6. Când predomină singurătatea

de Iosif Dragomir
 

Mulţi oameni, totuşi, sunt singuri nu din cauza circumstanţelor ci din cauza incapacităţii de relaţionare. S-a spus că, într-o lume plină de nevoi ca a noastră oricine poate avea prietenie dacă oferă prietenie. O persoană foarte singură a devenit cineva, şi a fost căutată de mulţi, după ce şi-a auzit pastorul spunând într-o predică: „Cel mai bun mod de a avea un prieten este să fii un prieten.” S-a dus acasă, s-a aplecat pe genunchi şi s-a rugat: „Doamne, iartă-mă că m-am concentrat mai mult asupra mea decât asupra altora. De acum mă voi concentra asupra altora cu aceeaşi dragoste cu care Te-ai concentrat Tu asupra mea.” Întrucât gândurile lui s-au schimbat de la egocentrism la a-i pune pe alţii în centrul atenţiei a devenit o personalitate mult mai interesantă şi atractivă. Cercul lui de prieteni s-a lărgit şi a devenit mai exteriorizat în toate relaţiile lui.

O discuție care, deși aprinsă, trebuie să rămână frățească

de Daniel Branzei

Articolul meu despre deosebirile de practică cu credincioșii din bisericile liturghice istorice(aici), a atras racțiile lui Emil, căruia doresc să-i răspund public pentru că s-ar putea să învățăm toți din această discuție. Emil poartă numele fratelui meu mai mare din familia Brânzei și sper că vom putea avea în continuare un dialog ,,frățesc“. Am primit de la Emil un comentariu pe care-l redau aici, împreună cu răspunsurile mele la obiecțiile lui:

Draga Emil
Voi încerca să fiu clar și concis, în speranța că voi fi și convingător. Să le luăm pe rând:

1. Tu scrii:

In ce priveste accesul evreilor in templu ce parere aveti de urmatoarele versete: Luca 1:8-11  ”Dar, pe cînd slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rîndul cetei lui, după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămîieze în Templul Domnului. În ceasul tămîierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. Atunci un înger al Domnului s’a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămîiere.”

Deci evreii aveau un acces in templu mediat de preoti. Asadar argumentul dumneavoastra antiliturgic, ce deriva din lipsa de acces in templu pentru evrei, nu are obiect si corect ar fi sa recunoasteti deschis acest lucru.

de Daniel Branzei

Biserica noastră din Anaheim, Los Angeles, a spuberat două mituri: cel care spune că bătrânii nu vor să învețe limba engleză și acela care spune că tinerii și copiii nu mai vor să învețe limba română!

Acum câțiva ani, când America a anunțat că suspendă ajutoarele sociale pentru cei ce nu știu limba engleză, profesoarele de engleză de la Bethel n-au făcut față doritorilor veniți din bisericile române de aici sau din afara lor. Acțiunea a fost încununată de succes!

Acum, în zilele acestea de ,,vacanță“, un grup de entuziaști au vrut să testeze apele și au inițiat o școală de o săptămânî pentru copiii și tinerii care vor sa se familiarizeze cu limba și cultura română. S-au gândit să facă anul acesta o școală doar cu cei proveniți din bisericile baptiste surori din zonă, urmând ca, în caz de reușită, anul viitor să ofere același program celorlalte biserici române din arie. Planul era ca în anul trei să oferim programul tuturor familiilor de români din zonă.

de Daniel Branzei

Suntem prieteni buni de mulți ani, chiar dacă nu avem aceleași păreri despre multe lucruri. Mi-a pus mai ieri o întrebare ,,doctrinară“: Spune-mi tu un text din Noul Testament, în afară de cartea Apocalipsei, unde vezi tu că Dumnezeu mai are încă planuri pentru un viitor cu Israelul?“

Mă veți întreba: ,,Cum de reușiți să fiți prieteni dacă aveți păreri așa de diferite?“ Simplu. Este o problemă de dragoste, de respect și de acceptare reciprocă. Părerile diferite nu pot dăuna unor prietenii adevărate. Dați-mi voie să vă pun și eu o întrebare: ,,Când este ultima oară când v-ați răzgândit într-o problemă? De câte ori v-ați mai răzgândit în viață?“

,,A te răzgândi“ însemnă a-ți schimba părerea, ,,a nu mai fi de acord cu o părere“ pe care ai avut-o până atunci.  Dacă putem tolera aceasta la noi înșine, ce ne-ar împiedica să o tolerăm și la prietenii noștrii ? Dacă mai putem trăi cu noi înșine după ce ne-am răzgândit, de ce n-am putea trăi în continuare și cu alții? Dacă ne respectăm pe noi când avem păreri diferite, de ce nu i-am putea respecta la fel și pe prietenii noștri? Dacă acceptăm la noi că putem trăi în perioade diferite cu păreri diferite, de ce n-am accepta aceasta și la prietenii noștri? Și încă ceva, rămâne între noi, dar și Dumnezeu are, în foarte multe domenii, păreri diferite de ale noastre. Și totuși continuă să ne numească prieteni  …

de Daniel Branzei

Mulțumesc celor ce ne-au urmărit cu atenție în acest comentariu. Ne apropiem de sfârșit. Dacă aveți ceva de adăugat sau de corectat, vă rog să nu ezitați. Împreună, vom face acest material mai bun.

Postfață

Așa cum am spus în prefață și am căutat să argumentăm în conținutul acestui comentariu, istoria regilor lui Israel a fost „un experiment care n-ar fi trebuit să fie“.  El s-a născut din ambiția păguboasă a evreilor de a fi „ca celelalte neamuri“ și de a avea un rege uman „care să meargă înaintea lor“ :

„Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. ,,Nu!“ au zis ei, ,,ci să fie un împărat peste noi, ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre. … Domnul a zis lui Samuel: ,,Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei. Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează-i …“ (1 Sam. 8:19-20; 9:7-9a).

Dacă toată istoria lui Israel trebuie să ne fie o școală (1 Cor. 10:6), episodul „regilor“ este unul din cele mai importante subiecte.

44. Arhivele regale – Viața de dincolo de moarte !

de Daniel Branzei

2 Regi 25:27-30

Nu știu dacă v-a spus-o cineva deja, dar vreau să fiu sigur că o aflați și de la mine: „Fiți atenți la finalul cărților Bibliei! De multe ori ceea ce scrie în ultimul capitol sau în ultimele versete ne dă cheia întregii cărți. Uitați-vă cum se termină Iov și care este finalul din Eclesiastul. Numai finalul ne dă mesajul prin care trebuie să interpretăm întreaga carte! La fel este și cu Evanghelia lui Ioan și cu … Apocalipsa!“  Felul în care se încheie cele două cărți care conțin arhivele regale ale împărăției este la fel de important și de sugestiv.  Deși ambele puteau fi încheiate cu descrierea dezastrului, și Regi și Cronici se termină cu vești bune.

Veștile rele nu sunt niciodată definitive pentru un copil al lui Dumnezeu! Cel care a inspirat scrierea cărții Regi și Cronici le-a făcut să fie ca lucrările muzicale ale lui J.S Bach. Chiar și cele cu tonalități triste (game minore) se termină inevitabil cu cel puțin un acord pozitiv luminos (într-o gamă majoră). Cu Dumnezeu, există viață chiar și după moarte! Istoria poporului Israel nu s-a terminat în rușine și în exil. Cartea Regi ne spune că, fără un motiv aparent, un împărat al Israelului s-a bucurat de un tratament preferențial în Babilon:

„În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă, i-a vorbit cu bunătate, şi a pus scaunul lui de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al împăraţilor cari erau cu el la Babilon. I-a schimbat hainele de temniţă, şi Ioiachin a mâncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui. Împăratul i-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui“ (2 Regi 25:27-30).