Aparitii editoriale la Radio Vocea Evangheliei

“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
* documentar, partea a 2-a -

Reporter:
- Ce ati simtit atunci cand ati fost in spital cu avortul de acum 2 ani si jumatate?

Doamna Mirela:
Eram foarte stresata, am avut o stare psihica foarte proasta, inclusiv starea sanatatii in general s-a inrautatit, si ma gandeam uneori c-am sa mor in urma acestui avort. Pe de alta parte, ma apasa faptul ca trebuie sa omor un copil. Era in ajunul sarabatorilor de iarna si ma gandeam la pruncii ucisi de Irod, ma gandeam ca se apropie copilul si eu trebuie sa recurg la acest fapt. [continuare]

"LINIE TELEFONICA CRESTINA PENTRU COPII"

Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat "LINIE TELEFONICA PENTRU COPII" L-am intrebat pe Razvan Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.

Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem o generatie aproape de Dumnezeu. [continuare]

Un extraordinar documentar despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”

• documentar, partea I –
• Realizat in anul 1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
• Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei - Romania, prin statiile Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti [continuare]

"Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita"…

Radu Cletiu

…sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la emisiunea "Duminica in familie" de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu.  [continuare]

Emisiunea VIETI TRANSFORMATE

Octavian Luncan:

Am traversat soseaua, si dupa ce am facut 2 pasi in campul din dreapta, intre maracini si fan necosit ce era pe langa santul acela, m-am impiedecat de un obiect si m-am prabusit cu fata in jos. Prima reactie a fost sa injur. Ochii mi-au cazut pe obiectul acela - era o cruce, semnul unui accident de circulatie. Dar, ca sa intelegeti lucrarea si minunea lui Dumnezeu, pe placuta din mijlocul crucii am vazut scris: LUNCAN OCTAVIAN, nascut in 9 Februarie 1953, decedat in 1989. Pe mine ma cheama LUNCAN OCTAVIAN si sunt nascut in 9 Februarie 1953. [Continuare]

Evanghelia "harului... salbatic" sau gresita intelegere a harului lui Dumnezeu
 

DAR ORICE POZITIE DEZECHILIBRATA, IN ORICE DIRECTIE, PRODUCE DEZASTRE !!

Nu poti vorbi despre harul lui Dumnezeu fara sa vorbesti despre Apocalipsa, despre finalul acestei lumi.
Iar acest final nu este ABSOLUT deloc infasurat intr-un nimb roz, glorios si luminos, ci este dezastru, este RAZBUNAREA singelui martirilor, sunt catastrofe, razboi cu fiara, invinsi si INVINGATORI.
Cristos va invinge !!
Dar, ca sa invinga Cristos, trebuie sa aiba PE CINE SA INVINGA !!
Ca doar n-o sa lupte de Unul singur, din moment ce toata lumea a beneficiat de har, cum ar crede unii !
Ci vor fi unii carora LI S-A OFERIT HARUL, dar l-au refuzat.
Aceia vor ajunge in iad!!

Da, da!! Pur si simplu in iad, in caz ca unii nu prea mai cred ca exista iad.
"Pai ce, tu ai arunca macar o pisica in foc? Nu o arunci, ca ai mila, la fel nici Dumnezeu nu arunca pe nimeni in iad", zic altii, dar nu-i dau seama ca gresesc profund.

De fapt toti cei care sunt de partea Satanei vor ajunge in focul cel vesnic, impreuna cu cel pe care l-au slujit. Se duc singuri, fara sa-i arunce Dumnezeu sau altcineva.
Sa nu ne imbatam cu apa rece.
Sa nu ne inselam singuri - este adevarat ca Dumnezeu ofera har oricui, DAR !! Dumnezeu nu se lasa batjocorit !!
Harul fara POCAINTA, NU EXISTA !!

Petru spune: "Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor, si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, în ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite."

Doamne, Iti multumim ca suntem mantuiti prin har, prin credinta, si aceasta nu vine de la noi, ci este darul tau. Nu suntem mantuiti prin fapte.
Dar Iti multumim ca TOT TU ne ceri si ne ajuti sa facem fapte VREDNICE DE MANTUIREA NOASTRA, ne ajuti sa traim "frumos, ca in timpul zilei".

Cand usa harului se va incuia, atunci va veni judecata viitoare.
Atunci "Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor.
Si ziceau muntilor si stancilor: 'Cadeti peste noi si acoperiti-ne de Fatza Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?" (Apocalipsa 7).

Ioan Ciobota

CUVÂNTUL  CRUCII  ARE  PUTERE… ŞI  NOI  NU  AVEM  NICI  UN  MERIT…

Cultura în care trăim este avidă după informaţii noi, după lucruri senzaţionale, ştirile sunt prezentate în moduri foarte atractive pentru a atrage oamenii, sunt aleşi cei mai meseriaşi vorbitori pentru a capta un auditoriu cât mai larg.  Poate că una dintre armele cele mai puternice ale “stăpânului acestui veac” este tocmai să ne ţină tot timpul ocuaţi şi conectaţi la cât mai multe informaţii, într-o stare permanentă de aşteptare a continuării intrigii perpetue în care ne ducem viaţa de zi cu zi, astfel încât să nu mai avem timp să gândim şi să auzim lucrurile cu adevărat importante.  Iar postmodernismul nu face altceva decât să ne amăgească cu ideea că libertatea este valoarea supremă a noastră, că fiecare face ce vrea şi cum vrea, şi atunci, din tumultul acestei libertăţi dorim să fim cât mai unici şi deosebiţi căutând cu pasiune să ne exprimăm într-un mod care să arunce cea mai favorabilă lumină asupra noastră.

…Şi se întâmplă de multe ori că atunci când ne apropiem de cineva cu dorinţa sinceră de a împărtăşi evanghelia, să ne fie foarte greu să o facem în mod natural şi direct (din frica de a nu părea penibili) şi să încercăm (cu disperare) să arătăm oamenilor cât de evident este creştinismul aducând o serie de argumente şi uitând să spunem esenţa, Cuvântul Crucii, care este prea simplu şi nu ar face altceva decât să ne pună în situaţia de a părea creduli, inculţi şi înapoiaţi…Dar asta este…Dumnezeu, în suveranitatea Lui, alege uneori un mod de lucru care ne abrogă de orice merit şi ne face să ne dăm seama de neputinţa noastră.

Nu puteam să înţeleg de ce oameni Lui Dumnezeu, cu toate că nu spun cuvinte mari, nu folosesc un ton aparte, nu strigă, nu dau din mâini, transmit prin mesajul lor putere şi autoritate.  Unii spun că vorbesc din inimă, alţii spun că este Duhul Lui Dumnezeu peste ei, pentru alţii este o taină.  Am înţeles aceasta uitâdu-mă la epistola lui Pavel către cei din Corint unde vedem un exemplu practic a modului în care lucrează uneori Dumnezeu, alegând lucrurile pe care lumea aceasta nu pune nici o valoare pentru a le face de ruşine pe cele valoroase în ochii multora.  Şi toate acestea pentru ca “Cine se laudă să se laude în DOMNUL” şi să nu existe nici un motiv de mândrie atunci când vorbele noastre ajung să aibă putere şi să fie “vorbe de Duh” pentru alticineva.

…Da, într-adevăr vorbele, cuvintele pot avea putere indiferent dacă sunt de bine sau de rău, dacă sunt binecuvântare sau blestem.   Prin Cuvânt Dumnezeu a creat lumea…si sunt foarte multe cazuri în care tot prin cuvânt (un cuvânt spus la timp şi unde trebuia) au fost distruse vieţile unor oameni.

Credem în binecuvântare şi blestem.  De aceea ne aducem copii la binecuvântare, tocmai pentru că vrem să credem că ceea ce spunem acolo are putere.  Şi dorim ca puterea din spatele cuvintelor noastre să fie de natură divină şi nu demonică.

Vestea bună este că “strugurii nu cresc în spini şi nici smochinele în mărăcini” iar cuvintele noastre nu sunt altceva decât reflectarea a ceea ce suntem.  De aceea haide-ţi să îl căutăm mai întăi pe Dumnezeu, să îl lăsăm să ne schimbe după voia Sa deoarece Dumnezeu este credincios şi până la urmă ne dă ceea ce căutăm.

“Iudeii cer minuni, grecii caută înţelepciune…dar noi ce căutăm?”

Mitica Irimia, Timisoara

AZIL  POLITIC

Când eram în liceu, clasa noastră era foarte unită.  Se întâmpla foarte rar ca cineva să chiulească de la ore de unul singur.  De obicei chiuleam toţi odată.  De fapt, aproape toate boacănele le făceam împreună.  Dirigintele nostru era un om deosebit.  Făcea orice să ne scoată din belelele în care ne băgam.  Cu o condiţie însă:  trebuia ca  noi să îi spunem ce am făcut înainte de a afla de la altcineva.  In caz contrar ne bătea de ne rupea.  Recordul îl deţinea un coleg de-al meu de cameră care a primit o jumătate de oră de palme până când obrajii au ajuns de culoarea buzelor.

Aşa că, parcă mă văd stând în faţa liceului şi aşteptând să vină dirigintele, dimineaţa înainte de ora 7, după ce noaptea am sărbătorit o onomastică în sediul PCR din liceu şi am fost prinşi de pedagogi. Dar ce era să facem ?  Asta era modul în care puteam scăpa de pedeapsă, era ‘cetatea noastră de scăpare’.  Trebuia să mărturisim, să ne cerem iertare şi să suportăm torentul de apostrofări mai puţin ortodoxe.

Mi-am amintit de aceste păţanii din liceu când am citit în Biblie despre cetăţile de scăpare.  Dumnezeu spuse-se poporului evreu că după ce vor cuceri ţara, să declare 6 dintre cetăţile leviţilor ca fiind cetăţi de scăpare.  Se numeau cetăţi de scăpare deoarece acolo putea să ceară ‘azil politic’ oricine a omorât din nebăgare de seamă o altă persoană.  Dacă nu se refugia acolo atunci ucigaşul risca să fie omorât de răzbunătorul sângelui.  Ucigaşul trebuia să spună întâmplarea bătrânilor cetăţii şi apoi să locuiască acolo până la moartea marelui preot.  Dacă ucigaşul ieşea din hotarul cetăţii de scăpare înainte de moartea marelui preot,  iar răzbunătorul sîngelui îl ucidea pe ucigaş, răzbunătorul sângelui nu era vinovat de omor.

Aşa cum ne aşteptam cu toţii, Dumnezeu iartă pe cel care a greşit, cu atât mai mult pe cel care a greşit fără voie.  Totuşi cel care a greşit suportă nişte consecinţe.  Nouă ne este greu să suportăm consecinţele acţiunilor noastre chiar dacă le-am făcut cu voie, cu atât mai mult dacă ‘nu am vrut’.  De obicei aruncăm în fugă  un  ‘îmi pare rău’ şi în secunda următoare uităm ce s-a întâmplat.  Uneori însă, în loc să ne justificăm în toate părţile şi să încercăm cu disperare să ne curăţim reputaţia, este nevoie să ne refugiem în cetatea de scăpare, să tăcem şi să medităm la ceea ce am făcut. (‘Dacă eşti în hazna până la gât măcar nu deschide gura.’)

Dar este interesant că Dumnezeu nu condamnă nici pe cel care a suferit o pierdere, care a fost păgubit şi care în mod legitim simte nevoia să se răzbune.  Dacă am fost răniţi, dacă am avut de suferit din partea cuiva este normal să fim supăraţi şi să simţim ‘gustul sângelui’ în cerul gurii.  Nu este păcat.  Insă poate fi păcat dacă nu reuşim să ne stăpânim primul impuls, dacă nu reuşim să respectăm zona de protecţie a celui vinovat, dacă nu reuşim să iertăm.  Nu ar trebui să uităm că şi noi suntem într-un ‘azil politic’ în Cristos şi că păcatul şi moartea abea aşteaptă să ieşim din zona de protecţie.

Mitica Irimia, Timisoara