|
![]() ![]()
|
Misiunii Creştine Universitatea de Vest din TimisoaraFacultatea de Muzica
Seminarul International de Imnologie, 2004
Seminarul International de Imnologie de la Timisoara organizat sub egida Universităţii de Vest din Timişoara, a Consiliului judeţean Timiş şi a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, s-a desfaşurat în perioada 11-14 Mai, 2004. Lucrarile Seminarului au fost îmbogăţite de o serie de concerte susţinute de formaţii corale de copii şi tineri din Timişoara şi Oradea.
Au fost prezentate un numar de 40 referate din tematica imnologiei şi a teologiei imnului. Participanţii din ţară precum Prof. univ. dr. Valentin Timaru, Prof. univ.dr. Felician Roşca, Conf. univ. dr. Elena Şorban, Conf. univ. dr Nicolae Belean, Conf. univ. dr. Grajdian Vasile şi altii au prezentat referate de mare interes din tematica Seminarului intitulată Cântecele religioase pentru copii şi tineri şi Teologia Imnului-Imnul Teologiei. Din străinătate au participat personalităţi din domeniu ca Prof. univ. dr. Philipp Harnoncourt de la Universitatea din Graz, Prof. univ. dr. Yasuhiko Yokosaka de la Universitatea Niigata din Japonia, Soji Kitamura preşedintele Societăţii de Imnologie din Japonia, Prof. dr. Gillian Warson din Anglia precum şi alte personalităţi din domeniu din Italia, Yugoslavia, Ungaria.
Seminarul a fost susţinut de o baza documentară de excepţie prin tipărirea Programului cadru, a Studiilor de Imnologie la editura Universităţii de Vest din Timişoara, volum în care au fost publicate o bună parte din referatele prezentate, precum şi a unui volum de cântece pentru copii intitulat Ciripit de păsărele editat de CARD de la ITAGU Cernica.. A fost tipărit un afiş cadru precum şi programe pentru diferitele concerte de la Timişoara şi Oradea. Întreaga finanţare a acestor tipărituri precum şi a materialelor necesare a fost asigurată din finanţările primite de la Consiliul Judeţean Timiş şi de la Consiliul Local al Municipiului Timişora. Cazarea şi masa participanţilor au fost asigurate de credincioşii din bisericile timişorene care au dat dovadă de multă ospitalitate şi dăruire creştină iar lucrările Seminarului s-au desfăşurat în Biserica Ortodoxa Cetate; Biserica Adventistă Betania; Biserica Baptistă Betel, din Timişoara precum şi la Muzeul Judeţean Bihor şi Universitatea Creştină Emanuel din Oradea .
Cu acesată ocazie 200 de copii, care au evoluat în corurile prezente în Seminar, din Timişoara şi Oradea au primit gratuit volumul Ciripi de pasărele.A fost apreciat ca deosebit aportul Bisericilor din Timişoara şi Oradea care au primit cu bucurie dăruire şi interes oaspeţii acestui Seminar.
Seminarul are o pagina pe internet unde sunt cuprinse toate lucrările din prezenta sesiune precum şi din sesiunile anterioare. Pagina de internet se poate accesa pe adresa www.hymnology.ro si este o realizare a studentului Răzvan Emanuel Rosca.
Seminarul a avut un ecou pozitiv reflectat de mijloacele mass-media din Timişoara.
Următorul Seminar de Imnologie va avea loc în anul 2006 cu tema Imnul creştin într-o societate în continuă schimbare.
Prof. univ. dr Felician Roşca 5-8 August 2004
E timpul trezirii in Romania , e timpul ca tu sa faci o diferenta in tara aceasta! E timpul cand trebuie sa alegi! Acum poti alege intre o vacanta in fata la tv, strand sau cu prietenii in fata blocului sau... impreuna cu sute de tineri din Romania, Olanda, USA,Suedia laudănd si slavind pe Domnul tau si al Cerului! Vara 2004 poate fi una ca oricare alta sau poate fi vara in care viata ta a fost schimbata radical de Dumnezeu! Cheia e la tine! Noi te asteptam, cele mai bune formatii de lauda si inchinare si unii din cei mai dedicati pastori vor fi acolo pentru a-ţi sluji!!! Inscrie-te acum! Festival 100% Pentru Hristos 5-8 August 2004 Biserica Baptistă Eben-Ezer
Misiunea Vox Dei vă încurajează să trimiteţi un mesaj de îmbărbătare fraţilor implicaţi în lucrarea prezentată mai sus, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură să ne încurajăm unii pe alţii. Adresa bisericii o puteţi găsi pe site-ul Bisericii Eben-Ezer.
http://www.bisericaebenezer.org/index.html |
![]() Înscrie-te gratuit la newsletter:
|
|