Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Pastorala
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Discutii Forum
Istorie
Pastorala
Articole
Proiectul Betania
Arta Crestina
Stiri
Posta Redactiei

 

 


Pagina Pastorală

 

 

Cum să interpretăm Biblia

De Michael Gowens

 

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

 

Recent am stat în camera de aşteptare pentru vizite a unui spital împreună cu o familie a cărei fiică era bolnavă. Totuşi, aceasta nu era o vizită obişnuită, pentru că fiica de vârstă mijlocie a familiei era surdă. Un număr dintre prietenii ei, care erau de asemenea surzi, stăteau în jurul camerei şi am stat şi eu vrăjit în timp ce îi priveam cum comunică prin limbajul semnelor. Am simţit ceva din frustrarea oamenilor surzi pe care trebuie să o simtă trăind într-o lume fără sunet în timp ce îi vedeam cum conversează cu mâinile lor şi am realizat că eu nu puteam nici auzi şi nici înţelege limba lor. Pentru că noi vorbim limbi diferite tot ceea ce puteam face era să ne holbăm şi să zâmbim unii spre alţii. O mare barieră numită „sunet” împiedica comunicarea şi înţelegerea. Din fericire, o domnişoară numită Bonnie era prezenta care poseda deopotrivă simţul auzului şi capacitatea de a conversa în limbajul semnelor. Abilitatea sa de a face un pod peste spaţiul gol dintre cele două lumi ale noastre ne permitea să comunicăm în mod liber şi să ne înţelegem unul pe altul. Bonnie făcea semne şi vorbea simultan, interpretând cuvintele liniştii în cuvintele sunetului, şi invers. Eram intrigat (de a spune cel puţin) de experienţă, stimulat de interacţiunea, şi mulţumitor pentru oportunitatea de a sluji prin Bonnie. Am plecat de la spital în acea zi cu o nouă apreciere pentru rolul pe care interpretul îl joacă în conectarea a două lumi care altfel ar rămâne separate. Experienţa studiului Bibliei nu este mai neverosimilă decât experienţa mea din camera de spital din acea zi. Pentru majoritatea oamenilor, păşirea în lumea Scripturii este comparabilă cu vizitarea unei ţări străine. Oamenii lumii Bibliei vorbesc o limbă diferită, practică obiceiuri străine, poartă haine excentrice, şi se exprimă în feluri neobişnuite. Este foarte interesant să citim despre vite şi unicorni, mitre şi sceptre, efe şi omeri, ce ar putea însemna toate aceste lucruri pentru cineva care trăieşte în lumea vestică la încheierea secolului al douăzecilea? Ce era un cuptor fumegând şi o lampă arzătoare? Sau o trestie frântă şi un muc care fumegă? Ce este o „porţiune,” un „sorţ,” un „lighean de bronz,” şi un „heruvim?” Ce înseamnă să „stăm la poartă” sau să „aruncăm sorţul?” În mod evident, lumea Bibliei era diferită din punct de vedere cultural şi lingvistic de cea a noastră.

 

Sunt convins că pentru acest motiv, mulţi oameni se simt pierduţi când păşesc în lumea Scripturii. Experienţa este înrudită cu vizitarea unei ţări străine. Simţul intrigii faţă de noutatea experienţei este curând înlocuită de un simţ al frustrării faţă de ne familiaritatea mediului. De aceea, Biblia pare a fi îndepărtată şi separată de lumea contemporană.

 

Interpretarea Scripturii este în mod esenţial o chestiune de a traversa acest spaţiu gol adânc cultural şi lingvistic dintre lumea antică şi cea contemporană. Acest proces implică punerea a trei întrebări: (1) Ce spune textul? (2) Ce înseamnă el? (3) Cum se aplică el la mine? Prin implicaţie, Neemia 8:8 rezumă această abordare în trei etape a interpretării Bibliei: „Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu (Ce spune ea?), şi-i arătau înţelesul (Ce înseamnă ea?), ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră (Cum se aplică ea?).” Deci, provocarea pe care o întâmpină fiecare interpret al Scripturii este să facă un pod peste golul de înţelegere prin credincioşia deopotrivă faţă de lumea antică şi sensibilitatea faţă de lumea contemporană astfel că Cuvântul lui Dumnezeu este mânuit cu acurateţe şi cu relevanţă.

 

În al doilea rând, Timotei 2:15 este precedentul Noului Testament pentru ştiinţa interpretării Bibliei (numită hermeneutică). Fraza „împărţind drept cuvântul adevărului” înseamnă literal „a tăia drept.” Probabil Pavel, un corturar prin profesie, a tras imaginea tăierii drepte din meseria sa. Cei care făceau corturi, aşa cum o persoană care coase în zilele noastre moderne, urma un tipar specific în facerea unui cort. Majoritatea corturilor era făcute din piei de animale. Pentru ca bucăţile de piele să se potrivească împreună potrivit tiparului, corturarul trebuia să taie drept. În acelaşi fel, într-o încercare de a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, interpretul trebuie să taie drept, potrivind versetele şi gândurile care merg împreună, făcând distincţii între diferite aspecte ale unui subiect, şi căutând să găsim un nivel de consistenţă care face Biblia mai degrabă armonioasă decât auto-contradicţie. A face o tăietură dreaptă în interpretarea Bibliei, mai mult, interpretul trebuie să abordeze fiecare Scriptură cu anumite convingeri despre Biblie pe care el vrea să le înţeleagă. Aceste convingeri, sau presupuneri, stabilesc un cadru în care Scriptura trebuie să fie interpretată. Ele sunt de bază şi fundamentale pentru disciplina hermeneuticii. Nu este o exagerare a spune că multe controverse cu privire la înţelesul Scripturii pot fi urmărite înapoi spre un eşec de a fi compatibile cu aceşti parametrii de bază şi linii directoare în care trebuie să fie interpretată Biblia. Există şase parametri.

 

Convingerile pe care le aducem în procesul interpretării

 

(1) Inspiraţia Scripturii – 2 Timotei 3:16 spune, „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.” Inspiraţia înseamnă „Dumnezeu a suflat.” Atunci, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Faimoasa frază a lui Augustin este, „Ce spune Scriptura, spune Dumnezeu.” Biblia este revelaţia de sine a lui Dumnezeu (nu doar opinia omului despre Dumnezeu, ci propria revelaţie a lui Dumnezeu despre Sine) şi inspiraţia este procesul prin care Dumnezeu s-a făcut cunoscut pe Sine vorbind prin autorii Bibliei. Aceşti oameni au vorbit (şi au scris) aşa cum au fost „mişcaţi [duşi de-a lungul] de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20). Astfel, Biblia este, într-un sens foarte real, Cuvântul lui Dumnezeu.

 

(2) Infailibilitatea Scripturii – Deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, şi de vreme ce ea revelează un Dumnezeu perfect care nu poate greşi (Deuteronom 32:4), atunci ea este adevărată în mod suprem. Inspiraţia presupune infailibilitatea. Interpretul se poate încrede în precizia istoriei Bibliei, cât şi în infailibilitatea fiecărui cuvânt. Biblia este adevărul. Această convingere este indispensabilă pentru interpretul Scripturii. Dacă ne apropiem de Biblie cu o convingere a infailibilităţii ei, nu vom presupune încercarea de a o cenzura sau de a o corecta. Nici interpretul nu va pune Scriptura împotriva ei şi să încerce să descopere discrepanţele.

 

(3) Autoritatea Scripturii – Deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, ea vorbeşte cu o autoritate ultimă şi absolută. Sarcina interpreţilor nu este să se îndoiască de validitatea pretenţiilor Scripturii, ci cum să se plece în supunere faţă de autoritatea Bibliei. Ea este regula finală pentru credinţă şi viaţă. Eşecul de a aborda Biblia cu o convingere cu privire la autoritatea sa este responsabil pentru aberaţiile de interpretare cum ar fi tendinţa (comună Carismaticilor) de a face experienţa testul ultim al adevărului şi anomalia (comună sectelor) de a produce literatură extra-Biblică ca un supliment necesar revelaţiei Bibliei. Individul care vine la Biblie cu o convingere cu privire la autoritatea sa ultimă nu poate pur şi simplu să evite pasaje care sunt ne apetisante pentru el, sau care sunt inconsecvente cu poziţia sa teologică particulară. Autoritatea Scripturii îl forţează pe interpret să abordeze fiecare verset în mod cinstit şi să caute să îl interpreteze în mod corect, în ciuda a cât de ne popular sau neplăcut este acesta. De exemplu, am auzit oameni care încearcă să evite învăţătura Noului Testament cu privire la rolul femeii în biserică. Pavel afirmă clar în 1 Timotei 2:9-15 şi 1 Corinteni 14:34 că femeia nu trebuie să ocupe o poziţie de învăţător în biserica locală. În analiza finală, o persoană care încearcă să respingă învăţătura lui Pavel (pentru orice motiv) prin interpretarea versetelor în termenii atitudinilor moderne, demonstrează prin simpla încercare de a evita un limbaj atât de clar o luptă personală cu autoritatea Scripturii.

 

(4) Unitatea Scripturii – O altă presupunere pe care o aduce interpretul la Biblie este o convingere cu privire la unitatea Scripturii. Biblia nu este o enciclopedie, construită pentru a da o mică informaţie despre o varietate de subiecte. Ea are un mesaj fundamental de la început la sfârşit – drama răscumpărării. Toată Biblia construieşte în jurul acestei teme, în părţile şi faţetele ei variate. Această convingere îl obligă pe interpret să sintetizeze Scriptura cu ea însăşi şi să încerce să descopere calea prin care două versete ale Bibliei se armonizează.

 

(5) Claritatea Scripturii – Psalmul 19:8 spune „...poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.” Curate înseamnă clare şi transparente. Scriptura este limpede. Ea este clară, simplă, evidentă şi inteligibilă, nu ambiguă şi obscură. Da, este adevărat că textul inspirat este un text parţial închis; de aici, el are nevoie să fie deschis (Neemia 8:8). Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a dat pastori şi învăţători bisericii Sale. Famenul Etiopian chiar a recunoscut nevoia sa de învăţătură dacă ar fi să ajungă la înţelegere: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte 8:30-31). Dar Scriptura este clară în înţelesul ei central. Eşecul de a recunoaşte claritatea Scripturii conduce la anomaliile spiritualizării şi a alegorizării Cuvântului lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să „citim printre rânduri” sau să căutăm sensuri ascunse în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne gândim că cuvintele sunt coduri secrete sau simboluri esoterice care reprezintă anumite idei mitice sau fanteziste. Cu riscul de a fi simplistă, Scriptura înseamnă ceea ce spune şi spune ceea ce înseamnă.

 

(6) Scopul practic al Scripturii – Scriptura este destinată pentru a fi aplicată la viaţă. Ea nu este îndepărtată şi deosebită de viaţă. De exemplu, cartea Estera nu este destinată pe a ne învăţa istoria persană, ci realitatea providenţei lui Dumnezeu în vieţile oameni obişnuiţi şi comuni. Eşecul de a înţelege scopul practic al Scripturii transformă disciplina interpretării Bibliei într-un exerciţiu strict academic. Scriptura este întotdeauna contemporană şi relevantă pentru viaţă. Cu aceste presupuneri, credinciosul este gata acum să interpreteze Cuvântul lui Dumnezeu. Există cinci principii fundamentale implicate în interpretarea adecvată a Bibliei.

 

Principii de interpretare

 

(1) Interpretează organic. Vezi versetul, pasajul, sau conceptul în termenii întregului. Aceasta este cea mai fundamentală regulă a interpretării. Acest principiu, cunoscut ca „principiul sintezei” sau „analogia credinţei,” este cel mai bine exprimat prin ideea că „Scriptura interpretează Scriptura.” Biblia este un întreg organic şi mesajul ei într-o parte nu este contradictoriu cu mesajul ei din altă parte. Deci, pentru a înţelege înţelesul oricărui verset, o persoană trebuie să înceapă privind acel verset în termenii contextului său imediat. O examinare a contextului este crucială pentru interpretarea adecvată a unui verset particular. De fapt, evaluarea contextuală este cel mai important principiu în interpretarea Bibliei. De exemplu, Evrei 10:26 spune, „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate.” Ce înseamnă acest verset? Evident, el înseamnă că orice păcat voit după convertire are consecinţe extreme în viaţa credinciosului. Dar în context, este specificat păcatul voit. Ce este el? Este păcatul părăsirii adunării locale (versetul 25): „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia...” Interpretul ar trebui să fie atent cu privire la o greşeală hermeneutică comună cunoscută ca „transferul semantic.” Când înţelesul unui cuvânt într-un context este luat şi introdus într-un context diferit fără a re-estima din nou noul context, a avut loc un transfer semantic. De exemplu, verbul „a mântui” din Efeseni 2:8 se referă la mântuirea de păcat în sensul teologic fundamental. Totuşi, dacă acea definiţie este introdusă în alt verset, de exemplu, 1 Timotei 2:15 („Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii...”), apare o contradicţie între cele două versete, pentru că Efeseni 2:8 învaţă că mântuirea este prin har şi 1 Timotei 2:15 învaţă că mântuirea este în procesul creşterii. Oare 1 Timotei 2 se referă la acelaşi fel de mântuire ca Efeseni 2? Evident că nu. Mântuirea din 1 Timotei 2:15 trebuie să fie interpretată în termenii contextului său imediat. Fiţi în special atenţi când studiaţi după subiect sau temă ca să nu luaţi texte doveditoare din contextul lor respectiv. În al doilea rând, versetul nu trebuie să fie interpretat doar în termenii contextului lui imediat, ci el trebuie să fie de asemenea sintetizat cu învăţătura totală a cărţii în care apare el. Înţelesul său trebuie să fie determinat în lumina cursului de gândire al cărţii. În al treilea rând, versetul trebuie să fie considerat în termenii mesajului Bibliei ca un întreg, permiţând doctrinei fundamentale să stabilească parametrii pentru înţelesul unui text. O regulă bună practică este să interpretăm pasajele neclare în lumina adevărurilor clare, neîndoielnice. De exemplu, Ioan 14:28 spune, „Tatăl Meu este mai mare decât Mine.” Înseamnă aceasta că Fiul era personal subordonat şi inferior Tatălui? Afirmaţia nu poate să însemne aceasta. Cum pot să ştiu? Prin virtutea altor referinţe numeroase la egalitatea personală a Fiului şi unitatea cu Tatăl (Ioan 10:30; Ioan 5:18; Filipeni 2:6; 1 Ioan 5:7; etc.) Deci orice ar însemna Ioan 14:28, acel unic verset nu anulează dovada decisivă a Scripturii cu privire la Divinitatea lui Hristos. Pasajul neclar trebuie să fie interpretat în termenii adevărului umbrelă mai clar.

 

(2) Interpretează Literal – Caută înţelesul scriitorului uman interpretând potrivit celui mai evident înţeles. Prin literal, nu înţeleg că interpretul ar trebui să neglijeze formele literare, figurile de stil, sau stilul literar. Scriptura foloseşte similitudini, metafore, hiperbole, sinecdote şi alte forme de imagini bogate pentru a romantiza, ilustra şi accentua adevărul. Prin literal, eu înţeleg că un verset trebuie să fie interpretat în concordanţă cu sensul său cel mai evident. „Un text înseamnă ceea ce a înţeles autorul său, nu ceea ce cred cititorii săi că înseamnă,” a scris A. B. Hirsch în Validitatea în interpretare. Aceasta este adevărat cu privire la orice fel de document, fie istoric, legal, medical, literar sau sacru. De aceea, interpretarea literară implică a te pune în papucii scriitorului şi a pune întrebarea, „Care era gândul scriitorului când a scris aceste cuvinte?” Interpretul trebuie să gândească el însuşi înapoi în mintea autorului şi să caute sensul original al textului. Pentru că Scriptura este clară, ea trebuie să fie interpretată potrivit sensului ei cel mai normal şi mai natural. Prin urmare, interpretarea este o chestiune de exegeză, luarea înţelesului din text, mai degrabă decât eisegeza, citirea înţelesului în textul pe care autorul nu l-a intenţionat niciodată să fie acolo. Interpretul trebuie să îl lase pe autor să spună ceea ce spune acesta şi nu să îl facă să spună ceea ce vrea el să spună.

 

Interpretarea literară este numită metoda „gramatical / istorică” de interpretare. Pentru a interpreta literal, interpretul trebuie mai întâi să studieze gramatica textului. El trebuie să studieze definiţiile cuvintelor şi structura propoziţiilor. El trebuie să observe timpul verbelor, folosirea prepoziţiilor şi punctuaţia propoziţiei. El trebuie să considere pe vorbitor şi audienţa căreia versetul se adresează. În al doilea rând, el trebuie să studieze dimensiunea istorică a textului. El trebuie să înveţe mai presus de cultură, geografie şi decorul cărţii. El trebuie să ştie data aproximativă când a fost scrisă cartea şi circumstanţele care au prilejuit scrierea. O persoană care nu cunoaşte, de exemplu, că Efraim era seminţia principală din Împărăţia de nord a Israelului şi că Samaria era cetatea ei capitală, va fi foarte confuz în profeţia lui Osea când Dumnezeu spune lucruri precum „Efraim s-a lipit de idoli” şi „Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descopere nelegiuirea lui Efraim” (Osea 4:17; 7:1). Din punct de vedere istoric, Curtea Supremă a fost creată ca un corp de interpretare. Scopul ei era să interpreteze Constituţia Statelor Unite şi să aplice acea interpretare în mod juridic. Pentru a interpreta Constituţia, Curtea a utilizat metoda istorico-gramaticală. Ei au studiat cuvintele acelui document în termenii a ceea ce însemnau acele cuvinte când au fost folosite în vremea când a fost scrisă Constituţia. Totuşi, Oliver Wendell Holmes de la Curtea Supremă de Justiţie a făcut un precedent şi a început să interpreteze Constituţia în termenii atitudinilor moderne. Deoarece alte Curţi de Justiţie au urmat exemplul acesta, în mod gradat Curtea a schimbat un standard absolut pentru unul relativist. Rezultatul? Curtea Supremă a devenit acum un corp mai degrabă legislativ decât unul interpret. Problema reală de acum nu este „Ce spune Constituţia?” ci „Ce vor oamenii?” Este posibil să facem acelaşi lucru cu Scriptura; de aceea, interpretul trebuie să înceapă întotdeauna aici, întrebând, „De fapt ce spune?” El trebuie să refuze să se uite după înţelesuri ascunse şi să citească ideile în text care nu ar fi putut să fie în mintea autorilor. El trebuie să se plece cu umilinţă faţă de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, interpretând Scriptura după standarde normale şi naturale, nu după percepţia sa. Ultima întrebare nu este „Ce îmi spune aceasta mie?” ci „Ce spune aceasta? (punct).”

 

(3) Interpretează Practic – Caută o cale concretă pentru a aplica înţelesul la viată. Ezra „a făcut poporul să înţeleagă citirea.” El a aplicat adevărul la viaţă. El a luat principiile abstracte şi le-a inserat în situaţii de viaţă reale pe care oamenii ar putea să le înţeleagă şi să le aplice în vieţile lor. Cea mai bună cale de a face aceasta este să te întrebi pe tine întrebări. Întreabă, „Ce îmi spune versetul despre Dumnezeu? Despre viaţă şi situaţia umană? Ce îmi spune acesta despre mine şi cum mă provoacă acesta să mă schimb?” Puneţi-vă pe voi înşivă în papucii personajelor Bibliei. Întreabă-te, „Ce lupte interioare trebuie să fi experimentat Avraam când Dumnezeu i-a poruncit să îl jertfească pe fiul său Isaac? Ce lupte aş fi experimentat eu dacă el m-ar fi chemat să îl sacrific pe fiul meu?” Şi, „Ce s-a întâmplat în mintea leproşilor când Isus a atins acel om de neatins? Pot să mă identific eu cu sentimentul său de umilire şi contaminare? De câtă vreme nu l-a mai atins nimeni?” Şi, „Cum au răspuns Evodia şi Sintiche când au stat în biserica din Filipi ascultând epistola lui Pavel care era citită, când dintr-odată cititorul a spus „Îl îndemn pe Evodia şi pe Sintiche să aibă aceeaşi minte în Domnul”? Cum aş fi simţit eu să fiu expus astfel?” 5 Principii de interpretare 1. Scriptura interpretează Scriptura. 2. Un text înseamnă ceea ce autorul său a vrut să spună. 3. Adevărul trebuie să fie aplicat la viaţă. 4. Ascultă de înţelegerea altora. 5. Cere lui Dumnezeu înţelegere.

 

(4) Interpretează în comunitate – Stai pe umerii altora prin consultarea lor în privinţa viziunii lor şi pentru a învăţa din experienţele lor. Întreabă-i pe alţii despre înţelegerea lor. Citeşte scrierile celor care au trăit în timpurile dinainte şi observă poziţia lor cu privire la un verset particular. Interpretarea în comunitate va oferi cel puţin trei beneficii: Primul, ea va lărgi perspectiva ta. Părtăşia Biblică este un efort colectiv de a-l cunoaşte pe Dumnezeu mai bine prin împărtăşirea cunoştinţei, experienţei şi a resurselor pe care Dumnezeu ni le-a dat cu alţii. Este o activitate reciprocă ce implică deopotrivă a da şi a lua. Pavel captează esenţa efectului de lărgire al părtăşiei creştine, darea şi luarea reciprocă, în Romani 1:11-12: „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună şi voi şi eu.” Noi ar trebui nu doar să fim dispuşi să împărtăşim cu alţii lucrurile pe care Dumnezeu ne-a învăţat, ci de asemenea să fim doritori să primim de la alţii lucrurile pe care Dumnezeu i-a învăţat pe ei. El poate să ne înveţe prin ei. Doar în părtăşia bisericii locale cineva va ajunge la o înţelegere deplină a credinţei creştine. Pavel se roagă în Efeseni 3:18 ca credincioşii din Efes „să poată pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” dragostei lui Hristos [accentul îmi aparţine]. În al doilea rând, interpretarea în comunitate sporeşte responsabilitatea. Expunerea punctelor tale de vedere cercetării şi înţelegerii altora produce un fel de cecuri şi balanţe, descurajând interpretările rătăcitoare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Responsabilitatea reciprocă este crucială în toate dimensiunile vieţii bisericii, în special când este vorba de sarcina serioasă a studiului Sfintei Scripturi. În al treilea rând, interpretarea în comunitate oferă stimulare. Nu este nimic precum interacţiunea cu semenii credincioşi pentru a încălzi inimile reci, ascuţirea minţilor tocite şi a înnoi entuziasmul care zăboveşte. Personal, eu am nevoie de o expunere regulată la punctele de vedere ale altora, fie prin casete, cărţi, predici sau dialogul inter-personal cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Perspectiva lor o lărgeşte pe cea a mea şi mă provoacă la un grad mai mare de precizie. Nici o dimensiune a trăirii creştine, incluzând interpretarea Scripturii, nu este un zbor solo.

 

(5) Interpretează rugându-te – Saturează munca grea a exegezei cu o dependenţă umilă faţă de Dumnezeu. În final, dar nu în ultimul rând, roagă-te pentru înţelegere. Doar Duhul Sfânt poate da iluminare. Pavel stabileşte balanţa corectă dintre munca grea şi dependenţa umilă de Dumnezeu în sfatul său către Timotei: „Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.” (2 Timotei 2:7) Uneori când oamenii îmi spun că ei înţeleg foarte puţin din Biblie, îi întreb, „I-ai cerut lui Dumnezeu să te ajute să înţelegi?” Fără îndoială, în mod frecvent noi nu avem pentru că nu cerem. Noi ar trebui să ne rugăm mereu când ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu, spunând cu Psalmistul, „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18). Dumnezeu va auzi acea rugăciune, şi lumina va dispersa întunericul din mintea ta. Cuvântul lui Dumnezeu nu are scopul doar de a fi înţeles. El are menirea şi de a fi împlinit. Principiile subliniate în acest articol nu sunt intenţionate pentru a fi întrebuinţate pentru a transforma studiul Bibliei într-un exerciţiu strict academic, ci pentru a-l stimula pe studentul Scripturii în a creşte în sfinţenie în timp ce el aplică în viaţă lucrurile pe care le învaţă. Mai presus de toate celelalte, disciplina interpretării Bibliei ar trebui să ne conducă pe genunchii noştri în laudă înaintea lui Dumnezeu care ne-a dat resursa de nepreţuit şi inestimabilă şi indescriptibilă a Cuvântului Său. De aceea, Dumnezeu să ne ajute să învăţăm, spre slava numelui Său sfânt.

sus

Ce este nou?

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate