Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 3 -

 

 

ANI  TOMECI

 

dacă  AŞ  FI  mURIT  ATUNCI,  nu  ŞtiAM  unde  VOI  ajungE.

 

Căsnicia noastră s-a transformat radical din momentul în care noi L-am ascultat pe Dumnezeu.

 

Dumnezeul pe care eu L-am descoperit este dragostea deplină.

 

Ani Tomeci:

            Eram într-o permanentă căutare după ceva - aveam un gol în suflet pe care doream să-l umplu cu ceva. Studenţia nu mi-a umplut acel gol, cu toate că învăţam foarte bine.

            Nici căsătoria nu mi-a umplut golul din suflet, ci au început problemele. Mă certam cu soţul meu din orice.

            Apoi îmi era frică de moarte. Dacă aş fi murit atunci, nu ştiam unde voi ajunge. Această întrebare mă frământa.

            Într-o zi am spus: „Doamne, vreau să mă întorc la Tine şi să mă împac cu Tine, dar nu ştiu cum”. După câteva zile, o colegă m-a întrebat dacă aş vrea să ştiu mai multe despre Dumnezeu. Era  EXACT ceea ce căutam.

            Ea m-a întrebat: „L-ai primit pe Domnul în inima ta?”. Nu ştiam ce înseamnă asta, dar ea mi-a spus:    „Roagă-L pe Dumnezeu să vină în viaţa ta, să-ţi schimbe viaţa şi să te ierte”. M-am rugat împreună cu soţul meu această rugăciune simplă, dar care a avut un mare efect.  L-am rugat pe Domnul să vină în viaţa mea, şi viaţa mea     s-a schimbat. 

 

Reporter:

            Ziua în care te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu ţi s-a părut mai deosebită, mai luminoasă, mai altfel?

 

Ani Tomeci:

            Aş putea spune că da. Când eram copil, o admiram pe mama pentru că era o femeie foarte evlavioasă. Mergeam şi eu cu ea la biserică şi la mănăstire, dar nu găseam împlinire.

            În ziua când L-am invitat pe Cristos în viaţa mea, am fost fericită că în sfârşit pot să-L înţeleg şi eu puţin pe Dumnezeu. Până atunci îmi imaginam că Dumnezeu este un dictator, departe de mine, care stă în Cer şi aşteaptă să greşesc ca să mă pedepsească. Aveam o teamă teribilă de El.

            Am fost foarte fericită când am auzit că Dumnezeu este dragoste, că El îmi vrea binele şi că toată dragostea Lui se revarsă prin Isus Cristos, care aduce Harul şi nu Legea.

            Le spuneam tuturor celor pe care îi întâlneam: „Eu L-am găsit pe Dumnezeul cel adevărat, nu cel despre care ştiam până acum”. Cei din familie mi-au spus: „Ai înnebunit! Ţie nu-ţi mai place să te distrezi, să mergi la discotecă”. Le-am răspuns: „Nu am înnebunit, ci Dumnezeul pe care L-am descoperit eu acum este dragostea deplină”.

            Mi se părea atât de frumos să ai pe Cineva care să te iubească necondiţionat, care, chiar dacă greşeşti, să te primească înapoi şi să-ţi spună: „Te iert!”.

            Era atât de minunat să ştiu că există Cineva care se îngrijeşte de mine, de nevoile mele, Căruia pot să-I spun orice problemă fără nici cea mai mică frustrare sau sentiment de vinovăţie. Aşa L-am înţeles eu pe Dumnezeu.

 

Reporter:

            Ce te face să crezi că Dumnezeu este aşa cum L-ai înţeles tu? Dacă Dumnezeu NU există? Dacă este doar o idee, o noţiune abstractă de care unii se agaţă tocmai pentru a-şi amăgi această nevoie de a fi iubiţi necondiţionat?

            Ce argumente ai că Dumnezeu este o Persoană cu care poţi discuta şi care-ţi răspunde la rugăciuni?

 

Ani Tomeci:

            Prin experienţa cu Domnul, de peste zece ani, am putut să-L cunosc pe El şi să gust din bunătatea Lui.

            Pacea care mi-a inundat inima când L-am cunoscut a fost o mărturie că Dumnezeu este în viaţa mea. Toate problemele am început să le privesc dintr-un alt unghi.

            Fiind proaspăt căsătoriţi, aveam un început de căsnicie mai dificil. Fiind şi fără Dumnezeu, nu vedeam nici o soluţie. În momentul în care am spus: „Doamne, vrem să fii TU Stăpânul vieţilor noastre!”, am putut să ne rezolvăm problemele din familie, care ne afectau viaţa şi căsnicia.

            Viaţa noastră de căsnicie s-a transformat radical din momentul în care noi L-am ascultat pe Dumnezeu.

            Dragostea Lui e ceva care se revarsă din plin în momentul în care-L cunoşti. Când ajungi să ai o relaţie personală cu Dumnezeu, atunci poţi cu adevărat să cunoşti puterea, harul, dragostea şi grija Lui.

 

Reporter:

            Vorbeai despre a-L cunoaşte şi a-L gusta pe Dumnezeu. Mi-amintesc o întâmplare în care un renumit profesor ţinea o conferinţă, spunându-le participanţilor că învierea lui Isus Cristos nu a fost adevărată, ci a fost un fals.

            El a citat mulţi filozofi, iar la sfârşit a tras concluzia că învierea nu a existat din punct de vedere istoric, iar creştinismul se bazează doar pe emoţii, invenţii şi înşelătorii.

            „Baza creştinismului este o relaţie  personală  a  creŞtinului  cu  un  Isus  Cristos  înviat, care, de fapt, niciodată nu a înviat din morţi, în sens literal”, spunea acel profesor ateu.

            La sfârşit, un bătrânel s-a ridicat în picioare, undeva în spatele sălii, şi a spus: „Domnule profesor, aş avea o întrebare”. A luat un măr şi a început să muşte din el.                                    „Domnule profesor”, spunea el muşcând din măr, „eu nu am citit cărţile pe care  le-aţi citit dumneavoastră” şi continua să muşte din măr, „nici nu pot să citesc Biblia în greacă sau ebraică şi nici nu ştiu cine au fost Nietzsche sau Heidegger” a spus bătrânul terminând mărul de mâncat.

            Apoi a zis: „Întrebarea mea este: ‘Ce gust a avut mărul pe care tocmai l-am terminat de mâncat?’ ”.

            „Domnule, nu pot răspunde la această întrebare pentru că nu am gustat din acel măr” a spus profesorul.

            Bătrânul s-a uitat ţintă la profesor şi i-a spus calm: „Domnule, niciodată nu L-aţi gustat pe Isus al meu!.  

            Nu vreau să absolutizăm experienţa ta - doar Dumnezeu este absolut - dar exemplul pe care l-ai dat - a-L gusta pe Dumnezeu, a trăi în fiecare zi cu El - este o mărturie extraordinară a ceea ce face Dumnezeu în viaţa noastră.

            Până la urmă, golul din sufletul tău a fost umplut?

 

Ani Tomeci:

            Când eram copil, mergeam des la biserica din sat. Preotul chiar spunea că este mândru de mine, însă eu nu eram mulţumită în suflet, pentru că nu mă simţeam împlinită.

            Pe mama o vedeam foarte aproape de Dumnezeu şi spuneam: „Aş vrea să am şi eu o inimă sinceră, să spun şi eu: ‘Doamne, sunt mulţumită de Tine’ ”, dar nu puteam.

            Eram egoistă şi rea. La liceu, unde era o luptă şi mai mare, răutate şi mai multă, am zis: „Ori nu există Dumnezeu, ori omul nu are habar cum este Dumnezeu”.

            În inima mea am spus: „Nu mă simt bine, nu mă simt împlinită, simt că-i gol, simt că totul este doar de suprafaţă şi nu-mi place”. Tânjeam tot timpul după ceva.

            Mi-era frică de moarte, pentru că mă gândeam: „Dacă voi muri, sigur voi ajunge în iad!”. Toţi îmi spuneau: „Nu există iad”, dar sufletul meu îmi spunea: „Ba există şi eu acolo o să merg!”. Mi-era groază.

            Vreau să subliniez că NU m-am întors la Domnul pentru că îmi era frică de iad, ci pentru împlinirea sufletului meu, ca să am bucurie şi fericire, să pot spune: „Cunosc pe Cineva care este Atotputernic şi care are toată puterea în Cer şi pe pământ să-mi salveze sufletul şi viaţa şi să-mi dea bucuria de care am atâta nevoie”.

            Aceasta era cea mai mare nevoie a mea: să găsesc bucurie şi fericire, să pot spune: „Am un Stăpân care este şi Tatăl meu, care este îngăduitor cu mine, are Har faţă de mine şi mă iubeşte necondiţionat! Cu toate slăbiciunile mele, El mă acceptă”. Mulţi suferă de neacceptare, până când găsesc dragostea reală a lui Dumnezeu.  

 

Reporter:

            Cum comunici tu zilnic cu Dumnezeu? Cum simţi acceptarea şi dragostea lui Dumnezeu pentru tine în fiecare zi?

 

Ani Tomeci:

            Pentru mine este ca o hrană fizică. Dacă nu avem zilnic hrană fizică, trupul nostru va muri. Aşa este şi relaţia cu Dumnezeu: dacă nu avem zilnic hrană spirituală, o relaţie şi o părtăşie personală cu Dumnezeu, dacă nu vorbim zi de zi cu Isus ca şi cu cel mai apropiat prieten al nostru, ne uscăm şi ajungem să murim spiritual.

            Trebuie să avem zilnic un timp în care să stăm numai noi şi Domnul, doar  noi  doi, în care să comunicăm cu El şi să-I spunem frustrările şi bucuriile noastre, tot ce avem pe suflet. Dacă eu nu am această comunicare zilnică cu Domnul, pur şi simplu mă secătuiesc pe zi ce trece.

            Pentru mine citirea Bibliei este foarte importantă. Dacă citesc Biblia, mă rog şi am un timp personal cu Domnul, atunci e bine, altfel viaţa mea se usucă şi nu are nici un rost.

 

Reporter:

            Într-o lume „nebună, nebună, nebună”, cum poţi tu să-ţi faci timp în fiecare zi să stai să citeşti Biblia şi să te rogi? Pentru unii ar fi pierdere de timp. Pentru tine, dimpotrivă, acesta este cel mai important timp al zilei.

 

Ani Tomeci:

            Poate pentru unii pare o nebunie, dar când Îl cunoşti pe Domnul, îţi dai seama că ai nevoie de El, că vrei să stai lângă El şi să comunici cu El.                                                              Ca să am timp cu Domnul, mă trezesc de dimineaţă, şi pentru mine este foarte important să mă întâlnesc mai întâi cu Domnul. Stau doar eu personal cu El, citesc Biblia, mă rog, Îi cer ajutor şi-L chem să fie lângă mine.

            Apoi avem un timp ca familie, împreună, ne rugăm cu cei 2 copii ai noştri înainte ca ei să plece la şcoală.

            Orice fac sau lucrez, eu vorbesc cu Domnul în mintea mea, aşa cum ne învaţă Biblia: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Este minunat să te rogi tot timpul lui Dumnezeu.    

 

Reporter:

            Sunt foarte multe cazuri în care copiii sunt crescuţi de un singur părinte, ceea ce înseamnă că s-au înmulţit şi divorţurile. Cum s-a schimbat în bine viaţa voastră de căsnicie, într-o lume în care tendinţa este negativă?

 

Ani Tomeci:

            În copilărie nu am avut un exemplu bun în familie. Am intrat cu multe frustrări în viaţa de căsnicie. Avem tendinţa să repetăm în căsnicie unele modele negative pe care le-am văzut în familiile în care am crescut...

            Vorbeam foarte uşor despre divorţ. Spuneam: „Dacă e să divorţăm, divorţăm”. Din momentul în care ne-am întors la Domnul, în casa noastră nu s-a mai auzit cuvântul „divorţ”. Căsnicia noastră s-a schimbat radical.

            Am acceptat că într-adevăr soţul este soţ în familie, soţia este soţie, şi că trebuie să învăţ, ca soţie, să mă supun. Am acceptat, chiar dacă nu mi-a fost uşor, pentru că tatăl meu a fost beţiv, iar eu întotdeauna am spus: „Când mă voi căsători, vreau ca soţul meu să mi se supună”.

 

Reporter:

            Nu eşti prima. De vreo 2000 de ani, de când Pavel a spus: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile!” iar soţiilor le-a spus: „Supuneţi-vă soţilor voştri!”, problema este aceaşi: soţii      nu-şi iubesc soţiile, iar soţiile nu se supun soţilor lor.

 

Ani Tomeci:

            Soţul meu mă iubeşte, dar eu nu voiam să mă supun lui. Spuneam: „Vreau ca eu să fiu stăpână şi să comand! Nu vreau ca soţul meu să fie ca tatăl meu şi să mă conducă!”.

            Dar după ce m-am întors la Domnul, am înţeles care este rolul meu ca soţie, iar căsnicia noastră a decurs altfel. Acum trăim o altă viaţă. Ne bucurăm să mergem împreună, alături de Domnul. 

 

horizontal rule

ALEXANDRU  PRUNDEANU

 

Dacă nu crezi în Dumnezeu, eŞti condamnat să fii tu însuţi  dumnezeu.  ATUNCI  VREI  SĂ  FII  UN  IDOL  PENTRU  CEILALŢI,  SĂ  FII  APRECIAT  ŞI  ADMIRAT.

 

Pentru ce merită să trăieşti? Există ceva pentru care să trăieşti, astfel încât la sfârşitul vieţii să spui că n-ai trăit degeaba?

  

            Medicul Alexandru Prundeanu a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj, ca şef de promoţie, şi este specialist în ortopedie şi traumatologie.  A fost campionul ţării la şah, la juniori, în anul 1969, la Galaţi.

 

Alexandru Prundeanu:

            Nu credeam în Dumnezeu, nu eram nici superstiţios şi nu credeam în nimic din spiritualitatea veche sau modernă. Eu aveam o filozofie a mea, despre care credeam eu că e bine întemeiată.

            Dar în numele unui anumit „bine” au făcut Hitler şi Stalin ceea ce-au făcut. Fiecare spunea că va da fericirea propriului său popor. Dar aceşti dictatori au făcut mult mai nefericite popoarele respective.

            Problema este: care e binele? Dacă nu-L avem pe Dumnezeu, ne rătăcim şi ne batem între noi, pentru că fiecare vede un alt bine şi un alt adevăr.

 

Reporter:

            „Ce este adevărul?” L-a întrebat Pilat pe Cristos, dar a rămas fără răspuns. Cristos a spus ce este adevărul, dar nu lui Pilat, pentru că Pilat nu era deschis să priceapă şi să primească. Cu altă ocazie, Mântuitorul a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!.

 

Alexandru Prundeanu:

            Nu există răspuns bun la întrebări greşite. Dacă întrebarea conţine deja un răspuns greşit, nu vei putea da un răspuns bun la acea întrebare. Dacă cineva m-ar întreba de ce-am furat obiectul cutare din magazinul cutare, eu nu-i voi putea spune de ce câtă vreme n-am făcut-o.

            Pilat a întrebat: „Ce este adevărul?”. Întrebarea conţinea deja un răspuns, şi anume că adevărul este ceva. Dar adevărul este Cineva, de asta n-a primit niciun răspuns.  

 

Reporter:

            În ce mediu aţi crescut? 

 

Alexandru Prundeanu:

            Eu eram foarte mândru că făceam parte dintr-o familie de intelectuali, cu tradiţie. Străbunicul meu a fost preot de ţară, bunicul învăţător, iar tata a fost medic militar.

            Când m-am înscris la Facultatea de Medicină, eram întrebaţi: „De ce ai ales Facultatea de Medicină?”. Unii răspundeau: „Ca să ajut omul în suferinţă, să pot fi de folos cuiva”. Eu am răspuns: „Ca să particip la progresul ştiinţei”. Nu pot să nu zâmbesc acum, când îmi amintesc. Era tentaţia firească, urmare a unei filozofii materialiste.

            Noi învăţasem că omul se trage din maimuţă şi că ceea ce are el mai bun este inteligenţa. Ca atare, dacă eu am inteligenţă mai multă, trebuie să fiu mai mândru şi mai bucuros că o posed şi înseamnă că m-am tras din maimuţă mai bine, pe când ceilalţi nu s-au tras de tot...

 

Reporter:

            ...nu s-au dat de tot jos din copac J

 

Alexandru Prundeanu:

            Filozofia mea de viaţă era cea a lui Darwin - selecţia naturală, evoluţia omului etc.

            Nu agream filozofia comunistă din orgoliu, pentru că mă gândeam: cum să ne conducă muncitorii pe noi, intelectualii? Aveam o filozofie materialistă, de tip umanist, în care omul era proslăvit - credeam în calităţile omului şi în progresul pe care omul avea să-l aducă cu mintea lui.

            Tata, deşi era nepot de preot, era ateu. El nu credea în Dumnezeu, ci credea că prin ştiinţă omenirea va putea să progreseze. De aceea părinţii s-au străduit să-mi asigure o educaţie cât mai completă, cu limbi străine, muzică etc.

            Astăzi îmi dau seama de adevăratele valori, în lumina Cuvântului Domnului, care spune: „Chiar dacă aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic”. Şi eu, chiar dacă aş fi ajuns un academician sau preşedinte al Academiei, tot nimic aş fi fost şi strădania mea ar fi fost zadarnică.

            Tot Cuvântul lui Dumnezeu - Biblia - spune: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor”. Degeaba am învăţat eu germană, franceză, engleză, dacă nu adaug la aceste lucruri şi dragoste.

 

Reporter:

            Ce modele aveaţi? Care erau eroii dumneavoastră?

 

Alexandru Prundeanu:

            Erau modele omeneşti. Aveam două tipuri de eroi: omul de ştiinţă care sacrifică, jertfeşte timp şi bani, îşi jertfeşte chiar viaţa lui pentru progresul ştiinţei şi al omenirii.

            Apoi alte modele erau eroii duri ai filmelor din vremea aceea, care nu-şi permit să aibă sentiment, de teamă să nu fie răniţi. Şi cu cât erau mai departe de orice sentiment, cu cât aveau o carcasă împrejurul lor care să-i ferească de suferinţă, cu atât erau mai tari şi mai demni de admirat.

 

Reporter:

         ...omul cu masca de fier...

 

Alexandru Prundeanu:

            Omul cu masca de fier... Şi eu, ca medic, şi poate mulţi au gândit în felul acesta: trebuie să înlături partea de compasiune şi de milă. Trebuie să fii cât mai dur. Colegii sau colegele care leşinau la vederea unui cadavru sau la vederea sângelui erau luaţi în râs, erau batjocoriţi.

            Când făceai o injecţie trebuia să nu compătimeşti, ca să poţi să o faci. Să nu mai vorbim de o intervenţie chirurgicală. Am căutat să ne înlăturăm această parte de sentiment, de compasiune, în mod deliberat.

            Pentru mine un bolnav putea să fie o fractură de femur, dar în nici un caz un om în totalitate. Nicidecum să mă ocup şi de sufletul lui. Cel mult să-i dau un calmant. Şi totul se petrecea cu răceală şi nu cu o dragoste adevărată. Acesta era omul cel vechi.

            Dacă întrebăm orice om de pe stradă, el ştie politică, ştie ce-ar trebui să facă ceilalţi, cine ar trebui ales, ce-ar trebui înlăturat, ce lege ar trebui să se dea, cum ar trebui să se poarte vecinii cu el, dar prea puţin îşi pune problema          ce-ar trebui schimbat la el însuşi. Aşa eram şi eu.

            Crezând că succesele mele veneau din forţele proprii, mă credeam mai bun decât alţii. Şi gândind astfel, este cu neputinţă ca între colegi să nu apară gelozie, disensiuni sau discuţii pe aceste teme. Crezându-mă mai bun decât alţii, n-am avut niciun câştig, dimpotrivă am avut de pierdut.

            Una din cele mai mari transformări care pot să fie vizibile în viaţa unui astfel de om este tocmai faptul că descoperă că neregula e la el însuşi, nu la cei din jurul lui. Şi că acolo trebuie luptat, în interior.     

 

Reporter:

            Cum aţi descoperit lucrul acesta?

 

Alexandru Prundeanu:

            Am dorit să fiu un om de succes. Dar, dacă nu crezi în Dumnezeu, eşti condamnat să fii tu însuţi dumnezeu. Şi atunci vrei să fii un idol pentru ceilalţi, să fii tu însuţi un om admirat, un model, un exemplu pentru alţii.

            La facultate erau colegi mai inteligenţi decât mine, alţii erau mai vioi la minte. Cu toate acestea, nu ei au luat acel prim loc, acea cunună care se poate veşteji, ci eu.

            La fel şi la şah. Când eu am ieşit campion al ţării la juniori, erau câţiva care puteau să ajungă înaintea mea. S-a ştiut atunci la Cluj că eu am luat acest titlu? Câţi au ştiut? Eu cred că dintre toţi clujenii numai eu mai ţin minte că în 1969 am fost campion al ţării. Cei mai mulţi nu mai ştiu, nu-şi mai amintesc acest lucru sau nu-i dau nici o importanţă.

            Ce dacă am fost eu campionul ţării la juniori? Sunt oameni care au fost campioni ai lumii şi astăzi reprezintă nişte jucători oarecare. Gloria este un lucru trecător. Nu merită să ne luptăm pentru ea, pentru că păleşte într-o zi.

 

Reporter:

            Calea crucii, pe care aţi ales-o, nu pare o nebunie pentru un om cu succese deosebite? Vorbesc în felul lumii.

 

Alexandru Prundeanu:

            Pe vremea aceea mie mi se părea o nebunie să crezi în Dumnezeu, pentru că aveam atâtea probe că Dumnezeu nici măcar nu poate să existe.

 

Reporter:

            Pentru ce merită să trăieşti? Există ceva pentru care merită să trăieşti, astfel încât la sfârşitul vieţii să spui că n-ai trăit degeaba?

 

Alexandru Prundeanu:

            Este sigur că acel lucru nu sunt titlurile, nici valorile trecătoare.

            Mă preocupau probleme legate de moarte şi de reanimare, am citit cărţi cu oameni în comă, cu ieşiri din corp. Pe vremea aceea, explicaţiile pe care le dădeam eu erau pur materialiste: descărcări de fotoni în creier, scurt-circuite într-un creier în hipoxie. Nişte explicaţii pe care eu nu le credeam în totalitate, dar nici nu ştiam ce să cred. 

            Când am fost elev, am încercat şi eu să citesc Biblia şi mi-am pus întrebări de genul: „Cum este posibil să împaci creaţia lui Dumnezeu, care este descrisă în Biblie, cu adevărul ştiinţific? Dacă există Dumnezeu, de ce există Satan?”. Câtă vreme nu credeam în Dumnezeu, nu puteam crede nici în Satan. Aceasta nu-i împiedica nici pe unul, nici pe altul să existe şi să lucreze în viaţa mea.

            Apoi: „De ce există răul în lume? Cum se poate că unii copii la 1 an sau la 2 ani se chinuie în chinuri cumplite şi mor de cancer?”. Ei n-au avut vreme să păcătuiască. „De ce aşa ceva?”. Spuneau unii: „Pentru pedepsirea părinţilor!”. „Da, da, dar atunci unde este dreptatea faţă de copil?”.

            Apoi: „De ce există războaie? Dacă Dumnezeu are controlul, de ce se întâmplă lucrurile acestea rele?”.

            Pentru că nu puteam să-mi explic şi să răspund la aceste întrebări, nu puteam să cred într-un Dumnezeu al tradiţiei, într-un Dumnezeu descris de unii sau de alţii, mai ales când ei nu trăiau în Dumnezeu. Ei Îl descriau teoretic, dar erau pe dinafara Lui. Pentru ei era doar de faţadă.     

                                                .......................................................................................

                        Eu am fost ateu până după 40 de ani. Apoi, timp de 1 an, Dumnezeu mi-a pus în mână cărţi creştine care îmi desfiinţau întrebările la care eu nu puteam răspunde.

            În final m-am întâlnit cu Dumnezeu, prin prezenţa Duhului Sfânt, în Biserica Penticostală Elim din Timişoara. I-am cunoscut pe acei oameni, prin care Dumnezeu a lucrat, şi  AM  SIMŢIT că Dumnezeu este prezent acolo.

            Am cunoscut lucrarea lui Dumnezeu, am auzit lucruri deosebite, minunate. Fără nici o prejudecată, m-am dus acolo unde masa pentru suflet era întinsă, bucatele Duhului erau pregătite, iar eu m-am aşezat la acea masă spirituală.

            Hrana aceasta a sufletului, pe care am primit-o prin intermediul trimişilor lui Dumnezeu,  M-A  FĂCUT  SĂ  MĂ întorc la Domnul şi am fost complet transformat.

            Familia noastră a devenit un loc al armoniei. Nu mai este un loc al contradicţiilor, al opiniilor diferite, ci un loc unde ne întâlnim în pace, un loc al transformării, unde şi copiii au crezut, pentru că au văzut.

            Am crezut Cuvântul lui Dumnezeu, am primit Duhul Sfânt şi am acceptat botezul în apă.

 

horizontal rule

 

CHRISTA LOVAŞI

 

m-au  impresionat  prin  dragostea  lor  Şi  prin  faptul  că  se  ocupau  de  mine.

 

Mă gândesc la Dumnezeu ca la un părinte care mă cunoaşte, care îmi cunoaşte defectele şi calităţile şi care-mi doreşte numai binele.

 

Dumnezeu mă iubeşte foarte mult şi pot să vin întotdeauna la El cu orice problemă. 

 

 

            Christa a absolvit Facultatea de Informatică. Dacă în timpul liceului era atee şi avea o concepţie foarte liberă despre viaţă, în timpul facultăţii concepţia ei a devenit cu totul alta.

 

Christa Lovaşi:

            La un moment dat am început să-mi pun întrebări legate de existenţa lui Dumnezeu şi de felul cum a apărut viaţa pe pământ, dar nu am găsit răspunsurile dorite.

            Datorită faptului că în şcoală am fost îndoctrinaţi cu Teoria evoluţiei, care ni se prezenta ca fiind foarte plauzibilă şi foarte logică, am început să o accept şi am început să-L exclud pe Dumnezeu din viaţa mea. Chiar dacă mergeam la biserică, mergeam doar din obişnuinţă.

            La facultate am avut o discuţie cu un prieten şi i-am pus toate întrebările care mă nelinişteau şi mă frământau. Culmea a fost că a avut răspuns la ele. Atunci am început să mă gândesc că poate am greşit când am acceptat Teoria evoluţiei - că am evoluat din maimuţă.

            Am început să studiez şi să citesc. Treptat-treptat am realizat că Dumnezeu există şi că El e viu şi puternic.   

 

Reporter:

            Cum ai găsit linişte în faţa întrebărilor tale?

 

Christa Lovaşi:

            Cartea care m-a convins pe mine a fost Creştinismul redus la esenţe, de C.S.Lewis. M-a convins că Isus Cristos a fost un personaj istoric, ceea ce până atunci eu nu credeam - efectiv nu credeam că Isus Cristos a existat. Dar nici n-a fost nimeni care să-mi spună că există dovezi şi documente istorice, care atestă faptul că El a trăit pe pământ.

            Apoi am mai aflat că El este Dumnezeu. În cartea respectivă erau prezentate 3 alternative, şi anume că Isus Cristos s-ar putea să fi fost:

           

            1. mincinos şi înşelător (ştia că El nu este                                                                   Dumnezeu, dar minţea);

            2. nebun (se credea Dumnezeu, dar nu era);

            3. era  într-adevăr  Dumnezeu.

 

Singura alternativă care mi s-a părut plauzibilă şi care le exclude pe celelalte două este că Isus Cristos este într-adevăr Dumnezeu, aşa cum a pretins şi El.

            Am început să citesc Biblia singură, gândindu-mă că este o carte ca oricare alta. După ce am devenit creştină, am intrat într-un grup de studiu biblic cu nişte prietene. Astfel am crescut foarte mult în credinţa în Dumnezeu. Am studiat metodic şi sistematic, începând de la lucrurile simple, de bază, până la cele profunde.

 

Reporter:

            Care a fost momentul întoarcerii tale la Dumnezeu?

 

Christa Lovaşi:

            Pasul decisiv a fost când am început să mă conving de faptul că Dumnezeu există.

            Citisem deja Evangheliile, aflasem mai multe despre Isus Cristos, despre mântuirea prin El, despre faptul că prin moartea Lui noi putem avea acces la Dumnezeu, dar trebuie ca noi să decidem acest lucru. La un concert de Crăciun am ascultat o predică, şi aceasta m-a mişcat foarte mult.

Reporter:

            Care era subiectul acelei predici?

 

Christa Lovaşi:

            Era vorba despre Isus Cristos şi despre diavolul, care nu pierde nici o ocazie să ne „înţepe” şi găseşte întotdeauna o portiţă deschisă ca să ne necăjească.

            Atunci predicatorul a întrebat: „Cine vrea să-şi predea viaţa lui Dumnezeu, ca să fie salvat de El?”. Eu    m-am gândit: „Acum a venit momentul!”, dar parcă ceva îmi spunea: „N-o face încă! Lasă că mai ai timp! Ştii că o să mai fie şi alte ocazii! De ce chiar acum?”.

            Ceva mă îndemna să n-o fac şi a fost o luptă în mine. Dar, până la urmă, Dumnezeu a câştigat şi m-am predat Lui.  

 

Reporter:

            Cum ai fost educată în privinţa existenţei lui Dumnezeu, a divinităţii lui Isus Cristos, a creştinismului?

 

Christa Lovaşi:

            Chiar dacă mergeam la biserică de mic copil, când am devenit adolescentă aveam nevoie de altfel de explicaţii, nu cele de genul: „Trebuie să mergi la biserică. Dumnezeu există! Cristos există!”. Eu aveam nevoie de dovezi clare.

 

Reporter:

            Este foarte bine să fii convinsă de ceea ce crezi. Pe vremea comunismului era răspândită ideea că în Biblie scrie: „Crede şi nu cerceta!” - ceea ce e cu totul fals! Din contră,  Biblia spune: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!”, adică să fim oameni raţionali. Biblia nu ne cere nicidecum să fim iraţionali.

            Care erau relaţiile tale cu familia şi cu prietenii, înainte de a-L cunoaşte în mod personal pe Dumnezeu? 

 

Christa Lovaşi:

            Simţeam un gol imens în viaţa mea, mai ales când eram la liceu. Cu toate că aveam prieteni şi mă înţelegeam bine cu colegii, ajunsesem totuşi o fiinţă destul de egoistă, centrată mai mult pe mine şi mai puţin pe ceilalţi.

            După ce am devenit creştină, mi-am schimbat felul de a gândi şi priorităţile. Am observat că nu-mi mai plăcea să frecventez locurile pe care le frecventam înainte. Dacă înainte credeam că acele locuri mă împlinesc, mi-am dat seama că nu era adevărat - nu eram împlinită acolo.

            Înainte, mergeam la câte un chef sau la o petrecere şi mă simţeam bine uneori, dar după ce veneam acasă aveam senzaţia că iarăşi am pierdut vremea aiurea şi că ar fi fost mai bine să dorm sau să citesc o carte decât să mă duc acolo.

            După ce am devenit creştină, am simţit că locul meu nu mai este acolo şi că eu, de fapt, n-am ce căuta acolo. Aşa simţeam eu, aşa percepeam eu lucrul acesta.

 

Reporter:

            Ţi-a sugerat cineva să ai această atitudine?

 

Christa Lovaşi:

            Nu! Prietenii mei îmi spuneau: „Ce se întâmplă cu tine? Înainte veneai cu noi, dar acum nu mai ai chef să vii”. Le-am spus: „Nu cred că locul meu mai este aici”.

            Cu familia relaţiile erau bune, nu aveam disensiuni cu ei, poate şi datorită faptului că eu nu sunt o fire certăreaţă.

 

Reporter:

            Cum a fost relaţia ta cu Dumnezeu, după ce ai înţeles că El este într-adevăr viu şi că poţi să comunici cu El?  

 

Christa Lovaşi:

            Am realizat că tot sistemul meu de gândire se duce la fund, se prăbuşeşte. În primul rând L-am recunoscut pe Dumnezeu, I-am recunoscut poziţia şi autoritatea.

            L-am recunoscut ca Dumnezeu adevărat, Creator al Universului şi Creatorul meu. Am înţeles că eu sunt creaţia Lui şi am ales să ascult de El.

            Mi-am cultivat relaţia cu El prin faptul că am început să citesc Biblia, Cuvântul Lui, şi am început să aflu ce are El să îmi spună, ce îndemnuri şi principii de viaţă îmi dă.

 

Reporter:

            Ce ai aflat deosebit din Biblie? Dă-ne un exemplu.

 

Christa Lovaşi:

            În primul rând că trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu şi după aceea să-mi iubesc aproapele ca pe mine însămi. La acest capitol eram deficitară. Nu pot să spun că înainte îi uram pe ceilalţi, dar nu-mi păsa de ei.

            Încet-încet, am văzut dragostea noilor mei prieteni creştini, pentru că am intrat într-un cerc de prieteni care          m-au impresionat prin dragostea lor şi prin faptul că se ocupau de mine, ceea ce nu mi se mai întâmplase înainte.

            Văzându-i pe ei, m-am transformat şi eu. Aş vrea să cresc cât mai mult în credinţa în Dumnezeu şi în acelaşi timp să-i ajut şi pe alţii să facă acest lucru.

 

Reporter:

            Ce reprezintă acum Dumnezeu pentru tine? Cum Îl percepi pe Dumnezeu?

 

Christa Lovaşi:

            Mă gândesc la Dumnezeu ca la un părinte care mă cunoaşte, care îmi cunoaşte defectele şi calităţile şi care-mi doreşte numai binele, care mă iubeşte foarte mult şi la care pot să vin întotdeauna cu orice problemă. 

            Asta nu dintr-un fel de datorie, ci mă gândesc că dacă avem o relaţie personală cu Dumnezeu trebuie să-L şi cunoaştem. Şi Îl cunoaştem petrecând timp cu El, ca şi cu un prieten. Nu poţi să-L cunoşti dacă nu petreci timp cu el.

            Aş vrea să le spun cititorilor că Dumnezeu este credincios, ne ascultă toate problemele şi ne răspunde la rugăciuni. Bineînţeles, dacă cerem după voia Lui.

            Aş vrea să citez un verset din profetul Isaia, capitolul  41:10, care mie îmi place foarte mult şi care este o încurajare pentru mine întotdeauna când mă simt descurajată: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta mea biruitoare”.

 

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate