 |
|
|
|
Pagina Pastorală
Click pe titluri pentru articolul complet
|
O mulțime de cerneală s-a consumat în ultimul
timp în jurul întrebării dacă Islamul este în mod fundamental
violent sau o religie a păcii. Nu vreau să mai risipesc și eu, mai
ales că nu cunosc destul ca să pot aduce o contribuție originală.
Nici nu cred că întrebarea este bine pusă, pentru că este evident
de-acum că nici unul din cele două răspunsuri implicite în ea, luat
în mod necalificat, nu este corect. Impresia mea este că cei mai
mulți care pedalează pe una sau cealaltă din aceste poziții o fac
din motive politic-ideologice, mai degrabă decât din judecată la
rece și voință de a spune lucrurilor pe nume. Nici nu cred că duelul
între aceste două poziții duce undeva.
Nu sunt priceput în ale politicii, dar în urma unor postări
anterioare despre islam, acum, cu apariția Statului Islamic (ISIS),
am fost bâzâit de câteva persoane să opiniez la subiect (parcă cu o
sugestie subtilă de tipul – “vezi, ți-am spus noi” :)). Așadar, iaca,
contribui și eu cu doi bănuți, că la a “da cu părerea” se pricepe
tot românul.
de
Petru Lascau
 BIBLIC
SAU ISTORIC?
Pretențiile celor din „mișcarea râsului” că Duhul Sfânt este
autorul a tot ce se petrece în timpul întrunirilor organizate de ei
este construită de apologeții mișcării dintr-o combinație de
argumente:
1. Dumnezeu face un „lucru nou”. Conceptul că în
suveranitatea Sa, Dumnezeu face lucruri noi, care nu sunt în
Scripturi, îi conduce pe apologeții mișcării să creadă că ne aflăm
acum față în față cu ceva nou, care n-a mai avut loc și care nu se
găsește în Biblie. Baza acestui argument vine din faptul că Isus a
făcut mult mai multe lucruri care nu sunt scrise în Scripturi. Este
deci loc pentru noi experiențe cu Dumnezeu care nu-și găsesc
precedent în cele scrise în Biblie. Dacă un asemenea mod de gândire
este corect atunci nu mai putem justifica interzicerea niciunui
lucru din biserică și viața creștinului, pe care Biblia nu le
menționează și le interzice în mod expres. Să luăm de exemplu
avortul, sau sclavia. Biblia nu le menționează niciodată
interzicându-le, dar Biblia ne oferă principii clare care le
condamnă. Probabil că nu vom găsi clar menționat nicăieri în Biblie
că credinciosiul nu trebuie să latre sau să se tăvălească pe jos de
râs atunci când merge cu frații săi la închinare. Găsim însă
principiul respectului pentru alții, a păstrării demnității și
ordinii în întrunirile frățești.
de
Petru Lascau
CE SPUNE VECHIUL TESTAMENT DESPRE DUHUL SFÂNT?
Pe tot parcursul Vechiului Testament întâlnim numele Duhului Sfrânt
de 84 de ori. Ori de câte ori este întâlnit pe paginile vechiului
așezământ, Duhul Sfânt este legat de următoarele lucruri:
1. De liderii carismatici ai lui Israel din perioada începutului
istoriei acestui popor, cum au fost judecătorii de ezemplu. Duhul
Sfânt i-a împuternicit pe aceștia pentru perioade limitate de timp
cu scopul de a realiza fapte remarcabile, de care Dumnezeu s-a
folosit în intervențiile Sale în istoria acestui popor.
Astfel putem citi despre cei șaptezeci de lideri dintre bătrânii lui
Israel care urmau să poarte împreună cu Moise sarcina poporului în
lunga sa călătorie spre Canaan (Numeri 11:17).
de Petru Lascau
 Râsul
este o invenție divină, cu siguranță. Nu Satana l-a inventat. De
fapt el n-a inventat nimic. El copiază și distorsionează tot ce a
creat Dumnezeu. Dar ce-i cu ‘‘râsul sfânt’‘ de la Toronto?
Există o serie de explicații pe care
apologeții le dau râsului. Unele din ele preting implicații
profetice, cum ar fi bucuria revenirii Domnului, sau râsul de Satana
care nu este decât un înfrânt, sau râsul de ispite și încercările pe
care le va birui de acum încolo creștinul. Dar cea mai populară este
că el exprimă bucuria datorită bunătății și harului lui Dumnezeu.
Confuzia pe care se străduiesc apologeții
mișcării să ne-o strecoare este între râs și bucurie. De fapt, spun
ei, ceea ce vedeți când oamenii se tăvălesc pe jod de râs, nu este
altceva decât expresia bucuriei, care este fără îndoială o roadă a
Duhului Sfânt.
2)
de Petru Lascau
Analizând cuvântul ‘‘râs’‘ din Biblie, nu
găsim nicăieri niciun suport pentru manifestarea ‘‘râsului sfânt’‘.
Sfânta Scriptură nu descrie nici măcar o situație când, oamenii sub
cercetarea Duhului Sfânt sau în prezența lui Dumnezeu, cad pe jos și
nu mai pot să se abțină de râs. Râsul nu poate fi găsit nici în
caracteristicelel Duhului lui Dumnezeu, nici în roada Lui și nici
între darurile Lui pe care lă dă credinciosului.
John Wimber, fondatorul unei
rețele de peste 600 de biserici charismatice în întreaga lume, în
ciuda faptului că este unul din promotorii ‘‘râsului sfânt’‘ este
citat, că a spus:
‘‘… nu găsim niciun suport biblic, nici pentru râs și nici pentru
căzutul pe jos’‘. Faptul,
însă, nu-l deranjează, pentru că Wimber, ca mulți alții din mișcarea
credinței, nu crede că experiențele spirituale trebuie supuse
probelor biblice.
de
Daniel Branzei
" Adevărat vă spun, că nu va trece neamul
acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri“ – Marcu 13:30
Stând coama Muntelui Măslinilor, Învățătorul și ucenicii aveau o
panoramă superbă a Templului, dincolo de valea Chedronului.
Trecuseră cam 50 de ani de când tot lucrau la extinderea lui și,
deși neterminat, ansamblul d eclădiri era cua devărat impresionant.
"Învățătorule, uită-Te ce pietre și ce ziduri!“
(v.1) i-au zis ucenicii. Spre mirarea lor, în loc de admirație,
cuvintele Învățătorului au fost pline de altceva, de o groaznică
avertizare și de un nemilos anunț profetic:
„Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră,
care să nu fie dărâmată” (v.2)
de
Daniel Branzei
"Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi
nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici
nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui
Dumnezeu în cer. Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce
vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: ,Eu sunt Dumnezeul lui Avraam,
Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?’ Dumnezeu nu este un
Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.” Noroadele, care ascultau,
au rămas uimite de învăţătura lui Isus. Când au auzit Fariseii că
Isus a astupat gura Saducheilor, … “ – Mat. 22:29-34
Fariseii și Saducheii au fost întotdeauna angajați în certuri
doctrinare de pe poziții diferite. De exemplu, fariseii au construit
un foarte elaborat sistem al vieții ,,de dincolo“, dar saducheii
l-au refuzat, spunând tuturor că, la deces, moare și trupul și
sufletul.
Mai fundamentală era însă poziția lor față de Scripturi, ambele
tabere fiind mustrate aspru de Domnul Isus. Fariseii adăugau la
textul Scripturilor (construind ,,tradiția“ sau ,,datina“
bîtrânilor), în timp de saducheii scoteau din textul Scripturilor
(negându-le elementul supranatural).
de
Daniel Branzei
"… căci Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit“ (1 Cor. 5:7).
În zile de dinaintea praznicului Paștelor, mii de evrei își părăseau
casele, satele, orașele, pentru a se sui la Ierusalim. Era una din
cele trei sărbători
"cu pelerinaj“, când toți evreii aveau
datoria să fie acolo. Probabil că cei din Zabulon sau Decapole
plecau încă de marți sau miercuri, pentru că drumul era greu și
calea era lungă. Dincolo de oboseala procesiunii era însă
anticipația voioasă a sărbătorii. Paștele erau un fel de sărbătoare
națională când se sărbătorea eliberarea (un fel de 23 August de-al
lor).
Nebăgat în seamă, neînsemnat și neimportant pentru ceilalți, Isus
din Nazaret urca și El împreună cu grupul ucenicilor. Dacă ucenicii
erau cuprinși de verva generală, Isus era mai trist ca deobicei, mai
închis în Sine însuși. Toți ceilalți mergeau ,,la Paște“. El ,,era
Paștele“. Mii de sărbători de până atunci și zeci de mii de miei
nevinovați ținuseră trează în mintea evreilor eliberarea. Iar El
venise acum să o realizeze.
Nota: Cititi continuarea articolelor
prin a face click pe titlul albastru al acestora.
sus |
|
|
|
Abonare gratuita! |
|
|
|
DE CITIT!!!! |
|
|
|
Pe pagina de 
