - tip prefigurativ al
Domnului Isus (partea 2)
de Ionel Tuţac
3. Iosua este tip prefigurativ al Domnului Isus prin bătăliile purtate
Iosua a fost angrenat încă de tânăr în bătăliile Domnului. Prima sa apariţie
publică este lupta împotriva amaleciţilor (Exodul 17:8-16). Observând
iscusinţa sa militară şi vitalitatea spirituală, Moise îi cere lui Iosua
să-şi aleagă un grup de soldaţi şi să lupte împotriva lui Amalec. Amalec a
fost fiul lui Elifaz şi nepotul lui Esau (Geneza 36:12,16). Deci, amaleciţii
erau înrudiţi cu ismaeliţii. Urmaşii lui Amalec erau un amestec israelito-
păgân, caracterizat de agresivitate şi lăcomie. Tribul acesta de nomazi
locuia în regiunile Negev şi Sinai. Amaleciţii supravieţuiau atacând şi
jefuind pe alţii. Ei au devenit cei mai aprigi duşmani ai poporului ales10.
Amaleciţii reprezintă firea veche. Ei sunt reprezentanţii
lui Satan, duşmanii poporului ales. Ei sunt cei care au încercat să oprească
înaintarea poporului ales înspre Canaan, dar au fost înfrânţi datorită
rugăciunii.
Asemeni lui Iosua şi Domnul Isus şi-a început lucrarea publică cu o bătălie
(Matei 4:1-10). Deşi s-a pregătit pentru această bătălie spirituală,
atacurile Diavolului au fost succesive şi agresive. Secretul victoriei
împotriva lui “Amalec” a fost rugăciunea şi folosirea Cuvântului Sfânt.
Domnul Isus este căpetenia care conduce pe cei credincioşi în lupta cu firea
pământească şi cu diavolul (Evrei 12:1-4). Creştinii sunt angrenaţi într-o
luptă spirituală continuă, iar singura modalitate prin care pot fi biruitori
este avându-L pe Isus alături.
4. Iosua este tip prefigurativ al Domnului Isus prin interesul pentru
sfântul locaş
În călătoria lor spre ţara promisă evreii au purtat o construcţie mobilă
intitulată “Cortul întâlnirii”. Construcţia acestui locaş de închinare nu a
fost rezultatul imaginaţiei umane, ci al revelaţiei divine (Exodul 25:40,
26:30; Numeri 8:4).
Samuel J. Schultz afirmă despre cortul întâlnirii următoarele: “Acesta a
slujit temporar nu numai ca loc de întâlnire pentru întregul Israel, dar şi
ca loc al revelaţiei divine. Deoarece nu fusese organizată preoţia, Iosua
era singurul slujitor”11.
În timpul anilor de pribegie prin pustiu, Cortul era purtat pe umeri de
către leviţi şi montat oridecâteori poporul îşi aşeza tabăra pentru
poposire. Evreii veneau să se închine înaintea lui Dumnezeu, iar unul din
cei mai pasionaţi de acest lucru era Iosua. El îl însoţea mereu pe Moise şi
petrecea timp îndelungat în sanctuarul sfânt (Exodul 33:7-11). Prin
dragostea lui pentru sfântul locaş, Iosua arăta evreilor respectul pe care
i-l poartă lui Dumnezeu. Atitudinea lui faţă de Casa Domnului se regăseşte
în viaţa Domnului Isus.
Pentru Mântuitorul nostru Casa Domnului a reprezentat nu doar locul
rugăciunii, ci şi locul prezenţei divine. Prezenţa Sa, cu regularitate, în
sinagogă şi Templu, a arătat cât de mult preţuieşte fiul tâmplarului din
Nazaret locurile sfinte.
Părinţii Lui L-au dus în Templu încă din copilărie, iar debutul lucrării
Sale a avut loc în sinagoga din Nazaret. Aici El a citit Scriptura, a
explicat-o şi s-a închinat. Oricând vizita cetăţile din Iudeea şi Galileea,
Isus intra în sinagogi şi explica oamenilor semnificaţia Cuvântului.
Dragostea Lui faţă de locaşul sfânt a fost vizibilă, iar atunci când evreii
au transformat Templul într-un bazar comercial El s-a mâniat (Luca 19:46).
5. Iosua este tip prefigurativ al Domnului Isus prin petrecerea timpului
pe munte
Cei ce studiază simbolurile biblice sunt de acord că muntele este una din
imaginile tipologice cele mai semnificative. Muntele este asociat cu
transcedenţa, ascensiunea, verticalitatea, apropierea de Dumnezeu.
Dintotdeauna muntele a fost posesorul unei forţe tainice care l-a
impresionat pe om. Pentru cei credincioşi muntele este locul păcii, al
siguranţei, al comuniunii cu Creatorul.
O astfel de concepţie a avut Moise, dar şi succesorul său Iosua. Experienţa
plăcută pe care Moise a avut-o la Muntele Horeb, atunci când Dumnezeu I s-a
descoperit, l-a determinat pe acesta să petreacă mai mult timp pe înălţimi.
Împreună cu slujitorul său, Iosua, Moise a urcat pe Muntele Sinai. Aici a
primit din partea lui Dumnezeu tablele legii, dar şi instrucţiuni cu privire
la facerea cortului (Exodul 32:15-29). Cu acest prilej Iosua a înţeles
importanţa înălţimilor. El a învăţat că muntele reprezintă locul părtăşiei
ideale cu Creatorul Universului. Pe muntele Sinai, Iosua este prezent
acompaniindu-l pe Moise în lupta spirituală pe care acesta o duce pentru
poporul său (Exodul 24:13).
Prin dragostea sa faţă de munţi, Iosua ne îndreaptă privirile înspre Domnul
Isus. Şi El, Isus Mântuitorul, a petrecut timp preţios pe vârful munţilor.
Pe Muntele Fericirii a rostit cele mai frumoase predici (Matei 4-6), pe
Muntele Măslinilor a petrecut, în singurătate, cele mai importante clipe de
părtăşie cu Tatăl (Luca 21:37), iar pe Muntele Tabor a avut loc fenomenul
schimbării la faţă (Marcu 9:2). Tot pe un munte, pe Golgota, Isus avea să
moară pentru mântuirea sufletelor noastre (Matei 27:33).
6. Iosua este tip prefigurativ al Domnului Isus prin înlocuirea
reprezentantului legii
Când Sfânta Scriptură se referă la slujba lui Moise privirile sunt
îndreptate în mod inevitabil la Lege. Pentru un popor recent format legile
joacă un rol important în dezvoltarea sa. Prin Moise, Dumnezeu a dat
evreilor legea morală, legea ceremonială, dar şi celelalte legi de ordin
social pentru buna funcţionare a vieţii. Rolul lui Moise a fost acela de a
îndrepta privirile evreilor înspre lege.
Când acesta a murit, succesorul său, Iosua, a îndreptat privirea evreilor
înspre Canaan. El a slujit poporul şi în peregrinările prin pustie, dar şi
în stabilirea în noua ţară. Iosua a învăţat că cucerirea Canaanului nu se
face prin strategii militare, ci prin ascultarea de Dumnezeu. Ani de zile a
stat în umbra unui titan al credinţei. A învăţat cum să conducă, iar în ziua
hotărâtă de Dumnezeu l-a înlocuit cu succes pe Moise, reprezentantul Legii.
La fel ca Iosua şi Domnul Isus a devenit înlocuitorul reprezentantului
legii. El a venit să aducă harul (Ioan 1:17), să le spună oamenilor că ţara
promisă, Cannanul ceresc, nu se câştigă prin eforturi umane, ci prin
ascultarea de Dumnezeu (Ioan 14:1-3).
Note de subsol:
11 SCHULTZ, Samuel J.- Călătorie prin Vechiul Testament-
Imprimeria de Vest, Oradea, 1991, pg. 82
Sursă articol:
Lucrarea de faţă este parte a unei lucrări de doctorat a pastorului
Ionel Tuţac, toate drepturile acestei lucrări îi aparţin; publicăm în serial
această lucrare prin aprobarea directă din partea autorului.
Valoarea şi frumuseţea femeii
din perspectiva biblică
de Ilie Bledea
Fiind 8 martie, ziua internaţională a femeii, aş vrea să ofer o meditaţie
din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru femei. Mă străduiesc să privesc toate
lucrurile şi toate persoanele prin lumina Scripturii. Din această
perspectivă, vă prezint câteva repere despre valoarea femeii.
Încerc să răspund la întrebarea: Ce dă valoare şi frumuseţe autentică
femeii?
Creatorul şi creaţia ei, Genesa 1:26-27; 2:18-25.
Femeia, asemenea bărbatului, a fost creată de Dumnezeu, singurul creator al
omului şi al tuturor lucrurilor. Creatorul femeii şi al bărbatului este
perfect şi El a creat femeia şi bărbatul după chipul şi asemănarea Lui. Prin
urmare, femeia este de valoare egală cu a bărbatului, prin creaţie, având
totuşi rol şi responsabilitate diferită.
Caracterul şi conduita ei, Proverbele 31:10-31
Cel mai înţelept om de pe pământ, înainte de Domnul Isus, vorbeşte despre
valoarea şi frumuseţea unei femei cinstite şi de raritatea ei. Prin expresia
femeie cinstită, din versetul 10, Solomon accentuează caracterul şi toată
descrierea care urmează este o arătare a caracterului prin conduită.
Valoarea şi frumuseţea femeii sunt date de caracterul şi conduita ei în
familie, în societate. Însă, observaţi în versetul 30 că, această valoare
dată de caracter este fundamentată pe frica de Domnul. Asta face femeia de
apreciat, asta îi dă valoare în caracterul ei, frica de Domnul.
Recunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu şi supunerea faţă de ea.
Credincioşia şi cinstea ei în legământul de căsătorie, Efeseni 5:21-24, 33
Sigur că aici e vorba de cele căsătorite. Credincioşia şi cistea dată
soţului în căsătorie, arată credincioşia ei faţă de chemarea lui Dumnezeu.
Credincioşia şi cinstea aceasta trebuie să fie manifestată în:
Supunere faţă de autoritatea soţului
Supunerea aceasta implică respectarea soţului şi dragostea autentică pentru
el, nu este o înjosire, ci o manifestare a valorii şi frumuseţii.
Consacrarea şi consecvenţa în relaţia cu Dumnezeu prin rugăciune, 1 Timotei
2:9-15.
1 Timotei este o epistolă de rânduială bisericească. În această epistolă, se
arată rolul şi locul fiecăruia în Biserică. Capitolul 2 este unul despre
prioritatea rugăciunii şi perseverenţa în rugăciune, capitol în care Pavel
arată şi bărbaţilor că trebuie să fie dedicaţi în rugăciune şi apoi
femeilor. Câteva observaţii cu privire la atitudinea în rugăciunea publică a
femeilor, la ce trebuie să fie atente:
Să fie simple şi smerite în atitudine şi în vestimentaţie. Ceea ce nu
înseamnă lipsa îngrijii şi înfrumuseţării, dar trebuie să fie cu atenţie să
nu atragă atenţia asupra vestimentaţiei şi coafurii lor.
Să fie supuse şi tăcute când e vorba de învăţătura bisericii. Să nu încerce
să dea învăţătură teologică în biserică, nici prin rugăciune. Femeia nu este
pentru aceasta. Nu este făcută să fie episcop, păstor, lider în biserică,
nici în societate.
Creşterea copiiilor în credinţă, 1Timotei 2:15; 2 Timotei 1:5; 3:14-17
Versetul acesta este controversat, pentru că vorbeşte despre mântuire pe
altă cale decât Hristos. Însă, trebuie înţeles că, mântuirea despre care
vorbeşte Pavel aici, nu este mântuirea din păcat şi pierzare, ci mântuirea
ca importanţă şi valoare a femeii. Mântuirea din păcat este doar prin
Hristos şi prin jertfa Lui, în acelaşi capitol v 5-6, sau capitolul 1:15,
este clar acest adevăr. Aici se arată că femeia este ridicată la aceiaşi
valoare cu bărbatul, prin naşterea de fii. Actul naşterii şi creşterea
copiilor în credinţă şi Cuvânt, face din femeie primul pedagog şi profesor
de teologie al oricărui bărbat care în viitor va predica în biserică, sau va
conduce în societate. Asta dă valoare şi frumuseţe femeii, care are din
partea Domnului şi binecuvântarea de a fi mamă.
Curăţia şi calmul inimii ei, 1 Petru 3:3-5
Petru, inspirat de Duhul Sfânt recomandă cel puţin două bijuterii pentru
interiorul femeii: curăţia şi duhul blând şi liniştit, care este legat de
nădejdea în Dumnezeu, pe care o aveau femeile sfinte din vechime.
Petru arată că, aceste bijuterii ale omului interior sunt de mare valoare
înaintea lui Dumnezeu.
Cred că, nu numai Dumnezeu apreciază o femeie când are aceste lucruri, ci şi
soţul, şi copiii şi biserica şi societatea.
Ca şi concluzie, doamnelor şi domnişoarelor arătaţi-vă valoarea şi
frumuseţea prin aceste caracteristici biblice, şi cu siguranţă veţi fi
apreciate.
Să fiţi binecuvântate de Domnul şi să fiţi o binecuvântare!
Sursă articol:
http://www.baptist-tm.ro/valoarea-si-frumusetea-femeii-din-perspectiva-biblica/
Trezirea din valea cu oase
de Mihai Sarbu
Am prorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi
au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” (Ez.37:10)
Fiecare meditație este rezultatul stării de vorbă cu Dumnezeu. După ce îmi
vărs inima înaintea Lui se întâmplă ceva ciudat: El începe să dicteze, iar
eu să scriu. Așa se nasc aceste mesaje și cel de față este la fel. O vizită
în ”valea cu oase” te înfioară și te pune pe gânduri. Are ceva din poveștile
de ”science fiction” și aduce în mintea omului întrebări care pretind un
răspuns decent. Oare chiar așa să se fi întâmplat? Este relatarea biblică
demnă de crezare? Daca da, atunci ce învățăm ca să ne fie de folos atât nouă
cât și celor de lângă noi? Scriptura spune că:
”lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi.” (Ioan 20:31).
Iată de ce vă invit să rămânem în cimitirul cu oase și asistăm la minunea pe
care o face Dumnezeu, Singurul specialist în imposibil. Strigăm după trezire
și așteptăm să se întâmple. Haideți atunci să avem răbdare și să urmărim
imaginile care urmează:
Realitatea. Tabloul este sumbru și respingător. Totul este cenușiu și
fără viață. Cuvintele martorului ocular sunt rezervate dar clare:”Mâna
Domnului … m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. … erau foarte multe
pe faţa văii, şi erau uscate de tot.” (Ez.37:1-2).Oase fără viață au umplut
valea. Erau multe și stăteau unul lângă altul dar nu erau de folos nimănui.
Nu făceau nici o lucrare. Nu se auzeau predici în valea cu oase și nici
cântări de slăvire a lui Dumnezeu. Liniște deplină întreruptă doar de
croncănitul vreunei păsări rătăcite. Ca și astăzi în atâtea locuri. ”Lumea
doarme în întuneric, iar Biserica doarme în lumină” mărturisea omul lui
Dumnezeu Leonard Ravenhill (De ce întârzie trezirea). Trăim în zilele când
dragostea celor mai mulți s-a răcit, iar respectul față de Dumnezeu este
doar formal. Vremuri când oamenii au ”tone” de religie dar nu mai au
relație; au nume și reclamă de tip Hollywood dar fără viață din Dumnezeu; au
Biblia dar nu mai au credința. Ce trist și dezolant. Oase fără număr dar
fără nici un fel de mișcare și slujire. Cu mulți ani în urmă un predicator a
pus acest mesaj pe un banner în fața bisericii: ”Biserica aceasta va avea
ori o sărbătoare de trezire ori o slujbă de înmormântare.” (autor anonim).
Un slujitor disperat dar așa cum Îi place lui Dumnezeu. În timp ce Ezechiel
contempla oasele din cimitir este confruntat cu o întrebare capitală: “Fiul
omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” Eu am răspuns: “Doamne,
Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” (Ez.37:3). Ce s-a întâmplat? Rămâi uimit
să vezi cum intervine Creatorul.
Remediul. Este la Cel ce a creat viața. ”Dumnezeu este Singurul
specialist în imposibil” mărturisea un slujitor al Lui. Nimic nu poate sta
în calea Lui când este vorba de salvarea oamenilor de la moartea și chinul
cel veșnic. Dar El a ales să se folosească de un om pe măsură ca să-Și poată
pune planul în aplicare. Un slujitor călăuzit de Duhul care să înțeleagă
mesajul și misiunea pe care o are Stăpânul pentru el:“Proroceşte despre
oasele acestea … “Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Vă
voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi
pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.” (Ez.37:4-6).
Ciudat mesaj. Să mergi și să vorbești cu oasele. Curată nebunie. Iar
Ezechiel acceptă provocarea să fie nebun pentru Dumnezeu. Urmăriți ce face
el: ”Am prorocit cum mi se poruncise.” (Ez.37:7). Nu pune întrebări, nu cere
explicații doar a făcut ce trebuie: a ascultat. Când slujitorul ascultă
Dumnezeu întotdeauna lucrează. Fii atent la ce urmează: ”s-a făcut un vuiet”
apoi ”s-a făcut o mişcare” iar în final ”oasele s-au apropiat unele de
altele!” (Ez.37:7). Dar asta încă nu însemna nimic. Lucrarea avansează:
”le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra”
Însă nici aceasta nu e trezire deoarece: ”nu era încă duh în ele.”
(Ez.37:8). S-a trecut de la faza de schelet la cea de cadavru. Tot ce
lipsește este duhul de viață. Ezechiel nu confundă mișcarea cu umblarea și
nici zgomotul cu trezirea. Arăta frumos tabloul: mulțime de trupuri aranjate
cu gust dar nimeni nu cânta și nici nu predica. Nu se făcea nici o lucrare
deoarece mai lipsea ceva. Iar omul lui Dumnezeu nu se lasă biruit de
îndoială, ci prorocește din nou: ”Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat.”
(Ez.37:10). Așa DA! Totul este să existe oameni dedicați lui Dumnezeu care
să fie fără frică și disponibili să înțeleagă viziunea Lui și să poată
spune: ”Am prorocit, cum mi se poruncise.” (Ez.37:10). Într-un creștinism
uscat și fără viață Dumnezeu se uită din nou după oameni pe care să-I
folosească. Vrea să înceapă cu tine. Ce zici, primești provocarea? Nu de
alta dar este URGENT! Mor oameni zilnic în jurul tau.
Răsunetul. Fii atent la ce s-a întâmplat: ”au înviat şi au stat pe
picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” (Ez.37:10). O vale cu
oase moarte devine o oștire invincibilă. Învierea din morți nu poate să
rămână ascunsă. Lazăr și fiica lui Iair ca și fiul văduvei din Nain au
devenit eroi. Învierea Domnului Isus rămâne capul de afiș al cărui răsunet
și ecou nu se stinge nici după mii de ani. A atins pământul întreg și Cerul
întreg. Vestea aceasta se răspândește încă. Bazat pe ceea ce s-a întâmplat
în valea cu oase înțelegem cuvântul Stăpânului pentru toți ce morți în
păcat: ”Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi.” (Ez.37:14). Ce mesaj
extraordinar! Câtă pace și speranță aduce el. ”Veți trăi” spune Domnul
vieții. Asta trebuie să proclame și urmașii Celui Viu! Suntem înconjurați
din toate părțile de morți în păcat care trebuie salvați. Cineva trebuie
să-i trezească. La Golgota viața a biruit moartea iar răsunetul acestui
eveniment continuă și astăzi. Fiul lui Dumnezeu ne atenționează că: ”vine
ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui
Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta, vor învia.” (Ioan 5:25). Morți care aud
mesajul salvării și sunt regenerați. Acum umblă și vorbesc despre salvarea
și Salvatorul lor. Fac să răsune acest lucru deoarece Cel Viu le-a dat
porunca și puterea să o facă. Preocuparea lor este să amplifice mesajul
învierii pentru ca să beneficieze cât mai mulți și să fie salvați din moarte
și chin veșnic. Dar nu uitați și de răsunetul final al existenței noastre de
pocăiți: ”când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum
este. (1Ioan 3:2). Într-o națiune apostată și fără viață a fost nevoie de un
singur om care să se lase abandonat în Dumnezeu ca să împlinească planul Său
pentru trezirea și salvarea poporului. Ezechiel a spus prezent, trăind și
slujind la nivel de excelență pentru Stapânul Lui. Astăzi e rândul tău.
Dumnezeu are nevoie de tine și se uită în dreptul tău, așteptând un răspuns.
Poetul scrie: ”Roagă-te fără-ncetare / Așteptînd pe Domnul tău. / În curând
El vine-n slavă / Să ne ia la tronul Său.” (C.Ev. #606). M-aș bucura ca în
sinceritate să stai înaintea Lui, iar decizia care o vei lua să penetreze
până și inima de tată a lui Dumnezeu. Apoi slujirea ta să fie cu impact în
inimile a cât mai mulți semeni ai tăi astfel încât valea cu oase să devină o
vale plină de viață care să-L onoreze numai pe El.
RUGĂCIUNE
“Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să
învie!” (Ex.37:9)
Sursă articol:
http://www.baptist-tm.ro/trezirea-din-valea-cu-oase/
[ Înapoi ] [ Înainte ]
[
sus ] |
 |

Abonare gratuita! |
Foloseste formularul de mai sus
pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email.
Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si
abonarea este absolut Gratuita! |
DE CITIT!!!! |
|
|
 |