Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 

Watch videos at Vodpod and more of my videos


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi Transformate - Vol. 1 - partea 6

 

 

JEAN CHIFOREANU

" 'Rugaciunile' preferate ale tatalui meu erau injuraturile".

Inainte de 1989, Jean Chiforeanu a lucrat in cadrul departamentului de export al firmei Auto Export Import Romania. S-a născut in deceniul 5 al secolului XX, cand in Romania urmele stalinismului se vedeau la tot pasul.

Jean Chiforeanu:
"M-am trezit si eu intr-o gradinita de tip nou, comunista, in care rugaciunea nu era "Tatal nostru" sau "Inger, ingerasul meu", ci "Stalin si poporul rus".
La scoala elementara procesul de ateizare a luat avant.
Eram convins ca Dumnezeu nu exista, pentru ca nici in familie nu am avut parte de o educatie crestina.
"Rugaciunile" preferate ale tatalui meu erau injuraturile.
Fac parte din generatia celor 40 de ani ai pustiei pentru Romania.
Dupa terminarea liceului am fost cooptat in partid, am avansat pe linie comunista pana in sectia de propaganda si cultura a fostului comitet central al UTC-ului.
Acolo sef imi era chiar Nicu Ceausescu. Datorita calitatilor de propagandist si organizator, am sustinut in 1976 admiterea la Academia de Stiinte sociale si politice, pentru ca imi placeau si faceam din convingere ceea ce faceam.
In semestrul I, in cadrul seminariilor de ateism, se studia Biblia si Istoria Bisericii, deoarece toti cei din posturi de conducere urmau aceste seminarii de ateism.
Studiind Scriptura pentru prima data cu seriozitate, ca sa o combat bineinteles, sa le spun si altora ca nu exista Dumnezeu, ca Cristos este doar o figura istorica, m-am trezit ca incep sa-mi pun adevaratele intrebari care se pun la un moment dat - cine sunt, de unde vin si unde ma duc.
Incepusem sa-mi dau seama de multele manevre din sanul comunismului, de faptul ca era o masinarie diabolica.
In Noiembrie 1976, dupa un studiu intens asupra materialelor care vorbeau despre Biserica si crestinism, m-am vazut si eu infrant de Cel care este Calea, Adevarul si Viata.
Acolo mi-am predat viata in bratul Domnului Isus Cristos, chiar la Academia de inalte studii politice comuniste. Citind si studiind Biblia. Nu 'frunzarind', ci studiind Biblia."

Bineinteles ca a fost dat afara, cariera politica i s-a intrerupt, si a urmat disciplinarea 'prin munca'.

Jean Chiforeanu:
"Din 1976 pana in 1979 am fost trimis sa mai 'cuget' la Canalul Dunare-Marea Neagra, la sectia Poarta Alba. Inainte tineam acolo prelegeri despre inexistenta lui Dumnezeu, iar acum eram chiar eu acolo, cu toate masurile de siguranta luate de 'tovarasi'.
A urmat oprobiul prietenilor, a colegilor si a familiei. Parintii mi-au spus: 'Pentru noi nu mai existi'.
Toata lumea ma vedea un ratat. Toti vedeau in mine un viitor politician, dar dupa ce m-am intors la Cristos, eram considerat un ratat.
Au fost ani in care Dumnezeu a daltuit caracterul meu. Nimic din ceea ce ni se intampla nu este la voia intamplarii. Am luat-o ca din partea lui Dumnezeu.
Eu cred ca exista un proces singular, particular si nu global. Nu te-ntorci la Dumnezeu pentru ca se intorc si altii, ci este o optiune personala.
Eram 'tare la cerbice', dar Dumnezeu m-a cioplit si m-a modelat.

In 1979, Ceausescu a facut o vizita in Statele Unite, iar inainte de acea vizita a dat si un decret de amnistie, in care am fost cuprins si eu.
M-am trezit "liber intr-un lagar" care se intindea de la Est la Vest si de la Nord la Sudul Romaniei.

In 1979, in Biserica nr.1 din Constanta am facut si botezul nou-testamental, act care reprezinta o moarte si o inviere simbolica.
Am fost ajutat de fratii si surorile din Biserica si atunci am inteles cuvintele Mantuitorului: "Cine lasa pentru Mine" si Imparatia Mea ogoare, frati, surori, diplome, cariera, ii voi da inzecit si insutit si pe deasupra viata vesnica.
Am intrat in cursurile BEE (Bible Education by Extension - Educatie biblica prin extensie), deoarece nefiind posibila studierea academica a Bibliei, aceste cursuri ofereau o metoda buna de studiere a Bibliei.
Erau cursuri pe care multi din generatia mea le-au parcurs, dar nu in Biserica, ci pe grupuri mici, in case. In Biserici erau multi "lupi in piele de oaie"
Ne intalneam in munti, departe de urechile securitatii.
La sfaristul anului 1979 am dat concurs si am intrat la Intreprinderea Auto Export Import din Brasov, care exporta camioane grele.
In acea vreme aproape 80 % dintre Bibliile care intrau in Romania, intrau pe calea apei.
Lucrand acolo si avand acces direct pe navele de export, Dumnezeu m-a folosit.
In 1981 venise un transport de Biblii pe un vapor norvegian. Dar in port existau 3 filtre de control. Primul era chiar la coborarea de pe vapor, al doilea era la iesirea din spatiul rezervat descarcarii vaporului, iar al treilea era la portile portului.
Pe vapor erau 2 remorci de Biblii, daca va puteti imagina asa ceva. Trebuia sa trecem prin 3 filtre cu 2 remorci de Biblii.
Ne-am rugat lui Dumnezeu, iar la ora si in seara care am stabilit-o de comun acord am mers in port.
A venit un frate de la Crestini dupa Evanghelie cu un tractor cu remorci, cu macaragiul lucrurile erau aranjate, dar ramaneau aceste 3 filtre. In seara aceea cerul era senin, cum numai vara la Constanta poate sa fie.
Cand noi ne-am dus spre port, incet, incet pe firmamentul cerului a aparut dinspre Odessa un norisor, apoi altul, iar in jumatate de ora cerul a devenit negru ca smoala.
S-a pornit o furtuna cum rar mi-a fost dat sa vad. De la graniceri pana la posturile de control, nu era tipenie de om pe afara. Pe furtuna si ploaia aceea teribila am descarcat Bibliile, si le-am incarcat in remorci. Cu toate ca acolo controalele erau foarte dese, pentru ca se facea contrabanda cu tigari si cafea, in momentul cand noi am trecut pe la toate punctele de control granicerii doar ne faceau semn dinauntrul gheretei lor "Treceti, mergeti, plecati, nu iesim afara sa va controlam".

Am vazut atunci ca Dumnezeu, care este Dumnezeul universului, poate sa puna in miscare marea, furtuna si cerurile pentru cauza Lui.

Dupa alte astfel de experiente - mai faceam si evanghelizare de la om la om, aveam si o echipa cu care seara cantam pe faleza cazinoului din Constanta - am fost chemat la conducerea intreprinderii noastre.
Mi s-a spus: "Stim ce faci tu in timpul liber, stim si ca nu te mai sperie canalul, deci vei fi trimis din partea firmei sa lucrezi in Irak." De fapt ei ar fi dorit sa nu ma mai intorc in Romania.
In 1984 am hotarat sa ma intorc totusi in Romania, iar in 1985 m-am casatorit si m-am mutat la Timisoara.
In 13 Decembrie 1988 am fost instintat - de azi pe maine - ca trebuie sa plec urgent in Cuba. Intre timp Domnul ne-a binecuvantat cu 2 copii - Rut, care avea 9 ani si Sandra Debora de 3 luni.
Pur si simplu a doua zi trebuia sa fiu deja in avion, cu destinatia Havana, Cuba, via Montreal, Canada.
Sotia mi-a adus bagajul la Bucuresti a doua zi, si in aeroportul Otopeni am ingenuncheat amandoi si am spus: "Doamne, Tu stii. Doamne, pazeste-mi sotia si copiii."

Cand am incercat sa schimb decizia sefilor mei, mi s-a spus:
"Ai de ales. Mergi ori in Cuba, ori in pustiul Karakumi din Asia Centrala."
M-am dus in Cuba.

Marea batalie s-a dat pe aeroportul din Montreal, cand eram in tranzit. Multi mi-au spus sa raman acolo. Ma gandeam daca sa raman sau nu in Canada. Nu am ramas.
La aeroport in Cuba m-a intampinat ambasadorul Romaniei de acolo.
Mi-a spus: "Avem dosarul tau. Daca vrei sa-ti mearga bine, abtine-te sa mai predici. In Cuba poti fi aruncat la crocodili daca nu-ti vezi de treaba."
I-am raspuns politicos, dar foarte clar, ca ceea ce gandesc nu depinde si nu poate fi influentat de contextul in care ma aflu.
Intotdeauna Dumnezeu transforma infrangerile in victorii. Comunistii mi-au inchis usa de predicare in Romania, dar Domnul mi-a deschis-o in Cuba, unde predicam in timpul liber.
In Aprilie 1990, sotia si fetitele mele au venit in Cuba. A fost un moment cu adevarat emotionant, dupa aproape 2 ani de despartire.
In August 1990 am venit acasa. De atunci si pana astazi m-am dedicat lucrarii de vestire a Evangheliei lui Dumnezeu unui popor care nu-L cunoaste pe El.


*************************************

CRISTINA DĂMĂCUŞ

“Ce cunoşteam eu despre Dumnezeu parcă s-a spart în mii de bucăţi…nu mai îmi găseam liniştea şi echilibrul interior.”

“Părerea aceasta pe care o aveam eu despre Dumnezeu a căzut ca o casă pe care o bombardezi din temelie.”

“Era foarte riscant şi pentru mine, dar mai ales pentru copil. Fie se naşte bolnav de Basedov, fie nu o să aibă deloc tiroidă. Simţeam că totul se clatină în jurul meu.”

“Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu. Mă simţeam acceptată de Dumnezeu.”

“Medicul mi-a spus: ‘Eşti bolnavă de Basedov’.”

“Dumnezeu s-a atins de mine şi m-a vindecat. M-am întors acasă şi parcă nu-mi venea să cred. Nu realizam. Nu-nţelegeam. Ca şi când auzi, dar nu pricepi.”

Cristina Dămăcuş vorbeşte despre momentul când s-a întâlnit cu Isus Cristos ca despre “clipele acelea minunate”.

Cristina Dămăcuş:
- În anul 1988, la sfârşitul clasei a XII-a, o bună prietenă m-a invitat la botezul ei nou-testamental care urma să aibă loc la Biserica Baptistă din Haţeg. De curiozitate am acceptat această invitaţie la botez. Mergând acolo am avut surpriza să văd că una dintre fostele mele colege de şcoală generală era printre cei care se botezau.
Am rămas foarte surprinsă, deoarece o ştiam pe ea foarte năzdrăvană, zvăpăiată, o fată foarte deşteaptă, dar independentă în acelaşi timp. Am rămas şocată şi mirată de actul ei. Pe parcursul predicii şi în urma actului de botez, am fost foarte mişcată. Cele două ore cât a durat botezul, mai tot timpul am plâns.
S-a întâmplat ceva extraordinar atunci. Ce ştiam eu despre Dumnezeu parcă s-a spart în mii de bucăţi şi după acele două ore nu îmi mai găseam liniştea şi echilibrul meu interior. Mă uitam în ochii fostei mele colege, Adriana, şi vedeam că înăuntrul ei are loc ceva deosebit, ceva ce nu găseam în mine.
Adriana, cu tot tumultul acela al evenimentelor care aveau loc la botez, a văzut lacrimile din ochii mei, a privit mai adânc în interiorul meu şi a văzut zbuciumul de atunci.
Până atunci mergeam la biserica catolică, împreună cu mama, şi nu prea înţelegeam mare lucru. Ce era important să aflu despre Dumnezeu parcă nu aveam de unde să aflu.
Până la acel botez, Dumnezeu era pentru mine un Dumnezeu rece şi distant la care apelam doar atunci când aveam o problemă sau o nevoie stringentă şi atunci mă rugam“Tatăl nostru”, “Bucură-te, Marie” sau “Credeu”.
Credeam că aşa Dumnezeu o să mă ajute, dar trebuie totuşi să fac ceva în schimb, să dau ceva în schimb. Şi să urmăresc mereu să fiu foarte bună, să fiu o fetiţă cuminte, o adolescentă cuminte. Asta era părerea mea despre Dumnezeu, că este un Dumnezeu rece, undeva acolo sus, care Işi vede de treaba Lui şi din când în când se mai uită către mine.

Reporter:
- Şi scoate sabia !

Cristina Dămăcuş:
- Şi scoate sabia! Şi-ţi taie capul!
După discuţia pe care am avut-o cu Adriana, părerea mea despre Dumnezeu a căzut ca o casă pe care o bombardezi din temelie şi totul a început să capete o altă culoare.
Dumnezeul meu rece şi distant devenea acum prieten, Cineva foarte apropiat la care puteam întinde mâna şi să-L ating. Culmea, puteam să mai şi vorbesc cu El şi El să mă şi asculte şi chiar să îmi răspundă. Era ceva extraordinar.
Mă simţeam iubită de Dumnezeu şi înţeleasă de Dumnezeu. Mă simţeam acceptată de Dumnezeu. Lumea aceea închisă şi plafonată, în care mă aflam, căpăta un alt contur.
Într-o zi, Adriana mi-a dat o mică broşurică pe care am citit-o cu foarte mare plăcere, iar la sfârşitul ei era o rugăciune - autorul spunea să te pui pe genunchi şi să-I spui Domnului că tu accepţi moartea şi învierea Lui. Şi prin aceasta ?l rogi ca El să te ierte de toate păcatele şi să te accepte aşa cum eşti tu.
Atunci parcă s-a aprins un beculeţ în mintea mea. Citind rândurile acelea, m-am pus pe genunchi şi am crezut în inima mea că într-adevăr Dumnezeu mă iartă de toate păcatele şi că pot să am viaţă veşnică.
Când m-am ridicat de pe genunchi m-am simţit extraordinar, eliberată, uşurată. Colega mea avea ceva special, o privire deosebită în ochi şi bucurie în sufletul ei. Orice s-ar fi întâmplat rău în jur, pentru ea nimic nu conta. Ştia un singur lucru - Dumnezeu o iubeşte şi ea este acum în braţele Lui.
*
La vreo 4-5 luni după ce l-am născut pe Tobias, primul nostru băieţel, am început să nu mă simt prea bine. În urma analizelor, medicul mi-a spus: „Eşti bolnavă de Basedov”. Bineînţeles că nu mi-a picat foarte bine chestia asta. Ştiam că nu-i o boală uşoară şi aveam să văd într-adevăr, mai târziu, prin toate tulburările prin care am trecut.
Mereu aveam nevoie de cineva care să mă ajute. Erau zile în care nu mă puteam ridica din pat, dar să mai iau câte o decizie importantă? Tot calvarul acesta datorat bolii a durat cam vreo 2 ani, timp în care zilnic luam tratament dar nu-şi făcea absolut deloc efectul.
Intr-o zi am venit acasă foarte hotărâtă, m-am dus în cameră, am închis uşa, m-am pus pe genunchi şi am zis: „Doamne, eu nu mai suport boala asta. Deja m-am săturat de ea. Te rog foarte mult, ajută-mă, vindecă-mă, fă Tu ceva, nu ştiu cum, dar fă Tu ceva şi scapă-mă de boala asta.”
M-am rugat aşa vreo 3-4 luni, zilnic. Eram foarte sinceră cu Dumnezeu. La câteva luni aflu că sunt însărcinată, cu al doilea copil. M-am necăjit atunci foarte tare, fiindcă medicul mi-a spus clar că nu se mai poate încă o sarcină, este foarte riscant şi pentru mine, dar mai ales pentru copil, fie se naşte bolnav de Basedov, fie nu o să aibă deloc tiroidă.
Simţeam că totul se clatină în jurul meu: „Doamne, dar în atâţia ani de când m-am întors eu la tine, nu am trecut printr-o asemenea experienţă. De ce acum?” Parcă niciodată nu pusesem întrebarea: “De ce acum? Ce să fie?” Chiar că nu vedeam nici o ieşire, nici o soluţie la toată chestia asta.
Dar Dumnezeu era cel care mă mângâia, în tot necazul acesta, şi îmi spunea foarte clar: „Nu te încrede în om, ci încrede-te în Mine! De la Mine îţi va veni vindecarea!” Citeam dar nu înţelegeam. Aveam nevoie de încurajare de la soţul meu, de la prieteni, de la părinţi. Şi mă încurajau cum ştiau, dar vorbele lor erau atât de fără conţinut.
Fiind internată în spital, într-o zi au venit două femei de la biserica „Agape” din Timişoara şi m-au întrebat cu ce sufăr. Le-am spus: „Am Basedov şi pe deasupra mai sunt şi însărcinată.” S-au rugat atunci pentru mine şi am crezut din toată inima că Dumnezeu poate să facă o vindecare. Am ştiut că în acele momente când ele s-au rugat, Dumnezeu s-a atins de mine.
M-am întors acasă şi parcă nu-mi venea să cred. Nu realizam. Nu-nţelegeam. Ca şi când auzi, dar nu pricepi. Nu-nţelegeam cum se întâmplă asta, cum cu câteva luni în urmă eram aşa de bolnavă încât doctorii îmi spuseseră să fac întrerupere de sarcină, copilul acesta nu are nici o şansă, iar acum, dintr-o dată totul era în regulă.
Din acea zi totul a fost bine, sarcina a decurs bine, naşterea a fost minunată, sub controlul Domnului, şi acum când stau şi mă uit la Filip, cel de-al doilea copilaş al nostru, îmi dau seama că a fost ceva extraordinar.
A fost o minune, într-adevăr o minune. Sunt sănătoasă. Mulţumesc Domnului că pot să am grijă de copii şi pot să fac multe lucruri singură, aşa cum mi-am dorit, fără să am mereu nevoie de cineva.
Eu ştiu că nu există cale de întoarcere pentru că văd diferenţa dintre viaţa pe care o trăiesc acum cu Isus în inima mea şi viaţa pe care o trăiam înainte, când Dumnezeu era foarte departe. Este ceva foarte diferit. Nu se compară. Aici este aşa de multă bucurie, cu Isus, iar dincolo era atâta tristeţe. Material aveam tot ce-mi doream, dar nu aveam plinătate sufletească, nu aveam împlinire sufletească.

Reporter:
- Aveai tot ce-ţi doreai, dar erai goală pe dinăuntru !

Cristina Dămăcuş:
- Eram goală, într-adevăr eram goală pe dinăuntru. Dar nu ştiusem asta.

Reporter:
- Cred că aceasta este lupta din sufletul multor oameni care încearcă să se împlinească, dar nu-şi dau seama că de fapt este vorba despre un gol interior pe care ei singuri nu-l pot umple. Acolo este locul lui Dumnezeu. Este un loc creat special, pe care Dumnezeu poate să-l umple în interiorul nostru, în mintea noastră, în sufletul nostru.

*************************************

ANCA DUMITRAŞCU

"Îmi plăcea foarte mult să fiu centrul atenţiei şi mă foloseam de faptul că ştiam că atrag băieţii, deja aveam destul de mulţi curtezani şi îmi plăcea doar să-i învârt pe degete.”

“În discotecă vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri şi destrăbălare. Trăind viaţa aceasta de discotecă, de distracţii şi destrăbălare simţeam că sunt pe marginea prăpastiei."

"Trăiam o viaţă dublă pentru că în acelaşi timp mergeam şi cu grupul de tineri de la biserică, dar în paralel, participam şi la discotecă şi la tot ce implică viaţa de noapte."

“Vedeam cum vieţile prietenilor mei erau distruse încet, încet şi cum alcoolul şi drogurile puneau stăpânire peste vieţile lor. Acest lucru m-a înfiorat. Şi m-a făcut să-mi pun semne de întrebare, dacă aşa vreau să arate viaţa mea."

„Doamne, dacă tu chiar exişti, dacă tu într-adevăr exişti, te rog fă ca părinţii mei să nu divorţeze.”

“Atunci când ei erau pe punctul de a divorţa eu mă gândeam că este din vina mea.”

“Adoram să cânt. Prin muzică eu L-am cunoscut pe Dumnezeu.”

“Eram aşa de dornică să fiu prima în toate încât călcam peste oameni şi nu-mi păsa de cei din jurul meu.”

“Când îi spui cuiva "prostule" sau "nebunule" probabil că şi-ar dori mult mai mult să-i dai o mie de palme decât să-i spui aceste cuvinte.”

“Aceste întrebări au fost zguduitoare pentru mine.”

“Divinizam acea persoană care era prietenul meu.”

“În inima mea a fost o bătălie extraordinară.”

“Tata fusese foarte violent. Şi inima mea era din nou sfâşiată.”

“Aş vrea să-i încurajez pe toţi tinerii care cred că sunt neimportanţi sau că nu au valoare.”

Anca Dumitraşcu este membră a trupei „Callatis Praise” din Mangalia, care cântă muzică creştină contemporană - laudă şi închinare. Momentul când Anca şi-a dat seama de puterea lui Dumnezeu a fost la vârsta de 10 ani, atunci când părinţii ei erau în pragul divorţului iar ea s-a rugat prima dată ca divorţul părinţilor să nu aibă loc.

Anca Dumitraşcu:
- M-am născut într-o familie creştină, dar părinţii mei erau creştini doar cu numele. Deşi spun şi se mândresc cu faptul că sunt ortodocşi, tatăl meu cel puţin, n-a mers niciodată la biserică. Doar la Paşti şi la Crăciun îşi aducea aminte de Dumnezeu sau când era într-o problemă cerea ajutorul lui Dumnezeu.
Când aveam 10 ani, părinţii mei au fost la un pas de divorţ. Atunci m-am rugat pentru prima dată şi am spus: „Doamne, dacă Tu chiar exişti, dacă Tu într-adevăr exişti, te rog fă ca părinţii mei să nu divorţeze.” Şi chiar în ultima zi, când trebuia să se pronunţe divorţul, tatăl meu, care intentase procesul de divorţ, şi-a retras cererea, iar pentru mine aceasta a însemnat răspuns la rugăciunile mele. Pentru mine a fost dovada că Dumnezeu există şi că îi pasă de mine.
După ce părinţii mei s-au împăcat, mama L-a cunoscut pe Dumnezeu într-un mod personal. Mătuşa mea, Luminiţa Ciuciumiş, începuse să frecventeze Biserica Penticostală din Mangalia.
La un an după Luminiţa, mama mea s-a întors la Dumnezeu şi eu am început să merg împreună cu ea la biserică. Cel mai mult îmi plăcea muzica. Adoram să cânt. Prin muzică eu L-am cunoscut pe Dumnezeu. A fost lucrul cel mai minunat care m-a atras, mi-a plăcut cel mai mult că pot să-i cânt lui Dumnezeu, pentru că în biserica ortodoxă doar preoţii cântau.
După ce părinţii mei s-au împăcat, tata de multe ori repeta că eu am fost motivul pentru care ei s-au împăcat şi probabil, în subconştient, acest lucru m-a făcut să-mi doresc să nu-i dezamăgesc. Pentru că atunci când ei erau pe punctul de a divorţa eu mă gândeam că este din vina mea.

Reporter:
- Din nefericire, majoritatea copiilor gândesc la fel.

Anca Dumitraşcu:
- Tocmai pentru aceasta mi-am dat toată silinţa să nu-i dezamăgesc.
Eram o persoană foarte ambiţioasă. Mi-am dorit să fiu prima la şcoală şi în tot ce făceam. Este un lucru bun până la un punct. Doar că eu eram aşa de dornică să fiu prima în toate încât călcam peste oameni şi nu-mi păsa de cei din jurul meu.
Aveam un dar deosebit - să vorbesc şi să folosesc cuvintele. Ştiam să folosesc această armă care sunt cuvintele. Şi nu o dată am rănit oameni în mod intenţionat prin cuvintele mele pentru că ştiam că au putere mai mult decât o palmă, mai mult decât un pumn, ştiam că pot răni prin cuvintele mele sau pot să ridic o persoană, deşi era ceva inconştient.

Reporter:
- Cred că din acestă cauză Biblia vorbeşte despre cei care spun „prostule” sau „nebunule” ca fiind ucigaşi. Atunci când îi spui cuiva "prostule" sau "nebunule" probabil că şi-ar dori mult mai mult să-i dai o mie de palme decât să-i spui aceste cuvinte.

Anca Dumitraşcu:
- După ce părinţii mei s-au împăcat, tatăl meu se purta foarte urât cu mama şi poate un alt motiv pentru care eu mi-am dorit să nu-i dezamăgesc a fost faptul că încercam să schimb situaţia din familia mea şi să-l fac pe tatăl meu să se poarte altfel.
La şcoală deja apărea un al doilea plan - eram adolescentă şi colegii mă întrebau: "Nu mergi cu noi la discotecă? Cum se poate aşa ceva?". Încet, încet am început să gust această viaţă de discotecă, de distracţie, mai ales că tatăl meu era destul de sever, iar la discotecă scăpam de el. Discoteca era scăparea şi relaxarea mea.

Reporter:
- N-ai avut cumva senzaţia unei vieţi duble?

Anca Dumitraşcu:
- Ba da, chiar trăiam o viaţă dublă pentru că în acelaşi timp mergeam şi cu grupul de tineri de la biserică, dar în paralel, participam şi la discotecă şi la tot ce implică viaţa de noapte.

Reporter:
- De ce era o bucurie pentru tine să fi la discotecă?

Anca Dumitraşcu:
- În afară de faptul că-mi doream să fiu cea mai bună - tot timpul am luptat pentru aceasta şi chiar am reuşit, la şcoală eram printre primii - îmi plăcea foarte mult să fiu centrul atenţiei şi mă foloseam de faptul că ştiam că atrag băieţii, deja aveam destul de mulţi curtezani şi îmi plăcea doar să-i învârt pe degete.
În discotecă vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri şi destrăbălare. Eu nu m-am implicat nici în consum de droguri, nici în consum de alcool. Vedeam cum vieţile prietenilor mei erau distruse încet, încet şi cum alcoolul şi drogurile puneau stăpânire peste vieţile lor.
Acest lucru m-a înfiorat. Şi m-a făcut să-mi pun semne de întrebare, dacă aşa vreau să arate şi viaţa mea. În acelaşi timp mergeam la biserică. Îmi plăcea la discotecă, îmi plăcea să dansez şi-mi plăcea muzica. Chiar dacă nu am talente extraordinare în domeniu, tot timpul am fost atrasă de acestea.

Reporter:
- De ce ai renunţat de bunăvoie la viaţa aceasta "cool"?

Anca Dumitraşcu:
- Trăind viaţa aceasta de discotecă, de distracţii şi destrăbălare, simţeam că sunt pe marginea prăpastiei.
Mătuşa mea m-a întrebat într-o zi ce vreau să fac cu viaţa mea? Dacă vreau ca viaţa mea să continue aşa. Mai ales că eu eram familiarizată cu Dumnezeu, eu ?l cunoscusem într-o oarecare măsură pe Dumnezeu. Ceva înlăuntrul meu a tresărit şi ea m-a întrebat atunci dacă vreau să trăiesc o viaţă despărţită de Dumnezeu, continuând în felul acesta sau vreau să-L cunosc mai mult pe El. Care este alegerea mea?
Aceste întrebări au fost zguduitoare pentru mine. A fost o perioadă foarte grea, pentru că a trebuit să iau cea mai importantă decizie din viaţa mea, mai ales că atunci era o persoană în viaţa mea care luase locul lui Dumnezeu. Divinizam acea persoană care era prietenul meu. Îmi doream din toată inima să mă întorc la Dumnezeu şi să am o relaţie strânsă cu El, dar în acelaşi timp o parte din mine striga nu. O parte da şi o parte nu. În inima mea a fost o bătălie extraordinară.
Viaţa mea era chiar pe marginea prăpastiei. Eram de fapt cu un picior în prăpastie. Totuşi am luat decizia de a-L urma pe Dumnezeu. Mi-a fost foarte greu, dar nu regret nici o clipă că am făcut această alegere. Şi încet, încet viaţa mea a început să se schimbe, am început să merg la biserică.
La biserica am cunoscut un băiat pe nume Remus Dogaru. Am văzut atâta bucurie în viaţa lui, încât m-am dus acasă, am plâns şi am zis: „Ce are el şi eu n-am? Vreau şi eu să am ce are el!” Şi atunci am putut să fac diferenţa între discotecă şi destrăbălare, care fusese viaţa mea dinainte şi ceea ce era acolo.
La Biserica penticostală din Mangalia am văzut cum tinerii se pot distra şi se pot simţi bine şi în acelaşi timp să respecte principiile lui Dumnezeu.
Îmi amintesc că i-am spus unchiului meu: „Gabi, aici m-am distrat mai bine decât la discotecă.” Şi nu băusem, nu dansasem provocator, cum dansam până atunci, nu îmi mai doream să fiu centrul atenţiei. Deja atenţia mea era îndreptată spre altceva, era îndreptată spre Dumnezeu. Nu mai eram interesată ca eu să fiu în centrul atenţiei, deja ceva se schimbase.

Reporter:
- Diferenţa este aşa cum spune Ioan Botezătorul: "Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” Diferenţa o face persoana care este pe primul loc în viaţa mea - când eu sunt pe primul loc sau prietenul meu sau când Cristos este pe primul loc în viaţa mea.

Anca Dumitraşcu:
- Am început să mă implic în grupul de tineri, dar spre uimirea mea, tatăl meu s-a împotrivit extraordinar de mult. Când eu am luat hotărârea să-mi dedic viaţa în totalitate lui Hristos, tatăl meu mi-a spus că nu mai sunt copilul lui, că nu-i mai port numele şi că dacă plec, dacă ies pe uşă, să nu mă mai întorc acasă.
Am ieşit pe uşă şi în drum spre biserică mă întrebam: „Doamne, o să mă mai întorc acasă?” Tata fusese foarte violent. Şi inima mea era din nou sfâşiată. Atunci, pentru prima dată am spus: „Doamne, dacă pentru Tine trebuie să renunţ la tata, o voi face.”
După biserică m-am întors acasă, iar tatăl meu era ca un mieluşel. Dacă dimineaţa răcnise ca un leu, acum era ca un mieluşel şi din nou am văzut minunea lui Dumnezeu în viaţa mea.

Reporter:
- Ce s-a întâmplat între timp cu dumnealui?

Anca Dumitraşcu:
- El de multe ori îmi spunea că mi-am distrus viaţa, c-am închis toate uşile. Şi prefera să mă lase la discotecă. Îmi interzicea să citesc Biblia. Mă gonea: „Du-te la discotecă!”. Dacă înainte îmi spunea: „Ce tot atâta discotecă?”, acum el mă trimitea la discotecă. Prefera să merg la discotecă decât la biserică.
Dar acum, Dumnezeu a făcut o minune în familia mea. Acum el este interesat de ceea ce fac eu la biserică.

Reporter:
- Cum ţi-ai putea caracteriza viaţa de acum?

Anca Dumitraşcu:
- Deşi sunt patru ani de când eu m-am întors la Dumnezeu şi de când eu am început să am o relaţie personală cu Isus, mult timp am trăit în mediocritate. Am fost un soldat inactiv, nepregătit. Deşi învăţam unele lucruri despre război, deşi ştiam că Dumnezeu a pus mult în mine, a investit mult în mine, foarte mult timp am trăit sub acest potenţial.
Am înţeles că Dumnezeu vrea să fiu un soldat activ, un luptător în armata Lui şi am înţeles că El vrea să folosească darurile mele pentru a schimba vieţile oamenilor.
Aş vrea să-i încurajez pe toţi tinerii care cred că sunt neimportanţi sau că nu au valoare. Toate astea sunt minciuni pe care Diavolul ni le bagă în cap.
Vă dau un sfat: ascultaţi mai mult de vocea lui Dumnezeu care vă spune că sunteţi iubiţi, că sunteţi de preţ în ochii Lui, că aveţi valoare. El în fiecare din noi a investit aşa de mult. Nu lăsaţi să se piardă ceea ce El a pus în fiecare din noi. Trăiţi la potenţialul maxim. Daţi totul pentru El!
În ultima perioadă, prietenii mei dinainte mă opresc pe stradă şi-mi spun: „Anca, nu ştiu ce se întâmplă cu tine, dar tu eşti altfel. În ultimul timp, tu te-ai schimbat. Efectiv, nu mai eşti tu. Faţa ta radiază. Ce se întâmplă cu tine? Vrem şi noi ce ai tu. Care-i secretul tău?”
I-am spus unei prietene: „Secretul meu este Dumnezeu şi părtăşia, relaţia personală pe care eu o am cu El.” Cred că este cel mai important lucru, cel mai de preţ lucru, să ai o relaţie personală cu El.
Abia acum simt că trăiesc cu adevărat. Acum îmi vine să mă sui pe acoperiş şi să strig în gura mare că Dumnezeu este viu şi că El îi iubeşte pe oameni.

Reporter:
- Dragi cititori, dacă vreţi să experimentaţi transformarea completă a vieţii, dacă vreţi să cunoaşteţi bucuria, fericirea, pacea şi viaţa din belşug pe care o promite Domnul Isus Cristos, lăsaţi-vă modelaţi de Dumnezeu, încredinţaţi-vă viaţa în mâna Lui şi El va face lucruri mari, aşa cum s-a întâmplat şi cu Anca Dumitraşcu şi cu vieţile multor altor milioane de oameni.

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate