Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Marturia Evangheliei
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

horizontal rule

Singurătatea - O viaţă pustie?

(continuare)

Radiana Cordoş, consilier creştin:

            În singurătate trăim pe picioare o moarte lăuntrică, moarte care distruge totul în jurul nostru.

 

Reporter:

            Eli Henteş ne descrie cum şi-a petrecut o zi de sărbătoare în singurătate.

 

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:

            Era o zi de 8 martie. Era soare, erau atâtea flori pe tarabele vânzătorilor de flori, erau mărţişoare. Fete, femei, aveau în braţe flori, cel puţin un fir de floare, cele mai multe. Bineînţeles, eu le vedeam doar pe acestea care aveau flori. Îmi purtam paşii spre casă parcă atât de greoi, mai greoi ca oricând. Din nou m-am văzut atât de singură.

            Am ajuns acasă şi fiul meu lipsea. În dormitorul meu, pe covor, se revărsa o rază de lumină, o rază de soare. Am îngenuncheat şi am început să plâng. Am spus:

             „Doamne,

               ştiu că Tu eşti Dumnezeul minunilor,

              Tu eşti Dumnezeul surprizelor.

                        Doamne aş vrea să-mi faci

                        şi mie o surpriză de 8 Martie -

                        aş vrea să nu mă mai simt singură!”   

 

Alin Avrămoni, 29 ani, tânăr necăsătorit:

            Cred că în viaţa fiecărui om există o perioadă în care unii spun că trebuie să se regăsească pe ei înşişi, dar eu cred că trebuie să-L găsească pe Dumnezeu.

 

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:

            Cum m-am ridicat de pe genunchi, am auzit pe cineva bătând la uşa mea. Am deschis uşa şi ce să-mi vadă ochii? Era un grup de copii gunoieri, cerşetori, care adesea veneau la poarta mea şi le dădeam pâine cu dulceaţă sau pâine cu zacuscă ori bomboane. Îmi spuneau „sora Eli”.

            De astă dată, cu feţele numai zâmbet, cu mâinile la spate, mi-au spus: „La mulţi ani! La mulţi ani, sora Eli!”. Am început să plâng. 

            Deodată şi-au întins mânuţele care le ţineau la spate. În fiecare mânuţă aveau ghiocei şi viorele.

            Însuşi Dumnezeu a venit la uşa mea prin ei, Însuşi Dumnezeu mi-a făcut o surpriză deosebită, o surpriză nemaipomenită. I-am îmbrăţişat pe toţi, fără să mai ţin cont că sunt murdari. I-am îmbrăţişat şi i-am sărutat.

 

Reporter:

            Am cunoscut o fetiţă al cărei tată a părăsit-o pe mama ei şi familia.

            Cum te-ai simţit singură? Cum te simţeai atunci când ai avut senzaţia că eşti singură? 

 

Fetiţă părăsită de tatăl ei:

            Mă simţeam singură pentrucă n-aveam cu cine discuta, doar cu fratele meu. Parcă nu mai aveam tată, parcă mi-am pierdut tatăl.

 

Reporter:

            La Căminul de bătrâni stăm de vorbă cu o doamnă care nu a avut niciodată copii.

 

Doamna F.M., Căminul de bătrâni:

            Ce să facem? ‘Bătrânim şi trebe odată şi odată să ajungem singuri. N-avem încotro. Îi urâtă, tare urâtă bătrâneţea. Am 82 de ani, pe 83 îs. 

 

Reporter:

            Lucian, băiatul cel mare al familiei Cosman, a decedat în urma unui accident la munte.        

Gigi Cosman, tatăl lui Lucian:

            Am trăit atunci sentimentul unei rupturi imense, a unei despărţiri de tine însuţi, prin separarea de o relaţie pe care am zidit-o cu atâta migală, cu trudă şi cu drag timp de 21 de ani. Era copleşitor acel sentiment.

            Sunt momente în care înţelegi că trebuie să faci o delimitare clară între valori. Dintr-o dată realizezi nebunia râsului şi deşertăciunea mâncatului. Caracterul vremelnic a tot ceea ce te înconjoară devine atât de pregnant şi valorile se leagă de eternitate, de veşnicie. Simţi povara unei dureri imense.

            Atunci am înţeles ce înseamnă „să te usture inima”, să te doară sufletul de durere.

            Am trăit experienţa unei părăsiri. Oamenii nu ştiau ce să spună, stăteau deoparte. Eram singuri în acele momente. Am simţit ce înseamnă să fii singur, cum Cristos era când era pe cruce, deşi Tatăl era în El.

 

Reporter:

            De la această singurătate cauzată de pierderea unui copil, care am putea spune că este una dintre cele mai cumplite singurătăţi, trecem la o alta nu mai puţin dureroasă: o doamnă care în copilărie a fost violată de tatăl ei. 

 

Doamna A.V., violată în copilărie: 

            Acolo eşti singură şi nu ai oameni cu care să iei legătura, pentru că nimeni nu intră în „groapa” ta. Este doar Dumnezeu, doar cu El vorbeşti şi asta te ridică oarecum la suprafaţă.

            E ca şi cum vorbeşti, iar vorbele tale se duc în sus, şi te duc şi pe tine tot mai sus. Începi să vezi că ferestruica aia mică prin care se vedea cerul parcă e mai mare. Te apropii mai mult, tot mai mult şi groapa e mai mică. Ajungi la margine cu greu.

            E ceva inevitabil groapa asta. Acolo cred că e şi Dumnezeu, împreună cu noi. Cred că pentru asta a îngăduit şi singurătatea - ca să fii doar tu cu El, ca să vezi că nu mai ai altă scăpare, ca să vezi că orice încercare de ieşire, orice plan care îţi vine în minte nu îţi este de ajutor.

 

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:

            Vreau să fie foarte clar pentru toţi oamenii: soluţia împotriva singurătăţii fizice sau sufleteşti este Dumnezeu. Am fost creaţi de El pentru o relaţie cu El. Dacă nu există acea relaţie cu Dumnezeu, poţi să fii pe scenă, în centrul atenţiei, dar nu înseamnă că n-o să te simţi singur.

            Este o păcăleală, poate să fie ceva de moment - crezi pe moment că nu eşti singur, dar când se termină concertul sau nu mai eşti pe scenă, te vei confrunta din nou cu realitatea.

 

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:

            Eram foarte bolnavă atunci când soţul meu a decis să mă părăsească pentru altă femeie. Decizia lui mă luase pe nepregătite. La orice m-aş fi putut aştepta numai la aşa ceva nu.

            Rămasă singură şi bolnavă, am simţit pur şi simplu că mă pierd. Dimineaţa, când mă trezeam din somn, nădăjduiam că totul a fost un vis urât, însă, din nefericire, era mai mult decât un vis. Era o realitate amară şi urâtă, care mă răvăşea.

 

Dr. Ileana Radu:

            Vreau să vorbesc despre singurătatea aceea care se manifestă, paradoxal, prin hiperactivism. Oamenii care sunt extrem de activi, care au o agendă foarte încărcată, care sunt contracronometru tot timpul...

 

Reporter:

            ...este, de fapt, o fugă de singurătate? 

 

Dr. Ileana Radu:

            Ar putea fi o fugă de singurătate sau ar putea fi o falsă soluţie pentru singurătate. Sau ar fi chiar o teamă de singurătate. Există oameni care nu pot să stea singuri cu ei înşişi, şi atunci îşi găsesc o agendă de la 4 dimineaţa până la 12 noaptea.

            Sau sunt oamenii care caută disperaţi să fie în mulţime, să fie înconjuraţi, să aibă relaţii, dar nu relaţii autentice, adevărate şi pline de conţinut, ci, dacă sunt cu gloata, dacă-s în mulţime, atunci se simt protejaţi şi mai puţin vulnerabili.  

 

Reporter:

            În ce măsură alergarea după o relaţie cu Dumnezeu ar putea fi privită ca un fel de „cârjă psihologică”? Un fel de proteză pentru oameni care, din diverse motive, au rămas singuri - poate partenerul de căsătorie a murit sau copiii i-au părăsit sau părinţii i-au părăsit sau alte motive.

 

Radiana Cordoş, consilier creştin:

            Poate că n-aş folosi cuvintele astea, pentru că în gândirea mea relaţia cu Dumnezeu este însăşi viaţa noastră. Şi din cauza aceasta ori că eşti singur, ori că nu eşti singur, ori că i-ai pierdut pe cei dragi, ori că-i ai încă lângă tine, nu ai viaţă atâta vreme cât nu ai o relaţie cu Dumnezeu.

            Ce înţeleg eu prin această relaţie este exact acea împlinire a fiinţei noastre care dă sens trăirii în comunitate.

 

Gili Indrie, pastor:          

            N-aş vrea să pară că dacă ai o relaţie bună cu Dumnezeu, dacă ai o relaţie bună cu semenii, singurătatea nu te va vizita din când în când. Singurătatea este parte a procesului de formare a noastră.

            Şi Domnul Isus a căutat solitudinea în prezenţa Tatălui, dar a trecut şi prin singurătate. Dumnezeu îngăduie să avem momentele noastre de singurătate, în care ne este testată credinţa în El şi relaţia cu El. Ca urmare, chiar şi când acest gen de singurătate vine pe la tine, nu te speria de ea.

 

Radiana Cordoş, consilier creştin:

            Parcă nu avem sens, nu suntem întregi, când nu-L avem pe Dumnezeu de partea noastră. Când ne gândim că avem alături pe cineva - o fiinţă umană - dar nu-L avem pe Dumnezeu să ne întregească, atunci nu suntem buni nici de a fi împreună cu acea parteneră sau partener de căsătorie sau cu fraţi, surori, familie, prieteni etc.

            Pentru că doar relaţia cu Dumnezeu ne dă acea sevă de viaţă de care avem nevoie.

 

Gili Indrie, pastor: 

            Continuă să stai lângă Dumnezeu, chiar dacă nu vezi şi n-auzi nimic. Continuă să stai lângă El. Acestea sunt momentele de trăire prin credinţă - când simţurile nu mai percep nici o comunicare de la Dumnezeu.

            Este mersul prin credinţă. Dar merită mers mai departe pentru că se iese din această singurătate, şi comuniunea cu Tatăl şi cu ceilalţi va reveni. Dar trebuie îndrăznit şi perseverat.

 

Reporter:

            După 43 de ani de căsnicie fericită, şocul singurătăţii resimţit de doamna Ortansa Radu la trecerea soţului dânsei în veşnicie, a fost enorm. Acum are 78 de ani, este văduvă, dar nu se lasă înfrântă de singurătate.

 

Ortansa Radu, văduvă:

            După decesul soţului meu, mi-a fost foarte greu. Cădeam pe stradă, nu-mi trebuia nici mâncare, nici nimic. De fiecare dată când îmi terminam treburile în casă, mă uitam la uşă să văd dacă nu vine soţul meu. Pentru că toată viaţa am fost foarte legaţi.

            Am fost o familie foarte legată, strâns unită din punct de vedere sentimental şi din punctul de vedere al credinţei. Am vorbit mereu aceeaşi limbă.

            Pe lângă asta, soţul meu a fost un om foarte sensibil. De fiecare dată când mergea la piaţă, chiar dacă aducea bagaje pentru 4 mâini, mai avea loc şi pentru un buchet de flori, începând de la ghiocei şi până la gladiole.

            Deci caut să-mi umplu viaţa de dimineaţa şi până seara, ca să nu fiu singură.

 

Reporter:

            Când te simţeai cel mai singur?

 

Băiatul S.A., 14 ani:

            În timpul şcolii. Colegii mei aveau părinţi, aveau familie, şi eu mă vedeam singur.

 

Reporter:

            Nu puteai comunica cu colegii tăi, nu te puteai împrieteni cu ei?

 

Băiatul S.A., 14 ani:

            Ba da, dar mă respingeau şi nu prea vorbeam cu ei.

 

Reporter:

            De ce te respingeau? Erai bătăuş sau de ce?

 

Băiatul S.A., 14 ani:

            Pentru că n-aveam părinţi. Aşa ziceau ei, că n-am părinţi.

 

Andres Cilian:

            Există momente în care se simte în Băiatul S.A. o luptă cu trecutul. La Casa comorii a găsit un refugiu şi o familie de prieteni iubitori.

            Cum scrie Biblia, în Epistola către Romani, capitolul 8, versetul 15:

                        „Voi n-aţi primit un duh de robie,

                          ca să mai aveţi frică,

                                      ci aţi primit un duh de înfiere,

                                      care ne face să strigăm ‘Ava’!,

                                      adică ‘Tată’!”.

 

Şi în viaţa lui se vede şi se simte acum acest adevăr: înfierea aceasta, care, de fapt, înseamnă familie, nu doar o casă şi un loc unde să stea.

            Dumnezeu merită toată lauda pentru viaţa Băiatului S.A., pentru felul în care, prin noi, a reuşit să-l aducă  de  la  singurătate,  la  statutul  de  fiu  al  lui  Dumnezeu.

Reporter:

            Cum era acolo unde stăteai înainte, la doamna la care v-a lăsat mama voastră în grijă?

 

Băiatul S.A., 14 ani:

            Era groaznic. Îmi lua jucăriile, mă bătea. Groaznic.

 

Reporter:

            Există oameni singuri: părinţi singuri, ai căror copii au plecat şi nu le-au mai dat un telefon de mult timp, copii cu un singur părinte, copii părăsiţi de părinţi sau parteneri de căsătorie care au rămas singuri sau au fost părăsiţi.

            Care ar fi posibile soluţii de ieşire din singurătate?

 

Ovidiu Bulzan, pastor:

            Nu poţi să faci absolut nimic într-o situaţie dată, atunci când eşti supărat pe situaţia dată. Poţi să fii rănit, poţi să fii vexat, poţi să fii oripilat de situaţia dată, dar  NU  fii supărat.

            După ce te împaci cu situaţia în care eşti, este bine să te întorci spre regizorul acestor mari împrejurări sau poate sordide întrebări din viaţa ta.

            Lucrurile se întâmplă cu un sens. Şi dacă Dumnezeu te-a adus până aici - în a fi un părinte singur sau a fi un părinte abandonat sau a fi un copil abandonat, în sensul însingurării de care vorbeam, „ceartă-te” mai întâi cu Dumnezeu. Prin asta înţeleg să-I pui întrebări Creatorului tău, dar, bineînţeles, respectuos, reverenţios.

            Dumnezeu nu Se supără dacă-I punem întrebări. Totul este să I le punem respectuos. În momentul în care Îi cer socoteală lui Dumnezeu, în mod respectuos, ca Dumnezeului tuturor împrejurărilor şi Dumnezeului creaţiei, El este gata să-mi răspundă, şi împreună cu răspunsul îmi dă şi resursele ca să trec prin împrejurările acelea.

            Ştiţi foarte bine, creştinilor le spune: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Dumnezeu ne promite asistenţă în împrejurări ca acestea.

 

Dr. Ileana Radu:

            Există singurătate nu numai la bătrânul care este singur, ci şi la sugarul care este neglijat.

            Există singurătatea adolescentului care este exclus, de exemplu, dintr-o comunitate. În adolescenţă e una dintre cele mai dureroase probleme, pentru că ei atunci se definesc.  Şi pentru ei nu este aşa importantă acceptarea din partea familiei, ci acceptarea din partea colegilor de şcoală, de gaşcă, a prietenilor.

            De multe ori suntem îngrijoraţi. Şi este o îngrijorare absolut neadecvată. Spunem: „Copilul nu mai stă cu noi. Nu mai petrece timp cât trebuie cu noi. Se duce numai cu gaşca”. E o etapă cât se poate de naturală şi de normală.  

            DAR, dacă gaşca-l respinge, dacă şcoala nu-l vrea, dacă-l exclude, dacă nu se simte acceptat, atunci e dezastru. Şi copiii, aproape la orice vârstă, NU sunt îngeri, ci sunt cruzi. Au elemente de tiranie în comportamentul lor.

            Ori lucrurile acestea neasistate, nesesizate, neîngrijite, pot să rodească amărăciune, neîncredere şi izolare. Apare sentimentul că eşti numai tu pe lumea aceasta şi că nimănui  nu-i pasă de tine. Ceea ce în esenţă este fals, pentru că lui Dumnezeu Îi pasă de tine şi vrea să te întâlnească chiar acolo: în singurătatea ta.

 

Ionatan Piroşcă, poet:

            De fapt, singurătatea se face simţită atunci când nu este satisfăcută nevoia de comunicare. Putem fi singuri chiar şi în mijlocul unei mulţimi de oameni, dacă nu avem ce comunica. Aşa cum putem fi fericiţi şi împliniţi comunicând DOAR cu Domnul Isus.

            Cea mai frumoasă şi profundă formă a singurătăţii este cea a „singurătăţii rugăciunii”. Eu, ca unul care mereu am avut ceva de discutat cu Dumnezeu, cele mai multe dintre poeziile scrise de mine sunt veritabile rugăciuni. 

 

Reporter:

            Există o binecuvântare a singurătăţii?

 

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:         

            Sigur că există.

 

Reporter:

            În relaţia cu Dumnezeu, singurătatea sau însingurarea faţă de oameni, pentru o anumită perioadă limitată, poate însemna apropiere de Dumnezeu.

 

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:         

            Da, dacă într-adevăr se întâmplă aşa. Însă, dacă este o izolare din cauza nemulţumirii şi care nu implică o căutare a lui Dumnezeu, atunci ajungem la dezechilibre sufleteşti foarte grave.

 

Reporter:

            Doamnă Ionelia Ion, aţi încercat să vă apropiaţi dumneavoastră de oameni, să îi contactaţi, să le daţi un telefon, să le deschideţi uşa? Probabil şi alţii sunt exact în aceeaşi situaţie: nu-i caută nimeni.    

 

Ionelia Ion:

            Nu pot, pentru că eu depind de picioarele altuia, de maşina altuia. Deci, nu pot s-o fac, n-am cum. Îmi este imposibil. Nu mă duce nimeni, pentru că sunt în cărucior.

            Şi oamenii handicapaţi în general sunt ocoliţi. Asta o ştiu de când eram copil: handicapaţii, oamenii singuratici, săracii, văduvele, orfanii sunt ocoliţi ca să nu ceară ajutor la oameni. Asta este cauza pentru care noi întotdeauna suntem ocoliţi.  

 

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:         

            Toţi cei care se izolează, dar NU cu scopul de a-L căuta pe Dumnezeu, ajung la tot felul de tulburări mai grave, care, în loc să-i ajute, îi nenorocesc şi mai mult.

 

Reporter:

            Ce ne face să fim fericiţi sau nefericiţi în singurătate?

 

Radiana Cordoş, consilier creştin:

            Răspunsul nostru la singurătate! El este cel care ne face să fim fericiţi sau nefericiţi în singurătatea noastră. 

            Dacă aş încerca să definesc singurătatea, poate aş încerca s-o pun în cuvintele acestea: este conştienţa lipsei de contact cu alte persoane. Acel dureros gol interior, care este în stare să te ducă la tristeţe, la descurajare, la nelinişte, uneori la anxietate.

 

Ovidiu Bulzan, pastor:

            Priviţi, vă rog frumos, în biserici, priviţi la momentele de sărbătoare ale unei familii sau ale unei comunităţi mai largi, şi observaţi cât de multă lume vine acolo să paraziteze sărbătoarea, fără să aducă nimic.

            Îşi aduc la sărbătoarea respectivă doar propria înfrângere, propria alienare, propria abandonare.

            Şi sunt aşa de puţini cei care dau  sărbătoare  celor  din  jur,  care creează celebrare în jurul lor.

 

Reporter:

            Când este mai apăsătoare singurătatea: de Crăciun, de Paşti, de sărbători, primăvara, vara?

 

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:

            Când se apropie sărbătorile! Atunci se simte lipsa întregii familii. Lipsa celor dragi, asta este cel mai greu.

 

Dana Jibetean, tânără necăsătorită:

            E o stare de fapt. E o stare în care eşti la un moment dat. Poate să fie temporară sau poate să fie până trecem în veşnicie.

            Dar mă gândesc că fiind singur, în sensul de a fi necăsătorit, nu înseamnă că nu poţi să petreci foarte mult timp cu alţii. Şi mă gândesc că singurătatea poate să fie foarte frumoasă. 

 

Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:

            Când nu-L ai pe Dumnezeu, trebuie să fii un om extrem de bogat sufleteşte, să ai o paletă de valori extrem de largă, pentru că altfel singurătatea, pe care o trăiesc cei mai mulţi, te doboară.

            Şi sunt foarte mulţi tineri singuri, tot mai mulţi tineri, ca să nu mai vorbim de bătrâni şi de oamenii părăsiţi de copiii lor.

            De tineri ei trăiesc frustrant această viaţă şi atunci o maschează, o ascund sub un zâmbet, sub încercări de a face ceva şi aşa mai departe...

 

Prof. dr. Doina Cozman:

            Dumnezeu vine ori de câte ori Îl chemi. Isus Cristos este o prezenţă caldă. Dar este şi o prezenţă discretă.

 

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:

            Viaţa fără Cristos se poate numi singurătate. Pustia acestei lumi cred că o vedem fiecare, când ieşim pe uşă dimineaţa şi mergem prin ea... 

 

Reporter:

            Când este singurătatea mai cumplită şi mai cruntă?

 

Radiana Cordoş, consilier creştin:        

            Singurătatea cred că poate fi foarte fertilă, şi mă gândesc la asta ca un om care de multe ori îmi doresc să fiu singură şi îmi doresc să am parte de singurătate, dar probabil că aici ar trebui să nuanţăm. Este vorba despre acea stare de solitudine, de linişte interioară pe care o cultivi şi care este în stare să-ţi aducă o limpezire a minţii, o clarificare a emoţiilor, o sporire a creativităţii.

            Deci eu cred că există o singurătate care poate fi foarte dureroasă, atunci când nu o fructifici, după cum există şi o singurătate care poate fi foarte rodnică.

 

Reporter:

            În ce măsură singurătatea este o decizie personală? În sensul că decid să nu îmi investesc viaţa în a-i ajuta pe alţii, ci decid să stau şi să aştept ca alţii să mă ajute pe mine.

 

Radiana Cordoş, consilier creştin:        

            Cred că în clipa în care omul rămâne singur şi se amărăşte în această situaţie, deci devine nemulţumit şi amar de-a dreptul, pentru că i s-a întâmplat aşa ceva, atunci singurătatea NU mai este ceea ce a fost planificat de Dumnezeu să fie. În loc să fie o binecuvântare, pentru că poţi să-ţi legi viaţa mai tare de Dumnezeu, ea devine ca un fel de blestem şi un chin, pentru că te îndepărtezi de oameni, te îndepărtezi de Dumnezeu, te îndepărtezi de ceea ce vrea Dumnezeu să facă prin tine, de scopul Lui pentru tine.

            Când nu mai întinzi mâna să-i ajuţi pe alţii,

            ci îţi retragi totul în „cutiuţa” ta

            şi începi să-ţi plângi de milă,

                     când refuzi să laşi dragostea lui Dumnezeu

                    să curgă prin tine,

            ATUNCI 

            singurătatea 

            este  absolut  chinuitoare.

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate