Placenta unde se dezvolta pacatul este inima omului. Acolo, intr-un loc ascuns al inimii tale, se concepe, se dezvolta si se naste pacatul. Asa s-a nascut primul pacat si asa se nasc toate, in inima omului. Nu degeaba a spus Hristos: “Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Nasterea pacatului in inima este un fenomen greu se explicat. Daca putem explica, cat de cat, nasterea pacatului in inima noastra – avem o natura pacatoasa, mostenim anumite tipare de comportament, avem, probabil, gene ale pacatului si, bineinteles, diavolul ne ispiteste non-stop, deci el este vinovatul moral – ne este mult mai greu sa explicam cum s-a nascut pacatul initial, pacatul lui Lucifer.

Aceasta nastere a pacatului initial se pare ca l-a uimit pana si pe Dumnezeu: “Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor!” (Isaia 14:12) E uimirea unei persoane care constata ca cel pe care-l iubeste are alte ganduri, alte aspiratii, total straine de relatia in care este implicat. Este uimirea unui Tata – ingerii sunt numiti uneori “fiii lui Dumnezeu” (vezi Iov 2:1) – care constata ca cel mai mare uzurpator este propriul lui copil, cel caruia i-a dat stralucire si frumusete desavarsita. (Ezechel 28:12).

Închipuiții ,,apostoli“ ai zilelor noastre

de Daniel Branzei

La Bethel, ne-a vizitat o vreme un nou venit care mormăia mereu în timpul predicilor. Frații mi-au cerut să stau de vorbă cu el. L-am oprit la urmă și l-am întrebat ce-l doare. Mi-a răspuns că toate bisericile și toți creștinii suferă din caza înregimentării în secte și fragmente dogmatice. L-am întrebat cum ar dori să fie altfel. Mi-a spus limpede și clar. ,,Bisericile suferă pentru că sunt conduse de ,,păstori“, numire imposibil de găsit în vocabularul Domnului Isus. Ei le fac așa cum sunt ca să-și justifice poziția și salariul“.

Nu m-am supărat, ci am vrut să văd până unde merge el cu mintuța lui tulbure. ,,Și cine credeți că sunt cei chemați să conducă și călăuzească azi bisericile?“

de Gabriel Liiceanu

Stimate domnule Daniel Dăianu,

Vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul apărut în HotNews despre veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă instanță pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din „suplimentarea cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea! într-un interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF, afirmați că „veniturile unor executivi din fostele entități erau de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum sunt?

Mi-am zis însă că, înainte de a formula orice judecată, corect ar fi să mă documentez. Și, iată, timp de vreo două zile, am bătut în lung și-n lat internetul, am citit statutele și rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informațiile privitoare la salariile din România puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică, apoi am comparat activitatea instituției dumneavoastră de supraveghere și control cu activitatea instituțiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franța.

Atenție ! Invazia ne-îngerilor de lumină !

de Daniel Branzei

În urma republicării pe blog a materialului video despre preoții ortodocși convertiți (http://moldovacrestina.md/video/actual-preoti-ortodocsi-convertiti-romania.html), am primit pe adresa mea un material otrăvit și periculos de politicos. Vi-l afișez pentru că a fost trimis la un număr foarte mare de persoane și vă invit să citiți comentariul meu care-i urmează.

++++++++

From: Gabriel Baicu <bisericaspiritualaunica@yahoo.com>
Subject: Re: Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti-Interviu

D-le Cristi Florea

Am urmărit cu atenție materialul video pe care mi l-ați transmis și aș avea, referitor la el, următoarele observații:

Așa cum dvs. ați fost și sunteți nemulțumit de Ortodoxie, tot așa eu am devenit nemulțumit de Neo-protestantism. Absolutizarea oricăreia dintre doctrine, fie a doctrinei Ortodoxe, fie a doctrinei Baptiste sau a oricărei alte doctrine Neo-protestante ne duce exact în același loc. La prima vedere, doctrina Baptistă pare a fi mai aproape de învățăturile Bibliei, dar de fapt, nu este așa. Discuțiile privitoare la botezul în apă, al copiilor sau al maturilor au fost neîntrerupte, în istoria Creștinismului și există argumente pertinente și de o parte și de alta, a acestei dezbateri. În realitate, nu ar trebui să alegem ori una ori cealaltă, ci ar trebui să vedem că este vorba de un aspect periferic și că ambele variante sunt la fel de acceptabile.   Textul pe care l-ați citat din evanghelia după Marcu, cap. 16; versetele 15-20, este un text care nu există în cele mai vechi manuscrise ale N.T., ci el a fost adăugat ulterior de scribii care au copiat aceste texte. De altfel, după cum se știe, nu mai există originalele textelor N.T., ci numai copii ale acestora. Din acest motiv, în foarte multe traduceri mai recente ale Bibliei acest text, Marcu 16; 15-20, este trecut în paranteze. În Biblia Cornilescu nu avem acest lucru, deoarece în vremea când aceasta a apărut nu existau cercetările biblice aprofundate, cele care există astăzi. Între timp, studiul N.T. a fost aprofundat și s-a ajuns la noi rezultate. Este, oricum puțin probabil ca Isus (Iisus) să fi spus că cei credincioși pot să ia în mână șerpi veninoși și că aceasta nu îi va vătăma, căci El, în altă parte a spus că nu trebuie să îl ispitim pe Dumnezeu, prin a îi încerca puterea. Toată discuția despre acest aspect o găsiți pe situl www.bisericaspiritualaunica.com, articolul intitulat ”botezul în apă.”

de Daniel Branzei

Pe la începutul secolului XX, câțiva făcători de ciubere au trecut din Ungaria în România de vest și colindau satele vânzându-și meseria. Oamenii erau obișnuiți cu asemenea meseriași itineranți. Găzdoaiele le pregăteau de cu dimineață mahorcă, palincă și o bunată de clisă împreună cu mâncarea. Meseriașii erau oameni vrednici și cinstiți. Și-au făcut repede un nume bun și erau chemați din casă în casă. Ciudat însă, oamenii aceștia care veniseră într-o ,,țară de creștini“ nu erau la fel ca toată lumea. Deși mulțumeau ca să nu supere pe nimeni, făcătorii de ciubere veniți de peste graniță refuzat politicoși tutunul și beutura. Mâncau liniștiți, nu înainte însă de a se ruga ,,Ălui de sus“. Iar apoi, minune, cât le mai ține  pauza se așezau și cântau împreună cu suflet niscaiva ,,cântări religioase“. Oamenii i-au întrebat de rostul lor și meseriașii cu nume bun le-au vorbit despre Domnul Isus Christos și despre pocăință … Și așa s-a lățit prima mare identificare a lor: oamenii i-au poreclit repede și cam într-o dungă ,,pocăiții“. Ei nu erau însă doar pocăiți, ci și oameni care își luaseră credința în serios, oameni care trecuseră prin pocăință spre credința cea adevărată și vie. O trăiau peste tot pe unde ajungeau cu smerenie, cu sfială, dar și cu o mare învârtoșare. Erau oameni tare hotărâți și nimic nu i-ar fi putut îndupleca să se poarte și ei ca toată lumea creștină din România …

Un alt pericol în crearea de crezuri este să confundăm coaja cu miezul, forma cu viața. Crezuri create cu măiestrie în momentele cele mai fierbinți ale vieții spirituale pot rămâne în existență dar focul să se stingă. În acest caz, crezul fără viață spirituală se transformă în lanț care ne subjugă în loc să fie ca aripile care dau avânt sufletului. Singurul remediu, în acest caz, este să ne întoarcem din nou la Cristos ca să aprindem din nou flacăra vieții spirituale. Crezurile sunt folositoare doar atât timp cât sunt o expresie normală a vieții, și sunt folosite ca mijloace de propagare a vieții. Nu este deloc un act religios sau spiritual să susții un crez doar ca adevăr intelectual. În Noul Testament nu găsim așa ceva, și decât să cădem în intelectualism sec menținând un crez mort, este mai bine să ne întoarcem din nou la Noul Testament. Pericolul să apară un astfel de intelectualism sec, sau ca unii așa-numiți „campioni ai credinței” să folosească crezul ca pe un bici cu care să mențină pe ceilalți în mod forțat în formație este atât de mare încât unii baptiști au decis să-și exercite libertatea renunțând la orice crez formal, sau să respingă toate crezurile, și să se întoarcă mereu și mereu doar la Scriptură în materie de doctrină. În acest caz, din nou, este dreptul lor în Cristos să ia această poziție. Cu toate acestea, crezurile au o funcție valoroasă în a ne conduce pe toți către unitate de credință și practică, atâta timp cât nu le purtăm doar ca pe niște măști ale unei religii moarte și nu le folosim ca să biciuim pe alții cu ele; atâta timp cât nu pun piedică vieții și creșterii – pe scurt, crezurile au scopul de a ajuta nu de a împiedeca. Un crez este ca o scară. Pe ea te poți urca pentru a avea o vedere panoramică și a fi într-o atmosferă spirituală mai înaltă, dar tot pe ea te poți și coborî la nivelul de jos al unei ortodoxii moarte.