Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Pastorală

 

 

 

 

 


De ce își pierd membrii bisericile evanghelice tradiționale?


de Samy Tuțac

În ultima vreme “oferta” bisericilor evanghelice tradiționale are o căutare tot mai nesemnificativă în comparație cu “oferta” bisericilor evanghelice mai noi. Deși dispun de o rețea de “distribuție” mult mai nouă și mai improvizată, bisericile mai noi câștigă tot mai mult “public”, în timp ce bisericile tradiționale abia supraviețuiesc, cu ajutorul structurilor create de zeci de ani. Este o certitudine faptul că bisericile evanghelice tradiționale, din zonele urbane, nu mai răspund așteptărilor noilor generații. În schimb, răspund foarte bine bisericile mai noi și mai ales cele de orientare charismatică.

De ce? Cum s-a ajuns la această stare de lucruri?

Prima problemă, poate cea mai importantă, ține de decalajul de competență dintre “leadershipul” bisericilor mai noi și “comitetele” bisericilor tradiționale. Ceea ce am observat, studiind dinamica noilor biserici este că cei implicați în conducere sunt mai calificați, mai implicați și mai dinamici decât “membri comitetelor” din bisericile tradiționale. De la viziune, strategie, obiective, bugete, proiecte, idei și până la tehnică, birouri…aparat de cafea, totul este din secolul XXI, nu din anii 90. Și asta pentru că, la nivelul bisericilor mai noi adaptarea și sincronizarea cu dezvoltarea modernă a societății s-a produs mai rapid decât în cazul bisericilor tradiționale, care parcă se tem să-și folosească resursele extraordinare pe care le au la dispoziție.
 

Sursă articol și continuare: http://www.baptist-tm.ro/de-ce-isi-pierd-membrii-bisericile-evanghelice-traditionale/

 


Comunicatul Alianței Evanghelice din România cu privire la familie



Alianța Evanghelică din România, formată din Cultul Creștin Baptist, Biserica Creștină după Evanghelie și Cultul Creștin Penticostal, salută decizia Curții Constituționale din data de 20 iulie 2016, luată în unanimitate, prin care a fost avizată favorabil iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul definirii familiei drept căsătoria între un bărbat şi o femeie.

În același timp, Alianța Evanghelică din România îndeamnă credincioșii membri, precum și toți creștinii din România, să continue să se roage astfel încât și Parlamentul României să adopte legile necesare în vederea modificării art. 48, alin. 1 din Constituție, pentru ca în Legea fundamentală a României, familia să fie definită prin căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Președinte

Dr. Viorel Iuga

 

Sursă articol: http://www.baptist-tm.ro/comunicatul-aliantei-evanghelice-din-romania-cu-privire-la-familie/

 


Pași spre rutină

de Mihai Sarbu
 

“Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” (Apoc.2:4)

“Când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1Cor.3:3)

Din momentul în care a apărut pe scena istoriei, Biserica lui Isus Christos a fost atacată și încolțită din toate părțile. Biserica și familia au fost create de Dumnezeu cu scopul să înalțe și să proclame numele Său. Pentru că Diavolul nu a reușit să le distrugă a încercat să diminueze mesajul lor în societate și să le deturneze de la scopul pentru care au fost concepute. Așa se face că nu prea mai găsești familii adevărate și nici biserici care să-L reprezinte pe El cu adevărat.

O stare de moleșeală și delăsare cu așa ziși creștini care au doar o formă de evlavie dar fără impact este la ordinea zilei. Profeții falși sunt la mare căutare, iar atmosfera de la Hollywood este tot mai prezentă în adunări. Adevărata închinare este înlocuită cu imitații false, iar focul și esența slujirii sincere au degenerat în rutină. /RUTÍNĂ înseamnă ”deprindere de a lucra, de a gândi mecanic, mereu în același fel; respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite.”(DEX)/. Cum s-a ajuns aici? Care sunt pașii făcuți pe nesimțite de biserică și care au provocat în cursul anilor stările cu care ne confruntăm astăzi?

 

Sursă articol şi continuare: http://www.baptist-tm.ro/pasi-spre-rutina/

 


Ȋnvǎţǎtura despre soteriologie la patristici pȃnǎ la Calcedon (Partea 2)

de Ionel Tuţac
 

1.2 .Învăţătura despre soteriologie la apostolul Pavel
“Pavel,apostolul neamurilor, a fost cel care a formulat teologia creştină şi totodată unul dintre cei mai mari teologi creştini din toate timpurile. Creştinismul, asa cum îl ştim noi astăzi, este mai presus de toate rezultatul dezvoltării de către Pavel a învăţăturilor lui Isus”8, afirma Richard R. Losch în Dicţionar enciclopedic de personaje biblice.

Formulând teologia crestină, în predicile şi scrierile sale, apostolul Pavel a pus un mare accent pe învăţătura despre soteriologie. În învăţătura sa apar elemente noi, care nu se regăsesc în învăţătura altor apostoli, ca de exemplu predestinarea9.

Millard J. Erickson, în cartea Teologie creştină, spune: “Dintre toate doctrinele credinţei creştine, una dintre cele mai enigmatice şi mai puţin înţelese este cu siguranţă cea a predestinării. Pentru mulţi ea pare obscură şi chiar bizară. Pentru alţii ea pare să fie o investigare inutilă a unui lucru care depăşeşte capacitatea umană de înţelegere. Se consideră că o astfel de despicare teologică a firului în patru are puţină însemnătate practică, dacă are vreuna. Probabil că despre această doctrină s-au făcut mai multe glume decât despre toate celelalte doctrine la un loc. Şi totuşi, întrucât revelaţia biblică o menţionează, creştinul nu poate decât să-i cerceteze semnificaţia”10.

Cercetând semnificaţia termenului predestinare unii teologi înţeleg că Dumnezeu alege indivizi pentru moarte sau viaţă eternă. Apostolul Pavel accentuează ideea predestinării de mai multe ori în scrierile sale (Romani 8:29-30, Efeseni 1:5,11; 2 Tesaloniceni 2:13). În acelaşi timp el subliniază faptul că unii oameni sunt nepăsători faţă de o mântuire aşa mare (Evrei 2:3) şi ignoră jertfa de la Calvar, jertfă prin intermediul căreia putem dobândi răscumpărarea (Efeseni 1:7, Coloseni 1:14).
Omul, potrivit teologiei pauline, are nu doar şansa de a fi mântuit, ci şi libertatea de a alege. Deşi mântuirea este prin har (Efeseni 2:9, Tit 2:11), ea este oferită doar acelora care aleg în mod individual lucrul acesta. “Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”, spunea apostolul Pavel în Romani 10:13. Mântuirea se obţine prin credinţă (Evrei 10:39), ca urmare a ascultării şi acceptării Evangheliei (Romani 1:16) şi este însoţită de fapte (Evrei 6:9, Tit 2:11-13). Voia lui Dumnezeu este mântuirea noastră. El ne-a predestinat pentru aceasta încă de la începutul lumii, dar alegerea este la îndemâna fiecaruia dintre noi. Pavel mai subliniază faptul că cine a fost mântuit ar trebui să fie mistuit de dorinţa de a vedea prietenii şi rudeniile salvate de la pierzarea veşnică (Romani 10:1). Învăţătura lui Pavel despre soteriologie a reprezentat o excelentă bază de discuţie pentru teologi în secolele următoare.

Concluzie:
În concepţia celor doi apostoli mântuirea se poate realiza doar prin credinţa în jertfa Domnului Isus. Deşi Dumnezeu doreşte mântuirea tuturor oamenilor, doar cei care cred în El, auzind propovăduirea Evangheliei, au ocazia de a beneficia de eliberarea de consecinţele prezente şi eterne ale păcatului. În gândirea apostolilor mântuirea reprezintă nu doar un eveniment în viaţa omului, ci şi un proces. Cel mântuit va demonstra lucrul acesta prin viaţa pe care o trăieşte, faptele fiind un rezultat al mântuirii desăvârşite prin Hristos.

2. Soteriologia în în văţătura părin ţilor bisericeşti
Una din preocupările esenţiale ale părinţilor bisericeşti a fost înţelegerea şi clarificarea învăţăturii despre mântuire. Primele patru secole au reprezentat un prilej de frământări şi dezbateri teologice pe această temă, motiv pentru care conducătorii bisericeşti au hotărât organizarea unei întâlniri la care să analizeze şi să cristalizeze învăţătura despre mântuire. O astfel de întâlnire a avut loc la Calcedon în anul 451.

2.1. Învăţătura despre soteriologie la Iustin Martirul
Potrivit lui Jonathan Hill, Iustin Martirul (100-160) este unul din cei mai importanţi teologi ai primelor veacuri, fiind cel care “…a dat startul pentru dialogul creştin cu filosofiile rivale şi a îndreptat Biserica pe drumul spre o prezentare coerentă din punct de vedere intelectual a credinţei”11.

Potrivit istoricilor, Iustin s-a convertit în jurul anului 132 în urma unui dialog cu un bătrân misterios în timp ce se plimba pe malul oceanului. După ce a încercat să găsească mântuirea în diferite filosofii, a citit Profeţii, lucru care l-a ajutat să înţeleagă că Isus este Mântuitorul promis. Deşi ne-au rămas doar câteva scrieri de la Iustin, cea mai cunoscută fiind “Dialogul cu iudeul Trifon”, teologia lui cu privire la soteriologie este una foarte clară. În cele 3 cărţi care s-au păstrat, cu accente apologetice, Iustin descrie relaţia dintre Tată şi Fiu. El subliniază măreţia şi sfinţenia Tatălui în contrast cu micimea şi păcătoşenia omului şi spune că este nevoie de un intermediar care să poată reface legătura ruptă dintre Dumnezeu şi om. Acest intermediar este Logosul, iar în gândirea lui Iustin, Logosul se identifică cu persoana Domnului Isus. Iustin subliniază, asemeni lui Petru şi Pavel, rolul exclusiv pe care Domnul Isus Îl are în lucrarea de răscumpărare a fiinţei umane. Adresându-se foştilor săi prieteni, filozofii, dar cu care a intrat adeseori în polemici, Iustin declara: “Filozofii au doar sămânţa Logosului, în timp ce creştinii au persoana Logosului în totalitate. Filozofii văd realitatea în chip întunecat, în timp ce creştinii se ţin tare de adevăr”12.

Iustin a fost un deschizător de drumuri în domeniul gândirii creştine şi fiind primul creştin care a încercat să-şi apere credinţa împotriva filozofiilor a folosit conceptele filozofice ale epocii sale. Acest lucru i-a determinat pe mulţi istorici creştini să privească şi la lacunele teologiei sale. Aceasta este una prea abstractă. Scrierile lui apologetice pun prea mare preţ pe ideea Logosului şi evită descrierea concretă a vieţii şi lucrării Domnului Isus. Pentru cine nu înţelege sistemele filozofice ale primelor secole, teologia lui Iustin pare a fi una confuză şi incompletă. Deşi a lăsat succesorilor săi multe dileme de rezolvat, contribuţia sa la formarea unei teologii coerente, într-o perioadă de prigoană aspră, este demnă de apreciat. Iustin şi-a sfârşit viaţa ca martir în anul 160 refuzând să aducă jertfe zeilor. Pentru el, Hristosul prezentat în Profeţi, întrupat ca Logos şi devenit intermediar între omul păcătos şi Dumnezeul sfânt, este Singurul care merită închinarea şi pentru care se merită chiar să mori13.

Teologia lui Iustin cu privire la soteriologie este una biblică, el subliniind unicitatea Domnului Isus în actul mântuirii. Hristos este văzut ca fiind întruparea Logosului, Singurul care poate soluţiona problema păcatului. Legătura ruptă dintre om şi Dumnezeu poate fi realizată doar prin credinţa în persoana Domnului Isus şi prin pocăinţa personală.

2.2. Învăţătura despre soteriologie la Irineu
Irineu a fost un scriitor şi apologet creştin din secolul al II-lea, născut într-o familie creştină. Se pare că a fost un discipol al renumitului martir Policarp, dar în timpul vieţii scrierile sale n-au avut un impact prea mare asupra contemporanilor săi. Cea mai importantă lucrarea a sa care a supravieţuit se numeşte”Împotriva ereziilor”. Deşi nu şi-a sistematizat ideile, Irineu abordează câteva teme teologice majore, printre ele numărându- se: Caracterul lui Dumnezeu, Existenţa răului, Hristos şi mântuirea.

Jonathan Hill spune că, deşi nimeni nu poate fi sigur în privinţa originalităţii lui Irineu ca gânditor, gândirea sa teologică este una originală. “O idee originală a lui Irineu este că Dumnezeu cuprinde întregul univers în Sine Însuşi- nimic nu se află în afara lui Dumnezeu…Irineu foloseşte deseori imaginea lui Dumnezeu care ţine universul în palma Sa”14. De asemenea el îl priveşte pe Fiul ca fiind Tatăl invizibil făcut vizibil. Jonathan Hill declară că Irineu se exprimă cu privire la relaţia dintre Tatăl şi Fiul astfel: “Tatăl este invizibilitatea Fiului, dar Fiul este vizibilitatea Tatălui”15. Pentru Irineu, Hristos este central în planul lui Dumnezeu de mântuire al rasei umane. El însumează tot ceea ce are mai frumos natura umană. Pentru el, Hristos are două naturi distincte: umană şi divină. Întruparea Sa a fost esenţială în actul răscumpărării. El pune un accent mai mare pe întrupare decât pe moarte, tratând moartea ca pe o parte a vieţii Sale. În concepţia sa, actul mântuirii presupune modelarea vieţii omului potrivit chipului lui Hristos.

Jonathan Hill subliniază în cartea Istoria gândirii creştine faptul că Irineu foloseşte imaginea unui chip de lut modelat de un olar: “Nu tu îl faci pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te face pe tine. Dacă, deci, eşti lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, aşteaptă mâna Făcătorului tău care le crează pe toate la vremea potrivită; la vremea potrivită în ceea ce te priveşte pe tine, a cărui modelare este în curs de realizare. Dăruieşte-I inima ta într-o stare maleabilă şi uşor de mânuit şi păstrează forma pe care ţi-a dat-o Creatorul, păstrează-ţi seva, căci dacă nu, împietrindu-te, ştergi amprentele degetelor Lui. Păstrând aceste coordonate, te vei îndrepta spre perfecţiune, căci lutul moale din interiorul tău este ascuns de meşteşugul lui Dumnezeu. Mâna Lui a dat o formă substanţei tale; El te va îmbrăca pe dinăuntru şi pe dinafară cu aur şi cu argint curat şi te va împodobi în aşa măsură încât până şi Regele însuşi va găsi plăcere în frumuseţea ta.

Dar, dacă tu, fiind cu încăpăţânare împietrit, respingi intervenţia măiestriei Sale, arătându-I nerecunoştinţă pentru că te-a creat om, atunci devenind nerecunoscător Ii vei pierde modelarea şi, astfel, viaţa”16.

Analizând punctul de vedere al lui Irineu cu privire la mântuire se poate constata uşor că, în opinia sa, mântuirea este în exclusivitate opera lui Dumnezeu, dar Dumnezeu îi oferă omului posibilitatea de a decide, în timpul vieţii, destinul etern. Mântuirea nu poate fi realizată în afara lui Hristos, ci doar prin Hristos. Pentru Irineu, mântuirea nu înseamnă doar izbăvirea de consecinţele prezente şi eterne ale păcatului, ci şi modelarea caracterului uman potrivit imaginii lui Hristos.

Note de subsol:

8 LOSCH, Richard R., Dicţionar enciclopedic de personaje biblice, Editura “Casa Cărţii”, Oradea, 2014, pg. 380
9 http://gotquestions.org-Ce este predestinarea? Este ea biblică?- 20 ianuarie 2016, ora 13:48
Cuvântul predestinat, utilizat în sensul Scripturii, provine din cuvântul grecesc “prooriso” (προώρισα), care are sensul de “determinat mai dinainte”, “ordonat”, “decis dinainte”
10 ERICKSON, Millard J.- Teologia creştină, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2004, pg. 784
11 HILL, Jonathan, Istoria gândirii creştine, Editura Cartea Cărţii, Oradea, 2007, pg. 16
12 HILL, Jonathan, Istoria gândirii creştine, Editura Cartea Cărţii, Oradea, 2007, pg. 22
13 https://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_Martirul_%C8%99i_Filozoful- 20 ianuarie 2016, ora 14:11

14 HILL, Jonathan, Istoria gȃndirii creştine, Editura Cartea Cǎrţii, Oradea, 2007, pg. 25
15 HILL, Jonathan, Istoria gȃndirii creştine, Editura Cartea Cǎrţii, Oradea, 2007, pg. 28

16 HILL, Jonathan, Istoria gȃndirii creştine, Editura Cartea Cǎrţii, Oradea, 2007, pg. 30

 

Sursă articol: Lucrarea de faţă este parte a unei lucrări de doctorat a pastorului Ionel Tuţac, toate drepturile acestei lucrări îi aparţin; publicăm în serial această lucrare prin aprobarea directă din partea autorului.

 


ABUZUL SPIRITUAL - Arma preferată a celor obsedați de propria lor importanță

de Samy Tuțac

 

Rândurile de mai jos sunt transcrise, prin bunavoința celor de la Alfa Omega TV, după un interviu dat acum câteva luni. I-am avut în vedere pe acei pseudolideri spirituali, obsedați de propria lor importanță și care nu pot suferi autoritatea spirituală, dar se poartă în bisericile lor ca niște mici “guru de scară de bloc”, rănind și abuzând oamenii care le contestă apucăturile dictatoriale. Sper să fie de folos cuiva, mai ales celor care, spre marea mea bucurie, s-au grăbit să-l posteze înaintea mea, făcându-mi o plăcută surpriză. Poate învață ceva și cei care sunt gata să “dea cu capul de pereți” sau să amenințe cu excluderea oameni, care au de două ori și jumătate vârsta lor, pentru simplul fapt că și-au permis să-i confrunte cu realitatea.

“A fi un lider după voia lui Dumnezeu e foarte diferit de a fi lider din perspectiva umană, seculară. Domnul Isus a venit cu un concept nou. Mai ales într-o vreme în care imperiul roman avea un dispreț total pentru smerenie, și aprecia aroganța, trufia. Erai tare dacă te uitai de sus la toți ceilalți. Dar Domnul Isus vine cu un model nou de lider, modelul liderului slujitor. Este ceva nou ceea ce Domnul Isus introduce, nu are mare trecere astăzi în lume, din păcate uneori nici măcar în Biserică acest model de lider-slujitor nu este foarte bine înțeles. Mai ales în cultura evanghelică românească, foarte mulți au alergie chiar la expresia „lider”, din diverse motive.

 

Sursă articol și continuare: http://www.baptist-tm.ro/abuzul-spiritual-arma-preferata-a-celor-obsedati-de-propria-lor-importanta/


Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)

Copyright © 2003-2016 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate