Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 2 -

Partea 2

 

BEBE TOMECI

"Ori slujesc lui Dumnezeu, ori slujesc celui rău"
"S-a vorbit despre subiectul: 'nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, ori slujesc lui Dumnezeu ori slujesc celui rău.' Mi-am dat seama că şi eu trebuie să iau o decizie cu privire la viaţa mea."

Reporter:
- Bebe Tomeci s-a născut lângă Câmpulung Muscel, în judeţul Argeş, iar soţia lui, Ani, este din zona Piatra Neamţ. Au terminat amândoi Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti şi au doi copii, Flavius şi Rebeca.
Reporter:
- Voi v-aţi născut o dată fizic, dar aţi experimentat şi „naşterea din nou”. Când a avut loc pentru voi această naştere din nou şi ce înseamnă aceasta pentru voi?

Bebe Tomeci:
- Naşterea noastră din nou s-a întâmplat undeva la începutul anilor ’92. Eram studenţi în Bucureşti, în anul IV de facultate. Eram într-o perioadă de căutări. Nu ştiam exact ce căutam. Eram căsătoriţi de un an şi jumătate şi simţeam că ceva trebuie să se întâmple în viaţa noastră.
Începusem chiar să mergem mai des la mănăstirea Caşin de lângă Bucureşti. Plăteam acolo 100 de lei, pentru a se ruga pentru noi timp de trei luni. Dar nu simţeam o împlinire sau o schimbare în viaţa noastră.
Provin dintr-o familie modestă. Am plecat la şcoală cu dorinţa să mă fac medic veterinar. Acesta a fost un gând de mic copil, când ne întreba „Ce vrei să te faci?”. Mi-a plăcut foarte mult medicina şi doream foarte mult să mă fac medic.
Am învăţat foarte bine. Dar a venit examenul de admitere la facultate şi în primul an am avut neşansa să cad la câteva sutimi. A fost un an foarte greu, un moment foarte greu, în acel an când nu am intrat la facultate. A fost un moment de zdrobire a inimii mele şi a fiinţei mele.
Am plecat în armată şi am învăţat în armată. După patru luni de pregătire, de terminare a perioadei din armată, am început să învăţ partea pe care nu o ştiam aşa de bine, din genetică şi boli infecţioase. Şi am dat din armată. În acel an am intrat. Pentru aceasta armata mi s-a redus cu patru luni. A fost o mare bucurie pentru mine că am scăpat cu patru luni mai repede de armată.
Acesta a fost un moment de schimbare foarte bruscă pentru mine. Din cazarmă, în care eram limitat în a ieşi, în a merge, în multe lucruri, dintr-o dată, la numai două săptămâni, m-am pomenit în libertatea de atunci a studenţilor. Era un contrast foarte mare. Foarte curând am cunoscut-o pe Ani, care este acum soţia mea. Mi-a plăcut de ea şi mi-aduc aminte, prima noastră piesă la anatomie am picat-o, şi eu şi ea. Şi-am mers să învăţăm piesa. Acolo ne-am cunoscut. De atunci, doi ani de zile am fost prieteni, iar în anul III de facultate am hotărât să ne căsătorim. Asta se întâmpla în anul 1990, imediat după Revoluţie.
Cu mai mulţi ani în urmă, eram în clasa a IX-a şi în zona noastră din Argeş, undeva la Slănic s-a sfinţit o Biserică Ortodoxă. Părinţii mei, din când în când, mai mergeau la astfel de evenimente. Atunci m-au luat şi pe mine. Aşteptam să intru în altar şi este poate unicul moment când şi bărbaţi şi femei pot intra acolo, altfel doar preotul poate să stea acolo. Era un şir indian, aşteptam să intrăm acolo, să ne închinăm şi să sărutăm acea carte groasă sau cu tablă, despre care nu ştiam că este, de fapt, Sfânta Evanghelie. Mama s-a întors spre mine şi a spus: „Bebe, când te rogi să spui o dorinţă.” Şi m-a luat aşa prin surprindere dar am spus: „Bine.” Nu m-am gândit prea mult. În momentul când am ajuns acolo, am spus: „Doamne, vreau să intru la facultate.” Deşi eram în clasa a IX-a, nici nu dădusem treapta şi nu ştiam dacă voi fi la Medicină Veterinară. Dar asta a fost singura mea dorinţă şi am spus-o cu gândul şi dorinţa unui copil de clasa a IX-a. În momentul acela, ca şi cum într-un colţ ar fi fost cineva, am auzit un glas în urechea dreaptă, aşa cum eram întorşi şi a spus: „Aşa va fi.” Am fost cutremurat şi sunt chiar şi acum când povestesc. Pentru că atunci n-am înţeles de ce şi de unde venea acel glas: „Aşa va fi.”

Reporter:
- A fost un moment când colegii de facultate v-au invitat la o întâlnire, cu un alt grup de tineri creştini. De ce te-ai dus acolo?

Bebe Tomeci:
- Soţia mea a venit aşa de entuziasmată. Primise o Biblie foarte groasă de la colega noastră, Simona Palade, şi a spus: „Bebe, am cunoscut nişte tineri. Oameni aşa de speciali, aşa de deosebiţi.” Era, pur şi simplu, încântată. I-am spus: „Bine, uite...” Eu nu fusesem la această întâlnire, m-am dus la piaţă în timpul acela. Dar am fost curios şi mă gândeam: „Ce a putut să vadă ea de a venit aşa de entuziasmată?”
Ne-am dus împreună la Biserica Baptistă Golgota, din Bucureşti, unde s-a vorbit despre subiectul: nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, ori slujesc lui Dumnezeu ori slujesc celui rău. Mi-am dat seama că şi eu trebuie să iau o decizie cu privire la viaţa mea.
Fiind o fire mai sentimentală, am ieşit de acolo cu lacrimi în ochi. Mi-am dat seama că Dumnezeu mă cheamă să iau o decizie cu privire la viaţa mea. Şi am luat-o. Am dorit să mergem în continuare la această biserică. Am văzut acolo oameni care-l căutau pe Dumnezeu. Am început să înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu.
În cămine au început să vină nişte misionari, care se strângeau în grupuri mici şi făceau studii biblice. Mi-am dorit şi eu foarte mult să merg la ei. Încet-încet, fără să-mi dau seama, am început să creştem şi să cunoaştem planul lui Dumnezeu legat de mântuirea noastră personală. Pas cu pas am fost şi eu provocat. La început să mă rog. Am început să înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu.

Reporter:
- Ţi l-au spus alţii? Sau ai înţeles citind tu Biblia?

Bebe Tomeci:
- Aş spune că şi citind dar şi văzând şi auzind de la alţii. La început când citeam singur, nu-nţelegeam multe lucruri, dar acum înţeleg că este normal să se întâmple asta. Era un material destul de nou pentru mine. Mergeam şi îi întrebam pe prietenii mei. „De ce scrie aşa şi aşa?” Iar ei îmi spuneau de ce scrie aşa. Şi atunci înţelegeam şi puteam să pun în armonie cu alte lucruri pe care le înţelegeam. În felul acesta am înţeles de fapt Cuvântul lui Dumnezeu.
De mic copil am avut teamă de Dumnezeu. Dar cunoaşterea lui Dumnezeu a venit când am început să cunosc Cuvântul lui Dumnezeu. La început credinţa mea era mai mult sentimentală, ca de copil, dar ea era superficială. Şi eram purtat încoace şi încolo. Când am început să ştiu ce scrie Dumnezeu legat de cutare sau cutare lucru, atunci credinţa mea a devenit mai adâncă, mai puternică. Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu - este un lucru esenţial, fundamental pentru credinţa unui om.

Reporter:
- Cum te raportezi acum la Dumnezeu? Este Dumnezeu un prieten apropiat pentru tine? Sau îl percepi ca fiind undeva departe, fără să se intereseze de tine?

Bebe Tomeci:
- Nu pot spune că este departe. A fost lângă mine şi a fost lângă noi în momentul când noi eram departe cu gândul şi cu inima şi cu faptele noastre. Dar încerc să-l păstrez pe Dumnezeu în viaţa mea ca şi centru, aşa cum, ca şi fiinţe biologice noi avem anumite funcţii fiziologice, fără de care nu putem să trăim. Nu putem trăi fără respiraţie, apă, somn, mâncare. Acelaşi lucru dacă nu experimentezi sau nu trăieşti, nu-L pui pe Dumnezeu în viaţa spirituală, nu te rogi, nu citeşti din Scriptură, vrând-nevrând te îndepărtezi de Dumnezeu. Este o luptă şi este o alegere.
Împreună cu soţia mea încercăm să avem viaţa noastră centrată pe Dumnezeu, pe Cuvântul Lui, pe rugăciune. Să avem o viaţă ritmică, dacă aş putea spune. Pentru că imediat simţim. E ca şi un ceas biologic, un ceas, nu ştiu cum să-i spun, spiritual, dacă nu ne rugăm o perioadă sau suntem prea obosiţi în alte lucruri, imediat simţim că partea spirituală din noi scade şi firea şi omenescul din noi se manifestă mai rău. Deci avem nevoie să ne oprim imediat şi să stăm lângă Dumnezeu, să medităm, să citim Biblia şi să ne rugăm.

Reporter:
- Care sunt rezultatele misiunii tale împreună cu organizaţia „Alege viaţa” în mijlocul studenţilor? Care sunt bucuriile pe care le ai acolo?

Bebe Tomeci:
- Şi bucurii, şi greutăţi, şi tristeţi uneori. Uneori vin seara descurajat şi mă întreb: „Cine mai vrea să asculte mesajul şi Cuvântul Tău, Doamne?” Uneori sunt descurajat, dar alteori văd oameni care îl primesc pe Domnul şi văd cum inima lor abia a aşteptat ca cineva să meargă şi să le vorbească acestor oameni despre Dumnezeu. Pentru aceşti oameni merită să mergem mai departe. Şi Dumnezeu lucrează.
Reporter:
- Este foarte dificil atunci când ai de-a face sau când trebuie să te confrunţi cu mentalităţi greşite, cu idei preconcepute ale oamenilor.
Mi-amintesc o întâmplare interesantă a pastorului Richard Wurmbrand. Dânsul era evreu. Odată a mers într-o biserică ortodoxă din Sibiu, să predice acolo. S-a strâns lume multă, iar soţia pastorului Wurmbrand era acolo prin mulţime. La un moment dat, o doamnă din mulţime, care era aproape de soţia pastorului, îi spune soţiei: „Vine un jidan să ne vorbească.” La care soţia pastorului Wurmbrand îi răspunde: „Vine un jidan să ne vorbească despre un alt jidan.” Vine un evreu să ne vorbească despre evreul Isus Cristos.
Aşa se întâmplă când oamenii au idei preconcepute. Oamenii nu înţeleg că de fapt dorinţa noastră sinceră este să-l prezentăm pe Dumnezeu. Să prezentăm ceea ce s-a schimbat în viaţa noastră, experienţa noastră personală. Aşa cum spuneai tu, soţia ta a găsit o bucurie extraordinară la prietenii aceia, încât n-a rezistat. Te-a chemat şi pe tine: „Haide, să mergem, să vedem, să vezi şi tu.” La fel cum a procedat soţia ta cu tine şi tu la rândul tău cu alţii, la fel facem fiecare dintre noi. Fără alte interese meschine, fără alte gânduri de a strica ceva, eu ştiu, în gândirea oamenilor. Ci din contră să prezentăm experienţa noastră personală.

Reporter:
- În spatele acestei lucrări este Dumnezeu. Când spunem adevărul lui Dumnezeu, un om poate fi schimbat şi apoi Evanghelia ajunge în familia lui, la soţia lui sau la copiii lui şi nici nu ne dăm seama cum oamenii pot fi schimbaţi de acolo înainte.

******************************

ANA-MARIA DARIE

"Ştiu că sunt iubită şi acceptată aşa cum sunt. Şi mai ştiu că atunci când viaţa mea se va sfârşi voi fi cu Dumnezeu."
"Cred că relaţia cu Dumnezeu este o relaţie de moment cu moment, nu de zi cu zi neapărat"
"Doamne ştiu că sunt păcătoasă şi am nevoie de iertarea Ta, te rog să vii în viaţa mea să-mi ierţi păcatele şi să faci din mine ceea ce Tu doreşti."

Reporter:
- Ana-Maria, te-ai întors la Dumnezeu răsfoind o broşură care se numea „A doua venire.” Despre ce era vorba în broşura respectivă?
Ana-Maria Darie:
- Era vorba despre a doua venire a Domnului Isus Cristos. Am citit broşura când aveam 10-11 ani. Ştiam despre a doua venire. Nu eram foarte sigură ce se întâmplă la a doua venire. Ştiam că Domnul Isus a fost pe pământ, dar n-am înţeles de ce a fost pe pământ. Ştiam doar că a murit pe o cruce. Şi-atât.
Reporter:
- Când ai înţeles scopul venirii Domnului Isus Cristos pe pământ? Scopul primei Lui veniri şi scopul celei de-a doua veniri, care va urma?
Ana-Maria Darie:
Nu mi-am pus niciodată problema existenţei lui Dumnezeu. Îmi plăcea să aflu mai multe, dar încă nu cunoşteam scopul primei veniri. Da, la a doua venire ştiam că va veni să judece. Dar mă gândeam cum o să fac faţă acestui lucru.
Într-o zi am citit o broşura intitulată „A doua venire”. Am început s-o citesc. Şi acolo se vorbea despre acea judecată. Dar ceea ce mi-a atras atenţia era că se vorbea despre Isus Cristos. Isus Cristos care a venit, a murit pe cruce pentru păcatele mele, iar catastiful cu fapte rele să fie şters.
Atunci am înţeles prima dată care este legătura dintre moartea lui Isus, prima venire şi viaţa mea personală. Până atunci poate credeam că Isus a murit aşa în general, pentru lumea întreagă, dar atunci am văzut că a murit pentru mine personal. Şi atunci am decis să-L primesc în viaţa mea, să-i spun că am nevoie de iertarea Lui şi că vreau să merg cu El în cer atunci când va veni judecata.
Ceea ce-am spus atunci a fost ceva de genul: „Doamne ştiu că sunt păcătoasă şi am nevoie de iertarea Ta. Te rog să vii în viaţa mea, să-mi ierţi păcatele şi să faci din mine ceea ce Tu doreşti.”
După ce am spus această rugăciune n-am ştiut ce să fac mai departe. Ştiam doar că acum sunt iertată. Dumnezeu mă consideră de acum o fiică a Lui, dar mai departe nu ştiam ce să fac.
Am găsit pe acasă un Nou Testament. Am început să-l răsfoiesc. Dar ceea ce s-a întâmplat atunci mi-a schimbat viaţa. Mi-a dat o direcţie şi mi-a dat un scop spre care să merg. Mi-a dat o siguranţă şi o pace care nu ar mai fi putut fi găsite nicăieri. Şi pot să spun că, practic acel moment mi-a schimbat viaţa cu totul.
Reporter:
- Nu-ţi pare rău că ai pornit pe acest drum, nu-ţi pare rău de celelalte drumuri pe care puteai să mergi? Nu-ţi pare rău de lucrurile pierdute, de anii tinereţii? Între 10 şi 20 de ani sunt oarecum cei mai frumoşi ani, în care poţi să te distrezi cu prietenii, în care poţi să mergi la chefuri, să mergi în discoteci, să cunoşti toate plăcerile vieţii. Ţi-ai văzut atâţia colegi distrându-se, bucurându-se, fiind fericiţi.
Ana-Maria Darie:
- Nu, n-am nici o urmă de regret. Am văzut colegi distrându-se. Nu ştiu cât de mult se bucurau. Cred că bucuria este ceva care vine din interior şi nu ţine de circumstanţe.
La mine este o bucurie care nu vine din ceea ce fac, din ceea ce se întâmplă în jurul meu, ci din relaţia mea cu Dumnezeu. Şi cred că asta este mai important. Nu am nici un regret pentru decizia luată.
Reporter:
- Ce înseamnă pentru tine relaţia personală cu Dumnezeu? La ce se rezumă? Sau în ce constă?
Ana-Maria Darie:
- Zilele acestea am avut un program foarte aglomerat. Şi mi-a fost greu să găsesc un timp în care să stau mai mult cu Dumnezeu, să citesc din Biblie. Am simţit imediat că asta mi-a lipsit. Am început să fiu şi mai supărăcioasă. Şi nici atitudinea mea interioară nu a fost una foarte bună.
Cred că relaţia cu Dumnezeu este o relaţie de moment cu moment, nu de zi cu zi neapărat. Nu-mi este de ajuns să am doar un timp în care să citesc Biblia pentru o oră, să mă rog şi după aceea să uit de asta. Ci să-L implic pe Dumnezeu în fiecare moment. Şi asta nu este un lucru uşor. Sunt momente în care există scăpări, dar că cred că Dumnezeu ne cheamă la o relaţie intimă cu El, de clipă de clipă, să stăm aproape de El. Acum lucrez cu organizaţia "Alege viaţa", le vorbesc despre Dumnezeu studenţilor din cămine.
Reporter:
- Facem un rol-play. Intri într-o cameră şi să presupunem sunt acolo trei fete dintre care una coase goblen, alta învaţă şi copiază nişte cursuri, iar cealaltă îşi face fiţuici. Ce le spui?
Ana-Maria Darie:
- Punctele pe care aş vrea să le ating într-o discuţie este să ştie că Dumnezeu le iubeşte. Al doilea punct se referă la faptul că există o problemă în viaţa lor, care este păcatul. Isus Cristos este soluţia pentru păcatul lor. Dar, ultimul punct este că şi ele au ceva de făcut: să ia o decizie. Aleg să ?l urmez pe Isus, să mă-ncred în El sau nu?
Reporter:
În final cu ce-ai vrea să rămână cititorii?
Ana-Maria Darie:
- Întâlnirea mea cu Dumnezeu mi-a schimbat viaţa. Viaţa mea a căpătat o direcţie, şi-un sens, ştiu că sunt iubită, ştiu că sunt acceptată aşa cum sunt. Şi mai ştiu că atunci când viaţa mea se va sfârşi voi fi cu Dumnezeu.
Mă gândesc să dau răspuns unei întrebări cu care m-am confruntat des. Şi întrebarea a fost: „Dacă eu o să aleg să merg cu Dumnezeu ce se întâmplă cu viaţa mea? Va trebui să stau închis într-un loc, să merg într-o mănăstire, n-o să mai am relaţii cu prietenii mei?”
Sunt temeri pe care le-am întâlnit la mulţi oameni. Dar când văd cum a schimbat Dumnezeu viaţa mea, când văd împlinirea pe care mi-a adus-o şi bucuria pe care o am în inimă, nu pot să spun decât că merită o viaţă cu Dumnezeu. Pentru că dacă ai o viaţă cu Dumnezeu eşti împlinit. Şi Dumnezeu va purta de grijă să-ţi dea tot ce ai nevoie.

******************************

HILDE BARTA

“Dumnezeu este cel care gândeşte lucrurile dinainte.
Mi s-a părut că toată povestea asta cu Dumnezeu e doar o poveste.”

“Am descoperit Biblia şi eram îndrăgostită de ceea ce descoperisem acolo. Mi se părea că Dumnezeu îmi vorbeşte de la inimă la inimă, şi toate răspunsurile le primesc în mod direct, fără să le mai pun oamenilor.”

“Mă uitam doar la cer şi la stele, şi am simţit o bucurie imensă, de parcă Dumnezeu ar fi fost exact acolo, cu mine în cameră, şi m-ar fi luat în căuşul palmei Lui.”

“Mama mea a murit când aveam 16 ani jumătate, şi nu am inteles de ce s-a întâmplat aşa.”

Reporter:
- Hilde, ce a schimbat Dumnezeu în viaţa ta? Ce a facut Dumnezeu în sufletul tau şi am putea să vedem?

Hilde Barta:
-Cum se spune, omul cel vechi moare şi renaste un alt om.

Reporter:
-Sau altfel spus, deocamdata “demolare”.

Hilde Barta:
- Da! Deocamdată demolare. Am senzaţia că Dumnezeu ia fiecare particica din omul cel vechi, din visurile şi sentimentele pe care le-am avut, şi doare foarte mult demolarea, dar mă bucur foarte mult că din când în când vad ca, recunosc de fapt o noua caramida în mine.

Reporter:
- Vorbeste-ne despre lucrurile pe care Dumnezeu le demoleaza sau le-a demolat deja în viaţa ta. Şi vorbeşte-ne despre ceea ce construieste Dumnezeu acolo.

Hilde Barta:
- Am crescut intr-o familie, care era credincioasa, intr-un anumit fel, sau avea o forma de evlavie. Prima oara am fost dusa la biserica de bunicul meu, în satul în care locuiau bunicii.
Bunica a fost cea care m-a învăţat prima dată rugaciuni. Atunci eram copil, dar atâta vreme cât am mers la biserica, a fost bine, însa, crescand mai mare şi învăţând să gandesc singura, mi-am dat seama că era o diferenţă extraordinar de mare între ceea ce spuneau ei în rugaciuni, în mersul la biserica şi ceea ce traiau. Asta pentru că în familia bunicilor era un etern scandal, şi certuri şi batai.
Atunci mi s-a parut că toată povestea asta cu Dumnezeu e doar o poveste. Şi Dumnezeu, dacă exista aşa ceva, este undeva dincolo de atmosfera, şi n-are nimic de-a face cu pământul şi viaţa pe pământ. Aşa că, de pe la vreo 12 ani, am devenit o atee convinsa.
Îmi amintesc că în şcoală era o fată credincioasă. Şi când învăţam la biologie că viaţa a aparut prin evoluţie, ea totuşi susţinea că viaţa a apărut prin creaţie. Noi toţi râdeam de ea. Eu eram una dintre cele care râdeam cel mai tare. Îmi amintesc cum îmi băteam joc de fata aceea.
Apoi am ajuns în clasa a VIII-a, şi-mi era frică că nu voi intra la liceu. Pe vremea aceea se dădea concurs de admitere în liceu. Pentru că îmi era frică, am început iarăşi să mă rog.

Reporter:
- Ţi-ai mai amintit tu ceva de pe vremea bunicilor. Parca ar fi cineva, undeva, care are ar putea rezolva…

Hilde Barta:
-Da, categoric! De fapt, Dumnezeu a fost un fel de refugiu pentru mine. Am luat totuşi în considerare varianta că poate ar exista şi de ce să nu încerc.

Reporter:
- Dumnezeu a fost într-adevăr aşa cum spuneau marii gânditori comunişti: “Dumnezeu nu există. Există doar noţiunea de Dumnezeu, care este o“cârjă”pentru cei slabi.” Aşa a fost pentru tine, o perioadă.

Hilde Barta:
-Da! Viaţa mea de credinţă a fost tot cu suişuri şi coborâşuri. Am descoperit Biblia, pe la vreo 16 ani, şi mi-amintesc că în vacanţa de vară, nu am citit nimic altceva decât Biblia.
Eram îndrăgostită de ceea ce descoperisem acolo. Mi se părea că Dumnezeu îmi vorbeste de la inimă la inimă, şi toate răspunsurile le primesc în mod direct, fără să le mai pun oamenilor. Scriptura a fost pentru mine o descoperire extraordinară, o revelaţie. Deşi o avusesem în casă până atunci, abia în momentul acela am descoperit-o.

Reporter:
-Din “cârjă”, Dumnezeu a devenit prietenul tău, un prieten adevărat şi viu, care poate să fie aproape de tine.

Hilde Barta:
- Chiar mă gândeam în perioada aceea, cum de Dumnezeu nu e supărat pe mine, că L-am batjocorit şi am râs de cei credincioşi, doar cu vreo 2 ani înainte. Am văzut că avea foarte multă răbdare cu mine. Atunci am hotărât şi mai tare să mă apropii de El, şi mi-am propus să citesc în fiecare zi 3 capitole din Biblie, pentru că vroiam sa-L cunosc cât mai mult pe El.
Stiu că mama mea mă spiona, şi vedea că eu muncesc şi devenisem tot mai sarguincioasa. Povestea cu bunica, şi se tot mirau de mine, de schimbarea care se vedea, dar eu ştiam că nu era doar o schimbare trecătoare, pentru că Dumnezeu mi-atinsese de fapt inima.
Vreau să va povestesc ce mi s-a întâmplat într-o noapte. În Biblia mea erau tot felul de cruciuliţe. După fiecare verset, sau dupa doua trei cuvinte, era câte o cruciuliţă şi nu ştiam ce-i cu cruciuliţa aceea. Mi-am întrebat colega de clasă, şi ea mi-a zis că atunci când apare cruciuliţa în Biblie, trebuie să-ţi faci cruce.
Am început să-mi fac cruce, tot la două-trei cuvinte din Biblie, în timp ce citeam. Dar a început să-mi fie ruşine să mai citesc Biblia de fata cu ceilalti, pentru că ceilalti vedeau că eu îmi fac cruce tot timpul, şi nu vroiam să par stupida, aşa că am început să citesc Biblia în ascuns, seara, când nu mai era nimeni în cameră cu mine.
Mă rugam în fiecare seară în faţa geamului. Într-o seara era atât de frumos afară, senin, era o luna imensă şi strălucitoare şi am început să mă rog, cu cuvintele pe mi le formasem deja, era aproape un ritual, spuneam aceleaşi cuvinte.
Dar la un moment dat n-am mai putut să rostesc cuvintele, şi mă uitam doar la cer şi la stele, şi am început să plâng şi.. am plâns, am plâns, şi deodată am simtit o bucurie imensă, de parcă Dumnezeu ar fi fost exact acolo, cu mine în cameră, şi m-ar fi luat în căuşul palmei Lui.
A fost o senzatie extraordinara, şi nu înţeleg de ce Dumnezeu mi-a răspuns atunci aşa, pentru că eu nu-L cunoşteam personal, eram doar în căutare. Dar Dumnezeu mi-a răspuns, tocmai pentru a-mi confirma, prezenţa Lui şi bucuria de a fi în prezenţa Lui.
Asta a fost o dată. Nu mi s-a mai întâmplat de atunci, deşi m-am mai rugat, dar nu s-a mai întâmplat. Momentul acela a ramas ca o piatră de căpătâi pentru mine. Dumnezeu mi s-a revelat atunci, şi ştiu că există. Dar nu aş vrea ca şi alţii să conteze doar pe astfel de experienţe emoţionale, pentru că Dumnezeu există în afara experienţelor emoţionale.

Reporter:
- Nu absolutizăm experienţele, pentru că sunt diferite, de la persoană la persoană, ci Cuvântul lui Dumnezeu este absolut. Experienţa respectivă ai avut-o în urma studierii Cuvântului lui Dumnezeu şi a sincerităţii inimii tale, de a te apropia de Dumnezeu, care pentru altă persoană poate să fie alt fel.

Hilde Barta:
- Au trecut anii, apoi am avut o tragedie în familie. Mama mea a murit când aveam 16 ani jumătate, şi nu am inteles de ce s-a întâmplat aşa. Chiar inainte de a muri ea, probabil m-am pus pe genunchi langa ea, şi i-am cerut Lui Dumnezeu cu credinta, să o vindece acolo pe loc, şi să faca o minune, să nu moara. Totuşi a murit şi n-am înţeles de ce.
I-am pus întrebări lui Dumnezeu şi i-am cerut socoteală, dar am înţeles că trebuie să tac în faţa lui Dumnezeu, şi să ştiu că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu.
Şi tot n-am înţeles de ce, şi tot am continuat să plâng în faţa Domnului. Şi am aşteptat un raspuns... şi iar am aşteptat, sperând că va veni momentul dezlegării tuturor sensurilor şi a bucuriei fără sfârşit.
Au trecut anii, şi am continuat să citesc din Biblie tot mai puţin şi tot mai puţin. Am intrat la facultate, şi pentru mine asta a fost un nou început. Mi-am spus: de acum încolo nu voi mai lăsa nimic să mă facă să fiu nefericită. De acum încolo îmi voi cauta prietenii care să comunice cu mine sufleteşte, şi să ştiu că nu mă ranesc, şi mă voi lega de oameni care nu vor muri.
A fost destul de naiv din partea mea să cred asta, dar a fost visul meu de copil de 18 ani. Intrând la facultate mi-am facut prietene, un prieten. Am trăit bucurii, am trăit dezamăgiri, dar m-am hotărât să nu trec niciodată prin experienţa bunicilor, şi în momentul în care voi avea un partener de viata, să fie o înţelegere foarte bună şi să nu am nici un fel de divergenţe cu el.
Îmi doream să găsesc un soţ credincios. Acesta era un lucru important, deşi eu mă îndepărtasem deja de Dumnezeu şi nu ştiam cum să-L mai caut. Mergeam destul de rar la biserică, după ce-am intrat la facultate.
Când mergeam, parcă nu înţelegeam despre ce se predică. Dacă încercam să mă concentrez, visele mele zburau şi gândurile mele se duceau la filmele pe care le vazusem în seara precedenta, sau la convorbirile pe care le avusesem cu altcineva, şi-mi era foarte greu să mă concentrez. Mi-am spus că biserica o fi prea mult pentru mine. Şi m-am lasat, m-am delăsat mai degrabă.

Dumnezeu m-a îngăduit, a avut atât de multă răbdare cu mine, până când m-a lăsat să fiu foarte dezamăgită şi de prieteni, şi de mine însămi pentru că relaţia de prietenie pe care o aveam, scârţâia, în mare parte datorită mândriei mele şi aroganţei în relaţie.
Mi-am dat seama că nu sunt în stare să am o relatie cu un om, pentru că sunt atât de păcătoasă încât apar tot felul de frecuşuri, şi nu poate să depinda de mine că totul să mearga bine.
Am fost dezamăgită. Mi-am dat seama că niciodată nu voi putea avea o relaţie în care să spun că nu există nici un risc ca să ajunga exact ca cea a bunicilor mei. Frica a intrat iarăşi în sufletul meu. Îndoiala şi teama de viitor, de fericirea sau nefericirea mea viitoare, de fapt era teama că nu pot fi sigură, că nu pot controla lucrurile.
La un moment dat am întâlnit nişte tineri foarte drăguţi, americani, care se întâlneau cu studenţii şi cântau. Cântau la chitară, discutau pe teme biblice, se uitau la filme împreuna şi le discutau.
Am văzut între ei o pace şi o prietenie deosebită. M-am atasat de ei. Continuam să vorbesc engleza şi-mi plăcea foarte mult. Acolo o fată m-a întrebat dacă vreau sa-L cunosc mai de aproape pe Dumnezeu, într-un mod personal. Întrebarea asta a fost exact ceea ce asteptam. Fără să stiu că asta aşteptam, am raspuns din toată inima: DA! A doua zi ne-am întâlnit şi ea mi-a vorbit despre faptul că Dumnezeu mă iubeşte şi mă acceptă aşa cum sunt.
Aceasta a fost o altă lovitură de graţie, pentru că eu eram foarte imperfecta, că să spun în modul cel mai frumos, şi foarte incapabilă de a iubi necondiţionat, şi ştiam că nu sunt demnă de a fi acceptată.
Apoi mi-a spus că Dumnezeu vrea să-mi ierte toate păcatele. Aceasta a fost iarăşi o ofertă pe care nu ştiam dacă trebuie să o refuz, sau trebuie să o accept, pentru că mi se părea prea mult ca Dumnezeu să mă ierte pentru toate atitudinile rele şi gândurile mânioase.
Am acceptat, pentru că era o ofertă gratis. Dumnezeu dorea asta, dorea să mă ierte. Aşa am fost iertată şi aşa am înţeles că Dumnezeu vrea să trăiasca zilnic cu mine.
Am început să trăiesc o viaţă nouă. Îmi amintesc că în zilele ulterioare discuţiei cu această fată, mergeam pe strad şi râdeam. Mergeam singură, şi mă gândeam că lumea va crede că sunt nebună.

Reporter:
- Ceea ce trăiai tu, unii ar putea să numească extaz religios sau extaz mistic, dar este vorba despre Duhul Sfânt, care dă omului bucuria şi pacea pe care doar Dumnezeu le poate da.
Domnul Isus Cristos spune: “Vă dau pacea mea, vă las pacea mea; nu v-o dau cum o dă lumea. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în mine.” Este vorba de pacea şi bucuria care vin de la Dumnezeu, şi nu de o experienţă emoţională, trecătoare.

Hilde Barta:
-Treptat, am dorit să mă integrez în grupul acesta de tineri care aparţineau de organizaţia “Alege Viaţa” - studenţii credincioşi din complexul studenţesc. Acolo am găsit nişte prieteni de încredere, cărora puteam să le spun toate sentimentele mele, fără teama că sunt judecată sau pusă la colţ, şi care ştiau să aiba compasiune pentru mine.
Dumnezeu a intervenit şi mi-a spus: “În Mine să-ţi găseşti încrederea. Eu sunt prietenul tău care nu te dezamăgeşte niciodată. Eu şi doar eu te accept necondiţionat. Pe Mine să mă iubesti cu toată inima ta, de la Mine să aştepţi toată dragostea şi împlinirea. Eu sunt cel mai important, nu mai aştepta de la oameni.”
Prietenii mei îmi spun că sunt hipersensibilă şi am ajuns şi eu să cred. Cred că Dumnezeu vrea să mă înveţe că sentimentele mele trebuie să fie fixate în El, şi nu în oameni sau în mine.
Sunt în etapa în care schimbarea este în mintea mea şi în sufletul meu. Temperamental vorbind, sunt melancolică şi prin asta vreau să spun perfecţionistă. Aştept ca oamenii să fie la un standard foarte înalt, nimeni să nu greşească, mă revoltă orice mică greşeală, orice nemulţumire, orice ton al vocii care indică lipsă de dragoste.
Mă aştept ca elevii mei să fie toţi buni, cuminţi, disciplinaţi, cu zel şi cu dragoste de învăţătură, politicoşi şi respectuoşi. Asta nu se întâmplă şi Dumnezeu mă învaţă: “Vezi, ei sunt ca şi tine, sunt doar oameni. De ce aştepţi aşa de mult de la ei?”
Pentru mine este un proces în care Dumnezeu îmi pune întotdeauna în minte gândul că trebuie să am har, şi cu mine, pe care mă acuz tot timpul, şi cu ei. Uneori când nu am har, îi cert şi sunt exigentă şi dură. Dar este un proces şi Dumnezeu mă învaţă şi mă schimbă.
 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate