Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 3 -

 

VIOREL BĂLŢATU

 

FIINDU-MI RUŞINE DE SOŢIE, MĂ ASCUNDEAM ÎN COTEŢUL ANIMALELOR, CA SĂ POT CONSUMA ALCOOL ÎN LINIŞTE.

 

Nu am început să beau dintr-o dată cantităţi enorme, ci puţin câte puţin, până am ajuns la... cantităţi enorme.

 

Credinţa mea era doar în pahar şi atât.

 

Viorel Bălţatu a lucrat ca maistru de aviaţie la mai multe unităţi de elicoptere.

 

Viorel Bălţatu:

 Eu am trecut printr-o operaţie grea de pancreatită şi puteam să mor în orice clipă, dar Dumnezeu m-a salvat.

 

Reporter:

 Oricărui om Dumnezeu îi oferă mântuire şi salvare în mod gratuit. De ce aţi avut nevoie de salvare?

 

Viorel Bălţatu:

 Pentru că nu puteam să mă las de alcool. Chiar şi după operaţie am continuat să beau. Începusem să beau încă din tinereţe, pentru că părinţii mei consumau alcool. Nu foarte mult, dar se consuma...

 

Reporter:

 ...pentru poftă de mâncare... sau cum se spune: de 1 Mai, de 23 August, când fată căţeaua, când moare purcica...

 

Viorel Bălţatu:

 Exact. Nu am început să beau dintr-o dată cantităţi enorme, ci puţin câte puţin, până am ajuns la... cantităţi enorme.

Reporter:

 Când v-aţi dat prima dată seama că alcoolul este o mare problemă şi că ar fi bine să scăpaţi de această problemă?

 

Viorel Bălţatu:

 După ce-am fost operat la Spitalul Militar, medicul mi-a spus: „Noi ne-am făcut datoria, am tăiat şi cusut, dar ce se întâmplă în continuare depinde doar de Dumnezeu”.

 Atunci mi-am pus un mare semn de întrebare. Nu credeam că un comandant de spital, ofiţer, doctor în armata română, crede în Dumnezeu. Eu am fost maistru militar în aviaţie şi ştiam că mulţi ofiţeri gândeau comunist, ateist.

 Nici eu nu am crezut deloc în Dumnezeu. N-am avut nici o credinţă. Credinţa mea era în pahar şi atât.

 

Reporter:

 Paharul era „dumnezeul” dumneavoastră. Cum aţi înţeles că într-adevăr Dumnezeu există şi vrea să aibă o relaţie personală cu dumneavoastră, Viorel Bălţatu?

 

Viorel Bălţatu:

 Eram conştient că voi muri, dar nu m-am schimbat. După 5 luni de stat acasă şi în spital, operat, fără să mai consum alcool, credeam că am scăpat de alcool. Dar n-a fost aşa. Aşa cum în tinereţe am început să beau puţin câte puţin, la fel am început să beau şi după ce am ieşit din spital.

 

Reporter:

 Mulţi spun la fel: „Am mari probleme cu alcoolul, dar totul a început cu un mic păhărel. Nu am început cu o damigeană de ţuică de 10 litri, ci am început cu puţin”.

 

Viorel Bălţatu:

 Acasă nu puteam să beau în faţa soţiei, pentru că îmi golea sticlele de alcool la chiuvetă. Aşa că mă ascundeam în coteţul animalelor, ca să pot consuma alcool singur, în linişte.

 

Reporter:

 Nu vă deranjau animalele?

 

Viorel Bălţatu:

 Nu mă deranjau deloc. Ele erau necuvântătoare... J

 Fiind singur acolo, puneam sticla la gură să beau şi mă apuca plânsul, pentru că ştiam ce mi-a zis doctorul: „Să-ţi sapi groapa singur dacă te apuci iarăşi de băut”.

 După ce m-am întors la creştinismul adevărat, mi-am dat seama că Domnul meu şi Dumnezeul meu, Salvatorul meu - Domnul Isus - m-a văzut acolo, în nemernicia mea, că nu mă puteam lăsa singur de băutură. Atunci a intervenit El şi m-a salvat. Aceea a fost salvarea mea.

 

Reporter:

 Cum s-a întâmplat? Cum v-a găsit Dumnezeu acolo, în coteţ, ascuns printre orătănii, să vă scoată din acel culcuş frumos în care v-aţi aciuit pentru a consuma alcool?

 

Viorel Bălţatu:

 El a trimis mesagerii Lui. Am fost invitat la Biserică de un coleg de la aviaţie, care, paradoxal, înainte mi-era şi prieten de pahar. La Biserică mi-am găsit liniştea, şi am avut siguranţa în mine că voi fi salvat. Chiar aşa a şi fost.

 După vreo 3 luni am realizat că m-am lăsat de băutură, dar nu prin puterea mea. A fost ca şi cum Dumnezeu mi-ar fi luat cu mâna pofta aceea de băutură. De atunci n-am mai pus alcool în gură. Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru că numai El a făcut asta. Din proprie iniţiativă eu nu puteam să mă las, ci acum aş fi fost un om mort.

 Astăzi duc o viaţă minunată, plină de bucurie. Îi iubesc pe toţi oamenii pentru că şi Dumnezeu îi iubeşte. Aş dori ca şi tu, dragul meu cititor, dacă ai probleme cu alcoolul, să-L cauţi pe Dumnezeu, care m-a salvat pe mine, pentru că te poate salva Şi pe tine, El - Salvatorul lumii.

 

Reporter:

 Dragul nostru cititor, poate chiar acum eşti într-un „coteţ”, poate într-un garaj, într-o maşină sau acasă în bucătăria ta. Stai şi te uiţi cum luceşte alcoolul în pahar: cum face steluţe rubinii sau de altă culoare şi te gândeşti c-ai vrea să scapi, să te laşi de acest viciu cumplit, dar nu poţi.

 Să ştii că este foarte adevărat. Prin puterea ta, tu nu te poţi lăsa de alcool sub nici o formă. Este ca un duh care a pus stăpânire pe tine. Singur nu te poţi lăsa de alcool, dar există Cineva în afara ta, care te poate ajuta. Tu nu te poţi prinde de guler să te tragi în sus din mocirla alcoolului, dar Domnul Isus Cristos, care a coborât din cer, te poate smulge de acolo.

 Viorel Bălţatu a lucrat la elicoptere. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă ar veni un elicopter şi îţi lasă o scară de frânghie, să te scoată din mocirlă - te prinzi de scară, te scoate şi te smulge de acolo. Toată mocirla sau noroiul acela curge de pe tine. Te duci şi te speli şi eşti un om nou. La fel Domnul Isus Cristos te poate scoate chiar şi din alcool, aşa cum l-a scos pe Viorel Bălţatu şi pe mulţi alţii.

 Tu nu te poţi lăsa singur, dar Cristos poate să te scoată de acolo. Trebuie doar să-I spui: „Da, într-adevăr Doamne, eu nu pot. Te rog să mă scoţi Tu!”.

 

Viorel Bălţatu:

 Doresc tare mult ca Dumnezeu să ţi se reveleze şi ţie, dragul meu cititor, aşa cum mi s-a revelat şi mie.

 Anul trecut am împlinit 50 de ani. Mi-am făcut o analiză a vieţii mele, până în clipa când El m-a salvat. Am ajuns la concluzia că viaţa mea a fost jalnică.

 Acum, după întoarcerea mea la Dumnezeu, viaţa mea este incomparabilă, plină de bucurii imense. Sufletul meu este plin de bucurie permanent. Înainte aveam o bucurie temporară, de o oră-două, cât consumam alcool şi eram în euforia alcoolului. Acum am o bucurie permanentă, care duce spre eternitate, o bucurie care porneşte de pe pământ şi continuă în eternitate, pentru că Îl urmez pe Domnul Isus.

 

Reporter:

 Nu putem nicidecum să scăpăm de vicii şi obiceiuri păcătoase prin propriile noastre eforturi, dar avem garanţia că Domnul Isus Cristos ne dă putere să-L urmăm pe El.

 

*****************************************

GABRIELA MILITARU (BIDALACH)

 

LUCRAM CA MANECHIN - TOP MODEL. pe scenă mă simţeam cineva, mă simţeam admirată, CEEA CE în familie Şi între prieteni nu se întâmpla.

 

 Prin trupul nostru şi prin ceea ce făceam îi „încălzeam” pe acei bărbaţi, le provocam instinctele primare.

 

 Gabriela a crescut într-o familie dezorganizată. A fost un copil lipsit de înţelegere din partea celor din jur. A făcut baschet, pictură şi chitară. A încercat şi bioenergia.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Eu am ajuns la Biserică pe fondul unei tulburări sufleteşti, a setei de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Citeam Biblia, dar mă consideram foarte murdară.

 Eram şi un copil neadaptat. Mi-a fost întotdeauna foarte greu să mă deschid faţă de comunitate, faţă de cei din jur, chiar şi faţă de familie, faţă de colegi, faţă de prieteni.

 

Reporter:

 Cum ai ajuns la Biserică?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 I-am spus lui Dumnezeu cu toată sinceritatea: „Doamne, ajută-mă să Te cunosc. Du-mă într-un loc unde să Te cunosc pe Tine, unde să aflu despre Tine şi să ştiu cum să mă apropii de Tine”.

 

Reporter:

 Cineva spunea: „Spre Dumnezeu unii urcă pe poteca cea mai abruptă, alţii înconjoară puţin muntele şi se tot învârt şi tot urcă spre Dumnezeu, dar la final tot la Dumnezeu ajungem”. Perspectiva aceasta mi se pare complet greşită şi neadevărată. Spre Dumnezeu nu există decât o singură cale - Isus Cristos. Nu poţi ajunge la Dumnezeu prin bioenergie, de exemplu.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Într-o duminică m-am dus la o Biserică neoprotestantă. Pentru mine tot ceea ce s-a spus în acea duminică la Biserică a fost efectiv Cuvântul lui Dumnezeu. Am savurat cântările, predica, până şi virgulele, absolut totul.

 Atunci am înţeles că Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a murit pentru mine. Am înţeles că El are într-adevăr puterea să mă schimbe.

 Mi-am dat seama că din toată gândirea mea despre Dumnezeu şi din tot sistemul meu de valori şi de cunoştinţe despre Dumnezeu, îmi lipsea o părticică foarte importantă - îmi lipsea tocmai cheia: Domnul Isus Cristos.

 

Reporter:

 L-ai întâlnit pe Mântuitorul lumii. Cum s-a schimbat viaţa ta după acea întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 În ziua aceea am primit foarte multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam despre Dumnezeu.

 Cunoscându-L pe El, am simţit că tot ceea ce se spunea în Biserică, toate acele principii eu le aveam deja şi am descoperit că lucrurile după care tindeam eu se aflau acolo. Mediul şi oamenii pe care mi-i doream erau acolo. Am înţeles că aceea era lumea în care trebuia să intru.

 Nu am renunţat imediat la lumea de afară. Mai eram încă manechin, dar în mine a început o luptă interioară, care m-a făcut să renunţ la şcoala şi la viaţa de manechin.

 În momentul în care mi se cerea să fac un compromis, să fac un păcat, eram foarte tulburată, foarte zbuciumată. În sufletul meu se dădea o luptă enormă, luptă de care mi-era deja groază. Atunci am aruncat armele şi am zis: „Doamne Isuse, nu mai vreau nimic. Vreau ca Tu să mă conduci”.

 

Reporter:

 Spune-ne puţin despre cariera ta de manechin.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Învăţam cum să mergem pe scenă, cum să avem un mers frumos, un trup care se unduieşte frumos, mişcări care atrag ochiul şi atenţia asupra noastră, cum să ne întreţinem. Am învăţat să facem sport, aerobic, masaj, să ne îngrijim faţa. Am învăţat cosmetică, igienă, coafură, freze, machiaj; tot ce trebuie pentru a intra pe scenă.

 

Reporter:

 Ce satisfacţii aveai în urma apariţiei pe scenă, când prezentai parada modei sau o linie nouă de îmbrăcăminte?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Plecam de la ideea că ceea ce le arătam oamenilor era un lucru bun şi încercam să aduc bucurie. Consideram că prin ceea ce arătam eu, prin zâmbetul meu, prin prezenţa mea, aduceam o bucurie.

 Atunci când intram pe scenă mă simţeam cineva, mă simţeam admirată, lucru care în familie şi între prieteni nu se întâmpla. Acolo mi se dădea posibilitatea să-mi pun în evidenţă calităţile de femeie şi de tânără, ca personalitate, pentru că fiecare manechin are o altă personalitate.

 Fiecare îşi alegea hainele în funcţie de personalitatea sau felul ei de a fi sau de a merge. Acest lucru îţi dădea posibilitatea să pui în valoare acea haină. De fapt, afişam imaginea unei personalităţi deosebite, astfel încât îi făceam pe cei care priveau acele haine să-şi dorească să devină şi ei acel om care dădeam noi impresia că suntem.

 Îmi plăcea faptul că mă simţeam ca o artistă. Cu fiecare haină pe care o îmbrăcam eram parcă o altă persoană, cu un alt rol, iar acest lucru îmi dădea o mare satisfacţie. Parcă jucam mai multe roluri din diverse filme.

 

Reporter:

 Vorbeai despre compromis şi păcat, lucruri la care ţi-a fost dificil să renunţi, dar până la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai renunţat. Care erau acele compromisuri sau păcate la care a trebuit să renunţi?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 La prezentările de modă, de multe ori erai obligată să iei haine care nu ascundeau prea mult - puneau în evidenţă picioarele, decolteul mai mare sau trebuia să faci nişte mişcări mai provocatoare. Şi toţi ştim că un bărbat se simte atras şi nu-şi mai doreşte haina aceea, ci doreşte corpul acelei femei. Bărbaţii care participau la prezentări erau oameni bogaţi şi fără scrupule. Se întâmpla foarte des ca după prezentare să vină să îţi facă propuneri indecente.

 Este o lume periculoasă şi după ce-ai intrat în ea este foarte greu să mai ieşi. Dacă ai început să trăieşti cu un bărbat, mai ales un bărbat mai în vârstă şi cu bani, ţi se duce vorba şi mergi din bărbat în bărbat, fie că vrei, fie că nu vrei.

 Prin trupul nostru şi prin ceea ce făceam îi „încălzeam” pe acei bărbaţi, le provocam instinctele primare. Asta îi făcea pe ei să se simtă bine şi nicidecum haina de pe noi. Lor le-ar fi plăcut să apărem cu cât mai puţine haine...

 Apoi, pentru fetele tinere era foarte greu să-şi contureze propria lor personalitate. Ele efectiv le imitau pe cele de dinaintea lor. În primul rând că îşi vopseau părul în diverse culori, crezând că sunt mai deosebite, apoi prin machiaj, prin hainele foarte extravagante. Acest lucru le îndepărta de ele însele, le făcea să devină dezgustătoare, în loc să fie atractive.

 Şi eu personal am avut această problemă, până când am zis: „Nu mai vreau. Vreau să fiu eu însămi!”.

 Am rămas surprinsă că cei din jurul meu au admirat această schimbare. Multe fete cu care mă întâlnesc, chiar şi foste manechine, rămân surprinse şi îmi spun: „Ce bine arăţi!”, deşi nu folosesc nici machiaj şi nici o freză deosebită.

 De aceea vreau să le transmit un mesaj fetelor: „Fiţi mulţumite cum sunteţi! Dumnezeu v-a făcut aşa cum trebuie! Nu trebuie să mai faceţi voi schimbări!”.

 Dacă avem în fiecare zi o părtăşie reală cu Dumnezeu şi-L considerăm cu adevărat prietenul nostru, El va scoate la iveală frumuseţea din noi, pe care tot El a pus-o acolo.

 

Reporter:

 Ce frumuseţe crezi că vrea Dumnezeu să afişeze un bărbat sau o femeie?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Eu cred că Dumnezeu vrea ca această frumuseţe să vină din interior spre exterior, nu din exterior spre interior.

 Dacă Îi permitem lui Dumnezeu să ne schimbe interiorul, să pună dragoste în noi, atunci totul va fi bine. Dumnezeu ne va da înţelepciunea să ne alegem freza şi hainele potrivite, astfel încât să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru.

 

Reporter:

 Binecuvântare, nu provocare... Biblia spune: „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Dacă spui: „Nu contează ce crede celălalt, contează doar ca eu să mă simt bine, indiferent de ceilalţi”, înseamnă că mai ai mult de lucrat la bunătatea ta.

 Şi dacă Dumnezeu ar spune: „Nu contează ceea ce vrei tu, trebuie neapărat să faci ceea ce spun Eu”, ar însemna că am devenit nişte roboţi.

 Ca manechin am putut să cunosc cu adevărat murdăriile lumii şi mai ales a oamenilor bogaţi, pentru că meseria de manechin te introduce într-o lume a oamenilor cu bani. Tinerii care ajung acolo sunt aruncaţi într-o lume în care nu există scrupule, sunt învăţaţi nişte lucruri care lor li se par bune, dar care, de fapt, sunt lucruri imorale.

 Şi eu am crezut la început că fac lucruri bune, că pot să le aduc bucurie celorlalţi. Şansa mea a fost că la mine meseria de manechin s-a limitat doar la scenă. Când coboram de pe scenă, redeveneam aceeaşi fată care eram zi de zi.

 Încercam să nu ies din principiile mele şi prin asta s-a dovedit că nu mă puteam adapta acelei lumi.

 Chiar dacă după o prezentare mi se propunea, ca şi celorlalte fete, să ieşim la un suc, la o cafea, să oferim companie oamenilor de afaceri sau celor care ne priveau, eu nu mergeam. Rămâneau surprinşi că nu mai eram aceeaşi persoană de pe scenă - foarte atrăgătoare, cu mişcări unduitoare şi care doreşte să atragă atenţia asupra ei. În afara scenei eram eu însămi, cu principiile mele şi cu dorinţele mele. Acordam respect şi impuneam respect, iar lucrul acesta nu le plăcea.

 Am intrat în această lume pentru că am crezut că este bine să devin manechin, că mă va ajuta să am popularitate, să fiu ca vedetele pe care le vedeam la televizor.

 

Reporter:

 Ţi-ai dorit să fii apreciată, mai ales că şi copilăria ta a fost marcată de o familie dezorganizată. Când aveai 10 ani, tatăl tău a plecat de acasă şi ţi-ai fi dorit să fii acceptată şi încurajată. Pe scenă îţi simţeai împlinite aceste nevoi?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Da. Pe scenă eram în centrul atenţiei. Ştiam că oamenii mă admiră. Este un lucru extraordinar, mai ales că fetele îşi doresc foarte mult să fie admirate şi apreciate.

 

Reporter:

 Ai avut un moment când L-ai întâlnit pe Isus Cristos şi El ţi-a schimbat viaţa. Ai renunţat la dorinţa de a deveni un manechin de renume şi ai început să lucrezi ca învăţătoare la o grupă de copii mici din Biserica la care mergeai - ceva foarte „domestic” în comparaţie cu cariera de manechin.

 Cum ţi-a schimbat Cristos modul de a gândi, mintea, filozofia de viaţă?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Prin ceea ce făceam înainte căutam să mă împlinesc pe mine însămi, să obţin bucurie şi fericire. Dar după ce L-am descoperit pe Isus Cristos şi El a pus dragoste în mine, după ce am simţit împlinirea şi căldura sufletească pe care le-am primit de la El, am renunţat la egoismul meu.

 M-am simţit foarte liberă când mi-am dat seama că eu, ca şi creştină, pot să mă îmbrac cum îmi place. Mie îmi plac foarte mult hainele largi şi lungi, să nu se vadă prea mult. Dar lumea de afară, inclusiv fostul meu prieten, voia să mă îmbrac sexi, cu haine mulate pe corp, ceea ce pe mine mă stresa.

 

Reporter:

 Tu ai devenit o creştină-model pentru multe alte femei. Încerci să ai o inimă smerită şi o viaţă trăită în dragoste, plină de bunătate şi de compasiune pentru cei din jur.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 La început ştiam multe lucruri despre Cristos, dar încă cochetam cu păcatul. Credeam că ceea ce fac în lume, deci faptul că mă machiez, că mă îmbrac cu fustă scurtă, că ies pe scenă, nu are cum să-mi deranjeze viaţa creştină.

 Mi se părea că este ceva normal, o meserie ca oricare alta, care nu poate deranja. Dacă o faci în limitele respectului, deci nu păcătuieşti, nu te culci cu cineva care nu este soţul tău, nu superi pe cineva, nu loveşti, nu minţi, nu furi, înseamnă că nu faci nimic rău.

 Dar am văzut că nu trebuie nici măcar să ispiteşti pe cineva, lucru pe care eu îl făceam cu brio pe scenă. Mi-am dat seama că prin ceea ce fac, eu stârnesc poftele sexuale ale acelor oameni, şi nicidecum bunătatea din ei, pentru care Dumnezeu i-a făcut. Eu fructificam ceea ce Satan voia să stârnească în ei: instinctele primare. Atunci am zis: „Doamne, eu Te cunosc pe Tine, eu vreau să trăiesc pentru Tine, dar eu ce fac? Eu îl ajut pe Satan, deci sunt o unealtă a lui Satan?”. Aceasta m-a făcut să mă schimb radical.

 În momentul când L-am primit pe Domnul Isus în inimă, am fost aşa de tulburată încât am spus: „Doamne, dar eu NU sunt plină de dragoste, NU sunt plină de compasiune, nu sunt aşa cum vrei Tu. Doamne, eu mă opresc!”. Atunci am renunţat la această carieră.

 Chiar prietenilor mei din lume, cărora li se părea normal să aibă o groază de prietene şi să se culce cu ele, eu le spuneam că nu este bine ceea ce fac. Ei recunoşteau că nu este bine, dar totuşi nu se schimbau.

 Le spuneam: „Când te legi de o fată, o provoci să se implice sentimental. Dar când o părăseşti, ea se simte trădată şi lovită în suflet. Şi cine eşti tu să loveşti în sufletul ei? Sufletul e creat de Dumnezeu, nu de om”.

 Eu cred că este ca şi cum ai lovi-o cu o sticlă în cap, faptă care este considerată crimă şi pentru care faci puşcărie. Dar pentru sufletul fetelor lovite cine plăteşte?

 Sau al băieţilor loviţi, pentru că aveam şi prietene care făceau „colecţie” de băieţi - le dădeau chiar note şi îi categoriseau cu un limbaj foarte urât.

 Nu puteam să-i înţeleg pentru că prietenii mei aveau alte principii, iar eu mă simţeam stresată în preajma lor.

 I-am pierdut pe toţi acei prieteni, când m-am întors la Cristos, dar nici nu le-am simţit lipsa, pentru că acum am mulţi prieteni creştini. Am pierdut vreo 10-15 prieteni, dar am câştigat vreo 70-80 care sunt oricând dispuşi să mă ajute, şi o „armată” întreagă care să se roage pentru mine.

 

Reporter:

 De acolo, de sus, de pe scenă, de sub lumina reflectoarelor şi a rampei, ai coborât la copii.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Copiii te admiră aşa cum eşti. Nu trebuie să te machiezi sau să zâmbeşti într-un anumit fel. Dacă eşti tu însăţi, le zâmbeşti şi dai mâna cu ei, atunci îţi sunt cei mai buni prieteni.

 

Reporter:

 Deosebirea dintre cele două lumi este mare: o lume văzută prin ochii unora care au bani şi care merg la prezentările de modă ca să admire, aşa cum spuneai tu, nu atât hainele, cât mai mult trupurile acelor fete care poartă hainele respective, şi o lume văzută prin ochii nevinovaţi şi sinceri ai unui copil care admiră sufletul.

 Copilul poate nici nu remarcă ce haine ai, dacă ai o fustă strâmtă sau largă, dacă eşti în pantaloni, dacă eşti machiată sau nu. Copilul îţi vede şi îţi simte sufletul.

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Da. Copiii dau valoare hainelor prin faptul că sunt purtate de tine. Ei se bucură. Ei vor ţine minte hainele tale pentru că le porţi tu, pentru că tu eşti prietenul lor şi le oferi dragoste şi bucurie.

 Cei din lume nu vor ţine minte hainele, ci trupul tău. Dacă hainele pun bine în evidenţă picioarele, mâinile sau sânii, atunci te vor ţine bine minte. Şi vor zice: „Tipa asta arată bine!”. Pe când un copilaş spune: „Hainele acestea sunt frumoase pentru că sunt purtate de învăţătoarea mea!”.

 

Reporter:

 Şi dacă, de exemplu, în loc de cap nu ai avea nimic, pe cei din lume nu i-ar deranja deloc. Ei văd o altă parte... poate chiar îi deranjează dacă le arăţi că mai şi gândeşti...

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Da, mai ales pe unii bărbaţi. Când dau de aşa ceva, fug. Dacă s-ar putea să nu vorbeşti sau să vorbeşti doar lucruri mărunte, mici prostioare, atunci e perfect.

 Deci atât timp cât nu suntem zidiţi şi înrădăcinaţi în Cuvântul lui Dumnezeu, calităţile pe care Dumnezeu le vrea pentru noi, ca să devenim sfinţi, nu ies la iveală. Nu putem deveni buni creştini dacă nu Îl lăsăm pe EL să ne modeleze, dacă nu acceptăm condiţiile pe care EL le pune.

 Asta necesită citirea zilnică a Bibliei, rugăciune zilnică şi mai ales aplicarea a ceea ce citeşti. Este uşor să citeşti, dar greu să aplici.

 

Reporter:

 Mântuitorul nostru iubit, Domnul nostru Isus Cristos, spune: „Dacă [...] nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”.

 Tu ai ales să te faci ca un copilaş în modul liber de a gândi, în sinceritate, în lipsă de ipocrizie, de egoism, de prefăcătorie. Ce ţi-ai dori să realizezi în viaţă?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Mi-aş dori să devin misionară. Dar nu vreau să merg singură, ci vreau să am o familie misionară. Mă rog Domnului pentru aceasta. Vreau să merg în misiune, să fiu o soţie misionară şi o misionară foarte bună.

 (N.A. La data lansării acestei cărţi, Gabriela este într-adevăr misionară. S-a căsătorit şi împreună cu soţul ei au plecat din Timişoara şi s-au stabilit ca misionari într-un sat din judeţul Caraş-Severin.)

 

Reporter:

 De la viaţa de scenă vrei să cobori în mijlocul junglei. Dintr-o „junglă” în altă junglă... De pe scenă, unde prezentai moda prin trupul tău, vrei să pleci misionară ca să-L prezinţi pe Cristos prin vorbele tale, prin sufletul şi prin caracterul tău.

 Lucrul acesta poţi să-l faci şi la 70 de ani, cu aceeaşi strălucire. Prezentarea lui Cristos este ceva ce nu poate fi atins sau învechit de trecerea timpului. Apoi tu te adresezi sufletelor oamenilor, nu trupurilor lor. Cum a fost copilăria ta?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Era frumoasă când mă retrăgeam în visurile mele. Am fost un copil neadaptat, trăiam numai din visuri, bazat pe ceea ce vedeam la televizor, pentru că în familie n-am primit căldură, admiraţie şi dragoste. Părinţii mei nu-mi puteau da fericire, deoarece mereu erau tensiuni între ei.

 Tata era alcoolic, iar mama era foarte nervoasă, mai ales când el venea beat acasă. Indiferent ce spunea mama sau cât de mult se enerva, el continua să vină beat. Tensiunile, certurile, uneori chiar şi bătăile erau foarte multe, iar pe mine, ca şi copil de 6, 7, 8 ani m-au marcat mult.

 De multe ori seara, când în bucătărie era scandal şi ceartă, eu mă retrăgeam în camera mea şi, pe întuneric, să nu mă vadă nimeni, mă puneam pe genunchi şi mă rugam Domnului cum ştiam eu: „Doamne, fă-i pe părinţii mei să nu se mai certe, să nu se mai bată, să nu mai fie această tensiune în familie”.

 Asta m-a făcut să mă închid în mine însămi, să fiu mai altfel decât ceilalţi copii, să nu mă pot juca cu ei, să fiu mai retrasă, mai sentimentală.

 Am fost şi internată în spital, datorită gravelor probleme de adaptare, cauzate de situaţia din familie. Astfel de probleme există şi în alte familii, deoarece erau mulţi copii ca mine în spital, din cauza problemelor familiale.

 Mama nu putea să înţeleagă cum aceste relaţii dintre ei au putut să mă marcheze pe mine. Dar sunt mulţi copii, adolescenţi sau persoane adulte acum, care sunt marcaţi de copilăria lor. Sunt chiar şi copii care au vrut să se sinucidă.

 După un an de zile de terapie am început să văd lumea cu alţi ochi, să nu mai fiu copilul retras care se ascunde în colţul camerei. Am început să râd, să răspund la şcoală, ceea ce înainte nu făceam, datorită complexelor de inferioritate şi a fricii că eu sunt aşa cum sunt şi am o familie aşa cum am.

 

Reporter:

 Înainte ai avut modele între prezentatoarele de modă. Care sunt acum modelele din viaţa ta?

 

Gabriela Militaru (Bidalach):

 Acum modelul meu suprem este Isus Cristos. Mă întreb: Ce ar face Cristos în locul meu?.

 

Reporter:

 Cum spune Apostolul Pavel: „Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui. [...] Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi!”.

 Tu ai devenit o făptură nouă prin puterea lui Dumnezeu. La fel ca mulţi alţii, şi viaţa ta fost schimbată de El.

  

*****************************************

 

ALINA ŞANDOR

 

LA 19 ANI AM trecut printr-un viol.

 

Nu L-am văzut pe Dumnezeu, nu L-am auzit. Cum să existe? Nu credeam că există Dumnezeu.

 

Prima mea căsnicie a eşuat.

 

Avortul distruge familia, pentru că este o crimă. Şi amândoi sunt criminali şi părtaşi la crimă - şi soţia şi soţul. Plus medicii şi personalul care participă la avort.

 

Alina Şandor a trecut şi prin trauma unui divorţ şi a decesului unui copil. Căutările ei după Dumnezeu au inclus evoluţionism, yoga şi creştinism. Acum este căsătorită cu Nelu şi au 2 copii.

 

Alina Şandor:

 Eu am fost atee. Nu am crezut că există Dumnezeu. M-am luat după simţurile mele şi am zis: „Nu L-am văzut pe Dumnezeu, nu L-am auzit. Cum să existe?”.

 

Reporter:

 Este ca şi cum ai spune: „Nu l-am văzut pe Ştefan cel Mare, nu există!”. Sau: „N-am văzut America, înseamnă că nu există!”.

 

Alina Şandor:

 Aveam 18 ani, era Crăciunul şi mama tot insista să mergem la biserică. Cu toată sinceritatea i-am spus: „Doamne, mamă, dar dumneata chiar crezi că există Dumnezeu?”. Atunci ea s-a uitat la mine, s-a cutremurat şi a zis: „Dar tu chiar NU crezi?”. „Nu, nu cred”, i-am răspuns. Eram sinceră, dar eu chiar nu credeam.

 Tot ce mi-am dorit am avut şi ce-am vrut să fac am reuşit. Dar nu am crezut în Dumnezeu, ci în puterile mele.

 Atunci Dumnezeu m-a lăsat să văd ce înseamnă să fiu fără El şi m-a zdrobit prin suferinţă. După 1 an de dureri, de neîmpliniri şi eşecuri, am zis: „Dacă chiar există Dumnezeu, e tare nedrept”. Eram o persoană corectă şi mă străduiam din răsputeri să fiu morală.

 

Reporter:

 Ce s-a întâmplat în acel an?

 

Alina Şandor:

 Cred că Dumnezeu m-a lăsat fără protecţia Lui. Nu neapărat că El m-a făcut să sufăr, ci m-a lăsat în voia mea. Ceva de genul: „Vrei fără Dumnezeu? Poftim! Să vezi cum e viaţa fără Dumnezeu”.

 Şi până atunci am umblat în locuri şi în companii periculoase, dar Dumnezeu m-a păzit. Însă atunci am rămas singură.

 

Reporter:

 Este ca şi cum ai lăsa un copil de 2-3 ani singur în mijlocul unei autostrăzi sau în mijlocul unei mari mulţimi.

 

Alina Şandor:

 M-am trezit fără apărare în mijlocul lupilor. Mi-e greu să spun ce mi s-a întâmplat, dar poate că e de folos cuiva. Am trecut printr-un viol. A fost o experienţă foarte dureroasă şi cumplită.

 Înainte spuneam: „Nu se poate! Cum să fii violată?”. Am crezut că femeile care sunt violate caută lucrul acesta şi pe urmă îi învinovăţesc pe alţii. Atunci am reuşit să le înţeleg pe femeile care au trecut printr-un viol.

 După experienţa aceasta, L-am acuzat tot pe Dumnezeu: „Doamne, cum ai putut să fii aşa de crud? Dacă exişti, de ce ai îngăduit să mi se întâmple asta?”. Apoi a trebuit să renunţ la locul de muncă, să fug. Nu mai avem unde să locuiesc. Eram speriată. Lucrasem la secţia de reanimare în spital şi zilnic mureau atâţia tineri de vârsta mea de cancer şi de alte boli cumplite. A fost o perioadă foarte dură şi tristă în viaţa mea.

 Vedeam că le merge bine doar celor răi, care sunt corupţi, necinstiţi şi lucrează murdar. Eu nu voiam să fiu aşa. Vedeam că până la urmă tot eu sunt stupidă: „De ce nu fac şi eu aşa? Văd că n-am nici o şansă, şi totuşi nu vreau să fiu ca oamenii aceştia pe care-i dispreţuiesc”. Am încercat să merg pe căi corecte şi să câştig în viaţă, dar am văzut că nu se poate.

 Eram dezorientată. Nu mai vedeam de ce să fiu corectă, de ce să respect oamenii. De ce să vreau să trăiesc frumos dacă oricum nu am nici o răsplată?

 Oamenilor buni nu le merge bine, numai celor corupţi, care fac compromisuri şi care îi manipulează pe alţii. Aş fi putut şi eu să manipulez, că m-ar fi dus mintea, dar nu am vrut pentru că îi respectam pe oameni şi mă respectam pe mine prea mult ca să manipulez sau să-mi folosesc inteligenţa în acest scop.

 Prima mea căsnicie a eşuat, în mare măsură din vina şi cu contribuţia mea. Deşi ar fi avut şanse să meargă, pentru că m-am căsătorit cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, am ajuns la divorţ. Am fost atât de derutată, atât de lovită şi dezamăgită.

 Am adunat suferinţă după suferinţă, până când am ajuns la concluzia că DACĂ MERITĂ SĂ MAI TRĂIESC PENTRU CEVA, ATUNCI NUMAI DACĂ EXISTĂ DUMNEZEU MAI MERITĂ. Altfel nu înţelegeam pentru ce să mai trăiesc. Orice ai încerca să faci bine, nu iese. Oricât te-ai strădui, n-ai nici o şansă de reuşită.

 Atunci am zis: „Voi căuta să văd dacă există Dumnezeu. Dacă există, atunci vreau să mai trăiesc, iar dacă nu există, atunci mă sinucid”.

 

Reporter:

 Cum te-ai perceput în urma acelui viol? Te-ai simţit murdară? Te-ai simţit pătată? Ai simţit vreo vină din partea ta? Sau poate ai simţit că vrei să te răzbuni pe toată lumea?

 

Alina Şandor:

 M-am simţit vinovată, deşi eu din inocenţă, din încrederea oarbă şi prostească pe care o aveam în oameni am ajuns la aşa ceva. Nu mi-am imaginat că cineva poate să-ţi facă rău, fiind binevoitor şi amabil. M-am simţit vinovată din cauza prostiei. M-am simţit proastă sau cum să spun. Nici nu găsesc cuvintele potrivite. Am fost dezamăgită.

 

Reporter:

 După ce te-ai întors la Dumnezeu, l-ai iertat pe cel care ţi-a provocat această traumă?

 

Alina Şandor:

 Da. Întâmplarea aceasta a fost ca o lecţie şi o trezire pentru mine, ca să recunosc că totuşi am nevoie de protecţia lui Dumnezeu şi că nu mă pot apăra singură.

 

Reporter:

 De ce a eşuat prima ta căsătorie?

 

Alina Şandor:

 Ne lipsea Dumnezeu. Eram prieteni, ne înţelegeam bine ca şi prieteni, dar din momentul în care ne-am căsătorit, parcă nimic nu mai mergea, nu ne mai înţelegeam.

 Eu cred că fără Dumnezeu nu se poate. Nu există fericire fără El, oricât te-ai strădui şi orice ai încerca să faci.

 Fostul meu soţ a crezut că lucurile pot să meargă bine aşa, fără nici un efort, că totul merge de la sine. Eu am înţeles că trebuie ca amândoi să facă ceva.

 

Reporter:

 Ai ajuns să te gândeşti deja la sinucidere.

 

Alina Şandor:

 Mă gândeam că nu are rost să mai trăiesc. N-aveam teamă de Dumnezeu şi nici ruşine de oameni. Îmi era milă de părinţi, dar asta nu consideram că-i suficient ca să mai trăiesc. Îmi era silă de viaţă şi de eşecuri. Nu mai voiam să trăiesc. Eram sătulă de viaţă.

 Am zis: „Totuşi, dacă există Dumnezeu, ar mai fi un motiv pentru care merită să mai trăiesc! Atunci aş avea speranţa că Dumnezeu va face la sfârşit o judecată! Altfel, pentru ce să fii cinstit şi corect?”.

 Am început să studiez evoluţionismul, ca să o conving pe o prietenă creştină că nu există Dumnezeu. Dar ce m-a nedumerit a fost că prima celulă n-a putut s-o scoată nimeni, de nicăieri. Cum a apărut prima celulă vie? Că nu există nicio explicaţie logică, iar ei spun că de la prima celulă a evoluat totul.

 

Reporter:

 Şi dacă o celulă este o fabrică mai complicată decât orice a construit omul vreodată, atunci, ca să spui că acestă primă celulă a apărut la întâmplare, ai nevoie de multă „credinţă” pentru a crede asemenea aberaţii şi minciuni.

 

Alina Şandor:

 Eu m-am gândit că, totuşi, oamenii merg pe lună, au inventat atâtea lucruri şi pot ei să facă o celulă, o mică amoebă, cât de neînsemnată şi de primitivă.

 Dar am zis: „Să văd, totuşi, ce spun şi creştinii şi Biblia lor!”.

 

Reporter:

 Biblia afirmă că Dumnezeu l-a făcut pe om !

 

Alina Şandor:

 Dumnezeu l-a creat pe om din ţărâna pământului, adică din materie moartă: „Domnul Dumnezeu [...] i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7).

 M-am gândit: „Culmea! Cartea asta veche de mii de ani poate să-mi dea răspuns la o întrebare la care marii filozofi şi oameni de ştiinţă nu pot răspunde”.

 Eu credeam despre creştini că sunt nişte ignoranţi, care se iau după nişte reguli stupide şi absurde: „Nu cerceta, nu căuta. Crede tot ce ţi se spune şi aşa e bine”.

 

Reporter:

 Din contră, Biblia spune: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!” (1 Tesaloniceni 5:21). Sintagma „Crede şi nu cerceta!” au inventat-o comuniştii atei şi este o minciună pusă pe seama Bibliei. Biblia nu spune aşa ceva!

 

Alina Şandor:

 Eu am cercetat şi mi s-a părut o explicaţie foarte inteligentă. Apoi a urmat perioada primei căsătorii. Căsătoria eşuată... un copil pierdut... multe alte dureri...

 

Reporter:

 Avort?

 

Alina Şandor:

 Un avort spontan, două avorturi provocate. Mereu stau şi mă gândesc încă şi acum la copiii aceia. Eu cred că sunt la Domnul, dar încă mă urmăreşte şi acum durerea. De fapt asta a fost şi cauza care a dus la distrugerea căsniciei mele. Durerea aceea acumulată, vina aceea de care nu te-ai putut scăpa. Chiar necredincios fiind, durerea există, totuşi, şi te marchează. Şi vrei să o dai altcuiva, vrei să scapi de vină. Atunci eşti tentat să o pui în seama celuilalt.

 

Reporter:

 80% dintre cupluri divorţează în primul an după un avort provocat la cerere.

 Avortul provocat cu bună ştiinţă este ca o bombă atomică pentru familie. Avortul distruge familia, pentru că este o crimă. Şi amândoi sunt criminali şi părtaşi la crimă - şi soţia şi soţul. Plus medicii şi personalul care participă la avort.

 

Alina Şandor:

 Eu atunci nu înţelegeam. Eram disperată şi ziceam: „Are doar câteva săptămâni. Fac repede avort, până nu evoluează sarcina aşa încât să fie o fiinţă vie”. Nu credeam că este deja vorba de un copil, chiar din momentul conceperii.

 Chiar necredincioasă fiind, totuşi n-am vrut să fac o crimă. Când vedeam copilaşi pe stradă, mă uitam şi-mi venea să plâng. Mă gândeam: „Aşa ar fi fost şi copilul meu!”.

 

Reporter:

 Aş face o completare la ce spuneai tu despre evoluţionism. Pentru evoluţionişti mutaţia genetică este cărămida de bază. Absolut toată teoria lor se bazează pe mutaţia genetică. „Datorită radiaţiilor cosmice, materia moartă a suferit modificări, apoi mutaţii genetice şi s-a ajuns astfel la o organizare structurată, complexă şi inteligentă, adică la viaţă”, spun ateii evoluţionişti.

 Dar aceasta este o minciună diavolească, pentru că mutaţia genetică este distructivă în proporţie de 99% şi abia 1% s-ar putea să fie constructivă.

 Atunci, cine s-ar lăsa operat de un chirurg care taie prost de 99 de ori şi doar o singură dată s-ar putea să taie bine? Sau să meargă cu un şofer care se aruncă în 99 de stâlpi şi abia 1 dată s-ar putea să meargă pe drumul bun?

 Acelaşi lucru este şi cu evoluţionismul şi mutaţia genetică. Nu poţi ajunge la evoluţie dacă faci 99 de paşi înapoi şi unul înainte, 99 de paşi înapoi, unul înainte.

 Un gânditor rus spunea: „Cei care cred că ne tragem din maimuţă au dreptate. Dreptate au şi cei care cred că ne tragem din Dumnezeu. Cei care cred că ne tragem din maimuţă, se trag într-adevăr din maimuţă, iar cei care cred că ne tragem din Dumnezeu, se trag într-adevăr din Dumnezeu”. JJ

 

Alina Şandor:

 Am ajuns şi eu la concluzia că evoluţionismul este o gogoaşă şi o minciună foarte mare. Îţi trebuie mai multă credinţă decât unui creştin ca să crezi aşa o gogoaşă umflată. Mutaţiile genetice pot da monştri, care nu supravieţuiesc, dar nicidecum să ducă specia mai departe.

 Este ca şi cum ai pune zece pietre la un loc, le amesteci bine, mai dă şi un fulger pe acolo, mai bate puţin vântul, le stropeşti cu apă, le laşi 3 milioane de ani şi apoi îţi imaginezi că va ieşi de acolo un televizor, de exemplu, fără vreun inginer care să construiască televizorul. Este o prostie!

 

Reporter:

 Spunea Richard Wurmbrand: „Şi lui Dumnezeu Îi plac numerele şi logica. Chiar în Biblie există o carte care se numeşte Numeri sau Numere”.

 Cel care a descoperit genetica s-a bazat exact pe acest lucru: în Biblie Dumnezeu lucrează foarte mult cu numere. Şi dacă lui Dumnezeu Îi plac numerele şi lucrează cu numere, înseamnă că şi noi suntem „construiţi” în acest mod. Undeva, în om, există o „cărămidă” care este alcătuită pe bază de numere. Astfel a descoperit genetica.

 

Alina Şandor:

 Am încercat şi yoga. Am zis că e bun pentru orga-nism, educaţie fizică etc. Te împlineşte. Toţi căutăm fericirea.

 

Reporter:

 În yoga este ca la armată - la armată începi cu exerciţii fizice, care îţi întăresc condiţia fizică şi te ajută să te întăreşti, dar, de fapt, înveţi să ucizi. Şi în yoga, înveţi, de fapt, să intri în legătură cu cel rău, cu diavolul.

 Încerci să intri în lumea spirituală pe uşa din dos, încerci să „sari gardul”, dar îţi ucizi sufletul, mergi în iad.

 

Alina Şandor:

 Asta m-a şocat: momentul în care mi-am dat seama că ceea ce urmăreşti prin toate practicile yoga este să devii ca Dumnezeu. Când am prins ideea aceasta, m-am cutremurat şi am zis: „Prea miroase a diavol aici!”.

 Mi s-a părut prea diabolic şi am zis: „Asta nu!”. Am renunţat la yoga şi am început să citesc Biblia.

 

Reporter:

 Înţelegi mai uşor Biblia dacă începi cu Evanghelia după Ioan, apoi Noul Testament şi abia apoi întreaga Biblie.

 

Alina Şandor:

 Dacă ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu mai întâi ca dragoste, după aceea poţi să-L cunoşti şi ca foc mistuitor. E greu, însă, să accepţi, dacă începi cu dreptatea şi asprimea lui Dumnezeu, însă când vezi cât de bun este Dumnezeu, când vezi dragostea Lui jertfitoare, când vezi ce-a făcut El pentru tine, atunci poţi înţelege restul.

 

Reporter:

 Cum ai înţeles că Dumnezeu există şi este o persoană cu care poţi comunica şi care vrea să fii copilul Lui?

 

Alina Şandor:

 Pentru mine Biblia a fost lumina. Înţelepciunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu a fost să mă întorc la Biblie. Citind Noul Testament mi-am dat seama că am nevoie de Dumnezeu, că am nevoie de iertare.

 Am zis: „Eu am trăit ca un ateu, ignorându-L pe Dumnezeu atâţia ani şi făcând lucruri care nu sunt după voia Lui! Dacă există Dumnezeu, e jale de mine. Trebuie să mă schimb. Eu vreau să mă schimb!”.

 Am încercat singură să mă schimb şi să mă las de lucrurile care vedeam că nu sunt după voia lui Dumnezeu, dar n-am putut. M-am străduit din toată fiinţa mea, cu toate puterile mele, dar nu am reuşit să mă schimb singură.

 Am citit în Biblie despre botez şi mă gândeam: „Cum să fie valabil botezul meu, când eu am fost botezată fiind copil mic? Bineînţeles că nu-mi aduc aminte nimic! Şi în plus am trăit o viaţă fără Dumnezeu, în păcat, negându-L pe Dumnezeu timp de 24 de ani. Cum să spun că sunt creştină?”. Aşa că am decis să mă botez.

 Apoi mai era problema cu icoanele. Citeam în Biblie: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul” (Exodul 20). Unii spuneau:

„Noi nu ne închinăm la icoane, ci doar le adorăm!”

„Cum aşa? Când le săruţi, ce dovedeşti? Când te duci şi te rogi în faţa unei icoane?”

„A, nu, că noi doar ne gândim la Dumnezeu.”

„Bine, dar de ce am nevoie să mă uit la o icoană ca să mă gândesc la Dumnezeu?”...

 

Reporter:

 ...când Dumnezeu, de fapt, ne interzice să ne închinăm vreunui chip cioplit sau vreunei înfăţişări a lucrurilor create !

 Doar El este CREATORUL, restul sunt simple creaturi. Cum să te închini unei creaturi ?

 

Alina Şandor:

 Am văzut că lucrurile nu sunt aşa cum trebuie şi m-am rugat: „Doamne, aş vrea să cunosc adevărul, dar nu ştiu unde să mă duc. Sunt atâtea religii şi credinţe, atâţia oameni de treabă care spun diverse teorii. Pe care să-l cred? Te rog călăuzeşte-mă Tu şi ai milă şi de mine, păcătoasa!”. Acela a fost momentul schimbării mele.

 

Reporter:

 Acum poţi spune că ai găsit fericirea şi eşti împlinită?

 

Alina Şandor:

 Da. Am găsit fericirea, cu toate că am trecut şi prin pierderea unui copil. Primul copil pe care l-am născut a fost o fetiţă, care a murit la o lună de zile. A fost un copil foarte aşteptat, pe care l-am iubit foarte mult, un copil minunat. Pot să spun că poţi fi fericit cu Dumnezeu, chiar ducându-ţi la cimitir cea mai preţioasă fiinţă din viaţă.

 Am înţeles atunci ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Am înţeles durerea lui Dumnezeu, când L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru noi. Şi eu mi-am pierdut copilul, care nu a fost sfânt ca Domnul Isus Cristos. Dumnezeu a renunţat de dragul nostru la ce a avut El mai preţios, la singurul Lui Fiu.

 A fost un moment foarte dureros, dar de mare tandreţe, pe care l-am trecut cu Dumnezeu.

 Sigur că eu, ca părinte, mi-aş fi dorit să-mi văd copilaşul crescând, să-l ţin de mână. Dar ştiu că-i Acolo... Acasă. Ştiu că l-am pierdut pentru câţiva ani, dar îl am pentru veşnicie la Tata.

 Şi nu contest decizia lui Dumnezeu. Decât să-l fi pierdut poate pentru veşnicie, mai bine să fim despărţiţi doar pentru o vreme.

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate