Pogorârea duhului lumii sau Pogorârea Duhului Sfânt

de Mihai Ciuca

Scriu aceste rânduri în ziua în care românii celebrează în fel şi chip Pogorârea Duhului Sfânt, eveniment care a marcat momentul naşterii Bisericii lui Isus Hristos. Deşi am ascultat de dimineaţă o predică în care a fost expus în mod corect ceea ce s-a întâmplat în ziua de Rusalii şi cu toate că în mine şi, probabil nu doar în mine ci şi în mulţi alţii există o dorinţă adâncă după experimentarea revărsării de Duh la aceleaşi cote experimentate de ucenicii Domnului în acea zi binecuvântată, nu pot să nu remarc trista realitate că ale noastre Rusalii sunt o dovadă vie a pogorârii duhului lumii asupra creştinilor evanghelici români, asta într-o perioadă în care Biserica ar trebui să fie mai mult ca oricând purtătoarea făcliei divine care să lumineze cărarea semenilor noştri.

Într-o vreme în care, cu vădită superioritate morală, spiritul lumii este identificat cu purtarea hainelor şi a podoabelor, cu stilul de muzică sau cu abandonarea tradiţiilor cu care am crescut, nu mai avem timp să observăm că de câţiva ani are loc o OTV-izare a spaţiului evanghelic românesc, în care în numele libertăţii de exprimare s-a ajuns la o exploatare mediatică exacerbată a unor subiecte care nu au ce căuta pe blogurile, siturile, publicaţiile sau mijloacele de informare deţinute de cei care se numesc ucenici ai Domnului.

Internetul este un mediu care exploatat inteligent poate fi de un folos imens pentru creştini. Dar atunci când valorile Împărăţiei sunt date la schimb pe click-uri, statistici şi vizibilitate, acelaşi internet devine un mediu hidos în care se sinucid dpdv spiritual tot mai multe persoane care se lasă îmbrăţişate de duhul lumii în detrimentul Duhului lui Dumnezeu. Ca şi creştini suntem chemaţi să fiinţăm în această lume ca parte a soluţiei dar, din ce în ce mai vizibil este faptul că foarte mulţi dintre noi sunt parte a problemei. Şi vinovăţia celor în cauză este mult mai mare decât a celor care trăiesc în ignoranţă şi acţionează fără a şti ce fac. Noi se presupune că ştim ce e de făcut, dar nu facem.

Astfel în loc să promovăm valori răspândim mizerie, în loc să oferim modele bârfim cu sete, în loc să încurajăm criticăm, în loc să ridicăm pe cei căzuţi le mai tragem şi noi un şut în fund, în loc să oferim compasiune ne grăbim să exploatăm senzaţionalul, în loc să plângem cu cei ce plâng chestionăm vina lor sau sinceritatea lor, în loc să ne bucurăm cu cei care se bucură facem comentarii răutăcioase şi tendenţioase, în loc să zidim dărâmăm, adică, într-un cuvânt: în loc să ne umplem de Duh Sfânt ne lăsăm mânaţi încoace şi încolo de duhul acestei lumi.

Parafrazând un citat celebru, poate că ne păcălim pe noi, poate că păcălim şi pe unii din jurul nostru, dar cu siguranţă că pe Dumnezeu nu-l păcălim. Hainele, podoabele sau lipsa lor, stilul de muzică şi limbajul de lemn ne pot da o etichetă dar nu spiritualitate, poleială dar nu profunzime, abstinenţă dar nu înfrânare.

Duhul este cel care aduce roadă şi acolo unde nu este roada Duhului, chiar nu mai contează ce este. Fiindcă orice altceva ar fi este deşertăciune. În loc să oferim lumii imaginea bisericii triumfătoare din Ierusalim preferăm să o oferim pe cea a bisericii compromise din Corint. Găsim rapid şi justificări teologice: “Duhul nu se mai manifestă astăzi ca la Rusalii”, asta ca să nu lăsăm să se vadă că duhul care ne mână nu mai este Duhul de la Rusalii ci e duhul lumii pogorât cu toată puterea lui peste noi. Şi vizibilitatea lui e maximă tocmai acum în sezon de Rusalii.  

~~~~~~~~~~~~

Mihai Ciucă este din Brăila, are 46 de ani, fiind căsătorit şi tatăl unui băiat de 17 ani. Cochetează cu jurnalismul chiar de după revoluţie, publicând sporadic sau consecvent în diverse publicaţii, unele dintre ele doar cu apariţie electronică. Este membru fondator al organizaţiei BIG Impact şi inţiator al proiectului Mersul Vremurilor. Blogul personal al lui Mihai poate fi accesat aici.

Ecclesia in perspectiva relatiei dintre credinta si fapte I

de Paul Negrut

Orice observator atent al spatiului religios din zilele noatre poate remarca faptul ca asa numitii crestini se deosebesc intre ei nu doar prin ceea ce tine de specificul denominatiei de care apartin, ci chiar in cadrul aceleasi denominatii, prin ceea ce tine de profunzimea si autenticitatea vietii spirituale. Fiecare denominatie crestina are:

I. Un set de invataturi fundamentale care constituie temelia credintei respective;

II. Un set de valori comportamentale care exprima practica vizibila a a acelei credintei.

1. Apartenenta formala la o denominatie, in absenta acceptarii doctrinelor fundamentale, indica prezenta unei duplicitati intelectuale, spirituale si morale a persoanei respective. Duplicitatea poate avea multe cauze, de la lasitate pana la interese ascunse. Este cunoscut faptul ca o grupare crescanda de duplicitari incearca sa-si acopere adevarata fata ascunzandu-se, in general, dupa o masca hermeneutica (interpretarea textelor sacre). Este adevarat ca anumite texte sacre (Scripturi) sunt mai criptice si prin urmare mai greu de interpretat. Adevarul acesta il afirma si Apostolul Petru cand vorbeste despre epistolele Apostolului Pavel:

“In ele sunt unele lucruri grele de inteles, pe cari cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (II Petru 3:16).

In esenta, Apostolul Petru spune ca oamenii care rastalmacesc Scripturile ( le interpreteaza deformat) au doua mari probleme:

a) intelectuale (nestiutori, nu au platit pretul studiului corect al Scripturilor) si

b) caracteriale (nestatornici, schimbatori, fara integritate si consecventa).

a). Cei care nu au urmat calea corecta a interpretarii Scripturilor sunt osanditi prin insusi faptul ca la inceputul Epistolei, Apostolul Petru explica hermeneutica biblica de urmat:

“Fiind ca mai intai de toate, sa stiti ca nici o proorocie din Scriptura nu se talcuieste singura, caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” (II Petru 1:20-21).

Altfel spus, Dumnezeu care a inspirat Scripturile prin Duhul Sfant nu se contarzice pe Sine in Scripturi. Acest adevar este descoperit cu usurinta de catre toti oamenii credinciosi, care nu scot textele biblice din context si nu se ascund dupa textele neclare.

Cu privire la orice subiect abordat in Biblie exista texte care vorbesc clar pe intelesul copiilor. Daca in legatura cu acel subiect exista si texte mai putin clare, calea corecta de interpretare este aceasta: in lumina textelor clare se interpreteaza textele mai putin clare.

Caracteristica oamenilor duplicitari este exact calea inversa: in ceata textelor neclare vor sa intunece lumina textelor clare. Concluzia Apostolului Petru cu privire la acesti oameni este clara: “spre pierzarea lor.”

b). Cei care au probleme de caracter sunt descrisi de Apostol in cuvinte clare:

“Oamenii acestia sunt niste fantani fara apa, niste nori alungati de furtune: lor le este pastrata negura intunerecului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele carnii si cu desfranari, pe cei ce de abia au scapat de cei ce traiesc in ratacire. Le fagaduiesc slobozenia in timp ce ei insisi sunt robi ai stricaciunii. Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (II Petru 2:17-19).

Aroganta, flecareala, carnalitatea si promisiunile de libertate sunt elemente din dotarea acestor oameni fara caracter. Grupul tinta al activitatii lor de racolare sunt oamenii imaturi in credinta si cei frustrati la gandul ca nu au libertate suficienta in cadrul bisericii de care apartin. Calea ingusta trebuie largita pentru acesti oameni, altfel nu au libertate suficienta pentru manifetarea firii lor carnale. Recrutarea altor nemultumiti devine prioritate misionara si, cu timpul, cresterea numarului de adepti se transforma in argument doctrinar: “Nu va intrebati de ce vin atat de multi cu noi?” Inadins se fac ca nu stiu ca numarul mare al celor care merg pe calea larga nu legitimeaza doctrinar aceasta cale. Nu calea legimeaza Scriptura, ci Scriptura legitimeaza calea.

Va urma…