Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 

Watch videos at Vodpod and more of my videos


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 2 -

Partea 2

 

ROMEO BISTREANU

“Mi-am dat seama atunci că nu este o legendă, că Isus este într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu şi că trebuie să mă raportez cumva la El. Mi-am dat seama că şi eu sunt păcătos.”

„Cum de eşti tu gata să te lepezi de credinţa ta strămoşească şi să treci la altă religie? Cum de nu te gândeşti că lucrul acesta e un păcat, îţi renegi biserica în care te-ai născut, biserica în care ai fost botezat?”

“Am învăţat că înainte de toate trebuie să-mi iubesc soţia şi să o slujesc cât pot mai bine, iar ea încearcă, de asemenea să-mi fie un ajutor potrivit.”

“Ce-ar face Isus în locul meu?”

“Veşnicia este mai importantă decât clipa.”

Romeo Bistreanu este medic chirurg.

Reporter:
- Romeo, de multe ori, prin metode chirurgicale se poate extrage din trupul omului ceea ce este rău. Tu ai fost supus la o altfel de “operaţie chirurgicală”, în care, prin puterea Duhului Sfânt, prin puterea lui Dumnezeu, s-a extras din sufletul tău ceea ce a fost rău şi s-a pus acolo dragostea şi pacea lui Dumnezeu.
Dar înainte o prezentare scurtă. Te-ai născut în 1975 la Târgu Jiu, iar în 1999 puţin înainte de sfârşitul mileniului, ai absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara. În ultimii 4 ani de facultate ai fost coleg cu soţia ta, Luana.
Cum s-a întâmplat această transformare din viaţa ta, această schimbare, un alt fel de chirurgie?

Romeo Bistreanu:
- Sunt singur la părinţi, am crescut într-o familie tradiţional ortodoxă română, în care de mic am fost învăţat conform spiritului vremii ateiste că nu există Dumnezeu şi că tot ceea ce facem noi, reuşim prin forţe proprii. Lucrurile acestea mi s-au confirmat în bună parte prin faptul că mă descurcam destul de bine la şcoală, iar biserica o vedeam pe atunci ca fiind locul unde se desfăşoară ceremonialuri legate de naştere, cununie, moarte, iar unii oameni care merg constant la biserică sunt cei care sunt slabi şi nu pot să reuşească în viaţă prin forţe proprii.

Reporter:
- Iar unele servicii pe care le oficiază biserica se aplică şi celor care au trecut prin mâna unor chirurgi. Sper ca sintagma: “operaţia a reuşit, pacientul a murit” să nu aibă niciodată legătură cu tine.

Romeo Bistreanu:
- Să sperăm că este o sintagmă apusă, neadevărată şi că nu o vom mai întâlni în chirurgie.
Deşi pe vremea aceea aveam bune rezultate la şcoală şi pot să zic că eram printre primii nu întotdeauna reuşeam să-mi ating scopurile doar prin muncă cinstită, prin învăţătura de zi cu zi şi ajunsesem la concluzia că pot să fac şi unele compromisuri pentru a atinge un scop bun, pentru a lua o notă bună, pentru a-mi mulţumi părinţii, pentru a obţine aprecieri din partea rudelor, a prietenilor şi astfel am ajuns la concluzia că scopul scuză mijloacele.
În facultate, la începutul anului 6, Luana, prietena mea de atunci, actuala mea soţie, m-a înduplecat să merg la un film care se numea „Viaţa lui Isus”. Auzisem despre Isus, ştiam câte ceva din tradiţia populară, dar nu eram convins că este într-adevăr ceva real, ceva adevărat.
Mai degrabă credeam că e legendă, o poveste în care e frumos să crezi pentru că ajută sufletul să se purifice. Ştiam cum sunt obiceiurile de Paşti, de Crăciun. Mai ales după `89 toată lumea era mult mai pioasă cu aceste evenimente. Mergea foarte multă lume la biserică.

Reporter:
- Brusc, după `89, toată lumea şi-a tras o palmă peste frunte şi şi-a spus: fantastic există Dumnezeu!

Romeo Bistreanu:
- Românului îi place să considere că există Dumnezeu atunci când vede că este scos dintr-o încercare, dintr-o treabă dificilă.
Aşadar, eram în anul 6, am mers cu Luana la acel film şi după aceea am fost contactat de câţiva tineri care mi-au propus să avem o discuţie şi să vedem de fapt cine este Cristos, cine a fost Isus Cristos?
Eu am căutat să înţeleg atunci logic şi argumentat de ce este Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu şi care sunt dovezile pentru aceasta?
În urma unei astfel de discuţii am ajuns la concluzia că într-adevăr, Dumnezeu a iubit lumea, L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru păcatele omenirii, iar dovada faptului că El a fost Fiul lui Dumnezeu este însuşi faptul că El a înviat şi El este acum viu.
Nici un alt Dumnezeu sau nici o altă formă de divinitate nu poate fi comparată cu Isus. De ce? Pentru că Isus este acum viu. Te poţi duce la mormântul lui Budda, te poţi duce să te închini în alte locuri, dar la mormântul lui Isus nu te poţi duce pentru că Isus este sus, e viu, e la dreapta Tatălui, nu-i poţi găsi acolo rămăşiţele.

Reporter:
- Mormântul gol a lui Isus este una dintre dovezile cutremurătoare care vorbesc fără nici un sunet, fără nici o vorbă, pentru toată omenirea. Locuitorul acelui mormânt este de fapt viu.

Romeo Bistreanu:
- Aveam să fiu impresionat de altfel şi de vieţile schimbate ale ucenicilor Săi, care înainte de învierea Sa au fost cuprinşi de frică, L-au părăsit, L-au trădat chiar. Dar după aceea ei au început o altă viaţă, au început o viaţă în care să-l vestească pe Isus cel viu, pe Isus cel înviat şi au mers până la sacrificiul suprem. De unde înainte fuseseră atât de fricoşi, acum au fost gata să-şi dea viaţa pentru aceasta.
Mi-am dat seama atunci că nu este o legendă, că Isus este într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu şi că trebuie să mă raportez cumva la El.
Mi-am dat seama că şi eu sunt păcătos, că am făcut multe compromisuri, că pentru mine scopul era important, mijloacele mai puţin şi am ajuns în urma unei îndelungi meditaţii la a-mi recunoaşte păcatele înaintea lui Dumnezeu şi la a-L primi pe Isus în inima mea ca singură cale de împăcare între mine şi Dumnezeu.
A fost un moment undeva în vara anului 1999, iar apoi am continuat să mă întâlnesc şi să întreţin relaţii de prietenie cu tinerii din „Alege Viaţa”, cei care organizaseră proiecţia filmului „Viaţa lui Isus”.
Am mers împreună la întâlniri săptămânale, la studii biblice, apoi într-un proiect de vară la mare şi aveam să constat un lucru care îi unea pe toţi şi anume, credinţa în Isus.
Şi nu numai atât, dar am văzut la ei o altfel de viaţă, un altfel de mod de a te distra, un altfel de mod de a te raporta la cei din jur.
Lucrul acesta mi-a influenţat mult viaţa, pentru că fără ei poate că m-aş fi îndepărtat de Dumnezeu. Dar mi-am dat seama că odată ce Cristos a înviat, El a înviat şi în inima noastră şi omul vechi s-a dus. Totul în inima noastră s-a schimbat şi este nou.
Poate că a fost vorba de o intervenţie chirurgicală, chiar dacă în timp foarte lent, dificil de închipuit într-o chirurgie reală, dar în care vechiul eu este înlocuit de Duhul Sfânt, de persoana lui Isus Cristos şi de Cuvântul lui Dumnezeu.

Reporter:
- Exact cum spune apostolul Pavel „Cristos în voi nădejdea slavei”. Sunt aici fapte şi întâmplări pe care nu le putem descrie şi nu le putem înţelege din punct de vedere raţional pentru că este vorba de intervenţia, de transcendenţa unei alte lumi în lumea noastră. Lumea lui Dumnezeu intră în lumea noastră atunci când îi dăm voie. Când nu-i dăm voie lui Dumnezeu, intră singură, fără să ceară voie, lumea celui rău.

Romeo Bistreanu:
- Cred că de mare importanţă au fost pentru mine momentele în care am încercat să studiez Scriptura, să înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu.
Foarte mulţi au ideea preconcepută că Scriptura nu poate fi înţeleasă şi că ea este accesibilă doar unor anumiţi oameni, unor anumiţi învăţaţi, cărturari, preoţi de seamă sau astfel de oameni.
Dar am văzut că dacă eu Îl caut cu o inimă sinceră pe Dumnezeu şi continui zi de zi să mă uit în Scriptură, să întreb pe cei care au studiat mai mult sau pe cei care trăiesc o viaţă de credinţă mai aproape de Dumnezeu, viaţa mea poate să se schimbe.
Cândva consideram, aşa cum am menţionat, că un scop bun poate scuza un mijloc mai neortodox de a ajunge la el. Dar am văzut că lui Dumnezeu nu-i plac minciuna, înşelăciunea şi astfel de lucruri, care sunt considerate păcate.
Indiferent care este scopul pe care trebuie să-l atingi, Dumnezeu vrea ca mijloacele prin care tu îl vei atinge să fie conforme voii Lui, Cuvântului Lui.

Reporter:
- Spunea cineva „Moştenirea noastră nu este ceea ce ne dă Domnul, ceea ce ne dă Dumnezeu sau ceea ce putem câştiga cu propriile noastre puteri, cu mâinile noastre, ci moştenirea noastră este Domnul Însuşi. Atunci când facem din El ţinta vieţii noastre, atunci celelalte lucruri le vedem în adevărata lumină şi la adevărata lor valoare. Atunci mi se va părea complet deplasat să risc relaţia cu Dumnezeu, să-mi risc veşnicia de dragul unui câştig foarte mare sau de dragul unui beneficiu de altă natură.”

Romeo Bistreanu:
- Suntem de multe ori puşi în situaţii de moment în care trebuie să facem anumite compromisuri şi cred că este foarte greu să rezistăm dacă nu ne gândim de exemplu ce ar face Isus în locul nostru, dacă El ar fi confruntat cu situaţia mea dificilă în care eu trebuie să dau un răspuns clar, da sau nu unei probleme, unei ispite, unui lucru care nu este după voia lui Dumnezeu.
Cred că de fiecare dată când ne întrebăm ce-ar face Isus în locul nostru, noi putem să găsim în Scriptură răspunsul la astfel de întrebări.

Reporter:
- De obicei, Guvernele luptă împotriva corupţiei şi spune o zicală „Don`t still, the government hate the competition!” adică „Nu fura, Guvernul urăşte competiţia!” De prea multe ori guvernanţii nu înţeleg că nu poţi să lupţi împotriva corupţiei doar stabilind legi, ci trebuie să-l schimbi pe om din interior, ceea ce doar Isus Cristos poate să facă.
Spuneai despre acest principiu pe care l-a lăsat Domnul Isus Cristos: „Daţi Cezarului ce e-al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Mântuitorul Isus Cristos a fost primul care a lansat această idee, de separare clară a puterii în Stat: Biserica de-o parte, Statul de alta, să nu aibă nimic de-a face unul cu altul.
Până atunci şi poate şi de atunci o bună perioadă împăratul sau regele avea şi funcţia religioasă cea mai înaltă în Stat. De multe ori şi mulţi oameni confundă cele două şi spun: „Nu-i nimic. Este foarte bine dacă fur de la Cezar ca să-i dau lui Dumnezeu.” Şi fură pe rupte şi apoi merg şi fac donaţii le biserică în ideea că poate îşi vor răscumpăra greşelile, ceea ce este complet ireal.
Pe Dumnezeu nu-l interesează banii noştri furaţi pe care să-i dăm mai apoi la biserică. Aceia sunt bani murdari şi Dumnezeu nu ia deloc în calcul acei bani că i-am dat noi la biserică în urma unor furturi sau în urma unor afaceri necurate.
Ce-au spus prietenii voştri, cunoştinţele voastre despre voi?

Romeo Bistreanu:
- Mulţi colegi au fost uimiţi, alţii au avut puterea să mă atace personal: „Cum de eşti tu gata să te lepezi de credinţa ta strămoşească şi să treci la altă religie? Cum de nu te gândeşti că lucrul acesta e un păcat, îţi renegi biserica în care te-ai născut, biserica în care ai fost botezat?”
Le răspundeam: „Eu nu vreau să reneg pe nimeni, dar eu acum L-am cunoscut pe Isus Cristos şi El a murit pentru mine. Eu am aflat aceasta la 23 de ani. N-am ştiut că a murit pentru mine şi e singura modalitate prin care păcatele noastre pot fi curăţate, pot fi şterse dinaintea lui Dumnezeu. L-am cunoscut pe Isus şi am înţeles mai multe despre Dumnezeu, despre viaţa creştină într-o astfel de biserică, o biserică baptistă.”
În discuţiile cu prietenii şi cu colegii noştri am vrut să accentuăm faptul că indiferent unde te afli ţinta ta trebuie să fie Isus Cristos. Prin cine te uiţi tu la Dumnezeu? Pentru că numai un singur Fiu a avut Dumnezeu şi El a murit şi pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale.
Au fost discuţii mai grele şi cu părinţii, dar mama mea a acceptat să vină la botez şi a înţeles decizia noastră.
Chiar dacă ea nu este gata să ia o astfel de decizie, a văzut motivaţiile noastre şi a înţeles că noi vrem să trăim o viaţă plăcută lui Dumnezeu, că nu vrem să fugim de o biserică sau să abandonăm o tradiţie, o cultură veche, ci vrem să ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi să trăim, să împlinim voia Lui.

Reporter:
- Ce s-a schimbat în viaţa voastră de familie, după acel moment când v-aţi întors la Dumnezeu?

Romeo Bistreanu:
- Poate că ne este greu să ne iertăm unul pe celălalt, dar de fiecare dată, eu mă gândesc la Dumnezeu şi îi cer iertare Lui.
Vreau să ne aplecăm amândoi în rugăciune în faţa Lui pentru că sunt momente dificile în viaţa noastră şi atunci soluţia cea mai bună trebuie căutată la Dumnezeu.
Am învăţat că înainte de toate trebuie să-mi iubesc soţia şi să o slujesc cât pot mai bine, iar ea încearcă, de asemenea să-mi fie un ajutor potrivit, conform Cuvântului lui Dumnezeu, şi dacă noi ne raportăm la Dumnezeu şi la Cuvântul Lui, ştim să găsim rezolvarea tuturor problemelor care apar în căsnicie.

Reporter:
- Spuneai că la un moment dat ţi-ai făcut un principiu care spune “Ce-ar face Isus în locul tău?” Dă-ne un exemplu din viaţă când ai decis chiar în pierderea ta, să faci ceea ce te-ai gândit că ar face Isus în locul tău?

Romeo Bistreanu:
- Am fost confruntat o bună perioadă de timp cu aceasta. În spital, unele persoane dintre cele care asigură asistenţa medicală bolnavilor, obişnuiau să îşi procure medicamente pentru ei, prescriindu-le pe foile de observaţie ale bolnavilor. Medicamentele care nu erau absolut necesare respectivilor bolnavi erau luate de ei acasă. Şi recunosc că şi eu am făcut lucrul acesta o bună perioadă de timp până într-o bună zi când m-am întrebat: “Ce-ar face Isus în locul meu?” Este oare aceasta o practică plăcută lui Dumnezeu, conformă cu voia lui Dumnezeu?
M-am gândit că într-adevăr noi nu primim acolo medicamente gratuite, noi trebuie să ne plătim singuri asigurarea medicală, nu este gratuită pentru noi.
Dar ceea ce făceam era într-adevăr o minciună, o înşelătorie şi când Dumnezeu m-a luminat asupra acestui lucru am decis că Isus nu poate face niciodată un astfel de compromis. Şi deci, nici eu nu am voie să-l fac.
Veşnicia este mai importantă decât clipa.

*********************

SILVIA DASCĂLU

Dragul nostru cititor sau cititoare, când ai fost la ultimul chef? Cum a fost? Cum te-ai simţit? Dar dimineaţa când te-ai întors acasă ce-ai simţit în sufletul tău, atunci când ai stat de vorbă doar tu singur cu conştiinţa ta?
Silvia Dascălu are 15 ani, este elevă în clasa a VIII-a şi a trecut şi ea prin experienţe de genul acesta.

Silvia Dascălu:
- Conştiinţa mă mustra şi mă simţeam foarte mizerabil.

Reporter:
- Ce se întâmplă la unele chefuri?

Silvia Dascălu:
- Cine nu este băgat în seamă, n-are ce căuta acolo. Trebuie să fii cu tupeu, cum se spune şi trebuie să te bagi în seamă, ca cineva să te bage în seamă. Nu mi se pare normal să te bagi în seamă ca să fii băgat în seamă.

Reporter:
- Tu ai renunţat la toate aceste lucruri. ?ţi pare rău că ai renunţat?

Silvia Dascălu:
- Nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum Dumnezeu îmi binecuvintează viaţa şi pot să vă spun că viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.
“Am ajuns într-un moment în care mi-a fost scârbă de mine”

“Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, mi-a fost dificil să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la băieţi, la dansuri, la muzica aceasta din lume.”

“Este ceva minunat pentru că ştiu sigur că am un Tată sus în cer care veghează asupra mea zi de zi, clipă de clipă şi oricând sunt în strâmtorare pot să-i cer ajutorul. El niciodată nu mă va respinge, oricât de păcătoasă aş fi, iar acest lucru este un lucru minunat şi este într-adevăr ceva de neimaginat.”

Silvia Dascălu:
Am frecventat Biserica Creştină Baptistă „Emanuel” din Timişoara şi am auzit despre o organizaţie care se cheamă „Awana” şi care se ocupă de lucrarea cu copiii. Prietenii mei de la biserică m-au ajutat foarte mult, mi-au spus despre Domnul, despre Biblie, despre ce se face în biserică, apoi păstorul mi-a spus mai în detaliu tot ce se va petrece cu viaţa mea după moarte.
Atunci m-am gândit cam cum arată viaţa mea, am reflectat asupra trăirii mele, asupra vorbirii mele, am ajuns într-un moment în care mi-a fost scârbă de mine şi astfel Dumnezeu mi-a cercetat viaţa prin Duhul Său cel Sfânt şi am decis să mă întorc la Domnul.
Atunci am găsit pace în inima mea, am găsit dragoste. Acum pot să spun că Dumnezeu trăieşte în mine şi vreau să trăiesc numai după voia Lui. Am credinţă că El mă va ajuta la aceasta.
Am 15 ani, învăţ la o şcoală generală şi mai departe vreau să mă duc la un liceu de informatică ca apoi să urmez Facultatea de Informatică şi să devin programator, dar să-mi dedic tot timpul meu liber pentru Dumnezeu.

Reporter:
- Nu crezi că ai început prea devreme? Nu crezi că eşti prea tânără, în clasa a VIII- a ca să te întorci la Dumnezeu, ca să-ţi schimbi viaţa? În primul rând cred că nu ai avut prea multe lucruri rele la care să renunţi şi în al doilea rând nu te-ai gândit că mai poţi aştepta până la 40-50 de ani?

Silvia Dascălu:
- Eu m-am maturizat foarte repede la mine în familie. Deja la 12 ani umblam cu băieţii şi toate celelalte de genul acesta. Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, atunci mi-a fost dificil să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la băieţi, la dansuri, muzica aceasta din lume.
Mi-a fost foarte greu la început deoarece eram obişnuită cu lucrurile acestea şi sora mea încă mai ascultă chestiile acestea şi le mai frecventează încă şi mi-a fost greu, dar am fost învăţată să gândesc matur, de aceea am considerat că am maturitate deplină să aleg ce este bine pentru mine şi ce este rău şi de aceea am ales că cel mai bine pentru mine este să-mi dedic viaţa lui Dumnezeu şi să merg cu El înainte.
Cine se gândeşte: „O, mă pocăiesc la 40 de ani” face o mare greşeală pentru că tinereţea trăită cu Dumnezeu este cel mai minunat lucru şi să ştii că ai o viaţă foarte fericită acolo sus în cer este cel mai minunat lucru de care poţi să fii sigur.

Reporter:
- Până în clasa a VIII-a ai avut atâtea experienţe din punct de vedere negativ?

Silvia Dascălu:
- Da, pot să spun aşa. Au fost multe momente în care am regretat trăirea mea, ce-am făcut. Mă mustra conştiinţa şi au fost momente în care n-am putut să suport. Trebuia să alerg la cineva şi să le povestesc.
M-am gândit că ceva nu este bine în viaţa mea şi m-am gândit că nu este normal să plâng aproape în fiecare seară. Atunci am hotărât să încerc să văd şi cealaltă latură a lucrurilor, nu doar să mă duc la chefuri sau să ascult muzica de acolo, ci să văd şi cealaltă latură, să mă duc la nişte ore de studiu biblic pentru tineri, să ascult Cuvântul lui Dumnezeu.
Am simţit multă pace în inimă când veneam de acolo şi nu mai era cum era când veneam de la chefuri, nu mă mai mustra conştiinţa, nu mai aveam chestii de regretat pe care le făcusem, ci simţeam pur şi simplu pace în inima mea şi dorinţă să merg tot înainte cu lucrurile acelea.

Reporter:
- Care este situaţia din punct de vedere moral, între tinerii din ţara noastră care sunt până în clasa a VIII-a?

Silvia Dascălu:
- Am observat în ultimii ani o dorinţă a tinerilor până în clasa a VIII-a de a se maturiza mai repede, de a creşte mai repede, de a părea mai maturi când de fapt mintea lor nu este decât la acei ani. Am văzut lucrul acesta prin îmbrăcămintea lor, prin modul de a se comporta, modul de a gândi, lucrurile pe care le caută.
Şi am văzut o schimbare radicală faţă de ceea ce erau generaţiile de acum câţiva ani şi faţă de generaţiile de acum. S-au maturizat foarte repede atât fizic, cât şi din punct de vedere spiritual. Gândesc foarte matur când de fapt ei nu ştiu ce caută. Şi acesta este un foarte mare dezavantaj pentru că acum ei îşi pierd copilăria şi tinereţea cu lucruri de nimic, iar mai târziu o să aibă multe de regretat. Pot să vă spun aceasta din proprie experienţă.
Chiar dacă am numai 15 ani am trecut prin multe chestii negative şi acum am găsit ceea ce căutam. Am găsit pacea şi fericirea care nu o pot da nici chefurile, nici lumea aceasta, ci numai credinţa în Dumnezeu şi siguranţa că vei avea o viaţă după moarte.

Reporter:
- Sigur nu-ţi pare rău după ceea ce ai lăsat în urma ta?

Silvia Dascălu:
- Nu. Au fost momente din viaţa mea în care într-adevăr mă simţeam plictisită de toată viaţa aceasta după ce m-am întors la Dumnezeu, dar mai apoi venea o bucurie enormă şi uitam toate lucrurile. Acum nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum Dumnezeu binecuvintează viaţa mea şi viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.

Reporter:
- Cu siguranţă Isus Cristos este modelul tău suprem acum şi modelul la care ai vrea să ajungi, dar te-aş întreba înainte de a-l cunoaşte pe Isus Cristos care erau modelele tale? Care erau idolii tăi? Ce-ţi plăcea? Celin Dion, Whitney Houston, Deep Purple? Ce ascultai?

Silvia Dascălu:
- Ascultam Britney Spears, Christina Aquilera, Celin Dion. Acestea erau câteva modele de viaţă pentru mine.
Un alt model în viaţă este tatăl meu. Mă surpinde foarte mult cum încă poate să facă faţă acestor presiuni din lume când toată lumea aleargă după bani.

Reporter:
- Cum au reacţionat prietenii tăi când au auzit că tu ai decis să te pocăieşti şi să-ţi schimbi viaţa, să nu mai mergi la petreceri cu ei, să nu mai mergi la chefuri cu ei?

Silvia Dascălu:
- Într-adevăr au fost surprinşi, mai ales că eu eram “şefa” lor. Au fost foarte şocaţi, n-au vrut să accepte lucrurile acestea. Tot mă îmbiau: „Hai să mergem la nu ştiu ce chef, hai că acum e acolo, acum e dincolo.” La început mi-a fost deosebit de greu să pot face faţă presiunilor, dar Dumnezeu de fiecare dată mă cerceta sau îmi punea o piedică şi nu mă mai duceam. Mă cerceta şi îmi părea rău că am avut dorinţa de a merge.
La început a fost mai greu, dar acum au înţeles toţi că eu caut alte lucruri decât ei şi caut alte valori în viaţă. Acum au înţeles şi nu mai sunt presiunile acelea. Am rămas prietenă cu ei, sunt apropiată de unii dintre ei şi nu-mi pare rău că pot să le vorbesc despre Dumnezeu şi că pot să le spun ce vrea Dumnezeu cu viaţa lor şi sper ca Dumnezeu să mă ajute să fac lucrul acesta cât mai bine.

Reporter:
- Care a fost momentul când te-ai hotărât, când te-ai decis sută la sută să-ţi schimbi viaţa?

Silvia Dascălu:
- Era odată după petrecerea de ziua mea, când împlinisem 14 ani.Mi-am ţinut ziua împreună cu o colegă de clasă şi a fost un chef de o noapte.

Reporter:
- O noapte albă!

Silvia Dascălu:
- Exact. A doua zi, Duhul Domnului m-a cercetat şi conştiinţa m-a mustrat şi mi-am dat seama de ceea ce făcusem noaptea trecută. Mă simţeam foarte mizerabil pe dinăuntru şi atunci a fost un moment în care am stat înaintea Domnului, doar eu cu El. Atunci într-adevăr a fost momentul în care am spus: „Da Doamne, vreau să te urmez toată viaţa mea!”

Reporter:
- Ce se întâmplă în general, la astfel de chefuri privite din afară ca fiind decente?

Silvia Dascălu:
- Este adevărat că privite din afară par decente, dar pot să vă spun că nu este aşa deloc. Nu este deloc interesant ceea ce se petrece la nişte chefuri, se mănâncă, îndeosebi se bea, se fumează, se dansează foarte mult. Cine nu este băgat în seamă, n-are ce căuta acolo. Trebuie să fii cu tupeu, cum se spune şi trebuie să te bagi în seamă, ca cineva să te bage în seamă.
Acest lucru mi se pare foarte absurd deoarece nu mi se pare normal să te bagi în seamă ca să fii băgat în seamă.
Au fost şi chefuri în care când poate nu aveam chef, mă simţeam foarte aiurea, nimeni nu mă băga în seamă şi mă simţeam ca şi cum nu m-aş fi dus. Şi erau chefuri în care eram în centrul atenţiei, în care puteam să-i fac pe ceilalţi să mă facă centrul atenţiei şi acelea le gândeam eu cele mai faine şi de aceea mă plictiseam la restul.
Dar după aceea mi-am dat seama că într-adevăr sunt egoistă pentru că numai eu eram centrul atenţiei şi ceilalţi trebuiau să se învârtă în jurul meu.
Sunt nişte petreceri de dans toată noaptea, nimic interesant, nimic nou. E acelaşi ritual la fiecare petrecere în parte, nu te simţi mai deosebit la nici una din ele.

Reporter:
- Ai fost cumva la o “petrecere fără dans”, după ce ţi-ai schimbat viaţa, după ce te-ai întors la Dumnezeu, după ce te-ai pocăit? Mai ai bucurii împreună cu alţi tineri de vârsta ta? Dar bucurii după care să nu mai vii acasă la ore mici ale dimineţii, plângând şi părându-ţi rău în faţa conştiinţei tale de ceea ce ai făcut? Ai fost şi la astfel de “chefuri”? Mă gândesc la un alt fel de “petreceri” şi anume cu tineri creştini.

Silvia Dascălu:
- Bineînţeles că m-am dus la întâlniri împreună cu tinerii de la biserică. Este ceva minunat, este foarte deosebit. De fiecare dată este mai deosebit ca dăţile trecute şi pot să vă spun că şi noi ştim să cântăm, dar să-L slăvim pe Dumnezeu, ştim să ne rugăm lui Dumnezeu, ştim şi noi să ne distrăm în felul nostru şi putem să râdem, să spunem glume, să ne simţim bine, fără să ne pară rău, fără să regretăm ceea ce-am făcut.
Este ceva ce nu putem să exprimăm în cuvinte deoarece când suntem adunaţi toţi laolaltă, Duhul Domnului este între noi, simţim prezenţa Lui în inima noastră.

Reporter:
-De obicei acuzaţia celor din afară pentru cei care intră înăuntru, în biserică este că-şi închid viaţa. Simţi că ţi-ai închis viaţa?

Silvia Dascălu:
- Nu, în nici un caz. Am auzit şi eu expresii de genul acesta, chiar eu am afirmat uneori că „pocăiţii sunt tare încuiaţi”, sau „eu nu am ce căuta acolo”, dar mi-am dat seama că era ceva foarte greşit pentru că în primul rând ei nu au de unde să ştie ce se petrece până nu vin să vadă.

Reporter:
- Poate citesc unii dintre foştii tăi colegi de clasă. Ce le-ai spune acum?

Silvia Dascălu:
- I-aş încuraja din toată inima, în primul rând, să încerce să caute o biserică care să răspundă nevoii sufletului lor cât de cât. Sunt sigură că fiecare copil, fie de clasa a VIII-a, fie de clasa a IX-a, fie de-a VII-a caută pe cineva care să-l înţeleagă.
Şi tot timpul sunt momente în vieţilor lor în care regretă ce au făcut, în care le vine să plângă. Aşa a fost şi în viaţa mea, mă simţeam groaznic, dar cred că şi ei caută pace, fericire, bunătate, credinţă, caută ceva de care să se agaţe în fiecare zi şi care să le ofere siguranţă că indiferent ce se va întâmpla, nimeni nu o să-i părăsească şi o să rămână cineva lângă ei.
Acest lucru l-am căutat şi eu când m-am întors la Domnul. Căutam pe cineva care, indiferent ce aş fi făcut, să mă înţeleagă, să mă accepte şi să încerce să-mi dea o rezolvare la problema mea.
Pot să-i încurajez să-L caute pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune şi să încerce să aibă o relaţie strict personală cu Dumnezeu, nu cu preotul, nu cu părintele, nu cu bunica, cu nimeni, ci doar ei şi Dumnezeu.
Atunci vor simţi măreţia credinţei pe care poate să o aducă Duhul Sfânt când vine asupra lor. Simţi cum Dumnezeu te ia în mâna Lui, te păzeşte şi te ocroteşte în fiecare zi a vieţii tale.
Nu mai eşti pierdut, ci ai un Tată, ai un ocrotitor, ai un scut la care poţi să mergi în fiecare zi să-i spui problema ta. El te va asculta şi nu te va respinge, va încerca prin Duhul Sfânt cu bunătate şi dragoste să rezolve problema ta, să te schimbe şi să te ducă pe calea veşniciei.

*********************

TITEL MUNTEAN


Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc, Radio Vocea Evangheliei Suceava.


“La ce foloseşte naşterea unui om dacă acesta nu se ridică în mijlocul familiei sale ca un steag?”

“Ca să mi se rezolve toate problemele, mi-am căutat şi eu refugiul în alcool.”

“Copiii se speriau de mine, fugeau şi se ascundeau după soba de teracotă. Ştiau că urmează din nou scandal, din nou bătaie, din orice.”

“A fost locul unde pentru prima dată în viaţa mea am realizat că parcă din mine ieşea miros de alcool şi de tutun.”

“Am deschis Scriptura la 2 Timotei, capitolul 4, versetul 9. Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine a fost: ‘Caută de vino curând la mine.’ "

“În casa aceea unde era dezastru, unde era destrăbălare, unde se auzeau înjurături şi blesteme, acum Dumnezeu a găsit cu cale să fie pace şi linişte şi în loc de înjurături să se înalţe rugăciuni de mulţumire la adresa lui Dumnezeu.”

Titel Muntean este un alt membru al grupului “Harul”, care înainte se numea „Sonor”

Titel Muntean:
- Provin dintr-o familie de creştini ortodocşi. Când aveam vârsta de 4 ani, în casa noastră a venit cineva cu o Biblie pe care ne-a lăsat-o cadou, o familie de evrei care actualmente sunt plecaţi în Israel. Au trecut după aceea 14 ani.
Eram în ultimul an la şcoală, când, făcând curăţenie în bibliotecă, mi-a căzut în mână această carte.


Din curiozitate am deschis-o şi mi s-au oprit ochii pe un verset, cărora nu le-am dat nici o importanţă după aceea. Spuneau cam aşa: "Ţi-am dat ochi să vezi dar tu nu vezi, ţi-am dat urechi de auzit dar tu nu auzi." Şi cum pentru mine aceasta era o aberaţie, pentru că din moment ce cântam în formaţia liceului, aveam atâta succes, cum să nu aud şi cum să nu văd. Am aruncat-o undeva într-un colţ şi aruncată a rămas. A fost încă o dată o dovadă că într-adevăr nu e cartea pentru mine, nu e cartea potrivită, e ceva de neînţeles şi a rămas undeva într-un colţ aruncată.
Au trecut anii, am ajuns la vârsta de 36 de ani, când Dumnezeu a început să lucreze în acea formaţie. Ce se întâmplase cu mine? M-am căsătorit, viaţa mea mergea din succes în succes, aveam faimă, aveam bani, aveam prieteni, aveam relaţii. Oraşul Haţeg era un oraş micuţ, în care noi ziceam că nu avem cu cine discuta, ne consideram cineva.


Personal, credeam că sunt cineva şi tare mă credeam eu înţelept.
Numai că acest mod de viaţă a lăsat răni adânci. După un oarecare timp, soţia mea s-a îmbolnăvit, suferea cu glanda tiroidă. Formaţia “Sonor”, cu care am cântat 20 de ani în lume s-a destrămat. Cei doi oameni de bază - saxofonistul şi bateristul s-au pocăit. Nu ne mai lua nimeni la cântat. În decurs de 2 săptămâni am rămas şomer şi eu şi soţia mea. Au început să ni se termine banii, parcă au început să se împuţineze şi prietenii. Şi pentru prima dată, parcă am simţit nesiguranţa zilei de mâine.


De înţelept ce eram, ca să mi se rezolve toate problemele, mi-am căutat şi eu refugiul în alcool. Numai că Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru decât vreo 2 luni de zile.
Într-o noapte de 31 iulie, întorcându-mă de la Hanul "Bucura" unde cântam în birt să mai câştig şi eu un ban, o distanţă de aproape 1 km jumătate, nu ştiu ce m-a apucat că tot drumul spre casă am plâns.
Eu am fost un om tare mândru la viaţa mea şi nu prea aveam lacrimi. Alţii plângeau în jurul meu, dar nu aveam ochi să văd treaba aceasta. Tot drumul acela am plâns şi pentru prima dată în viaţa mea, la acea oră târzie din noapte, nu am avut tăria să intru în casă ca nu cumva să deranjez părinţii, copiii şi soţia.


Repet, pentru prima dată am avut această stare. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Era 31 iulie, o zi de vară. La un moment dat, Dumnezeu m-a ajutat să-mi ridic privirea în sus. Plângeam ca un copil şi văzând cerul cum nu mi-l amintesc să-l fi văzut vreodată până atunci, stălucitor şi plin de stele, Dumnezeu m-a cercetat. Am primit aşa o pace lăuntrică de parcă îmi venea să râd de mine, de naivitatea mea şi îmi ziceam: "Doamne Titele, ce copil eşti! De ce nu strigi la Dumnezeu?"


Eram într-o situaţie foarte grea. În mine se dădea o luptă, ajunsesem să-mi fie jenă de felul în care am ajuns. Şi-mi era greu să mai ies în oraş, parcă toţi mă arătau cu degetul. Soţia mea era din ce în ce mai bolnavă. În starea în care eu mă întorceam serile acasă, sub influenţa alcoolului, copiii pe care Dumnezeu mi i-a dat se speriau de mine şi fugeau şi se ascundeau după soba de teracotă. Ştiau că urmează din nou scandal, din nou bătaie, din orice.


Părinţii mei, prin care Dumnezeu mi-a dat viaţă, oridecâte ori auzeau poarta de la intrare se îngrozeau, ştiau că din nou vine băiatul lor acasă care, în loc să le dea cinste îi înjura.
Starea aceasta în care am ajuns m-a făcut în sfârşit, să pot să îmi dau seama că am nevoie de sprijin. Şi să-mi dau seama că de fapt nu eram cel care credeam că sunt. Şi tare mă băteam eu cu pumnii în piept că eram cineva şi mă credeam tare înţelept.
Succesul pe care ni-l atribuia lumea ne-a ridicat pe culmile mândriei, deoarece nu eram noi atât de buni şi de profesionişti precum alţii. Dar ducându-ne viaţa în mijlocul lumii şi pentru că lumea ne-a oferit distracţiile şi chefurile ei, ne-am lăsat angrenaţi şi eram orbiţi.


Nu ştiu ce i-oi fi spus eu lui Dumnezeu în acea noapte, nu ştiam să mă rog, unde să învăţ să mă rog? În birturi, în restaurante, în corturi la nunţi? Nu ştiu ce am strigat către Dumnezeu în acea noapte, nu ştiu ce l-am rugat, dar am simţit o pace lăuntrică şi un sentiment deosebit pe care nu pot să-l explic.


La patru zile după aceasta, vine la mine bateristul cu care am cântat în lume 20 de ani, actualmente fratele Nicu Vinars, care îmi cunoştea situaţia. Mai mult ca sigur că i s-a făcut milă de mine, nu mi-a spus-o în faţă, dar l-am simţit. A venit la mine şi mi-a propus să mă duc cu el să-l ajut la tabăra creştină de la Brădăţel, din munţii Retezat, unde el era administrator.


Dacă ştiam unde ajung poate nu mă duceam. Dar Dumnezeu era în control şi dau slavă lui Dumnezeu pentru că atunci nu ştiam.
În acea tabără de munte erau 40 de pastori şi de evanghelişti, veniţi din toată ţara la un studiu biblic. A fost pentru prima dată în viaţa mea când mi-am văzut starea mea deplorabilă, mizerabilă, în comparaţie cu acei oameni.


A fost parcă pentru prima dată în viaţa mea când am realizat cam cum ar trebui să arate un om. A fost locul unde pentru prima dată în viaţa mea am realizat că parcă din mine ieşea miros de alcool şi de tutun. A fost locul unde de fapt m-a cercetat Dumnezeu.
Acei oameni au fost 40 de lumini, pe care Dumnezeu a găsit cu cale să le întâlnesc în locul acela. Şi-ntr-adevăr au fost 40 de copii ai lui Dumnezeu, pentru că prin purtarea lor, prin vorbirea lor, prin dragostea care o emanau în jurul lor, m-a cercetat Dumnezeu. Şi prin ei, Dumnezeu m-a ajutat să-mi văd starea şi să-mi plâng starea jalnică în care eram.


Soţia mea suferea foarte mult din cauza mea. Au trecut atâţia ani, dar eu eram acel orb care nu aveam ochi să văd ce se întâmplă în casa mea, în viaţa mea, în familia mea. Acum cu bucurie şi cu mulţumire mărturisesc spre slava lui Dumnezeu, că sunt unul dintre “orbii” pe care Dumnezeu i-a vindecat.


În ultima zi am mers împreună cu acei oameni să ne rugăm undeva în aer liber. La un moment dat, un frate a început să plângă în rugăciune şi Îl implora pe Dumnezeu să se îndure de tineretul care îşi duce viaţa în destrăbălare, în desfrâu, în chefuri şi-n ospeţe în ţara Haţegului. Acesta eram eu.


Mi-am adus aminte că în urmă cu câţiva ani Dumnezeu ne-a avertizat prin cuvântul Său: "Ajunge în adevăr că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în chefuri, în ospeţe”


Am izbucnit într-un plâns şi am început să tremur. Mi-a făcut impresia că parcă ei m-au auzit, şi am avut impresia că toţi se uitau la mine. N-aveam de unde să ştiu, că ei de fapt erau în rugăciune, erau cuplaţi cu cerul, n-aveau ei de-a-face cu mine.


M-am ridicat de acolo şi am fugit la mine în cameră. Plângeam ca un copil, tremuram. M-am trezit, am realizat că sunt pus în genunchi la marginea patului, şi o spun spre slava lui Dumnezeu, Dumnezeu m-a trântit în genunchi, pentru că eu niciodată nu m-aş fi gândit să îngenunchez, n-am îngenuncheat niciodată în viaţa mea până atunci. Eram un om tare mândru, nu ştiam să-mi plec genunchii în faţa nimănui. M-am trezit în genunchi cu Scriptura în mână şi urlam către Dumnezeu şi-am zis: "Doamne, nu mai pot! Te rog să-mi vorbeşti"
În fracţiuni de secundă, Dumnezeu a desfăşurat toată viaţa mea de păcătos, inclusiv cu groaza părinţilor mei, cu spaima copiilor mei, cu boala soţiei mele, viaţa mea mizerabilă.


Am deschis Scriptura la 2 Timotei, capitolul 4, versetul 9. Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine a fost: "Caută de vino curând la mine." Am intrat aşa într-o stare de groază, am început să tremur, ştiam că există Dumnezeu, atunci eram convins că există Dumnezeu. N-am uitat că de fapt eu i-am cerut lui Dumnezeu să-mi vorbească ce să fac şi acum a venit răspunsul de la Dumnezeu: "Caută de vino curând la mine."


Parcă mă ardea Scriptura la mâini. Aş fi vrut să o arunc, să mă scap de ea. Mi-am dat seama că nu se cade să fac lucrul acesta. În lupta aceasta interioară, mi s-au oprit ochii pe versetul 21, pe aceeaşi pagină. Să vedeţi ce legătură are unul cu celălalt. Cuvântul lui Dumnezeu continuă: "Caută de vino înainte de iarnă." Eram în luna august, în vârf de munte. "Toţi fraţii îţi trimet sănătate.” "Doamne, dar ce frate am eu, eu n-am nici un frate! La care aşa pe moment am primit răspunsul: "Păi, cum n-ai? Fratele Octavian Luncan şi fratele Nicu Vinars!" Cei care cu luni de zile înaintea ta M-au primit ca Domn şi Dumnezeu şi Stăpân în vieţile lor, aceştia sunt fraţii tăi. Şi mi-am adus aminte şi m-am cutremurat, pentru că ei cunoscându-mi situaţia familială au venit la mine şi mi-au spus: "Titel, noi n-avem ce face pentru tine. Dar un singur lucru putem să facem: să ne rugăm lui Dumnezeu pentru tine şi casa ta.”


Şi-acum vine Dumnezeu şi-mi spune: "Caută şi vino înainte de iarnă, toţi fraţii îţi trimet sănătate!" Am văzut mâna lui Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu, şi-am ştiut şi-am fost convins că Dumnezeu mi-a vorbit acolo. Pot să mărturisesc că Domnul Isus a intrat în viaţa mea şi mi-a schimbat viaţa. Am simţit o pace şi o fericire pe care nu pot să vi le explic în cuvinte.


Au trecut de atunci anii, iar în casa aceea unde era dezastru, unde era destrăbălare, unde se auzeau înjurături şi blesteme, acum Dumnezeu a găsit cu cale să fie pace şi linişte şi în loc de înjurături să se înalţe rugăciuni de mulţumire la adresa lui Dumnezeu, pe deplin încredinţaţi că numai El ne-a schimbat viaţa.


Au trecut ani de atunci, dar, spre slava lui Dumnezeu mărturisesc, n-am fost la nici un spital, n-am consultat nici un medic cu privire la soţia mea, dar soţia mea nu mai este bolnavă, şi credem şi suntem încredinţaţi că Dumnezeu a vindecat-o şi dau slavă lui Dumnezeu pentru lucrul acesta.


Este casa în care copiii pe care Dumnezeu mi-i i-a dat şi părinţii mei prin care Dumnezeu mi-a dat viaţă nu se mai îngrozesc şi nu se mai sperie.


Tata lor şi-acum mai vine seara sau uneori chiar noaptea din lucrarea lui Dumnezeu. Acum ne strângem în braţe, ne pupăm, ne punem pe genunchi la marginea patului şi îi mulţumim lui Dumnezeu.


Aş vrea să pun o întrebare pentru fiecare suflet care citeşte şi aş dori ca răspunsul să fie sub cercetarea Duhului Sfânt: “La ce foloseşte naşterea unui om dacă acesta nu se ridică în mijlocul familiei sale ca un steag?”


37 de ani din viaţa mea eu nu am fost steag în mijlocul familiei mele. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că acum pot să spun că în familia mea steagul este la loc de cinste, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos.
 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate