|
![]() ![]()
|
Misiunii Baptiste Asociaţia Medicilor Creştini din RomaniaMisiunea medicalăDragi colegi din întreaga lume, (în atenţia pastorilor şi liderilor din biserici) Sunt onorată să vă cunosc, să mă rog împreună cu voi şi să slujim împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ca oameni care ne ocupăm de trup şi încercăm să tratăm bolile lui, sunt convinsă că fiecare dintre noi găseşte o modalitate de a avea grijă şi de sufletul pacienţilor. Am învăţat aceasta chiar de la Domnul nostru.
Lansarea a patru titluri de cărţi
Vineri, 20 februarie 2004, la Polul Cultural din Cluj-Napoca, respectiv la Librăria Universităţii, a avut loc lansarea a patru titluri de cărţi: „Oameni mari din Vechiul Testament” - autor dr. Iosif Ţon; „Drepturile omului şi demnitatea umană” - autor John Warwick Montgomery; „Rolurile femeii” - editor Shirley Lees, iar a patra carte lansată este „Noul Testament al Domnului nostru Isus Hristos” - traducerea D. Cornilescu, ediţie revizuită”.
Prezentare lucrării din închisori “ Stânca Veacurilor “
Scopul lucrării:
Biserica Baptistă Eben-Ezer
Misiunea Vox Dei vă încurajează să trimiteţi un mesaj de îmbărbătare fraţilor implicaţi în lucrarea prezentată mai sus, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură să ne încurajăm unii pe alţii. Adresa bisericii o puteţi găsi pe site-ul Bisericii Eben-Ezer.
http://www.bisericaebenezer.org/index.html |
|
|