de
Daniel
Branzei
Există evenimente seminale care schimbă viața
oamenilor. Iată un material pe care l-am primit pe E-Mail.
Ne este greu să ne imaginăm cum au fost inventate
anumite produse, mai ales dacă vorbim despre inovaţii ce au schimbat
lumea. Totuşi, unele dintre cele mai cunoscute invenţii au fost
create din greşeală în timp ce oamenii de ştiinţă încercau să
descopere alte lucruri. Pe lângă penicilină, “Amprenta ADN” în
criminalistică, coloranţii sintetici, cipsurile, fursecurile cu
ciocolată şi fulgii de porumb, mai există o multitudine de lucruri
(unele pe care chiar le utilizăm frecvent) ce au fost create din
greşeală, atunci când oamenii de ştiinţă urmau cu totul şi cu totul
altceva.
1. În secolul al IX-lea, călugării taoişti încearcă
să sintetizeze “elixirul vieţii” din azotat de potasiu, sulf,
realgar şi miere uscată. În mod ironic, ei reuşesc să producă ceea
ce ar putea fi exact inversul unui elixir al vieţii, şi anume praful
de puşcă.
2. În jurul anului 1675, omul de ştiinţă Hennig
Brand, din Germania, păstrează 50 de găleţi de urină în pivniţă, în
speranţa că va găsi o metodă prin care să facă aur. De fapt, ceea ce
căuta el era “piatra filosofală” despre care se spune că ar avea
puterea de a transforma metalele obişnuite în unele preţioase.
de
Daniel Branzei
Adevărul este unul singur; minciunile sunt de
toate felurile! Nu există limite în ceea ce privește măsura în
care oamenii (și diavolul) distorsionează și falsifică
adevărurile lui Dumnezeu! Mai ales în Grecia (de unde vine și
mistica ortodoxă de la noi), învățăturile creștine au fost
supuse unui adevărat baraj de artilerie din partea filosofiei și
a idolatriei. Acest lucru nu s-a întâmplat doar în Tesalonic, ci
și în celelalte cetăți în care apostolul a pus bazele unor
biserici locale. Iată un extras din sfaturile pe care marele
apostol i le dă mai tânărului Timotei, pe care-l pregătește
pentru înfruntările cu ereticii:
,,Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti;
căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea
lui Dumnezeu. Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din
numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, cari s’au abătut dela
adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa
unora. Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită,
avînd pecetea aceasta: ,,Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai
Lui“ şi: ,,Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze
de fărădelege!“ (2 Tim. 2:16-19).
Ca și romanii, grecii au vrut să „înădușe“
adevărul, sufocând creștinismul în haina gnosticismului lor
iluminat. Adepții scolilor păgâne de inițiere pretindeau că sunt
în posesia unor ,,cunoștințe tainice“ care-i făcea părtași cu
divinitatea. Pentru ei, revelațiile ,,iluminatului“ Isus din
Nazaret au fost doar o adăugire la procesul de revărsare a
vieții divine care se întâmpla deja și în sistemele lor de
filosofie idolatră. Plato ne spune, de exemplu, că Socrate era
,,divin“, la fel cum erau venerați și alți exponenți ai
sistemelor de gândire grecești. Confruntat cu aceste pretenții
ridicole, apostolul Pavel nu intră în panică, dar caută să fie
foarte categoric, considerându-le ,,vorbării goale și lumești“,
și avertizând că ,,cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în
necinstirea lui Dumnezeu“, fiind ca un cancer în trupul
Bisericii lui Christos.
de Daniel Branzei
Urci sau cobori ?
În fața morții, oamenii se împart în două categorii:
cei care văd în ea un sfârșit fără nădejde și cei care văd dincolo
de ea o nădejde fără de sfârșit!
Încredințat că tesalonicenii stau acum bine la
„credință“ și la „dragoste“, apostolul Pavel trece cu capitolul 5 la
învățătura despre „nădejde“. Se pare că cei de atunci erau
îngrijorați de soarta celor care „au adormit“ (murit) crezând că ei
nu vor avea parte de binecuvântata nădejde a întâlnirii cu Domnul.
Răspunsul lui Pavel ne dă ocazia să privim și noi în viitor la acest
eveniment de o spectaculoasă importanță.
Epistola scrisă tesalonicenilor cuprinde descoperirea
unor aspecte despre „răpirea“ Bisericii, pe care nu le mai găsim în
nici o altă epistolă. Textul ne dă o cronologie asecvențelor
în care se vor petrece evenimentele legate de învierea tuturor
credincioșilor morți, transformarea celor vii și ridicarea lor „în
nori“, pentru a-L întâlni acolo pe Domnul (1 Tes. 4:16-18).
de Daniel Branzei
2 Tesaloniceni – încurajare, corectare și avertizare
Se spune că ,,lucrurile se pot schimba peste noapte“.
În Tesalonic au fost necesare doar câteva luni. Cea de a doua
epistolă a lui Pavel este total diferită de cea dintâi în ton, în
conținut și în atitudine. Apostolul este mai rece, parcă mai
distant și foarte nemulțumit pentru ceea ce se întâmplase acolo.
Veștile primite l-au determinat să le mai scrie odată despre lucruri
pe care le credea deja limpezi. Apostolul Pavel este asaltat, dar
neclintit în învățăturile sale. El trebuie să combată minciuna și să
reafirme adevărul despre evenimentele legate de venirea Domnului. A
doua epistolă este o revenire asupra unor probleme care fuseseră
deja discutate (2 Tes. 2:5), dar care fuseseră între timp denaturate
de interpretări mincinoase.
Pentru circumstanțele istorice în care au fost scrise
aceste două epistole către cei din Tesalonic recitiți ceea ce a fost
scris în introducerea făcută primei epistole. Din punct de vedere
spiritual, această a doua scrisoare s-a născut datorită unui „fals“
viclean prin care „cineva“ alterase învățătura despre nădejdea
creștină, alterând ceea ce le spusese Pavel despre ziua revenirii
Domnului.
Despre faptul ca generatia tanara nu este interesata de frecventarea bisericilor evanghelice la fel cum au fost parintii lor se vorbeste in fel si chip. Numerele statistice cuplate cu derapajele accentuate in marturia personal-colectiva ofera posibile raspunsuri dar preocuparea cu intelegerea acestora inseamna a trata reactiile si nu radacina problemei. De prezenarea unor ramificatii ce tin de radacina problemei asta se ocupa Calvin Miller in ultima sa carte “The Vanishing Evangelical” aparuta la Baker Publishing Group. Avand o experienta de 30 de ani de pastoratie autorul prezinta introspectiile si analiza sa cu privire la impactul, dinamica si confirmarea credintei crestine de nuanta evanghelica.
Cartea contureaza o premisa deloc linistitoare: evanghelicii sunt pe cale de disparitie si pentru asta nu “rapirea” este de vina.
Problema pe care Miller o exprima nu este noua: evanghelicii au o influenta redusa in societate iar sistemul lor de valori este penetrat de tot felul de curente filosof-epistemologice.
Pornind de la doau intrebari – “cine sunt evanghelicii?” si “care le sunt sursele?” – Calvin Miller ofera opt distincte observatii despre ceea ce se intamplat in lumea evanghelica analziand concepte gen “relatie personala”, “nastere din nou” si crezurile asociate.
Sunt luate in discutie si afirmatii, analize, despre lumea crestin-evanghelica ce au fost exprimate de Carl F.H. Henry, George Marsden, Jacques Barzun, Thomas Fridman sau Phillip Jenkins - o arie vasta de cercetare pe care autorul a survolat-o in finalizarea unei alte carti-analiza cu privire starea si viitorul crestinismului evanghelic.
Trăieşti sau exişti?
de Ted Pope
Ne
apropiem încă o dată cu pași repezi de sfârșitul unui an și dacă
Domnul va permite, de un an nou. Sunt inerente atât privirile înapoi
cât și cele înainte. Ca Ianus de odinioară, zeul tranzițiilor, a
ușilor și a sfârșitului timpului, ne vom împărți atenția spre cei
doi poli, al trecutului și al viitorului. De unul vom încerca să ne
lepădăm poate cu o ridicare din umeri de genul „ce-a fost, a fost!”
De celălalt ne apropiem ca și cum simpla întoarcere a unui an va
rezolva de la sine niște probleme. Dă-mi voie să te aduc la
realitate – nu va rezolva nimic!
Privim în urmă la ce am realizat. Probabil, am pornit anul 2013 cu
decizii. Unele mai serioase, altele mai frivole. Am decis să începem
o relație sau să scăpăm dintr-una toxică. Să dăm jos câteva
kilograme sau să începem o viață mai activă din punct de vedere
fizic. Să citim mai mult. Să terminăm ceva proiect început mai de
mult. Să citim Biblia de la cap la coadă. Să ne rugăm mai mult, să
fim mai serioși vizavi de părtășia frățească. Să fim mai buni, mai…
diferiți!
Trei creştini se luptă-n mine...
de Ted Pope
1. Creștinul care vreau să par că sunt. Acesta e mereu amabil, răbdător, bun, demn de urmat și emulat. Nu mă enervez niciodată, nu mă supăr, dacă mă supăr îmi trece repede. Imaginea mea este ideală. Așa mă cred eu. Standardul celorlalți! De câteori se vorbește despre o calitate, eu o am! Un defect? Nici vorbă! Sunt ideal! Mă mir cum de nu am ajuns deja sanctificat!
2. Creștinul care cred ceilalți că sunt. Acesta se împarte în două:
- ceea ce cred cei din adunare, cei ce mă cunosc că sunt. De aceștia mă frec toată ziua la diverse activități. Ei mă știu că am asperități, crăpături ici-colo în fardul cu care mă învelesc cu grijă de câte ori merg să mă întâlnesc cu ei. Din când în când eleiul iese însă la suprafață.
- ceea ce cred cei necredincioși că sunt. Mai ales cei ce nu știu că eu sunt „pocăit”.
3. Creștinul care sunt în realitate. Cel cunoscut de Dumnezeu. Cel ce câteodată se teme. Care are adesea dubii și îndoieli. Căruia îi sare muștarul. Căruia îi e adesea lene și lehamite. Care nu poate rosti doar afirmații pozitive. Care oftează și se îngrijorează. Care cade și se prăbușește. Câteodată e deprimat. Câteodată vorbește urât. Care bârfește, urăște, disprețuiește, privește de sus.
Deci, care creștin ești tu? Cum se potrivesc cele trei iamgini în tine? Cât de pronunțată e deosebirea între ceea ce vrea Dumnezeu să fii și ceea ce ești în realitate?
Scormonind
în gunoi
de Ted Pope
M-am bucurat să găsesc poza de
alaturi. „Călătoria Creștinului” de John Bunyan, ediția citită de mine în copilărie avea acest desen pe una din paginile ei. Imaginea este sugestivă: un om căruia i se oferă de către un înger o cunună strălucitoare scormonește în gunoi dezinteresat de oferta îngerului.
Plăceri, posesiuni, ambiții! Toate cu un caracter „creștin”. Ca și cum dacă am adăuga calificativul de „creștin” la ceva anume lucrul acela ar fi sfințit prin aceasta și pus deoparte pentru consumul „creștinului”. Un creștin nu este doar un admirator al lui Isus. Nu este doar unul care se roagă sau citește Biblia sau merge la părtășia frățească. Un creștin este mai mult decât atât! Este un urmaș al lui Isus. Un ucenic. Unul care a lăsat totul pentru și din cauza lui Isus. Unul care știe unde și ce e gunoiul lumii acesteia și nu mai scormonește în el. Unul care realizează că și-n „lumea creștină” (așa cum o percepem și prezentăm noi) e mult gunoi și puțină substanță.
Pe pagina de 
