Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Pagina Femeii
 

 

 

Octombrie 2006
Caută în site
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Discuţii Forum
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Mărturisiri
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

 


Ţinteşte mai sus

 

 

Emanuela Belea

Pagina Femeii este

realizată de

 

Emanuela Belea

Coordonatoare lucrarea cu femeile, Braşov

O pagină pentru femei disponibile să urmeze

modele autentice pentru a ajunge

la un ideal ancorat în Dumnezeu

Mărturie

 

numesc Anica Belea, sunt din judeţul Hunedoara, localitatea Balomir, nr. 88. La vârsta de 18 ani Dumnezeu mi s-a revelat intr-o viziune de noapte. Acest fenomen mi-a marcat întreaga viaţă. Planul lui Dumnezeu începuse să prindă contur. Primirea Domnului Isus ca Mântuitor al meu personal, a fost cea mai importantă experienţă din viaţă mea. Am aflat în Isus un prieten, cu El împart totul, Lui îi spun totul si aceasta m-a ajutat mult in timpul ceasurilor întunecoase. In vremuri bune sau rele mi-a fost suport – iar când am ajuns la capătul puterilor la El am găsit resurse.

ISUS este Punctul Stabil din UNIVERS care nu Cedează!

ÎN EL TE POŢI ÎNCREDE;

PE EL TE POŢI SPRIJINII;

AICI POŢI SĂ -TÎ ANGAJEZI VIAŢA!

 

Am descoperit totodată ce înseamnă să fi o persoană centrată în Dumnezeu de unde să primeşti inspiraţie si călăuzire. O prezenţă Divină m-a inundat cu dragostea de a aşterne gânduri pe hârtie. Nu am rezistat ca experienţele si miracolele ce au făcut parte din viaţa mea sa nu vadă lumina tiparului – am dorit sa las copiilor mei o cale de urmat – astfel, am fost inspirată să scriu cartea care se intitulează: COMORI DESCOPERITE IN LABIRINTUL VIEŢII. Dintr-un spectru larg de experienţe s-a născut această Carte: peste 40 de ani de umblare cu DUMNEZEU ,12 copii, 18 ani de vaduvie (si asta spune multe).

 

Viaţa trebuie mai întâi Trăită, apoi să fie Scrisă! Aşa după cum am relatat pe copertă: » PENTRU A SCRIE CEVA CARE SĂ RĂMÂNĂ, SE CERE SĂ CITEŞTI MULT, SĂ ASCULŢI MULT, SĂ IUBEŞTI MULT, DAR MAI ALES SĂ SUFERI MULT - FĂRĂ ACESTEA LITERELE NU STRĂLUCESC, CORZILE NU VIBREAZĂ, SCÂNTEILE NU RĂSAR «!

 

Din experienţe amare se nasc gânduri strălucite – aşa a început introducerea mea in tainele scrisului tipărit. Plecând de la rolul meu umil si angajându-mă în această lucrare, a trebuit să invăţ să citesc printre rânduri, acordând atenţie spaţiilor libere, lucrurilor nerostite si convingerilor care constituie o valoare.

 

La porunca lui ISUS am aruncat mreaja cu nadejdea că voi fi binecuvântată la mal. Acum pot spune ca si Maria altădată: “SUFLETUL MEU MĂRESTE PE DOMNUL, ÎNTRUCÂT M-A AJUTAT SĂ FAC O LUCRARE PENTRU EL!!!

 

VERSURI AUTOBIOGRAFICE

 

În zilele care încă mi-au rămas de meditat…

Vreau s-adun firele toarse, ca să stiu cât am lucrat.

Fiecare vârstă isi are semnificaţia sa,

În orice stadiu din viată noi putem realiza.

 

Ceva productiv în viată ca să devii creativ,

Si să poti actiona intr-un mod mai decisiv.

Viaţa îşi are ritmul ei, doar s-o stii folosi bine,

Chiar timpul de recreere să fie în scopuri utile.

 

Nu în lucruri ce-obosesc sau care nu folosesc,

Ritmurile vieţii noastre, să fie într-un scop ceresc.

Astfel dar, copilaria si maturitatea vietii,

Poartă-n ele un tezaur specific al frumuseţii.

 

Anii lasă a lor urme în viaţa cotidiană,

Depozit de cunoştiinţe, care nu le înveţi în şcoală.

Şcoala vietii e un alt factor important in viaţa ta,

Căci în orice zi din viată, tot înveţi câte ceva.

 

Pe măsură ce trec anii, te simţi parcă mai bogat ,

Căci în minte îţi ramâne tot ce ai acumulat.

Orizontul de interese îţi devine mai real

Şi priveşti cu alţi ochi spre al ţărmului liman.

 

Când copiii au crescut mari, am stat si am meditat…

Ce pot face pentru altii sau ce ar fi de lucrat?

Mă simţeam parcă datoare, trebuia recuperat,

Timpul care a trecut, timpu când nu m-am implicat.

 

Eu băteam pasul pe loc înconjurată de lăstari

Însă acum Dumnezeu i-a crescut şi pe ei mari.

Orizontul de interese simt parcă ca s-a largit

Şi după atâţia ani,doar acum am reuşit,

 

Să văd puţin mai departe si cât este de lucrat

Şi în slujba de slujire, eu atunci m-am angajat.

De-ţi împarţi timpul cu Domnul simţi călăuzirea Sa,

Implicarea în lucrare este însăsi viaţa mea.

 

Până când am reusit să ajung pe această treaptă,

Am avut de străbatut drum lung, nu în linie dreaptă.

Urcuşuri si coborâşuri,drumul a fost destul de greu,

Să rămâi singur în lupta, parca mă cutremur eu.

 

Obstacole, filiere, câte nu s-ar putea spune,

Nopti albe, de priveghere petrecute în rugăciune.

Suferinţa, ni se spune, este catalizatorul

Ea este ce te formează,ea este îndrumătorul.

 

Zbuciumul şi suferinţa sunt în a Domnului şcoală,

Ca durerile de naşteri ele aduc viaţă nouă.

De Domnu-s îngăduite focurile de încercare,

Ca să poti fi prelucrat pentru a Domnului lucrare.

 

Viaţa îmi este mărturie, ea poate însăşi vorbi

Că Isus mi-e sensul vieţii, El care mă sprijini.

În prezent am sentimentul călăuzirii Divine,

Mi se pare că abea acum încep viaţa pentru mine.

 

Relaţia mea cu Domnul îmi oferă împlinire,

Ea este ce mă provoacă să aştern gânduri pe hârtie.

La vârsta mea pot să spun: trepidez de interese

Şi lupt cum stiu ca-i mai bine, ca să pot vedea progrese.

 

Am primit un echilibru, un climat deosebit,

Har pe care in anii tineri, parcă nu i-am dobândit.

Nu vreau pensie, nici şomaj, nici concediu nu-mi doresc,

Vreau ca să-l prezint pe Isus, El e prietenul Ceresc.

 

El e sensul vieţii mele, El este: Isus Hristos!

Adresa o am precisă, El e Prinţul Glorios!

Trecutul nu-mi apartine căci mi-a fost rascumpărat.

Eu lupt cu un duşman înfrânt, Domnul să fie lăudat!

 

Am legi noi şi părtăşie, mântuire si iertare,

Pace sfânta, siguranţă pe a Domnului cărare.

Toate acestea se obtin prin întâlnirea cu Isus

Nu-i altceva mai de preţ,nici aici, nici în cer sus.

 

Căci din totul ce exista nimic nu are valoare,

Decât viaţa cu Isus,decât sfânta Lui lucrare.

El e cel ce te iubeste şi Lui îi pasă de tine,

El te ajută în probleme, m-a ajutat şi pe mine.

 

Când la capătul puterii ajunsesem disperată

Şi-a-ntins mâna inspre mine, El e-adevăratul Tată!

De aceea, nu pot să tac,nici să mă opresc din drum,

Vreau ca să-l prezint pe Isus, pe acesta Păstor bun.

 

Patruzeci de ani pe cale niciodat n-am regretat,

La optsprezece ani Domnul mi s-a revelat.

Noaptea în subconstient am avut o viziune,

Eu dormeam, dar inima îmi veghea în rugaciune.

 

Fenomen ce se ridică, parc-aş spune, mai presus,

De nivelul cunostiinţei, ce-l aveam despre Isus

Eu nu m-am opus chemării, nici vedeniei de sus

Şi în noaptea aceasta sfântă, L-am întâlnit pe Isus!

 

ÎNVIORAREA SUFLETULUI ÎN SINGURĂTATE

 

Dar eu în nevinovăţia mea voi vedea fata Ta - cum mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău. (Psalmul 17:15)

 

Intrând în prospeţimea dimineţii, într-o închinăciune tăcută, când mărgăritarele de rouă împodobesc firele de iarbă, îti vei putea deschide sufletul ca o floare care soarbe razele aurii ale soarelui – atunci poti veni în faţa Lui cu giuvaierele tale cele mai scumpe si să-I spui: CÂND MĂ TREZESC SUNT TOT CU TINE!!!

 

Începi să te simţi ca într-un palat de cedru, prin ale cărui curti se plimbă împăratul în toată frumuseţea Lui. Ai sentimentul nobil al călătoriei spre cetatea Cerească, spre ţărmurile aurite ale legaturii meditative cu Dumnezeu, devenind răsplătit cu o încărcătură de sentimente sfinte, gânduri înalte spre Luceafarul Stralucitor de dimineaţă care nu apune niciodată si îşi revarsă Gloria fără nori.

 

Această aventură îţi dă un sentiment de stabilitate plin de prospeţime. Umplerea si alimentarea se face în acest ceas de taină, întru-cât ai acces la proviziile de Har care ne sunt garantate prin ISUS. SCÂNTEIA Dumnezeiască se află în noi, ea trebuie doar aprinsă - în felul acesta eşti echipat pentru orice te va întâmpina în ziua respectivă. Învaţă să îl asculţi pe Dumnezeu înainte de ai vorbi tu si atunci poti să II spui: VORBEŞTE DOAMNE CĂCI ROBUL TĂU ASCULTĂ.

 

Cei ce aşteaptă zorile dimineţii în cămăruţă respiră atmosfera Veşniciei. Acest lucru Divin, ceasul tău de taină ,te va ajuta să alungi gândurile negative, să depăşeşti experienţele grele şi problemele care fac si ele parte din ţesătura vieţii – vei înţelege că pentru orice problemă există şi o solutie si vei şti cum să te raportezi la ea.

 

Cheia SUCCESULUI e să nu părăseşti câmpul de bătălie. Cât timp esti pe terenul de luptă Domnul îţi poate da Victorie. Deci nu mai îngăduii nici într-o zi ca vrăşmaşul să-şi lase cartea sa de vizita la uşa inimi tale cu: îngrijorări, descurajări şi întristări. Să ne acordăm inima la sursa bucuriei si atunci bucuria va rodi în inima noastră iar paharul nostru va fi plin de dă peste el. CU ARIPILE ÎNCHINĂRII NE VOM RIDICA PESTE ORICE OBSTACOL!!!

sus

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate