”Maniati-va si nu pacatuiti! Sa nu apuna soarele peste mania voastra.” (Efeseni 4:26)

Dificultatea acestui text rezida in insasi formularea lui. Varianta Cornilescu – ca de altfel si varianta KJV – ne lasa sa intelegem ca putem sa ne maniem, cel putin pana la apusul soarelui, cand problema care a cauzat mania ar trebui sa se rezolve. NIV traduce ”In your anger do not sin” ( In mania ta nu pacatui ) si reda ideea ca daca ne-am maniat – un sentiment interior comun tuturor fiintelor vii – sa nu pacatuim si mai grav deschizandu-ne gura. Cuvintele pe care le vom rosti in mania noastra le vom lua cu greu inapoi.

Este tolerata mania interioara, dar condamnata exteriorizarea ei?

Domnul Isus Hristos ne spune – Matei 5:21 – 22 – ca oricine se manie pe fratele sau este un ucigas, iar cine exteriorizeaza mania, prin cuvinte dispretuitorare si jignitoare va cadea sub pedeapsa focului gheenei. Nu doar ca nu avem voie sa rostim injurii, dar nici sentimentul de manie nejustificata – excludem din ecuatie mania sfanta, indreptata impotriva pacatului si a nedreptatii – nu are ce cauta in inima credinciosului.

Lacrimile apostolului Pavel – o chemare la veghere

de Daniel Branzei

(Vă rog să citiți neapărat și comentariul de la finalul acestui articol. Neapărat! Vă rog frumos.)

Cazul “Adoram Arad si Catch the Fire”(5)

Postul acesta de avertizare apărut pe un blog românesc mi-a aprins dorința de a repeta niște lucruri pe care trebuie să le spunem categoric și cu toată claritatea.

Unii ne-au judecat pentru că judecăm prea aspru derapajele doctrinare ale fratelui Țon Iosif și ale străjerilor. Îi rog să deschidă măcar acum ochii și să vadă că buruienile umplu ogorul, dacă sunt lăsate ,,în pace“. La Arad și probabil și în alte părți, oameni slabi au înghițit gălușca și erezia se răspândește.

Vă invit să plângem împreună cu apostolul Pavel, nu se ne bucurăm, ,,sărbătorind“ astfel de ,,succese“. Orice Evanghelie care ocolește crucea pocăinței, a lepădării de sine și a sfințeniei în viața personală este glasul ademenitoar de  sirenă care atrage corăbiile creștinilor spre stâncile naufragiului. Trebuie să ne legăm la ochi și la urechi ca matrozii lui Ulise, trebuie să ne legăm de catargul corăbiei (în cazul nostru de lemnul crucii) dacă vrem să trecem cu succes prin această încercare teribilă (pentru cei ce nu cunosc ,,pactul lui Ulise, citiți despre el aici).

de Daniel Branzei

„Picioarele, parte de fier și parte de lut“.

După ce am discutat despre identitatea ,,pietrei“ care se desprinde ,,fără ajutorul vreunei mâini omenești“ și face praf chipul de aur, argint, aramă, fier și lut, trebuie să zăbovim puțin „la punctul de impact“. Iată ce ne spune profeția lui Daniel:

,,Tu te uitai la el, şi s-a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul“…

„Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.  Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămînea în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Şi după cum degetele dela picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul“ (Daniel 2:34-35; 40-43).

Daniel ne spune că „Piatra“ va lovi chipul imperiilor mondiale la nivelul picioarelor „parte de fier și parte de lut“ și întregul eșafodaj al autorității umane asupra pământului se va nărui și va dispare din istorie. Ea însă se va întinde pe întregul pământ, va instaura o împărăție eternă și „o va dărui poporului lui Dumnezeu“ (Dan. 7:27).

Picioarele, ,,parte de fier și parte de lut“ (II)

de Daniel Branzei

După ce am discutat despre identitatea ,,pietrei“ care se desprinde ,,fără ajutorul vreunei mâini omenești“ și face praf chipul de aur, argint, aramă, fier și lut, trebuie să zăbovim puțin „la punctul de impact“. Iată ce ne spune profeția lui Daniel:

,,Tu te uitai la el, şi s-a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul“…

de Daniel Branzei

De la suferință la jertfă. Asumarea crucii.

Postarea acesta este un răspuns la câteva întrebări ridicate de Betuel Vararu la postarea anterioară despre puterea crucii lui Cristos. Pentru că este un răspuns mai elaborat îl postez separat. Comentariul lui Betuel:

Nici unul din noi nu cred că alegem suferința în mod intenționat deși ea poate veni peste noi și în urma alegerilor noastre bune, în care anticipăm că suferința poate fi o consecință. Sacrificiul intenționat pentru un ideal al Împărăției este afirmat în mod explicit de Pavel ca un mod de identificare cu Cristos, în suferințele lui, pentru venirea Împărăției, când zice: „în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Col 1:24 CNS). Cel puțin, aici este acceptată ideea unui adaos, sau poate mai precis, a unei participări în jertfa lui Cristos pentru răscumpărarea creației.