39. Arhivele regale – Iosia – ultima pocăință dinaintea prăbușirii – 2 Regi 22:1 – 23:30; 2 Cron. 34:1 – 35:25

de Daniel Branzei
 

Viața lui Iosia este un dosar din care învățăm diferența dintre a avea Cuvântul Domnului, a auzi Cuvântul Domnului și a asculta de Cuvântul Domnului. Se poate să-l pierzi în nepăsare, să-l ai, dar să-l neglijezi și să-l auzi, dar să-l nesocotești. Cine se apropie de acest Cuvânt cu pocăință și evlavie va fi, ca Iosia, prețuit și răsplătit de Dumnezeu, dar cine pleacă la luptă fără să fie trimis de acest Cuvânt al Domnului, tot ca Iosia, va sfârși întotdeauna rușinos. În viața spirituală, totul începe și se termină cu atitudinea față de Cuvântul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca o „candelă care să ne călăuzească pașii“ (Psalm 119: 8-12, 105) pe calea cea bună.

Domnia lui Iosia a avut loc între anii 639-608 î.Ch. Această perioadă de aproximativ treizeci și unu de ani a fost una crucială în istoria lumii. Invazia sciților, căderea Asiriei, formarea imperiului Median și formarea imperiului Babilonian sub Nebopolasar au fost mugurii din care a crescut „vremea Neamurilor“ despre care a vorbit profetul Daniel (Dan. 9:24-27. 12:7) și Domnul Isus:

„Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.“  (Luca 12:24).

O taină de Paşte

de Daniel Branzei

Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit. Şi Isus a trimes pe Petru şi pe Ioan, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mîncăm.“  ,,Unde voieşti să pregătim?“ L-au întrebat ei.  El le-a răspuns: ,,Iată, cînd veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducînd un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra,  şi spuneţi stăpînului casei: ,,Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?“  Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.“  Ei au plecat, şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele. – Luca 22:7-20

Atmosfera:
Paștele erau pentru evrei una din ,,sărbătorile cu pelerinaj“(2 Cron. 30:1; 35:1). Toată suflarea trebuia ,,să se suie la Ierusalim“, ca să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu pentru Praznic (Deut. 16:1-8). Cetatea era prin urmare plină de oameni; gălăgie, forfotă, gălăgie, efervescența unor amintiri de demult și a unor anticipări istorice imediate.

Mai ales sub romani, Paștele căpătase o tentă de protest social. Robi striviți acum sub sandalele legiunilor imperiale, evreii nutreau pe ascuns speranța că eliberarea lor va veni iar, după cum venise cu mii de ani înainte de sub robia ucigașă a Egiptului (Exod 13:1-16).

Text: Marcu 6

Introducere: Evanghelistul Marcu ni-l prezibtă pe Mesia ca Rob al Domnului (tip profetic descris în Isaia) venit să facă o lucrare foarte importantă. În capitolul 6 ne întâlnim cu limitele slujirii Lui, Sunt lucruri pe care El, Cel atotputernic, nu poate să le facă. Acesta este unghiul sub care vă propun (împreună cu W.W. Wiersbe) să citim textul.

I. Robul nu poate să lucreze ! (Mc. 6:1-29)

Nazaretul a fost o localșitate  privilegiată ! Cei de acolo L-au avut pentru o vreme printre ei pe Robul Domnului. Ce mari lucruri ar fi putut face El pentru ei! Dar … n-a făcut. Și aceasta s-a întâmplat numai și numai din pricina necredinței lor. Blocarea lucrării divine la nivelul necredinței noastre este un principiu  divin al libertății care ne-a fost acordată de Creator (Mat. 9:29; Ps. 78:41). Dumnezeu nu ne forțează. Aduceți-vă aminte de replicile sclipitoare avute de Robul Domnului și tatăl celui chinuit de duhul cel rău: “Tu zici: Dacă poți …“ Totul este cu putință celui ce crede.“  Rezultatul lucrprii lui Dumnezeu nu măsoară dacă Dumnezeu poate face, ci doar dacă noi putem crede ce poate El să facă ! Puneți astăzi întrebarea: Ce lucruri nu poate face Robul Domnului în viața mea din pricina necredinței mele? Tu și cu mine suntem mult mai privilegiați decât Nazaretul de altădată … (restul aici)

Ce ai face daca ai sti ca vei muri vineri?

Oamenii pot avea o multitudine de reactii desprinse sau alocate contextului, valorilor si principiilor personale.

Michaell Kelley s-a uitat ce la a facut Isus stiind ca va muri vineri:

Frații credincioși penticostali îmi sunt dragi și doresc să-mi petrec veșnicia cu Domnul Isus, cu ei și cu toți cei ce-L iubesc, cred și-L ascultă pe Dumnezeu!Nu îmi venea să cred urechilor ce aud. E drept, prea târziu, congerința luase sfârșit.  

John H. Walton conferenția pe primele capitole din Geneza lovind la baza creștinismului lovind viclean, lovind subtil, lovind înfășurat într-o iluzie de creaționism și „științism” lovind în Dumnezeu, în atotputernicia Lui, în suveranitatea Lui, în minunile Lui și în inspirația Cuvântului Său.  Presăra din când în când câte o afirmație cu înțeles dublu, ca să pară „Koșer”, „să nu-i sară broaștele din apă, ci să le fiarbă ușurel” în veninul liberalismului, al criticii de formă, ca să poată băga erezii nimicitoare pe gâtul tinerilor studenți (și unor profesori) penticostali fără darul deosebirii duhurilor.În teologie nu este nimic nou, dacă este ceva nou, este ceva ce s-a mai spus și s-a uitat, ori este o erezie sau o aberație!

Ce a spus?  Ce a făcut?  Walton este un liberal, un adept al criticii de formă, unul care nu crede în inspirația divină, ci a supt la laptele lui Hermann Gunkel, cel care a lansat interpretarea Genezei prin prisma Sitz im leben – adică conjunctura din viață care a determinat producerea acelui text (caută Schöpfung und Chaos in Urzeit und Endzeit,1895 ).  Textul Genezei/Scripturii nu este inspirat ci trebuie interpretat prin prisma culturii antice și prin perspectiva omului din lumea antică (dar nu a israelitului sau a lui Moise, ci a păgânului babilonian sau sumerian), în cazul Genezei (nici măcar textul întregii Geneze, întrucât nu crede că este scris la imboldul și inspirația lui Dumnezeu de către Moise ci de către un narator sau un fel de editor care a făcut „cut and paste” cu bucăți de mituri antice.  El spune că trebuie să respectăm autoritatea textului, nu a lui Dumnezeu, iar textul trebuie interpretat păgânește, adică cum gândeau păgânii din contextul lumii antice în care a fost scrisă Geneza.  El pune pe același nivel Scriptura cu miturile antice ale creației , în special cele babiloniene și forțează metode de interpretare a primelor capitole ale Genezei prin ritualul sau cutuma păgână a dedicării unui templu zeilor antichității.  Mai clar, el ridică la standard de interpretare a Scripturii scrieri care sunt încondeiatea (sau în-stilus-ate  ) sub influența domnului lumii acesteia, diavolul. 

Pe urmele lui Pavel

de Doru Pope

1 Corinteni 11:1 Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos.

Versetul acesta îl știm pe de rost. L-am învățat din copilărie, de când învățam pentru duminică versetele „de aur.” Apoi l-am auzit în predici, citat de nenumărate ori. Chiar am auzit predici din ele. Bune predici. Elocvente. Câteodată rostite de predicatori care nu umblă pe urmele nimănui. Dar mă rog, au și ei dreptul de a nu fi nici de-a lui Pavel, nici de-a lui Chifa și nici de-ai lui Apolo. Incognito, tainic în inima lor, sau afirmat strident, cu un strigăt de la amvon însoțit de stropii unui scuipat, ei cred că-s ai lui Cristos.

Argumentul îndemnului lui Pavel de a umbla pe urmele lui este că el umblă în urmele lui Cristos. Alt argument nici nu ar avea validitate. Și unii creștini ai zilelor noastre, cred că umblă pe urmele lui Pavel. Din casele lor cu 5-6 camere, cu garaje pentru trei-patru mașini, cu școli private pentru cei doi copilași ai lor, cu 4-5 vacanțe anuale în Bahamas, Hawaii, Paris, Cancun și Aspen, Colorado, cu haine Gucci, poșete Luis Vuiton și pantofi ultimul răcnet, mirosind bine a D&G Light Blue sau altceva select, coborând din Mercedesurile și Lexususrile lor noi nouțe, umblând la adunare o dată sau cel mult de două ori pe lună, „sacrificând” pentru Domnul 1% (maxim) din venitul lor, consumatori înăcriți de predici ce merită căscatul lor sau de ce nu, picoteala lor, aceștia se bat cu pumnul în piept că ei calcă pe urmele lui Pavel. Serios?

Dar, nu! Nu trebuie să ai toate cele de mai sus. Poți avea pantofii cu talpa găurită, haine luate de la second sau third, poți mirosi a usturoi nespălat de 3 zile, poți locui cu familia ta de 8 suflete într-un apartament de două camere cu chirie de la guvern și tot să nu calci pe urmele lui Pavel! A, vii mai des la adunare (ai timp berechet), te rogi mai „tare” (deci, mai cu har, nu?) decât celălalt, ești voluntar la tot felul de acțiuni și comitete (abia mai scapi și tu de gura soției care te trimite să cauți de lucru, sau de gălăgia copiilor tăi) și bani dai procentual muuuult mai mult decât cazul număru’ unu. Dar tot nu calci pe urmele lui Pavel.