Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 

Watch videos at Vodpod and more of my videos


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 2 -

Partea 1

 

RODICA BERCEAN

EU AM HOTĂRÂT CA GLASUL MEU SĂ SE AUDĂ IN CER.

Te-ai gândit vreodată să hotărăşti ca glasul tău se se audă în cer? Rodica Bercean pur şi simplu a hotărât într-o zi acest lucru. Chiar dacă mama şi fraţii ei mergeau la o biserică baptistă, timp de treizeci de ani tatăl Rodicăi Bercean a fost prieten cu alcoolul. Astfel încât Rodica nu o dată a sărit pe geam ca să scape de scandalurile făcute de tatăl ei în familie. Dar a venit un moment când Rodica s-a hotărât să nu mai rămână pasivă.

„Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta”

“Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.”

Erau momente în care seară de seară casa mea aştepta cu groază ca tatăl meu să vină acasă. De fapt nu ne doream să vină. Tatăl meu făcea din orice scandal.

Mi-amintesc cum eu, stând la parter, adesea săream pe geam, mergeam la alţi vecini şi sunam la poliţie, când tatăl meu făcea scandal, beat fiind. Era aşa de greu.

„Doamne, cine-o să mai stea între mama şi tata? Doamne, cine o va mai proteja pe mama ca să n-o lovească tata? Sau, Doamne, cine va avea grijă de noi?”

Tatăl meu venea tot aşa acasă. Dar era ceva ce ne proteja. Niciodată nu putea să se apropie de mama mea. Chiar dacă era în faţa ei şi era cu mâna ridicată să dea, ceva o proteja, ceva îl oprea.

Mi-amintesc că erau momente în care eu mă interpuneam între mama şi tata, şi la un moment dat tatăl meu - Dumnezeu îmi dădea aşa o putere - nu putea să mai facă nimic. Nu era putere în mine, ci pur şi simplu era o Prezenţă.

Cu toate că tatăl meu mă iubea foarte mult, de multe ori îmi spunea: „Scorpie” sau „Tu scorpie.” Erau nişte duhuri peste el.

Glasul meu s-a auzit în cer şi Domnul a schimbat viaţa mea. Apoi, Domnul a zidit pe dărâmăturile din casa mea şi dărâmăturile din tata şi din fraţii mei, şi din viaţa mea. El a început să le întărească şi să le zidească la loc.

Reporter:
Rodica este studentă în anul III la Facultatea de Asistenţă Socială din Cluj, iar versetul ei preferat din Biblie este „Cheamă-mă şi-ţi voi răspunde. Şi-ţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.”
Rodica, aş vrea să te întreb care este istoria vieţii tale?

Rodica Bercean:
Am crescut în Biserica Baptistă numărul 1 din Zalău. Am crescut în spiritul bisericii şi am hotărât să-l slujesc pe Dumnezeu din toată inima mea pentru că aşa vedeam că face mama mea şi aşa făceau fraţii mei mai mari. Aşa făcea fiecare din cei pe care eu îi întâlneam acolo.
Însă la începutul clasei a XII-a am găsit scris în Biblie despre Iaebeţ, care s-a rugat aşa: “Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine…” Şi apoi scrie „Dumnezeu i-a dat ce ceruse.”
Eram la începutul clasei a XII-a când am hotârât să fac şi eu legăminte cu Dumnezeu ca Iaebeţ. Îmi doream mai mult de la viaţa mea, îmi doream mai mult de la mine în relaţia cu Dumnezeu.
Chiar dacă-mi dădeam toată silinţa, simţeam că-mi lipseşte ceva. Aşa cum Pavel mărturisea că vroia să facă binele dar răul stătea legat de el, şi eu adesea simţeam cum răul stătea legat de mine. Când am citit despre Iaebeţ am zis: „Doamne, vreau să intru într-un legământ deosebit cu Tine.”

Reporter:
Ce ne spui tu arată că nu biserica te împlineşte, fie aceasta baptistă, penticostală, ortodoxă sau catolică. Nicidecum eticheta vreunei biserici, ci Cristos în noi, aşa cum spune tot apostolul Pavel: „Cristos în voi, nădejdea slavei.”
Asta-ţi lipsea ţie de fapt, nu biserica. Biserica, dacă am defini biserica prin zidurile clădirii respective, n-am câştigat absolut nimic. Biserica este în inima noastră şi este construită din “pietre vii” - din oameni. Ţie asta îţi lipsea.

Rodica Bercean:
Aşa este. Tot în acea perioadă, Dumnezeu a început să lucreze ceva în special în biserica noastră din Zalău. Deşi eram doar în clasa a XII-a, am zis aşa: „Doamne vreau ca nici o zi să nu treacă fără ca o oră să citesc din Biblie şi o oră să mă rog.” Acesta era legământul meu ca al lui Iaebeţ.
Membrii bisericii noastre au început să se întâlnească vinerea seara pentru rugăciune. Oamenii se rugau concret şi Dumnezeu răspundea concret. Era o mare putere în rugăciune. Nu mai era doar rugăciunea aceea obişnuită, ci era o putere care venea şi umplea vieţile celor prezenţi acolo.
Într-o astfel de seară de rugăciune, după un an în care m-am rugat şi am citit din Biblie, am înţeles că Dumnezeu îmi spune: „Am să-ţi dau ceva deosebit. Am să răspund la ceea ce Îmi ceri.”

Reporter:
Cum îţi vorbeşte ţie Dumnezeu?

Rodica Bercean:
Într-o seară ne-am dus la rugăciune la o familie. Oamenii aceia, împreună cu copiii lor, au început să se roage pentru mine. Când ne-am ridicat de la rugăciune, gazda noastră ne-a spus: „Rodica, am primit un cuvânt de înştiinţare pentru tine din partea lui Dumnezeu. Domnul mi-a spus că te-a văzut pe parcursul acestui an şi a văzut sinceritatea din inima ta.”
I-a mai descoperit Domnul ceva despre două corăbii care erau pline cu cinci oameni în una, cinci în alta. Spunea Domnul: “Dacă crezi în seara aceasta, pentru că am văzut curăţia ta de inimă şi sinceritatea ta, dacă Mă crezi pe cuvânt în seara aceasta, nu vei mai merge la fel acasă.” Eu am înţeles atunci că în acele corăbii eram eu şi fraţii mei. Dar mult timp n-am luat în seamă acel cuvânt, însă auzeam în inima mea: „Dacă hotărăşti şi crezi în seara aceasta, vei merge altfel acasă.”
În acea seară a fost un moment în care într-un mod distinct, într-un mod unic şi într-un mod personal am cunoscut botezul cu Duhul Sfânt.
Tot în acea seară am primit şi vorbirea în limbi. Era ceva absolut deosebit pentru mine personal. Îmi amintesc că mă rugam cu mintea mea şi ştiam bine ce ceream de la Domnul, însă gura mea deja vorbea altceva.
Vorbeam şi mă rugam Domnului în alte limbi, însă eu ştiam ce mă rog. Nu ştiu dacă erau limbi omeneşti sau limbi îngereşti. În acea seară a fost un moment deosebit, un moment unic în care eu personal am cunoscut puterea Domnului.

Reporter:
Ce-ai simţit atunci? A fost o bucurie deosebită, o bucurie aparte faţă de tot ce ai întâlnit până atunci? Cum poţi să-ţi descri trăirile din momentele respective?

Rodica Bercean:
Când am citit despre Iaebeţ şi despre legământul lui, am mai citit în Isaia 58 despre postul adevărat. Acolo scrie aşa: „Desleagă lanţurile răutăţii […], dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; […]. Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: ‘Iată-mă’.” Am fost copleşită de aceste cuvinte. Parcă nu le auzisem niciodată, nicăieri.
Atunci am hotărât în inima mea să postesc. Posteam lunea, miercurea şi vinerea, pe tot parcursul acestui an. Posteam cum am înţeles eu: duceam sandwich-ul la şcoală şi-l dădeam altcuiva. Posteam de la şase seara până a doua zi la şase. Oricât eram de obosită fizic, era o putere deosebită în mine.
EU AM HOTĂR?T CA GLASUL MEU SĂ SE AUDĂ ?N CER.
De fapt, pe tot parcursul acelui an, ceva se schimba deja înlăuntrul meu. În timpul în care citeam Biblia, uneori poate doar plângeam, dar înlăuntrul meu ceva se întâmpla. Cred că a fost o pregătire şi o apropiere de Domnul.
În seara aceea a fost o bucurie extraordinară, dar o bucurie şi-n agonie, pentru că-mi amintesc cum mă rugam înaintea Domnului, şi nu mai auzeam pe nimeni, cu toate că toţi se rugau foarte tare, eu eram în închinare.

Reporter:
Cred că diferenţa sau ceea ce s-a întâmplat extraordinar în viaţa ta este următorul lucru: pentru mulţi creştini, pentru mulţi dintre noi, rugăciunea a devenit şi este o datorie de onoare.
De asemenea, citirea Bibliei este o datorie de onoare şi dacă ne-am propus să citim trei capitole din Biblie pe zi şi să ne rugăm un sfert de oră, aşa facem. Poate mulţi creştini se ţin de aceste lucruri care au devenit într-un fel un ritual, dar care sunt golite de bucuria aceasta extraordinară pe care ai simţit-o tu, de această fervoare, în proşternarea ta, în închinarea ta înaintea lui Dumnezeu. Cred că aceasta este deosebirea pe care o putem sintetiza.
Au fost momente în viaţa ta când te rugai doar din datorie şi citeai Biblia doar din datorie?

Rodica Bercean:
Da. Toată viaţa mea mi-amintesc că-mi făceam program să citesc din Biblie. Este o soră din biserica noastră, o soră deosebită, care ne-a mărturisit că paisprezece ani s-a rugat pentru biserica noastră. Cu paisprezece ani înainte a trăit şi ea ceea ce am trăit şi eu: „Doamne, vreau mai mult în rugăciune, vreau să mă apropii de Tine mai mult şi să Te cunosc tot mai mult.”

Reporter:
Rodica, pur şi simplu ne-ai insuflat şi nouă bucuria pe care Duhul Sfânt a lăsat-o în viaţa ta. Aceasta este de fapt dorinţa Duhului Sfânt: să locuiască în fiecare dintre noi.

Rodica Bercean:
Mă rugam în mod special pentru cei din casa mea. Tot în Isaia 58 scria: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte.” Mă întorceam adesea seara de la rugăciune şi spuneam: „Doamne, fraţii mei au crescut în biserică, cunosc şi Biblia, însă nu am siguranţă pentru ei” - cum nu avusem înainte pentru mine. Ştiam că oricând pot să cadă şi să nu-şi ducă mântuirea până la capăt. Ştiam că puterea pe care o am acum, prin Domnul, mă poate ajuta să-mi duc mântuirea până la capăt.
Am zis: „Doamne, îmi doresc această siguranţă şi pentru fraţii mei.” Treptat, Dumnezeu m-a ascultat şi l-a schimbat pe Dan, fratele meu cel mai mare, apoi pe soţia lui. A urmat un alt frate al meu, Radu.
Însă era un lucru extraordinar pe care mi-l doream. Veneam adesea de la rugăciune şi treceam pe lângă un local care avea geamuri mari şi-l vedeam pe Vlad, fratele meu cel mai mic, acolo. Vlad juca biliard. Un vecin de-al meu mi-a spus,: „Rodica, pe tine te-a schimbat Dumnezeul ăsta al tău, i-a schimbat şi pe fraţii tăi mai mari, însă pe Vlad nu-l mai schimbă nimic.”
M-am întărâtat înlăuntrul meu şi-am zis: „Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta” -
Vlad începea să facă karate, era un copil frumos şi deştept, însă nu punea deloc lucrurile astea la picioarele Domnului, ci le folosea pentru lumea aceasta. Atunci am zis: „Doamne, eu plec la Facultate la Cluj, însă Doamne, rămân în post şi-n rugăciune şi cer ca Tu să te apropii de Vlad.”
Când eram acasă îmi puneam mâinile peste patul lui şi ziceam: „Doamne, sfinţeşte locul acesta. Doamne, adu puterea Ta, prin Domnul Isus Cristos aici.” Venea Vlad şi adormea şi mergeam din nou şi-mi puneam mâinile şi mă rugam. Când plecam la Cluj ziceam: „Doamne, Tu poţi rămâne prin Duhul Sfânt în casa mea.”
Nu la mult timp m-a sunat o soră din biserica noastră, care mi-a spus: „Rodica, roagă-te pentru că Vlad ne întreabă unde se face rugăciune. Vlad ne întreabă unde se roagă oamenii pentru că vrea să primească şi el ceea ce ai primit tu din partea Domnului.” Fratele meu a trăit şi el, bucuria de a fi umplut de Duhul Sfânt.
Mergeam de această dată acasă şi Vlad îmi spunea unde este rugăciune, Vlad îmi spunea: “Rodica, vreau să-ţi spun ce visuri am primit din partea Domnului. Hai să-ţi zic ce se întâmplă.”
Eram copleşită că Domnul a dus un al doilea legământ al meu la îndeplinire. Vlad era de această dată ca un viteaz. Ştiu că o dată spălam haine în baie şi-l auzeam pe Vlad cum se roagă în cameră. Am lăsat tot lucrul meu pentru că Duhul Domnului mă copleşea şi-am mers şi eu la rugăciune. Vlad începea să postească cum auzise el la alţi fraţi. Din trei în trei ore în ziua de post, când cerea ceva de la Domnul se ruga. Domnul a dus acest al doilea legâmânt al meu la îndeplinire.
Mai aveam o dorinţă extraordinar de mare în viaţa mea. Am zis: „Doamne, ai făcut lucruri aşa de mari. Doamne, Cuvântul Tău capătă viaţă în viaţa mea. Doamne, te rog şi se întâmplă ceea ce te rog. Mai am o dorinţă foarte mare.” Era pentru tatăl meu.
Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.
Mi-amintesc adesea cum era mama. Mama a rămas credincioasă. Erau momente în care seară de seară casa mea aştepta cu groază ca tatăl meu să vină acasă. De fapt nu ne doream să vină. Tatăl meu făcea din orice scandal. Era aşa de greu. Fraţii mei erau mari, eu eram un pic mai mică însă mi-amintesc groaza pe care o trăiam.
Mi-amintesc cum eu, stând la parter, adesea săream pe geam, mergeam la alţi vecini şi sunam la poliţie, când tatăl meu făcea scandal, beat fiind. Era aşa de greu.
Mi-amintesc că Dan şi Dana, fraţii mei mai mari, urmau să plece în anul I la Facultate, iar eu mă gândeam: „Doamne, cine-o să mai stea între mama şi tata? Doamne, cine o va mai proteja pe mama ca să n-o lovească tata? Sau, Doamne, cine va avea grijă de noi?” Cumva tăria mea era în ei şi protecţia mea era-n ei că erau mai mari. Însă Dumnezeu a avut El grijă.
Lucrurile începeau să se schimbe, însă tatăl meu venea tot aşa acasă. Dar era ceva ce ne proteja. Niciodată nu putea să se apropie de mama mea. Chiar dacă era în faţa ei şi era cu mâna ridicată să dea, ceva o proteja, ceva îl oprea.
Mi-amintesc că erau momente în care eu mă interpuneam între mama şi tata, şi la un moment dat tatăl meu - Dumnezeu îmi dădea aşa o putere - nu putea să mai facă nimic. Nu era putere în mine, ci pur şi simplu era o Prezenţă.
Cu toate că tatăl meu mă iubea foarte mult, de multe ori îmi spunea: „Scorpie” sau „Tu scorpie.” Erau nişte duhuri peste el.
Mama mea, dacă seara era obosită şi epuizată de la tot scandalul din ziua respectivă, dimineaţa avea puteri noi. Nu-nţelegeam lucrul acesta. Era din nou veselă. Deşi obosită fizic, era veselă şi gata să meargă din nou la şcoală. Ea este învăţătoare. Şi era gata să se ocupe de noi.
Fraţii mei îi tot spuneau: „Mama, divorţează.” Şi mama mea spunea: „Da. Am să divorţez.” Şi până dimineaţa uita tot. Şi nu mai spunea nimic de divorţ. Am întrebat-o eu pe mama odată: „Mama, spune-mi de ce nu vrei să divorţezi?” Şi mama mi-a spus: „Rodica, eu nu vreau să divorţez pentru că vreau să rămân credincioasă Domnului. Nu vreau să divorţez pentru că eu nu-mi doresc ca atunci când vei veni de la şcoală, să-l vezi pe tatăl tău pe marginea şanţului. Nu-mi doresc ca atunci când vei fi la şcoală, oamenii să întrebe ‘Ce fac părinţii tăi?’ şi tu să spui: ‘Părinţii mei sunt despărţiţi.”
Am fost copleşită de credincioşia mamei mele. M-am hotărât înaintea Domnului şi-am zis: „Doamne, dac-ai ascultat aceste două legăminte, pentru fraţii mei, te rog în mod deosebit, primeşte şi mijlocirea mea acum, o nouă mijlocire.” Am observat că puterile mamei mele slăbeau, şi ea nu mai putea să creadă că mai sunt şanse pentru tatăl meu, care, după treizeci de ani, era tot mai urât în patima alcoolului.
Am zis: „Doamne, plec iarăşi la Cluj, însă intru din nou în legământ - încep să mă rog şi să postesc pentru tata. Şi Doamne, dacă tatăl meu ştie mai mult din Biblie decât ştiu mulţi alţii, dacă tatăl meu cunoaşte Biblia bine şi nu ascultă de nimeni, te rog în mod deosebit, du-te noaptea la patul lui Doamne, şi dă-i visuri şi vedenii tatălui meu.”
Când m-am întors acasă, într-o seară tata mi-a zis: „Eu nu mă duc să dorm pentru că am visuri. Şi ce-i mai rău e că se întâmplă ceea ce visez. Uite de şase luni am visuri şi se întâmplă ceea ce visez.”
Am înţeles că Dumnezeu m-a ascultat şi în acest al treilea legământ. Eram acasă la Zalău, când într-o seară tatăl meu a venit ameţit de la alcool, a mers în camera lui Vlad, fratele meu mai mic, şi a spus: „Dacă nu vă rugaţi cu mine în seara asta, eu mor.” În acea seară ne-am rugat într-un mod deosebit. Aceea a fost seara în care Dumnezeu s-a apropiat în mod deosebit de tatăl meu.
La scurt timp după aceea, tata s-a dus şi el la rugăciune în biserică şi a mărturisit în faţa multor persoane că a fost un fiu risipitor trezeci de ani, dar că s-a întors acasă şi că “Domnul i-a pus un inel în mână”.
Dumnezeu mi-a spus cândva: “Cheamă-mă şi-ţi voi răspunde. Şi-ţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” Domnul mi-a răspuns.
Glasul meu s-a auzit în cer şi Domnul a schimbat viaţa mea. Apoi, Domnul a zidit pe dărâmăturile din casa mea şi dărâmăturile din tata şi din fraţii mei, şi din viaţa mea. El a început să le întărească şi să le zidească la loc.

Reporter:
- Există multe concluzii care ar putea fi trase după discuţia noastră şi după istoria aceasta a umblării tale cu Dumnezeu, a neumblării altora şi a umblării tale, dar până la urmă Dumnezeu este cel care întoarce toată casa la El. Dacă ceri cu credinţă mântuirea celor din casa ta sau a celor dragi ţie, Dumnezeu face acest lucru.
Stimaţi ascultători şi dragi prieteni dacă doriţi schimbare, schimbare adevărată în casele şi-n familiile dumneavoastă, puneţi-l pe Dumnezeu la încercare într-un mod copilăresc, cu o credinţă simplă şi sinceră, dar care poate într-adevăr să sfărâme toate puterile celui rău, astfel încât întreaga casă să se întoarcă la Dumnezeu.

******************************

CORNELIU TONŢ

Concluzia la care am ajuns eu era că nu am greşit niciunde.

Si-a facut un prieten de mult timp. Acest prieten se numeste ALCOOLUL.

Cautand sa-si refaca viata, mama lui schimba barbatii, dar erau rateuri, erau esecuri, din esec în esec care se terminau în alcool

Tata a încercat de cel putin 2,3 ori sa-si refaca viata, dar acest flagel al alcoolului şi duhul curviei şi al preacurviei care era peste el, nu l-a lăsat - schimba femeile, schimba casniciile…

Am continuat cu prieteniile, cu jocurile de noroc, cu noptiile pierdute care acum aveau alt scop : daca nu-mi bateam mama şi bunica care m-au crescut, veneam acasa si-mi bateam sotia pt că era proprietatea mea, era subordonata mea, era sluga mea, era sclava mea.

Corneliu Tonţ este o istorie a unei vieţi zbuciumate, care a cunoscut succesul, dar a cunoscut şi adancul cel mai negru. În adolescenta Corneliu Tont era liderul tinerilor din cartier. A jucat rugby, avea un aspect placut, dar aceasta nu l-a impiedicat sa-şi piardă familia şi absolut tot ce avea şi să ajunga boschetar în Gara de Nord din Timisoara.

REPORTER:
Ce s-a intamplat ? Care a fost momentul cel mai de jos din istoria vieţii dvs de până acum ?

CORNELIU TONŢ
Mai rau decât locul în care am ajuns eu, mai rau decât în gara să stiti că nu cred că se poate ajunge decât în cimitir sub o piatra funerara. Este un loc care poate fi numit adevarata Locuinta a Mortii de pe pamant, unde poti să intalnesti tot felul de duhuri şi tot felul de persoane. Acolo eşti marginalizat, de fapt nu mai eşti om, ci eşti un animal.

REPORTER:
Cum ati ajuns acolo? Ati jucat rugby, aveti un aspect placut, ati fost lider pe vremea dvs intre tineri, de ce ati ajuns în Gara de Nord din Timisoara ?

Corneliu Tonţ:
în Gara de Nord am ajuns după anii de sport, după diversele cuceriri amoroase şi după ce am avut o firma cu care am functionat în conditii foarte bune. În Gară mi-am pierdut chiar şi actele şi am devenit un “om liber”. Am fost un om extraordinar de liber - n-aveam decât cerul deasupra, nu mă cauta nimeni, nu mă întreba nimeni, nu mă deranja nimeni, nu mă bruia nimeni, nu mai aveam familie, nu mai aveam prieteni, nu mai aveam pe nimeni să mă pisalogeasca. Nu mai aveam angajati -la un moment dat firma mea avea 14 angajati- şi am ajuns aşa de liber, aveam foarte mult timp. Timpul era aşa de imens pt mine - o ora, o săptămână, o zi, o luna, puteam sa-mi fac calculele şi am tot stat şi m-am gandit.
Concluzia la care am ajuns eu era că nu am greşit niciunde. Nu am mers din rau în mai rau, ci a fost o cadere brusca, socanta. Cu nici 10 - 15 zile inainte de a ajunge în gara, daca mă intalnea cineva, aveam o masina inchiriata, un apartament inchiriat, aveam sotie, un copil, al doilea copil era pe cale să se nasca, aveam socrii, bunic, sora, aveam societatea comerciala. Este incredibil cum toate se pot destrama deodată.

REPORTER:
Stimati cititori, Corneliu Tont nu a facut nici o greseala sau nu si-a identificat nici o greseala până în momentul cand a ajuns jos de tot. Poate ar fi un mic amanunt aici de observat, şi anume: si-a facut un prieten.
Si-a facut un prieten de mult timp. Acest prieten se numeste ALCOOLUL.
În momentul cand tatăl dumneavoastră a parasit familia şi a divortat, ati ramas singur.

Corneliu Tonţ:
Alcoolul, acest flagel, acest cancer al acestui secol, al acestui sfarsit de lume, este un duh, este ceva care pune stapanire pe tine şi precis sunt unii care inteleg exact ce spun. Alcoolul a dus în primul rând la divorţul părinţilor mei. Când eu aveam un an şi jumatate, parintii mei s-au despartit din cauza deselor certuri, tatăl meu venea beat acasă, au început certuri care au degenerat în scandaluri, şi s-au despartit cu toate că se casatorisera cu un an şi jumatate inainte dintr-o dragoste extraordinara.
Tata a încercat de cel putin 2,3 ori sa-si refaca viata, dar acest flagel al alcoolului şi acest duh al curviei şi al preacurviei care era peste el, nu l-a lăsat. Schimba femeile, schimba casniciile, facea copii, se retragea dintr-un oras în altul prin Valea Jiului sau prin alte parti şi toate erau sortite esecului.
La fel şi mama: după despartire a cautat sa-si refaca viata până la varsta cand a plecat din lumea asta la 47 de ani.
Cautand sa-si refaca viata, schimba barbatii dar erau rateuri, erau esecuri, din esec în esec care se terminau în alcool.
Cam acesta este mediul în care m-am nascut la periferia orasului Timisoara, un cartier de oameni care fac, în general cum fac şi ceilalti romani, consuma alcool din diferite motive: de Craciun, de Pasti, de luni până sambata, de necaz, de bucurie … cand fata cateaua, la o inmormantare, la o cununie, etc.
Am început să-mi modelez corpul, ca să arăt prezentabil, ca să atrag cu trupul, nu cu sufletul. Dar cu trupul pot atrage trupul altora, nu pot atrage sufletul altora. Atunci am inceput să devin violent, să fumez, am inceput sa-nvat să beau şi să nu credeti că acest duh al alcoolului vine cu damigene de palinca de 10 litri - nu. Vine cu cate un lichior, cu cate un coctail, cu cate un mic aperitiv în care e pus, şi uite aşa incepi să ajungi la acel nivel în care să devii imun la 1 kg de alcool, de tarie.
Prietena mea a ramas gravida şi atunci ne-am casatorit. După 3 luni şi jumatate a apărut copilul şi toata lumea credea că s-au sfarsit nebuniile, s-au sfarsit prostiile, dar nu s-au sfarsit. Aveam o baza, aveam o siguranta, aveam sotie acasa, aveam copil, nu putea să se desparta, eram om la locul meu.
Am continuat cu prieteniile, cu jocurile de noroc, cu noptiile pierdute care acum aveau alt scop : daca nu-mi bateam mama şi bunica care m-au crescut, veneam acasa si-mi bateam sotia pt că era proprietatea mea, era subordonata mea, era sluga mea, era sclava mea.
A venit un soc: a murit bunica, cea care mă crescuse. Pentru mine a fost un şoc aşa de mare, incat m-am retras o luna în alcool, o luna în care m-am izolat, m-am retras în casuta mea că un melc acolo şi am stat efectiv în alcool. N-am inteles ca-i semnal de alarma.
La nici 2 ani de zile, primesc al 2-lea semnal de alarma mare: mama mea la cei 47 de ani şi la viata dezordonata pe care-o dusese, mama mea care avea case la sat, avea garsoniera, avea terenuri, avea masini, avea o firma de comert. Mama mea la cei 47 de ani, în 2 saptamani, la al treilea infarct, moare.
M-am refugiat în alcool pentru o perioada de vreo 6 luni de zile. Au intervenit socrii, au incercat să mă opreasca de la aceste dezmaturi, aceste ascunzisuri, aceasta retragere în alcool, dar n-a reusit nimeni.
Mi-am lasat familia la socri si-am inceput să umblu pe strazi. Am incercat la socrii, am incercat la tot felul de prieteni, la fostii mei angajati, la cei care aveau datorii la mine, am incercat la bunicul care mai traia şi statea intr-o locuinta inchiriata de la stat, şi toti m-au refuzat. A fost socant pt mine !
La inceput am luat-o de gluma, la inceput banii ce-i mai aveam am inceput să umblu prin baruri de noapte, prin casino-uri, prin locuri în care se consuma alcool, şi incet incet, incet incet, s-au terminat banii.
Am inteles că trebuie să lucrez. M-am apucat să lucrez cand în stanga, cand în dreapta că zilier. Deci patronul cu 14 angajati a cautat să lucreze că zilier.
Am ajuns să dorm o iarna în garaje, în cimitire de maşini, în scari de bloc, am ajuns să dorm în tramvaie până la ultima cursa. Acolo vă dati seama cât de liber eram, cât de linistit eram. După ultima cursa a tramvaielor, dormeam pe strada şi până la urma am ajuns să dorm în gara, unde era totusi cald.
În gara trebuia să ai putere că sa-i domini pe ceilalti şi eu la ora aia n-o mai aveam. Ca să-i domini pe acei boschetari trebuia să fi puternic, trebuia să te impui, dar nu mi-a reusit, si-atunci dormeam la clasa a II-a unde era mai rece, nu la clasa I.
Atunci am strigat catre Dumnezeu. Dumnezeu m-a auzit şi m-a scos de acolo intr-o zi şi m-a ridicat de acolo. Vă dati seama cum aratam : slab, nebarbierit. Treceam pe langa colegi, pe langa prieteni şi mă distram că nu mă mai recunostea nimeni în halul în care aratam. Deci treceam pe langa ei, îi salutam şi nu mă cunosteau.
Am luat legatura cu niste prieteni la care-mi reparam masinile şi m-au lasat să dorm intr-un garaj inchiriat. Acolo am dormit un an de zile, o iarna intreaga. În garajul acela lucram şi dormeam.
Dar cel mai interesant este că noaptea, în acel garaj simplu, de beton - dormeam pe o bancheta de spate de la un Ford Taunus - dar acolo era un radio-casetofon de masina, la care ascultam Radio Vocea Evangheliei.
Îmi puneam sticla de vin, de votca, de tuica, de palinca, în faţa mea pe masă şi mă rugam lui Dumnezeu: “Doamne, auzi cum s-a schimbat viaţa celui care este invitat la radio, schimbă şi viaţa mea !” Plângeam, mă rugam dar nu rezistam. După ce se incheia emisiunea continuam să beau. Ascultam cu drag şi plangeam.
Mi-am dat seama atunci că nu este alta varianta pentru mine decât Dumnezeu. Dragul meu cititor, poate stai acum în fata radioului, poate chiar în fata unui pahar şi simţi că ceva te leaga şi nu te lasă să vi la o biserică. Trebuie să iei legatura chiar acum cu Cel care conduce lumea aceasta, cu Cel care ti-a dat viata şi mi-a dat viata.
Aş dori să se-nchida toate birturile, nu pentru că cineva vrea să le-nchida sau un ordin guvernamental, ci aş vrea să se-nchida pentru că nu mai au clienti.
Dumnezeu m-a ajutat, soţia mea s-a întors la mine şi ne-am luat o locuinţă cu chirie. Ne-am botezat şi eu şi soţia şi fiica mea, care în curând va avea 18 ani.

REPORTER:
Stimati cititori, Dumnezeu este Cel care poate şi vrea să faca minuni şi astazi cu viata fiecaruia dintre noi, indiferent de starea în care te afli dragul şi iubitul nostru cititor. Indiferent de garajul în care eşti sau de gara în care locuiesti, Dumnezeu vrea să te ridice de acolo şi sa-ti puna piciorul pe stanca. Iar stanca este Fiul Sau, Domnul Isus Cristos. Dumnezeu să te binecuvanteze !

******************************

DOREL UNGUREANU

Acest pahar de băutură a început să pună stăpânire pe mine.

Am ajuns să consum atât de multe băuturi alcoolice încât pe data de 1 ianuarie 1993 am ajuns să iau o lamă ... am vrut să-mi pun capăt zilelor. M-am tăiat cu tot cu cămaşă, cu tot cu pulovere. Am fost dus de un prieten la spital, dar eram în comă alcoolică. Sângele curgea şiroaie.

După căsătorie am început să scot afară dinlăuntrul meu ceea ce era rău. Am chinuit-o mult pe soţia mea. A dus o viaţă groaznică, i-am făcut viaţa un iad.

Plăcerea şi satisfacţia mea era în anturaje, cu prietenii mei, cu femei uşoare, cu tot felul de lucruri care îmi dădeau mie satisfacţie.

„Tu eşti a mea nădejde Isuse, Domnul Meu;
În vremuri de primejdie, Tu eşti păstorul meu.
În tine aflu viaţă, iubirea Tu mi-o dai,
Cu tine faţă-n faţă, voi fi pe veci în rai.”

Am înţeles atunci că Domnul Isus îmi poate schimba viaţa, dar nu-mi venea să cred, când ştiam atâtea vicii pe care le aveam: beţie, fumat, femei uşoare, jocuri de noroc.

"În sfârşit sunt fericită! Cred că nu vei mai avea niciodată, nu vei mai merge la femei uşoare şi vei petrece tot restul vieţii tale împreună cu familia ta."

“În nimeni altul nu este mântuire, decât în Domnul Isus Cristos.”

Dar aici în ţara noastră, trec adeseori pe stradă şi mă uit, oameni distruşi de alcool, oameni în mocirlă, oameni care şi-au pierdut umanitatea. Fiecare suntem oameni şi avem ceva omenesc în noi. Dar când apuci să o iei pe calea alcoolului, atât de jos te cobori încât cobori sub nivelul unui animal.

„Dacă şi mie mi se acordă această şansă şi pot să fiu iertat şi aş putea să încep o viaţă nouă ... ce mă împiedică să fac lucrul acesta?”

Nu am băut o săptămână, dar pofta cea năpraznică din nou s-a născut în mine.

Dar ca să uit ce făceam, continuam să beau iarăşi. Credeam că-mi înec necazul. Dar de fapt eu mă înecam pe mine însumi şi îmi puneam capăt zilelor.

Soţia mea este bucuroasă şi fericită: nu mai beau, nu mai umblu la femei uşoare, nu mai plec în anturaje cu băieţi, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasă, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasă de felul în care trăiesc.

Reporter:
Băutură, comă alcoolică, jocuri de noroc, minciună, desfrâu, bătăi - acestea au fost câteva dintre coordonatele pe care s-a desfăşurat viaţa lui Dorel Ungureanu.
Dorel, spune-ne istoria ta.

Dorel Ungureanu:
Sunt din comuna Vama, judeţul Suceava. Am crescut într-o familie de creştini ortodocşi, am copilărit împreună cu fraţii mei. M-am bucurat foarte mult de viaţa din copilărie pe care am petrecut-o alături de familia mea.
De la tatăl meu am învăţat multe lucruri bune, dar din nefericire mai târziu mi s-a spus să iau un pahar de alcool pentru a avea poftă de mâncare.

Reporter:
- Împreună cu colegii, cu prietenii cu care mergeai la muncă.

Dorel Ungureanu:
Da. Am început să “ne antrenăm” - un pahar azi, un pahar mâine. Acest pahar de băutură a început să pună stăpânire pe mine. Încă eram fraged, aveam vârsta de 14 ani.
La liceu am intrat într-o echipă de zugravi, dar era o echipă de beţivi. O echipă de oameni pierduţi. Zi de zi consumau băuturi alcoolice, fumau, jucau jocuri de noroc.
Am observat că foarte uşor am început să iau din nou un pahar azi, un pahar mâine. Am început să bem tot mai mult, din ce în ce mai mult. În timpul în care ne făceam serviciul în acel internat, am descoperit că acei meseriaşi erau băutori fruntaşi.
Nu mi-a trebuit mult timp pentru a ajunge exact cum erau ei. Pentru că natura mea păcătoasă şi fiinţa mea era foarte slabă şi era înclinată tot mai mult spre acest domeniu. Am ajuns foarte rău.
Apoi am plecat la armată. În ultimele zile de armată un tânăr venit în unitate a vrut să-mi povestească despre Isus. Nu l-am ascultat prima dată. Dar a doua oară ceva în mine a dorit să asculte acele cuvinte.
Mi-a plăcut. Mi-a vorbit despre Isus şi mi-a spus că Domnul Isus ar putea să-mi schimbe viaţa. Eu i-am povestit despre trecutul meu tragic. L-am ascultat cu mare dragoste, dar degeaba.
M-am eliberat din armată şi am plecat din nou acasă. Am ajuns să consum atât de multe băuturi alcoolice încât pe data de 1 ianuarie 1993 am ajuns să iau o lamă ... am vrut să-mi pun capăt zilelor. M-am tăiat cu tot cu cămaşă, cu tot cu pulovere. Am fost dus de un prieten la spital, dar eram în comă alcoolică. Sângele curgea şiroaie.
Când mi-am revenit, mi-am pus în gând să nu mai consum nici un fel de băutură alcoolică. Dar degeaba. Din nou am eşuat. Nu am băut o săptămână, dar pofta cea năpraznică din nou s-a născut în mine.

Reporter:
Cum era pofta după alcool? Ca o sete? Ce simţeai atunci când vroiai neapărat alcool?

Dorel Ungureanu:
Dacă nu aveam alcool nu eram bucuros, nu eram fericit. În alcool îmi găseam plăcerea. Vroiam tot timpul să fiu turmentat. Mai bine spus nu vroiam să fiu lucid. Nu vroiam să ştiu nimic din ceea ce se întâmplă. Şi eram tânăr, aveam doar 23 de ani.
Am cunoscut-o pe soţia mea. Am încercat să mă stăpânesc, să nu consum nici un fel de băutură alcoolică ca să nu vadă ceea ce era în mine. Am început să-i fac tot felul de promisiuni: că eu nu consum băuturi alcoolice, că nu fumez, că nu îmi plac anturajele - ca să arat că sunt un tip cumsecade.
În 1993 ne-am căsătorit, dar după căsătorie am început să scot afară dinlăuntrul meu ceea ce era rău. Am chinuit-o mult. A dus o viaţă groaznică. I-am făcut viaţa un iad. Am început să beau din ce în ce mai mult.
Am început să practic din nou jocurile de noroc. Nu veneam nopţile acasă. Când veneam acasă beat căutam o scuză să spun unde am fost. Ea nici nu mă asculta, nu era interesată unde am fost. Tăcea şi suferea în continuare.

Reporter:
Ce motive invocai pentru asta? Nu te întreba: „De ce-ai mers acolo?”

Dorel Ungureanu:
Motivele erau foarte bine întemeiate. Spuneam că nu-mi face plăcere să stau în prezenţa ei. Nu mai aveam dragoste şi pace în familia mea. Voiam tot timpul să fiu plecat de acasă. Plăcerea şi satisfacţia mea era în anturaje, cu prietenii mei, cu femei uşoare, cu tot felul de lucruri care îmi dădeau mie satisfacţie.
După trei ani de la căsătorie, fiind împreună cu soţia în staţiune la Căciulata, am cunoscut doi prieteni: Neluţu şi Victor. Am aflat chiar din prima zi că sunt doi copii ai lui Dumnezeu, doi fraţi dintr-o biserică evanghelică penticostală.
Încă din prima zi am avut mici discuţii cu ei. I-am chemat la mine în cameră, ei m-au chemat la ei. Am fost cu ei la rugăciune chiar în acea staţiune, la Petrică Mihai. Tot timpul pe care l-am petrecut în staţiune ne adunam în fiecare seară în camera lor de hotel, cântam şi-L slăveam pe Dumnezeu. Îmi plăcea foarte mult să mă întâlnesc cu ei.

Reporter:
Îţi aminteşti câteva cuvinte din cântările acelea?

Dorel Ungureanu:
„Tu eşti a mea nădejde Isuse, Domnul Meu; În vremuri de primejdie, Tu eşti păstorul meu. În tine aflu viaţă, iubirea Tu mi-o dai, Cu tine faţă-n faţă, voi fi pe veci în rai.”
Am înţeles atunci că Domnul Isus îmi poate schimba viaţa, dar nu-mi venea să cred, când ştiam atâtea vicii pe care le aveam: beţie, fumat, femei uşoare, jocuri de noroc. Mă gândeam că nu am să pot să le alung din viaţa mea.
La prima discuţie cu un fost prieten, acesta m-a invitat la un pahar de băutură, dar i-am spus că nu mai beau. Am intrat totuşi cu el în birt. El a cumpărat două pahare mici de alcool şi a spus: „Dacă tot le-am cumpărat să le consumăm.” Şi iarăşi mi-a spus voinţa mea: „Nu le consum, nu consum!” El a spus: „Dacă le-am cumpărat, hai să le consumăm.” Şi eu am spus atunci: „Ăsta şi-atâta!” „Ăsta şi-atâta!” a spus şi el. Am intrat la ora unu în acel birt. S-a făcut unsprezece seara şi noi tot am continuat să consumăm băuturi alcoolice. Râdeam, ne destrăbălam acolo. Nu ştiam ce făceam.
La un moment dat a venit soţia mea şi a auzit cum râdeam acolo în birt. Ea m-a întrebat: „Aici îţi este pocăinţa?” Atunci, cum eram sub influenţa băuturilor alcoolice, am tăcut pentru moment. Dar am luat-o lângă mine şi i-am spus: „Lasă, Maricica, o să se rezolve toate.” Şi am plecat cu ea acasă.
Din nefericire am început iar să mă destrăbălez, să merg cu femei uşoare, să nu vin nopţile acasă. Am luat-o pe soţia mea de mână să mă duc la tribunal să mă despart, dar ea mi-a spus că nu vrea să facă lucrul acesta pentru că mă iubeşte. Eu nu înţelegeam. Nu-mi găseam liniştea în familia mea. Voiam tot timpul să fiu plecat de acasă.
Într-un târziu am fost prins cu o altă femeie şi am rugat-o pe soţia mea să mă ierte. M-a iertat, dar mi-a spus: “Într-o zi o să te trezeşti tu, o să-ţi dai seama de ceea ce faci. Mă chinui prea mult.”
Totuşi îmi părea rău de ceea ce făceam când mă trezeam din băutură. Dar ca să uit ce făceam, continuam să beau iarăşi. Credeam că-mi înec necazul. Dar de fapt eu mă înecam pe mine însumi şi îmi puneam capăt zilelor.
Între timp ne-am mutat la Timişoara. Chiar şi după ce s-a născut copilul nostru, eu am fost cuprins de aceea poftă năprasnică de a consuma băutură alcoolică.
Soţia mea a venit din spital şi cînd a auzit că într-o noapte, când ea era în spital, eu am dormit beat pe linia de tramvai, mi-a spus: "Halal bărbat am!". Dar totuşi a fost lângă mine, nu m-a părăsit. A chinuit mult, a suferit mult.
Am început să merg la o biserică baptistă, unde mergea şi gazda mea - Eva Domnica - dar îmi spuneam: "Nu mă pocăiesc!" Am încetat din băutură, nu mai consumam băutură. Am început să mă limpezesc la creier. Dar îmi spuneam: "Nu mă pocăiesc! Nu mă pot lăsa de băutură, nu mă pot lăsa de femei uşoare, nu mă pot lăsa de fumat." Sunt lucruri care aveau rădăcini puternice în mine.
Într-o bună zi, am fost cercetat de Duhul lui Dumnezeu, printr-o predică a păstorului David Nicola. A predicat din Cuvântul lui Dumnezeu şi am găsit scris în cartea Faptele Apostolilor la capitolul 17, versetul 30: "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor să se pocăiască." Am hotărât să mă predau în slujba Domnului.
Totuşi soţia mea nu avea încredere în mine, după atâtea ratări şi eşecuri, atâtea promisiuni. Era distrusă. Nu-i mai venea să creadă. Dar totuşi a fost o perioadă de trei luni de zile în care nu am consumat băutură. Până la botez, soţiei mele nu i-a venit să creadă că eu fac lucrul acesta.
Eu am decis să mă botez, aş fi vrut să se boteze şi ea, dar nu am făcut presiuni asupra ei. Eu simţeam că sunt pierdut şi trebuia să fac eu lucrul acesta primul. Până în ziua în care m-am botezat, soţiei mele nu-i venea să creadă.
Întorcându-ne de la biserică mi-a spus: "În sfârşit sunt fericită! Cred că nu vei mai bea niciodată, nu vei mai merge la femei uşoare şi vei petrece tot restul vieţii tale împreună cu familia ta." Atât de mult m-am bucurat de aceste cuvinte, că soţia mea a început să prindă încredere în mine.
……………
Sunt foarte bucuros şi sunt foarte mândru de ceea ce sunt acum, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Şi dacă mă bucur, mă bucur în Cristos.
Prietenii mei mă întreabă de multe ori şi îmi spun: “Dorele, tu ai fost un dansator bun” - pentru că mă cunoşteau foarte bine când făceam eu chefuri şi când mă îmbătam ... Ceea ce-mi plăcea cel mai mult era să dansez. Dansul acela se prefăcea în destrăbălare. Nu era un dans plăcut. Poate chiar îi deranjam pe cei din jurul meu, prin ceea ce făceam. Dar mie îmi plăcea lucrul acesta. Ei mă întreabă acum: “Cum ai putut să te laşi de băutură, de anturajele pe care le aveai înainte?”
Am putut, dar nu eu am făcut lucrul acesta, ci Domnul Isus care locuieşte în mine prin Duhul Său a putut să-mi schimbe viaţa. Nu mă chinui ca să nu mai fac lucrurile acestea, ci Duhul Sfânt care locuieşte în mine, mă ajută să pot să nu mai fac aceste lucruri pe care le-am făcut înainte.
"Totuşi nu-mi vine să cred!" îmi spunea un prieten "pentru că eu cred că tu te chinuieşti". Nu mă chinuiesc deloc, îmi este foarte uşor pentru că nu mă lupt eu, cu propria mea fiinţă. L-am rugat pe Domnul Isus să-mi schimbe viaţa.

Reporter:
Cum este viaţa ta de familie acum?

Dorel Ungureanu:
Este deosebit de frumoasă. Recunosc că trec prin multe încercări, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a descoperit să văd că sunt încercări de la El.
Soţia mea este bucuroasă şi fericită: nu mai beau, nu mai umblu la femei uşoare, nu mai plec în anturaje cu băieţi, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasă, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasă de felul în care trăiesc.
Viaţa de familie este frumoasă. Acum am înţeles adevărata pace şi adevărata dragoste pe care puteam să o am şi înainte dacă-l primeam pe Domnul Isus. Acum abia aştept să mă duc acasă să stau cu cel mic, să-mi petrec mai mult timp cu ei, pentru că ei sunt cei dragi ai mei cu care îmi petrec timpul şi viaţa pe acest pământ.
Acum pot să fac o diferenţă şi pot să spun că pun foarte mare accent pe familia mea. Mă gândesc adeseori la mama mea care este în vârstă de 70 de ani. I-am trimis o scrisoare de Crăciun. I-am pus o felicitare creştină şi i-am scris un verset din Biblie: “În nimeni altul nu este mântuire, decât în Domnul Isus Cristos.” Nu m-am întâlnit cu ea, nu am primit răspuns, dar aş dori din tot sufletul meu să mă duc acasă şi să îi spun şi ei despre Dumnezeu şi cum a lucrat El în viaţa mea.

Reporter:
Dorel, la finalul discuţiei noastre aş vrea să-ţi pun o întrebare care poate te va răscoli. Dacă ţi s-ar pune acum pe masă zece pahare pline cu băutură, din cele mai fine băuturi la care te-ai putut gândi sau la care ai visat tu vreodată şi ţi s-ar spune: “Serveşte, gustă puţin din ele, din care-ţi place ţie mai mult”, ce-ai face?

Dorel Ungureanu:
Aş renunţa în totalitate la oricare din acele pahare. Nu aş avea nici măcar curajul să pun mâna pe ele pentru simplul motiv că a fost un viciu greu pentru mine. M-am luptat atât de mult cu puterea mea şi am eşuat. Dar - şi asta este foarte important - până nu m-am rugat eu în mod personal lui Dumnezeu, nu am putut să fiu eliberat de acest viciu. Am cerut Domnului să alunge de la mine acest duh de care eram tot timpul chinuit şi bântuit.
De fiecare dată când mă juram la preotul din sat - şi făceam acel jurământ aşa cum înţelegeam eu în timpul acela: pe două beri sau pe patru beri pe zi - în timpul cât eram jurat, 3 luni sau 6 luni, în fiecare zi eram ispitit şi chinuit la maxim pentru că eu îmi puneam propria mea putere în joc. Până nu m-am rugat lui Dumnezeu să mă elibereze de acest duh nu am putut fi eliberat.
De aceea mărturisesc şi spun tuturor că nu vor putea fi eliberaţi de aceste duhuri decât de către Domnul Isus Hristos.
Cred că sunt mulţi tineri care sunt prinşi în această capcană şi poate alţii nu vor să scape, alţii vor să scape; alţii o fac de voie, alţii o fac fără voie; dar totuşi sunt care ar vrea şi doresc să facă lucrul acesta şi nu pot pentru că se luptă cu propria lor putere.
Trec adeseori pe stradă şi mă uit - oameni distruşi de alcool, oameni în mocirlă, oameni care şi-au pierdut umanitatea.
Fiecare suntem oameni şi avem ceva omenesc în noi. Dar când apuci să o iei pe calea alcoolului, atât de jos te cobori încât cobori sub nivelul unui animal. Omul poate să coboare sub nivelul unui animal, dar animalul nu poate coborî sub nivelul lui.
Am ajuns atât de josnic, să coborâm şi să stăm în mocirlă, să nu ne bucurăm de zilele care le avem de trăit pe acest pământ.
Este bucurie mare dacă te bucuri în Cristos. Nu este greu să faci lucrul acesta. Dar să vrei să-l faci şi să cauţi din toată inima ta, numai aşa vei putea fi eliberat.

Reporter:
La final, ce ai vrea să le spui cititorilor?

Dorel Ungureanu:
Aş dori să citez din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 17, versetul 30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, ci porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” Când am auzit acest verset, am spus în inima mea: „Dacă şi mie mi se acordă această şansă şi pot să fiu iertat şi aş putea să încep o viaţă nouă ... ce mă împiedică să fac lucrul acesta?”
Îndemnat de Duhul lui Dumnezeu aş dori ca toţi cei care citiţi aceste cuvinte, să fie sădite în inima vostră de Duhul lui Dumnezeu şi să faceţi ca tot ceea ce este rău în voi să fie schimbat prin puterea Domnului Isus Cristos.
Vă iubesc din toată inima mea şi aş dori să fiţi schimbaţi în totalitate, primindu-l pe Isus în viaţa voastră. Vă doresc tot ceea ce vă doriţi, dar din suflet vă spun: „Pocăiţi-vă că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!”
Mărturisesc că sunt bucuros, sunt plin de bucurie pentru Domnul Isus. Şi aş dori ca toată viaţa mea să fie la picioarele Domnului Isus şi să-mi petrec tot restul vieţii împreună cu familia mea şi cu toţi copiii lui Dumnezeu în Casa Domnului.
Şi aş dori ca toţi aceia care ne închinăm Lui în Duh şi-n Adevăr să aşteptăm cu bucurie venirea Domnului Isus Cristos şi să ne întâlnim cu El în glorie.

Epilog.
Între timp, Dorel Ungureanu a plecat legal, împreună cu soţia, la muncă în Italia. Acolo a avut un accident - a căzut de pe o schelă - şi a rămas paralizat într-un scaun cu rotile. Dar chiar şi în această situaţie este la fel de plin de bucurie şi încredere în Dumnezeu - Cel care i-a schimbat deja viaţa.
 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate