Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 3 -

 

 

TITEL MALNAŞI

 

aM FOST DEPENDENT DE droguri.

 

Mama a murit când aveam 3 ani, iar la 12 ani mi-am urmat tatăl, care fugise în America.

 

Devenisem atât de dependent de droguri încât chiar şi în toaleta bisericii mergeam şi luam cocaină când nu mai rezistam.

 

În depresia şi în starea mea de dependenţă de droguri, am început să plâng şi am spus: „Doamne, dacă vrei scapă-mă!”.

 

Reporter:

 La un moment dat era pe marginea unei clădiri înalte, gata să se arunce jos. A vrut să se sinucidă. Drogurile şi diavolul nu te pot duce la altceva.

 Dar a venit o zi binecuvântată, când Titel L-a cunoscut pe Dumnezeu şi a văzut mâna Lui, care l-a prins de guler, l-a ridicat în sus şi i-a pus piciorul pe stâncă.

 

Titel Malnaşi:

 M-am născut într-o familie de credincioşi penticostali în oraşul Turda. În America slujeam în Biserică şi am avut următoarea vedenie: în faţa mea erau două căi - calea lumii şi calea sfinţilor. Eu mergeam cu un picior pe calea sfinţilor iar cu celălat pe calea lumii.

 Dumnezeu a zis: „Dacă-ţi vei lua piciorul de pe calea lumii şi vei merge pe calea sfinţilor, vei avea mari binecuvântări. Dar dacă-ţi vei lua piciorul de pe calea sfinţilor şi vei merge pe calea lumii, un înger cu sabia scoasă îţi va sta înainte”.

 Fiind singur acasă, am început cu pornografie, vizionam filme interzise minorilor şi consumam alcool. Îmi plăcea să fiu în centrul atenţiei, cu bancuri şi glume proaste.

Reporter:

 Când te uitai la revistele şi filmele respective, ştiai că nu este bine. De ce o făceai totuşi?

 

Titel Malnaşi:

 Era o satisfacere a ochilor, a poftei, a curiozităţii. La 17 ani am fost exmatriculat din şcoală. Din cauză că nu aveam un părinte care să mă supravegheze, lipseam mult de la şcoală, şi îmi motivam eu absenţele în locul tatălui meu.

 A urmat o nouă vedenie pentru mine. Se făcea că eram pe un munte, iar în vale era o ceaţă neagră. Eu am început să cobor în ceaţa aceea neagră. O persoană în alb mi-a ieşit înainte şi m-a întrebat: „Titel, de ce cobori? Unde te duci?”, însă eu n-am băgat-o în seamă şi mi-am continuat drumul. M-am supărat pe nişte fraţi şi am decis să nu mai merg la Biserică. Am început o viaţă de alcool şi destrăbălare.

 

Reporter:

 În situaţia în care ai ajuns, ai cerut ajutor cuiva?

 

Titel Malnaşi:

 Nu, însă toţi şi-au dat seama de starea mea. Am început să merg la cazinouri, la jocuri de noroc; am cheltuit zeci de mii de dolari.

 Am ajuns într-o depresie foarte puternică. Urma să mă căsătoresc cu o fată din Biserică, dar când ea a aflat că mă droghez, relaţia noastră s-a rupt.

 Am început să fumez marijuana, după care am trecut la cocaină, apoi la crack. De droguri injectabile m-am ferit, ştiind că pot să iau SIDA. Am încercat cocaina şi am observat că mă ţine neutru faţă de probleme, că nu mai sunt aşa stresat.

 

Reporter:

 Ce simţeai când luai droguri?

 

Titel Malnaşi:

 Marijuana îţi provoacă o stare ca beţia, numai că eşti mai lucid. Alcoolul te duce la faza în care nu mai ştii de tine, dar marijuana te face să râzi, îţi dă o stare de euforie.

Reporter:

 Este un fel de bucurie sau doar un râs mecanic?

 

Titel Malnaşi:

 Este un râs mecanic uneori, dar este şi o bucurie, o satisfacţie interioară. Cocaina îţi măreşte bătăile inimii şi nu poţi să dormi, nu ai somn şi eşti foarte activ la lucru.

 

Reporter:

 3-4 zile nu mai dormi?

 

Titel Malnaşi:

 Cât timp consumi, nu poţi să dormi. Pentru mine recordul a fost de 6 zile fără somn. Eram mereu pe droguri. Deja trupul îmi tremura. Era să intru în stare de şoc.

 Odată m-a arestat poliţia din maşină, în faţa casei. N-am apucat să-mi găsesc ţeava prin care trăgeam drogul şi am adormit cu piciorul pe frână şi cu farurile aprinse. Vecinii au sunat la poliţie. Era ora 3 dimineaţa când m-au arestat.

 Am fost arestat de vreo 30 de ori. Arestarea îmi dădea timp să mă recuperez. Fiind câte 2-3 zile în puşcărie, mâncam şi dormeam. Altfel aş fi fost mort din cauza supradozelor de droguri. Datorită depresiei am ajuns la droguri.

 

Reporter:

 De ce ai ajuns la depresie?

 

Titel Malnaşi:

 Pentru că am început să duc o viaţă fără reguli. De la vârsta de 15 ani, când am început să trăiesc pe cont propriu, n-am mai băgat în seamă regulile.

 În depresiile în care am ajuns, nimeni nu mai ştia de mine. Am pierdut totul: maşină, mobilă, haine, aparatură electronică. Am ajuns la o greutate sub 55 de kilograme, slăbit, nespălat. Dormeam prin case de drogaţi, prin maşini, pe unde apucam.

 Într-o duminică seara, fiind într-o casă de drogaţi, mi-am adus aminte că tinerii sunt la Biserică şi se roagă. M-am uitat la starea mea şi m-am gândit că pentru mine nu mai există şanse de scăpare. În depresia şi în starea mea de dependenţă de droguri, am început să plâng şi am zis: „Doamne, dacă vrei scapă-mă!”.

 Odată m-am urcat pe un hotel înalt şi mă uitam în jos, întrebându-mă: „Mai are rost să trăiesc?”. Nu mai vedeam nici un rost să trăiesc viaţa aceasta.

 Vedeam că depresiile, dependenţele în care eram şi problemele mele nu se pot rezolva. Şi Satan se lupta la nivelul gândului ca să mă arunc jos. Am pus mâinile pe balustradă, m-am uitat în jos, am închis ochii şi căutam secunda aceea... să nu mă mai gândesc la nimic, să-mi dau drumul...

 Am încercat să mă pun în situaţia unui om care se sinucide. Însă atunci mi-am adus aminte cât a suferit tatăl meu în urma morţii mamei mele şi m-am oprit.

 Nu am mai consumat droguri, dar trupul îmi era chinuit din cauza dependenţei. M-am lăsat de droguri fără ajutorul unei instituţii de ajutorare. Fumam încontinuu. Starea mea era o stare depresivă.

 Oamenii nu mă suportau pentru că tot timpul vorbeam despre problemele mele. Aveam ticuri nervoase din cauza drogurilor. Însă au fost şi oameni gata să mă ajute.

 

Reporter:

 Cum sunt vânzătorii de droguri? Îi recunoşti după ochi, după haine? Se uită la tine altfel?

 

Titel Malnaşi:

 O persoană care nu consumă droguri nu poate să-şi dea seama, însă noi, care cumpăram şi chiar vindeam uneori ca să facem bani, îi sesizam foarte repede după îmbrăcăminte, după maşini, după felul cum se uită, după felul cum vorbesc.

 Am avut prieteni pe care părinţii îi internau în instituţii ca să îi scape de droguri. Îi ţineau 1 an sau chiar 2 ani acolo, dar când ieşeau afară, ajungeau iarăşi la droguri.

 Mă număr printre cei câţiva tineri care am scăpat de droguri prin îndurarea lui Dumnezeu. El ne-a ajutat şi am scăpat.

 

Reporter:

 Ce visai noaptea? Aveai coşmaruri cu diavolul?

 

Titel Malnaşi:

 Da. Visam cu demoni, avem coşmaruri cu duhuri, eram chinuit toată noaptea. Seara simţeam că sunt singur pe lumea asta şi că societatea nu mai are nevoie de mine. Într-o zi, m-am pus pe genunchi şi am spus:

 „Doamne, am falimentat!

 Tot efortul meu a fost în zadar.

 Dacă Tu mă scapi de toate chinurile acestea,

 dacă Tu-mi dai o viaţă nouă,

 de azi înainte eu Te voi sluji!

 Dar numai dacă Tu mă ajuţi, că eu singur nu pot.

 Dacă mă ajuţi, de azi înainte în gura mea nu va

 mai intra alcool, droguri sau ţigări!”.

 Am ieşit afară şi am rupt ţigările. Când am intrat înapoi în casă, am simţit un curent, un fior care a intrat în mine. Şi pe loc am simţit linişte şi pace înăuntrul meu. Dumnezeu m-a eliberat. Am simţit o linişte cum n-am simţit niciodată până atunci. Cu toate că tremuram din cauza oboselii prin care am trecut, am început să cânt.

 Am sunat la un prooroc, care mi-a spus: „Am văzut o cameră neagră, care reprezenta fiinţa ta. O luminiţă, ca o săgeată, a intrat în ea şi a început să lumineze până a luminat toată camera. Dumnezeu a zis că-ţi mai dă o şansă!”. A fost cea mai glorioasă zi din viaţa mea.

 Am deschis Biblia la Isaia 55, unde scrie: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeu nostru, care nu oboseşte iertând”.

 Apoi se făcea că eram împreună cu Domnul Isus şi în faţa noastră s-a prezentat un drac mic, care râdea, spunând: „Păi, dintre toate hotărârile pe care le-a luat Titel până acum, n-a ţinut niciuna! Nici pe asta n-o va ţine!”. Atunci Domnul Isus i-a poruncit să plece şi i-a zis: „De data asta o va ţine pentru că Eu îl voi ajuta!”.

 Au fost timpuri grele, în care Dumnezeu m-a modelat şi m-a curăţat. Spre uimirea mea, El mi-a dat şi vindecare psihică şi am ieşit din depresiile în care eram, fără ajutorul vreunui psihiatru. Dumnezeu mi-a dat harul să mă numesc copil al Lui.

 Păcatul te îndepărtează mai mult decât te-ai

 gândit că te va îndepărta,

 Păcatul te va ţine legat mai mult decât te-ai

 gândit că te va ţine şi

 te va costa mult mai mult decât te-ai gândit că te

 va costa.

Reporter:

 Te-ai mai întâlnit de atunci cu vânzători de droguri? Nu ţi-a mai venit pofta de drog?

 

Titel Malnaşi:

 M-am mai întâlnit odată cu un vânzător de droguri care mi-a spus: „Am crezut că eşti mort, dar arăţi bine. Poate ne mai întâlnim...”. I-am răspuns: „Nici gând! Totul s-a terminat! Eu am început o viaţă nouă!”.

 Însă gândul să mă droghez mi-a revenit de multe ori în minte. La 2 ani după ce am fost eliberat de Dumnezeu, am închiriat o maşină care tocmai fusese folosită de nişte băieţi care se drogau. Am găsit jos, după scaun, o ţeavă prin care se fuma crack. Când am văzut-o, am luat-o în mână, m-am uitat la ea şi mi-a venit în minte toată viaţa mea de dinainte.

 Am retrăit momentele când mă drogam. Mi-a venit gândul să mă apuc să fumez din nou. Cu cantitatea care era pe ea puteau să se drogheze foarte bine 6 persoane. Însă Dumnezeu mi-a dat puterea să o arunc în ocean şi I-am mulţumit lui Dumnezeu: „Doamne, Îţi mulţumesc că m-ai scăpat de unde m-ai scăpat!”.

 Sunt perioade când parcă din aer şi din senin îmi vine miros de marijuana şi de crack. Atunci tresar. Diavolul vrea să mă ispitească din nou, să mă neliniştească, însă puterea lui Dumnezeu e mai mare decât puterea întunericului.

Reporter:

 Ce le-ai recomanda celor prinşi în această luptă groaznică şi cumplită - lupta cu dependenţa: dependenţă de pornografie, de ţigară, de alcool, de sex, de droguri? În cazul tău a fost o eliberare miraculoasă, supranaturală.

 

Titel Malnaşi:

 Eu am falimentat de multe ori pentru că am amânat: „Mă las mâine, asta-i ultima dată, n-o să mai consum. Data viitoare voi evita! Voi mai lua numai de data asta!”.

 Amânarea te duce la cimitir.

 Amânarea te bagă în sicriu.

 Amânarea te duce în iad.

Când simţi că Dumnezeu îţi vorbeşte la nivelul cugetului, fă tot ce-ţi stă în putinţă să-L asculţi, oricât te va costa.

 Cere ajutor, du-te la instituţii! În special vă recomand să mergeţi la cercurile de rugăciune, la oameni ai rugăciunii, care-L cunosc pe Dumnezeu. Faceţi orice efort.

 Cei care cunoaşteţi astfel de persoane, apropiaţi-vă de ei şi ajutaţi-i. Nu le daţi bani, că banii le fac mai rău. Pe mine nu mă mai interesa dacă trăiesc sau mor, nu mă mai interesa nici de problemele cu poliţia, nici de sănătatea mea.

 

Reporter:

 Dar de ce tu, ca tânăr crescut în Biserică, lângă Biblie şi lângă Dumnezeu, ai ajuns într-un asemenea hal?

 

Titel Malnaşi:

 Din cauză că am ignorat relaţia cu Dumnezeu. Mergeam la Biserică doar de formă. Eram ispitit, însă nu făceam nimic ca să scap de pofte. Ziceam şi eu ca alţii: „Este ceva normal şi carnal. Este ceva obişnuit”.

 

Diavolul are acces ACOLO unde eXISTĂ păcatE ascunsE. Există oameni care trăiesc cu păcate ascunse, dar, de ochii lumii, de ochii familiei, ca să nu-şi piardă prestigiul, fac slujbe pe care n-ar trebui să le facă. Ei nu mai cred în pedeapsa lui Dumnezeu, nu cred că pot să ajungă dependenţi şi să-şi piardă sufletul.

 

horizontal rule

 

ADRIAN BURGHELEA

 

Tâlhăream oameni pe stradă, la

întunerIc, Şi le furam LUCRURILE.

 

A plecat de acasă pentru că nu se mai înţelegea cu părinţii. A dormit pe străzi, sub cerul liber şi în subsoluri de blocuri. A început să fure.

 

Când îmi strig fetiţa, eu fac afirmaţia: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”.

 

 Reporter:

 La ce te-ai gândi, dragul nostru cititor, dacă ai fi legat cu cătuşe de un calorifer, în sediul poliţiei?

 Adrian Burghelea a fost arestat şi închis în urma furturilor pe care le-a comis.

 

Adrian Burghelea:

 Fiind acolo încătuşat, mi-a venit în minte scena răstignirii Mântuitorului. Atunci am fost îngrozit de faptul că Dumnezeu va scoate într-o zi la iveală tot ceea ce am făcut.

 Chiar acolo mi-am mărturisit viaţa păcătoasă înaintea lui Dumnezeu şi L-am rugat pe Domnul Isus Cristos să vină în viaţa mea şi să-mi conducă El viaţa. Mi-am încredinţat viaţa în mâna Lui şi am recunoscut că pentru faptele pe care le-am făcut merit să mor, aşa cum au murit tâlharii răstigniţi pe cruce.

 L-am rugat pe Domnul ca, dacă a avut milă şi S-a îndurat de un tâlhar care s-a recunoscut păcătos înaintea Lui, şi l-a iertat, să-mi dea şi mie iertarea de păcate pentru povara pe care o aveam pe suflet.

 Imediat am simţit că sunt iertat, că am o viaţa nouă, şi aceasta numai pentru că Dumnezeu a avut milă de mine.

 

Reporter:

 Înainte de aceasta, fiind la un prieten acasă, aţi dat peste o Carte care vorbea despre o persoană - despre Cristos.

 

Adrian Burghelea:

 Am avut această ocazie deosebită să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Spun „să mă întâlnesc cu Dumnezeu” pentru că eu nu L-am cunoscut pe El şi, ca urmare, am trăit în păcat, în nelegiuire şi le-am făcut ruşine părinţilor.

 

Reporter:

 Ce v-a făcut să intraţi în conflict cu părinţii?

 

Adrian Burghelea:

 Am căutat să-mi iau viaţa în propriile mele mâini şi să o conduc după cum voiam eu şi cei din anturajul meu. Lucrurile acestea au intrat în conflict cu valorile pe care părinţii mi le-au insuflat în viaţă.

 Tatăl meu mi-a zis: „Băiatule, voi face tot ce-mi stă în putinţă ca atunci când vei fi mare să fii un om de cinste. Tu caută să înveţi, iar eu voi munci cu mâinile mele pentru tine”. Şi tata a muncit uneori şi 12 şi 15 ore pe zi ca eu să am totul la dispoziţie, să pot să învăţ.

 Însă eu am ales anturajele în care fumam, consumam alcool, practicam jocuri de noroc şi m-am afundat tot mai mult în păcat şi în nelegiuri.

 

Reporter:

 Era o dorinţă normală de acceptare din partea grupului, dar, din nefericire, v-aţi ales un grup greşit de la care doreaţi să obţineţi acceptarea.

 

Adrian Burghelea:

 Anturajul pe care l-am ales a făcut ca viaţa mea să se îndrepte tot mai mult spre întuneric, fără să-mi dau seama că ceea ce fac este întuneric, păcat şi nelegiuire.

 Îi spuneam tatălui meu: „Tu ai trăit într-o epocă, dar acum eu trebuie să-mi trăiesc viaţa aşa cum vreau”.

 Mai întâi am început să fur din casă. Am zis: „De unde să încep prima dată decât din casa părinţilor?”. Şi astfel am furat banii care erau aduşi cu multă trudă în casă spre folosul şi spre binele familiei.

 După multe nopţi nedormite şi multă ruşine din cauza mea, părinţii mei au ajuns la disperare. Atunci mi-au zis: „Mai bine pleacă tu de acasă, ca să nu anunţăm noi poliţia”.

 Am plecat de acasă. O parte dintre prieteni m-au primit atâta timp cât puteam să produc bani. Banii aceştia veneau din furt, din spargeri de apartamente, din tâlhării. Tâlhăream oameni pe stradă, la întuneric, şi-i deposedam de tot ce aveau.

 Când nu mai aveam bani, chiar şi acei prieteni mă respingeau. Astfel am ajuns să dorm în subsoluri de blocuri sau pe faleza Dunării, în Galaţi, sub cerul liber.

 Într-o zi, fiind singur în garsoniera unui prieten, am avut şansa să mă întâlnesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. Era o broşură cu Evanghelia după Luca şi cu imagini din filmul despre viaţa Domnului Isus Cristos.

 Aveam planificată o spargere pentru ziua respectivă, însă când am luat broşura aceea în mână, am fost captivat de ea şi când am terminat de citit, nu m-am mai dus.

 O imagine a rămas în inima mea şi de atunci sunt profund marcat: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit între doi tâlhari. Eu m-am identificat foarte bine cu acei doi tâlhari. N-am fost cu nimic mai presus decât ei - am făcut rău şi am adus nenorocire, amar şi suferinţă familiei mele şi celor care m-au cunoscut.

 Unul dintre tâlhari s-a unit cu norodul şi a început şi el să-L batjocorească pe Isus, spunând: „Nu eşti Tu Cristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi”.

 Însă celălalt tâlhar, deşi sfâşiat de chinurile de pe cruce, a avut putere să recunoască cine era el, de fapt. Ba chiar l-a mustrat pe colegul lui şi i-a spus: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut niciun rău”.

 Pentru ceea ce am făcut în trecut, şi eu meritam să fiu pedepsit de Dumnezeu. Însă Dumnezeu S-a atins de viaţa mea în locul acela. Tâlharul pocăit a spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!”.

 În timp ce eram arestat, mi-am dat seama că pe poliţişti puteam să-i mint, puteam să ascund de ei ceea ce am făcut, dar de Dumnezeu nu voi putea fugi la nesfârşit.

 Ştiam că viaţa mea, prin mila lui Dumnezeu nu va mai fi aceeaşi.

 

Reporter:

 Poliţiştii au văzut această schimbare?

 

Adrian Burghelea:

 Înainte de a fi încătuşat am fost foarte refractar şi foarte distant cu ei. Însă în urma acelui eveniment deosebit din viaţa mea, în urma întâlnirii, acolo încătuşat, cu Isus Cristos, am simţit pacea lui Dumnezeu care mă învăluia. Şi dintr-o dată m-am simţit liniştit.

 Am cerut imediat hârtie şi am mărturisit tot ce am făcut, chiar şi ce ei nu ştiau. Unul dintre ofiţerii de la anchetă, foarte mare şi foarte puternic la statură, mi-a zis: „În seara asta va fi vai ş-amar de tine! Vom scoate tot de la tine!”.

 Când am cerut foaia de scris ca să mărturisesc ce am făcut, omul acela s-a schimbat dintr-o dată şi s-a împrietenit cu mine. I-am spus că m-am întâlnit cu Isus Cristos în urma citirii Cuvântului lui Dumnezeu şi că vreau să mărturisesc totul.

 

Reporter:

 Au urmat anii de închisoare?

 

Adrian Burghelea:

 Am primit 8 ani şi 4 luni pentru furt şi tâlhărie, dar perioada mi s-a redus la 5 ani, pe care i-am executat zi la zi.

 Eram într-o cameră cu 100 de deţinuţi când grefierul a venit să-mi anunţe sentinţa. Atunci eu I-am mulţumit lui Dumnezeu cu glas tare. Cei din cameră au zis: „Tu eşti nebun! Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că eşti la puşcărie!”.

 Dar eu ştiam că perioada care urma avea să fie o perioadă deosebită în viaţa mea. O perioadă în care dacă eu voi fi cu luare aminte la voia lui Dumnezeu, la Cuvântul Său, viaţa mea va fi întocmai cum este gogoaşa (coconul) pentru omidă. Omida nu are nimic frumos, însă, după ce ea stă un timp în acea gogoaşă, iese din ea un fluturaş aşa de frumos şi de colorat, cu un zbor aşa de plăcut.

 Şi eu, înainte de a mă întâlni cu Cristos, eram asemenea unei omizi. Nimeni nu găsea nimic bun în mine. Toţi m-au respins. Însă ştiam că perioada aceea de ani grei pentru mine, la urmă va aduce binecuvântare.

 Am întâlnit în acea perioadă oameni care veneau şi ne aduceau Vestea Bună a Evangheliei, pentru ca şi noi, cei care eram închişi, să auzim despre dragostea lui Dumnezeu, despre Isus Cristos care a venit să ne mântuiască chiar şi pe noi, care eram la închisoare.

 Cuvântul lui Dumnezeu spune în Evanghelia după Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Mi-am dat seama că şi noi, cei care am comis acele fapte, facem parte din „lumea” aceasta iubită de Dumnezeu, şi noi avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, şi pentru noi a murit Isus Cristos.

 Înainte de a ieşi din penitenciar, am trecut printr-o încercare foarte grea. Tatăl meu a avut un accident datorat exploziei unui rezervor de benzină. Am primit vestea aceasta cu mare durere, însă n-am putut să fac nimic pentru el.

 Eram asemenea unui om care nu ştie să înoate şi lângă el moare înecat un om. M-am rugat lui Dumnezeu astfel: „Doamne, dacă Tu îngădui lucrul acesta, dă-mi inimă ca să primesc totul ca din partea Ta!”. Nu ştiu dacă tatăl meu a murit împăcat cu Dumnezeu sau nu.

 Am primit vestea aceasta cu mare durere. După deces am primit o scrisoare care fusese scrisă de tata cu o zi înainte de moarte. El scria: „Băiatule, eu cred că nu se mai poate face nimic bun cu tine şi pentru tine!”.

 În clipele acelea am căutat alin şi mângâiere în singurul loc care putea să-mi dea lucrul acesta: în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, pe care o aveam cu mine acolo.

 Am deschis la Evanghelia după Marcu, capitolul 10, versetul 27: „Toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

 Mi-am dat seama că dacă tatăl meu n-a putut să mă schimbe, Dumnezeu, care are putere în cer şi pe pământ să schimbe vieţile oamenilor, are putere să schimbe şi viaţa mea. Şi Dumnezeu a schimbat şi viaţa mea.

 Mama şi sora mea au văzut că eu - cel dinainte de întâlnirea cu Isus Cristos - nu mai eram acelaşi. Salvarea din viaţa de păcat i-o datorez numai lui Dumnezeu.

 Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

 ........................................................................................

 Acum sunt căsătorit, soţia mea se numeşte Aurora, este o soţie minunată şi un ajutor deosebit pentru mine. Ea mi-a spus: „Dacă Dumnezeu a şters trecutul tău, cine sunt eu ca să privesc în urmă?”.

 Avem şi o fetiţă, care se numeşte Abigail. Acest nume înseamnă: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”. Dumnezeu este cu adevărat izvorul oricăror bucurii şi fericiri pentru viaţa mea de familie şi pentru mine - un păcătos care am cunoscut harul lui Dumnezeu. Ori de câte ori îmi strig fetiţa, eu fac afirmaţia: „Dumnezeu este izvorul oricăror bucurii şi fericiri!”.

 În lumea aceasta, încercată de atâtea nevoi şi neîmpliniri, în lumea aceasta atât de zbuciumată, noi, oamenii, trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu, pe Cel care vrea cu adevărat să ne dea fericire în viaţă.

 Uneori Dumnezeu Îşi revelează voia prin necazuri, prin suferinţe, prin nenorociri, dar omul nu acceptă, în acele situaţii, voia lui Dumnezeu cu toată inima.

 Doar o inimă liniştită, care-L cunoaşte pe Dumnezeu, care ştie că Dumnezeu pregăteşte totul şi face tot ceea ce este mai bine pentru om, numai acea inimă acceptă voia lui Dumnezeu.

 

horizontal rule

SIMONA ALBU (TĂLPĂU)

 

AM CĂUTAT ÎNTOTDEAUNA CEVA.

 

„Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.

 

Fusesem într-o trupă de dansatoare, cu multe fete frumoase, înalte şi bine făcute, care doreau să-şi etaleze frumuseţea cu orice chip.

 

 

 Simona a crescut în Constanţa, a absolvit Arte Plastice la Timişoara, este căsătorită cu Daniel şi are 2 fete.

 

Reporter:

 Cum L-ai cunoscut pe Dumnezeu în mod personal?

 

Simona Albu (Tălpău):

 Mult timp am căutat ceva consistent şi real, dar nu ştiam ce anume poate fi. Doream din tot sufletul să găsesc „ceva”-ul acela pe care-l căutam.

 Am fost o vreme plecată din ţară, iar când m-am întors am găsit-o pe mama complet schimbată. Ea mi-a spus despre relaţia ei nouă cu Dumnezeu, dar nu am înţeles-o. În schimb, prin modul ei de viaţă vedeam că este schimbată. Era altfel, dar atunci nu ştiam ce înseamnă schimbarea pentru ea şi nu i-am înţeles nici motivele.

 Apoi am întâlnit în Constanţa o femeie deosebită, credincioasă - doctoriţa Gavrilă. Mi-a plăcut comportamentul ei - tot ceea ce făcea, făcea foarte bine - şi era ceea ce-mi doream şi eu să fiu: să fiu un om moral, să am copii, să am familie, să iubesc, să pot face lucruri bune şi adevărate. Nu era nimic superficial în ea.

 Pentru că era aşa de diferită, mi-am zis: „Aş vrea să fiu şi eu ca ea!”. Doamna Gavrilă mi-a vorbit despre relaţia ei cu Dumnezeu, dar totul era ca un vis pentru mine.

 

Reporter:

 Mă bucur dacă se poate spune în vremea noastră despre cineva că este un model. Apostolul Pavel spunea: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos”.

 

Simona Albu (Tălpău):

 Da, şi spre surprinderea mea, am găsit mai multe modele în lumea în care trăiesc acum şi mă bucur că sunt înconjurată de oameni deosebiţi, care au o viaţă adevărată.

 Am mers la biserică şi mi-a plăcut acolo. Toţi oamenii radiau de voie bună. Eu veneam dintr-o lume unde era mult egoism. Fusesem într-o trupă de dansatoare, cu multe fete, şi nu e tocmai bine să lucrezi cu atâtea fete frumoase, înalte şi bine făcute, care doreau să-şi etaleze frumuseţea cu orice preţ. Nu conta că exişti şi tu pe lângă ele.

 Nu mi-a făcut deloc bine legătura cu ele. Eram foarte sensibilă şi tot timpul eram frustrată de relaţiile lor. Mă simţeam murdară când ele se murdăreau. Mă dominau de multe ori, pentru că eram cea mai mică dintre ele şi întotdeauna trebuia să ascult de ele. Întotdeauna ele se credeau mult mai deştepte. Nu a fost deloc bine. Din cauza aceasta simţeam că trebuie să renunţ, că nu-mi făcea bine.

 

Reporter:

 Sufleteşte te simţeai împlinită?

 

Simona Albu (Tălpău):

 Nu. Eram cea mai mică la înălţime şi la ani, iar în trupele acestea de dansatoare trebuie să fii înaltă, să araţi foarte bine. Eu nu aveam un fizic nemaipomenit. A trebuit să muncesc din greu ca să mă etalez prin muncă, prin dans. Eram neîmplinită pentru că eram mai mică decât ele.

 Apoi compania lor nu-mi plăcea. Oamenii care veneau la spectacol nu veneau ca să aprecieze arta, ci pur şi simplu să se uite la fizicul tău. Iarăşi eram dezamăgită.

 Între repetiţii era un timp lung de stat în cameră, cu program strict, şi atunci fumam foarte mult. Mă îngrozea gândul că voi înnebuni dacă voi mai rămâne în starea aceea. Aşa de rău ajunsesem în acea perioadă.

 Dar slavă Domnului că El m-a găsit, Şi-a întins mâna şi m-a ridicat.

 

Reporter:

 Revenind la cei pe care i-ai întâlnit la biserică...

 

Simona Albu (Tălpău):

 Era deosebit acolo. Era ceea ce aşteptam şi ce mi-am dorit: oameni plini de bucurie şi dragoste. Întotdeauna am crezut că există dragoste adevărată, dar n-am găsit-o. Toate relaţiile mele eşuau şi mă gândeam că poate cer prea mult, poate nu ştiu că nu există dragoste adevărată. Mă gândeam că poate era firesc cum se purtau ceilalţi.

 Când am început să merg la Biserică şi am văzut că oamenii aceştia iubesc, sunt plini de dragoste şi o fac dezinteresat, mi-am zis: „Cred că totuşi există!”. Apoi, când am citit în Biblie capitolul 13 din 1 Corinteni, am fost într-adevăr fericită pentru că am găsit exact ceea ce căutam.

 

Reporter:

 Revenind la ideea cu lumea din care ai ieşit şi lumea în care ai intrat în Biserică, între creştini care se străduiau să-şi trăiască viaţa după voia lui Dumnezeu, m-am gândit la următoarea asemănare: o scenă de teatru. Toată sala este în întuneric, inclusiv actorii de pe scenă. Totul este în întuneric. Dintr-o dată pe unul dintre actori se proiectează o lumină. Cam aşa ţi s-a întâmplat ţie. „Actorul” respectiv ai fost tu şi ai venit în lumina lui Dumnezeu.

 

Simona Albu (Tălpău):

 Da, într-adevăr, Dumnezeu m-a luminat. De atunci pot trăi fericită. Cu adevărat este real tot ceea ce se întâmplă cu mine şi tot ceea ce fac. Este deosebit să trăieşti cu Dumnezeu.

 

Reporter:

 Acum te simţi împlinită cu adevărat?

 

Simona Albu (Tălpău):

 Da. Este exact ceea ce căutam. Pastorul Doru Hnatiuc m-a influenţat foarte mult, în mod pozitiv. El a fost un model pentru mine. Apoi fraţii şi surorile pe care i-am cunoscut ulterior sunt deosebiţi.

 

Reporter:

 Care este diferenţa dintre prietenii tăi de acum şi cei de dinainte?

 

Simona Albu (Tălpău):

 Am prieteni adevăraţi, în care mă pot încrede şi pe care mă pot sprijini oricând. Nu trebuie să ai prieteni numai la nevoie, ci să fie o plăcere să te întâlneşti cu ei oricând.

 Eu am fost un copil sensibil. Noi eram trei surori la mama, iar tatăl meu lucra pe şantier şi nu avea timp de noi. Mama trebuia să ţină o gospodărie mare, să aibă grijă şi de trei fete, dintre care cea mică a fost tot timpul bolnăvicioasă şi îi crea probleme. Eu fiind mijlocia, ştiam că sora mea cea mică are nevoie de mama şi întotdeauna am fost puţin... Dar mama ne-a iubit întotdeauna la fel, doar că eu doream puţin mai multă afecţiune din partea ei sau mai mult timp cu ea, dar ea nu avea timp.

 Aveam o prietenă a cărei mamă mergea duminică de duminică la biserică. Mergeam şi noi să vedem cum e, să aprindem o lumânare. Aveam unde să mergem şi cu timpul chiar mi-a plăcut să merg. Am început chiar să mă rog.

 Însă, după ce am crescut, nu mi-am mai dorit să merg la biserică, ci ziceam: „Mai bine merg la discotecă, de ce să merg la biserică?”.

 Am căutat întotdeauna ceva. Fiind mediocră la şcoală, am căutat să excelez în ceva anume. După absolvire am vrut să fiu cineva prin profesie, dar la atelierul de creaţie unde m-am angajat nu se făcea nimic - efectiv toată lumea stătea. Eu eram plină de energie, voiam să fac ceva, voiam să lucrez. Atunci am dat examen de balerină la Teatrul Fantasio, însă nici acolo nu m-am simţit împlinită.

 

 Am plecat cu un contract de dansatoare în Turcia. Cu toate că munceam mult acolo, pentru că fetele aveau deja vreo lună de zile de antrenament, iar eu trebuia să prind din zbor toate dansurile, eram mulţumită pentru că aveam un salariu bun. Aveam bani, dar nu ştiam să-i chivernisesc. Îi aruncam cum gândeam eu, după plăcerile mele.

........................................................................................

 De acolo m-am întors în ţară şi am văzut schimbarea din mama, după care a urmat transformarea vieţii mele.

 

Reporter:

 Înainte de a-L întâlni pe Dumnezeu nu erai mulţumită şi voiai să te afirmi prin munca ta. Care este acum scopul tău în viaţă?

 

Simona Albu (Tălpău):

 Apostolul Pavel spune: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui”. Acesta este scopul meu acum: să-L cunosc pe El, pe Dumnezeu. Cu cât Îl cunosc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu ştiu mai nimic. Şi aşa de mult îmi doresc să cunosc mai mult şi mai mult. Este ca o adâncă taină pe care probabil o s-o cunoaştem la înviere.

 

Reporter:

 Cred că va fi un moment extraordinar când Îl vom vedea faţă-n faţă pe Dumnezeu.

 

Simona Albu (Tălpău):

 Da. Uneori aştept cu nerăbdare să-L văd. Eu am căutat întotdeauna ceva real, o dragoste adevărată. Acum le pot spune cititorilor că ACEASTĂ dragoste adevărată EXISTĂ. Dumnezeu o oferă oricui vrea să se încreadă în El. Aş vrea să-i îndemn să-L caute pe Dumnezeu şi să le spun că singurele lucruri care au valoare sunt cele scrise în 1 Corinteni 13: „Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate