|
![]() ![]()
|
Pagină Pastorală Trăim zile deosebite, în
care diferite strategii şi discuţii la nivel mondial încearcă să găsească
soluţii pentru necesităţile financiare pe care le experimentăm cu toţii. Lipsa
de locuri de
Zeciuiala - de pastor Butch Yu Probabil că unul dintre cele mai neabordate subiecte din teologia Vechiului Testament (VT) este subiectul Zeciuielii. Este de asemenea şi una dintre cele mai controversate probleme cu care au de a face bisericile creştine de astăzi. Întrebarea dacă zeciuiala încă mai este aplicabilă Bisericii sau pentru creştini de azi a creat două tabere opuse. Cei din tabăra anti-zeciuială susţin ideea că din moment ce creştinii nu mai sunt sub Lege, prin urmare, ei nu mai se află sub regula de zeciuială deoarece este o dispoziţie a Vechiului Testament pentru poporul evreu. Pe de altă parte, grupul pro-zeciuială argumentează de asemenea că principiul zeciuielii este înaintea Legii, deşi este un principiu Vechi Testamental, acesta nu a fost anulat pe baza învăţăturii lui Hristos că cei credincioşi ar trebui să întreacă neprihănirea fariseilor şi aceasta include şi stricta lor obligaţie şi practică a zeciuielii. În ciuda tuturor acestor idei care sunt în conflict, zeciuiala a fost acceptată şi practicată în mod universal între bisericile creştine de astăzi. Cred că miezul problemei depinde de faptul dacă creştinii sunt obligaţi să dea o zeciuiala din veniturile sale, sau dacă aceasta este un gest voluntar de închinare şi ofrande date lui Dumnezeu, nu din obligaţie ci din dragostea pentru Dumnezeu şi împărăţia Sa. Subiectul: Zeciuala--Suntem Obligaţi să Dăm Zeciuială din Venitul nostru Net sau din cel Brut? Scopul acestui articol obişnuit este de oferi cititorilor noştri discuţii controversate pe teme potrivite vieţii creştine. Datorită spiritului de partizan, credibilităţii personale, acreditării, etc., le-am cerut tuturor autorilor care au scris pentru acest articol să-şi publice anonim scurtele declaraţii. Făcând aşa, sperăm să-l încurajăm pe cititor, măcar într-o mică măsură, să se concentreze asupra argumentelor implicate în fiecare poziţie decât pe anumiţi factori personali. Un simplu schimb de opinii între două părţi este deseori extrem de nesatisfăcător, aşa că extindem fiecare schimb de opinii la cinci secţiuni astfel încât autorii să riposteze, examineze, şi să clarifice argumentele din primul nivel al discuţiei. Pentru creştini, zeciuiala nu este o obligaţie legalistă, ci o ocazie pentru un răspuns mulţumitor faţă de harul lui Dumnezeu. Înţeleasă corect, zeciuiala oferă un principiu biblic, practic actual pentru a dărui. Aceasta reface un sens al perspectivei cum să tratăm cu bunurile noastre materiale. Zeciuiala îi ajută pe creştini să îşi reexamineze valorile lor personale şi cele parohiale şi să îşi regleze stilul lor de viaţă pentru a avea mai mult de împărtăşit cu alţii într-o lume nevoiaşă. Ps.19:13 PĂCATUL MÂNDRIEI“Pazeste de asemenea pe robul tau de mindrie;atunci voi fi nevinovat de pacate mari” 1 Corinteni 13 “Dragostea nu se umfla de mindrie” 1 Timotei 6:4 “…este plin de mindrie si nu stie nimic” CARACTERISTICILE MINDRIEI Omul mindru se cunoste dupa cum se imbraca,cum umbla tantos ca un paun, cum vorbeste si prin faptul ca ii place sa conduca totdeauna discutiile. Se urca in “dud” nu ca sa -L vada pe Isus ca Zacheu, ci ca el sa fie vazut. El este centru pamintului si nu mai vede pe nimeni.Ce face el, ce are el, ce vorbeste el este nemaipomenit, nemaivazut, nemaiauzit. Solomon este nimica fata de el si fata de altii el spune (poate doar in inima lui)”Eu nu sint ca vamesul acesta !” Vezi tu ceva asemenator in inima ta ? CONSECINTELE MINDRIEI Proverbe 16:18 “Mindria merge inaintea pieirii si trufia merge inaintea caderii “ 1 Petru 5:5 “Dumnezeu sta impotriva celor mindri dar da har celor smeriti” Mindria este sursa tuturor certurilor !!! REMEDII PENTRU MINDRIE Matei 11:29 “Invatati de la Mine caci Eu sint blind si smerit cu inima” Dumnezeu te va trece prin crize prin care sa ti se deschida ochii si sa vezi cit de mare este mindria si te va face sa strigi dupa eliberare .Atunci sa te rogi ca Dumnezeu sa-ti ia mindria din inima si sa te astepti la s u f e r i n t a . 2 Corinteni 12:7 ”Si ca sa nu ma umflu de mindrie, mi-a fost pus un tepus in carne, un sol al Satanei,ca sa ma palmuiasca si sa ma impiedice sa ma ingimf” Iacov 4:6 “Dumnezeu sta impotriva celor mindri,dar da har celor smeriti “ Ana Capota Orice comentariu poate fi trimis la adresa: apologetics@voxdeibaptist.org |
|
|