Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

 

Vieţi transformate

- Volumul 2 -

ultima parte

 

 

RAMONA MOISA

“Ce mă fac eu dacă Dumnezeu vine la o zi după ce a trecut postul? Doamne, de ce n-ai venit ieri, când eu încă eram în regulă? Mai du-te puţin şi vino la postul următor! Aceasta era oarecum ideea: timp de o lună sau şase săptămâni să nu mergi la discotecă, să nu ţii chefuri, să nu vorbeşti urât, iar după ce a trecut sărbătoarea, să uiţi de sărbătorit şi să-ţi faci de cap.”

“Ce mă fac dacă vine Mântuitorul prin 15 iunie şi nu e nici un post atunci?”

“Fiind la Timişoara la facultate, am descoperit Radio Vocea Evangheliei. […] Treptat am început să simt că-mi doresc o biserică.”

“M-a întrebat dacă m-am botezat şi i-am spus: ‘A... mai este timp!’ S-a uitat la mine şi mi-a spus: ‘Timpul poate a şi trecut!’“

“Între mine şi părinţii mei relaţia era destul de rece.”


Ramona Moisa nu şi-a revenit încă din “şocul” pozitiv al întâlnirii personale cu Dumnezeu, al întâlnirii cu Isus Cristos, Cel care a fost mai mult decât un tată sau o mamă, Cel care a fost mai mult decât familie, decât prieteni, Cel care este, de fapt, Fiul Lui Dumnezeu.

Reporter:
Ramona, cum L-ai întâlnit pe Dumnezeu? Care au fost schimbările din viaţa ta?

Ramona Moisa:
În cea mai mare parte a timpului am stat cu bunicii şi cele mai multe amintiri din perioada copilăriei sunt legate de ei. Bunicul era cel cu care am mers la săniuş, cu el împărtăşeam toate bucuriile, toate supărările mele; el îmi lua apărarea în faţa colegilor de joacă.
Bunica a fost cea care mi-a pus stiloul în mână şi m-a învăţat să-mi scriu numele. Pot să spun că "Cei 7 ani de acasă" la bunici i-am dobândit. Mai târziu am locuit o vreme cu părinţii, dar cred că deja personalitatea mea începuse să se manifeste destul de puternic şi am devenit astfel destul de rebelă.
Îi ascultam când eram supravegheată, dar când rămâneam singură, făceam ceea ce credeam eu de cuviinţă. Faţă de părinţi am avut întotdeauna respect şi dragostea pe care ştiam că le-o datorez. Dar de multe ori am avut conflicte cu ei. Acum, când am crescut, am ajuns să-mi dau seama că am propriile mele alegeri şi propriul meu sistem de valori. Destul de rar luam în considerare ceea ce-mi spuneau ei.

Reporter:
Se întâmplă de prea multe ori că le dăm celor din jurul nostru dragostea pe care trebuie să le-o dăm. Deci o facem dintr-un fel de datorie.

Ramona Moisa:
Din păcate, da! Eu am dorit întotdeauna să am cu părinţii mei o relaţie mult mai caldă, dincolo de îndeplinirea datoriei unul faţă de celălalt. Dincolo de respect, mi-aş fi dorit să existe între noi prietenie şi dragoste.
Am fost uimită când, după ce am luat cu bine examenul de liceu, pentru prima oară tatăl meu m-a luat în braţe, m-a aşezat pe genunchi şi mi-a spus că e mândru de mine, iar eu n-am ştiut cum să reacţionez.
L-am văzut pentru prima dată bucurându-se şi am fost uimită, pentru că între noi relaţia era destul de rece şi se limita doar la preocuparea părinţilor mei vis-a-vis de studii, de şcoală şi de micile sarcini pe care le aveam în casă. Dar sentimentele mele nu erau puse în discuţie. Părerea mea despre o materie, despre un anumit coleg sau o muncă în casă, nu intra în discuţie. Deci asta şi asta trebuie să faci... şi trebuie să faci bine.

Reporter:
Acum cu cine discuţi despre sentimentele tale?

Ramona Moisa:
Cel mai adesea cu surori de credinţă, dar ele sunt mai mult decât atât. Oarecum m-am identificat cu Domnul Isus în momentul în care mama şi fraţii Săi vin la El. Şi El spune că mama şi fraţii Săi sunt cei care ascultă şi împlinesc Cuvântul. Am simţit că familia mea, fraţii şi surorile mele, sunt cei care înţeleg sentimentele mele, cei care văd greşelile mele şi totuşi nu mă critică, ci cu blândeţe încearcă să-mi atragă atenţia.

Reporter:
Care a fost prima ta întâlnire cu Evanghelia, cu Biblia, cu Dumnezeu? Când te-ai oprit să stai să te gândeşti specific la Dumnezeu?

Ramona Moisa:
În perioada liceului, unul dintre colegii mei s-a întors la Domnul. Era vizibilă la el o schimbare importantă, cu toate că şi înainte era un băiat cumsecade, silitor. Însă din momentul în care s-a întors la Domnul a fost altfel. A început să ne vorbească tuturor celor din clasă despre Domnul, a început să ne invite la biserică, la întâlnirile tinerilor de la biserica din Caransebeş. Dar l-am respins sistematic şi multă vreme el a fost ţinta ironiilor noastre. Îmi amintesc acum de el şi nu pot să uit cum noi îl ironizam, dar el îşi scotea liniştit cartea de cântări şi începea să-L slăvească pe Domnul. Nouă ni se parea asta foarte “haios”, dar acum îmi dau seama cât de multă dragoste avea el pentru noi şi cât de mult voia să simţim şi noi bucuria de a fi altfel.

Reporter:
Te-ai mai întâlnit cu acel coleg din liceu, să-i spui că până la urma ai trecut de aceeaşi parte a baricadei?

Ramona Moisa:
Da, el m-a influenţat şi pe parcurs şi n-a renunţat. Chiar mi-a mărturisit că multă vreme s-a rugat pentru colegii săi.
În perioada liceului am început să frecventez o biserică. Îmi plăcea să merg acolo, dar nu cred că pot numi acea perioada “Întâlnirea mea cu Dumnezeu”.
Mă simţeam bine la biserică; probabil în orice “Casă a Domnului” este o oarecare pace şi linişte şi simţi că ceva s-a schimbat în inima ta, dar această schimbare nu dura pentru mine mai mult de două ore cât dura programul, iar din momentul în care ieşeam din biserică, viaţa mea era la fel. Preocupările mele au continuat să fie prietenii, distracţiile, discoteca. Îmi doream foarte mult să fiu pe placul celor din jurul meu.

Reporter:
Căutai acceptarea grupului, din punct de vedere social?

Ramona Moisa:
Da, aşa cum am căutat acceptarea şi dragostea familiei, la fel am căutat şi în afară lucrul acesta.

Reporter:
Pe primul loc în viaţa fiecărui om este nevoia de a fi iubit! Un om care nu este iubit şi încurajat, care nu este acceptat de cei din jur, merge cu paşi repezi spre distrugere.

Ramona Moisa:
Ne apropiam de postul Crăciunului şi, aşa cum se obişnuia acolo, trebuia să ţii această perioadă în care să încerci să te împaci cu cei cu care erai certat, să fii mai bun, să faci lucruri bune, să-ţi ajuţi prietenii, vecinii.
Mie lucrul acesta mi s-a părut bun, până la un punct, când intervine întrebarea: “Ce mă fac eu dacă Dumnezeu vine la o zi după ce a trecut postul? Doamne, de ce n-ai venit ieri, când încă eram în regulă? Mai du-te puţin şi vino la postul următor!”. Aceasta era oarecum ideea: timp de o lună sau şase săptămâni să nu mergi la discotecă, să nu ţii chefuri, să nu vorbeşti urât, iar după ce a trecut sărbătoarea, poţi să uiţi de sărbătorit şi să-ţi faci de cap.
Eu am început să mă întreb: “Ce mă fac dacă vine Mântuitorul prin 15 iunie şi nu este nici un post atunci?”.
Cam de aici au început întrebările mele şi cam atunci am început să-mi dau seama că locul meu nu era acolo. Am început să caut, să ies afară, să-mi plec urechea la ceea ce îmi spuneau creştinii. Atunci am început să mă întreb dacă nu cumva totuşi ei au dreptate, pentru că până atunci i-am respins sistematic. Probabil pentru că era atât de simplu, nu voiam să accept, eram obişnuită cu demonstraţii matematice laborioase, şi un lucru atât de simplu n-am putut să-l înţeleg.

Reporter:
Cineva care s-a întors la Domnul la vârsta de 80 de ani, fiind pe punctul de a fi primit în biserică, la o întâlnire cu slujitorii bisericii, a întrebat: “Dar nu trebuie să fac nimic?”. Nu. Şi tu Ramona spuneai că a fost foarte simplu, că e incredibil, inacceptabil de simplu. Şi cei din biserica respectivă au spus: “Nu, nu trebuie să faci nimic”. “Dar pentru toate păcatele pe care le-am făcut timp de 80 de ani, pentru tot ce-am făcut, nu trebuie să plătesc nimic?”...”Nu, nu trebuie să plăteşti absolut nimic, pentru că Fiul Lui Dumnezeu, Isus Cristos a făcut totul în locul tău.”
Poate din cauza aceasta ţi-a fost şi ţie greu să accepţi simplitatea întoarcerii la Dumnezeu, până ai înţeles cine a plătit preţul.

Ramona Moisa:
Am început să mă întreb ce nu e în regulă cu mine sau ce ar trebui să fac pentru ca să fie mai bine; încă nu găsisem soluţia, încă nu ştiam că viaţa mea trebuie schimbată, că inima mea trebuie curăţită. Dar am început să caut, fără să ştiu ce anume sau fără să ştiu ce voi găsi la capătul acestor căutări.

Reporter:
Ce-ai găsit la capătul acestor căutări?

Ramona Moisa:
Am avut o prietenă care mi-a spus: “Am început să merg la o biserică. Este deosebit şi am început să citesc din Biblie. N-ai vrea să vii şi tu?”
Mi-a plăcut şi am început să merg din ce în ce mai des. Între timp, fiind la Timişoara la facultate, am descoperit Radio Vocea Evangheliei. Ascultând la început muzica de acolo, apoi mărturiile unor oameni, predici, etc. treptat am început să simt că-mi doresc o biserică.
Apoi îmi amintesc de o întâlnire cu fratele Octavian Luncan, a cărui mărturie am auzit-o mai târziu la Radio Vocea Evangheliei. El venise într-o misiune la biserica Gheţimani din Caransebes, şi Domnul a făcut ca într-o sâmbătă dimineaţa fratele Octavian să fie la poarta bisericii, împreună cu un alt frate, stăteau de vorbă, iar eu să trec pe acolo şi să mă opresc ca să văd care va fi programul pentru a doua zi. Fratele Octavian, văzându-mă, a venit la mine şi m-a întrebat dacă merg la această biserică. I-am spus că da. M-a întrebat dacă m-am botezat şi i-am spus: “A... mai este timp!”. S-a uitat la mine şi mi-a spus: "Timpul poate a şi trecut!”. N-am ştiut cum să plec mai repede de acolo. N-am mai putut să zic nimic, am ridicat din umeri, am zâmbit şi m-am întors. Până acasă numai la asta mă gândeam: “Nu cumva timpul meu a trecut? Nu cumva îndurarea Lui Dumnezeu faţă de mine s-a terminat?”.
Dumnezeu m-a mângâiat atunci cu un verset pe care îl primisem cu mulţi ani în urmă, de care îmi aminteam ori de câte ori eram în momente de cumpănă. Parcă auzeam: “În iubire nu este frică, iubirea alungă frica pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme, nu este desăvârşit în iubire”. Atunci m-am liniştit şi mi-am zis că nu trebuie să mă tem, cu siguranţă Dumnezeu are iubire pentru mine şi mai are şi răbdare cu mine.
La Timişoara am continuat să caut o biserică, să ascult postul de radio, şi din nou am fost cercetată prin mărturia unei tinere, care îşi punea şi ea unele probleme.
Spunea: “Dacă trăiesc ca şi cum Dumnezeu ar exista, şi până la urmă se dovedeşte că El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă trăiesc ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, şi până la urmă se dovedeşte că El există, atunci am pierdut totul.”
Din nou m-am întrebat: “Eu cum trăiesc? Eu cum o să stau înaintea Lui Dumnezeu? Eu ce pierd?”
Am început să merg la Biserica Baptistă Vox Domini din Timişoara, o biserică micuţă pe vremea aceea. Mă aşteptam să găsesc ceva foarte mare, dar era doar o simplă casă.

Reporter:
Biserica înseamnă Dumnezeu în inima noastra! Fiecare om este un templu viu. Noţiunea de “Templu” ca şi clădire, specifică Vechiului Testament, a fost complet schimbată în Noul Testament.
În perioada pe care noi o trăim acum, inimile şi vieţile noastre sunt Temple vii ale lui Dumnezeu. Iar noi suntem Biserica. Biserica este alcătuită din cărămizi vii, din oameni, nicidecum din clădiri, din pietre sau smoală. Creştinii se pot întâlni şi în pădure, şi pe malul unui râu, şi într-o casă, tot biserică se numeşte.

Ramona Moisa:
Am fost întrebată odată dacă aş putea să merg în orice loc şi să fac orice lucru, ce aş alege să fac? M-am gândit că mi-aş dori să pot să merg înaintea lui Dumnezeu şi să stau de vorbă cu Dumnezeu, faţă în faţă, în mod direct, fără nici un fel de teamă, sa-I pun toate întrebările la care nu am răspuns. Acesta mi se pare locul cel mai minunat în care aş putea merge şi lucrul cel mai frumos pe care l-aş putea face.

Reporter:
Dragul nostru cititor, te-ai gândit la momentul când vei sta înaintea lui Dumnezeu? Biblia spune că toţi oamenii, indiferent dacă cred sau nu, toţi vor sta înaintea lui Dumnezeu. Vei sta cu teamă, cu frică şi cu îngrijorare, pentru că va urma chinul veşnic? Sau vei sta cu bucurie şi cu deschidere, pentru că va urma să rămâi acolo, în Împaratia lui Dumnezeu?
Te îndemnăm să îţi pui în ordine relaţia cu Dumnezeu. Dacă astăzi vine sfârşitul, dacă astăzi vine Domnul Isus Cristos sau dacă astăzi va trebui să trecem din viaţa aceasta - pentru că se poate întâmpla oricând şi în orice mod să ni se curme viaţa şi să ne confruntăm cu moartea - când vom trece dincolo, să trecem cu bucurie, pentru că Îl vom întâlni pe Dumnezeu, pe care am dorit sa-L întâlnim. Te iubim şi îţi spunem: Dumnezeu să te binecuvânteze!


******************************

DANIEL ZAFIRIS

“Viaţa fără Dumnezeu este ca un meci de fotbal fără minge.”

Mi-am dăruit întreaga viaţă Lui, şi mă simt în siguranţă în mâinile Lui.”


“Mă gândeam că acesta este drumul spre împlinire în viaţă - să am bani, să am faimă, să am succes, să am de toate şi să nu am nevoie de nimic altceva.”

“Nu uita că eşti doar un om, eşti muritor.”

“În multe dintre aceste meciuri am fost golgheter.”

“Am avut o colegă care a murit. Pentru mine a fost ca o lovitură de trăsnet acel moment, când m-am întrebat: ‘Dacă eu aş fi fost în locul acelei colege, unde m-aş fi dus?’“

“Atunci Dumnezeu a păşit afară din rama de pe perete şi a intrat în viaţa mea pentru totdeauna.“

În anul 1995 Cupa României la fotbal a fost câştigată de Petrolul Ploiesti. În acea vreme, Daniel Zafiris era jucător la Petrolul Ploiesti. De asemenea, Zafiris a fost selecţionat pentru Echipa Naţională Universitară a României, care a participat la Campionatul Mondial Universitar din Anglia, 1991.
Daniel Zafiris L-a cunoscut pe Dumnezeu şi, prin puterea Lui, cunoscând-L pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, viaţa i-a fost schimbată.
Daniel este căsătorit cu Dina şi au 3 copii: Ioana, Elias-Daniel si Teodora.

Reporter:
Daniel, tu eşti obişnuit să dai goluri, uneori ai mai şi primit goluri, ai jucat şi ca portar, dar ai învăţat în ultima vreme să umpli goluri, să umpli golurile din inima oamenilor. Există un gol cu forma lui Dumnezeu în sufletul fiecăruia dintre noi. Indiferent ce ar putea încerca oamenii: droguri, sex, putere, bogăţie… orice, nimic nu poate să le umple acest gol decât Dumnezeu.
Cum era pe vremea când dădeai şi primeai goluri? Care sunt câteva succese din cariera ta fotbalistică ?

Daniel Zafiris :
Înainte de a fi atacant, am fost portar, la juniori la Petrolul. De multe ori luam goluri, dar mă bucuram când reuşeam să şi marchez, atunci când am devenit atacant.
La juniori am ieşit pe locul 3 pe ţară, într-o finală mică, împotriva echipei FC Braşov şi am câştigat acel meci într-un final dramatic.
În multe dintre meciurile jucate am marcat. In campionatul de juniori republicani am ieşit chiar golgheterul seriei în care jucam.

Reporter:
Cum a fost în ’95, când “găzarii” de la Ploieşti au câştigat Cupa României ?

Daniel Zafiris:
A fost ceva extraordinar. Nu ştiu dacă se pot exprima în cuvinte acele momente de pe teren şi din afara lui, dar a fost o bucurie enorma pentru că am câştigat unul dintre cele mai pretioase trofee ale tarii. Au fost nişte momente emoţionante - să ţii deasupra capului Cupa României şi să te bucuri împreună cu colegii tăi de această performanţă.
Din 1995 până astăzi (2005 - n.red.) nici o altă echipă din provincie nu a mai reuşit să câştige campionatul sau Cupa României. Chiar dacă mulţi nu ne dădeau nici o şansă, noi am câştigat Cupa în 1995.

Reporter:
Cum crezi că te vei simţi atunci când vei sta în faţa lui Dumnezeu şi ţi se va pune pe cap “cununa neprihănirii”, pe care “ne-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept?”

Daniel Zafiris:
Nu cred că există comparaţie între o cunună pe care astăzi o ai, dar care mâine se veştejeşte, şi cununa pe care Dumnezeu ne-o va da tuturor celor care L-am primit pe Cristos în viaţa noastră şi am trăit cu El. Cred că acea bucurie va fi o bucurie desavarsita, pentru că va fi o bucurie veşnică, nu o bucurie de o zi sau doua.

Reporter:
Aşa este. Cum a fost în 1991 în Anglia, când, împreună cu echipa universitară naţională a României, ai participat la Campionatul Mondial Universitar de acolo?

Daniel Zafiris:
Şi atunci au fost nişte momente deosebite, pentru că Dumnezeu m-a ajutat să fiu selecţionat în acea echipă. Am fost singurul jucător care am jucat toate meciurile de la început până la sfârşit, fiind de fapt şi singurul jucător din Divizia B care a fost în lotul Echipei Naţionale Universitare a României. Toţi ceilalţi colegi ai mei erau din Divizia A. Pe timpul acela jucam la Politehnica Iaşi.
Acolo, în Anglia, am avut bucuria, dincolo de a juca la un campionat mondial, de a vorbi cu ceilalţi băieţi din echipă despre Domnul Isus Cristos - Singurul care le poate împlini viaţa. Au fost seri când stăteam împreună, ei mă întrebau, eu le explicam, le citeam din Biblie şi au fost momente binecuvântate, care cred că le-au rămas în inimă.
Mă rog pentru cei care au auzit ceea ce le-am spus (unii dintre ei au devenit antrenori), ca Dumnezeu să-i ajute să înţeleagă faptul că viaţa fără Isus Cristos e ca un meci de fotbal fără minge, adică nu are sens.

Reporter:
Îmi place comparaţia - “Viaţa fără Dumnezeu este că un meci de fotbal fără minge” - joci de unul singur şi cazi pe locul doi, mergi spre nicăieri, alergi spre niciunde. Cum a început această alergare a ta după Dumnezeu ?

Daniel Zafiris:
De mic copil mi-am dorit să ajung un fotbalist cunoscut, şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă că să-mi împlinesc acest vis.
Când am mers prima dată cu tatăl meu pe stadion şi am văzut atâţia şi atâţia oameni care strigau, care aplaudau, care încurajau echipa FC Petrolul, atunci, în mintea mea, în sufletul meu de copil mi-am dorit mult să ajung şi eu un jucător faimos, deoarece mă gândeam că acesta este drumul spre împlinire în viaţă - să am bani, să am faimă, să am succes, să am de toate şi să nu am nevoie de nimic altceva.
Pentru mine Dumnezeu nu era decât o imagine pusă într-o ramă pe un perete. Apelam la El doar când aveam o “urgenţă“.
Dar s-a întâmplat ceva în liceu, care pot spune că mi-a schimbat radical modul de a privi viaţa. Am avut o colegă care, în urma unei complicaţii survenite după o operaţie, a murit. Pentru mine a fost ca o lovitură de trăsnet acel moment, când m-am întrebat: “Dacă eu aş fi fost în locul acelei colege, unde m-aş fi dus?”
Puteam să am eu toată faima şi toată bogăţia de pe pământul acesta, dar dacă mi-aş fi pierdut sufletul, cu ce m-aş fi ales? A fost un moment zguduitor în care mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu pot face nimic, pentru că Dumnezeu este singurul care poate da un sens vieţii, şi că viaţa de aici va continua dincolo în veşnicie, iar dacă nu Îl am pe Dumnezeu, nu am nimic.
Apoi am ajuns în Iaşi, la echipa Politehnica Iaşi. Aici Dumnezeu mi-a aratat că mă iubeşte şi că a pregatit ceva mult mai de preţ decât o cunună trecătoare, a pregătit o cunună veşnică. Acest lucru mi l-a descoperit printr-un fotbalist creştin, născut din nou - numele lui este Adrian Ambrosie. El mi-a spus cum i-a schimbat Dumnezeu viaţa şi m-a încurajat să citesc Biblia, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
Am început să o citesc şi am descoperit un verset care pentru mine şi astăzi este ca o binecuvântare: “Cine are pe Fiul are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.”
Atunci m-am gândit că eu nu Îl am pe Fiul lui Dumnezeu în sufletul meu, în inima mea. Am început să am succes, să am bani si faimă, dar nu Îl aveam pe Fiul lui Dumnezeu. Şi atunci, în 1991, am îngenuncheat înaintea Lui Dumnezeu şi am zis: “Doamne, vino în viaţa mea, iartă-mi toate păcatele, vino Doamne Isuse Cristoase şi ajută-mă să fiu aşa cum Tu doreşti”.
Acel moment pot spune că a fost “naşterea mea din nou”. Atunci Dumnezeu “a păşit afară” din rama de pe perete şi a intrat în viaţa mea pentru totdeauna.
De atunci înainte am încercat să trăiesc cu Dumnezeu în fiecare zi, iar astăzi sunt atât de împlinit şi de bucuros încât aş dori să spun cât mai mult şi celorlalţi că nu există fericire şi împlinire fără Dumnezeu.
Desigur că am trecut şi prin momente mai grele, aşa cum sunt în viaţă, dar ştiu că totul este sub controlul lui Dumnezeu şi El rezolvă orice problemă după planul Lui cel desăvârşit pe care-L are cu fiecare dintre noi.

Reporter:
Te-ai retras din activitatea competiţională după terminarea campionatului din 1997. Este frumos că te-ai întors la Dumnezeu în 1991, când urcai spre glorie şi nu la sfârşitul carierei, când, poate cineva ar fi putut să spună: “Şi-a terminat cariera şi nu mai avea ce pierde, nu mai avea ce câştiga, de asta s-a pocăit, s-a întors la Dumnezeu.”
Exact în apogeul carierei tale, ai înţeles că mergi spre niciunde. Cariera este un drum cu un final, dar finalul acelui drum este foarte important. Poetul creştin Petru Dugulescu spunea într-una din poeziile sale:
“Aştept să-mi sfârşesc aşteptarea
şi moartea morţii de-acum,
alerg să-mi sfârşesc alergarea
la capătul strâmtului drum.”
Tu ai schimbat macazul şi ai ales să alergi pe o altă cale, ai ales să alergi pe calea lui Dumnezeu. Cunoşti şi alti sportivi din lume care sunt creştini dedicaţi lui Dumnezeu şi care sunt născuţi din nou, care au o relaţie zilnică, personală cu Dumnezeu?

Daniel Zafiris :
Da, cunosc destul de mulţi sportivi, chiar de talie mondială, care sunt creştini şi care au o relaţie personală cu Isus Cristos Domnul. Câţiva dintre ei ar fi: cunoscutul baschetbalist David Robinson; din tenis Mary Joe Fernandez şi Michael Chang; din atletism Jonathan Eduards - campion mondial şi olimpic la triplu salt. Din fotbal sunt mai mulţi: Tafarel, Jorjinho, Ze Roberto, Edmilson, Kaka, Lucio... şi acestea sunt doar câteva nume dintre sportivii de talie internaţională carora nu le este ruşine să vorbească într-un mod deschis, liber, de câte ori au ocazia, despre Dumnezeu.
Mi se pare un paradox că la noi în ţară, o ţară în care ne declarăm creştini “pe hârtie“, ne ruşinăm să vorbim deschis despre Isus Cristos, să spunem ceea ce credem, ceea ce este în sufletul nostru, ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi în noi.
Am spus şi cu altă ocazie şi o spun şi acum că sportul trebuie privit ca slujba pe care unii dintre noi o avem şi pe care trebuie să ne-o facem cu maximă responsabilitate. Dar să nu uităm totuşi că sportul nu este scopul vieţii noastre, ci doar un mijloc, o slujbă prin care ne câştigăm existenţa pentru o vreme.
Scopul suprem rămâne cunoaşterea lui Dumnezeu prin Isus Cristos şi trăirea conform adevărului sfânt al Scripturii, al Bibliei.

Reporter:
Sunt convins că şi tu ai avut modele, pentru că fiecare dintre noi suntem în căutare de modele, până găsim modelul perfect şi desăvârşit care este Domnul Isus Cristos - Fiul lui Dumnezeu. Care erau modelele tale sau “idolii” tăi?

Daniel Zafiris:
Unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care eu i-am apreciat şi mi-aş fi dorit să ajung la fel a fost Marco van Basten, atacantul echipei naţionale a Olandei. Pentru mine, van Basten a fost într-adevăr un idol, şi mi-aş fi dorit să ajung ca el.

Reporter:
De obicei succesul îl îmbată pe om, îl duce spre lucruri de care mai târziu îi pare rău. Un exemplu foarte cunoscut este Maradona, care atunci când a ajuns “sus”, a început să se drogheze până a ajuns aproape o epavă de om, din cauză că nu a ştiut să se raporteze corect la Dumnezeu şi la el însuşi.
Nu doar sportivii, ci şi cei care ajung în vârful carierei politice sau în vârful bogăţiilor, când ajung acolo “sus”, au impresia că “L-au prins pe Dumnezeu de picior”, dar nu-şi dau seama că dincolo de acel vârf, urmează ceva: poate să urmeze cerul sau poate să urmeze prăpastia. Lucrul acesta îi duce pe unii dintre ei la distrugere. Nu-şi dau seama de unde vin, încotro merg şi la cine să se raporteze corect. Se raportează doar la ei înşişi şi la ce pot să construiască cu mâinile lor. Nu-şi dau seama că în mâini au doar nisip, care se scurge, şi nu mai rămân la sfârşit cu absolut nimic, după ce trec în viaţa cealaltă.

Daniel Zafiris:
M-a impresionat foarte mult filmul “Ben Hur”. În acel film am văzut o scenă în care, în urma unei victorii pe care un conducător a purtat-o, el a ajuns să treacă prin faţa Cezarului şi mii de oameni îl aclamau, îl ridicau în slavi pe acel conducator de oşti.
El mergea într-un car tras de cai, dar în spatele lui era cineva care îi ţinea deasupra capului cununa de lauri pe care o câştigase după acea bătălie. Acel om din spate, în timp ce toată lumea îl aclama pe marele conducător de oşti şi îl ridica în slăvi, îi şoptea: “Nu uita că eşti doar un om, eşti muritor” şi îi repeta în timp ce toată lumea îl ovaţiona: “Nu uita că eşti doar un om, eşti muritor”.
Aceste cuvinte mi-au rămas în minte şi în suflet. Să nu uităm nici unul dintre noi că suntem muritori, suntem doar nişte oameni care trebuie să răspundem întrebărilor: cine suntem, de unde venim şi unde mergem de aici de pe pământ? Fără Dumnezeu viaţa se va duce în prăpastie, vom pierde totul, nu vom lua nimic cu noi. Dar cu Dumnezeu putem avea o veşnicie asigurată, pentru că El ne-a creat să trăim veşnic împreună cu El, cu Cel care ţine în mâna Sa viaţa şi moartea, începutul şi sfârşitul, întreaga istorie.
Este foarte important să nu uităm acest lucru atunci când am ajuns sus, în vârful carierei noastre. Să nu ne credem noi Dumnezeu, ci să ne smerim şi să-I fim recunoscători Celui ce merită să fie înălţat.
Fotbalistul Juan Carlos Valeron, din naţionala Spaniei, vorbeşte astfel despre sine: “Am fost un tânăr obişnuit, crezând în Dumnezeu aşa cum face toată lumea. Dar, într-o zi, am auzit despre Isus şi aşa am început să citesc Biblia. Când mi-am dat seama cât de mult mă iubeşte Dumnezeu, L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor al meu, fără nici o urmă de îndoială. Acel moment mi-a schimbat viaţa în întregime. Dumnezeu trăieşte în mine şi, chiar dacă mai trec prin situaţii grele, Isus Cristos aduce din nou ordinea în viaţa mea. Mi-am dăruit întreaga viaţă Lui şi mă simt în siguranţă în mâinile Lui.”

Reporter:
Aş vrea acum să te rog să înalţi o rugăciune către Dumnezeu pentru sportivi şi pentru toţi cititorii noştri.

Daniel Zafiris:
Tatăl nostru care eşti în ceruri, îţi mulţumim că Tu eşti singurul Dumnezeu adevărat, singurul care ne iubeşti cu adevărat şi care ai un scop şi un plan pentru fiecare dintre noi.
Te rog, Doamne Dumnezeule, să cercetezi sportivii, antrenorii şi pe toţi cititorii, să-i ajuţi să înţeleagă faptul că viaţa fără Tine nu este o viaţă câştigată, nu este o victorie, ci este un eşec şi o înfrângere.
Te rog mult, Doamne Isuse, să-i ajuţi să înţeleagă că trebuie să existe un moment în viaţa lor când trebuie să Te primeasca în inima lor, iar apoi Tu să le transformi viaţa.
Te rog, Doamne Dumnezeule, să ne binecuvântezi pe toţi, să ne ajuţi să nu uităm de Tine, şi Tu să fii slăvit. Fii binecuvântat în veci, în Numele Celui care a murit pe cruce pentru toţi, a Domnului nostru Isus Cristos, şi prin puterea Duhului Sfânt. Amin.

************************************

Interviul de mai jos nu este cuprins in cartile Vieti transformate, Vol. 1 si nici in Vol.2
DIN EMISIUNEA VIETI TRANSFORMATE - Radio Vocea Evangheliei - Timisoara

PITT POPOVICI

"Astazi, noi traim intr-o Sodoma care este globala !"
"Venirea Domnului este aproape"
"74 de ani in slujba Domnului"

Ioan Ciobota, reporter:
Pastorul Pitt Popovici, invitatul emisiunii Vieti transformate, este una dintre vocile cele mai respectate, iubite si cunoscute de romanii neoprotestanti de pe intreg mapamondul.
S-a nascut in 1918 in Statele Unite, din parinti romani emigrati acolo, dar in 1921 a revenit in tara, impreuna cu intreaga familie.
Tanar copil fiind, si-a dedicat viata lui Dumnezeu si ai intrat cu toata energia in lucrarea de predicare a Evangheliei.
Pe vremea comunismului, fiind silit sa plece in Statele Unite, a tradus 7 carti si a scris alte 27 de carti. A predicat la 6 statii de radio din lumea intreaga si multi oameni au fost atinsi in inima si in suflet de mesajele acestui om - micut de statura, dar mare in ochii lui Dumnezeu si cu o inima dupa voia lui Dumnezeu.

Pitt Popovici:
Domnul sa binecuvanteze pe toti cei ce citesc acest interviu. Domnul a facut lucruri mari si face lucruri mari - in viata mea si prin viata mea. Dumnezeu Si-a facut lucrarea Sa. Nu eu am facut-o, ci El a facut-o.

I.C.:
Cum a inceput lucrarea lui Dumnezeu in viata dumneavoastra, cand ati simtit prima data chemarea lui Dumnezeu si dorinta de a va intoarce de pe caile lumii?

Pitt Popovici:
Am fost crescut in familie de credinciosi baptisti. Tata a fost primul in familie si primul in comuna, in Firiteaz. Ne-am intors din America in anul 1921 si in 1930, la varsta de 12 ani m-am predat Domnului.
N-a staruit tata, n-a fost nimeni acasa, eram eu si cu Domnul. Am citit Cuvantul Domnului si Cuvantul Domnului a apelat la sufletul meu si am ingenuncheat langa o lavita veche din casa parinteasca si I-am predat Domnului viata mea.
Astazi sunt in varsta de 86 de ani - mos - dar Ii multumesc Domnului ca la varsta aceea frageda mi-am predat Domnului viata si am fost scutit de atatea si atatea alte pacate si infrangeri in viata.

I.C.:
De la 12 ani la 86 de ani inseamna 74 de umblare cu Domnul. Cum ati putea descrie aceasta calatorie fascinanta de umblare cu Domnul prin groapa desertaciunii?

Pitt Popovici:
Bunyan, in cartea lui "Calatoria crestinului" spune ca crestinul si cel credincios au trecut fara ca sa aculte glasurile si chemarile celorlalti. Asa am facut si eu. Am trecut prin "Balciul desertaciunilor" aici in Romania si am trecut prin "Balciul desertaciunilor" din Statele Unite, dar am mers inainte, nu m-am oprit la tarabele cu chemarile pacatoase.

I.C.:
V-ati implicat activ in lucrarea Domnului. A fost un alt moment cand ati simtit chemarea de a deveni lucrator pentru Domnul?

Pitt Popovici:
La varsta de 12 ani, cand am primit chemarea Domnului, am primit-o pentru lucrarea sfanta. Atunci am ingenuncheat si atunci i-am predat Domnului viata mea pentru lucrarea Lui. El a sters toata vina mea si m-a facut slujitor al Lui si nu-I pot multumi.

I.C.:
Pana la 12 ani n-a fost tocmai o perioada foarte lunga. Care au fost pacatele de care Dumnezeu v-a iertat si v-a eliberat? Ce-ati simtit in momentul in care L-ati primit pe Domnul Isus Cristos in mod absolut personal in viata dumneavoastra?

Pitt Popovici:
Cand e vorba de pacat, oamenii considera pacat numai crimele, minciuna, desfraul si nu considera si minciuna si micile neascultari de Domnul. Totul e pacat cand nu ne incadram in voia lui Dumnezeu. Sunt pacate de comitere si sunt pacate de omitere - adica lasam neimplinit ceea ce vrea Dumnezeu. Fiecare e vinovat si de o latura a pacatoseniei si de cealalta, asa ca nu se pune in discutie chestiunea ca la 12 ani nu esti pacatos.
Toti copiii ajung sa-si dea seama, daca vor, ca sunt pacatosi, vinovati. Si eu mi-am dat seama de aceasta.

I.C.:
Dupa ce ati ajuns in America, ati continuat sa lucrati. In Romania ati fost timp de ani de zile pastor la Biserica Baptista nr.1 din Timisoara si apoi in America ati inceput sa traduceti carti.
Care a fost prima carte tradusa?

Pitt Popovici:
Am fost pastor la Timisoara 14 ani. Regimul comunist nu s-a impacat cu mine, nu ne puteam intelege. M-au destituit pentru 4 ani si jumatate. Atunci, fiindca aveam cetatenie americana, Dumnezeu i-a folosit pe comunisti sa ma trimita in America. Comunistii au inchis gura mea pentru Timisoara, dar Dumnezeu mi-a deschis o gura larga in Statele Unite. In 1967 am plecat in Statele Unite, in 1968 am inceput lucrarea prin statii de radio, am vestit Cuvantul Evangheliei prin 6 statii de radio si am avut material pentru tiparit carti.
Am tinut un studiu la Timisoara: "Biblia este totusi adevarata". Am putut strecura acel studiu in afara granitelor - pe vremea aceea era foarte periculos asa ceva - dar Dumnezeu m-a ajuta si am reusit acolo sa tiparesc lucrarea aceasta. Si apoi alte si alte carti.
Dumnezeu a binecuvantat lucrarea aceasta prin literatura. Am lucrat 34 de carti, le-am tiparit, n-am avut eu banii, dar Dumnezeu s-a ingrijit si de bani si am facut 7 carti traducere.
Domnul fie binecuvantat pentru toate aceste oportunitati.

I.C.:
In 1968, cand dumneavoastra ati inceput deja lucrarea dincolo, eu atunci ma nasteam. Imi amintesc cum ascultam impreuna cu tata la radio, la Trans World Radio din Monte Carlo - Monaco, predici cu Pitt Popovici. Care au fost sentimentele dumneavoastra atunci cand vorbeati in fata unui microfon, probabil ascuns intr-o bucatarie - banuiesc ca nu aveati un studio profesional - inregistrati benzile si le transmiteati in toata Romania?
Ce sentimente ati avut atunci?

Pitt Popovici:
Nu e usor sa predici la radio. E una sa predici in fata poporului si e alta sa nu ai pe nimeni in fata. A fost putin cam greu la inceput, insa Domnul m-a ajutat si am trecut peste "hopul" acesta.
Nu am avut studio de radio. In 1968 s-a format Societatea Misionara Romana si la societatea aceasta idealurile au fost sa transmita mesajul Evangheliei pe calea undelor si prin literatura.
Societatea Misionara Romana a intrat in legatura cu statia HCJB din Quito - Ecuador. Fiindca nu a fost un altul, fratele Truta, care era presedintele Societatii Misionare a cautat un inginer de sunet, dar nu a gasit. A gasit un singur frate - de origine germana - care nu putea sa lucreze programele in limba romana, pentru ca nu stia care este rugaciune si care este predica.
In Aprilie 1968 am avut o consfatuire si fratele Truta a fost foarte necajit si spunea: "Ce ne facem?". Statia din Quito ne cerea programele si noi nu le aveam. Aveam aparatura electronica pentru inregistrare, dar nu era cine sa inregistreze. N-a gasit inginer de sunet.
Dupa ce si-a manifestat durerea ca nu are inginer de sunet, eu am spus ca pot sa lucrez, fiindca am lucrat cu mai multe tipuri de aparate de inregistrare aici in Romania, pot sa fac lucrarea aceasta.
Dumnezeu m-a invrednicit asa incat de la 1 Mai 1968 am organizat studioul de radio si am lucrat programe pentru statia de radio Quito - Ecuador, apoi pentru IBRA Radio si pentru alte statii.
In 1971 ne-am mutat in California. Acolo nu am avut studio de radio, trebuia sa lucrez programele de radio intr-un dulap cu haine, ca sa nu se auda zgomotele de afara. Dar Dumnezeu m-a ajutat si am facut lucrarea aceasta.

I.C.:
Nu stiu daca dumneavoastra ati simtit sau ati inteles ce insemnau acele mesaje transmise de la Trans World Radio din Monte Carlo - Monaco pentru romani.
Era ca cineva aflat intr-o camera neagra in intunerec si vede o raza de lumina afara. Era in primul rand Cuvantul lui Dumnezeu si in al doilea rand era o alta lume. Aveti reactii de la cei care v-au ascultat sau cei care au citit carti scrise sau traduse de dumneavoastra? Pentru ca scopul final este intoarcerea oamenilor la Dumnezeu.

Pitt Popovici:
Da, am primit o seama de scrisori in privinta aceasta si cand am venit in vizita in Romania, o seama de persoane au spus: "M-am intors la Dumnezeu datorita predicilor de la radio."
Slava Domnului pentru toata lucrarea pe care El a facut-o prin neputintele mele.

I.C.:
Va amintiti de-a lungul acestei vieti foarte frumoase impreuna cu Dumnezeu, care au fost momentele de teama, de frica, de vai adanci? Cu siguranta ati avut si momente cand v-ati temut.

Pitt Popovici:
E natural deoarece sutem doar oameni. Insa, cand se ivea teama, mai ales ca am fost urmarit indeaproape, toate incercarile de intimidare din partea vrajmasului, prin oameni, m-au facut sa ma apropii mai mult de Dumnezeu si Ii multumesc pentru aceasta.
Dumnezeu Isi inhama la carul lui de biruinta uneori chiar si pe Satana. Eu n-as fi plecat in America. Eu eram cetatean american, insa n-am vrut sa plec in America. La 49 de ani, din cauza ca mi s-a luat dreptul sa vestesc Evanghelia, Dumnezeu m-a determinat ca sa plec in Amrica. Era voia Lui aceasta.
Ii multumesc ca s-a folosit chiar de comunisti ca sa ma determine sa plec.

I.C.:
Si care au fost cele mai frumoase momente din viata dumneavoastra, momente de "umblare pe varful muntilor" impreuna cu Domnul?

Pitt Popovici:
Depinde cum iei lucrurile. Uneori si pentru unii, momentele de stralucire sunt in mijlocul multumilor - mari multimi. Pentru altii momentele de stralucire, de glorie, sunt in singuratate, in partasia cu Dumnezeu. Am avut momente binecuvantate si intr-un fel si intr-altul. Slava Domnului.

I.C.:
Ce ati putea sa spuneti pentru ascultatorii nostri, ca unul care ati vazut bucuriile si intristarile acestei vieti? Ce anume trebuie sa aleaga in viata, ce anume trebuie sa faca in viata ca sa poata fi fericiti?

Pitt Popovici:
Nu trebuie sa asculte de oameni, dar trebuie sa asculte de Dumnezeu. Dumnezeu spune: "Iata, iti pun inainte calea vietii si calea mortii. Alege calea vietii." spune Dumnezeu. Si la indemnul acesta, omul trebuie sa se conformeze.
Pacatul aduce nenorocire individului si aduce nenorocire popoarelor. In masura in care omul, individul, isi da seama de starea lui si cauta sa paraseasca calea pacatului si sa asculte de Domnul - Domnul Isus spunea cand a inceput lucrarea Lui misionara: "Pocaiti-va si credeti in Evanghelie", in aceasta masura el poate fi salvat.
Oamenii trebuie sa se intoarca la Dumnezeu - aici in Romania sunt atatea necazuri. Singur Domnul este ajutorul celor fara ajutor. In masura in care un suflet se intoarce la Domnul, ajunge sa aiba bucuria launtrica si sa aiba pacea in suflet - lucruri care nu se pot cumpara cu bani si lucruri care intrec si depasesc toate bucuriile bogatasilor.
E o stare de fericire cu Dumnezeu si omul poate sa ajunga la aceasta, datorita sangelui Domnului Isus, care a purta vina pacatelor noastre. Omul sa se intoarca la Dumnezeu si ajunge sa aiba parte de Harul binecuvantat al Dumnezeului Cel viu.
Oamenii astazi nu-L cunosc pe Dumnezeu. Asta e vina mare. Uneori chiar si dintre pocaiti, nu-L cunosc pe Dumnezeu. In masura in care cineva cauta sa-L cunoasca pe Dumnezeu, in acea masura gaseste fericirea.
Dumnezeu e dragoste si nimic altceva nu fericeste viata noastra, cum fericeste dragostea lui Dumnezeu.
Si asta e fericire pentru timp si eternitate.
Intoarceti-va la Dumnezeu.
Prietenul meu, care auzi aceasta chemare, asculta-L pe Dumnezeu si vei fi fericit si aici pe pamant, in mijlocul pacatoseniei si al stricaciunii de astazi si vei fi fericit si pentru veci de veci.

I.C.:
Ati scris 27 de carti. Care sunt subiectele abordate in aceste carti, ce ati incercat sa transmiteti cititorilor?

Pitt Popovici:
O parte din cartile mele sunt apologetice. O parte sunt evanghelistice, iar o parte biografice.
Si in unele si in altele am cautat sa ajut pe fratii mei, pe prieteni, pe cei pacatosi, sa Il cunoasca pe Dumnezeu.
Apologetice - am scris cartile "Dumnezeu exista", "Graiul prorociilor" - aceasta vorbeste despre toate prorociile care s-au implinit, spuse cu sute de ani inainte de implinire, si care dovedesc ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu si este adevarata.
Am scris: "Promisiunile lui Dumnezeu" - apologetica. Dumnezeu Isi tine cuvantul dat. Fiecare poate verifica aceasta. Daca ia Cuvantul in laboratorul inimii sale, ajunge sa cunoasca ca promisiunile lui Dumnezeu sunt "Da si Amin!".
Domnul sa va invredniceasca sa cunoasteti adevarul acesta in experienta vietii.

I.C.:
Pentru ca ati tratat toate aceste subiecte, v-as mai intreba: in ce moment al existentei credeti ca se afla omenirea acum, si cum ar trebui sa traiasca fiecare om in parte, in vederea lucrurilor care au sa vina?

Pitt Popovici:
Venirea Domnului Isus este proclamata in Sfintele Scripturi. A fost anuntata de proroci, promisa de Insusi Domnul Isus: "Ma duc sa va pregatesc un loc si apoi ma voi intoarce ca sa va iau cu Mine, ca unde sunt Eu sa fiti si voi" - promisiune data credinciosilor.
In Sfanta Evanghelie dupa Matei, capitolul 24 sunt o seama de semne date de Domnul Isus, semne care se vor petrece inainte de venirea Lui.
La fel gasim in Epistola a doua a lui Pavel catre Timotei, capitoul 3, o alta serie de semne care se petrec inainte de venirea Domnului Isus. Cercetati-le si veti constata ca cea mai mare parte s-a implinit, iar unele sunt in curs de implinire chiar acum.
Niciodata pe fata pamantului nu a fost atata rautate si pacatosenie ca si astazi. Scriptura spune despre inmultirea faradelegii. Niciodata nu a fost atata raceala a dragostei, ca astazi.
Din pricina pacatoseniei, dragostea multora se va raci. Si aceasta este o realitate pe care o constatam astazi.
Biserici cu oameni in bancile lor sunt intr-o stare de formalism, nu au nici un contact, nici o legatura vitala cu Dumnezeu. Din cauza aceasta, se constata racirea dragostei.
Apoi sunt probleme in familii. Apostolul Pavel spune ca va lipsi dragostea fireasca in vremurile din urma. Dragostea care trebuie sa fie intre sot si sotie, intre parinti si copii, nu exista asa ceva astazi. E rara dragostea. Divorturile s-au ridicat la culme. Cand eu eram copil mic, se auzea peste 7 sate cand cineva divorta. Erau cazuri RARE !
Astazi, sunt la culme divorturile, din 2 casatorii, una se desface. Toate acestea sunt semne premergatoare. Domnul Isus a vorbit despre ele, si spunea intre altele ca oamenii vor fi mai iubitori de placeri, decat iubitori de Dumnezeu.
Cati sunt astazi care Il iubesc pe Dumnezeu?
Sunt foarte rari. Chiar si preoti si pastori sunt lipsiti de dragostea pentru Dumnezeu si fac simplu profesionalism. Din cauza ca oamenii iubesc placerile, exista astazi homosexualitatea, lesbianismul - ceea ce altadata era o raritate.
Apoi boala SIDA, care este o urmare a desfraului, a stricaciunii.
Deci, venirea Domnului Isus este aproape. Toate aceste semne care s-au implinit si care se implinesc ne striga sa fim gata pentru venirea Domnului.
Mai sunt doar cateva semne: ridicarea Antichristului pe pamant, care va fi un dictator, apoi noi mergem spre globalizare. Exista computerul care va inregistra, care va avea in evidenta pe toti locuitorii pamantului. Lipseste astazi omul... Maine s-ar putea sa se ridice si sa se arate.
Domnul sa ne invredniceasca sa-I fim credinciosi pana la capat.
Venirea Domnului este aproape.
El a aratat care vor fi semnele si semnele sunt graitoare astazi.

I.C.:
Ultima intrebare: ce fel de oameni ar trebui sa fim noi, vazand toate aceste lucruri? Cum ar trebui sa traim ?

Pitt Popovici:
Cautati sa cunoasteti voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este aratata in Sfanta Evanghelie. Daca nu intelegi un cuvant, din Evanghelie, pleaca-ti genunchiul si intreaba-L pe Dumnezeu: "Doamne, ce vrei sa-mi spui prin aceasta?".
Oamenii trebuie sa traiasca o viata sfanta in mijlocul pacatoseniei. Lot a fost neprihanit in mijlocul Sodomei.
Astazi, noi traim intr-o Sodoma globala. Nu numai in Statele Unite, nu numai in Romania, ci si in Japonia, China, Rusia si pe toata fata pamantului. Stricaciunea a ajuns la culme. In masura in care un suflet isi da seama de toata stricaciunea aceasta, de toata murdaria aceasta si se apropie de Dumnezeu, el trebuie sa traiasca o viata curata, sfanta, dupa voia lui Dumnezeu. Trebuie sa lase ca Duhul Sfant sa-i innoiasca viata.
Pomul bun produce roade bune. Pomul rau produce roade rele.
Unul care nu e nascut din Dumnezeu, nu e nascut din nou prin Duhul Sfant, nu poate trai voia lui Dumnezeu.
Un mar paduret nu poate produce mere ionatane. El trebuie taiat, altoit, si atunci aduce roada buna.
Fiecare trebuie sa se lase in mana lui Dumnezeu, prelucrat de Duhul Sfant si in mijlocul pacatului, a stricaciunii, sa traiasca viata dupa voia lui Dumnezeu si spre Slava lui Dumnezeu.
Apoi, traind voia lui Dumnezeu insemneaza sa ajute pe altii sa cunoasca mantuirea lui Dumnezeu, mantuire care a fost castigata de Domnul Isus pe cruce la Golgota.
In masura in care noi cunoastem adevarul sfant trebuie sa-l impartasim si altora.
Scriitorul epistolei catre Evrei are intrebarea: "Cum vom scapa noi [noi credinciosii] daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare?" Domnul sa ne ajute sa o impartasim si altora.

I.C.:
Frate Pitt Popovici, va multumim, dorim binecuvantarea lui Dumnezeu in continuare peste dumneavoastra.

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate