de
Pastor David L. Brown, Ph.D.
Ce
face Crăciunul important?
Este
oare data?
Unii
cred în mod greşit că 25 decembrie a fost ziua când s-a născut
Hristos. Adevărul sincer este că nimeni nu este exact de sigur când
s-a născut Hristos. Biblia este bizar de tăcută în acest subiect!
Da-ţi
voie să împărtăşesc câteva note istorice interesante. Ştiaţi că
bisericile Apostolică şi cea timpurie nici măcar nu au sărbătorit
ziua de naştere a lui Hristos? Singura recunoaştere a naşterii sale
pe care am putut să o descopăr a fost la un secul după ce Hristos
s-a înălţat la ceruri. Un om al bisericii din Roma i-a îndemnat pe
oamenii din congregaţia sa să cânte rugăciuni muzicale, lăudându-l
pe Dumnezeu pentru naşterea Domnului Isus. Nici o dată specifică nu
era conectată cu încurajarea sa.
Este
curios să notam faptul că Bisericile Ortodox Răsăritene cred că Isus
s-a născut pe 6 ianuarie şi Bisericile Armene sărbătoresc naşterea
Sa pe 19 ianuarie.
Un
cercetător biblic, Frank R. Klassen, crede că Hristos s-a născut la
1 Aprilie, anul 5 î. Hr. De fapt este chiar teoria sa care dă
socoteală de „Ziua Proştilor din Aprilie”, deoarece aceia care îşi
aminteau de ziua de naştere reală a lui Hristos erau pociţi drept
„Proştii lui Aprilie”.
Este
oare aceasta posibil? Vă pot spune aceasta din cercetarea mea…
Nimeni nu este capabil să determine originea Ziua Proştilor din
Aprilie! ESTE posibil, deşi nimeni nu ştie sigur.
Originea cuvântului
Cuvântul pentru Crăciun din engleza târzie este Cristes
Maesse, Masa lui Hristos, prima dată descoperită în 1038, şi Cristes-messe,
în 1131. În olandeză acesta este Kerst-misse,
în latinăDies Natalis, de unde provine franţuzescul Noel,
şi italienescul Il
natale; în germană Weihnachtsfest,
de la veghea sacră precedentă. Termenul Yule este
de o origine disputată. Acesta nu este conectat cu nici un cuvânt
care să însemne „roată”. Numele în anglo-saxonă era geol,
ospăţ: geola,
numele lumii (cf. cuvântului islandez iol o
sărbătoare în decembrie).
Sărbătorirea timpurie
Crăciunul nu era printre festivalurile timpurii ale
Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători;
Origen privind probabil la imperialul discreditabil Natalitia,
afirmă (in
Lev. Hom. viii in Migne, P.G., XII, 495)
că în Scripturi doar păcătoşii, nu sfinţii, îşi sărbătoresc zilele
lor de naştere; Arnobius (VII,
32 in P.L., V, 1264)
încă mai poate ridiculiza „zilele de naştere” ale zeilor.
Alexandria.
Prima evidenţă a sărbătorii este din Egipt. În circa 200 d. Hr.,
Clement din Alexandria (Strom., I, xxi in P.G., VIII, 888) spune că
anumiţi teologi egipteni „prea curioşi” desemnează, nu numai anul,
ci şi ziua naşterii lui Hristos, punând-o în 25 Pachon (20 mai) în
al 28 lea an al lui Augustus. [Ideler
(Chron., II, 397, n.) credea
că ei făceau asta crezut că luna a noua, în care s-a născut Hristos,
era a noua din propriul lor calendar.] Alţii au ajuns la data de 24
sau 25 Pharmauthi (19 sau 20 aprilie). Cu evidenţa lui Clement se
poate menţiona lucrarea „De
paschć computus”,
scrisă în 243 şi atribuită în mod fals lui Ciprian (P.L.,
IV, 963 sqq.),
care pune naşterea lui Hristos pe 28 martie, deoarece în acea zi
soarele material a fost creat. Dar Lupi a arătat (Zaccaria,
Dissertazioni ecc. del p. A.M. Lupi, Faenza, 1785, p. 219)
că nu există nici o lună în an faţă de cară autorităţile respectate
să nu le fi atribuit naşterii lui Hristos. Clement, totuşi, ne mai
spune că basilidienii au sărbătorit Boboteaza, şi cu aceasta,
probabil, Naşterea, pe 15 sau 11 Tybi (10 sau 6 ianuarie). În
oricare caz această dublă comemorare a devenit populară, parţial
pentru că apariţia păstorilor era considerată o manifestare a slavei
lui Hristos, şi a fost adăugată la manifestările mai mare
sărbătorite pe 6 ianuarie; parţial pentru că la manifestarea de la
botez multe codice (de exemplu Codex Bezć) acordă în mod greşit
cuvintele Divine ca sou
ei ho houios mou ho agapetos, ego semeron gegenneka se (Tu
eşti Fiul meu preaiubit, aceasta este ziua când te-am născut) în loc
de en soi eudokesa (în
tine îmi găsesc plăcerea), citit în Luca 3:22. Abraham
Ecchelensis (Labbe, II, 402)citează
Constituţiile Bisericii Alexandriniene pentru o dies
Nativitatis et Epiphanić în
vremurile Niceane; Epifanius (Hćr.,
li, ed. Dindorf, 1860, II, 483)
citează o extraordinară ceremonie semi-gnostică la Alexandria în
care, în noapte de 5-6 ianuarie, o cruce însemnată cu Korę era
purtată în procesiunea din jurul unei cripte, spre psalmodierea
„Astăzi în această oră Korę a
dat naştere la cel Etern”; John Cassian înregistrează în
„Confruntările” lui (X,
2 in P.L., XLIX, 820),
scrise 418-427, că mănăstirile egiptene încă mai observă „obiceiul
antic”; dar în 29 Choiak (25 decembrie) şi 1 ianuarie, 433, Paul din
Emesa a predicat înaintea lui Cyril din Alexandria, şi predicile
sale (see
Mansi, IV, 293; appendix to Act. Conc. Eph.)
arată că sărbătorirea din decembrie a fost atunci ferm stabilită
acolo, şi calendarele dovedeau permanenţa sa. Sărbătoarea din
decembrie prin urmare a ajuns în Egipt între 427 şi 433.
de
Nicolaa De Bracton of Leicester
Crăciunul aşa cum îl ştim noi este în mare o dezvoltarea Victoriană.
Astfel de tradiţii precum pomul de Crăciun şi Moş Crăciun sau
Părintele Crăciun sunt relativ recente în marea schemă a lucrurilor.
Totuşi am putea recunoaşte în Crăciunul perioadei medievale târzii
moştenirea propriei noastre sărbători. Majoritatea obiceiurilor
despre care voi discuta sunt din Anglia, însă unele erau comune în
Europa.
Până
târziu în cadrul Evului Mediu, sărbătorirea Zilei de Crăciun avea un
rang scăzut printre festivalurile majore ale lumii creştine.
Sărbătorile Nopţii a Doisprezecea depăşeşte cu mult solemna, datina
cheie a naşterii lui Hristos, în timp ce mai multe sărbători Yule
(Crăciunul, n. tr.) (original o datină păgână) a persistat în era
creştină. Totuşi, începând cu ridicarea cultului Fecioarei Maria din
secolul al 12lea, se poate discerne o tendinţă faţă de importanţa
sfinţilor locali şi înspre accentul pus pe figurile majore ale
Bisericii, în special asupra Sfintei Familii. Ciclul pieselor de
teatru din cadrul secolelor al 14lea şi al 15lea, prezentate în
oraşe englezeşti de către asociaţii locale despre ziua Corpus
Christi (o sărbătoare remarcabilă undeva între 21 mai şi 24 iunie)
au fost rezultatul acestei tendinţe. Aceste piese ce se concentrau
pe viaţa lui Hristos includeau stagii elaborate ale naşterii. Astfel
a început prima popularizare răspândită a povestirii Crăciunului în
Anglia. Primele colinde de Crăciun erau de asemenea legate cu
reprezentaţia acestor piese de teatru. Noi nu gândim de obicei la
Crăciun ca la o tradiţie din mijlocul verii, dar aceasta,
într-adevăr, a fost rădăcinile sale.
În mod
încet, accentul pe naşterea din aceste cicluri de piese au dus la
creşterea interesului în însăşi Crăciun. Yule a devenit sinonim
pentru Crăciun, şi obiceiurile precum butucul Yule şi decorarea cu
plante perene, în ciuda originii lor necreştine, a devenit asociată
şi cu această sărbătoare. Ilicele, iedera, dafinul, şi alte plante
perene erau adesea folosite ca metafore pentru pruncul Hristos;
chiar şi vâscul, a cărui asocieri păgâne sunt cele mai apropiate, a
continuat să fie încadrat în sărbători. În secolul al 16lea,
ghirlande de plante perene (care sunt întotdeauna verzi, n. tr.)
erau uneori prinse în jurul unor cercuri de sârmă; trei dintre
acestea aveau să fie puse laolaltă pentru a forma un fel de minge,
care era apoi atârnată undeva. De asemenea, în ciuda scenei din Leul
Iarna care prezenta o imensă decorare cu astfel de plante verzi,
pomii de Crăciun au fost o adăugare de mult mai târziu. Darurile de
Crăciun, totuşi, erau comune înainte de secolul al 15lea, când
legislaţia Angliei a trebuit să fie emisă pentru a le limita.
Totuşi, dăruirea de daruri nu se concentra încă pe Ziua Crăciunului,
dar avea loc în tot sezonul de sărbătoare.
de Daniel
B. Wallace, Th.M., Ph.D.
Prefaţă
Următoarea lucrarea este parte a unui
scurt serial de materiale devoţionale în legătură cu naşterea lui
Hristos. Pentru unii, un astfel de material este cu greu devoţional
deoarece se concentrează în principal pe istorie. Dar trebuie să
ţinem în minte faptul că Isus la care ne închinam noi a fost
într-adevăr născut în istoria timp-spaţiu. Şi că acel prunc din
iesle a fost într-adevăr crucificat – şi tot aşa de sigur a înviat
din morţi. Biblia este diferită de cărţile sacre ale altor religii
deoarece ea invită la
investigare istorică. Şi când aceasta a trecut testul – aşa cum o
face întotdeauna., în mod inevitabil – aceasta inspiră o devoţiune
mai mare în inima credinciosului pentru cel pe care noi îl numim
Fiul lui Dumnezeu.
Anul în care a fost născut Isus
În emisfera vestică, noi împărţim
timpul după naşterea lui Isus Hristos. Dar oare chiar a trăit el?
Dacă este aşa, când s-a
născut el?
Acum ceva vreme în urmă m-am băgat
într-o conversaţie cu un om care pretindea că Dumnezeu nu exista. El
era un ateist. Însă nu numai un ateist mediocru, înţelegeţi. El mai
şi insistaasupra
faptului că Isus Hristos nu a existat niciodată! Acest tip era miez
tare.
Acum acest ateist prieten avea o
credinţă incredibilă – credinţă oarbă, aş putea adăuga. Fervoarea sa
religioasă, de fapt, ar pune pe mulţi evanghelişti într-o stare de
ruşine. Dar faptul că Isus Hristos a invadat istoria nu este doar
închis faţă de mărturia Noului Testament – pe care de incontestabil
ar părea aceasta! Însăşi duşmanii Creştinismului
au pretinsă că el a trăit – şi că el a înfăptuit minuni! Documente
evreieşti timpurii precum Mishnah şi chiar Josephus – precum şi
istoricii dintre neamuri din primul secol – precum Thallus, Serapion
şi Tacitus – toţi mărturisesc că unul pe numele Hristos a trăit în
Palestina şi a murit sub Pilat din Pont. Aşa o pune şi cercetătorul
britanic, F. F. Bruce, „Istoricitatea lui Hristos este pe cât de
[sigură]. . . pe cât este şi cea a lui Iulius Cezar” (Documents,
119).
Acum rezultă în mod logic că dacă
Isus Hristos a trăit (oare chiar e nevoie să spunem?), el trebuie să
se fi născut. Evangheliile ne spun că naşterea sa a fost la scurt
timp înainte ca
Irod cel Mare să fi murit. Moartea lui Irod poate fi fixată cu
certitudine.
De: J.
Hampton Keathley, III , Th.M.
Introducere
Aş dori să vă invit să păşiţi alături
de mine la bordul unei imaginare maşini a timpului pentru a demara o
călătorie pasionantă înapoi în trecut. De ce vă invit să mă însoţiţi
într-o astfel de călătorie? Ei bine, haideţi să privim la lumea din
zilele noastre. În ciuda atâtor progrese tehnologice şi a atâtor
programe sociale, trăim într-o lume sfâşiată de o concurenţă,
omucidere şi depravare morală de cel mai înalt grad, suntem
înconjuraţi de războaie şi veşti de războaie, cămine distruse
(divorţ, copii abuzaţi, parteneri de viaţă abuzaţi), iar lista poate
continua la nesfârşit. Disputa israeliano-arabă este în plină
desfăşurare, fără a se întrevedea o soluţionare reală a acesteia.
Poluarea, ameninţarea holocaustului nuclear şi distrugerea atâtor
bunuri ni se îngrămădesc deasupra capului, şi cu toate acestea
suntem neputincioşi în faţa rezolvării acestor probleme. Oamenii
generează programe sociale pentru nevoiaşi şi reforme, formulează
soluţii, însă problemele nu dispar. Nu numai că ele continuă să
existe, însă par să ia proporţii, exact aşa cum ne previne Biblia (2
Tim.3.13).
Susţinătorii unităţii mondiale din
societatea noastră văd, desigur, toate lucrurile într-o altă lumină.
Spre exemplu, în ultimii ani am fost martorii unor schimbări de
proporţii în Europa, dărâmarea zidului Berlinului, dizolvarea
Uniunii Sovietice, deschiderea Rusiei, conferinţele continue despre
pacea din Orientul Mijlociu. Am fost martorii aparentelor schimbări
în vederea promovării păcii ce au avut loc în diferitele ţări ce-au
aparţinut fostului bloc comunist, iar înaltele oficialităţi
guvernamentale şi întreaga societate văd toată această mişcare ca un
semn al apropierii generale de o nouă eră a păcii mondiale. De fapt,
ceea ce afirmă cu toţii nu este nimic altceva decât nevoia noastră a
tuturor ca pe scena istoriei umane să apară un lider influent,
puternic şi carismatic, care să aducă întreaga planetă la unitate şi
pace. Deci, lumea este în căutarea unei astfel de persoane, a cuiva
care deţine îndemânarea, înţelepciunea, puterea politică şi carisma
necesare atragerii unei lumi întregi într-o nouă eră a globalismului
în care să domnească pacea.
Nota: Cititi continuarea articolelor
prin a face click pe titlul albastru al acestora. Materialele sunt pe site-ul Vox Vocis, o
diviziune a Vox Dei Ministries
sus
Pe pagina de 
