Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Pastorală

 

 

 

 

 


Zece lucruri despre păstori pe care nu le-ai ştiut

 

de Doru Pope

 

Church Leaders publică articolul din link. Care-s cele 10 lucruri?

1. Eu sunt confruntat cu aceleași ispite cu care ești confruntat și tu
2. Cu cât mai mare devine biserica cu atât cunosc mai puține lucruri despre orice.
3. Cu cât mai bun este mesajul cu atât mai mult timp îmi ia ca să-l pregătesc
4. Chiar dacă predic ceva anume, asta nu înseamnă că eu fac lucrul respectiv. Și eu mă străduiesc ca și tine.
5. Sunt emoționat de câte ori încep să predic, uneori atât de emoționat încât îmi vine rău de la stomac.
6. Duminica nu este singura zi în care muncesc eu
7. Probabil că nu aș fi surprins dacă mi-ai povesti propria ta istorie
8. Pentru familia mea eu nu sunt un pastor, doar un soț și un tată
9. Dacă-mi spui ceva duminică dimineața ar trebui să-mi trimiți și un email ca să-mi reamintești lucrul ce mi l-ai spus
10. Mă relaționez cu tine mult mai bine decât crezi tu.

 

Sursă articol: http://dorupope.com/2015/12/zece-lucruri-despre-pastori-pe-care-nu-le-ai-stiut/


De ce S-a botezat Domnul Isus? (Matei 3:13-17)

de Ilie Bledea

Astăzi majoritatea creștinătății (mai puțin cei de rit ortodox vechi) sărbătorește botezul Domnului Isus, popular numit „Boboteaza”. O zi potrivită pentru a ne aminti, a medita, a discuta și propovădui despre botezul Domnului Isus. O oportunitate evanghelistică, dar și edificatore.

După atâția ani și atâtea dezbateri rămâne încă provocatoare și actuală întrebarea: Totuși, de ce S-a botezat Domnul Isus? Textul evangheliilor ne răspunde la această întrebare, însă în mesajul de față o să poposim mai mult la Matei. Sunt 3 motivații fundamentale în acest text, pentru botezului Domnului Isus.

Împlinirea voii Tatălui, v15; 17.
„Drept răspuns, Isuss i-a zis: ”Lasă-mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Aunci Ioan L-a lăsat. …Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: ”Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.””

Botezul Domnului Isus, în momentul când s-a realizat, în felul în care s-a realizat a fost voia Tatălui pe care Domnul Isus a venit să o împlinească.

El a mai zis, conform cu Evanghelia după Ioan 6:38: ” Căci M-am coborât din cer să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.”

Prin urmare, prima motivație a botezului lui Hristos, a fost împlinirea voii Tatălui, care este în conformitate cu plăcerea și dreptatea Tatălui.

Împlinirea nevoii omului, v15.
Așa cum a înțeles Ioan Botezătorul, Domnul Isus nu avea nevoie de botezul lui. Însă, Domnul Isus nu S-a botezt pentru că El a avut nevoie, ci pentru că noi am avut nevoie de botezul Lui. Botezul Domnului Isus nu împlinește vreo nevoie a Lui, ci nevoia noastră, a oamenilor. Nevoia noastră prin botezul Domnului este împlinită în două aspecte:

Nevoia de mântuire, îndreptățire înaintea lui Dumnezeu, v15.
Toți cei care au făcut o exegeză minimă a textului acesta în original, știu că, Domnul Isus aici spune: ”Trebuie să împlinesc toată dreptatea” (grecește: pasan dikaiosunen). A cui dreptate? A lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca să ne-o poată atribui nouă, prin credința în El. Prin umare, de la botez, Domnul Isus lucrează la mântuirea, îndreptățirea noastră înaintea dreptății lui Dumnezeu. El împlinește toată dreptea în locul nostru.

Nevoia omului de un model perfect de trăire, v13-17.
Un model de ascultare vesrus Adam care n-a ascultat
Un model de credincioșie
Un model de caracter
Un model de conduită, etc.
Domnul Isus este singurul Mântuitor al omului, dar și singurul model perfect de trăire și ascutare de Dumnezeu.

De aceea, o motivație puternică pentru care Domnul Isus S-a botezat este să ne împlinească nevoile noastre fundamentale.

Inaugurarea lucrării Sale mesianice, v16-17.
Domnul Isus S-a botezat ca să se arate lui Israel și apoi lumii că, Mesia a venit, veacul mesianic se inaugurează prin botezul Domnului Isus. Apostolii, după înălțarea Lui, stabilesc că începutul lucrării Sale este botezul, atunci când trebuie să aleagă un apostol în locul lui Iuda:

”Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălțat El de la noi, să fe rânduit unul care să ne însoțească drept martor al învierii Lui.” (Fapte 1:21-22). Sunt 3 semne clare în textul nostru că, prin botezul Domnului Isus, începe lucrarea Sa mesianică:

Deschiderea Cerurrilor, v16.
Descinderea Duhului și așezarea asupra Lui, v16
Declarația încântării Tatălui în Fiul, v17.
Toate acestea indică într-o singură dircție, Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel promis și Lucrarea Lui unică, mesianică a început. De aceea, S-a botezat El pentru a ne arăta că Lucrarea Lui a început și se va încheia când vine El din nou.

Să privim astăzi la Modelul Lui și să-L urmăm în toate!

 

Sursă articol: http://www.baptist-tm.ro/de-ce-s-a-botezat-domnul-isus-matei-313-17/


Exclamaţiile unui sfârşit

de Ioan Cocîrţeu

“Binecuvântat să fii Tu din veac în veac…!”
1 Cronici 29: 10

Ultimile ceasuri din 2015…o realitate pe care nu o putem schimba ! Anii vin şi pleacă, pentru că Dumnezeu a făcut din ei vehiculul istoriei doar ca să ne ducă, şi să ne tot ducă…spre veşnicie. Alţii au coborât din el mai devreme, noi încă suntem în trenul vieţii. Călătoria este destul de frumoasă, dar într- un final vrei să ajungi acasă. Nu ştiu să vă spun cât mai aveţi de mers şi nici voi nu ştiţi să-mi spuneţi mie. Cert este că din când în când mai coborâm câte unul, ca tot din când în când să urce alţii…Iată o călătorie cu multe privelişti ! Oameni, fapte, gânduri, realizări, credinţe, încurajări, iubiri, părtăşii, dar şi deşertaciuni, eşecuri, murdării, detestări, irosiri, frângeri, trudă, lupte, invidii, răutăţi…De ce ? Pentru că “trenul” merge prin Valea Plângerii !

Aş vrea să vă duc cu gândul la momentele de exclamaţie ale acestei călătorii. Acele clipe de uimire combinate cu sentimentul de recunoştinţă. Fără dar şi poate de la fereastra vehicului numit “viaţă” ai văzut multe în afară, dar “sticla vieţii” te-a reflectat şi pe tine…te-ai văzut pe tine însuţi şi ai rămas uimit de ce trăieşti. Privindu- te poate ai început să exclami:

-Doamne, îţi mulţumesc că nu m- ai luat de pe pământ ! M- ai lăsat să mă mai pocăiesc,să te slujesc, să- mi cresc copiii, să fiu soţ sau soţie în casa mea. Viaţa ţine toate conturile deschise, moartea le închide pe toate.

-Doamne, îţi mulţumesc că nu m- ai pedepsit după păcatele mele ! Ce judecăţi aspre aş fi meritat, dar mi- ai dat din îndurarea Ta. Da, Domnul a folosit harul ca unitate de măsură, nu fărădelegea mea.

-Doamne, îţi mulţumesc că nu ţi- ai oprit bunătăţile şi credincioşia faţă de mine ! În mod proaspăt mi le- ai dat în fiecare dimineaţă. Unele bunătăţi şi credincioşii nu le- am înţeles atunci, dar le pricep foarte bine azi.

-Doamne, îţi mulţumesc că ai lăsat oameni în jurul meu ! Cu ei am zâmbit, am plâns, am sărbătorit şi am suferit. Prin ei am fost cioplit, şlefuit şi valorificat. Cum te- ai fi imaginat singur ? Să nu ne înstrăinăm în lumea oamenilor.

-Doamne, îţi mulţumesc că nu m- ai părăsit ! Ştiu că cel mai groaznic chin este să te părăsească Dumnezeu. Am bucurie, pace şi nădejde. Cu Dumnezeu în viaţă trăieşti la cote maxime, fără El întâlneşti agonia.

-Doamne, îţi mulţumes că mi- ai vorbit despre cer ! Aceasta da nădejde ! Acum ştiu că întristările de o clipă, nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare. Aurul, pietrele scumpe, fericirea infinită şi viaţa fără de moarte vor veni.

-Doamne, îţi mulţumesc că vei reveni ! Sunt mai mult decât convins că nu e mit, nu- i o invenţie, ci este binecuvântata mea nădejde. Totul suspină după o înoire a lucrurile. Cele vechi se vor duce, cele noi vor veni. Într- o lumină şi strălucire absolută Îl voi vedea şi- mi va fi binevoitor.

Dragi prieteni, faceţi din această zi ziua exclamaţiilor. El, şi numai El, este vrednic de toată admiraţia şi recunoştinţa noastră.

Un sfârşit de an plin de recunoştinţă şi un început de an plin de nădejde !

 

Sursă articol: http://www.baptist-tm.ro/exclamatiile-unui-sfarsit/


Trinitate

de Eugen Matei

A încerca să scrii despre Trinitate în câteva fraze este un fel de nebunie. Întrucât nu este fără precedent în Scripturi (2 Cor 11:1), o să expun și eu cititorul la puțină nebunie din partea mea prin aceste rânduri.

Sursa foto alăturat: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Dublin_Christ_Church_cathedral_Shield_of_Trinity_boss.jpg


Între religiile monoteiste creștinismul se distinge prin ceea ce este numit monoteism Trinitarian. Ce înseamnă aceasta și care este relevanța unei astfel de poziționări?

De la început, creștinismul s-a prezentat pe scena omenirii proclamând că destinul acesteia și singura cale spre mântuirea și împlinirea ei este în Isus Christos. Arogantă și exclusivistă pretenție! Este normal, atunci, să întrebi cine este acest Isus Christos, și pe ce bază se fac astfel de afirmații despre El?

Întrebarea privind identitatea lui, și mai ales relația lui față de Creator străbate ca un fir roșu întreaga istorie a creștinismului, de la primii martori ai vieții lui Isus (Mark 4:41), la cei care pentru prima dată au intuit că el este Mântuitorul omenirii (Matthew 16:13-16), la primele secole creștine când s-a definit Crezul de la Niceea-Constantinopol, la zilele noastre (the quest for historical Jesus).

În contextul primului secol creștin, întrebării despre identitatea lui Isus i s-au dat răspunsuri relevate acelui context. El este Mesia/Unsul, el este Cuvântul/Logosul întrupat, el este oglindirea slavei lui Dumnezeu, el este întipărirea ființei lui Dumnezeu, etc. Ieșind în contextul larg al Imperiului Roman, pe măsură ce Evanghelia s-a răspândit în întregul imperiu, creștinii au trebuit să dea un răspuns cu privire la identitatea și relevanța universală a lui Isus în termenii în care cei mai mulți înțelepți ai lumii de atunci interpretau realitatea existenței umane (o lecție care ar trebui învățată și de anti-intelectualii creștini de astăzi).

Esențialmente, răspunsul dat de creștini la întrebarea privind identitatea lui Isus și relevanța lui universală a fost că există un singur Dumnezeu creator, atotputernic, în care își are originea fiecare om, și că acest Dumnezeu se manifestă în creație ne-mediat de altceva, prin Duhul Sfânt (prin care a vorbit în proroci și vorbește și astăzi fiecărui om care se deschide Lui), și în mod suprem în acest Isus, în viața, moartea și învierea lui. Astfel, natura ascultă de el, el iartă păcatele cum numai Dumnezeu o face, el face orbii să vadă și șchiopii să umble. El este vrednic de închinare. El este divin.

Dar, cum poți să afirmi că este un singur Dumnezeu și să te închini omului Isus Christos? Cum poate el să fie divin și totuși să existe un singur Dumnezeu, în ceruri? Răspunsul creștinilor primelor secole, prin prisma înțelegerii metafizice contemporane lor, a fost că singurul Dumnezeu, din eternitate, este o singură esenția (substanță) în trei personis (persoane) – Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt – și unul din cei trei, s-a întrupat în Fiul, în lumea noastră. Aceasta a fost formularea latină cu privire la natura Dumnezeirii. Ulterior, Părinții din est ai Bisericii au exprimat același lucru în greacă: o singură ousia (substanță) în trei hipostaseis (ipostase). Am folosit cuvintele originale nu din snobism, ci pentru simplul motiv că aceste cuvinte sunt cuvinte tehnice în acel context și fără o anumită înțelegere a contextului filozofic în care au fost definite, citite pe scurtătură lingvistică între trecut și prezent, generează multă confuzie.

Concepția fundamentală despre natura lumii în care trăim nu s-a schimbat radical pentru secole și în contextul dominației ideologice a creștinismului în perioada care a urmat primelor secole creștine, controversa despre natura Dumnezeirii a încetat să fie în centrul dezbaterilor teologice. Odată cu revoluția științifică, curentul Iluminist și turnura către modernitate, această stare a lucrurilor s-a schimbat și interpretările metafizice anterioare au fost în mare măsură abandonate în favoarea încrederii totale în capacitatea rațiunii umane, bazate pe cercetare empirică, de a interpreta rostul ultim al existenței umane și a da sens ultim vieții. În prima fază a acestor transformări învățătura creștină despre Trinitate părea să fie abandonată. Aceasta nu a durat mult, ci dimpotrivă, această învățătură a fost readusă în centrul dezbaterilor teologice cu convingerea că fără o înțelegere Trinitară a Dumnezeirii nu se poate vorbi cu adevărat despre revelația de sine a lui Dumnezeu în istoria umană, nici despre destinul ultim al umanității în termeni creștini. Karl Barth a fost unul din teologii cei mai influenți în readucerea doctrinei Trinității în centrul teologiei creștine, în perioada modernă.

Unul din conceptele cheie în formularea doctrinei Trinității este cel de persona/hypostasis, mai ales în lumina evoluției conceptului modern de persoană. Un (relativ) nou curent de gândire care echivalează patristicul persona cu conceptul de persoană în sens cu totul modern este definit ca Trinitarianism Social, și este exprimat astfel: “Dumnezeu este asemenea unei familii, o comunitate, sau o societate de persoane.”((R.J. Plantinga, T.R. Thompson și M.D. Lundberg, An Introduction to Christian Theology, Cambridge University Press, 2010, p. 138.)). Raționamentul acestei înțelegeri este de natură filozofică și din cât știu eu, a fost exprimat explicit pentru prima dată de Richard de Saint Victor astfel: Dumnezeu este dragoste. Dragostea nu poate exista în singularitate ci doar între persoane, deci în Dumnezeire trebuie să existe cel puțin două persoane. Totuși, dragostea între două persoane nu este desăvârșită dacă nu este împărtășită unei a treia persoane. Așadar, Dumnezeu este o trinitate de persoane unite în iubire desăvârșită.

Fără a elabora controversele teologice actuale pe tema Trinității, voi afirma doar că în special prin analogia cu societatea umană, Trinitarianismul Social conduce la colaps în triteism și nu corespunde naturii divine aș cum este înțeleasă din Scripturi și din tradiția Bisericii. A fi persoană umană înseamnă în primul rând a fi întrupat. Ori în Dumnezeire, prin însăși natura divină, doar Unul se întrupează. Dumnezeu nu se poate întrupa altfel decât în Fiul, prin Duhul – aceasta este o relație unică în Dumnezeire, care nu are echivalent în relațiile interumane. Din acest motiv, eu cred că atunci când vorbim despre persoane în Dumnezeire ar trebui să vorbim cu calificativ: “persoane divine.” Nu cred că există un termen mai bun. În orice caz, în dialogului cu celelalte religii monoteiste (Iudaism, Islam), Trinitarianismul Social este un handicap care nu este necesar creștinismului.

Până la urmă, de ce toate aceste divagații trinitariene? Au ele vreo relevanță semnificativă pentru viața practică, sau sunt doar un moft al teologilor care bat apa în piuă? Nu pot încheia această postare fără a afirma că doctrina Trinității sintetizează în mod unic și fundamental concepția creștină despre Dumnezeu, lume și viață. Câteva adevăruri care sunt ținute împreună în mod unic în Trinitarianism:

1. În VT, contrastul fundamental între Dumnezeu și idoli – o creație omenească – este că Dumnezeu este un Dumnezeu viu. El deliberează cu sine (ca orice persoană umană), și are suflare și cuvânt.


2. În timp ce noi suntem preocupați cu investigarea mecanismului creației, Scriptura declară simplu că Suflarea și Cuvântul Lui au adus în ființă, susțin, reînnoiesc și conduc creația și tot ce există. Actul creației este un act Trinitar.


3. Revelația de sine a lui Dumnezeu este un act al dinamicii Trinitariene. Prin Duhul, Dumnezeu inspiră și dă Cuvânt prorocilor. Prin Duhul, Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat în Mântuitorul. Nu există revelație/comunicare de sine a lui Dumnezeu în afara unei dinamici Trinitariene (aș argumenta că într-o anumită măsură nici în om – dar aceasta este un subiect pentru altă postare).


4. Experiența personală a mântuirii în creștinism este un act Trinitarian. Prin Duhul, Dumnezeu face Cuvântul lui viu și lucrător în inima omenească. Răspunsul la Cuvântul lui naște omul din nou și îi aduce în inimă Duhul înfierii, care îl face să se adreseze lui Dumnezeu ca Tată.


Indiferent dacă un creștin are o teologie elaborată a Sfintei Treimi sau nu (cum, de altfel, nu o găsim elaborată pe paginile NT), în ultimă instanță orice experiență creștină autentică este o experiență Trinitară.

În lumina celor de mai sus, cred că trebuie să considerăm din nou în ce fel concepția despre Dumnezeu este diferită în creștinism, iudaism și islam. Dar, despre aceasta, cu altă ocazie.

 

Sursă articol: http://eugenmatei.ro/ro/trinitate/


Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

Copyright © 2003-2016 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate