 |
|
|
|
Pagina Pastorală
Click pe titluri pentru articolul complet
|
Ed Stetzer a scris un articol în Christianity
Today despre Motivele
reale pentru care tinerii abandonează biserica. Articolul
are în vedere realitatea bisericilor din SUA, dar poate să ne
slujească și nouă ca o sursă de reflecție. Stetzer crede că ”Tinerii
adulți care abandonează biserica de multe ori le lipsește o credință
de primă
mână - credință lor proprie – și o relație cu Hristos care,în
mod profund, contează
în viața lor, separat de presiunea părinților lor”. Cu alte
cuvinte dacă tinerii ajung la o relație puternică cu Domnul Isus ei
vor continua să frecventeze biserica nu datorită presiunii pe care
părinții lor o fac pentru ca ei să vină la biserică. El nu
menționează modul în care a ajuns la această concluzie, probabil
presupunând că aceasta este o evidență teologică, ci atacă abordarea
statistică a problemei, și anume că, potrivit statisticilor, 94 % (sau
după unii 85 %) dintre tinerii care termină liceul nu mai
frecventează biserica. La o citire atentă a articolului descoperim
că motivele pentru care el consideră că afirmația nu este corectă
sunt: a) aceste statistici sunt legende urbane; b) statisticile
acestea sunt exagerări; c) motivele abandonului bisericii nu sunt
cele sugerate de statistici. O reanalizare a situației intreprinsă
chiar de autor arată că asupra celor care au abandonat mersul la
biserică arată că ”circa 97 la sută au declarat că a fost din cauza
schimbărilor din viață sau situațiilor” (mers la facultate, mutare
din localitate,etc.). Cercetarea lor arată lor arată că 58 % dintre
cei care au abandonat mersul la biserică identifică ca și cauză
biserica sau pastorul. 52% dintre ei menționează că s-au oprit să
meargă la biserică datorită faptului că și-au schimbat perspectiva
creștină.
de
Daniel Branzei
Vă propun redescoperirea adevărurilor care au
marcat debutul Bisericii creștine pe scena lumii. Schițele acestui
studiu vor apare pe măsura în care le voi ține în biserica Bethel
din Anaheim, California. Voi aduna informații din surse multiple,
dar voi încerca să mă țin de planul de studiu al lui Waren W.
Wiersbe. Sper să fiu de folos celor ce nu îl pot citi în limba
engleză.
Introducere
Una din spaimele cele mari ale oricărui păstor
este să ajungă să păstorească un faliment, o orgazinație care nu mai
este un organism viu, o scoică goală în care se mai aude doar ecoul
valurilor și care au legănat-o altădată. Aceasta a fost dintotdeauna
și temerea mea.
de Petru Lascau
Manifestările:
Voi enumere și comenta pe scurt câteva din
manifestările pe care le puteți întâlni la orice întrunire la
care este prezentă „ungerea” de la Toronto, așa cum le-a
sintetizat în iunie 1996, la Conferința Metodistă Anuală,
raportul Comisiei acesteia pentru Credință și Ordine (Faith and
Order Committee’s Report to the Brithish Methodis Conference,
Methodist Publishing House, June 1996).
1. Căderea pe jos, care este denumită și
„Slain in the Spirit” (Înjunghierea în Duhul) sau „Resting in
the Spirit” (Odihna în Duhul). O mare parte a participanților la
o întrunire de tip Toronto Blessing (și nu numai acolo), cad la
pământ, cad pe spate mai ales la atingerea pastorului sau
predicatorului. Oameni special instruiți cu prinderea celor care
cad îi așează pe covor, ba chiar în unele cazuri (mai ales la
femei) îi și acopăr cu pături sau cearceafuri gata pregătite în
acest scop, ca „odihna” să fie după toate regulile.
de Petru Lascau
5.
Imitația de sunete
animalice, grohăit, lătrat, răgete ca de leu, etc. Poate că cea mai
controversată maifestare și noutate a lui Toronto Blessing este
aceasta. Textele biblice cel mai des citate de apologeții mișcării
sunt cele din profeții Mica (1:8) și Amos (3:8), care într-adevăr
menționează sunete de animale, dar ele sunt doar metafore sau
imagini poetice. „Leul răcnește; cine nu se va speria? Domnul
Dumnezeu vorbește; cine nu va proroci?” (Amos 1:8). Cuvântul lui
Dumnezeu este asemănat cu răgetul unui leu menit să sperie sau să
inspire teama. Profetul Mica descriindu-și lamentația folosește
comparații cu șacalul și ștruțul, primul un mamifer al doilea o
pasăre.
Voi reveni la analiza biblică a acestei
maifestări mai târziu, dar trebuie menționat aici câteva lucruri:
-
Nici unul din
versetele citate de apărătorii cauzei Toronto, nu poate fi
forțat să spună că trebuie să ne manifestăm ca animalele în
prezența lui Dumnezeu.
-
În multe experiențe o asemenea manifestare nu
pune în evidență prezența Duhului lui Dumnezeu, ci mai degrabă
prezența celui rău.
-
Nu avem niciun precedent biblic menționat în
bogata experiență a Bisericii primare. Dacă se menționează
undeva sunete deosebite în timpul rugăciunii (Romani 8:23, 27)
ele sunt sunete omenești și nu animalice.
-
Sunetele sunt percepute ca o degradare și umilire
a oamenilor lui Dumnezeu, oferindu-se un nou prilej de vorbire
de rău a lucrării lui Dumnezeu.
de Petru Lascau
Începutul
În 20 ianuarie 1994, Biserica Toronto Airport
Vineyard Fellowship, păstorită de John Arnott a început o serie de
patru întruniri la care a fost invitat să predice Randy Clark,
pastor al Bisericii Vineyard din St. Louis, Missouri. După ce acesta
suferise o depresie și lucrarea sa intrase într-un fel de stagnare,
a căutat noi mijloace să-și împrospăteze lucarea, particpând la
întrunirile organizate de Rodney Howard-Browney la Biserica Rhema
Bible Church, a lui Kenneth Hagin, din Tulsa, Oclahoma. Acolo a
primit „ungerea” lucrării „râsului sfânt”, pe care l-a adus
bisericii sale. Când știrea s-a răspândit, oamenii au început să
vină la biserică din pricina fenomenului, și apoi au început
invitațiile de a „molipsi” și alte biserici cu „beția
duhovnicească”. Astfel se face că în 20 ianuarie, după predica lui
Randy Clark, John Arnott și conducerea acestei biserici s-au simțit
copleșiți de uimire văzând întreaga congregație răspunzând chemării
pentru rugăciune la altar. Ceea ce a urmat a fost perceput ca o
puternică cercetare a Duhului Sfânt, caracterizată prin manifestări
fizice, care includeau căderi la pământ „odihna în Duhul”,
tremurături, smucitiri, râs zgomotos, plânsete și gemete, o stare ca
de beție, o intensă activitate fizică a participanților, ca fugă
prin sală, sau sărituri pe loc, sunete de animale, prorocii, sau
vedenii și o serie întreagă de alte experiențe mistice. Cu toate că
manifestările de aceste gen nu sunt o noutate pentru cercurile
penticostale și charismatice, martorii susțin că ele au fost mult
mai intense și numărul celor cuprinși de ele mult mai mare.
de
EMatei
Închisorile din California sunt suprapopulate. În 2013 Curtea
Supremă a Statelor Unite a ordonateliberarea
a 10.000 de pușcăriași datorită
suprapopulării închisorilor. În acel an rata sinuciderilor în
închisorile din California a fost cea mai mare în SUA: 24 la 100.000
de pușcăriași, datorită lipsei de îngrijire medicală și psihiatrică
(media națională în aceeași perioadă a fost 16 la 100.000).
Închisorile noastre nu reabilitează oamenii. Statisticile arată că
în California, în 2011, rata recidivismului după un an a fost de
73.5%. După doi ani, 92.9%, după trei ani, 100% (sursa
– vezi p. 15).
În acest context, să ne imaginăm că un pușcăriaș are un frate de o
moralitate și comportament impecabile, care petiționează curtea
judiciară să ia locul fratelui său în închisoare, și să-l lase pe
acesta liber, pentru că va satisface el pedeapsa pușcăriașului. Pe
lângă faptul că toată această idee ni se pare năstrușnică în
realitate (și, poate, și lui Dumnezeu! – Eze
18:4, Eze
18:20, Eze
33:8), care ar fi beneficiul unei astfel de tranzacții dacă
pușcăriașul vinovat nu este reabilitat și transformat într-un
cetățean model? Care ar fi beneficiul dacă acesta varecurge la
vechile obiceiuri la scurt timp după eliberare?
Nota: Cititi continuarea articolelor
prin a face click pe titlul albastru al acestora.
sus |
|
|
|
Abonare gratuita! |
|
|
|
DE CITIT!!!! |
|
|
|
Pe pagina de 
