PUBLICAŢIE BAPTISTĂ DE APOLOGETICĂ

              

baptist.ro

 

Misiunii Baptiste

Asociaţia Medicilor Creştini din Romania

Misiunea medicală

Dragi colegi din întreaga lume,
(in atenţia pastorilor si liderilor din biserici)

Sunt onorată să vă cunosc, să mă rog impreună cu voi şi să slujim împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ca şi oameni care ne ocupăm de trup si încercăm să tratăm bolile lui, sunt convinsă că fiecare dintre noi găseşte o modalitate de a avea grijă şi de sufletul pacienţilor. Am învăţat asta chiar de la Domnul nostru.

Sper că v-aţi stabilit activităţile pentru anul 2004 şi printre multele ore de muncă vi-a rămas timp să va odihniţi şi să vă simţiţi bine. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvinteze. Vă transmit salutări din România.

Ştiu despre dorinţa voastră de a-L sluji pe Dumezeu, mai ales prin lucrarea medicală. Aşa cum ştiţi deja, echipa medicală de aici se roagă şi posteşte în fiecare vineri pentru această lucrare. Sunteţi invitaţi să vă alăturaţi acestui lanţ de post si rugăciune…

Ce înseamnă de fapt lucrarea medicală?

Un grup de medici, asistente şi farmacişti români care sunt invitaţi de către pastori în zone cu sărăcie multă, unde Evanghelia înaintează cu greu şi unde nu există asistenţă medicală. Împreună consultăm pacienţii şi prescriem medicamente, timp de o zi întreagă (uneori chiar o săptămână). Pacienţii sunt apoi invitaţi seara la biserică, unde are loc un serviciu evanghelistic.

Scopul nostru este:

-să diagnosticăm şi sa oferim medicamentele necesare pentru tratarea problemelor medicale;

-să evanghelizăm şi să construim relaţii.

Pentru aceasta, mergem în locurile respective (în funcţie de distanţa la care se află) o dată sau de două ori pe an, pentru a le duce în continuare medicamente şi pentru a-i reîntâlni pe oamenii de acolo.

Iată motivele noastre de rugăciune:

-putere, înţelepciune şi unitate în echipă;  o bună mărturie;

-vindecarea şi mântuirea pacienţilor;

-provizii de medicamente;

-cadre medicale care să ni se alăture – pentru VOI. Avem nevoie de voi în echipa noastră, să ne rugăm şi să slujim împreună.

Programul lucrărilor medicale din acest an:

-20 Martie – Gruni (aproape de Timişoara) -pentru o singură zi

Echipa: Prof. Streian, Dr Aniela, Dr Corina, Dr.Angela  şi eu. Asistent medical: Mihaela. Farmacist: Camelia.

-22-26 Martie, lucrând împreună cu echipa condusă de Mrs. Sharon Elam şi Cindy Underwood din Biserica Baptistă “Agape”(USA).

Echipa: Prof. Streian, Dr Aniela şi eu.( poate şi alţi doctori). Asistent medical: Gelu. Farmacist: Alex.

Alte misiuni pe care le pregătim sunt în Lalasint, Drgăgăneşti-Olt, comunitatea de rromi din Timişoara, Macea. Ca şi perioadă ne gândim la lunile Mai/ Iulie/ Octombrie şi Noiembrie, în acest an.

Aşa că vă rog, anunţaţi-mă când aţi putea veni şi haideţi să ne unim în rugăciune pentru lucrarea ce se va face în acele zile. Noi nu putem face prea multe, dar Dumnezeu poate lucra într-un mod minunat şi de aceasta avem nevoie. Aşa cum scrie în Matei 19:26, toate lucrurile sunt posibile cu Dumnezeu.

În timpul slujirii mele, am văzut dragostea fără margini a lui Dumnezeu prin felul în care El ne-a păzit, ne-a ajutat şi ne-a asigurat tot ceea ce nouă ne lipsea.

Prin aceste misiuni,văzând cum oamenii se întorceau la Domnul, am fost încurajată să îmi continui slujirea. Misiunile au avut un impact puternic în vieţile fiecărui membru al echipei, învăţându-ne sa ne bizuim mai mult pe Domnul.

Iar influenţa s-a extins şi asupra lucrării “Casa Olarului”. Doi copii de acolo au venit şi au fost cuprinşi şi ei de acest foc al slujirii. Pachetele cu medicamente sunt toate pregătite de către copii din Casa Olarului. De asemenea, ei se roagă în fiecare zi pentru lucrarea medicală. Astfel, rugăciunile lor pot schimba lumea.

Veniţi alături de noi şi ştiu că văzându-le ochii plini de mulţumire şi lăsându-L pe Hristos să se vadă în voi, nu veţi  mai fi aceaşi cu cei de la început. Vă aştept cu drag să veniţi.

Dumnezeu să vă binecuvinteze.

În harul Lui,

Dr. Oana Stoian

Apăsaţi pe buton să merge-ţi înapoi la pagina de Misiuni.

Ce este nou!

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o pagină dedicată Teologiei Sistematică.

In cadru Teologiei Sistematică, veti găsi pagina de studiu în Bibliologie, doctrina Bibliei.

Pe această pagină puteţi citi 7 noi lucrări de studiu:  

bullet
Sola Scriptura şi Biserica Primară
 
bullet
Ce vrem să spunem prin Sola Scriptura
 
bullet
Tradiţionalism
 
bullet
Surprins de ce?
 
bullet
Revelaţia Generală
 
bullet
Revelaţia Specială
 
bullet
Scriptura Inspirată de Dumnzeu
 

 

 

 

                                                                    Vox Dei Baptist Ministries 64 E Main Str. Sidney, New York 13838
                                                                                             Vox Dei Baptist Ministries © 2003