Placenta
unde se dezvolta pacatul este inima omului. Acolo, intr-un loc
ascuns al inimii tale, se concepe, se dezvolta si se naste pacatul.
Asa s-a nascut primul pacat si asa se nasc toate, in inima omului.
Nu degeaba a spus Hristos: “Ferice de cei cu inima curata, caci ei
vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).
Nasterea pacatului in inima este un fenomen greu se explicat. Daca
putem explica, cat de cat, nasterea pacatului in inima noastra –
avem o natura pacatoasa, mostenim anumite tipare de comportament,
avem, probabil, gene ale pacatului si, bineinteles, diavolul ne
ispiteste non-stop, deci el este vinovatul moral – ne este mult mai
greu sa explicam cum s-a nascut pacatul initial, pacatul lui
Lucifer.
Aceasta nastere a pacatului initial se
pare ca l-a uimit pana si pe Dumnezeu: “Cum ai cazut din cer,
Luceafar stralucitor, fiu al zorilor!” (Isaia 14:12) E uimirea unei
persoane care constata ca cel pe care-l iubeste are alte ganduri,
alte aspiratii, total straine de relatia in care este implicat. Este
uimirea unui Tata – ingerii sunt numiti uneori “fiii lui Dumnezeu” (vezi
Iov 2:1) – care constata ca cel mai mare uzurpator este propriul lui
copil, cel caruia i-a dat stralucire
si frumusete desavarsita. (Ezechel
28:12).
de
Daniel Branzei
La Bethel, ne-a vizitat o vreme un nou venit care
mormăia mereu în timpul predicilor. Frații mi-au cerut să stau de
vorbă cu el. L-am oprit la urmă și l-am întrebat ce-l doare. Mi-a
răspuns că toate bisericile și toți creștinii suferă din caza
înregimentării în secte și fragmente dogmatice. L-am întrebat cum ar
dori să fie altfel. Mi-a spus limpede și clar. ,,Bisericile suferă
pentru că sunt conduse de ,,păstori“, numire imposibil de găsit în
vocabularul Domnului Isus. Ei le fac așa cum sunt ca să-și justifice
poziția și salariul“.
Nu m-am supărat, ci am vrut să văd până unde merge el
cu mintuța lui tulbure. ,,Și cine credeți că sunt cei chemați să
conducă și călăuzească azi bisericile?“
de Gabriel Liiceanu
Stimate domnule Daniel Dăianu,
Vă scriu dumneavoastră pentru
că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc
și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest
la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul
apărut în HotNews despre
veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările
dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă
instanță pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea
salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al
zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72,000 de euro sau 68,000
de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din „suplimentarea
cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea! într-un
interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF,
afirmați că „veniturile unor executivi din fostele entități erau
de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum
sunt?
Mi-am zis însă că, înainte de a formula orice
judecată, corect ar fi să mă documentez. Și, iată, timp de vreo două
zile, am bătut în lung și-n lat internetul, am citit statutele și
rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informațiile
privitoare la salariile din România puse la dispoziție de Institutul
Național de Statistică, apoi am comparat activitatea instituției
dumneavoastră de supraveghere și control cu activitatea
instituțiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franța.
de Daniel Branzei
În urma republicării pe blog a
materialului video despre preoții ortodocși convertiți (http://moldovacrestina.md/video/actual-preoti-ortodocsi-convertiti-romania.html),
am primit pe adresa mea un material otrăvit și periculos de
politicos. Vi-l afișez pentru că a fost trimis la un număr foarte
mare de persoane și vă invit să citiți comentariul meu care-i
urmează.

++++++++
From: Gabriel Baicu <bisericaspiritualaunica@yahoo.com>
Subject: Re: Asociatia Internationala a Preotilor
Convertiti-Interviu
D-le Cristi Florea
Am urmărit cu atenție materialul video pe care mi l-ați transmis și
aș avea, referitor la el, următoarele observații:
Așa cum dvs. ați fost și sunteți
nemulțumit de Ortodoxie, tot așa eu am devenit nemulțumit de Neo-protestantism.
Absolutizarea oricăreia dintre doctrine, fie a doctrinei Ortodoxe,
fie a doctrinei Baptiste sau a oricărei alte doctrine Neo-protestante
ne duce exact în același loc. La prima vedere, doctrina Baptistă
pare a fi mai aproape de învățăturile Bibliei, dar de fapt, nu este
așa. Discuțiile privitoare la botezul în apă, al copiilor sau al
maturilor au fost neîntrerupte, în istoria Creștinismului și există
argumente pertinente și de o parte și de alta, a acestei dezbateri.
În realitate, nu ar trebui să alegem ori
una ori cealaltă, ci ar trebui să vedem că este vorba de un aspect
periferic și că ambele variante sunt la fel de acceptabile. Textul
pe care l-ați citat din evanghelia după Marcu, cap. 16; versetele
15-20, este un text care nu există în cele mai vechi manuscrise ale
N.T., ci el a fost adăugat ulterior de scribii care au copiat aceste
texte. De altfel, după cum se știe, nu mai există originalele
textelor N.T., ci numai copii ale acestora. Din acest motiv, în
foarte multe traduceri mai recente ale Bibliei acest text, Marcu 16;
15-20, este trecut în paranteze. În Biblia Cornilescu nu avem acest
lucru, deoarece în vremea când aceasta a apărut nu existau
cercetările biblice aprofundate, cele care există astăzi. Între timp,
studiul N.T. a fost aprofundat și s-a ajuns la noi rezultate. Este,
oricum puțin probabil ca Isus (Iisus) să fi spus că cei credincioși
pot să ia în mână șerpi veninoși și că aceasta nu îi va vătăma, căci
El, în altă parte a spus că nu trebuie să îl ispitim pe Dumnezeu,
prin a îi încerca puterea. Toată discuția despre acest aspect o
găsiți pe situl www.bisericaspiritualaunica.com, articolul intitulat
”botezul în apă.”

de Daniel Branzei

Pe la începutul secolului XX,
câțiva făcători de ciubere au trecut din Ungaria în România de vest
și colindau satele vânzându-și meseria. Oamenii erau obișnuiți cu
asemenea meseriași itineranți. Găzdoaiele le pregăteau de cu
dimineață mahorcă, palincă și o bunată de clisă împreună cu mâncarea.
Meseriașii erau oameni vrednici și cinstiți. Și-au făcut repede un
nume bun și erau chemați din casă în casă. Ciudat însă, oamenii
aceștia care veniseră într-o ,,țară de creștini“ nu erau la fel ca
toată lumea. Deși mulțumeau ca să nu supere pe nimeni, făcătorii de
ciubere veniți de peste graniță refuzat politicoși tutunul și
beutura. Mâncau liniștiți, nu înainte însă de a se ruga ,,Ălui de
sus“. Iar apoi, minune, cât le mai ține pauza se așezau și cântau
împreună cu suflet niscaiva ,,cântări religioase“. Oamenii i-au
întrebat de rostul lor și meseriașii cu nume bun le-au vorbit despre
Domnul Isus Christos și despre pocăință … Și așa s-a lățit prima
mare identificare a lor: oamenii i-au poreclit repede și cam într-o
dungă ,,pocăiții“. Ei nu erau însă doar pocăiți, ci și oameni care
își luaseră credința în serios, oameni care trecuseră prin pocăință
spre credința cea adevărată și vie. O trăiau peste tot pe unde
ajungeau cu smerenie, cu sfială, dar și cu o mare învârtoșare. Erau
oameni tare hotărâți și nimic nu i-ar fi putut îndupleca să se
poarte și ei ca toată lumea creștină din România …

Contururi denominaționale între evanghelicii români
Una din plângerile pe care le-am
auzit adesea pe internet este că baptiștii nu își definesc doctrina,
mai ales cu privire la Duhul Sfânt, când este vorba de raportul cu
penticostalii, dar și în alte privințe. În această postare vreau să
specific că baptismul prin definiție presupune o anumită diversitate
inerentă în însăși faptul că la baptiști fiecare credincios este
chemat să se angajeze în studiul Scripturii în ascultare de
Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că fiecare este corect sau matur
doctrinar, ci că toți ne găsim pe cale, ca să zic așa, și atunci
neapărat trebuie să existe spațiu pentru creștere și o anumită
diversitate. În concepție baptistă Biserica nu este un conglomerat
înregimentat ideologic sau strict doctrinar ci un trup spiritual.
Crezurile la baptiști sunt mijloace de creștere nu de îngrădire.
Sau, mai frumos spus de E.Y. Mullins:
Un alt pericol în
crearea de crezuri este să confundăm coaja cu miezul, forma cu
viața. Crezuri create cu măiestrie în momentele cele mai fierbinți
ale vieții spirituale pot rămâne în existență dar focul să se
stingă. În acest caz, crezul fără viață spirituală se transformă în
lanț care ne subjugă în loc să fie ca aripile care dau avânt
sufletului. Singurul remediu, în acest caz, este să ne întoarcem din
nou la Cristos ca să aprindem din nou flacăra vieții spirituale.
Crezurile sunt folositoare doar atât timp cât sunt o expresie
normală a vieții, și sunt folosite ca mijloace de propagare a
vieții. Nu este deloc un act religios sau spiritual să susții un
crez doar ca adevăr intelectual. În Noul Testament nu găsim așa
ceva, și decât să cădem în intelectualism sec menținând un crez
mort, este mai bine să ne întoarcem din nou la Noul Testament.
Pericolul să apară un astfel de intelectualism sec, sau ca unii
așa-numiți „campioni ai credinței” să folosească crezul ca pe un
bici cu care să mențină pe ceilalți în mod forțat în formație este
atât de mare încât unii baptiști au decis să-și exercite libertatea
renunțând la orice crez formal, sau să respingă toate crezurile, și
să se întoarcă mereu și mereu doar la Scriptură în materie de
doctrină. În acest caz, din nou, este dreptul lor în Cristos să ia
această poziție. Cu toate acestea, crezurile au o funcție valoroasă
în a ne conduce pe toți către unitate de credință și practică, atâta
timp cât nu le purtăm doar ca pe niște măști ale unei religii moarte
și nu le folosim ca să biciuim pe alții cu ele; atâta timp cât nu
pun piedică vieții și creșterii – pe scurt, crezurile au scopul de a
ajuta nu de a împiedeca. Un crez este ca o scară. Pe ea te poți urca
pentru a avea o vedere panoramică și a fi într-o atmosferă
spirituală mai înaltă, dar tot pe ea te poți și coborî la nivelul de
jos al unei ortodoxii moarte.

Nota: Cititi continuarea articolelor
prin a face click pe titlul albastru al acestora.
sus